Tag: sanse

  • Corlăţean: Şansele sunt bune pentru o decizie favorabilă proiectului Nabucco Vest

     “Şansele sunt bune, cu atât mai mult cu cât statele din Vişegrad au anunţat public, în urmă cu câteva săptămâni, interesul de a intra în proiect, iar GDF Suez a cumpărat o parte din acţiunile companiei Nabucco în urmă cu o lună şi jumătate”, a afirmat Corlăţean, joi seară, la Gândul.live.

    El a arătat că în cazul în care va fi selecţionat proiectul TAP, prin care gazul azer este livrat spre Italia prin Grecia, atunci România are pregătite soluţii alternative cum ar fi realizarea ulterioară, decalată, a Nabucco Vest, dar şi exploatarea rezervelor de gaze din Marea Neagră şi a gazelor de şist.

    “Sper să fie o reuşită şi să fim pregătiţi dacă o să fie o reuşită, dar trebuie să fim pregătiţi şi dacă se va întâmpla să nu fie o reuşită. Întotdeauna sunt soluţii alternative. Realizarea ambelor proiecte din Coridorul Sudic, dar decalate temporar, apoi România are nişte rezerve în platoul continental al Mării Negre, gazele de şist care reprezintă o soluţie alternativă foarte consistentă”, a mai spus Corlăţean.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Inflaţia din zona euro a scăzut puternic în aprilie, la minimul ultimilor trei ani

     Rata anuală a inflaţiei din zona euro a coborât la 1,2% în aprilie, potrivit unui comunicat publicat marţi de Eurostat, biroul de statistică al UE. În luna martie, inflaţia s-a cifrat la 1,7%.

    Raportul Eurostat prezintă datele preliminare pentru zona euro pe luna aprilie şi nu cuprinde detalii privind evoluţia inflaţiei în statele membre.

    Inflaţia din zona euro se plasează sub nivelul ţintă al BCE, de 2%, pentru cea de-a treia lună consecutiv.

    Rata şomajului din zona euro a crescut în martie la 12,1%, cel mai ridicat nivel din 1995, potrivit unui alt comunicat transmis marţi de Eurostat.

    Majoritatea economiştilor anticipează că BCE va reduce joi dobânda de politică monetară la 0,5%, un nou minim istoric, de la 0,75%, potrivit unui sondaj Bloomberg.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Norica Nicolai: Şansele ca România să obţină funcţia de secretar general NATO sunt mici şi simbolice

     “Şansele sunt mai degrabă mici şi simbolice. E prima oară când discutăm despre această oportunitate, dar cred că pentru actualul mandat va fi dificil să promovăm un român la conducerea NATO Mi-e greu să cred că România va avea şanse în actuala conjunctură, când NATO stă în câteva ţări foarte puternice”, a afirmat marţi Nicolai la RFI.

    Ea a arătat că există o propunere pentru ca un român să ocupe funcţia de secretar general adjunct, însă aceasta nu ar fi de acceptat ca fost şef de stat pentru preşedintele Traian Băsescu, despre care în presă s-a speculat că ar putea fi propunerea României pentru funcţia de secretar general.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Constantin: USL trebuie să rămână unită până când efectele economice vor fi resimţite de cetăţeni

     Întrebat, joi, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, ce şanse sunt ca USL să se menţină până la alegerile prezidenţiale, ţinând cont de disputele din interiorul Uniunii, Daniel Constantin a afirmat că şansele “sunt mari”.

    “Şansele ca USL să se menţină până la alegerile prezidenţiale sunt foarte mari. Cred că USL şi-a dovedit maturitatea politică. De fiecare dată, chiar dacă au fost tensiuni mici sau mari, maturitatea politică a primat şi cu toţii am conştientizat că nu trebuie să ne gândim la interesul PSD, PNL sau PC, ci trebuie să ne gândim la marea responsabilitate pe care ne-au dat-o oamenii. Cred că nu ne permitem să dezamăgim alegătorii care ne-au votat şi să vorbim, deja, de ruperea USL. Suntem abia la începutul misiunii noastre politice, angajamentul cel mai important este faţă de cetăţeni şi trebuie să îl respectăm”, a spus Constantin.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mark Mobius, guru emergentelor: 2013 va fi un an fantastic; România are cele mai bune şanse

    El este implicat în administrarea a 50 miliarde dolari investiţi în pieţele emergente şi de frontieră. “Anul 2013 arată fantastic şi va fi foarte bun pentru pieţele emergente pentru că cantitatea de bani din economie va continua să crească peste tot în lume, iar Statele Unite sunt lideri de pluton cu rate mici ale dobânzii şi cu mari cantităţi de bani, iar acum şi Japonia se alătură plutonului. Aceşti bani trebuie să îşi găsească o casă, iar una dintre cele mai bune case sunt pieţele emergente”, a declarat Mark Mobius într-un interviu acordat Bloomberg. El a mai spus că “în acest an pieţele de frontieră vor fi în mod particular interesante. Pieţele din Africa, Vietnam, Bangladesh, Sri Lanka, şi unele dintre pieţele din Europa de Est, precum România, cred că au şansa să performeze foarte bine în 2013, pe măsură ce investitorii descoperă că există valoare în acest pieţe”.

