BusinessMagazin

Tag: spatiu

  • Piaţa de artă din România – microscopică, dar în creştere

    Anca Poteraşu şi-a început activitatea în domeniu ca dealer de artă în 2009, iar în mai 2011 a deschis Galeria Anca Poteraşu, în cadrul căruia expune şi vinde lucrările mai multor artişti consacraţi. Din 2012 participă la târguri internaţionale de artă din nişă, iar în septembrie 2018 galeria a fost invitată să deschidă un spaţiu de proiecte la muzeul Spinnerei din oraşul german Leipzig.

    „M-am gândit atunci că ei (artiştii – n.red.) merită şi au nevoie de cineva care să îi promoveze, să îi susţină astfel încât să poată trăi din artă. Cineva trebuia să facă asta – iar pe atunci eram doar câţiva «nebuni» galerişti. Mulţi mi-au spus ca sunt nebună”, povesteşte Anca Poteraşu.

    Curatorul nu a activat însă dintotdeauna în domeniul artei. Originară din Maramureş, Anca Poteraşu a ajuns să studieze sociologie şi asistenţă socială în Bucureşti, cu un master în politici sociale europene. În Capitală a intrat în contact cu artişti, mergea la vernisaje şi la petreceri împreună cu ei, iar cercul de prieteni îi era format tot din artişti, cu care a păstrat o legătură strânsă.

    „Sigur că a fost vorba şi de o nevoie personală, de a face ceva mai mult, de a construi în jurul meu un fel de responsabilitate socială, o conştientizare a nevoii de a ne implica – am acest lucru în comun cu artiştii cu care lucrez”, îşi explică Anca motivaţia care îi propulsează businessul.

    La început, a făcut o selecţie de lucrări care îi plăceau şi a vândut mai întâi chiar din atelierele artiştilor, din propria sufragerie, atunci când lucrările au început să se adune. După ce a testat mai multe opţiuni de promovare a artiştilor, a ajuns la concluzia că printr-o galerie poate să construiască mai mult – o comunitate în jurul artiştilor, o reţea pe termen lung. Astfel, în 2009 a deschis un spaţiu alternativ în care organiza evenimente şi petreceri în jurul artei, iar apoi acesta s-a transformat într-o galerie. „Am vrut să existe o identitate şi un program artistic clar definite, să am un demers profesionist – pe care mereu îl perfecţionez”, explică Poteraşu.

    Artist: Róbert Köteles.
    Clipalma nr 2, ulei pe pânză, 80 x 140 cm, 2002

    În 2011 a deschis Galeria Anca Poteraşu, cu o comunitate puternică în jurul ei, cu artişti în portofoliu precum Decebal Scriba, Irina Botea Bucan, Matei Bejenaru, Aurora Kiraly, Belu-Simion Făinaru, artişti din generaţiile mai tinere – Olivia Mihălţianu, Iulian Bisericaru, Daniel Djamo, Dragoş Bădiţă, pictori recunoscuţi – Zoltan Béla, Robert Koteles, artişti emergenţi precum Adelina Ivan, Larisa Crunţeanu. Lucrările artiştilor sunt din diferite medii de exprimare: pictură, sculptură, dar şi fotografie, video, new media, instalaţii artistice. Galeria se implică în producţia lucrărilor noi de artă, caută parteneriate cu alte spaţii de expoziţii şi, desigur, organizează propriile evenimente.

    „Am o echipă frumoasă la galerie, artişti, curatori cu care lucrez, studenţi de la diferite facultăţi care îşi mai fac practica la noi – am organizat peste 50 de expoziţii în aceşti ani, cu un program curatorial coerent. Din 2012 am început să particip la târguri internaţionale de artă, printre cele mai bune din nişă, cum ar fi ARCO Madrid, Artissima Torino, Loop Barcelona, Nada Miami, toate foarte importante pentru strategia noastră de a promova artiştii români în străinătate, de a ajunge la colecţionari şi curatori din instituţii diverse ca mijloace de abordare şi de valorificare a artei contemporane”, descrie Anca Poteraşu etapele parcurse.

    Ea spune că în România tendinţa generală, chiar şi în rândul artiştilor, este să se emigreze, dar este de părere că în continuare la noi „sunt multe lucruri de văzut, explorat, construit”.

    Din 2015 a iniţiat un proiect de rezidenţă artistică internaţională, una dintre primele din Bucureşti – Plantelor 58. Platforma reuneşte curatori şi artişti din alte ţări, prin intermediul acesteia sunt organizate open call-uri şi se construiesc parteneriate pe termen mediu şi lung.

    „În 2018 am fost invitaţi să deschidem un spaţiu de proiecte la Spinnerei, în Leipzig, o comunitate artistică importantă la nivel internaţional, cu ateliere de artişti, galerii, spaţii artistice de expunere. Organizăm o serie de expoziţii în acest spaţiu central, timp de un an de zile – am început în septembrie 2018 şi continuăm cu proiecte expoziţionale până în august 2019”, încheie Anca Poteraşu povestea evoluţiei pasiunii transformate în business de până acum.

    Artist: Matei Bejenaru.
    Laboratorul Tehnic din Iaşi, seria Între două lumi, print digigrafie cu cerneală de arhivare, 120 x 150 cm, Ediţie 5 + 2AP, 2011

    Plan de afaceri pentru antreprenoriatul cultural

    Dar care sunt cifrele pe care le implică debutul, dar şi dezvoltarea unei astfel de afaceri? Investiţia iniţială a fost de 300 de lei (pentru un catalog printat) şi înfiinţarea firmei. În perioada următoare, şi-a bugetat însă o investiţie de 30.000 de euro, ce va fi direcţionată în amenajarea unui nou spaţiu.

    Cheltuielile lunare sunt reprezentate de chiria lunară, un angajat full-time şi o contabilă, dar şi banii pe care îi investesc în promovare. Anca Poteraşu spune că  bugetul de investiţii în social media este zero – mizează mai degrabă pe o creştere organică. Investiţiile sunt direcţionate mai cu seamă înspre participarea la expoziţii şi târguri şi în cataloage, aceasta fiind tot o formă de promovare, dar mai nişată.

    Ca exemplu, Târgul Artissima, care a reunit anul trecut cinci artişti – Adelina Ivan, Daniel Djamo, Decebal Scriba, Matei Bejenaru şi Olivia Mihălţianu – a costat 16.000 de euro. Din aceşti bani, taxa de participare a fost de 14.000 de euro. Restul au fost cheltuieli de transport, cazare, transport lucrări ş.a. Pentru acest eveniment, galeria şi-a acoperit costurile investite.

    Alte târguri la care a participat galeria anul trecut au fost Volta Basele (cu susţinere parţială din partea Institutului Cultural Român – cost total de 15.000 de euro), Loop Barcelona (specializat doar în arta video – 6.500 de euro) sau Nada Miami (8.000 de euro).

    În ceea ce priveşte colecţionarii, aceştia sunt atât colecţionari privaţi locali, majoritatea fiind însă internaţionali. „Mă bucur mult că de câţiva ani muzeele şi centrele artistice din străinătate fac de asemenea parte din portofoliul galeriei de colecţionari”, explică curatorul.

    Preţurile operelor sunt variate – de la 500 de euro (mai ales pentru desene, de exemplu) până la instalaţii artistice de 60.000 de euro. Ca în orice domeniu, antreprenorii care vor să îşi deschidă o galerie de artă întâmpină dificultăţi, conform Ancăi Poteraşu, care spune că o bună bucată de vreme s-a lovit de faptul că artiştii şi colecţionarii priveau cu suspiciune rolul unei galerii, „ca pe un intermediar inutil”, însă pe măsură ce au trecut anii, „cu toţii au înţeles rolul pe care îl are, de a promova un artist şi arta sa, de a-l susţine pe termen mediu şi lung, de a creşte valoarea lucrărilor de artă prin expoziţii, evenimente, publicaţii, activităţi consecvente care au loc indiferent de aşa-zisele tendinţe din piaţă”. „Este important ca un galerist să fie pregătit ca lucrurile să se dezvolte în timp. Este un business care se construieşte cu răbdare şi perseverenţă şi ceva curaj”, spune Anca Poteraşu.

    Galerista mărturiseşte că nu vede o diferenţă de fond între colecţionarii din România si cei din alte locuri, singura distincţie fiind numărul lor – caracteristica prezentă încă este expunerea redusă la artă.

    Artist: Dragoş Bădiţă.
    Winter Sleep, ulei pe lemn,  40 x 50 cm, 2016

    „Despre colecţionari, numai de bine. De la începuturile istoriei, marile creaţii artistice au avut nevoie de susţinere financiară. Colecţionarii, fie ei persoane fizice sau colecţionari instituţionali, sunt o formă de organizare actuală de susţinere a artei. Există o mare varietate, începând de la colecţionarii ocazionali, care se îndrăgostesc de o lucrare sau care vor sa fie înconjuraţi de frumos, până la colecţionarii care au o temă a colecţiei, cumpără regulat, urmăresc artiştii, galeriile”, spune aceasta.

    Deşi a observat o tendinţă în creştere în rândul achiziţiilor de pictură, Anca Poteraşu spune: „colecţionarul român a început să colecţioneze video, fotografie şi instalaţii.

    „Îmi aduc aminte de anul 2015, când o lucrare de Matei Bejenaru, o instalaţie de diapozitive, a ajuns într-o colecţie foarte frumoasă şi importantă în Bucureşti, şi cât de mult ne-am bucurat. Apoi au urmat lucrările video, fotografia, instalaţia. Asta da bucurie şi realizare”, povesteşte galerista. În România, până de curând nu a existat un colecţionar instituţional. Muzeele, instituţiile, marile companii sunt absente de pe piaţa de artă autohtonă. Există câteva excepţii – o fundaţie la Timişoara, un muzeu privat în Bucureşti – care confirmă însă regula.

    „Artiştii sunt lăsaţi practic în grija colecţionarilor privaţi, însă şi numărul acestora este încă foarte mic, deşi mi se pare că se observă o schimbare în bine în ultimii ani.”

    „În alte ţări vedem colecţionari care vin din familii care colecţionează de generaţii, mulţi dintre ei îşi construiesc o colecţie pe care apoi o donează muzeelor sau construiesc ei un muzeu. Este un comportament generalizat pe câteva generaţii. Noi (re)învăţăm propriile reflexe culturale acum”, declară Anca Poteraşu. „Eu sunt foarte fericită să văd că de când am deschis galeria, avem din ce în ce mai mulţi colecţionari, din generaţii şi backgrounduri diferite.”

    În ceea ce priveşte consumatorul de artă contemporană, progresul este poate mai vizibil, spune ea. „Acum şapte ani abia dacă ne intra o persoană nouă pe uşă în afara evenimentelor de deschidere a expoziţiilor. În ultimii doi ani, aproape zilnic avem vizitatori, doresc să vorbească cu noi, să cunoască şi să înţeleagă ceea ce văd – din perspectiva unei galerii, consumatorii de azi sunt colecţionarii de mâine şi investim mult în acest dialog”, spune cu încântare Anca Poteraşu.

    Nu suficienţi oameni au obiceiul şi cultura de a intra în muzee, galerii, expoziţii. Asta se reflectă in dimensiunea microscopică a pieţei româneşti de artă, caracterizează Anca Poteraşu mentalitatea românului în ceea ce priveşte arta.

    Artist: Zoltán Béla.
    Urban detail, acrylic pe hârtie, 264 x 170 cm, 2017


    „De aceea organizăm expoziţii, rezidenţe, artist talk-uri, publicăm cataloage – noi şi alte galerii şi spaţii artistice din România. Construim canale de comunicare. O caracteristică care îmi displace, dar care nu este unică pentru România, este supralicitarea dimensiunii de investiţie în artă. La un moment dat chiar a existat un index care urmărea creşterea preţurilor pentru lucrările clasice. Bineînţeles, există multe colecţii private, alcătuite de-a lungul anilor, a căror valoare a crescut spectaculos de-a lungul anilor. Însă convingerea mea este că o investiţie în artă trebuie făcută pe cu totul alte considerente. Arta de care te înconjori este o investiţie în sufletul propriu şi în promovarea valorilor culturale pe care le susţii”, consideră aceasta.

    Galerista română vede piaţa de artă din România ca fiind microscopică, dar în creştere: „Primii colecţionari, cei care au contribuit şi contribuie la pornirea ei, sunt oameni care au călătorit foarte mult, astfel încât, atunci când ea se va consolida, piaţa de artă din România va fi probabil bine integrată în structuri internaţionale – iar aici nu mă refer numai la cele occidentale. Există încă de pe acum o deschidere mare spre pieţe din America de Sud, cu care avem mai multe în comun decât am crede la prima privire, China, Japonia şi încă mai sunt alternative de explorat”.

    În România, absenţa flagrantă este marcată de colecţionarii instituţionali. În toate ţările dezvoltate muzeele colecţionează artiştii ţărilor lor – „altfel ce ar lăsa în urmă, pentru generaţiile următoare?”. În ţări precum Polonia, statul şi instituţiile locale au avut un rol foarte important în sprijinirea creaţiei contemporane de artă şi a actorilor de pe piaţă: curatori, galerii, spaţii culturale. Rezultatul: o pătură importantă de colecţionari privaţi şi instituţionali, galerii şi spaţii culturale dinamice care promovează artiştii polonezi pe plan internaţional şi o serie de artişti foarte bine cunoscuţi şi apreciaţi atât la nivel local, cât şi internaţional. „Bugetul pentru cultură în România este încă insuficient, instituţiile culturale care mai distribuie fonduri resimt aceste efecte, nu există o strategie culturală clară – acestea se resimt atât la nivel privat, cât şi public”, deplânge Anca Poteraşu lipsa investiţiilor în cultură.

    Cu toate acestea, cea mai mare mândrie a ei ca artist este că o parte din artiştii cu care lucrează trăiesc din artă. „După ani în care am investit în galerie, mă bucur că şi eu am reuşit să trăiesc din ceea ce fac. Asta numesc eu cu adevărat o victorie – sau, cum o numeşti tu, un business”, mai spune ea.

    Galerista crede că a ajuns în acest punct pentru că a fost optimistă şi că per total ne îndreptăm într-o direcţie bună, cu mai multe galerii, cu mai mulţi colecţionari, consumatori de artă şi centre de artă. Artiştii români au început să capete recunoaştere internaţională, să ajungă în colecţii muzeale şi private importante. „Putem doar spera să avem mai multă susţinere de la instituţii, muzee locale, să contribuim la o creştere economică în ţară, cu din ce în ce mai mulţi consumatori de artă contemporană”, conchide Anca Poteraşu.

  • Cea mai nouă ambiţie a Chinei: A doua economie a lumii se pregăteşte să construiască prima centrală energetică în spaţiu

    Oamenii de ştiinţă au început deja construirea unei baze experimentale în oraşul Chongqing din vestul Chinei. Iniţial, proiectul prevede dezvoltarea unei centrale electrice mai mici în stratosferă, între 2021 şi 2025, urmată de o instalaţie solară de 1 megawatt în spaţiu până în 2030 şi, în cele din urmă, de generatoare mai mari, potrivit unei publicaţii de stat dedicată ştiinţei şi tehnologiei.
     
    Ambiţiile Chinei de a câştiga un statut de superputere mondială se reflectă şi în activitata spaţială. Iată câteva proiecte chineze:
     
    Explorarea lunii. O sondă a ajuns pe faţa întunecată a lunii pe 3 ianuarie, acoperind o serie de misiuni şi stimulând ambiţiile Chinei. Chang’e-4, roverul numit după zeiţa lunii, este echipat cu un spectrometru radio cu frecvenţă joasă pentru a ajuta oamenii de ştiinţă să înţeleagă modul în care au apărut primele stele şi cum a apărut universul, după Big Bang, potrivit agenţiei chineze Xinh. Misiunea lunară chineză a testat dacă satelitul Pământului poate susţine viaţa. Imaginile trimise de Chang’e-4 luna trecută au arătat o primă frunză verde ieşită din seminţe de bumbac, pe lună, la nouă zile după iniţierea experimentului.
     

  • PNL: Nu suntem în Spaţiul Schengen din cauza Guvernului PSD-ALDE

    “A minţit cu neruşinare şi ştim lucrul acesta. Deci pe agenda Consiliului UE pe JAI nu a existat acest subiect pe ordinea de zi, nu s-a discutat nici măcar informal. Deci este o minciună gogonată şi asta am şi reproşat Guvernului României, că nu şi-a sumat răspunderea de ase bate pentru români şi de a încerca să atingă acest obiectiv al României de aderare la Spaţiul Schengen.
     
    Toţi românii trebuie să ştie că astăzi nu suntem în Spaţiul Schengen numai şi numai din cauza Guvernului PSD-ALDE, din cauza atitudinii ostile pe care o au faţă de tot ce înseamnă valoare, princpiu, reglementare de la nivelul UE şi conflictul pe care l-au deschis cu instituţiile europene e un conflict care se datorează atitudinilor complet anti-europene. Principalul vinovat pentru că România nu ete în Spaţiul Schengen este, repet, actualul Guvern care nici măcar nu şi-a fixat ca obiectiv, nici măcar nu a încercat să introducă pe ordinea de zi acest subiect”, a declarat Ludovic Orban, vineri, într-o conferinţă de presă.
     

  • Iordache: Vor fi înregistrate progrese privind reforma Spaţiului Schengen

    „Preşedintele Senatului a evocat vizita la Bucureşti din mai 2017 a preşedintelui Comisiei Europene, pentru a participa la aniversarea a zece ani de la aderarea României la UE, ocazie cu care acesta a susţinut o alocuţiune în faţa plenului reunit al celor două Camere ale Parlamentului României, transmiţând o serie de mesaje care continuă să aibă un ecou important în memoria colectivă. Călin Popescu-Tăriceanu a arătat că la doisprezece ani de la aderare, a venit rândul României de a prezida Consiliul UE, ceea ce este un prilej de îndreptăţită satisfacţie pentru cetăţenii români, din ţară sau cei care trăiesc şi lucrează în alte ţări membre UE. În acest context, următoarele şase luni vor fi caracterizate de o activitate intensă şi dedicată a executivului şi legislativului pentru a gestiona în cele mai bune condiţii responsabilităţile preşedinţiei rotative”, conform unui comunicat de presă al Camerei Deputaţilor remis MEDIAFAX.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O sincopă în legislaţia muncii? Angajatorii români trebuie să aloce ”o suprafaţă suficientă” a spaţiului de lucru al angajaţilor. În Marea Britanie sunt obligatorii 11 metri cubi

    În timp ce în alte ţări spaţiul de lucru în care îşi desfăşoară activitatea angajaţii este bine reglementat, în România nu există, de exemplu, un număr minim de metri pătraţi sau cubi în care un salariat trebuie să îşi desfăşoare activitatea.

     
    Specialiştii spun că, potrivit legislaţiei în vigoare în România, încăperile de lucru trebuie să aibă o suprafaţă, o înălţime şi un volum de aer suficiente, care să permită lucrătorilor să îşi îndeplinească sarcinile de muncă fără riscuri pentru securitatea, sănătatea sau confortul acestora.
     
    ”Legiuitorul român a considerat că decizia privitoare la spaţiul alocat angajaţilor dintr-o organizaţie trebuie să aparţină angajatorului, trasând câteva limite generale (de ex. „suprafaţă suficientă”). Nu este clar ce înseamnă <suficient> în optica legiuitorului român, însă putem interpreta această dispoziţie ca referindu-se la buna-credinţă a angajatorului care trebuie să se îngrijească să asigure salariatului spaţiul necesar desfăşurării în bune condiţii a activităţii. Asemenea aspecte ar trebui analizate şi soluţionate în cadrul obligaţiei angajatorului pe linie de sănătate şi securitate în muncă”, a explicat Gabriela Dinu, Asociat Manager şi coordonator al practicii de Dreptul Muncii în cadrul casei de avocatură NNDKP.
     

  • Întrebare din Geografia de clasa a IV-a, la care cei mai mulţi români nu ştiu răspunsul: Unde este centrul ţării?

    Cei mai mulţi români ştiu precis care sunt extremele ţării noastre: în nord – Hodoriştea, în est – Sulina, în sud – Zimnicea, iar în vest – Beba Veche. Dar centrul ţării unde se află?

    Se pare că „buricul” României îl reprezintă un sat din judeţul Sibiu, Dealul Frumos. Nu s-au înregistrat măsurători oficiale, însă localnicii şti că sunt în centrul  ţării de la bunicii şi străbunicii lor, o legendă care a rezistat timpului şi pe care ei, la rândul lor, o predau copiilor din localitate.

    Potrivit wikipedia, Dealu Frumos, mai demult Şulumberg, Şulemberg, (în dialectul săsesc Schinebärch, Šinebarχ, în germană Schönberg, în trad. “Dealu Frumos”, în maghiară Lesses, Leses ) este un sat în judeţul Sibiu, Transilvania. Aparţine de comuna Merghindeal şi se situează la 89 de kilometri faţă de reşedinţa de judeţ.

    Puţini ştiu însă că acest loc ferit de agitaţia modernă este cunoscut drept centrul ţării. Dacă te afli pe drumul dinspre Agnita înspre Sibiu, o tăblie montată chiar la intrarea în Dealul Frumos te anunţă că ai intrat în epicentrul României. O găselniţă turistică inteligentă care te face, ca turist, să te optreşti şi să cercetezi locurile.

    Cititi mai multe pe www.one.ro

  • Ce spune unul dintre cei mai mari jucători de mobilier ai lumii despre cum vor arăta birourile viitorului

    „Oamenii merg acum la Starbucks ca să lucreze pentru că vor ceva diferit. Flexibilitatea este esenţială fiindcă oamenii lucrează de oriunde în prezent. Nu mai au nevoie de un spaţiu anume la birou, dar au nevoie să se întâlnească cu colegii. Ca atare, spaţiul de birouri trebuie să ofere acum mai multe variante”, a explicat Andrew Duncomb, director de marketing pentru regiunea EMEA (Europa, Orientul Mijlociu şi Africa) în cadrul companiei americane Herman Miller, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa de mobilier pentru birouri din lume.
    Potrivit unui studiu al companiei de cercetare de piaţă şi consultanţă Leesman realizat pe plan global, peste jumătate dintre angajaţi (57%) nu se simt productivi la locul de muncă în condiţiile în care spaţiile deschise de birouri (open space) nu le oferă atmosfera necesară, caracterizată în primul rând de linişte pentru a se putea concentra în totalitate pe ceea ce au de făcut.


