Tag: istoric

  • 2016: Un an dinamic, cu profit şi active record

    Sistemul bancar a performat bine în 2016. Creditarea totală s-a menţinut în teritoriul pozitiv, susţinută de avântul împrumuturilor în lei, rata creditelor neperformante a continuat să scadă, îndreptându-se spre 10%. Activele şi profitul au atins nivele record, solvabilitatea a rămas mai mult decât dublă faţă de nivelul impus de reglementări şi lichiditate a fost din belşug. Totodată, consolidarea şi restructurarea sectorului bancar au continuat în acest an, însă ritmul a încetinit. Iar cadrul legislativ incert în domeniul bancar, care părea să genereze în premieră în România „risc sistemic sever”, după cum avertiza BNR în primăvară, nu mai ameninţă atât de dramatic sectorul bancar. Iar legea dării în plată şi cea a conversiei creditelor în franci la cursul istoric ajungând în cele din urmă la Curtea Constituţională.

    Băncile din România au obţinut în primele nouă luni din acest an un profit net de aproximativ 3,7 mld. lei, nivel de 1,6 ori mai mare decât cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut. Ascensiunea profiturilor băncilor a fost susţinută de îmbunătăţirea calităţii portofoliilor şi scăderea provizioanelor, precum şi de activitatea operaţională, creditele noi fiind în creştere. Totodată, avansul veniturilor din comisioane şi marja mare dintre dobânzile la credite şi depozite au susţinut câştigurile instituţiilor de credit. O contribuţie importantă la profiturile băncilor a venit şi din vânzarea acţiunilor deţinute la Visa, în trimestrul al doilea. În primul trimestru din 2016, sistemul bancar avea un profit de circa 1,17 mld. lei; la jumătatea anului, băncile au reuşit să-şi dubleze câştigul la 2,4 mld. lei, iar până în septembrie profitul a continuat ascensiuanea. Atât rentabilitatea activelor (ROA), cât şi rentabilitatea capitalului (ROE) au rămas la finalul primelor nouă luni în teritoriu pozitiv, ajungând la 1,3% şi, respectiv, 12,32%. Mai mult de două treimi din numărul total al instituţiilor de credit de pe piaţa locală au fost pe profit în primele nouă luni din 2016, situaţia îmbunătăţindu-se atât faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, cât şi comparativ cu sfârşitul lui 2015. 26 de bănci au raportat profituri după nouă luni, în timp ce 11 au înregistrat pierderi, potrivit datelor Băncii Naţionale.

    Situaţia macroeconomică s-a îmbunătăţit, inflaţia a atins minim istoric după minim istoric, iar BNR păstrat politica monetară relaxată, creditarea totală reuşind să se menţină pe plus. Ponderea creditului în lei a continuat să se majoreze în acest an, ajungând la 56,2% din total credit. Împrumuturile în monedă naţională şi-au accelerat dinamica pozitivă, în condiţiile în care ratele dobânzilor la creditele noi acordate companiilor şi populaţiei au scăzut odată cu programul de relaxare monetară derulat de BNR, prin diminuarea ratei dobânzii de politică monetară până la minimul istoric de 1,75%.

    Creditele noi în lei acordate de bănci populaţiei au atins un nou vârf în perioada ianuarie-septembrie 2016, volumul total al finanţărilor noi cumulând 22,7 miliarde de lei, (5 mld. euro), potrivit datelor BNR. Creditul de consum este principalul motor în accelerarea finanţărilor noi acordate populaţiei, împrumuturile pentru nevoi personale reprezentând aproximativ 60% din totalul creditelor de retail acordate în primele nouă luni ale anului, echivalentul a aproape 13,3 mi-liarde de lei, după cum reiese din datele BNR. Finanţările pentru consum au făcut un salt de peste o cincime în acest an faţă de anul trecut, în condiţiile în care dobânzile ajung la circa 8-10% pe an. Iar creditele pentru achiziţia de locuinţe acordate în lei au urcat cu peste 23% în perioada ianuarie-septembrie, până la 8,9 miliarde de lei (2 mld. euro).

  • FELICITĂRI! România este CAMPIOANĂ mondială la dublu junioare la tenis de masă

    Moment istoric pentru naţionala României de Tenis de Masă, la Campionatul Mondial organizat de Africa de Sud, la Cape Town, acolo unde junioarele noastre au obţinut medalia de aur la dublu.

    Adina Diaconu şi Andreea Dragoman, care au devenit miercuri campioane mondiale de juniori după ce le-au învins în finală cu 4-2 pe japonezele Miyu Kato şi Hina Hayata.

    Adina Diaconu a cucerit o medalie de bronz şi la simplu, după ce a fost depăşită în semifinale de o adversară din Hong Kong. A fost însă singura sportivă europeană prezentă în această fază a competiţiei dominată de jucătoarele asiatice.

    Adina Diaconu este dublă campioană continentală la junioare, având în palmares 12 medalii de aur europene la tenis de masă.

    Adina Diaconu şi Andreea Dragoman sunt pregătite la lotul naţional de antrenorii Marian Filipaş şi Felicia Coneschi.

  • ARB: Reglementările noi umflă costurile băncilor peste limita de suportabilitate

    Iniţiativele legislative privitoare la sistemul bancar, cum sunt insolvenţa persoanelor fizice, darea în plată sau conversia creditelor în valută măresc până dincolo de limita suportabilităţii costurile din sistemul bancar, au declarat marţi reprezentanţii Asociaţiei Române a Băncilor (ARB).

    Liderii bancherilor au reiterat o estimare a Băncii Naţionale, prezentată recent, care arată că numai conversia în lei a creditelor denominate în franci elveţieni la cursul istoric ar genera costuri pentru bănci de 2,4 miliarde de lei (circa 0,5 miliarde de euro), iar indicatorul de solvabilitate ar coborî, în cazul a două bănci, sub pragul care le-ar permite funcţionarea.

    O iniţiativă legislativă aflată marţi pe ordinea de zi a comisiilor de specialitate din Parlament prevede posibilitatea conversiei în lei a împrumuturilor contractate anterior în valută. Creditele luate în franci elveţieni (CHF), spre exemplu, ar urma să fie convertite la o valoare determinată ca medie aritmetică a cursurilor medii lunare din luna acordării creditului până la momentul conversiei.

    Pe lângă costurile suplimentare, aplicarea conversiei în lei la cursul istoric a creditelor în valută generează şi pierderi, susţin bancherii.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un istoric bulgar susţine că Mioriţa este a lor, că bulgarii au locuit în Carpaţi şi că peste ei au năvălit românii, luându-le ţara

    Nicolai Ivanov Todorov se împiedică în istoria României, debitând aberaţii privind etnogeneza civilizaţiei de la Dunărea de Jos. E convins că „statul de la nord de Dunăre nu e (…) nimic altceva decât o creaţie artificială” şi de aceea încearcă „demontarea falsei istorii mitologizante a românilor, care trâmbiţează patetic despre întâietatea lor pe aceste meleaguri, despre veşnica legătură dintre pământ şi stăpânitorii lui de astăzi, românii/dacii”, cum se exprima, în 2010 (Egreka-Bălgarskoto ovcearsko, Ceast I).

    Pentru N.I. Todorov, românii n-ar avea o continuitate istorică a populaţiei geto-dace pe teritoriul care îl ocupă astăzi, ci ar exista la nord de Dunăre abia din secolele XIII-XIV e.n., după o perioadă barbară, când Bulgaria (în 1018) ar fi intrat sub stăpânire bizantină, iar împăraţii de la Constantinopol ar fi populat teritoriul din nordul Dunării cu trupe militare şi colonişti vlahi din Tesalia şi italieni din Calabria (Grecia Mare) de religie ortodoxă, ”limba devenind italiano-vlahofonă”. Într-o astfel de „cunoaştere” a istoriei, bulgarii ar fi fost „stăpânii permanenţi” ai civilizaţiei de la Dunărea de Jos, păstorii lor şi-au dus turmele din Balcani până în Carpaţi, în vremea „statului medieval bulgar”, prin „întinsa ţară a bulgarilor”.

    Ţara Românească şi Moldova ar fi fost provincii târzii ale românilor. În Transilvania, românii ar fi „o minoritate neînsemnată”, „Mioriţa”, balada identitară pentru români, ar fi o creaţie bulgară, iar câinele ciobănesc „aşa–zis românesc” ar fi şi el o …. creaţie bulgărească. Cu astfel de „istorie”, Todorov „a făcut-o de…oaie”. Gospodin din Silistra vrea să rămână, desigur, un istoric celebru cu ale lui „cărţi ştiinţifice”,−intitulate „Sentimentul de teamă la bulgarul din Evul Mediu ”(2005), „Reprezentarea lumii de dincolo în mentalitatea bulgarului din Evul Mediu ”(2008) şi „Egresca…”(2010).

    Cititi mai multe pe www.Gorjeanul.ro

  • Conacul Brătienilor a fost vândut pe OLX cu 35.000 de euro. Cum arăta

    Conacul Brătienilor din localitatea argeşeană Răteşti, deţinut de doi cetăţeni italieni, şi-a găsit cumpărător pe OLX, fiind semnat antecontractul. Suma de cumpărare a fost 35.000 de euro.

    Conacul Brătienilor de la Răteşti a fost construit în 1925 şi a fost refăcut în anul 1958.

    „E monument istoric. Averea Brătienilor de la Răteşti a cuprins conacul, mai multe anexe, parc, toate construite în acelaşi timp cu casa. O parte dintre lucrările istoricului Gheorghe Brătianu au fost scrise şi la Răteşti”.

    Vezi aici cine a cumpărat conacul şi povestea tenebroasă a averii Brătienilor – VIDEO

  • Cea mai mare controversă legată de informaţiile prezentate în Biblie

    Porbabil că nicio altă scriere nu stârneşte mai multe controverse decât Biblia. De-a lungul timpului, pe baza informaţiilor din această carte, credincioşii şi necredincioşii au purtat nenumărate conflicte.

    Una dintre cele mai mari aprinse discuţii în contradictoriu este legată de folosirea Bibliei ca document istoric. Există, însă, şi alte controverse, pe care noi vi le vom prezenta aici.

    Soţia lui Dumnezeu. Există unii arheologi şi istorici care, bazându-se pe informaţii obţinute în teren, susţin că Dumnezeu avea o soţie, pe nume Asherah.

    Vezi aici 5 dintre cele mai mari controverse legate de informaţiile prezentate în Biblie

  • Dobânda Robor scade la un nivel minim istoric. Românii ar putea plăti rate mai mici la credite chiar din martie

     Dobânda Robor cu scadenţa la trei luni, în funcţie de care băncile calculează costul unui credit în lei cu dobândă variabilă, a scăzut astăzi la minimul istoric de 0,77% pe an, în scădere cu 0,02 puncte procentuale faţă de şedinţa de ieri.

    Costul leilor s-a poziţionat pe o pantă descendentă în ultima perioadă de timp şi dacă îşi va continua această tendinţă, românii ar putea scoate mai puţini bani din buzunar pentru plata ratelor la creditele în lei chiar din luna martie. În luna următoare, majoritatea băncilor îşi vor actualiza ratele la credite, operaţiune realizată trimestrial. La precedenta rundă de actualizare a dobânzilor, din decembrie, Robor la trei luni afişa un nivel de 1,1% pe an.

    O reducere de 0,2-0,3 puncte procentuale poate înseamna chiar şi câţiva zeci de lei în minus la plata ratelor unui credit ipotecare de valoare medie (echivalentul a circa 180.000 de lei).

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Roşia Montană este propusă pentru Lista Patrimoniului Mondial UNESCO

    Situl istoric Roşia Montană a fost atestat pentru prima oară pe 6 februarie 131 îen şi reprezintă una dintre moştenirile cele mai importante ale umanităţii. “Minele romane de la Roşia Montană reprezintă cele mai întinse şi mai importante mine de aur subterane romane cunoscute în lume”, se arată în studiul experţilor de la universităţile Oxford şi Leicester. Dezvoltarea durabilă a Roşiei Montană intră astfel, pentru prima dată, între priorităţile statului.

    În 2009 organizaţia Asociaţia ARA (Arhitectură. Restaurare. Arheologie) a înaintat ministerului o propunere fundamentată pentru includerea Roşiei Montane în Lista Indicativă pentru UNESCO. 10 miniştri ai culturii şi-au declinat în această perioadă responsabilitatea de a analiza iniţiativa, acordând în schimb prioritate planurilor de deschidere a exploatarii de aur pe bază de cianuri, arată un comunicat al Asociaţiei Alburnus Maior. Propunerea de includere a primit susţinerea comunităţii ştiinţifice, a forurilor profesionale specializate şi a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice. Tehnic, decizia finală pentru ca Roşia Montană să fie inclusă pe lista ce conţine propunerile României pentru UNESCO, a reprezentat-o semnătura ministrului culturii.

    Procedural, urmează întomirea dosarului pentru susţinerea candidaturii. Acest proces implică o serie întreagă de actori, de la nivel central şi local, ministere, societate civilă şi comunitate locală, care împreună vor defini scenariul cel mai benefic pentru situl istoric şi dezvoltarea sa durabilă. Decizia finală privind nominalizarea pentru Lista Patrimoniului Mondial aparţine UNESCO şi se va lua la Paris în baza acestui dosar, care va include atât scenariul economic de revitalizare a zonei cât şi cel de conservare a patrimoniului.