Mai multi dealeri de masini se bucurau saptamana trecuta ca
majorarea TVA i-a grabit pe cativa dintre potentialii cumparatori
sa urgenteze procedurile si sa prinda cota de 19%.
“Am primit deja mai mult de zece telefoane asemanatoare intr-o
singura zi de la clienti: stiti masina pe care am comandat-o eu si
care trebuie sa vina? Nu aveti cumva alta pe stoc, chiar daca nu
este aceeasi culoare si nu are aceleasi specificatii?”, spunea un
dealer cu afaceri de aproape 100 de milioane de euro.
Marile magazine au speculat (anticipata) isterie a cumpararilor in
avans prin comunicari de marketing de genul “iti platim noi
majorarea de TVA”. Ma bucura inventivitatea romaneasca si faptul ca
dintr-o data pare ca tot mai multi consumatori au devenit
constienti de valoarea banilor si au gasit modalitati de a specula
(de fapt, de a contracara, pe cat posibil) scaderea puterii de
cumparare dupa majorarea TVA la 24%, dar imi permit sa afirm ca
multi dintre acesti oameni nu au inteles de fapt mare lucru.
Sigur ca la un calcul elementar doua sticle de ulei luate la un
pret mai mic in locul uneia luata acum, la pret mic si alta peste
vreo doua saptamani, cand preturile vor fi mai mari, pare o afacere
buna. La fel si cinci kilograme de zahar in loc de doua si doua
pungi de detergent de cinci kilograme in loc de una. Mai exact, o
reducere de 4% sau de 32 lei la un bon de 800 de lei de exemplu
(cat spun colegele mele ca lasa in medie la supermarket intr-o
luna). Iar la o masina de 10.000 de euro, economia ajunge la 400 de
euro, cu conditia ca plata sa fie facuta dintr-o data, nu in
rate.
Numai ca acum incepe partea pe care va spun cat se poate de sincer
ca nu o mai inteleg deloc.
Cei mai multi dintre cei care se inghesuie sa cumpere mai mult
acum, la preturi mici, sunt dintre cei care, asa cum spunea seful
din Romania al Lukoil, Nicolae Tampiza, “mai bine nu mananca decat
sa nu mearga cu masina”. Chiar daca, adaug eu, stau chiar si o ora
si jumatate in fiecare zi in trafic (adica 6% din timpul total al
unei zile sau aproape 10% din durata neta, daca excludem sapte-opt
ore pentru somn).
Iar daca merg cu masina la cumparaturi (departe de casa, deci din
nou timp pierdut pe drum), prefera sa nu isi lase masina in
parcarile cu plata, asa cum este cazul celei de la Unirea Shopping
Center (mai tot timpul goala), ci “prin zona”. Ii inteleg daca
motivul este doamna de la casierie de la etajul 1 care mai uita
cateodata sa dea rest 50 de bani sau care, atunci cand o face, se
foloseste de monede atat de mici, doar-doar sa te gandesti sa i le
lasi ei de frica sa nu te trazneasca cu atata metal in buzunar. Dar
nu ii mai inteleg deloc atunci cand in loc sa duca masina in
parcarile platite si (cateodata) supravegheate, prefera sa
plateasca bani la negru pentru diversi cetateni. Daca tot vor sa
economiseasca bani pentru parcare, de ce nu merg pana la capat si
nu refuza sa plateasca sau, ca varianta, de ce nu merg pe jos la un
magazin aproape de casa?
O alta intrebare la care nu am raspuns este daca cei care vor sa
cumpere acum mai mult pentru a beneficia de pe urma TVA-ului mai
mic nu au descoperit deja ca in marile magazine, cu cat cumperi mai
mult, cu atat mai mic este pretul pe kilogram. Sau, in unele
cazuri, un pret mai bun ca in marile magazine poate fi obtinut
chiar de la angrosisti sau de la pietele agroalimentare.
Au cei care cumpara pentru doua-trei luni inainte atat de mult cash
disponibil incat sa plateasca ACUM pentru produse pe care le-ar fi
platit intr-un interval de doua-trei luni? Oare nu erau mai
castigati daca isi plasau in tot acest interval lichiditatile in
depozite cu structura echilibrata pe lei, euro si dolari si,
eventual, bursa sau fonduri de investitii?
Un guru american de origine japoneza, Robert Kiyosaki, a vandut
zeci de milioane de carti, audiobook-uri si jocuri pentru computer
care tratau intr-o forma simpla (chiar si pentru copii) concepte
economice precum active, pasive, economii, investitii, randamente
si asa mai departe.
Pietele de consum din Romania au explodat incepand din 2003 pe
fondul unei puternice lipse de intelegere a celor mai banale
concepte economice. Multi romani plateau pentru electrocasnicele
cumparate in perioada 2003-2004 dobanzi reale de 40%-50%, chiar
daca ele erau camuflate in oferte cu avans zero si perioada de
gratie. Altii isi cumparau in perioada 2006-2008 apartamente si
terenuri si luau credite in euro sau monede exotice, desi salariile
lor erau in lei, mizand pe faptul ca o casa nu se devalorizeaza si,
in plus, leul se aprecia fata de euro si monedele exotice, ceea ce
insemna o rata mai mica pentru ei cu fiecare luna care
trecea.
Exuberanta din consum a fost cea care a dus economia romaneasca
atat de sus in perioada 2004-2008, iar tragismul ultimilor doi ani
a prabusit-o. Ar fi bine ca fiecare dintre noi sa fi invatat ceva
din asta. Iar faptul ca trebuie sa cerem restul inapoi si sa il
luam, chiar si cand inseamna un pumn de “firfirei”, inseamna ca am
inteles nu doar valoarea banilor, ci altceva, mult mai important –
valoarea muncii noastre.