BusinessMagazin

Tag: presedinte

  • Românii, aşteptaţi să-şi aleagă duminică preşedintele

    Românii din ţară sunt aşteptaţi la urne pentru a-şi exprima votul şi a alege noul preşedinte al ţării. Duminică, la ora 7.00, se deschid secţiile de votare pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale. 

    Procesul de vot în ţară începe duminică la ora 7.00, când în întreaga ţară se deschid secţiile de votare. La nivel naţional sunt organizate 18.979 de secţii de votare.

    Procesul de votare se încheie la ora 21.00, dar există posibilitatea prelungirii până la ora 23.59 pentru cetăţenii care, la ora 21.00, se află în sediul secţiei de votare, precum şi pentru cei care se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot.

    Duminică, votarea în afara ţării va începe la ora locală 7.00 şi se va încheia la ora locală 21.00, fără a depăşi ora 21.00 a României, cu posibilitatea de prelungire, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

    În străinătate, sunt organizate 965 de secţii de votare.

    În turul doi al alegerilor prezidenţiale au intrat George Simion (AUR) şi Nicuşor Dan (independent).

  • Cine asigură noua conducere a Asociaţiei de Leasing şi Credit de Consum din România, fosta ALB? Roxana Bujor a fost numită preşedinte al Consiliului Director şi preşedinte ALCCR, Sorin Drăgulin este vicepreşedinte, iar Gabriel Mihai, Liviu Şerban, Florin Bâlcan şi Lucian Prună sunt membri

    Asociaţia de Leasing şi Credit de Consum din România (ALCCR) – (fostă ALB România), cea mai importantă organizaţie profesională care reprezintă industriile de leasing financiar şi credit de consum din România în sectorul financiar nebancar şi-a desemnat noua structură de conducere.

    În Consiliul Director al ALCCR au fost desemnaţi Roxana Bujor – preşedinte al Consiliului Director şi preşedinte ALCCR, Sorin Drăgulin – vicepreşedinte şi Gabriel Mihai, Liviu Şerban, Florin Bâlcan şi Lucian Prună – în calitate de membri.

    Noua structură de conducere începe un mandat de doi ani, început de mandat care coincide cu transformarea recentă a organizaţiei, care şi-a schimbat denumirea din Asociaţia Societăţilor Financiare din România – ALB (ALB România) în Asociaţia de Leasing şi Credit de Consum din România (ALCCR). Acest rebranding reflectă nu doar evoluţia pieţei financiare, ci şi o aliniere mai clară a misiunii şi activităţii organizaţiei cu realitatea membrilor săi, denumirea reflectând cei doi piloni ai industriilor reprezentate: leasing şi credit de consum, potrivit informaţiilor transmise de asociaţie.

    “Sunt profund onorată să primesc în numele UniCredit Leasing încrederea membrilor pentru al patrulea mandat consecutiv. Sub noul nume – ALCCR – asociaţia rămâne un pilon esenţial în dezvoltarea unui ecosistem financiar robust şi adaptabil, capabil să răspundă eficient provocărilor unei economii în continuă schimbare”, a declarat Roxana Bujor, preşedinte al Consiliului Director ALCCR şi preşedinte ALCCR.

    Cele două consilii specifice domeniilor reprezentate de ALCCR, respectiv Consiliul de Leasing şi Consiliul Creditului de Consum au şi conduceri individuale, Roxana Bujor fiind preşedinte al Consiliului de Leasing, iar Sorin Drăgulin, preşedinte al Consiliului Creditului de Consum.

    Consiliul de Leasing va fi condus de Roxana Bujor (CEO UniCredit Leasing Corporation IFN), în calitate de preşedinte, Gabriel Mihai (director general BRD Sogelease IFN) şi Liviu Şerban (director general adjunct comercial BT Leasing Transilvania IFN), în calitate de vicepreşedinţi.

    Conducerea Consiliului Creditului de Consum va fi asigurată de Sorin Drăgulin (director general UniCredit Consumer Financing IFN), în calitate de preşedinte, Florin Bâlcan (director general Provident Financial Romania IFN) şi Lucian Prună (director general Mogo IFN S.A.), în calitate de vicepreşedinţi.

    Noua echipă de conducere subliniază angajamentul ALCCR de a promova bunele practici, dialogul constructiv cu autorităţile şi un mediu financiar sustenabil.

    ALCCR va continua să fie vocea unitară a pieţei financiare nebancare din România, contribuind la dezvoltarea responsabilă a sectorului şi consolidarea parteneriatelor strategice. Noua conducere este pregătită să sprijine organizaţia în atingerea obiectivelor sale şi să răspundă provocărilor dintr-un sector în continuă schimbare.

  • Primul preşedinte produs al străzii

    Scriu acest articol luni, 5 mai, ora 23:40. El va fi publicat luni, 12 mai, în Business MAGAZIN şi vineri, 16 mai, pe zf.ro, cu 48 de ore înainte de a afla cine este noul preşedinte al României. Între momentul în care scriu articolul şi momentul publicării se pot întâmpla foarte multe lucruri care ar putea schimba realitatea din articol.

