Tag: respect

  • Ponta: Toţi adversarii din cursa prezidenţială sunt puternici şi îi tratez cu respect

    Premierul Victor Ponta a fost întrebat, marţi, la Sibiu, unde a participat la ceremonia ridicării în grad de sublocotenent a absolvenţilor promoţiei 2014 de la Academia Forţelor Terestre, dacă este Klaus Iohannis un adversar mai puternic decât Crin Antonescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu: Nu am putut desprinde imaginea Ioanei Petrescu de cea a fiicelor mele, o tratez cu respect

     Preşedintele a menţionatt că i s-a reproşat, după consultările cu premierul Victor Ponta şi cu ministrul de Finanţe, la Palatul Cotroceni, că a fost ”prea didactic” în atitudinea faţă de ministrul Ioana Petrescu.

    ”Mi s-a reproşat atitudinea faţă de doamna ministru Ioana Petrescu. Vă rog să mă credeţi că niciodată nu am putut să desprind imaginea ei, nici la Cotroceni, nici după, de imaginea fiicelor mele. Am tratat-o şi am să o tratez cu respectul pe care îl dau şi fetelor mele, este un om tânăr care poate a ratat puţin”, a spus Băsescu.

    El a continuat: ”Poate a vrut să acopere lipsa de cunoştinţe şi capacitatea de a face performanţă sub sloganuri politice, mai ales cele de a doua zi, de la televizor, dar este un copil care poate să înveţe şi baza teroretică îi poate da şanse. Nu a fost deloc o atiutdine de profesor către elev, aşa cum a subliniat presa, ci de tată către copil”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cele mai scumpe produse de lenjerie intimă sunt produse în Elveţia

    Nu este o firmă atât de cunoscută, însă este respectată de toţi cei care îi cumpără produsele. Compania elveţiană, ce a început producţia acum mai bine de 100 de ani, este recunoscută pentru calitatea impecabilă a lenjeriei intime pe care o produce. Fără inserţii de bijuterii sau diamante, ci doar prin textilele de cea mai bună calitate folosite, Zimmerli a ajuns să poată cere peste 100 de dolari pentru o pereche de boxeri.

    Povestea a început în anul 1871, atunci când profesoara Pauline Zimmerli a intrt într-o perioadă dificilă din punct de vedere financiar. Afacerea soţului intrase în faliment, iar familia se confrunta cu lipsa unei surse constante de venit. Astfel, Pauline a decis să investească ultimii bani într-o maşină de cusut de ultimă generaţie patentată cu doar câţiva ani în urmă în Statele Unite.

    Zimmerli a lucrat aproape non-stop, confecţionând între 12 şi 18 perechi de şosete zilnic; în foarte scurt timp, a devenit cunoscută în mica localitate datorită calităţii excelente a produselor sale.

    Pe măsură ce anii au trecut, Zimmerli a început să producă tot mai multe obiecte, concentrându-se într-un final pe lenjeria intimă. A devenit o companie de lux fără a investi vreun ban în crearea brandului; faptul că mai multe vedete au ales să cumpere produsele companiei elveţiene a ajutat acest proces.

    Produsele Zimmerli sunt purtate de actori precum Sylvester Stallone, Bruce Willis, Joaquin Phoenix, Jamie Foxx sau Hugh Jackman şi au apărut în filme precum “Rocky”, “Walk the line” sau mai recentul “Wolverine”.

  • REPORTAJ: Tânăra generaţie din Rusia tânjeşte după gloria Uniunii Sovietice

     La fel ca preşedintele Vladimir Putin, tânăra Oksana Cernîşeva, studentă în primul an la jurnalism la Universitatea Internaţională din Moscova, crede că destrămarea Uniunii Sovietice a fost un dezastru, relatează The Independent, în ediţia online.

    “Era uriaşă şi puternică, apoi s-a prăbuşit”, a declarat ea, referindu-se la URSS. Dar dacă pentru Putin regretul vine din gloria pierdută, pentru Cernîşeva, care are doar 18 ani şi s-a născut la cinci ani după destrămarea Uniunii Sovietice, este o opinie bazată aproape în totalitate pe istorisirile nostalgice ale părinţilor, susţine cotidianul britanic.

    Decizia lui Putin din acest an de a anexa Crimeea şi de a sprijini mişcările proruse din Ucraina par să rezoneze cu tânăra generaţie, care nu are amintiri din perioada sovietică dar tânjeşte după puterea acesteia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şova a propus FMI scoaterea unor companii de sub management privat. Răspunsul a fost negativ

     “Am arătat Fondului Monetar Internaţional, în întâlnirea pe care am avut-o, că au fost foarte multe situaţii în care managementul privat al companiilor nu a respectat hotărârile adunării generale ale acţionarilor, luate în conformitate cu înţelegerile şi cu angajamentele luate de Guvernul României faţă de Fondul Monetar Internaţional prin intermediul scrisorilor de intenţie.

    Am spus că este foarte dificil să-mi ceri să respect anumite lucruri atât timp cât managementul privat asupra căruia eu, ca ministru, nu am nicio putere, refuză să facă anumite lucruri, şi da, am spus că din punctul meu de vedere, personal, deci nu este un punct de vedere oficial al Guvernului, există cel puţin câteva entităţi din domeniul transporturilor care ar trebui scoase de sub managementul privat”, a declarat Şova, la o întâlnire cu presa, răspunzând unei întrebări.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Facebook a cerut CE să analizeze dacă preluarea WhatsApp respectă reglementările antitrust

     Reţeaua de socializare a cerut autorităţii antitrust a Comisiei să verifice impactul tranzacţiei, iar executivul comunitar a notificat autorităţile naţionale pentru concurenţă din statele membre.

    Cererea ar putea conduce la o investigaţie oficială la nivelul UE, dar permite Facebook să evite eventuale verificări în mai multe ţări membre UE.

    Preluarea WhatsApp de către Facebook pentru 19 miliarde de dolari, anunţată în februarie, este cea mai mare achiziţie a unui start-up în ultimii ani, cu mult peste tranzacţia de 1 miliard de dolari prin care Facebook a preluat Instagram în 2012 sau achiziţia pentru 8,5 miliarde de dolari a Skype de către Microsoft.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Moscova: Rebelii proruşi din Ucraina vor respecta planul OSCE dacă operaţiunile militare încetează

     “Dacă Administraţia de la Kiev va lua aceste măsuri, ne aşteptăm ca liderii forţelor de autoapărare din Donbas şi Lugansk să reacţioneze în mod adecvat”, a comunicat Ministerul rus de Externe, citat de AFP.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sindicaliştii de la metrou ameninţă cu pichete şi marş de protest

     Preşedintele Uniunii Sindicatelor Libere Metrou (USLM), Ion Rădoi, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că sindicaliştii de la metrou iau în calcul declanşarea unor proteste de stradă, care ar putea începe cu pichetarea Ministerului Transporturilor.

    Liderul sindical a declarat că deocamdată nu se pune problema unei greve la metrou, întrucât, potrivit legii, aceasta nu poate fi declanşată atâta timp cât există un contract colectiv de muncă în desfăşurare. În schimb, a adăugat Rădoi, avocaţii vor analiza dacă o eventuală grevă ar putea fi declanşată în contextul nerespectării contractului aflat în vigoare.

    Zilele când ar urma să aibă loc pichetările şi marşul de protest vor fi anunţate după obţinerea autorizaţiilor de la Primăria Municipiului Bucureşti.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Proiect de lege: Sancţiuni penale pentru cei care nu-şi respectă atribuţiile în situaţii de urgenţă

     În prezent sunt stabilite doar amenzi contravenţionale pentru cei care nu-şi îndeplinesc atribuţiile în situaţiile de urgenţă.

    Proiectul prevede că va constitui infracţiune şi se va pedepsi cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă de la 10.000 lei la 100.000 lei netransmiterea mesajelor de avertizare a populaţiei despre declararea stării de alertă în cazul situaţiilor de urgenţă, neconstituirea rezervelor tehnice şi materiale necesare pentru aceste situaţii şi neîndeplinirea funcţiilor de sprijin stabilite pe timpul situaţiei de urgenţă.

    Aceeaşi pedeapsă penală şi amendă se prevede în proiect în cazul neasigurarea înştiinţării, avertizării, alarmării sau evacuării populaţiei în situaţii de protecţie civilă şi transmiterea neautorizată de mesaje de protecţiei civilă, neanunţarea despre evenimente periculoase produse sau privind măsurile de protecţie civilă necesare.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Proiect de lege: Sancţiuni penale pentru cei care nu-şi respectă atribuţiile în situaţii de urgenţă

     În prezent sunt stabilite doar amenzi contravenţionale pentru cei care nu-şi îndeplinesc atribuţiile în situaţiile de urgenţă.

    Proiectul prevede că va constitui infracţiune şi se va pedepsi cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani sau cu amendă de la 10.000 lei la 100.000 lei netransmiterea mesajelor de avertizare a populaţiei despre declararea stării de alertă în cazul situaţiilor de urgenţă, neconstituirea rezervelor tehnice şi materiale necesare pentru aceste situaţii şi neîndeplinirea funcţiilor de sprijin stabilite pe timpul situaţiei de urgenţă.

    Aceeaşi pedeapsă penală şi amendă se prevede în proiect în cazul neasigurarea înştiinţării, avertizării, alarmării sau evacuării populaţiei în situaţii de protecţie civilă şi transmiterea neautorizată de mesaje de protecţiei civilă, neanunţarea despre evenimente periculoase produse sau privind măsurile de protecţie civilă necesare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro