Tag: româncă

  • O româncă de 28 de ani a realizat ceva unic în lume. Companii precum Google sau Lincoln Labs îi fac sute de oferte

    Raluca Ada Popa este doctor în informatică şi una dintre cele mai de succes femei din lume. La doar 28 de ani, tânăra din Sibiu şi-a luat doctoratul la Massachusetts Institute of Technology (MIT) şi a pus la punct softul care ar putea să ne protejeze datele confidenţiale împotriva hackerilor si guvernelor. Giganţii IT au fost dispuşi să ofere sume considerabile pentru a beneficia de proiectele acesteia.

    Proiectul ei este denumit CryptDB şi începând din 2013 este folosit de companii de renume precum Google şi Lincoln Labs. Raluca Ada Popa proiectează sisteme informatice nedescifrate până acum de nimeni; Mylar, spre exemplu, este un program al româncei care criptează datele mai bine decât orice alt program de pe piaţă. Programul a fost dezvoltat şi publicat în 2013-2014 şi este folosit de spitalul Newton-Wellesley din Boston.

    În anul 2013-2014 a aplicat pentru un post de profesor universitar, iar după interviuri a primit oferte de angajare de la toate facultăţile de top din lume, inclusiv MIT, Stanford, Berkeley, Harvard, Princeton şi a decis să accept oferta de la Berkeley.

    Raluca Ada Popa a câştigat in anul 2015 premiul  pentru cel mai bun student român din străinătate. Premiul a fost acordat de Liga Studenţilor Români din Străinătate în urma jurizării realizate de peste o mie de personalităţi din mediile academic, cultural, public şi privat, studenţi şi absolvenţi români şi membri LSRS din peste 50 de ţări.


     

  • Românca de 26 de ani care conduce trei afaceri la Londra. A pornit primul business când avea doar 18 ani

     Oana Babagianu a deschis prima afacere la 18 ani, în România, iar acum conduce trei firme în Londra şi se pregăteşte pentru deschiderea celei de-a patra.

    Competiţia în capitala Angliei este mare mai ales dacă nu eşti un nume cunoscut la nivel local. Munceşti de două ori mai mult decât alţii. Este şi cazul Oanei Babagianu, tânăra de 26 de ani, care în 2014 a pus bazele unei afaceri în domeniul frumuseţii. În 14 luni de la inaugurare, firma sa a fost pe plus. Acum, are aproape doi ani de antreprenoriat în Londra şi declară o cifră de afaceri de 20.000 de lire pe lună pentru primul său business, în condiţiile în care o afacere, în unul dintre cele mai mari oraşe europene, prinde contur în doi-trei ani.

    Dezvoltă în paralel trei firme în domenii diferite: frumuseţe, accesorii şi maşini, iar în planurile sale este deja a patra firmă în domeniul evenimentelor. Toate cele patru firme vor fi reunite în grupul Vos. Spune despre ea că şi-a urmat visul cu tenacitate şi poftă de viaţă, criteriile de care ţine cont în alegerea oamenilor din echipa sa. Opt dintre cei 15 angajaţi ai săi din salonul de înfrumuseţare sunt români ambiţioşi şi talentaţi, dar are şi oameni care provin din alte ţări: Portugalia, Rusia, Anglia, Polonia, Letonia, Lituania şi Italia.

    Oana şi-a început cariera de antreprenor în oraşul natal, Urziceni, la 18 ani, unde a deschis un salon de înfrumuseţare, principala sursă de finanţare şi pentru afacerile din afara ţării. Tânăra antreprenoare a fost inspirată şi de familia sa care a făcut business în industria ospitalităţii dintotdeauna. Studiile în marketing şi administrarea afacerilor urmate atât la Universitatea Regent din Londra, cât şi la Universitatea Francisco de Vitoria din Madrid, precum şi studiile masterale în domeniul comunicării de la Universitatea Webster din Londra le-a folosit în mod productiv. Oana şi-a făcut relaţii şi a dat cărţi de vizită chiar dacă aveau doar numele şi adresa de e-mail.

    Cititi mai multe pe www.cariera.ejobs.ro

  • 8 femei care au schimbat istoria lumii şi vieţile oamenilor prin ştiinţă. Printre ele, o româncă

    Trebuie să recunoaştem că, de-a lungul istoriei, puţine femei au reuşit să se impună într-o lume organizată prin excelenţă de către bărbaţi.

