BusinessMagazin

Tag: societate

  • Cronică de film: It’s a small world

    Conceptul care stă la baza Downsizing nu e neapărat unul nou: creşterea consumului distruge planeta, iar mai mulţi cercetători ajung la concluzia că singura metodă de a opri acest fenomen este micşorarea oamenilor. Plecând de la această idee, Alexander Payne explorează starea actuală a societăţii americane printr-un filtru al satirei, mult exagerat. Pentru Paul (Matt Damon) şi soţia sa, Audrey (Kristen Wiig), tentaţia de a putea avea mult mai multe lucruri la un preţ mult mai mic este suficient de mare pentru a ignora eventualele efecte adverse.

    Evident, călătoria spre o viaţă în miniatură nu merge aşa cum era planificat, iar de aici apar tot felul de aventuri inedite.

    Distribuţia, completată de Cristoph Waltz, Jason Sudeikis sau Neil Patrick Harris, este una extrem de talentată.

    Regizorul pare însă a nu fi decis asupra cărui aspect să-şi îndrepte atenţia; Payne explorează prea multe lucruri, prea multe straturi ale societăţii şi pare pe alocuri reţinut în a critica lăcomia oamenilor. Downsizing pune multe întrebări, dar oferă prea puţine răspunsuri; cum ne putem simplifica vieţile? Ce valori ar trebui să îmbrăţişăm? Filmul nu oferă explicaţii şi nu lasă spectatorii nici cu dorinţa de a medita asupra temelor prezente.

    E greu de spus dacă Alexander Payne vrea să transmită că e momentul să schimbăm ceva sau că e prea târziu pentru a mai schimba ceva; prima parte a filmului oferă un cadru amplu asupra lumii, în vreme ce partea a doua se concentrează pe ceva foarte exact, foarte redus – atât ca dimensiuni, cât şi ca perspectivă.

    Downsizing are momente bune, fără îndoială, dar majoritatea par a avea rolul de a încurca spectatorii. E greu să anticipezi în ce direcţie se îndreaptă povestea – un element pe care îl apreciez în mod normal, dar care în Donwsizing devine destul de obositor.

    O surpriză neplăcută este interpretarea lui Matt Damon: este unul dintre cei mai constanţi actori din generaţia sa, dar rolul din Downsizing nu i se potriveşte deloc. Inspirată însă alegerea lui Christoph Waltz, care aduce la viaţă un personaj extrem de enigmatic, dar în aceeaşi măsură amuzant.

    Pentru scenariu, Alexander Payne a lucrat alături de Jim Taylor; cei doi au mai semnat scenariile pentru Sideways, Election, About Schmidt sau Citizen Ruth.

    Mesajul pe care producătorii filmului vor să îl transmită este unul cât se poate de simplu: poţi să fugi de probleme, dar în cele din urmă acestea te vor prinde. Nu contează că ai 174 de centimetri sau 17, atât timp cât oamenii din jurul tău trăiesc sub aceleaşi coordonate.

    N-aş spune că Downsizing e un film rău, dar nici că e unul excepţional; se încadrează, mai curând, în media filmelor care încearcă să exploreze teme de actualitate dar se împiedică în propriile ambiţii, de cele mai multe ori supralicitate.

    Nota: 7/10

  • Doi tineri din Bucureşti au descoperit o metodă de a face bani din dorinţa oamenilor de a duce selfie-ul la un alt nivel

    Statuetele sunt sinonime cu premiile, recunoaşterea unei performanţe în carieră sau personaje din filme transformate în figurine. Acest lucru nu este valabil în cazul statuetelor printate 3D de către Minimizer, un start-up care le permite clienţilor să-şi transforme imaginea într-o statuetă de pus pe birou sau de dăruit altora. ”Ne-am dat seama că o idee care ar putea merge în România şi care nu s-a făcut până acum este o afacere de imprimare 3D pentru publicul larg. Astfel lumea poate să înţeleagă ce este cu imprimarea 3D prin ceva palpabil“, explică antreprenorii Vlad Stănescu şi Ovidiu Ionescu de ce au ales această nişă.

    Imprimarea 3D este procesul de utilizare a aditivilor pentru a forma obiecte 3D solide de orice formă, după un model digital 3D. Astfel, imprimarea tridimensională, cunoscută şi sub numele de fabricare aditivă, este o tehnologie emergentă ce promite să revoluţioneze producţia globală şi să aibă un impact major în societate. Acest tip de fabricare se poate utiliza în diverse domenii, de la aviaţie şi auto până la medicină.

    Dacă această tehnologie ar ajunge la o maturitate necesară, ar putea reduce dramatic costurile pieselor de schimb în industria auto, dar ar şi automatiza procesele de schimb. Mai mult decât atât, imprimarea 3D ar putea avea implicaţii şi în sănătatea oamenilor şi se experimenteză deja tipărirea de vase de sânge, organe, tumori şi structuri cartilaginoase.

    Valoarea pieţei globale a fabricării aditive (printarea 3D) în 2017 este estimată la 8,8 miliarde de dolari, în 2019 ar urma să se dubleze, ajungând la 16 miliarde de dolari, şi în 2021 ar ajunge la o valoare de 26,5 miliarde de dolari.

    România are trend ascendent la capitolul imprimare 3D, însă cu o viteză mult mai mică faţă de restul lumii. |n România există câteva centre specializate unde se pot printa obiecte, machete sau prototipuri. Clienţii îşi trimit modelele computerizate ale obiectelor dorite, apoi specialiştii le printează. Cei doi fondatori ai Minimizer au ales segmentul comercial de dezvoltare şi au pus pe picioare un birou unde oricine se poate transforma într-o statuetă.

    Antreprenorii spun că au fost mânaţi de pasiunea pentru tehnologie şi pentru imprimarea 3D şi au început să studieze piaţa, să vadă ce tehnologii de imprimare există şi ce pot face. Stănescu spune că au descoperit statuetele printate la un târg din Marea Britanie, apoi au vizitat diferiţi producători din Statele Unite, Irlanda, Germania pentru a vedea cum se realizează.

    Înarmaţi cu aceste cunoştinţe, au pornit businessul în urma unei investiţii de aproape 200.000 de euro, dintre care majoritatea s-au dus către echipamente: un scanner 3D şi imprimanta 3D.

    Finanţarea businessului s-a făcut prin fonduri proprii. ”Cred că o să recuperăm investiţia în trei ani, dar ideea nu a fost să ne recuperăm banii, ci să creăm un business scalabil, să ne extindem pe plan naţional. Vrem să investim tot profitul pe care-l facem.“
    Scannerul 3D este o structură cu 17 stâlpi dispuşi pe un cerc, iar pe fiecare stâlp se află camere foto care acţionează concertat, realizându-se astfel fotografia la 360 de grade care stă la baza statuetei 3D. Fotografia este transformată într-un model 3D care apoi este retuşat de un grafician şi trimis la imprimare. 

    Statueta este gata în cam 10 ore, însă în acest moment clientul poate primi produsul în circa două săptămâni de la scanare, deoarece imprimanta are o capacitate de imprimare de 20 de statuete odată şi, din raţiuni economice, cei doi aşteaptă să primească suficiente comenzi înainte de a imprima.

    Clienţii Minimizer sunt persoane fizice, ”cupluri, părinţi, bunici, copii, persoane cu căţei, cu pisici, oameni care au pe cineva drag şi care vor să facă un cadou. Nu prea am văzut oameni care să-şi facă pentru ei“. Ulterior au venit şi cereri din partea firmelor pentru câteva evenimente. |n luna decembrie, cei doi au primit mai multe comenzi din partea companiilor pentru cadourile corporate, însă ponderea în vânzări rămâne în continuare de partea persoanelor fizice.

    Preţul unei statuete începe de la 130 de euro şi poate ajunge până la 999 de euro, ”cum obişnuim noi să-i spunem, selfie-ul de 1.000 de euro“, pentru o statuetă de 35 de centimetri. Deocamdată o singură persoană a ales să-şi facă ”selfie-ul de 1.000 de euro“. De la înfiinţare, în august 2017, şi până în noiembrie compania a produs în jur de 600 de statuete. ”Foarte mulţi oameni vor detalii despre ce facem, dar cam 10% din aceştia vin să-şi şi facă statuete. Mulţi sunt dezamăgiţi de preţ, pentru că li se pare destul de ridicat.“ Vlad Stănescu spune că în preţul unei statuete intră costul pentru cantitatea de pudră din care este realizată, costul de amortizare a echipamentelor şi costul de marketing. ”Marja de profit este undeva la 15%.“

    Acum cei doi au în plan extinderea într-un centru comercial pentru a câştiga vizibilitate şi caută oameni cu venituri peste medie. ”Suntem în discuţii cu mai mulţi comercianţi şi sperăm să reuşim să inaugurăm cât mai curând un spaţiu“, spune Stănescu, care menţionează că au în plan să mai achiziţioneze un al doilea echipament pentru comenzile corporate. Capacitatea de producţie a start-up-ului în acest moment este de 600-1.000 de statuete pe lună.

    Echipa Minimizer însumează cinci persoane, Ovidiu Ionescu ocupându-se full-time de business, pe când Vlad Stănescu doar part-time, deoarece este angajat în cadul unei multinaţionale din Bucureşti.

    ”Vrem să ne extindem, să mai angajăm cel puţin o persoană. Deocamdată nu ne interesează zona de provincie. Nu este în targetul nostru deoarece nu vedem un potenţial foarte mare. Nu s-ar justifica investiţia“, spune antreprenorul.

  • Povestea oraşului în care nu există bani, religie sau politică. Cum trăiesc oamenii aici

    Locul de care vă povestesc se află în India de Sud, la 150 de kilometri de Chennai. Auroville a fost fondat în 1968 şi este recunoscut de UNESCO ca un oraş internaţional – lucru firesc, din moment ce peste 100 de naţionalităţi sunt reprezentate aici. Aceşti oameni trăiesc la un loc aparent fără probleme, pentru că aici nu există un sistem politic, nu sunt recunoscute religiile şi, poate cel mai imporntant, nu se folosesc bani. Toată viaţa din Auroville se desfăşoară pe bază de troc.

    |n acest oraş epic, clădirile sunt experimente arhitecturale şi se schimbă în mod constant. Motivul, dincolo de imagine, este că structurile devin din ce în ce mai prietenoase cu mediul. Constructorii caută să optimizeze consumul de energie regenerabilă pentru a-şi atinge obiectivul declarat: reutilizare şi reciclare.

    Cine a pus bazele acestui experiment aproape utopic?

    ”Ar trebui să existe un loc pe Pământ pe care nicio naţiune să nu îl poată revendica; un loc în care toate fiinţele umane care aspiră la bine să poată trăi ca şi cetăţeni liberi ai lumii, respectând o singură autoritate, şi anume aceea a adevărului suprem. Un loc al păcii şi al armoniei, unde toate instinctele de luptă ale omului să fie folosite pentru a depăşi suferinţele, slăbiciunile şi ignoranţa, pentru a triumfa în faţa limitărilor şi a dizabilităţilor.“ Rândurile de mai sus îi aparţin Mirrei Alfassa, cunoscută celor din Auroville ca ”Mama“.

    Ea a avut ideea unei astfel de societăţi ca urmare a relaţiei cu filosoful indian Sri Aurobindo. ”Secolul al XIX-lea în India a fost unul imitativ, artificial“, scria Aurobindo în 1909. ”Dacă europenizarea noastră ar fi reuşit, ne-am fi pierdut capacitatea spirituală, forţa intelectuală, elasticitatea specifică şi puterea de a ne reinventa.“

    Mirra Alfassa a preluat ideile filosofului şi le-a transformat într-un proiect internaţional de ”realizare a unităţii umane şi stabilire a unei societăţi ideale“. Pe 28 februarie 1968, peste 5.000 de oameni din 124 de ţări au ajuns la locul stabilit: la acea vreme, Auroville însemna doar o zonă deşertică şi un vis.

