Vedeta filmului ‘Girl Trip’ – care are doi copii, , Jaden, de 19 ani, şi Willow, de 16 ani, cu soţul său Will Smith – a povestit că se ocupa de traficul de substanţe ilegale la data la care l-a cunoscut pe rapperul Tupac Shakur, care a murit în septembrie 1996, după ce a fost împuşcat de patru ori într-o altercaţie.
Tag: sotie
-
Cine e PESEDISTA aflată în topul celor mai sexy politiciene din lume?
1. Mara Carfagna – Italia – Ministrul pentru Egalitate 2008-2011

2. Eva Kaili – membru al Parlamentului European – Grecia – 2017

3. Eunice Olsen – membru al Parlamentului din Singapore – 2004-2009

4. Natalia Poklonskaya – deputată din Rusia – 2017

5. Vanja Hadzovic – Ministrul Afacerilor Externe al Serbiei – 2013

-
Misterul din spatele fostei soţii a lui Vladimir Putin. A fost spion alături de liderul rus în KGB
Divorţul dintre Lyudmila Ocheretnaya şi Vladimir Putin a fost anunţat în iunie 2013.
În 2016, s-a scris în presă că fosta nevastă a lui Putin s-a recăsătorit cu Artur Ocheretny, după care şi-a schimbat şi numele. Ocheretny este directorul unei organizaţii non-profit, Centrul pentru Dezvoltarea Comunicării Interpersonale, şi este cu 20 de ani mai tânăr decât Lyudmila.
Înainte de a se căsători cu Putin în 1983, Ocheretnaya a fost însoţitoare de zbor pentru compania rusească Aeroflot. Vorbeşte fluent franceză, germană şi spaniolă.
Cei doi s-au cunoscut în Leningrad, actualul Sankt Petersburg, la începutul anilor 1980, printr-un prieten comun.
După ce au lucrat amândoi ca ofiţeri KGB în anii 80, Putin şi Ocheretnaya s-au întors în St. Petersburg, unde el a început să lucreze pentru guvern.
Citiţi continuarea articolului pe www.zf.ro
-
A salvat 669 de copii din mâinile naziştilor şi nu a spus nimănui. Soţia a aflat după 40 de ani – FOTO, VIDEO
În 1938 Winton lucra ca broker la Londra, şi a aflat despre crimele naziste de la un prieten, în timpul unei vacanţe în Elveţia. Şi-a anulat concediul şi a venit la Praga, unde a văzut taberele de refugiaţi. A pus la punct un program de salvarea copiilor din Cehoslovacia, iar la el au venit părinţi care s-au sacrificat şi s-au declarat de acord să nu-i mai vadă niciodată, doar pentru a-i salva. Winton a mituit oficialii nazişti, care au intrat la bănuieli, pentru a câştiga timp. Întors în Marea Britanie, Nicholas Winton a adunat câţiva voluntari, printre care şi mama sa, şi a creat un comitet care s-a ocupat de găsirea unor familii adoptive şi bani pentru cei salvaţi.
La 14 martie 1939, a plecat primul tren din cele opt trenuri care au transportat copiii din Cehoslovacia, prietenul său s-a ocupat de asta. Dar numai 7 trenuri au ajuns la Londra, adică 669 de copii; un tren cu 250 de copii a fost surprins de atacul lui Hitler asupra Poloniei, iar soarta lor este necunoscută, probabil au murit în lagărele de concentrare. Părinţii copiilor salvaţi au murit, până la sfârşitul războiului, în lagărele din Auschwitz şi Bergen Belsen.
După război mulţi dintre cei salvaţi au rămas în Marea Britanie, iar alţii au emigrat în Israel. Astăzi au 70 – 80 de ani, iar printre ei se află regizorul Karel Reisz (filmele “Isadora” şi “Iubita locotenentului francez”) un laureat al premiului Nobel pentru fizică – Walter Kohn, astronomul Arno Penzias, şi el laureat al premiului Nobel, dar şi fondatorul forţelor aeriene israeliene, Hugo Marom.
Soţia lui Winton a trimis scrisori supravieţuitorilor, după ce a găsit documentele, şi a luat legătura cu 80 dintre aceştia; în timpul unei emisiuni la BBC 20 dintre ei şi-au spus povestea. În 1994 Winton a primit o scrisoare de mulţumire din partea statului Israel, în 1998 a fost decorat de cehi iar în 2002 regina Elisabeta a II-a l-a făcut cavaler.