    Dificultatea cu care reprezentantele sexului frumos au încercat să remarce a fost şi mare în cadrul unor domenii precum sunt cele ştiinţifice.

    Cu toate acestea, au existat (şi încă mai există) femei care şi-au adus o contribuţie importantă la crearea lumii în care trăim astăzi cu toţii. Printre cele mai importante figuri feminine din lumea ştiinţifică s-au remarcat personalităţi precum: Rosalind Franklin, Lise Meitner, Frances Kelsey, dar şi românca Ana Aslan.

    Noi vă propunem să aflaţi poveştile a opt dintre cele mai cunoscute cercetătoare pe care le-a dat până acum omenirea:

    Hedy Lamarr (Hedwig Keisler, 1914-2000)

    Puţină lume ştie că actriţa de origine austriacă a fost inventatoarea unui dispozitiv care a precedat sistemele de comunicaţie wirelles, folosite astăzi pe smartphone-uri, tablete sau GPS. Prototipul funcţiona cu ajutorul undelor radio şi folosea salturile de frecvenţă pentru a bloca interceptarea informaţiilor transmise.

    Cititi continuarea pe www.descopera.ro

  • Viviana Grădinaru a revoluţionat lumea ştiinţifică. Românca va primi din partea preşedintelui Barack Obama cea mai înaltă distincţie acordată cercetătorilor sub 40 de ani

    Viviana Gradinaru, românca din Vaslui, care va primi din partea preşedintelui Statelor Unite Barak Obama cea mai înaltă distincţie acordată cercetătorilor sub 40 de ani, a revoluţionat lumea ştiinţifică, informează stirileprotv.ro

    Ea a reusit sa obtina pentru prima dată în istorie transparenţa totală a corpului unui şoarece. Importanţa acestei tehnici inventate este uriaşă. Ea va putea fi aplicată creierului uman, astfel încât specialiştii să obţină o scanare totală a moleculelor. Concret, tehnica va ajuta în cercetarea unor boli precum Parkinson, Alzheimer sau autism.

    Tehnica inventată de doctor Viviana Gradinaru se numeşte “Clarity”. Alături de o echipă de tineri cercetatori, pe care românca noastră o conduce la California Institute of Tehnology, Viviana a injectat in corpul unui şoarece un hidrogel special care a facut ca rinichii, inima, plămânii şi intestinele să devină transparente în 3 zile şi întreg corpul în două săptămâni. Tehnica este considerată o premieră absolută în lume.

    Citiţi mai multe pe www.ştirileprotv.ro

  • Motivul incredibil pentru care un elveţian s-a mutat în România, ”o ţară plină de infractori”

     ”Ai înnebunit? Te duci într-o ţară în curs de dezvoltare plină de infractori?”, l-ar fi certat fiul său, însă bărbatul a decis să îşi urmeze inima.

    ”M-am îndrăgostit de o româncă”, spune bărbatul de 57 de ani, explicând că femeia este psiholog, iar din motivul că nu cunoaşte limba germană nu ar fi putut să se integreze pe piaţa muncii din Elveţia.

    Daniel Walti a renunţat la funcţia de director de marketing al unui concern auto din Elveţia şi s-a mutat la Timişoara. A fost angajat rapid în departamentul IT al unui importator auto german.

    El spune că este uşor să îţi găseşti de muncă în România dacă ştii câteva limbi străine şi că se simte totuşi că ţara a fost comunistă. Un lucru foarte uimitor pentru el este supunerea angajaţilor faţă de şefi, care trebuie să ceară aprobarea superiorului pentru orice.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • O româncă, printre cei mai deştepţi elevi din lume

    Roxana şi-a dorit dintotdeauna să studieze la cele mai mari universităţi din lume şi pentru asta a ştiut că trebuie să muncească în plus faţă de colegii ei. Strădania fetei s-a tradus în ore de studiu neîntrerupt.

    „Am lucrat individual, în vacanţa de iarnă, în special, foarte mult,” povesteşte Roxana Vătămanu, elevă la Liceul Internaţional de Informatică Constanţa.