    Mai multe pe zf.ro

  • A cazut Guvernul

    Din totalul de 471 de parlamentari, la votul motiunii de cenzura
    s-au inregistrat 23 de absente, dintre care 19 deputati si 4
    senatori. Pentru adoptarea motiunii de cenzura erau necesare 236 de
    voturi. Din cele 434 de voturi exprimate, patru au fost anulate,
    astfel ca numarul de voturi valabile a fost de 430.

  • Ziua motiunii

    Sedinta comuna a celor doua Camere in care se dezbate si se
    voteaza asupra motiunii de cenzura initiate de 123 de parlamentari
    PNL, UDMR si sapte reprezentanti ai PSD, a inceput, marti, la
    Parlament, cu 30 de minute intarziere fata de ora programata.

    Potrivit Mediafax, Birourile Permanente ale Camerei Deputatilor
    si Senatului au stabilit, marti dimineata, ca dezbaterea la
    motiunea de cenzura initiata de PNL si UIDMR sa dureze trei ore si
    jumatate. Sedinta este condusa de presedintele Senatului, Mircea
    Geoana, fiind prezenti si membrii Guvernului. Conform presedintelui
    de sedinta, la lucrari si-au inscris prezenta 432 de senatori si
    deputati, fiind absenti 39 de parlamentari, iar cvorumul legal
    indeplinit.

    Presedintele UDMR, Marko Bela, a anuntat, marti dimineata, ca
    parlamentarii Uniunii vor vota in favoarea motiunii de cenzura pe
    care au initiat-o impreuna cu PNL, el precizand, insa, ca votul va
    fi secret si ca parlamentarii UDMR nu vor vota la vedere.

    Cititi despre discutiile UDMR cu partidele parlamentare pe

    www.mediafax.ro

    Grupurile parlamentare ale PSD, reunite in sedinta comuna, au
    decis, marti dimineata, sa voteze la vedere in favoarea motiunii de
    cenzura depusa de PNL si UDMR, toti parlamentarii social-democrati
    urmand sa isi exercite votul, cu o singura exceptie – deputatul
    Gheorghe Ana, care este scuzat medical. Deputatul PSD Bogdan
    Niculescu Duvaz a declarat ca in sedinta de marti dimineata a
    grupurilor parlamentare reunite ale PSD “nu s-au pus sanctiunile pe
    masa” in ceea ce priveste eventualele “defectiuni” de la vot, dar
    s-a aratat foarte clar ca parlamentarii care va vota altfel decat
    decizia partidului se va situa automat in afara PSD.

    Mai multe despre deciziile PSD privind votul motiunii pe

    www.mediafax.ro

    Democrat-liberalii vor vota cu bilele la vedere la motiunea de
    cenzura, a declarat, marti, pentru MEDIAFAX, liderul grupului PDL
    din Camera Deputatilor, Mircea Toader. El a precizat ca este o
    traditie ca democrat-liberalii sa voteze transparent in cazul
    motiunilor de cenzura indreptate impotriva Executivului lor, si
    acest lcuru il vor face si in cazul motiunii “11 impotriva
    Romaniei!”. Democrat-liberalii si-au exprimat un “optimism
    moderat”, marti dimineata, inaintea sedintei de plen, unii spunand
    ca sansele ca motiunea de cenzura sa treaca sunt mici. Ministrul
    Turismului, Elena Udrea, a declarat, pe holul Parlamentului, ca
    este de parere ca multi parlamentari din partidele care sustin
    motiunea de cenzura se vor mai gandi daca sa o voteze sau nu.

    De cine depinde succesul motiunii

    Ca sa duca la caderea Guvernului Boc II, motiunea are nevoie de
    236 de voturi, adica jumatate plus unu din numarul total al
    deputatilor si senatorilor (471). Potrivit regulamentului, votul
    motiunii este secret, cu bile. Cele trei partide aflate in opozitie
    – PSD (161 de parlamentari), PNL (86 de parlamentari) si UDMR (31
    de parlamentari)- cumuleaza 278 de voturi, cu 42 de voturi in plus
    fata de cele necesare. Daca parlamentarii UDMR vor vota impotriva
    motiunii de cenzura, PSD si PNL ar avea doar 11 voturi peste
    numarul necesar adoptarii motiunii. Asadar, cele doua partide au
    nevoie de mobilizare masiva la vot si mai ales de un vot
    disciplinat.