    Nu ştiu dacă mulţi au mizat pe această finală – George Simion versus Nicuşor Dan – atunci când a început procesul electoral, în toamna lui 2024. Atunci, Ciolacu şi Ciucă erau favoriţi, George Simion era şi el în prim-plan, ca preşedinte AUR, iar de Călin Georgescu nu auzise lumea. Până la urmă, dacă voturile românilor i-au adus pe cei doi în finală, trebuie să îi luăm ca atare.

    George Simion şi Nicuşor Dan au câteva calităţi comune care i-au adus aici: tenacitate, ambiţie, voinţă, determinare şi, nu în ultimul rând, nebunie. Cei doi au început în stradă, prin anii 2000, fiecare cu o altă temă.

    Nu ştiu dacă sunt cei mai buni candidaţi, dar sunt candidaţii pe care i-am votat cu toţii: fie direct, adică am pus ştampila pe numele lor în primul tur, fie am votat cu alţii care nu au ajuns în finală, fie nu am votat cu nimeni, aşteptând astfel să iasă preşedintele perfect, mai bun decât noi.

    Foarte mulţi se întreabă cum de am ajuns aici, să votăm între un ultraş populist, naţionalist, zgomotos şi „bătăuş” şi un olimpic la matematică, activist, ONG-ist, fără prea multă carismă, cu „ochelari de cal”, care nu răspunde la telefon şi cu o singură temă câştigătoare – „Jos mafia imobiliară!”.

    Mulţi se întreabă de ce au fost votaţi cei doi, care nu sunt parte din partidele mari, care au puterea financiară, logistică şi mediatică. 3,8 milioane de români, din ţară şi din diaspora, l-au votat conştient pe George Simion, regăsindu-se în discursul lui. Toţi aceştia au vrut să-şi ia revanşa faţă de partidele tradiţionale, faţă de establishmentul politic perpetuat la putere de decenii.

    De cealaltă parte, 2 milioane de români din ţară şi, mai puţin, din diaspora l-au votat pe Nicuşor Dan pentru lupta lui dusă în Bucureşti, pentru faptul că se luptă cu sistemul mafiot. Mulţi l-au votat pentru că nu au vrut să-l voteze pe Antonescu, produsul trecut al sistemului readus în prim-plan.

    La votul din primul tur au ieşit doar 9,5 milioane de români din aproape 18 milioane care, teoretic, ar putea vota. Prezenţa la vot a fost mai mică decât aşteptările, pentru cât scandal s-a făcut cu reluarea alegerilor şi cu dorinţa de răzbunare.

    O parte din cei care nu au ieşit la vot mi-au comentat, afirmând că românilor li s-a urât cu binele, având în vedere votul pe care l-au dat. Toţi aşteaptă acum de la Simion casele de 35.000 de euro, iar de cealaltă parte, unii se întreabă cum de lumea îl votează pe Nicuşor Dan, în condiţiile în care nu a dezvoltat nimic la primărie, ci doar s-a luptat cu mafia imobiliară blocând autorizaţiile de construcţie, deci implicit a blocat businessul.

    Nu ştiu ce vor cei aproape un milion de români din diaspora care au ieşit la vot de la cei din ţară, în condiţiile în care ei nu locuiesc aici şi nu se confruntă cu problemele locale, ci doar au o percepţie legată de România, pe care şi-o formează citind ştirile sau când vin în vacanţă.

    Dar, până la urmă, şi cei din afară, şi cei din ţară au dat un vot antisistem, împotriva unor feţe pe care le identifică drept liderii corupţiei, ai furtului şi ai blocării unor reforme.

    Deşi România a înregistrat, statistic, cea mai spectaculoasă creştere economică din Uniunea Europeană din ultimii 20 de ani, recuperând faţă de ţările occidentale şi fiind în acest moment pe acelaşi platou cu Polonia la PIB per capita la paritatea puterii de cumpărare – adică la 80% din media UE –, analistul politic Radu Magdin, CEO al firmei de consultanţă Smartlink Communication, a spus la ZF Live:

    „Este trist să vezi cum o ţară de succes, cu indicatori economici buni, se prăbuşeşte sub frustrarea percepţiei de eşec. Realitatea românească nu este atât de rea pe cât o avem noi în percepţie. Noi suntem o ţară care nu are grijă de imaginea sa. Plătim un preţ pentru că lumea se îngrijorează mai mult cu privire la piaţa noastră decât cu privire la realitatea economică efectivă.”

    Acesta este primul test mai puternic de a vedea dacă tot acest parcurs economic, cel puţin din punct de vedere statistic, va rezista rezultatului alegerilor prezidenţiale şi evoluţiei evenimentelor politice.

    Vom vedea dacă instituţiile funcţionează independent de cine este la Cotroceni sau la Palatul Victoria. Vom vedea dacă antreprenorii, investitorii, multinaţionalele, businessul şi economia sunt suficient de rezistente pentru a face faţă schimbărilor, dorinţei de revanşă, dorinţei de a vedea sânge.