    „Munca ei a fost din ce în ce mai mare pentru matematică, volumul de muncă a fost enorm pentru ea. În afară de orele de curs propriu zis, care sunt 5 la număr, mai aveam încă 4 de pregătire săptămânal cu ea, iar ea acasă lucrează cel puţin 7-8 ore/zi,” spune Mihai Bogdan, profesor de matematică.

    Pentru a studia în SUA, Roxana a trebuit să treacă mai întâi de examenul SAT, echivalentul american al Bacalaureatului. Pentru că exerciţiile sunt diferite faţă de cele din programa românească, eleva a trebuit să se pregătească special timp de o lună pentru acest test.

    Cititi mai multe pe www.digi24.ro

  • O româncă, printre cei mai buni profesori din lume

    O profesoară de matematică din Mehedinţi este singurul dascăl din România inclus, anul acesta, pe lista finaliştilor Global Teacher Prize, competiţie supranumită şi „Nobelul Educaţiei”, scrie Avocatnet

    Manuela Prajea, profesor de matematică şi director la Colegiul Naţional Traian din Drobeta Turnu Severin, este singurul român care se numără printre finaliştii Global Teacher Prize, competiţie cunoscută sub numele de „Premiul Nobel pentru profesori”.

    Profesoara, cu o experienţă de 25 de ani în învăţământ, spune că, în cazul în care va câştiga premiul de un milion de dolari pus în joc, va dona întreaga sumă. Banii vor fi investiţi în întregime în Colegiul Naţional Traian, pentru dotări moderne şi burse pentru elevi şi profesori.

    Global Teacher Prize a fost înfiinţat în 2014 de Fundaţia Varkey şi este o competiţie deschisă profesorilor din toată lumea care predau tinerilor între 5 şi 18 ani.

    Citiţi mai multe pe www.avocatnet.ro

  • Românca Tina Olari, aleasă cel mai bun designer din Spania, în 2015

     Creatoarea Tina Olari, care la sfârşitul lunii decembrie a anului trecut devenea cunoscută la nivel internaţional după ce a îmbrăcat-o pe câştigătoarea concursului de frumuseţe Miss World 2015, Mireia Lalaguna, va primi premiul “Degetarul de aur” pentru cel mai bun designer din Spania în anul 2015, devenind, astfel, primul român căruia i se acordă această distincţie.

    Premierea va avea loc la Madrid, pe 19 februarie, şi la eveniment vor fi prezente cele mai cunoscute nume din lumea modei iberice, precum şi personalităţi publice din Spania.

    “Este o imensă fericire. Să fii apreciat de cei din ţara ta este minunat, dar să fii recunoscut la nivel înalt în ţara de adopţie este mai mult decât o satisfacţie. Sunt atât de încântată!”, a declarat Tina Olari, pentru AGERPRES.

    Premiile “Degetarul de aur” se acordă începând cu anul 2008 pentru cei mai talentaţi designeri spanioli, cele mai bune modele feminine şi masculine, publicaţii de modă şi cele mai bine îmbrăcate vedete din Regatul spaniol.

    Cititi mai multe pe www.agerpres.ro

     

     

  • Fotografiile uimitoare în concursul National Geographic din Marea Britanie. Printre finalişti se află şi o româncă – GALERIE FOTO

    Anul acesta, National Geographic a lansat categorii noi pentru fotografii profesionişti, dar şi amatori, inclusiv video şi mobile. Câştigătorii vor avea ocazia să fotografieze pentru prestigioasa publicaţie cinci călătorii marca National Geographic. În competiţie se află şi românca Alecsandra Raluca Drăgoi, care a câştigat anul trecut competiţia Travel Photography Competition 2015. Drăgoi s-a născut în România, iar, în prezent, locuieşte în Londra, Marea Britanie.

    Câştigătorii vor fi anunţaţi pe 13 februarie.

     

  • Povestea româncei din topul Forbes al celor mai de succes tineri din SUA

    Clujeanca Anda Gânscă (27 de ani), fondatoarea platformei sociale Knotch, apare în Topul Forbes SUA 2016 al tinerilor de succes care au sub 30 de ani. Gânscă a fost inclusă în top la categoria marketing and advertising. De asemenea, în top apar şi John Boyega – actorul principal din „Războiul Stelelor – Trezirea Forţei”, cântăreţul Nick Jonas, bloggerul Kristina Bazan sau fotbalistul Sergio Aguero.