    „Noi am studiat ceea ce fac oamenii la birou, pentru că designul interior pentru spaţiile de birouri nu se referă doar la frumuseţe, ci şi la ergonomie şi funcţionalitate. Nu este vorba doar de mobilă de birou, ci de spaţiul de birouri în sine şi de ceea ce fac oamenii în aceste spaţii. În prezent avem nevoi diferite faţă de acum 10 ani. Oamenii se schimbă şi la fel şi tehnologia”, a subliniat el. În consecinţă, în urmă cu opt ani Herman Miller a realizat un studiu pentru a vedea cum lucrează oamenii în diferite colţuri ale lumii – de pe continentul american (nord şi sud – SUA şi Brazilia) şi Europa (în special ţările nordice) până în Asia (India), la care au contribuit circa 2.000 de persoane.
    „Aşa a luat naştere conceptul living office, acesta fiind practic un liant între oameni, spaţii de birouri, mobilier şi angajaţi. Abordarea living offices presupune crearea de spaţii variate şi diferite în funcţie de activităţile angajaţilor dintr-o organizaţie, spre exemplu spaţii formale pentru şedinţe, spaţii informale pentru discuţiile de după şedinţe, spaţiu pentru lucru individual, spaţiu pentru lucru în echipă, spaţii pentru creaţie şi concentrare, spaţii de relaxare şi spaţii de socializare.”


    Astfel, compania americană Herman Miller, care are o tradiţie de peste 110 ani în producerea de mobilier pentru birouri, fiind inventatorul acelor cubicles (spaţii de birouri individuale separate prin panouri) în anii 1960, a creat întreaga linie de scaune, fotolii, birouri şi mese pe baza studiilor de ergonomie – domeniu de studiu care vizează adaptarea sistemelor tehnice la capacităţile umane (organizarea sistemului om – maşină – condiţii de loc de muncă). Producătorul american lucrează cu o serie de designeri renumiţi pentru a găsi cele mai bune soluţii care să rezolve problemele reale ale oamenilor şi organizaţiilor din întreaga lume. Faptul că nu are designeri proprii face ca Herman Miller să reuşească să inoveze constant, compania fiind recunoscută ca lider al inovaţiei globale în mobilier de birou, accesorii şi servicii ergonomice strategice.
    Primele birouri, de la începutul anilor 1900, au fost în stilul industrial, modelul fiind preluat de la fabrici. Treptat însă, tendinţele s-au schimbat odată cu evoluţia economiilor şi avansul tehnologic, astăzi spaţiile de birouri moderne încercând mai degrabă să recreeze acele spaţii confortabile ale biroului şi sufrageriei de acasă.


    „Nu mai este o linie care separă şi care face diferenţa între mobila de birou şi cea de acasă.  Designul unui spaţiu diferă acum în funcţie de tipul companiei, de oameni şi de modul de lucru al acestora. Spre exemplu, casele de avocatură şi băncile sunt cele mai rigide, mai formale în alegerile făcute pentru amenajarea spaţiilor de birouri, spre deosebire de companiile de tehnologie sau din media”, a menţionat reprezentantul Herman Miller pentru EMEA. Compania americană deserveşte această regiune prin intermediul fabricii din Melksham (Marea Britanie), unde lucrează în total circa 340 de persoane, din care 130 sunt implicate direct în procesul de producţie.
    Cel mai bine vândute produse Herman Miller sunt scaunele pentru birou, acestea reprezentând 55% din livrările brandului american în EMEA. Cel mai popular model este Aeron, acesta îmbinând tehnologia cu un design unic pentru a oferi o ergonomie sporită persoanelor care îşi petrec mult timp la birou, pe scaun, prin menţinerea unei poziţii corecte a coloanei vertebrale, precum şi a întregii posturi.


    În fabrica Herman Miller din Marea Britanie, care are aproape 14.000 mp, sunt asamblate zilnic aproximativ 1.000 de scaune pe zi şi 500 de birouri, producţia la capacitate maximă ajungând la 1.500 de scaune pe zi şi 800 de birouri pe zi. De acolo, mobilierul Herman Miller este trimis în peste 80 de ţări din EMEA, inclusiv în România, unde Workspace Studio este unicul dealer acreditat pe plan local pentru brandul american. Workspace Studio este printre dintre puţinii jucători de pe piaţa românească orientat către designul de tip „human-centric” care stă la baza filosofiei Herman Miller.
    „Amenajările de tip human-centric, bazate pe ergonomie, reprezintă viitorul. Circa 85% dintre angajaţi asociază confortul la birou cu calitatea scaunului, conform unui studiu efectuat de Leesman pe un eşantion de 2.000 de angajaţi. În România, companiile din IT au fost primele care au înţeles puterea amenajării ergonomice a biroului pentru retenţia şi atragerea talentelor”, a menţionat Alexandru-Horaţiu Didea, managing partner în cadrul Workspace Studio, integrator de soluţii de amenajare a birourilor şi dealer autorizat unic al Herman Miller în România.
    Workspace Studio oferă companiilor soluţii personalizate şi integrate, la cheie, pentru amenajarea spaţiilor de birouri, cu accent pe ergonomie şi sustenabilitate din punct de vedere financiar şi cu un design centrat pe oameni şi activităţile şi interacţiunile acestora.
    „Ca să atragă angajaţii, managerii de resurse umane trebuie să asigure în primul rând un mediu de lucru plăcut, iar aceasta presupune în primul rând o amenajare de calitate a biroului. Investiţia într-un post de lucru ergonomic poate asigura retenţia angajatului. Un angajat productiv este în primul rând unul sănătos”, a punctat Alexandu-Horaţiu Didea.


