Una dintre căsuţe este inspirată de căsuţele de turtă dulce din povestirile lui Hans Christian Andersen. Cea mai înaltă structură este denumită “cuibul corbului”.
Căsuţele au electricitate, Wi-Fi şi şemineu exterior pentru a menţine căldura.
Reprezentanţii Microsoft spun că motivul pentru care au investit în aceste căsuţe este să îi scoată pe angajaţi din birouri. Mai mult, unele studii arată că munca în mijlocul naturii îmbunătăţeşte creativitatea, concentrarea şi chiar fericirea.
Nu contează admiraţia, mă simt foarte responsabil pentru oamenii care au speranţa unui loc de muncă, într-o zonă unde ofertele nu sunt foarte generoase. Sunt responsabil pentru familia mea pe care nu vreau să o dezamăgesc. Prima dată când am fost numit director pe subsidiarele grupului Agricola, îmi doream să rezist pe acea poziţie măcar un an, ca să mă pot lăuda copiilor şi nepoţilor mei că am fost şi eu director. Slavă Domnului, au trecut foarte mulţi ani de atunci şi sper să mai fie şi alţii. Cea mai mare realizare din carieră este faptul că am reuşit cu echipa pe care o conduc să manageriez într-un chip inspirat perioada crizei. Noi am transformat acel pericol într-o oportunitate.
Am făcut împreună cu echipa alegeri strategice. Am mers pe strategie de diferenţiere. Noi venim cu un produse care să răspundă aşteptărilor.
Îmi place să călătoresc în toate locurile pe care nu le-am văzut. Din păcate, mai mult îmi petrec timpul în vacanţe în afara ţării. Râvnesc să petrec timpul în România. Îmi place sportul, dar din păcate, din cauza unor afecţiuni fizice, nu prea mai pot juca chiar toate sporturile care îmi plăceau, dar joc ping-pong.
Printre cele mai spectaculoase imagini cu porumbei sunt cele realizate de către fotograful american David Stephenson, pasionat mai ales de zborul lor. Acesta, obişnuit cu porumbeii din copilărie, creşte asemenea păsări la ferma sa din Kentucky şi le fotografiază în studioul propriu, ajutat de soţie care aruncă „modelele” în sus pentru a putea fi surprinse bătând din aripi şi înregistrate astfel tot felul de detalii care altfel ar trece neobservate.
Un alt fotograf american, Andrew Garn, şi-a petrecut ultimii opt ani fotografiind porumbeii din New York, în încercarea de a convinge publicul să nu desconsidere aceste zburătoare. Imaginile sale, reunite în albumul „The New York Pigeon: Behind the Feathers”, au ca subiect de la porumbei proaspăt ieşiţi din ou la cei de câteva zile care fac primii paşi până la păsări adulte, multe dintre ele salvate de pe străzile oraşului.
Artistei belgiene Adele Renault îi place să picteze porumbei pe pânză sau pe pereţii clădirilor, lucrările sale remarcându-se prin irizaţiile penelor şi expresivitatea păsărilor. Toţi porumbeii din picturile sale arată ca şi cum ar fi fotografiaţi şi pot fi văzuţi atât în galerii de artă, spaţii publice, cât şi într-un album intitulat „Feathers and Faces”.
Cu câteva zile în urmă, apele Mării Negre ajungeau până aproape de ţărmul înalt, acum, valurile ei se sparg în depărtare. Locul apelor a fost luat de o plajă nouă, cu nisip blond, cu o suprafaţă de peste 25 de mii de metri pătraţi.
Dar ceea ce vedem astăzi este doar 40 la sută din ceea ce vom admira în toamnă, la finalul lucrărilor, ne anunţă constructorii.
În special, seara, constănţenii, dar şi turiştii se adună ca la un spectacol să vadă ritmul lucrărilor de înnisipare făcute de firma olandeză, care a câştigat contractul de îndiguire şi refacere a plajelor. Aceeaşi companie a construit şi insulele artificiale din Dubai.
Plaja Tataia va intra de anul viitor în circuitul turistic, iar investitorii au deja planuri mari în zonă.
Şi nu este singura plajă care va avea o cu totul altă înfăţişare. Plaja 3 Papuci, aflată lângă Tataia, va fi înnisipată la finalul sezonului estival. Pentru că în acest moment sunt turişti în vacanţă, lucrările trebuie amânate. Constănţenii abia aşteaptă să se bucure de o altă plajă generoasă lată de aproximativ 100 de metri lăţime.
