Tag: protest

  • Tabăra „15 minute” se întăreşte. Alţi doi primari din Gorj se alătură protestului pentru construcţia de autostrăzi

    După ce luni primarul ALDE al oraşului Rovinari, Robert Filip, a anunţat că angajaţii instituţiei şi mai mulţi consilieri locali vor întrerupe munca timp de 15 minute, pe 15 martie, şi primarul PSD al oraşului Turceni, Cristina Cilibiu, a răspuns provocării.

    „Oraşul Turceni susţine protestul «15 minute de grevă. România vrea autostrăzi!». Şi Gorjul are nevoie de autostrăzi sau cel puţin de un drum expres. La rândul meu, îl provoc pe domnul Ion Ciocea, primar al comunei Bustuchin, să se alăture protestului nostru”, a anunţat Cristina Cilibiu pe Facebook.
     
    Marţi, primarul comunei Bustuchin, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că susţine demersul antreprenorului Ştefan Mandachi.
     
    „Accept provocarea. Îmbrăţişez cu drag astfel de demersuri şi la rândul meu sugerez tuturor cetăţenilor să susţină ideea şi împreună să dăm un avertisment Guvernului. Chiar dacă la acest moment mi-am conturat statutul de independent, somez public toţi parlamentarii de Gorj să dea dovadă de interes, nu de dezinteres! Au fost aleşi să folosească timpul, nu să treacă prin timp. 15 Martie, ora 15.00, 15 minute! Chiar îi rog pe ceilalţi primari să se alăture. Protestează şi angajaţii, recuperăm după program. Eu provoc la rândul meu cetăţenii şi primarii, nu dau nume, şi primarii tot cetăţeni sunt”, a declarat Ion Ciocea, primarul independent al comunei Bustuchin.
     
  • Un mare lanţ de magazine se alătură protestului pentru construcţia de autostrăzi

    JYSK Romania va opri activitatea timp de 15 minute în cele 73 de magazine din ţară.
     
    “Existenţa autostrăzilor care să lege oraşe cheie ale ţării, precum şi ţara noastră de restul Europei, este o chestiune din ce în ce mai stringentă. Pentru un retailer, autostrăzile înseamnă un timp de livrare mai scurt, costuri de transport mai mici, un impact mai mic asupra mediului şi drumuri făcute în siguranţă.
     
     Atunci când toate regiunile ţării vor fi conectate prin autostrăzi, clienţii noştri îşi vor primi produsele mai repede, cu un cost de livrare mai mic. Credem că fiecare persoană care locuieşte în România este afectată, într-un fel sau altul, de faptul că nu avem autostrăzi, fie că pleacă în vacanţă cu maşina şi petrece pe drum mult mai multe ore decât este necesar, fie că aşteaptă un colet care trebuie livrat din alt capăt al ţării sau pur şi simplu plăteşte mai mult pe un produs, pentru că preţul de la raft reflectă şi preţul transportului”, a declarat Alex Bratu, Country Manager JYSK România şi Bulgaria.
     
  • Răsturnare de situaţie. Un primar ALDE se alătură protestului pentru construcţia de autostrăzi

    În plus, primarul oraşului Rovinari, Robert Filip, îi provoacă pe edilii din Turceni, Bâlteni, Drăguţeşti şi Târgu-Jiu să se alăture protestului şi să oprească activitatea pe 15 martie, la ora 15.00, timp de 15 minute.
     
    „Vom întrerupe activitatea şi o să lucrăm 15 minute după program. Gorjul vrea drum expres! În data de 15 martie 2019, în mai multe localităţi din România se va protesta, timp de 15 minute, sub titulatura «15 minute de grevă generală. România vrea autostrăzi». Întrucât în Gorj nu avem nici măcar un drum expres, fapt care îngreunează prezenţa investitorilor şi dezvoltarea economică a judeţului, am decis, în calitate de primar, împreună cu angajaţii Primăriei şi cu o parte dintre consilierii locali, să ne alăturăm şi noi protestului din 15 martie.
     
    În acest context, provoc primarii localităţilor situate pe traseul drumului european 79, propozabil a deveni drum expres, să se alăture protestului desfăşurat la nivel naţional şi să cerem împreună alocarea de fonduri pentru construirea drumului expres care să lege Gorjul de aeroportul din Craiova şi de autostrada ce urmează a se construi între Piteşti şi Craiova. Sper într-o reacţie pozitivă din partea primarilor din Turceni, Bâlteni, Drăguţeşti şi Târgu Jiu. O să rog şi toţi privaţii din oraşul Rovinari, ca să fie tot oraşul în grevă, nu doar Primăria. Vom susţine toţi aceeaşi cauză”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Robert Filip, primarul oraşului Rovinari.
     