    Alfassa a ales membrii societăţii privindu-i în ochi: mulţi îşi amintesc de moment ca o experienţă adânc spirituală şi chiar suprarealistă. Cei ”aleşi“ primeau şi prima sarcină: aceea de a planta un copac. |n câţiva ani, zona deşertică se transformase într-o pădure.

    Astfel, Auroville a fost construit de la zero de generaţia flower-power a anilor ’60; a fost o un soi de revoluţie psihologică a hipioţilor, după cum scria W.M. Sullivan în cartea sa ”Naşterea Auroville-ului“. Pe lângă lipsa banilor, a guvernului sau a religiei, aici nu există şosele şi oamenii nu au acces la ziare sau la ştiri legate de război, sărăcie sau genocid. Construit pentru 50.000 de oameni, Auroville mai are astăzi doar 2.500 de rezidenţi autoexilaţi din peste 100 de ţări. Iar numărul turiştilor este dublu – în orice moment, în Auroville se află în jur de 5.000 de vizitatori.

    Comunitatea defineşte modul de trai ca fiind unul sustenabil din punct de vedere ecologic. Astfel, pentru mâncare se folosesc 15 ferme ce acoperă mai bine de 160 de hectare. Aici sunt cultivate fruncte şi legume suficiente pentru hrana zilnică a celor din Auroville, în vreme ce animalele asigură lactate.

    Dar comunitatea nu este doar raiul hipioţilor, ci şi o imagine reprezentativă a Indiei: potrivit unei decizii a Curţii Supreme indiene din 1982, Auroville ”se află în conformitate cu cele mai înalte idealuri şi aspiraţii ale naţiunii“. Ca urmare, guvernul indian donează în jur de 200.000 de dolari anual comunităţii, în vreme ce UNESCO protejează proiectul încă de la naşterea sa, în 1968.

    Pentru un oraş aproape utopic, Auroville are însă destul de multe probleme: au fost raportate numeroase cazuri de viol, sinucideri şi chiar crime.

    Paradis sau înşelătorie?

    Elaine este o tânără din Auroville care a acceptat să răspundă mai multor întrebări adresate de cei de la Slate.com. Ea a venit în urmă cu mai bine de 10 ani, ca turistă, şi a decis apoi să devină rezidentă. ”Atunci când începi să verifici dincolo de suprafaţă, imaginea devine mult mai urâtă decât cea percepută din exterior“, a povestit ea. ”Începi să vezi problemele, iar acestea sunt deja stratificate în comunitate. Realitatea e cu totul alta atunci când devii parte din ea.“

    Ea a vorbit de crime, violuri şi alte acte de violenţă; cea mai mare problemă pare însă a fi cea legată de bani. ”Cine controlează banii într-o societate fără bani?“, se întreabă tânăra aproape retoric. În urmă cu şapte ani, ea a trebuit să facă o donaţie de 48.000 de dolari în contul casei pe care a primit-o; ulterior, a găsit imagini ale aceleiaşi case cu menţiunea că ar fi fost vândută pentru 20.000 de dolari. ”Nu ştiu ce s-a întâmplat cu banii. Nu ştiu cine controlează fondul“, a mai spus ea.

    Fondul de care vorbeşte Elaine este Fondul Unităţii, ”principalul canal pentru toate veniturile ce intră în Auroville“ – după cum menţionează site-ul oficial al comunităţii.

    Iar acest fond este unul care gestionează extrem de mulţi bani: pe lângă donaţiile ”oferite“ de cei care au nevoie de o casă, guvernul donează sume importante an de an; mai există donatori privaţi şi sumele date de cei care vizitează Auroville.

    Ce se întâmplă cu aceşti bani pare a fi, aşadar, o întrebare centrală. Şi una la care, pare-se, nu are cine să răspundă. |n lipsa unui guvern central, autoritatea este reprezentată de diverse comitete, formate uneori spontan, care gestionează oraşul: comitetul pentru case, comitetul pentru muncă, cel pentru siguranţa în muncă a femeilor, cel de gestionare a bunurilor şi aşa mai departe; sub comitete există o serie de consilii, grupuri private şi voluntari. Guvernul Indiei are de asemenea un reprezentant în Auroville, numit ”secretar permanent“. Reporterii de la Slate.com nu au reuşit însă să intre în contact cu niciun reprezentant: răspunsul cel mai des întâlnit era: ”Ne cerem scuze, dar sunt prea ocupaţi pentru a putea aranja o întâlnire“.

    |nsă aurovilienii nu sunt interesaţi de cine le gestionează banii; până la urmă, ideea de bază a fost aceea a unei societăţi fără valută. Cei mai mulţi locuitori sunt artişti, fermieri eco, aventurieri şi visători.

    Auroville va împlini, la anul, 50 de ani; ce ţine această comunitate în viaţă?

    ”Crezul“, explică Clare Fanning, una dintre femeile care au pus umărul la construcţia oraşului. ”Crezul e tot ceea ce contează.“

    Crezul, sau visul original, stă inscripţionat pe o placă în formă de lotus, la câţiva paşi de clădirea ce marchează centrul spiritual al oraşului. ”Auroville nu aparţine unei singure persoane. Auroville aparţine umanităţii. Dar pentru a trăi în Auroville, omul trebuie să fie servitor al Conştiinţei Divine.“

  • Povestile infioratoare ale victimelor SCLAVIEI MODERNE si cat de greu le este sa se integreze in societate dupa ce scapa

    Cei care reuşesc să scape trebuie să îşi revină de pe urma traumelor fizice dar suferă şi de afecţiuni ca stres post traumatic sau atacuri de panică. Majoritatea victimelor sclaviei moderne sunt terorizaţi de ideea de a discuta cu poliţia sau chiar de a accepta ajutor caritabil. 
     
    Unul dintre cei care au evadat, relatează reporterul BBC, este Peter, care lucrează într-un supermarket; acolo îi place totul – şeful, colegii, locul de muncă. Face chiar planuri să meargă într-o vacanţă în Spania. El este doar unul dintre cei 12 care au absolvit un curs organizat special pentru victimele sclaviei moderne. Peter debordează acum de optimism, atitudine cu atât mai impresionantă dacă este luat în considerare trecutul său.
     
    A ajuns în Marea Britanie în 2014, povesteşte el, „ca să muncesc, ca să fiu fericit”. A lucrat mai întâi ca muncitor necalificat şi ca ospătar, înainte ca „un prieten” să-şi ofere un job plătit cu 50 de lire sterline pe zi. Muncea 12 ore pe zi fără pauze, ud şi înfrigurat, iar în curând avea să descopere că nici nu era plătit pentru asta.
     
    Dar ce era mai rău abia urma să vină. Locuinţa în care era cazat era păzită de doi bodyguarzi care nu îi îngăduiau să meargă decât la muncă. „Nu am avut nicio şansă să fug, mereu erau 2-3 bărbaţi puternici care ne păzeau”. Nu avea nici telefon, nici alte bunuri. Şansa lui Peter s-a ivit într-o noapte când cei doi paznici erau beţi şi el a putut să fugă la poliţie.
     
    Printr-un program special, a obţinut ajutor.Kristy este un coordonator din cadrul acestui proiect şi, poveşte ea, sprijinul pe care îl oferă victimelor sclaviei moderne pentru a-şi găsi un loc de muncă este un fel dramatic de a le influenţa viaţa. „Învaţă iar să viseze”.
     

  • Anchetă extinsă în dosarul Tel Drum. Sechestru pe toate bunurile

    În ceea ce priveşte infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, procurorii spun că Tel Drum “a fost implicată în mod direct în activitatea grupului iniţiat în cursul anului 2001 de suspectul Liviu Nicolae Dragnea (la acea vreme preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman), în sensul în care, în jurul societăţii Tel Drum SA au fost construite schemele frauduloase de obţinere a fondurilor publice”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De ce creşte numărul analfabeţilor funcţional în România

    “Nu putem să nu observăm că rolul culturii scade pe zi ce trece (…) în ciuda propunerii unui preşedinte al Academiei să cinstim cultura naţională de ziua lui Eminescu”, a spus luni acad. Pop, la simpozionul “Cultura română la ceas aniversar – Centenarul Marii Uniri”, organizat de Academia Română cu prilejul Zilei Culturii Naţionale.