În plin proces de înnisipare este în acest momoment şi plaja din Eforie Nord, zona Acapulco. Până la sfârşitul anului vor fi lărgite şi plajele din Mamaia Sud, dar şi Modern, din Constanţa, scie http://www.reporterntv.ro
Fanii serialului vor avea astfel acces la regatele din Westeros Winterfell, Castle Black, Kings Landing şi multe altele, ce vor fi deschise publicului din 2019.
Atracţiile turistice din proiectul Game of Thrones Legacy vor fi “la un nivel mult mai mare decât orice altceva a văzut” publicul vreodată, a anunţat postul HBO într-un comunicat.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
Avea o capacitate de 900 de locuri şi un personal format din aproximativ 600 de angajaţi selectaţi cu atenţie din 35.000 de solicitanţi. Restaurantul se aşteapta să servească în jur de 1.000 de persoane în prima zi. În condiţiile în care salariul mediu era atunci de aproximativ 150 de ruble pe lună, un Big Mac se vindea cu 3,75 ruble. Acest lucru, totuşi, nu i-a împiedicat pe clienţi să se aşeze la cozi uriaşe, pentru a încerca produsele fast-foodului. O mulţime de peste 5.000 de cetăţeni sovietici s-au aliniat în Puskinskaya Square pe 31 ianuari 1990, pentru a aştepta deschiderea primului Mc Donald’s din capitala Rusiei. În acea zi, aproximativ 30.000 de clienţi au trecut pragul restaurantului.
La momentul deschiderii, restaurantul era cel mai mare din lume, având o capacitate de 900 de locuri şi aproximativ 600 de angajaţi.
Reprezentanţii se aşteptau la 1.000 de clienţi în prima zi, dar coada de la intrare măsură peste 5.000 de moscoviţi.
Alina Piciorea
Funcţie: global markets sales CEE şi SEE Nomura Internaţional
Oraş de reşedinţă: Londra,
Marea Britanie
De ce anume vă e cel mai dor din România?
În afara familiei şi pisoilor, cel mai mult mi-e dor de proximitatea de simplitate şi autenticitate a anumitor locuri şi oameni. Şi parcă şi timpul curgea mai lin în România. În Londra e o abundenţă de informaţii care se desfăşoară cu o rapiditate incredibilă şi totul este mult mai complex. Există un serviciu sau produs pentru aproape orice, iar Do It Yourself (DIY) este denumit hobby. Pe când în România, chiar dacă a evoluat mult ca servicii, DIY este încă o normă pentru majoritatea.
Trebuie să recunosc că îmi este foarte dor şi de mâncarea de acasă, de fructele şi legumele din grădina alor mei, de preparatele tradiţionale făcute de mama sau bunica.
Cum e traficul în România faţă de unde locuiţi? Dar cafeaua şi scena culinară?
Sunt foarte bucuroasă când vin acasă şi prietenii mă scot la masă în locuri noi, sunt făcute cu multă creativitate şi bun gust. Sunt foarte mulţi oameni talentaţi în România. Ca diversitate este însă greu de comparat cu Londra, unde lunar apar zeci de localuri noi şi unde rar am fost de mai multe ori la acelaşi restaurant. Dar într-un fel, o diversitate mai redusă ca la Londra oferă senzaţia caldă a întâlnirii cu oameni cunoscuţi oriunde ai merge şi asta îmi place.
Când m-am mutat la Londra, am renunţat şi la a merge cu maşina, pentru că metroul şi bicicleta sunt mai rapide. Londra este plină de taxiuri şi Uber, iar traficul este mereu aglomerat, dar funcţional, întrucât regulile se respectă de toată lumea. Nu pot spune acelaşi lucru şi de România. De exemplu, în Bucureşti, dacă nu ai parcat aiurea sau nu ai depăşit pe linia de tramvai, nu eşti şofer. Haosul care se creează şi care frustrează pe toată lumea este şi din vina şoferilor nerăbdători, dar mai ales a lipsei de adaptare a infrastructurii de către autorităţi.
Spuneţi-mi trei lucruri care ar trebui îmbunătăţite în România.
Clasa politică – cred că românii sunt fundamental oameni de caracter, buni şi muncitori şi mi-ar plăcea să văd că aleg să fie conduşi de oameni care au aceste atribute. Aş vrea ca antreprenorii care au dovedit că pot construi afaceri de succes în România să devină şi lideri politici sau să susţină oameni integri care sunt preocupaţi de bunăstarea ţării.
Infrastructura – avem o ţară minunată, cu locuri speciale, dar este încă dificil de ajuns la ele. Dezvoltarea infrastructurii este necesară pentru turism, creştere economică şi ar putea oferi totodată multe locuri de muncă noi. Sunt regiuni care o fac la nivel local prin puterea colectivităţii de acolo, dar dezvoltarea infrastructurii naţionale ar trebui să fie prioritate pentru clasa politică. Educaţia / simţul civic – este dificil să nu te resemnezi când multe lucruri nu merg aşa cum ar fi normal, dar izolarea şi resemnarea hrănesc mediocritatea clasei politice actuale. Fiecare am putea contribui mai mult la colectivitatea pe care vrem să o construim, prin propriul exemplu şi prin cooptarea celor apropiaţi. Orice schimbare colectivă pleacă de la indivizi şi de la lucrurile pe care ei le fac cu consecvenţă.
Un bilet doar dus: Au trecut mai bine de cinci ani de când s-a mutat la Londra şi nu a regretat niciun moment, pentru că, după cum spune chiar ea, „dacă destinul îţi plasează în braţe oportunitatea de a juca în liga profesionistă, îţi cam faci bagajele şi pleci”. Dar cine este ea? Alina Piciorea este astăzi director responsabil pentru regiunea centrală şi de est a Europei în cadrul holdingului financiar japonez Nomura. Dar până aici, drumul a fost lung şi presărat cu multe cifre, ca pentru orice bancher.
„După ce am terminat masterul în finanţe al Dofin-ului (ASE – şcoală doctorală condusă de dl prof Moisa Altar) am fost recrutată în Trezoreria Credit Europe, unde Ömer Tetik, acum CEO al Băncii Transilvania, mi-a fost manager şi mentor”, îşi aminteşte ea primii paşi în domeniul bancar. Apoi Nikolas Hinoporos, şeful pentru Capital Markets de la Piraeus România, i-a făcut o ofertă de nerefuzat la momentul acela şi a lucrat pentru el timp de şapte ani ca om de vânzări de produse de hedging şi investiţii pentru clienţi mari corporate, apoi pentru clienţi instiutuţionali, ajungând ca la 25 de ani să răspundă de managementul unei echipe de vânzări „măricele”, spune ea.
„Îmi plăcea foarte mult jobul meu extrem de activ şi interactiv şi mă bucuram din plin de viaţa care mi-o construisem treptat în Bucureşti.” Dar, când destinul îţi plasează în braţe oportunitatea de a juca în liga profesionistă, ai o singură opţiune. Aşa că în februarie 2013, ca urmare a recomandării făcute de fostul său manager, a fost chemată de Nomura la un interviu pentru o poziţie de solutions sales pentru zona de sud-est a Europei (România, Croaţia, Slovenia şi Bulgaria).
„După un drum la Londra şi 10 interviuri mai târziu, am primit oferta de la Nomura şi am cumpărat primul meu bilet de avion fără retur. La 1 martie am început la ei. A fost combinaţia perfectă de noroc, pregătire şi curaj care m-a catapultat în centrul financiar al Europei.”
În primul an a acoperit băncile şi alte instituţii financiare din zona de sud-est a Europei, oferindu-le produse pentru finanţare şi hedging pentru tranzacţiile proprii sau ale clientelei lor. La scurt timp după venirea ei la Londra, echipa a fost restructurată şi i s-a extins mandatul şi către centrul Europei, adăugându-i în portofoliu noi ţări, respectiv Polonia, Ungaria, Letonia, Cehia. „Am continuat să tranzacţionez cu bănci şi fonduri de investiţii produse de tipul obligaţiuni, FX, swapuri, opţiuni pe acţiuni, finanţări colateralizate cu obligaţiuni, strategii pentru clienţii private banking ai băncilor, soluţii de finanţare pentru guverne şi instituţii financiare, precum şi alte produse care ţin de divizia Global Markets din cadrul Nomura International.” Vorbeşte zilnic cu oameni din trezoreriile băncilor sau din ministerele de finanţe, cu manageri de fonduri, de la traderi până la CEO. „Totodată (datorită rezultatelor – n.red.) am primit mandate secundare în afara ECE, de exemplu de a lucra cu băncile care au sedii în Marea Britanie şi sunt subsidiare ale marilor nume mondiale.”
Alina Piciorea spune că în cei cinci ani în care a lucrat la Nomura a adus venituri nete de aproximativ 40 de milioane de dolari, iar anul acesta a fost numită director responsabil pe regiunea Europei Centrale şi de Est. Cum arată o zi din viaţa unui bancher londonez? „Încep ziua la 6 de dimineaţa cu o plimbare pe jos sau cu bicicleta până la biroul din City (zona financiară a Londrei – n.red.), trecând pe lângă Tower of London şi apoi pe malul Tamisei.” Cafeaua cu lapte de cocos şi cu o linguriţă de miere manuka îi dă startul zilei de trading. La 7.30-8.00 pieţele încep să devină active şi cele şase ecrane pline de informaţii financiare „se bat în a-mi atrage atenţia”.
Discută cu traderii din echipă şi cu clienţii săi despre pieţe, oferă cotaţii şi, dacă sunt competitive, încheie câteva tranzacţii. „Sumele pe care le mişcăm sunt cu 7-8 cifre minimum, dar zerourile nu mai contează.” Apoi, dacă este soare, ia brunch-ul pe terasa verde de la etajul 6 de unde se văd Shard-ul, London Bridge şi Tamisa. „Ziua trece repede în mod normal, iar la 5.00 – 6.00 p.m. cobor la sală, unde fac box, yoga sau greutăţi.” După program, se întâlneşte cu colegii pentru „drinks” la barul de lângă, iese la cină cu prietenii sau merge acasă să se relaxeze cu o carte sau unul din podcasturile ei preferate. „Am renunţat la televizor de când m-am mutat la Londra.”
Acestea sunt însă zilele în care nu călătoreşte. Dar odată la două săptămâni merge la Praga, Varşovia, Bucureşti sau Budapesta, unde are întâlniri cu clienţii. „Iar weekendurile le petrec ca orice londonez, alergând după soare, călătorind în locuri cu vreme bună.” Vine destul de des în România, pentru că băncile locale îi sunt clienţi. Vine şi pentru a-şi vizita familia. „Iniţial mă gândisem că o să mă întorc după trei ani, dar viaţa londoneză şi cariera m-au captat cu desăvârşire.” După cum spune chiar ea, încă are multe lucruri de învăţat la Londra, capitala financiară a Europei. „Oraşul acesta e tot timpul într-o continuă evoluţie şi te prinde în mişcarea lui vrând-nevrând.” Nu exclude ca la un moment dat să petreacă mai mult timp în România, dar nu crede că s-ar muta înapoi total. Câteva luni pe an, pentru un business, ar fi o opţiune.
„M-aş întoarce probabil ca investitor. Sunt foarte multe companii româneşti care au un business de succes sau un plan excelent şi au nevoie de capital pentru expansiune/implementare. Mi-ar plăcea să contribui la dezvoltarea lor.”
Un exemplu în acest sens îl reprezintă butoanele de la trecerile de pietoni pe care cei care vor să traverseze pot apăsa. În New York, doar 100 din cele 1.000 de astfel de butoane mai funcţionează, scrie CNN, din cauza faptului că au fost instalate pe vremea când traficul era ceva mai lejer. Butoane „de frumuseţe” au rămas şi pe la treceri de pietoni din Boston, Dallas sau Seattle, pe când în alte oraşe, cum ar fi Londra, acestea au, în majoritatea cazurilor, doar rolul de a activa funcţii necesare persoanelor cu probleme de vedere.
Alte butoane cu care oamenilor le place să se joace sunt cele destinate reglării temperaturii dintr-o încăpere, iar acestea sunt folosite de hoteluri pentru a limita nivelurile maxime şi minime de reglaj disponibile clienţilor în scopul scăderii cheltuielilor cu climatizarea ori în clădirile de birouri, pentru a le da celor nemulţumiţi de cât de frig sau cald este impresia că pot schimba ceva ca să se simtă mai bine. Pe alocuri, nici butoanele de la lifturi nu sunt ceea ce par a fi, mai ales butonul pe care trebuie apăsat pentru închiderea uşii, fie din motive de siguranţă, pentru a permite celor cu mobilitate redusă să intre în lift, fie din cauză că, după cum explică producătorii de ascensoare, aşa doreşte clientul sau o impun regulamentele locale.