CELE MAI INTERESANTE GALERII FOTO
Călătorie spectaculoasă pe cel mai mare râu subteran aflat într-o peşteră – GALERIE FOTO
Fotografii incredibile ale şahului din Iran şi ale haremului său – GALERIE FOTO
Titanicul se pregăteşte de un nou drum. Va pleca din Jiangsu, China, pâna la Dubai – GALERIE FOTO
Cea mai izolată localitate din lume. Acolo trăiesc 800 de oameni – GALERIE FOTO
Imagini din epoca de aur: cum se distrau oamenii din URSS în anii ’70 şi ’80 – GALERIE FOTO
Cum arată yachtul secret al lui Steve Jobs – GALERIE FOTO
Imagini incredibile cu tribul care nu a fost atins de lumea modernă – GALERIE FOTO
Cum arată noul avion privat de 20 de milioane de dolari al lui Jackie Chan – GALERIE FOTO
Restaurantul discret unde preşedinţii îşi duc amantele – GALERIE FOTO
-
Cum arată soţia DICTATORULUI Kim Jong-un, liderul nord-corean
Liderul nord-corean Kim Jong-un este cunoscut întregii lumi, deoarece s-a făcut remarcat prin stilul de viaţă excentric pe care îl are, dar puţină lume ştie că acesta este însurat.Kim Jong-un este primul din familia sa care s-a fotografiat şi şi-a prezentat soţia poporului, dat fiind că nici tatăl, nici bunicul acestuia – Kim Jong-il, respectiv Kim Il-sung, nu au fost filmaţi sau fotografiaţi în public alături de soţiile lor.Ri Sol-ju este o fostă cântăreaţa, iar apariţiile ei publice sunt foarte rare. Potrivit zvonurilor, aceştia s-ar fi cunoscut la o petrecere la care Ri Sol-ju cânta pentru tatăl actualului lider, Kim Jong-il.
-
Ce carte recomandă soţia lui Mark Zuckerberg. “Dacă aş putea aş introduce această carte la lecturi obligatorii”
Dacă eşti în căutarea unei cărţi care să-şi schimbe cartea atunci “Far From the Tree: Parents, Children, and the Search for Identity” scrisă de Andrew Solomon este aceea, în opinia Priscillei Chan. “”Dacă aş putea aş introduce această carte la lecturi obligatorii. Cartea spune poveştile unor părinţi care cresc copii ce sunt fundamental diferiţi de ei, fie sunt copii genii sau surzi sau suferă de o boală. Vorbeşte despre experienţa acelor oameni. Cartea m-a ajutat foarte mult să relaţionez cu părinţii şi familiile care sunt în grija mea la locul de muncă (pediatru)”, a spus ea.
Cartea a fost apreciată şi de critici primind recenzii pozitive. De asemenea, opera lui Solomon are chiar şi un trailer dacă vreţi să vă faceţi o idee mai clară despre ce este vorba.
-
Victor Ponta, secretarul guvernului lui peşte: „Eram într-o altă ţară cu soţia mea şi am părăsit-o pentru domnul Grindeanu.”
“Doamna purtator de cuvant ma cearta daca mai stau asa ca plec ca am treaba”.Toate aceste fraze nu sunt banc – aceasta este oroarea limbii. Am ras cand l-am ascultat pe dl Ponta de parca eram o maimuta fericita, dar m-am gandit apoi si mi-am revenit din fericirea mea de dobitoc: acest om a condus un guvern. Acest om se pregateste sa revina in fruntea guvernului. Acest om a condus guvernul Romaniei. Ce oroare!As vrea sa spun un lucru simplu, in cuvinte curate si clare: sunteti niste dobitoci!Dl Ponta s-a lasat nevasta pentru Grindeanu, dar nevasta dlui Ponta este verisoara lui Grindeanu. O afacere de familie, asadar, cum ar zice Adelina Radulescu.Daca partidul asta de guvernamant ar fi cu adevarat responsabil, asa cum isi spune si crede, ar da de pereti si cu Grindeanu si cu Ponta si cu “stiu programul de guvernare din scoarta cu mustata”.Tot ce vedem e o reglare de conturi publica in stil mafiot – eu nu as fi avut indrazneala sa pronunt acest cuvant (“mafiot”), daca nu l-ar fi pronuntat dl Ponta in conferinta de presa de la Palatul Victoria.O golanie politica si o oroare care-mi arata azi simplu si clar ca programul de guvernare atat de mult invocat este o minciuna.Nu vă înşelaţi copii, că şi puricii sunt vii! -
Victor Ponta, secretarul guvernului lui peşte: „Eram într-o altă ţară cu soţia mea şi am părăsit-o pentru domnul Grindeanu.”
„Eram intr-o alta tara cu sotia mea si am parasit-o pentru domnul Grindeanu.”
“Si va rog sa nu ma mai provocati in sensul asta”.
“Va multumesc ca am fost atat de exhaustiv”.
“Doamna purtator de cuvant ma cearta daca mai stau asa ca plec ca am treaba”.
Toate aceste fraze nu sunt banc – aceasta este oroarea limbii. Am ras cand l-am ascultat pe dl Ponta de parca eram o maimuta fericita, dar m-am gandit apoi si mi-am revenit din fericirea mea de dobitoc: acest om a condus un guvern. Acest om se pregateste sa revina in fruntea guvernului. Acest om a condus guvernul Romaniei. Ce oroare!
As vrea sa spun un lucru simplu, in cuvinte curate si clare: sunteti niste dobitoci!
Dl Ponta s-a lasat nevasta pentru Grindeanu, dar nevasta dlui Ponta este verisoara lui Grindeanu. O afacere de familie, asadar, cum ar zice Adelina Radulescu.
Daca partidul asta de guvernamant ar fi cu adevarat responsabil, asa cum isi spune si crede, ar da de pereti si cu Grindeanu si cu Ponta si cu “stiu programul de guvernare din scoarta cu mustata”.
Tot ce vedem e o reglare de conturi publica in stil mafiot – eu nu as fi avut indrazneala sa pronunt acest cuvant (“mafiot”), daca nu l-ar fi pronuntat dl Ponta in conferinta de presa de la Palatul Victoria.
O golanie politica si o oroare care-mi arata azi simplu si clar ca programul de guvernare atat de mult invocat este o minciuna.
Nu vă înşelaţi copii, că şi puricii sunt vii!
-
Când aroganţa nu are limite. Soţia unui miliardar face baie în şampanie, plăteşte 20.000 de lire pentru un tuns şi cheltuieşte 1 mil. de lire pe haine
În timpul procesului de divorţ de luna aceasta, Christina Estrada, un fost manechin, soţie de miliardar, şi-a dezvăluit cheltuielile „necesare” exorbitante şi pretenţiile finanicare pe care le are de la fostul său soţ, multimiliardarul Sheikh Walid Juffali. Ea a primit 53 de milioane de lire sterline, cea mai mare sumă dată într-un astfel de proces de către tribunalul londonez. Christina Estrada, care susţine că „are nevoie de fiecare penny din aceşti bani”, cheltuie un milion de lire pe haine în fiecare an, 250.000 de lire pe vacanţa la Paris, 94,000 pentru tratamentele de înfrumuseţare şi de 9,400 de lire pentru patru cutii de de cremă de faţă.
Dar ce altceva mai face soţia unui miliardar cu tot ce bani?16.000 de lire sterline pe un kilogram de caviar
Orice soţie de miliardar care se respectă nu îşi face probleme cu gătitul- pentru asta există un bucătar privat 24/7. Dar, în cazul în care are nevoie de anumite alimente, cumpărăturile sunt făcute doar în zona de lux a Londrei, unde dau 16.000 de lire sterline pe un kilogram de caviar. Într-unul dintre cazurile de divorţ mediatizate anul trecut, Anne Dias, soţia magnatului Ken Griffin, a spus că ea cheltuie 5,130 de lire sterline pe lună pe alimente, chiar dacă de cele mai multe ori mănâncă în oraş.Băile de şampanie
De ce bea să o bei, când poţi face baie în ea? Kamaliya recunoaste că este o fană înrăită a şampaniei, pe care o foloseşte ca tratament de înfrumuseţare. „Dar nu o fac ast în fiecare zi” – insistă ea – „ci o dată la şase luni, timp de zece zile consecutiv. Nu trebuie să umpleţi toată cada cu şampanie, eu folosesc aproximativ 40 de sticle. Este o bună metodă de detoxificere, care curăţă porii şi întăreşte pielea”, spune soţia miliardarului Mohammed Zahoor. Baia „Nu ai nevoie de Dom Perignon pentru aceasta, ci doar de prosecc, care costă în jur de 10 lire o sticlă.” Desigur, asta nu e singurul lucru pe care o femeie de miliardar îl face pentru a-şi menţine pielea mătăsoasă. Christina Estrada cheltuie 93. 783 de lire pe an pentru tratamente de înfrumuseţare, în cadrul unui spa somptuos de cinci stele.Avioane şi iahturi private
Chiar şi prima clasă este prea josnică pentru femeile din această „lume” şi doar un avion privat sau un iaht le pot mulţumi. Un miliardarul cheltuie, in medie, 13 milioane de lire pe iahturi şi 9,5 milioane de lire pe avioane. Soţia lui Mohammad Zahoor – Kamaliya – călătoreşte într-una din cele două jeturi Hawker 900XP (de 3.97 milioane de lire fiecare) şi recunoaşte că soţul ei a cheltuit o dată 7.500 de lire pe combustibil, de la Londra către Birmingham, doar pentru a cumpăra un curry.
Acestea sunt echipate cu produse de lux, cum ar fi băi de marmură, acvarii sau scaune cu catarame de aur. Pe uscat, miliardarii şi soţiile lor se răsfaţă cu maşini de lux. De exemplu, doamna Estrada a pretins 495.000 de lire pe an pentru întreţinerea a cinci maşini.Genţi de 100.000 de lire
Geanta Hermes Birkin, care costă până la 100.000 de lire (modelul fabricat din piele de crocodil Himalaya), este un must-have – şi, deşi există o listă de aşteptare de până la şase ani, se poate face rost de una în câteva minute, cu un comision de doar 20%. Dar soţiile miliardarilor nu au doar o geantă, ci sute. În cheltuielile anuale, Christina Estrada include trei tipuri diferite – de lux, ocazionale şi clutch – pentru care a cerut peste 100.000 de lire. În instanţă, ea s-a prezentat cu o geantă Louis Vuitton de 21.300 de lire.
Rochii şi încălţăminte sunt şi mai importante – doamna Estrada cheltuie 40,000 de lire pe haine de blană, 109,000 de lire pe rochii si 21,000 de lire pe pantofi in fiecare an. Kamaliya spune că a cheltuit peste 100,000 de lire pe piese vestimentare individuale haute couture de la Elie Saab, Chanel şi Balmain.Tunsoare de lux de 20.000 de lire
Cele mai multe bogate soţii din lume au proprii lor cosmeticieni la orice oră din zi sau noapte.în ziua de apel şi noapte. Kamaliya, spre exemplu, are opt. „Au grijă de mine ori de câte ori am nevoie să ies seara sau la spectacole”, spune ea. Pentru evenimente glamour pe covorul roşu, doar cel mai bun mă va aranja. Hair stylistul Stuart Phillips din Londra câştigă 20.000 de lire pentru tunsoare „pachet de diamant” – care include transfer cu limuzina la hotel de lux, masa de prânz, şampanie consultaţie personală de la Stuart însuşi.Majordomi plătiţi cu 300.000 de lire pe an
Pentru a-şi păstra ordinea şi bunăstarea în casă, soţiile de miliardari angajează „o armată” de personal – bone, majordomi sau bucătari. Kamaliya, spre exemplu, are un un număr de 22 de persoane care o servesc, variind de la un personalul care se ocupă de haine, până la trei bone pentru fiicele sale gemene, în vârstă de doi ani, Arabella si Mirabella, cât şi un fost bodyguard de operaţiuni speciale, pe nume Igor. Şi, după cum arată cheltuielile doamnei Estrada, personalul de la casa sa este respectat – pe şederea anuală a bonei, la o cameră de la Ritz din Paris, soţia de miliardar cheluie 74,230 de lire.Petreceri extravagante
Soţiilor miliardarilor le place să se distreze. De ziua ei de 50 de ani, în 2012, soţul Christinei Estrada, Walid, a organizat o extravaganţă de trei zile într-o staţiune de lux din Abu Dhabi, cu 200 de invitaţi şi artificii costă de 75.000 de lire.
Nunta Annei Dias Ken Griffin, în 2003, a durat două zile şi inclus spectacole de la Cirque du Soleil şi Donna Summer. Un insider declara că banii implicaţi în astfel de evenimente sunt de proporţii astronomice. „Recent, la o nuntă, mireasa şi toate domnişoarele de onoare au purtat Vera Wang la comandă”, dezvăluie ea. „Factura rochiilora ajuns la 16 milioane de lire sterline”.