    Vom vedea dacă trăim prea bine, dacă trăim pe datorie, dacă suntem în stare să ne administrăm singuri, să mergem înainte pe cont propriu. Vom vedea dacă avem suficiente resurse financiare, politice, sociale, economice interne pentru a face faţă asaltului unei dorinţe de schimbare, unei dorinţe de revanşă, unei dorinţe de a nu-i mai vedea pe unii sau pe alţii.

    Luni, pe 19 mai, vom avea un nou preşedinte, venit din stradă, cu o altă percepţie legată de politică decât cea tradiţională. Nu ştiu dacă cei doi candidaţi care îşi dispută finala sunt ceea ce v-aţi dorit, dar unul dintre ei vă va reprezenta în ţară şi în afară.

    Nu ştiu câţi veţi veni la vot, dar rezultatul va fi al tuturor, al celor care au votat, dar şi al celor care nu au votat. A sta la o terasă, la un prosecco şi un cappuccino, comentând de pe margine, poate să însemne două lucruri: fie că societatea, businessul, economia sunt atât de stabile încât nu este nevoie să mergi la vot, fie că ne lăsăm în seama opţiunii politice a altora.

    (cristian.hostiuc@zf.ro)

  • Oamenii preşedintelui Donald Trump: Marco Rubio, de la rival al lui Trump şi cel mai slab jucător din orbita acestuia la cel mai puternic diplomat american de la Kissinger încoace

    Marco Rubio a devenit în ianuarie 2025 cel de-al 72-lea secretar de stat al SUA, principala sa priori­tate fiind de a avea un Departament de Stat care pune America pe primul loc. Acum, acesta a ajuns să deţină mai multe poziţii decât oricine altci­neva în cadrul guvernului american.

    Pe lângă poziţia de secretar de stat, acesta mai deţine rolul de admi­nistrator al Agenţiei SUA pentru Dez­voltare Internaţională, de arhi­vist al Administraţiei Naţionale de Arhive şi Evidenţe, iar recent a fost numit consilier interimar pe proble­me de securitate naţională, poziţie despre care se speculează că ar putea ajunge s-o deţină permanent.

    Este o ascensiune remarcabilă pen­tru un fost rival al lui Trump în primarele din 2016 care a schimbat atacuri personale cu acesta în lupta privitoare la viitorul Partidului Repu­blican şi pe care unii membri ai MAGA îl privesc cu suspiciune.

    Rubio a fost la un moment dat considerat drept unul dintre cei mai slabi jucători din orbita lui Trump, un om care nu avea sorţi să reziste în ca­drul cabinetului pentru că avea mulţi rivali interni şi divergenţe majore de politică cu Trump şi baza MAGA. Însă Rubio a reuşit să câştige în­cre­derea preşedintelui. Acesta a cres­cut în ochii lui Trump de când şi-a aban­donat multe din poziţiile de politică din trecut, a apărat cu fermi­tate unele dintre cele mai aspre poli­tici ale lui Trump şi a colaborat bine cu alţii din apropierea preşedintelui.

    Trump, care obişnuia să-l nu­meas­că în râs pe Rubio drept „Litlle Mario“, acum pare să-l considere pe fostul senator de Florida drept o per­soană care poate lua în piept provo­cări cheie. „Când am o problemă, îl sun pe Marco. O rezolvă el“, declara recent Trump.

    Marco Rubio, copilul unor imi­granţi cubanezi fără acte, a devenit astfel cel mai puternic diplomat american, prima persoană de la Henry Kissinger încoace care deţine în acelaşi timp poziţiile de consilier pe securitate naţională şi secretar de stat.

    Kissinger, care la rândul său a ajuns ca imigrant în America, a reuşit această performanţă în septembrie 1973, preluând departamentul de stat după patru ani tumultuoşi în poziţia de consilier pe securitate naţională al lui Richard Nixon, în timpul cărora a ajutat la pregătirea unei deschideri istorice către China comunistă şi care a primit premiul Nobel pentru pace pentru a fi pus capăt implicării SUA în războiul din Vietnam.

    Kissinger, cel mai cunoscut secretar de stat american, a murit la vârsta de 100 de ani, lăsând în urmă o politică extrem de controversată. Premiul Nobel pentru pace din 1973 a fost unul dintre cele mai controversate vreodată.

    Cât despre Rubio, oficialii spun că loialitatea este unul dintre cele mai mari atuuri ale sale. Acesta a devenit în acelaşi timp un susţinător neclintit al politicilor controversate ale lui Trump.

    Marco Rubio s-a născut în Miami, Florida, în 1971. A fost candidat la alegerile prezidenţiale din 2016 din partea republicanilor şi este o figură proeminentă în politica americană de decenii. Cariera sa politică a început în Camera Reprezentanţilor din Florida, unde a devenit în cele din urmă Speaker înainte de a avansa în Senatul american.

     

     

  • Crin Antonescu, la închiderea urnelor: Să nu uităm că suntem fiii aceleiaşi ţări

    Candidatul PSD-PNL-UDMR, Crin Antonescu, a declarat, la închiderea urnelor, că victoria în alegeri nu este decisă decât la finalul numărării tuturor voturilor, iar atunci nu trebuie să se uite că toţi „suntem concetăţeni şi fiii aceleiaşi ţări”.

    Crin Antonescu le-a mulţumit tuturor românilor care au venit la vot, dar şi celor care au votat în diaspora.

    „A fost un gest de responsabilitate, un gest democratic şi un gest de speranţă. În al doilea rând, aş vrea să le mulţumesc tuturor ccelor care mi-au acordat un vot, le mulţumesc, mă simt obligat şi dacă acest vot se va transforma în obligaţia de preşedinte al României, o voi duce cu gândul la speranţa pusă de ei în acest vot, în această zi”, a spus Antonescu.

    El le-a mulţumit şi celor care au lucrat în campania sa, celor care l-au susţinut şi, de asemenea, i-a felicitat şi le-a transmis „un gând de apreciere tuturor oamenilor care au lucrat în campaniile contracandidaţilor”.

    „Democraţia înseamnă o bătălie, uneori dusă la maxim, dar e o bătălie pe idei, în care niciodată nu trebuie să uităm că suntem concetăţeni, că suntem fiii aceleiaşi ţări şi că la sfârşitul unei bătălii va trebui să mergem cu toţii împreună înainte”, a spus Antonescu.

    De asemenea, Crin Antonescu a mai spus că este „suficient de experimentat” cât să ştie că victoria în alegeri „nu este decisă de exit-poll-uri”.

    „Aşteptăm să numărăm fiecare vot”, a mai spus Crin Antonescu.

  • Comentariu. Preşedintele României, în ciuda puterilor sale limitate, are instrumentele de a echilibra balanţa dreptăţii

    Constituţia noastră spune că instituţia prezidenţială şi instituţia guvernului fac, ambele, parte din  „puterea executivă“ (celelalte două puteri fiind „puterea legislativă“, adică Parlamentul şi „puterea judecătorească“.)

    Acum noi avem un guvern, ştim cu toţii din cine este compus el. Avem, aşadar, o parte a puterii executive şi pentru a o completa pe aceasta, mai este nevoie de un preşedinte. Dar ce poate face un preşedinte?

    Este o glumă în popor: „Cine cântă în casă, cocoşul sau găina?“ Adică cine conduce gospodăria, femeia sau bărbatul? Haide să urmăm gluma şi să spunem că preşedintele este „cocoşul“ şi guvernul „găina“.

    Să ne aducem aminte.

    În mai 1990, Ion Iliescu a câştigat, covârşitor, alegerile prezidenţiale (85%). Cu un guvern de umplutură – pentru că noi nu ştiam atunci ce-i aia democraţie, ce-i separarea puterilor în stat – Iliescu a făcut tot ce-a vrut. Nu amintesc decât de mineriadele care au înspăimântat nu doar România, ci întreaga Europă. Petre Roman sau Theodor Stolojan, premieri, au fost doar nişte fraieri. „Industria României este un morman de fiare vechi“ – spusa adevărată a lui Petre Roman a rămas doar o spusă, întrucât nimic nu s-a schimbat pentru că nu a vrut Ion Iliescu. Pentru că „cocoşul“ era cel care cânta.

    În 1996, Emil Constantinescu l-a învins în alegeri pe Ion Iliescu. Constantinescu a mers bine o vreme – cam doi ani. Aşa cum se văd lucrurile azi şi cum au simţit-o cei care au trăit-o, a fost o perioadă foarte grea. Pentru că, ce era numit atunci reformă, a lovit în mulţi. Inevitabil, „mormanul de fiare  vechi“, de care vorbea Petre Roman în trecut, a fost închis, în parte, pentru că nu mai erau bani ca să fie susţinut. Puterea s-a mutat de la Constantinescu (Palatul Cotroceni)  la guvern (Palatul Victoria), iar Constantinescu a admis, la final, de mandat: „Am fost învins!“ De cine? „De structuri“, zicea el. Adică de ceea ce toţi candidaţii de azi numesc „sistem“, fără să ştie însă să-l numească, fără să ştie ce este el de fapt. Dispariţia PNŢCD de pe scena politică s-a petrecut şi pentru că Constantinescu, susţinut de ţărănişti, nu a mai candidat pentru un al doilea mandat. Dispăruse „diverul“.

    Anul 2000: după ce Constantinescu „a fost învins de structuri“, Iliescu s-a întors la Cotroceni, prin voinţa poporului. Ceilalţi competitori, basca pe chelie. Isărescu înapoi la BNR, Stolojan la Bruxelles, trai neneacă pe banii babacului.

    Năstase a ajuns premier şi şef al PDSR. Năstase a vrut să introducă cota unică de impozitare în anul 2000. Dar, în epocă, cânta cocoşul, nu găina. Năstase era, de jure, preşedintele PDSR (azi PSD), dar, de facto, era Ion Iliescu. Iar Iliescu i-a zis: Băi acesta, comanda la mine! Oricât de puternic era Năstase, şi era, comanda era la Ion Iliescu. Iar cota unică de impozitare nu a fost introdusă în 2000 pentru că nu a vrut Ion Iliescu.

    Cota unică de impozitare a fost introdusă în mandatul prezidenţial al lui Traian Băsescu.

    Mandatul lui a fost bun o perioadă – pentru el. A decis în privinţa treburilor administrative, cât timp s-a înţeles cu liberalul Călin -Popescu Tăriceanu, premier. Când nu s-au mai înţeles, a început să cânte găina. Decizia s-a mutat de la Palatul Cotroceni la Palatul Victoria. Iar Băsescu a rămas doar să semneze decrete care decorau generali ajunşi la pensie.

    Apoi, în guvernul Boc (după alegerile prezidenţiale din 2009; alegerile legislative avuseseră loc în 2008), lui Băsescu i-au revenit bujorii în obraji. A reuşit să rupă alianţa de stânga care avea majoritatea în Parlament şi a format un nou guvern, cu pretenţii de dreapta. A condus, practic, acel guvern. El a anunţat tăierea salariilor, în vremea crizei şi acordul cu FMI. Este un gest de curaj făcut la acea vreme pentru că Boc, premier, nu avea autoritatea publică, încrederea publică, de a anunţa măsuri atât de dure. Cocoşul cânta, din nou, la Palatul Cotroceni.

    În vremea guvernului Ponta (începând din 2010), cocoşul nu a mai cântat. În afară de „dotorre“ sau de povestea cu ochii daţi peste cap de Ponta la întâlnirea despre „deficitul structural“, Băsescu nu a mai produs nimic.

    Ce vreau să spun cu asta? Constituţia noastră este ciudată, dar este bună, până la urmă, aşa enervantă cum este ea. Preşedintele nostru nu este nici cal nici măgar. Dacă are putere asupra partidului de guvernământ, atunci va decide. Dacă nu are, atunci  va fi un preşedinte care va semna decrete de urcare în grad a unor generali care ies la pensie la 40 de ani.

    Azi, noi nu avem „un partid de guvernământ“, ci o coaliţie. Coaliţia formează majoritatea parlamentară. Dacă preşedintele se va înţelege cu această majoritate parlamentară, va avea un cuvânt de spus. Dacă nu, nu.

     

    Ce au spus principalii candidaţi la urne

    George Simion:

    Am votat cu Călin Georgescu.

     

    Nicuşor Dan:

    Am votat pentru mulţi oameni tăcuţi, cinstiţi, muncitori pe care nu i-a reprezentat nimeni până azi. Am votat pentru speranţă, pentru un nou început pentru România, o ţară care are oameni capabili şi aici şi în diaspora şi în Republica Moldova, capabili să facă din ţara asta ceea ce merită. Am votat cu realism pentru că România trăieşte un moment dificil şi nu ne putem aştepta ca cei care au dus România în groapă începând din 12 mai să o scoată. Am votat pentru dreptate şi pentru acel candidat care poate să facă dreptate pentru România.

     

    Crin Antonescu:

    Am votat pentru o Românie unită, pentru o Românie puternică, pentru o Românie demnă. Este o zi foarte importantă. Mă bucur că după primele indicii avem atât în diaspora, cât şi pe teritoriul ţării, o prezenţă masivă, poate o prezenţă record. Acesta este un lucru extraordinar de important pentru legitimitatea acestor alegeri, pentru forţa morală a viitorului preşedinte. Mă  bucură că românii ies la vot, sper să o facă pe tot parcursul zilei.

     

    Elena Lasconi:

    Am votat cu gândul şi cu credinţa că nu ne vor mai face planurile cei din sistem, cu gândul şi cu credinţa că românii au în sfârşit ocazia să reseteze sistemul, cu gândul şi cu credinţa că în ţara asta nu vom mai avea copii care să se culce flâmânzi, cu credinţa că nicio femeie care are îndrăzneala să se apere sau să spună răspicat ceva nu va mai fi catalogată drept isterică, cu gândul că oamenii de bună credinţă vor vedea că hoţii şi corupţii vor ajunge la puşcărie şi că vor plăti tot ce au furat din buzunarele românilor.

     

    Prezenţa la vot

    ► Prezenţa la vot în jurul orei 14:00 era de aproape 30%. Peste 5,3 milioane de oameni votaseră. Prezenţa la vot a fost redusă în judeţele din estul, nordul şi centrul României. În schimb, în Muntenia s-a înregistrat o prezenţă peste media naţională.

    ► Conform statisticii, prezenţa la vot în România, duminică, în jurul orei 13.00, era de aproape 26%. Cei mai puţini români s-au prezentat la urne în judeţele Vaslui, Satu Mare şi Covasna. Acolo, procentele privind prezenţa la vot erau între 16% şi 18%.

    ► O prezenţă scăzută la vot a fost şi în judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud şi Harghita. La polul opus sunt Ilfov (30,6%), Argeş, Giurgiu, Constanţa şi Prahova.

    ► Cea mai mare prezenţă la vot în ţară s-a înregistrat în Ilfov, 15.99%, urmat de judeţele Olt cu 15,32% şi Teleorman cu 15,25%. De cealaltă parte, prezenţe de sub 9% s-au înregistrat în trei judeţe: Covasna-8,67%, Satu Mare-8,25% şi Vaslui-8,69%.

    ► Votarea în afara ţării a început la ora locală 7.00 şi s-a încheiat la ora locală  21.00, cu posibilitatea de prelungire, în conformi­tate cu prevederile legale în vigoare. Au fost organizate 965 de secţii de votare.

    Informaţiile de la închiderea ediţiei

     

  • Iulian Anghel, ZF: Puterea unui preşedinte şi limitele aceste puteri

    Constituţia noastră spune că instituţia prezidenţială şi instituţia guvernului fac, ambele, parte din  “puterea executivă” (celelalte două puteri fiind “puterea legislativă”, adică Parlamentul şi “puterea judecătorească”.)

    Acum noi avem un guvern, ştim cu toţii din cine este compus el. Avem, aşadar, o parte a puterii executive şi pentru a o completa pe aceasta, mai este nevoie de un preşedinte. Dar ce poate face un preşedinte?

    Este o glumă în popor: “Cine cântă în casă, cocoşul sau găina?” Adică cine conduce gospodăria, femeia sau barbatul? Haide să urmăm gluma şi să spunem că preşedintele este “cocoşul” şi guvernul “gaina”.

    Să ne aducem aminte.

    În mai 1990, Ion Iliescu a câştigat, covârşitor, alegerile prezidenţiale (85%). Cu un guvern de umplutură – pentru că noi nu ştiam atunci ce-i aia democraţie, ce-i separarea puterilor în stat – Iliescu a făcut tot ce-a vrut. Nu amintesc decât de mineriadele care au înspăimântat nu doar România, ci întreaga Europă. Petre Roman sau Theodor Stolojan, premieri, au fost doar nişte fraieri. “Industria României este un morman de fiare vechi” – spusa adevărată a lui Petre Roman a rămas doar o spusă, întrucât nimic nu s-a schimbat pentru că nu a vrut Ion Iliescu. Pentru că “cocoşul” era cel care cânta.

    În 1996, Emil Constantinescu l-a învins în alegeri pe Ion Iliescu. Constantinescu a mers bine o vreme – cam doi ani. Aşa cum se văd lucrurile azi şi cum au simtit-o cei care au trait-o, a fost o perioadă foarte grea. Pentru că, ce era numit atunci reformă, a lovit în mulţi. Inevitabil, “mormanul de fiare  vechi”, de care vorbea Petre Roman în trecut, a fost închis, în parte, pentru că nu mai erau bani ca să fie susţinut. Puterea s-a mutat de la Constantinescu (Palatul Cotroceni)  la guvern (Palatul Victoria), iar Constantinescu a admis, la final, de mandat: “Am fost învins!” De cine? “De structuri”, zicea el. Adică de ceea ce toţi candidaţii de azi numesc “sistem”, fără să ştie însă să-l numească, fără să ştie ce este el de fapt. Dispariţia PNŢCD de pe scena politică s-a petrecut şi pentru că Constantinescu, susţinut de ţărănişti, nu a mai candidat pentru un al doilea mandat. Dispăruse “driverul”.

    Anul 2000: după ce Constantinescu “a fost învins de structuri”, Iliescu s-a întors la Cotroceni, prin voinţa poporului. Ceilalţi competitori, basca pe chelie. Isărescu înapoi la BNR, Stolojan la Bruxelles, trai neneacă pe banii babacului.

    Năstase a ajuns premier şi şef al PDSR. Năstase a vrut să introducă cota unică de impozitare în anul 2000. Dar, în epocă, cânta cocoşul, nu găina. Năstase era, de jure, preşedintele PDSR (azi PSD), dar, de facto, era Ion Iliescu. Iar Iliescu i-a zis: Băi acesta, comanda la mine! Oricât de puternic era Năstase, şi era, comanda era la Ion Iliescu. Iar cota unică de impozitare nu a fost introdusă în 2000 pentru că nu a vrut Ion Iliescu.

    Cota unică de impozitare a fost introdusă în mandatul prezidenţial al lui Traian Băsescu.

    Mandatullui lui a fost bun o perioadă – pentru el. A decis în privinţa treburilor administrative, cât timp s-a înţeles cu liberalul Călin -Popescu Tăriceanu, premier. Când nu s-au mai înţeles, a început să cânte găina. Decizia s-a mutat de la Palatul Cotroceni la Palatul Victoria. Iar Băsescu a rămas doar să semneze decrete care decorau generali ajunşi la pensie.

    Apoi, în guvernul Boc (dupa alegerile prezidenţiale din 2009; alegerile legislative avuseseră loc în 2008), lui Băsescu i-au revenit bujorii în obraji. A reuşit să rupă alianţa de stânga care avea majoritatea în Parlament şi a format un nou guvern, cu pretenţii de dreapta. A condus, practic, acel guvern. El a anunţat tăierea salariilor, în vremea crizei şi acordul cu FMI. Este un gest de curaj făcut la acea vreme pentru că Boc, premier, nu avea autoritatea publică, încrederea publică, de a anunţa măsuri atât de dure. Cocoşul cânta, din nou, la Palatul Cotroceni.

    În vremea guvernului Ponta (începând din 2010), cocoşul nu a mai cântat. În afară de “dotorre” sau de povestea cu ochii daţi peste cap de Ponta la întâlnirea despre “deficitul structural”, Băsescu nu a mai produs nimic.

    Ce vreau să spun cu asta? Constituţia noastră este ciudată, dar este bună, până la urmă, aşa enervantă cum este ea. Preşedintele nostru nu este nici cal nici măgar. Dacă are putere asupra partidului de guvernământ, atunci va decide. Dacă nu are, atunci  va fi un preşedinte care va semna decrete de urcare în grad a unor generali care ies la pensie la 40 de ani.

    Azi, noi nu avem „un partid de guvernământ”, ci o coaliţie. Coaliţia formează majoritatea parlamentară. Dacă preşedintele se va înţelege cu această majoritate parlamentară, va avea un cuvânt de spus. Dacă nu, nu.

    Cum zic puştii de azi: csf? No csf!

     

  • Oamenii preşedintelui Donald Trump: Stephen Miran, consilierul care a creat bazele teoriei economice a „trumpismului“

    Stephen Miran, economist cu pregătire la Harvard, ales de pre­şedintele american Donald Trump la şefia puternicului Consiliu al Consili­erilor Economici (CEA), şi-a propus nici mai mult, nici mai puţin decât să remodeleze din temelii sistemul co­mercial şi financiar global, planul său fiind centrat pe o strategie radicală de slăbire a dolarului.

    Miran a devenit rapid unul dintre cei mai vocali susţinători ai politicii tarifare a preşedintelui american şi forţa intelectuală din spatele aces­teia. „Preşedintele a promis să reclă­dească baza industrială deteriorată şi să obţină termeni comerciali care să pună pe primul plan muncitorii şi businessurile americane“, potrivit acestuia.

    O mare parte a viziunii sale este dezvăluită într-un eseu publicat dis­cret în noiembrie, imediat după reve­nirea şoc a lui Trump pe scena politică, cu titlul „A User’s Guide to Restructuring the Global Trading System“.

    În viziunea sa, dolarul este prea pu­ternic pentru binele Americii. Astfel, problema centrală pe care Miran încearcă să o soluţioneze este cum poate fi redusă valoarea dolaru­lui păstrând în acelaşi timp benefi­ciile care vin cu rolul său de monedă de constituire a rezervelor internaţio­nale.

    Acesta argumentează că dolarul puternic face bunurile americane scum­pe peste graniţe şi importurile străine ieftine pe plan intern. Rezul­tatul? Industriile Americii au pro­bleme, nu se mai construiesc fabrici, iar deficitele comerciale cresc puter­ic. Prin slăbirea dolarului şi impune­rea de tarife strategice, Miran crede că SUA ar putea corecta dezechilibre vechi din sistemul global.

    Miran propune şi paşi concreţi în acest sens: un nou acord internaţio­nal, modelat după Plaza Accord din 1985, care a coordonat o devalorizare a dolarului. Noul acord ar fi numit Acordul Mar-a-Lago, potrivit Economic Times.

    Pentru a împinge în jos valoarea dolarului, acesta sugerează ca partenerii comerciali ai Americii să-şi vândă rezervele în dolari. Acesta recomandă de asemenea conversia titlurilor de trezorerie pe termen mai scurt în datorii pe 100 de ani, pentru ca SUA să-şi poată amâna rambursările şi să se protejeze de creşteri puternice ale dobânzilor. De parcă toate acestea nu ar fi suficient de contestabile, Miran vrea ca un comision să fie perceput deţinătorilor străini de titluri americane de datorie.

    Ţările care se conformează ar putea obţine tarife mai mici şi acces în continuare la umbrela militară a SUA.

    Născut în 1983, Stephen Miran a absolvit Universitatea Boston cu diplome în economie, filosofie şi mathematică, înainte de a obţine o diplomă de doctor în economie la Harvard sub mentoratul influentului economist Martin Feldstein, care l-a consiliat pe Ronald Reagan.

    Miran a deţinut poziţia de consilier pe politică economică pentru Departamentul Trezoreriei în perioada 2020-2021, în timpul mandatului lui Steven Mnuchin ca secretar al Trezoreriei.

    Înainte de a intra în guvern, Miran a lucrat la Hudson Bay Capital şi a co-înfiinţat firma de investiţii Amberwave Partners.

     

     

  • Oamenii preşedintelui Donald Trump: Linda McMahon, secretar de stat pentru educaţie, miliardară din industria wrestlingului, cu paradoxala misiune de a gestiona un minister şi a lucra simultan la desfiinţarea lui

    Linda McMahon, fost executiv în domeniul wrestlingului profesio­nal şi aliat apropiat al preşedintelui Donald Trump, a devenit la vârsta de 76 de ani cel de-al 13-lea secretar pentru educaţie al SUA.

    Calificările Lindei McMahon pentru această poziţie au fost puse sub semnul întrebării, criticii scoţând în evidenţă lipsa experienţei sale le­ga­te de politica din domeniul educa­ţiei. Însă McMahon este preşedintă a America First Policy Institute, un think tank aliniat lui Trump.

    Departamentul pentru Educaţie, creat de Congres în timpul manda­tului fostului preşedinte Jimmy Carter în 1979, distribuie miliarde de dolari anual pentru învăţământul preuniversitar şi supervizează un portofoliu de credite studenţeşti de aproximativ 1.600 miliarde de dolari. Fondurile federale constituie în jur de 14% din bugetele şcolilor publice la nivel naţional.

    „Linda îşi va folosi deceniile de experienţă în leadership şi adânca înţelegere a educaţiei şi businessului pen­tru a da putere următoarei gene­ra­ţii de studenţi şi muncitori ameri­cani şi pentru a face America numă­rul unu în educaţie la nivel mondial. Vom trimite educaţia înapoi la state, iar Linda va fi vârful de lance al acestui efort“, a declarat Trump în momentul confirmării acesteia.

    McMahon, donator republican major şi fost executiv în industria de wrestling profesionist, a deţinut rolul de administrator al Small Business Administration în timpul primului mandat al lui Trump. McMahon a fost desemnată în această poziţie în 2017, demisionând în 2019 pentru a deveni preşedintă a America First Action, un super-PAC pro-Trump.

    Este preşedintă a boardului America First Policy Institute, un think tank pro-Trump format în 2021 de ea, Larry Kudlow şi alţi consilieri ai fostei administraţii Trump.

    McMahon este de asemenea fost CEO al WWE, companie de wrestling pe care a fondat-o împreună cu soţul său Vince McMahon şi pe care a condus-o timp de aproape 30 de ani. Ca şefă a WWE, Linda McMahon a supervizat transformarea acesteia dintr-o mică firmă de entertainment sportiv într-un imperiu media tranzacţionat public. Linda s-a retras din această poziţie în 2009, potrivit CNN.

    McMahon a candidat de două ori fără succes pentru Senatul american, în 2010 şi 2012. Trump a donat 5.000 de dolari pentru campania sa în 2012. În timpul primei campanii pentru preşedinte a lui Trump, McMahon a donat peste 7 milioane de dolari către două super PAC-uri pro-Trump.

    Eliminarea departamentului condus de Linda McMahon reprezintă un obiectiv de top pentru administraţia Trump. În martie, preşedintele a semnat un ordin executiv pentru desfiinţarea acestuia, considerându-l un departament ineficient, corupt de ideologia liberală.

    Doar câteva dintre funcţiile acestuia urmează să fie menţinute.

    De asemenea, din mai, departamentul va începe să colecteze plăţi legate de creditele pentru studenţi aflate în default, au anunţat oficialii, potrivit apnews.com.

    În prezent, aproximativ 5,3 milioane de debitori sunt în incapacitate de plată a împrumuturilor studenţeşti. Anunţul administraţiei Trump marchează sfârşitul unei perioade de clemenţă ce a început în timpul pandemiei. În timpul mandatului lui Joe Biden, departamentul a încercat de mai multe ori să anuleze mare parte din împrumuturile respective.

     

     

  • Preşedintele libertarian argentinain Javier Milei sfidează economiştii: Peso-ul argentinian a contrazis toate aşteptările şi a evitat prăbuşirea după relaxarea cursului de schimb fix din această lună

    Peso-ul argentinian a contrazis aşteptările multor analişti şi a evitat o prăbuşire accentuată după relaxarea cursului de schimb fix din această lună, ceea ce l-a determinat pe preşedintele libertarian Javier Milei să ironizeze economiştii care avertizaseră asupra unei devalorizări mult mai mari,

    Peso-ul a înregistrat fluctuaţii semnificative de la „flotarea” parţială din 14 aprilie, înainte de care era fixat de guvern la un curs de 1.068 pe dolar. Joi, moneda se tranzacţiona la 1.175 pe dolar — cu mult peste noul prag minim de 1.400 stabilit de banca centrală, iar Milei a prezis că în curând va atinge limita superioară de 1.000.

    Luni, când peso-ul se întărea aproape de valoarea sa de dinaintea flotării, Milei l-a criticat pe Martin Rapetti, directorul think-tank-ului economic Equilibra, care prezisese o devalorizare accentuată. Într-o postare pe X, Milei l-a numit pe Rapetti „un escroc economic… care se ocupă cu otrăvirea sângelui populaţiei”.

    Rapetti a declarat pentru Financial Times că postarea reprezintă „o încercare de intimidare” a economiştilor care pun la îndoială politicile lui Milei şi că este „nepotrivită pentru un preşedinte al unei ţări serioase şi democratice”.

    Ministrul economiei, Luis Caputo, şi-a exprimat, de asemenea, frustrarea faţă de cei care preziseseră o slăbire mai accentuată a peso-ului.

    „Am aştepta un val de scuze din partea colegilor şi a jurnaliştilor care ar trebui să-şi ceară scuze pentru că au spus oamenilor că devalorizăm moneda [când a fost anunţată flotarea]”, a scris el pe X. „Dar sunt sigur că nu vor veni.”

    Spre deosebire de începutul lunii, banca centrală nu intervine pe piaţă pentru a susţine peso-ul, în conformitate cu termenii noului acord de împrumut de 20 de miliarde de dolari semnat de Milei cu FMI.