  • Motiunea de cenzura este constitutionala

    Curtea a decis cu unanimitate de voturi ca sesizarea PDL sa fie
    respinsa ca inadmisibila.
    Curtea Constitutionala (CC) a dezbatut sesizarea PDL, care a
    reclamat ca ar fi neconstitutionala motiunea de cenzura PNL-UDMR.
    Liberalii au depus, in 6 octombrie, la Parlament motiunea de
    cenzura intitulata “11 impotriva Romaniei”. Motiunea este semnata
    de parlamentarii PNL, UDMR si de sapte reprezentanti ai PSD. Textul
    motiunii a fost citit, joi, in plenul Camerelor reunite ale
    Parlamentului, dezbaterea si votul urmand sa aiba loc marti.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sansele motiunii

    Vicepresedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, a declarat
    ca acesta este momentul in care PSD poate sa isi exprime pozitia
    clara de a fi sau nu in opozitie: “Ramane de vazut in ce masura PSD
    se afla in acest moment la guvernare sau in opozitie dupa modul in
    care se va comporta la aceasta motiune”. Potrivit Mediafax,
    presedintele UDMR, Marko Bela, a declarat ca Uniunea a decis ca
    este pregatita sa depuna, impreuna cu PNL, o motiune de cenzura.
    Intrebat daca PNL si UDMR au suficiente semnaturi in conditiile in
    care liberalii au pierdut cativa parlamentari in ultimele zile,
    deputatul liberal a spus ca documentul este semnat de 124 de
    parlamentari, cu sapte in plus fata de numarul total al
    parlamentarilor PNL şi UDMR. Potrivit Constitutiei, motiunea de
    cenzura poate fi initiata de cel putin o patrime din numarul total
    al deputatilor si senatorilor, deci necesita 118 semnaturi.

    Voturile maghiarilor si liberalilor sunt suficiente doar pentru
    initierea motiunii. Pentru ca aceasta sa duca la caderea Guvernui
    Boc II este necesar sprijinul Partidului Social Democrat. Desi
    presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat ca Biroul Permanent
    National a decis sa sustina introducerea unei motiuni de cenzura
    care sa conduca la inlaturarea actualului Guvern, multe voci din
    PSD se opun acestei hotarari. Potrivit Mediafax, liderul PSD
    Constanta, Radu Mazare, a afirmat ca social-democratii nu ar trebui
    sa sustina o motiune de cenzura la adresa actualului Guvern pentru
    ca acest lucru va arunca tara in criza. Mai mult, senatorii Miron
    Mitrea si Dan Voiculescu au exprimat, luni, in sedinta grupurilor
    parlamentare ale PSD, rezerve fata de decizia conducerii partidului
    de a vota o motiune de cenzura. Asta pentru ca, in ipoteza in care
    Guvernul Boc va fi demis de Parlament, mesajele de opozitie ale PSD
    ar fi lipsite de principala tinta de critica, Guvernul PDL.

    Pe de alta parte, liderul grupului PDL din Camera Deputatilor,
    Mircea Toader, a declarat ca unii dintre parlamentarii celor trei
    partide de opozitie “vor fi responsabili” si nu vor sustine o
    motiune de cenzura in aceasta perioada “de criza economica si de
    apropiere a alegerilor”. Potrivit Medifax, Toader nu a precizat
    care ar fi strategia PDL in cazul in care Parlamentul ar aproba o
    motiune de cenzura: “Deocamdata sa vedem daca trece.”

    Parlamentarii PNL si UDMR au mai depus o motiune de cenzura la
    sfarsitul lunii septembrie, dupa angajarea raspunderii Guvernului
    asupra proiectului legii salarizarii unitare a personalului
    bugetar. Motiunea a intrunit doar 112 voturi “pentru” si 137
    “impotriva”, in conditiile in care, pentru a fi adoptata, ar fi
    fost necesare 236 de voturi, adica jumatate plus unu din numarul
    total al deputatilor si senatorilor (471).

  • Raiffeisen: Echipa de fotbal a Romaniei valoreaza 87 de milioane de euro

    Echipa nationala de fotbal a Romaniei este evaluata la 87,2 milioane de euro si are o cota la castigarea Campionatului European de Fotbal 2008 de 1/34, conform unui raport al Raiffeisen Research, divizia de cercetare a grupului austriac Raiffeisen.

    Cititi continuarea pe www.zf.ro