    Workspace Studio, companie înfiinţată în 2014, a amenajat spaţii de birouri pentru sediile locale ale mai multor multinaţionale, printre care se numără în principal cele din sectorul bancar şi din IT, precum banca americană Citibank, unicornul românesc UiPath, Electronic Arts – cel mai mare jucător de pe piaţa de jocuri video, şi gigantul american Adobe.
    Anul trecut, Workspace Studio a înregistrat în 2017 afaceri de 4 milioane de euro, cu 60% mai mare faţă de anul precedent, din care o treime provine din comercializarea produselor Herman Miller, cele mai vândute produse fiind scaunele ergonomice.
    „Cele mai cerute modele de scaune Herman Miller în România sunt Sayl, cu preţul între 300 şi 500 euro, în funcţie de volum, Mirra 2, care costă între 400-700 euro, în funcţie de volum, şi Aeron – 800-1.300 euro, în funcţie de volum”, a precizat Horaţiu Didea. El a adăugat că se observă o creştere semnificativă a interesului faţă de birourile cu reglare electrică pe înălţime, tot de la Herman Miller. „Şi acestea sunt un exemplu simplu de creştere a ergonomiei prin oferirea mai multor opţiuni de poziţii de lucru, inclusiv în picioare.”
    Worskpace Studio este partener acreditat al Herman Miller din 2015, pentru a fi dealer autorizat al brandului american fiind necesară îndeplinirea unei serii de condiţii.
    „Un dealer acreditat Herman Miller trebuie să aibă toate servicile şi capacităţile comerciale, logistice şi de management de proiect la cel mai înalt nivel (există o matrice specifică de evaluare), pentru a putea servi şi susţine orice client global Herman Miller în locaţia pe care o administrează, la un nivel de calitate cerut în SUA, sau oriunde este sediul central. Aceasta presupune capacităţi comerciale, logistice, de design şi project management evaluate de Herman Miller ca fiind de înalt nivel.”
    La nivel global, businessul Herman Miller se ridică la 2,4 miliarde dolari, din care 180 milioane de dolari sunt generate de livrările din regiunea EMEA. Dintre acestea, aproximativ 70 milioane de dolari provin din vânzările realizate în Europa. 

  • Afacerile se mută în birouri all-inclusive – VIDEO

    „Mindspace s-a născut atunci când eu şi partenerul meu, Yotam Alroy, am descoperit o schimbare fundamentală în mediul de lucru şi că modelul tradiţional de închiriere nu mai funcţionează”, explică Dan Zakai, cofondator şi CEO al companiei Mindspace, o nevoie sesizată pe piaţa de birouri. Înainte de a cofonda Mindspace, Dan Zakai a pus bazele companiei G Systems Solar Solutions, în domeniul energiei solare, pe care a vândut-o ulterior. A lucrat însă şi în zona de investiţii bancare la instituţii cunoscute, precum Lehman Brothers şi HSBC.

    În 2014 a pornit la drum cu soluţiile de co-working cu două spaţii în centrul oraşului Tel Aviv. În prezent, Mindspace deţine spaţii de lucru în 13 oraşe – Londra, Varşovia, San Francisco, Washington, Amsterdam, Utrecht, Tel Aviv, Herzliya (Israel), Berlin, Frankfurt, München, Hamburg şi Bucureşti, unde planurile se referă la trei spaţii, printr-un parteneriat cu Globalworth. Compania a cunoscut o creştere rapidă, de la 50 de angajaţi în 2017 la peste 180 anul acesta.

    În Bucureşti, preţurile pleacă de la 150 de euro pe lună şi pot ajunge până la 350 de euro pentru un birou privat. Cele trei spaţii din Bucureşti au o suprafaţă totală de 12.000 de metri pătraţi.
    Sistemul de co-working e relativ simplu: pentru o anumită sumă, chiriaşii primesc atât birouri cât şi diferite servicii, aşa cum ar fi accesul la săli de conferinţă sau posibilitatea de a folosi multifuncţionale.

    „Oferim orice, de la accesul în cafenea sau bucătării aprovizionate în permanenţă până la conexiune ultrarapidă la internet, suport IT, cabine private de telefon, recepţie, servicii de corespondenţă şi multe altele”, spune Zakai. „Unii membri beneficiază de oferte speciale de la parteneri globali precum Google, Amazon, Uber sau Microsoft, dar şi de la unii locali – restaurante, companii de închirieri auto sau hoteluri.”

    Companiile de co-working au închiriat suprafeţe record de 16.800 mp, cele mai mari provenind de la două nume noi importante – Mindspace (12.000 mp) şi Spaces (3.000 mp). Cererea din partea acestui sector este deja de două ori mai mare decât pentru întreg anul 2017 şi astfel de tranzacţii vor continua să apară în contextul în care România urmează tendinţa globală, potrivit raportului Mid-Year Market Update, realizat de Colliers International.

    „Tendinţa de pe pieţele vestice, în care operatorii de spaţii de co-working au început să acapareze o cotă din ce în ce mai mare din activitatea tranzacţională, a început cu adevărat să se manifeste şi în piaţa birourilor din Bucureşti. Anul trecut, 21% din spaţiile închiriate pe piaţa birourilor din Londra au fost preluate de operatori de spaţii de co-working. În prima jumătate a acestui an, 13,4% din birourile închiriate în Bucureşti au ca destinaţie spaţii de co-working. Miza acestor firme o reprezintă atât liber profesioniştii şi start-up-urile, cât şi companiile care pot şi doresc să le ofere angajaţilor posibilitatea de a lucra dintr-un alt birou, situat mai aproape de casă, pentru a reduce din timpul petrecut în trafic. În condiţiile în care traficul din Bucureşti continuă să fie un factor major de disconfort, iar presiunea pe atragerea şi menţinerea forţei de muncă este ridicată, companiile găsesc soluţii pentru a-şi menţine angajaţii eficienţi şi fericiţi”, notează şi Mădălina Cojocaru, partner în cadrul Cushman & Wakefield Echinox, în deschiderea raportului Marketbeat Bucharest Office H1 2018.

