După mai bine de 500 de ani ca pilon de prosperitate pe dealurile Toscanei şi după aproximativ un deceniu ca un sinonim al disfuncţionalităţii, Banca Monte dei Paschi di Siena SpA pare să intre în ultimul capitol al istoriei sale, scrie Bloomberg.
În prezent, se negociază cu uşile închise un acord de divizare a băncii naţionalizate şi de vânzare a activelor sale viabile către UniCredit SpA, înainte de termenul limită de sfârşit de an stabilit de autorităţile de reglementare pentru ca guvernul italian să se debaraseze în cele din urmă de instituţia financiară cu probleme.
Fondată în 1472 de către supravieţuitorii Morţii Negre, Monte Paschi se confruntă acum cu dispariţia, ca o consecinţă finală a unor ani de împrumuturi care au mers prost, a unei expansiuni prea ambiţioase şi a unui comportament infracţional dezvăluit pentru prima dată de Bloomberg News în 2013.
Cu toate acestea, în cazul unei instituţii atât de înrădăcinate în viaţa culturală şi socială a regiunii Toscana, nimic nu este simplu. Monte Paschi a fost în mod tradiţional centrul a ceea ce sienezii numesc “groviglio armonioso” – o “încrengătură armonioasă” între afaceri şi politică, care rămâne prezentă şi astăzi. Alegerile parţiale din 3 octombrie pentru un loc cheie în parlament au devenit în mare măsură despre soarta istoricei bănci şi despre miile de reduceri de locuri de muncă care vor rezulta.
Andrea Orcel, noul director general al UniCredit şi un negociator care a participat la unele dintre cele mai mari tranzacţii bancare din Europa, se confruntă cu guvernul italian al premierului Mario Draghi în legătură cu ceea ce a mai rămas din Monte Paschi. Orcel ar putea câştiga cele 4 milioane de clienţi ai Paschi din regiunile bogate din jurul oraşului Siena – dacă ar putea evita împrumuturile cu probleme şi riscurile juridice; Draghi doreşte o participaţie a statului în UniCredit şi o parte din profiturile viitoare.
În mijlocul jocurilor de putere la nivel înalt, antreprenorii şi promotorii sociali din oraşul istoric sunt împărţiţi între dorinţa de a păstra o instituţie veche de secole care face parte din identitatea lor şi nevoia de a merge mai departe şi de a asigura creşterea economică după ani de criză urmaţi de pandemie.
Oraşul-stat Siena a înfiinţat Monte Pio – sau “muntele pietăţii” – în secolul al XV-lea pentru a acorda împrumuturi fermierilor locali, fondând o instituţie care va contribui la dezvoltarea finanţelor europene. În secolele următoare, activitatea s-a extins în regiune şi, odată cu unificarea Italiei în secolul al XIX-lea, în alte părţi ale ţării.
Timp de decenii, fundaţia caritabilă a băncii a vărsat bani în proiecte sociale şi culturale. Acest lucru a făcut din Monte Paschi un punct de legătură al puterii politice, evidenţiat de două ori pe an, când directorii îşi distrau clienţii cu grămezi de piept de vită şi chianti de colecţie în loja cu vedere spre piaţa principală din Siena, în timpul vestitei curse de cai Palio.
Partea întunecată a acestui rol de “Babbo Monte” – un joc de cuvinte care aseamănă banca cu Moş Crăciun – a fost reprezentată de zeci de miliarde de euro în împrumuturi neprofitabile acumulate în bilanţ. Pentru criticii săi, Monte Paschi şi-a provocat propriul dezastru financiar în anii 2000, când a încercat să se extindă prea mult şi prea repede.
În 2009, într-un moment în care băncile din întreaga lume începeau să iasă din criza creditelor de după Lehman, Monte Paschi a început pariul său nefericit pe datoria suverană italiană. Banca şi-a triplat deţinerile de obligaţiuni în anii care au precedat criza din zona euro.
Monte Paschi are aproximativ 21.000 de angajaţi, iar aproximativ 2.500 sunt deja aşteptaţi să îşi piardă locurile de muncă.