  • Surpriză: Un primar PSD se alătură protestului pentru construcţia de autostrăzi

    Daniel Horciu a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, că în 15 martie la 15.00 îşi va întrerupe, timp de 15 minute, activitatea şi îi va ruga şi pe colegii săi să facă acelaşi lucru.
     
    În plus, edilul anunţă că va porni şi alarmele în comună.
     
    „De ce nu? M-a determinat faptul că mă duc la schi în Austria. Fac 11 ore în România şi apoi din Ungaria până unde mă duc fac şase ore şi jumătate, fiind vorba despre aceeaşi distanţă cu aproximaţie. Sunt nemulţumit că nu sunt autostrăzi. Pe cine nu nemulţumeşte?”, a declarat Horciu corespondentului MEDIAFAX.
     
    Primarul Daniel Horciu a spus că pe data de 15 martie, la ora 15.00, la Primăria Săvineşti nu se va lucra timp de 15 minute.
     
    Cititi mai multe pe www.zf.ro
  • Ce spune şeful CNAIR despre protestul antreprenorilor care îşi doresc autostrăzi: Este clar un semnal de alarmă

    Întrebat, miercuri, de presă, la Câmpia Turzii, pe şantierul Autostrăzii Transilvania, despre protestul de 15 minute, Narcis Neaga a declarat că mesajul l-a recepţionat atât personal, cât şi împreună cu colegii din CNAIR.
     
    ”Este clar un semnal de alarmă pe care l-am recepţionat şi personal şi împreună cu colegii din companie. Chiar ţinem cont de acest protest în sensul că încercăm şi suntem convinşi că vom merge spre îmbunătăţirea performanţelor companiei”, a spus Neaga.
     
    Întrebat, de asemenea, dacă vorbeşte despre o restructurare a CNAIR, Neaga a răspuns afirmativ, precizând că nu este vorba despre concedieri, ci despre o eficientizare a companiei.
     
    ”Reorganizarea a început din 2014, compania s-a reorganizat, s-a restructurat. Şi noi ne confruntăm cu o criză de forţă de muncă, de profesionişti în ceea ce priveşte analiza contractelor, managementul de contract. Aşa cum se resimte în toată România o criză a forţei de muncă, şi noi ne confruntăm cu această criză. Deci nu spunem că acest protest a fost momentul zero, dar nu ţi-e totuna când vezi un asemenea impact şi chiar ne-a atins şi pe noi”, a subliniat şeful CNAIR.
     
  • DIICOT continuă protestul. Cere Guvernului să elimine prevederile din OUG 7 privind Secţia de anchetă/ Judecătorii din Galaţi suspendă activitatea pe o perioadă mai lungă de timp

    Adunarea generală a procurorilor din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a adoptat luni, cu o majoritate de 163 voturi, din totalul de 218 procurori prezenţi, continuarea protestului cu modificarea formei de protest, urmând ca în perioada 4-22 martie, procurorii Direcţiei să poarte, în semn de protest, în timpul programului de lucru, o banderolă albă.
     
    Totodată, cu majoritate de 22 de voturi, DIICOT a adopte următorul punct de vedere: „Procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au luat act de declaraţiile publice ale preşedintelui şi vice-preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii şi ale ministrului justiţiei, apărute în presa zilei de 01.03.2019, în legătură cu discuţiile purtate pe marginea controversatelor modificările aduse legilor justiţiei prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.7/2019 şi propunerile de modificare a acesteia. Procurorii DIICOT continuă să-şi exprime îngrijorarea faţă de modalitatea în care puterea executivă, în calitate de legiuitor delegat, înţelege să adopte modificări prin ordonanţă de urgenţă, a ”legilor justiţiei”, acte normative organice de a căror claritate şi predictibilitate depinde însăşi normala funcţionare a sistemului judiciar”.
     
  • Protest în Piaţa Victoriei faţă de OUG care modifică legile justiţiei. Oamenii i-au susţinut pe magistraţi: Cinste lor!/ Jandarmeria a menţionat că manifestaţia este ilegală şi au existat dezinformări

    Aproximativ patru mii de oameni protestează, la ora transmiterii ştirii, în Piaţa Victoriei faţă de ordonanţa de urgenţă care modifică legile justiţiei.

    Manifestaţia a fost organizată pe reţelele de socializare, iar jandarmii sunt prezenţi şi ei în Piaţa, pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice.

    Magistraţii din Capitală şi din mai multe oraşe ale ţării au protestat, vineri, faţă de modificările aduse legilor justiţiei.

    De luni, activitatea mai multor parchete din oraşe precum Piteşti, Constanţa sau Timişoara va fi suspendată timp de mai multe zile, în semn de protest.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

     

  • Cataramă consideră protestul taximetriştilor nejustificat: Revendicările nu au niciun fundament economic

    ”Dreapta Liberală condamnă cu fermitate acţiunile şoferilor de taxi de blocare a capitalei şi consideră că revendicările nu au niciun fundament economic! În fapt, licenţele pentru taxiuri sunt date de primărie, aproape fără niciun control sau reguli (ceea ce acrediteaza ideea unei corupţii masive); astfel, persoane cu cazier şi maşini care pun în primejdie securitatea pasagerilor îşi găsesc loc în acest sistem, unde evaziunea fiscală este destul de mare”, a declarat preşedintele Dreptei Liberale.
     
    El a mai afirmat că firme private precum Uber şi Taxifly nu permit angajarea unor persoane cu cazier, folosirea unor maşini cu probleme tehnice şi nici evaziunea fiscală.
     
    ”De aceea, ne aflăm în faţă unei bătălii între un sistem corupt, bazat pe şpagă şi evaziune fiscală contra unui sistem privat care acţionează cu respectarea legislaţiei! Cerem PMB şi politicienilor să protejeze şi să încurajeze activitatea unui sistem privat sănătos, generator de venituri consistente la buget”, a conchis Cataramă.
     
    Sute de taximetrişti s-au strâns miercuri dimineaţă în Piaţa Victoriei, unde au protestat faţă de aplicaţiile de tip Uber şi au cerut modificarea Legii Taximetriei.
     
    „Nu este un miting politic. Ieşim din nou în stradă, pentru a mai atrage încă o dată atenţia Guvernului României că trebuia să scoată de mult timp din Legea Taximetriei sintagma „în mod repetat”, introdusă în 2015 de fostul parlamentar Lucian Şova, devenit ulterior ministru al Transporturilor şi demis recent.
     
  • Un nou protest al taximetriştilor, miercuri, în Bucureşti

    „Confederaţia Transportatorilor Autorizaţi din România (COTAR) a solicitat Primăriei Capitalei aprobarea desfăşurării unui miting de protest în Piaţa Victoriei, în zilele de 13, 14, 27 şi 28 februarie, în intervalul 9.00 – 15.00. Transportatorii acuză Guvernul că refuză să actualizeze legea taximetriei (nr. 38, actualizată în 2017), în sensul eliminării concurenţei neloiale practicate de platformele de tip Uber”, se arată într-un comunicat al Primăriei Capitalei.

    Potrivit PMB, organizatorii protestului au renunţat, deocamdată, la protestul din 14 februarie.

    „La solicitarea expresă a reprezentanţilor Primăriei Capitalei, organizatorii protestului au fost de acord să limiteze durata acestuia la câteva ore în data de 13 februarie şi să renunţe la cel din data de 14 februarie, solicitat initial, dar au precizat că dacă revendicările lor nu vor fi soluţionate în urma acţiunii de maine, la sfârşitul lunii vor reveni cu autovehiculele din dotare pentru a continua protestul”, se mai arată în comunicat.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Protestul Vestelor Galbene continuă la Paris, pentru a 12-a săptămână consecutiv

    Este pentru al 12-lea weekend la rând în care Parisul şi oraşele franceze sunt scena protestelor antiguvernamentale ale mişcării “Vestele Galbene”, însă un sondaj recent indică o redresare a popularităţii preşedintelui Emmanuel Macron, iar numărul protestatarilor este în scădere.

    Sâmbătă, manifestanţii au adus un omagiu celor aproximativ 1.700 de demonstranţi răniţi în cursul incidentelor violente din timpul protestelor anterioare, denunţând şi folosirea către forţele de ordine a armelor de control a mulţimii de tip Flash-ball, dispozitive neletale interzise în majoritatea ţărilor europene. Aproximativ 1.000 de poliţişti şi jandarmi au fost răniţi în cursul violenţelor din timpul protestelor.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.