    Unul din avantajele oferite de Mindspace, dar întâlnit şi la alte companii de profil, este accesul în orice clădire de birouri deţinută în Europa sau în altă parte a lumii. „Dacă eşti membru al Mindspace, poţi lucra de la sediile noastre din oraşe precum Berlin, Londra, San Francisco sau Tel Aviv”, explică CEO-ul companiei.

    Care sunt însă principalii clienţi ai unor astfel de servicii? „Sistemul de co-working are multe avantaje; în primul rând, în zonele metropolitane aglomerate, co-workingul îţi poate permite să lucrezi în locuri centrale, care în mod normal ar costa extrem de mult. E un contract lunar, flexibil, care nu necesită un capital semnificativ şi care nu implică alte bătăi de cap. În al doilea rând, spaţiul e deja amenajat – infrastructura e acolo, nu mai ai nimic de făcut. Serviciile adiacente fac şi ele o diferenţă destul de mare, pentru că e important să ai personal specializat la faţa locului”, explică Dan Zakai. Pe de altă parte, spune el, un element important este cel al networkingului, pentru că poţi intra în contact cu alţi antreprenori sau oameni de afaceri aflaţi într-o etapă similară a dezvoltării companiei.

    Globalworth, cel mai mare investitor pe piaţa de birouri din Europa Centrală şi de Est, a semnat un contract de închiriere cu furnizorul global de spaţii de co-working Mindspace. Totodată, Globalworth a devenit acţionar al Mindspace printr-o investiţie de 10 milioane de dolari în companie, susţinându-şi astfel strategia de creştere, potrivit ZF.

    Mindspace Business District, aflat în interiorul Globalworth Campus, s-a deschis pe 1 decembrie; spaţiul disponibil este de 4.500 de metri pătraţi, desfăşuraţi pe două etaje, care pot primi până la 700 de persoane. Mindspace Victoriei se va deschide pe 1 februarie 2019 în Tower Center International, cu o suprafaţă de 2.000 de metri pătraţi. Cel de-al treilea spaţiu de lucru, Mindspace City, se va deschide tot la începutul lunii februarie în partea de sud a Capitalei, cu un spaţiu total de 4.400 de metri pătraţi.

    Celălalt jucător important de pe piaţa locală de co-working este Spaces, deţinut de International Workspace Group, care a închiriat recent 4.100 de metri pătraţi de spaţii de birouri în proiectul Expo Business Park, dezvoltat de Portland Trust în zona Expoziţiei din nordul Capitalei; potrivit ZF, tranzacţia a fost intermediată de compania de consultanţă imobiliară CBRE, centrul urmând să fie deschis la jumătatea anului viitor. International Workspace Group (IWG) mai deţine în portofoliu brandurile Regus, Basepoint, No. 18, Signature şi Open Office, compania fiind activă pe piaţa locală de mai bine de 19 ani prin intermediul brandului Regus.

  • Şerban Patriciu, avocat asociat, Patriciu SCA: „Există standarde de piaţă la închirierea spaţiilor de birouri din România?“

    Din păcate, piaţa închirierii de birouri din România nu a atins încă un grad suficient de maturizare pentru a putea vorbi de adevărate standarde de piaţă conturate în mod neechivoc şi acceptate ca atare de către jucătorii de pe piaţă. Piaţa este într-o zonă gri, între începutul preluat ca atare din ţările civilizate, la pachet cu modelele de contracte de sute de pagini, specifice dreptului anglo-saxon, şi perioada de aşezare pe o linie proprie.
    Existenţa unor standarde de piaţă acceptate general ar facilita acest business şi ar aduce beneficii atât proprietarilor de clădiri de birouri cât şi chiriaşilor acestora, multe deal-uri fiind ratate din cauza unor aşteptări nerezonabile ale părţilor.
    Până atunci însă, vă prezint câteva dintre reperele ce pot fi luate în calcul de proprietarii sau potenţialii chiriaşi ai spaţiilor de birouri ce par să se fi cristalizat pe piaţă până în acest moment:

    Acordul
    Ca procedură, prima etapă după contactul iniţial cu reprezentanţii proprietarului clădirii de birouri este semnarea unui acord preliminar neangajant prin care se agreează principalii termeni comerciali (suprafaţă, chirie, durată, facilitaţi etc.). După această etapă, chiriaşii mai sofisticaţi analizează titlul de proprietate asupra imobilului, existenţa certificatului de performanţă energetică şi a autorizaţiilor necesare conform legii (securitate la incendiu, protecţie civilă, funcţionare – după caz şi ISCIR pentru lifturi şi cazane).

    Contractul
    Urmează negocierea şi semnarea contractului de închiriere. Chiriaşul notează apoi contractul de închiriere în cartea funciară a imobilului, se fac măsurarea şi predarea spaţiului închiriat, chiriaşul elaborează planurile de arhitectură şi instalaţii pentru amenajarea spaţiului închiriat şi obţine, după caz, autorizaţia de construire pentru partiţionările interioare, precum şi autorizaţia de securitate la incendiu, dacă este necesar.
    Reperele comerciale şi legale ale unui asemenea contract de închiriere sunt următoarele:
    • Spaţiul: spaţiul închiriabil este format din spaţiul net de birouri la care se adaugă o cotă din spaţiile comune ale clădirii. Această cotă, denumită add-on factor, este calculată ca raport între spaţiile comune ale clădirii şi spaţiul total al clădirii şi variază, de obicei, între 5 si 25%. Se închiriază complementar spaţii de parcare şi spaţii de depozitare.
    • Chiria: este exprimată în mod normal în euro (de regulă între 5 şi 25 euro pe metru pătrat de spaţiu închiriabil), plata fiind făcută lunar, în avans, la cursul de schimb comunicat de către Banca Naţională a României pentru data plăţii. În plus faţă de chirie, se datorează o taxă pe servicii, exprimată de asemenea în euro (între 3 şi 5) pe metru pătrat de spaţiu închiriabil, taxă care cuprinde toate cheltuielile comune ale clădirii (inclusiv asigurarea şi taxele locale aferente clădirii), împărţite pro-rata între chiriaşi şi plătibile la fel şi odată cu chiria. Taxa pe servicii se regularizează anual pe baza cheltuielilor efective, chiriaşii având dreptul să verifice anual calculele proprietarului (sistem open book). De asemenea, chiriaşul va suporta costul utilităţilor consumate în spaţiu care sunt contorizate individual (de obicei electricitate şi apă).
    • Garanţia: chiriaşul constituie o garanţie în favoarea proprietarului, sub forma unei scrisori de garanţie bancară sau a unui depozit, valoarea garanţiei fiind în mod uzual la nivelul a trei luni de chirie şi taxă de servicii.
    • Facilităţi: chiriaşul beneficiază în mod normal de două tipuri de facilităţi din partea proprietarului: o contribuţie pentru lucrările de amenajare (exprimată în euro pe metru pătrat de spaţiu închiriabil, de obicei între 50 şi 150) şi o perioadă de scutire de la plata chiriei (de obicei între 3 şi 9 luni, împărţite pe perioada contractuală).
    • Termen: termenul închirierii este de obicei un termen ferm de minimum 5 ani, chiriaşul având uneori posibilitatea de a denunţa contractul (break option) la/după o anumită perioadă (de obicei minimum 3 ani). Predarea spaţiului către chiriaş se face cu o perioadă (de obicei minimum o lună) înainte de data începerii termenului pentru a permite chiriaşului să amenajeze spaţiul închiriat. Pentru această perioadă nu se datorează chirie, dar se plătesc taxa pe servicii şi utilităţile consumate în spaţiu.
    • Penalităţi: termenul ferm se traduce prin existenţa unor penalităţi datorate proprietarului de către chiriaş în cazul încetării contractului anterior împlinirii termenului (exceptând încetarea din culpa proprietarului), respectiv chiria şi taxa de servicii pe întreg termenul rămas (sau până la prima dată la care chiriaşul putea denunţa contractul). Chiriaşul poate rezilia contractul doar în situaţii strict limitate (de exemplu în cazul în care utilităţile sunt întrerupte pentru mai mult de două săptămâni sau spaţiul este neutilizabil într-un procent de minimum 50% pentru mai mult de o lună).
    • Extindere: uneori, chiriaşul beneficiază de un drept de preferinţă la închirierea spaţiilor adiacente,
    dar acesta se exercită ţinând seama de alte drepturi similare prealabile acordate altor chiriaşi (care au prioritate).
    • Prelungire: prelungirea termenului de închiriere iniţial se face, de obicei, în condiţiile de piaţă de la momentul respectiv şi nu în aceiaşi termeni comerciali.
    • Restituire: restituirea spaţiului închiriat către proprietar se face în mod uzual după înlăturarea amenajării chiriaşului şi curăţarea/repararea spaţiului, proprietarul urmând să predea spaţiul open space noului chiriaş. Costul demolării amenajării chiriaşului şi al efectuării curăţeniei şi a reparaţiilor necesare se ridică în mod normal la jumătate din costul realizării acelor amenajări. Noul chiriaş poate prelua amenajările chiriaşului anterior (de obicei fără vreun cost), preluând în acest mod şi obligaţia de a aduce spaţiul la starea iniţială (open space) la sfârşitul termenului închirierii.
    Piaţa închirierii spaţiilor de birouri se maturizează într-un ritm accelerat, cele de mai sus fiind deja cunoscute şi acceptate de către jucătorii din domeniu. Alte aspecte generează încă discuţii aprinse, dar tendinţa este una pozitivă, piaţa devenind din ce în ce mai matură.

  • Adrian Sârbu, fondatorul Ziarului Financiar, după 20 de ani

    Sigur, mă întreb ce am vrut eu, ce am vrut noi şi unde suntem. Mă vedeam acum 20 de ani trăind în viitor într-un capitalism romantic
    care va fi bazat pe o clasă medie substanţială. Astăzi nu avem mai mult de 200.000, unii zic 500.000 de oameni în România care au venituri
    mai mari de 1.000 de euro pe lună. Este bine că îi avem şi pe aceştia, acum 20 de ani nu îi aveam.
    Îmi imaginam că Ziarul Financiar va fi o instituţie la fel de puternică precum a fost PRO TV-ul. Este şi mai respectată, nu la fel de
    puternică pentru că nu este destul de mare. Pot să vă spun, vorbind despre viitor, că lucrurile se vor schimba în sens pozitiv.
    Ce putem face de acum înainte se învârte în jurul unui singur cuvânt şi acest cuvânt este capitalismul. Şi capitalul. Ce putem face
    pentru România este să o capitalizăm, administrând mai bine capitalul pe care îl avem.
    Mi-aş dori ca această ţară să fie administrată de singurii oameni îndreptăţiţi să o administreze şi să-i administreze capitalul,
    aşa-zis fix şi uman.”