    Jurnaliştii Forbes SUA au selectat 600 de persoane dintr-o listă de 15.000 de tineri antreprenori, lideri creativi şi vedete consideraţi „cei mai buni dintre cei mai buni” în 20 de domenii de activitate, de la sportă, artă până la finanţe, sanatate sau ştiinţă.

    Anda Gânscă se află pe locul 10 în topul dedicat domeniului „Marketing şi Publicitate”.

    Ea a plecat la 18 ani din Cluj-Npoca pentru a studia la Stanford. După absolvire, a creat o aplicaţie de analiză statistică despre care presa internaţională spune că va revoluţiona pieţele globale ale publicităţii şi ale media online.

    Voiam să studiez în străinătate, am găsit prin Google Search 15 universităţi din toată lumea şi am aplicat la toate“, îşi aminteşte Anda Gânscă, CEO – ul platformei sociale pentru opinii Knotch, modalitatea prin care şi-a hotărât destinul, în Cluj-Napoca, la 18 ani. Opt ani mai târziu, tânăra îşi conduce maşina spre biroul ei din Silicon Valley, acordând în acelaşi timp la telefon interviul pentru Business Magazin în română, cu o combinaţie de accent ardelenesc şi american.

    Este una dintre zilele ei aglomerate, în care seara pleacă spre New York, unde se află cel de-al doilea birou al companiei. Gânscă este CEO-ul Knotch, start-up pe care l-a fondat în 2012 împreună cu o prietenă şi care a revoluţionat modalităţile de măsurare a efectului generat în rândul publicului de conţinutul media. Veniturile companiei nu sunt publice, iar Gânscă este discretă în ce priveşte cifrele legate de aceasta, din cauza clauzelor de confidenţialitate convenite împreună cu partenerii implicaţi, însă publicaţiile internaţionale vorbesc despre o finanţare de 1,5 milioane de dolari de la Universitatea Stanford şi  companiile de investiţii Great Oaks Venture Capital şi Greylock Partners obţinută în 2013.

    Anul acesta, platforma a mai obţinut o finanţare de 4 milioane de dolari de la aceiaşi investitori, la care s-a adăugat şi banca de investiţii Allen & Company, potrivit Crunch Base. Tânăra povesteşte că, în urma aplicaţiilor sale din 2007 (anul când a absolvit liceul în Cluj-Napoca), a fost acceptată la mai multe universităţi din Statele Unite ale Americii, însă prima sa opţiune era studiul filosofiei în cadrul universităţii Brown. Un telefon primit de la o profesoară a universităţii Stanford din California a determinat-o să îşi schimbe alegerea iniţială.

    „Asta este o şcoală de antreprenori, tu eşti antreprenor, trebuie să vii aici”, îşi aminteşte ea discuţia avută cu profesoara, de la care primise de altfel primul telefon din SUA. Pasionată de informatică şi de matematică de când se ştie, la Stanford a descoperit o nouă disciplină: statistica. „Când m-am dus la primul curs avansat de statistică, eram singura studentă din sală pasionată de ce ne povestea profesorul, aşa că am hotărât că trebuie să fac ceva în sensul acesta”. A început cu Stanford U.S. – Russia Forum, un forum la conceperea căruia a lucrat în timpul unui semestru de studii la Moscova şi care avea scopul de a găzdui schimbul de idei dintre ruşi şi americani. Nu a durat mult timp pentru ca ideea Knotch să se materializeze, iar după absolvire, în 2011, Gânscă era pregătită de antreprenoriat, după cum anticipase şi profesoarea ce o invitase.

    A început să se uite la piaţă „cu ochiul unui investitor” şi a realizat că în acel moment nu există modalităţi eficiente de a strânge date, în contextul în care discuţiile despre big data sunt din ce în ce mai populare. Cu ajutorul unui avocat, dar şi după ce a scris un plan de afaceri de 150 de pagini şi a zburat în România pentru a discuta cu ambasada, a reuşit să îşi obţină viza E2 necesară şi statutul de antreprenor în SUA.