    El a atras atenţia asupra creşterii numărului “analfabeţilor funcţional” printre tinerii români care învaţă în şcoală. “Sigur că nu ne putem reprima nu numai tristeţea, când auzim aşa ceva, dar nu ne putem reprima o întrebare: ‘Cum s-a ajuns la o asemenea situaţie?’. Aceşti oameni nu pot exprima şi nu pot explica ceea ce citesc. Lucru extraordinar de grav într-o lume care se pregăteşte pentru viitor”, a spus acad. Ioan Aurel Pop, potrivit realitatea.net.

  • Mariana Gheorghe a demisionat de la conducerea OMV Petrom. Christina Verchere o înlocuieşte

    „În şedinţa de astăzi, Consiliul de Supraveghere al OMV Petrom SA a numit-o pe Christina Verchere în funcţia de preşedinte al Directoratului şi Director General Executiv (CEO) al OMV Petrom SA. Înainte de şedinţa Consililului de Supraveghere de astăzi, Mariana Gheorghe a renunţat la mandatul de Preşedinte al directoratului şi CEO al OMV Petrom SA. Renunţarea va deveni efectivă la momentul în care succesoarea va prelua funcţia, cel mai târziu pe 20 mai 2018”, se arată într-un copmunicat transmis Bursei de Valori de către OMV Petrom.

    „În conformitate cu Actul Constitutiv al OMV Petrom SA, numirea a fost făcută pentru perioada rămasă din mandatul Marianei Gheorghe, până în data de 16 aprilie 2019. Christina Verchere a acceptat numirea şi va prelua poziţia, în funcţie de disponibilitate, cel mai târziu începând cu 21 mai 2018”, se mai arată în comunicat.

    Christina Verchere este absolventă a Universităţii din Aberdeen şi a lucrat în ultimii 4 ani ca preşedinte regional al British Petroleum. Anterior, a fost preşedinte şi CEO la BP Canada Energy Group.

  • Provizoratul la conducerea Nuclearelectrica a fost prelungit cu încă 4 luni

    Cosmin Ghiţă a înlocuit-o, la începutul lunii septembrie, pe Daniela Lulache la conducerea Nuclearelectrica, pentru 4 luni. Cosmin Ghiţă este preşedinte al Consiliului de Administraţie al Companiei Naţionale a Uraniului, precum şi consilier de stat în aparatul de lucru al prim-ministrului. Între 2015 şi 2017 a fost partener la firma de consultanţă în energie şi resurse naturale Amerocap. A mai lucrat pentru compania de dispozitive medicale Medtronic şi pentru compania petrolieră Chevron.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Provizoratul la conducerea Nuclearelectrica a fost prelungit cu încă 4 luni

    Cosmin Ghiţă a înlocuit-o, la începutul lunii septembrie, pe Daniela Lulache la conducerea Nuclearelectrica, pentru 4 luni. Cosmin Ghiţă este preşedinte al Consiliului de Administraţie al Companiei Naţionale a Uraniului, precum şi consilier de stat în aparatul de lucru al prim-ministrului. Între 2015 şi 2017 a fost partener la firma de consultanţă în energie şi resurse naturale Amerocap. A mai lucrat pentru compania de dispozitive medicale Medtronic şi pentru compania petrolieră Chevron.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Reorganizarea RA Editura Didactică şi Pedagogică în societate pe acţiuni, adoptată tacit de Senat

    Potrivit Constituţiei României, ”prima Cameră sesizată se pronunţă în termen de 45 de zile. Pentru coduri şi alte legi de complexitate deosebită termenul este de 60 de zile. În cazul depăşirii acestor termene se consideră că proiectele de legi sau propunerile legislative au fost adoptate”.

    Proiectul urmează să fie dezbătut şi votat de Camera Deputaţilor în calitate de for decizional.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro