Tag: irak

  • REPORTAJ – Un colonel rămas fără un picior în Afganistan a condus în continuare un batalion: Nu am renunţat la Armată pentru că e ceea ce ştiu eu să fac. Viaţa e frumoasă

     Colonelul Augustin Pegulescu, în vârstă de 47 de ani, este acum locţiitorul şefului de stat major la Brigada 18 Infanterie “Banat”, iar până recent a fost comandantul Batalionului 32 Infanterie “Mircea”, atunci fiind singurul comandant de batalion român cu un picior amputat.

    Prima misiune a colonelului a fost în anul 1997, pe când România nici măcar nu era invitată să adere la NATO. Misiunea se numea “ALBA” şi avea loc în Albania, pentru o perioadă de cinci luni. Plecarea militarilor români s-a făcut prin Portul Constanţa, cu tehnica militară cu tot.

    “Începând cu anul 1994 am fost încadrat la Batalionul 26 Infanterie «Scorpionii Roşii» din Craiova. Am participat împreună cu acest batalion, în 1997, în Albania, la misiunea «ALBA». Aceasta a fost prima misiune pentru mine. A fost o misiune sub egida OSCE, Albania era pe atunci cumva zguduită din temelii de nişte jocuri piramidale care au pus în pericol legitimitatea statului.

    La un moment dat, era o ţară neguvernabilă şi atunci s-a luat decizia de trimitere a acestei misiuni acolo. Am stat acolo cinci luni. Ne-am deplasat cu vaporul de la Constanţa, cu tehnică şi cu aproximativ 500 de oameni. Misiunea a fost prima pentru mine, aşa că era cu caracter de noutate pentru mine. Până la urmă, ca orice misiune desfăşurată într-un teren necunoscut, cu oameni care te pot percepe în fel şi chip, misiunea nu a fost neapărat o bucurie”, îşi aminteşte Pegulescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • AFP: Irakul trebuie să aleagă între reconciliere şi război civil

     Premierul Nuri al-Maliki trebuie să decidă în următoarele zile între a propune o împărţire reală a puterii cu minoritatea sunnită sau să continue politica de marginalizare şi reprimare.

    “Următoarele zile vor determina soarta Irakului”, apreciază Ihsan al-Shammari, profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Bagdad.

    “Ţara se găseşte la răscruce de drumuri: o reconciliere sub forma unui stat democratic sau o prăbuşire în haos şi război civil”, explică el.

    În opinia sa, fie va exista “un Irak democratic în care fiecare va fi egal”, fie “ne vom îndrepta către prăpastie”.

    Nemulţumirea creşte de ani buni printre sunniţi, care se simt excluşi din sfera puterii şi stigmatizaţi de forţele de securitate, care recurg adesea la metode brutale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • România este interesată să participe la construcţia de locuinţe, şcoli şi autostrăzi în Irak

     Potrivit celor doi vicepremieri, companiile româneşti ar putea lua parte la programul irakian de construcţie a circa 3 milioane de locuinţe, 6.000 de şcoli, dar şi la refacerea infrastructurii de transport, respectiv drumuri şi autostrăzi.

    Unul dintre acorduri, semnat de secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat şi ministrul irakian al Sănătăţii, Majeed Aman Hamid, prevede implementarea sistemului de tip SMURD în Irak.

    De asemenea, conform unui memorandum de înţelegere semnat de ministrul Economiei, Andrei Gerea, şi ministrul Industriei şi Minelor irakian, Ahmed al Karboli, partea română va oferi expertiză în domeniu, iar companiile româneşti vor putea participa la exploatările de resurse minerale din Irak.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Irakul vrea un “al treilea război mondial” împotriva “virusului” reprezentat de Al-Qaida

     Maliki se află de miercuri la Washington şi se va întâlni vineri cu preşedintele Barack Obama pentru a stimula cooperarea antiteroristă între cele două state.

    “Vrem un război internaţional împotriva terorismului”, a declarat liderul guvernului irakian în faţa publicului de la centrul de analiză Institute of Peace, numind Al-Qaida şi filialele sale un “virus” care aduce un “vânt rău” în toată regiunea.

    “Am avut două războaie mondiale; îl vrem pe al treilea împotriva celor care ne asasinează poporul şi care vor să curgă sânge”, a continuat Maliki, propunând ca Irakul să găzduiască o conferinţă internaţională împotriva terorismului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un atac militar împotriva Siriei ar fi ilegal conform Cartei ONU, apreciază Teheranul

    “Nu ştiu de ce cei care afirmă că toate opţiunile sunt pe masă nu înţeleg că naţiunile civilizate au retras, în urmă cu 65 de ani, opţiunile de pe masă, atunci când au retras recursul la forţă” prin Carta ONU, a declarat Zarif, aflat într-o vizită la Bagdad.

    “Cum pot, oare, să se considere naţiuni civilizate continuând în acelaşi timp să menţină toate opţiunilepe masă? Toate opţiunile au fost retrase de pe masă acum foarte, foarte mult timp”, a insistat el, într-o conferinţă de presă comună cu omologul său irakian Hoshyar Zebari.

    “Statele Unite dispreţuiesc dreptul internaţional”, a adăugat el.

    Zarif a făcut aceste declaraţii după ce a discutat cu premierul irakian Nuri al-Maliki şi cu Zebari, în prima sa vizită în străinătate pe care a efectuat-o de când a devenit ministru, în august.

    Iranul, principalul susţinător al Siriei în regiune, a avertizat în mai multe rânduri Statele Unite şi pe aliaţii acestora, care acuză regimul lui Bashar al-Assad că a utilizat arme chimice pe 21 august lângă Damasc şi intenţionează să efectueze o acţiune militară punitivă.

  • EXCLUSIV – Marie Jeanne Ion: Aducerea lui Hayssam este un pas normal. Era să mor în 2005, aş vrea să ştiu de ce

     “Pentru mine, ceea ce s-a întâlmplat în această dimineaţă este doar un pas normal din punctul de vedere al unui sistem de justiţie şi de ordine publică şi siguranţă care funcţionează într-o societate civilizată. Şi, este adevărat, trebuie să remarc că a fost făcută o promisiune şi s-a respectat, deşi foarte puţină lume credea”, a declarat, vineri, Marie Jeanne Ion.

    Ea a subliniat că speră să fie aflate “dedesubturile acestei drame”. “Vom vedea ce se întâmplă pe viitor, am văzut declaraţiile oficiale şi este clar că îşi va ispăşi pedeapsa. Sper şi eu, ca toată lumea, ca şi colegii mei, să se afle dedesubturile acestei drame. Pentru noi asta a fost, o dramă”, a declarat Marie Jeanne Ion.

    Ea a adăugat că tot ce s-a întâmplat în 2005 a fost acoperit, din păcate, “de tot felul de speculaţii”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sorin Mişcoci: Eram convins că Hayssam va fi adus, preşedintele a promis. Să vedem ce are de spus

     “Eram convins că o să se întâmple, nu ştiam când, pentru că preşedintele a promis că îl aduce în ţară. Eu am încredere în instituţiile statului, inclusiv în Servicii, ştiam că o să facă tot ce le stă în putinţă ca să îl aducă”, a declarat Sorin Mişcoci, care în prezent este cameraman oficial al şefului statului.

    El a menţionat că aşteaptă să vadă “ce are de spus Omar Hayssam”.

    “Aştept să vedem ce ne spune, de la răpirea noastră la plecarea lui din ţară, poate ne motivează acţiunile lui. «De ce ne-ai răpit, până la urmă? Cine te-a ajutat, până la urmă, să pleci?»”, a spus Mişcoci.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Prima bancă americană care se extinde în Irak: Citigroup “încearcă apa cu degetul”

     Grupul bancar va anunţa luni deschiderea unei reprezentanţe la Bagdad, după ce a primit avizul preliminar al Băncii Centrale a Irakului, potrivit Financial Times, preluat de CNBC.

    Citi a adoptat în Irak o strategie de tipul “încearcă apa cu degetul”, cu scopul final de a derula în ţară operaţiuni bancare diversificate, au declarat pentru Financial Times surse apropiate băncii.

    Citigroup va inaugura astfel un birou naţional pentru prima dată în ultimii şase ani, în timp ce banca reevaluează numeroase operaţiuni, vizând inclusiv retragerea de pe unele pieţe.

    În ultimii 10 ani, Citi a colaborat cu investitori şi companii mari care operează în Irak prin hubul regional din Dubai, biroul din Amman sau centrul de operaţiuni din Londra, oferind produse în zona finanţelor comerciale, managementului banilor şi serviciilor de investment banking.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • China câştigă “războiul” economic din Irak: deţine aproape jumătate din producţia de ţiţei a statului arab

    China a devenit principalul câşigător al dezvoltării industriei petroliere din Irak după războiul prin care a fost înlăturat Saddam Hussein, companiile chineze preluând în prezent aproape jumătate din producţia de ţiţei a statului arab, cu ambiţii pentru o cotă şi mai mare, potrivit New York Times.

    China importă deja aproape 1,5 milioane de barili de petrol pe zi din Irak şi a făcut o ofertă pentru drepturile comerciale deţinute de grupul american Exxon Mobil la unul dintre cele mai mari zăcăminte de petrol din Irak.

    “Chinezii sunt principalii beneficiari ai dezvoltării industriei petroliere din Irak după dispariţia lui Saddam. Au nevoie de energie şi vor să pătrundă pe piaţă”, comentează pentru NYT Denise Natali, expert pe Orientul Mijlociu la Universitatea Naţională de Apărare din Washington.

    Înainte de intervenţia militară din 2003 a forţelor aliate, industria petrolieră din Irak avea probleme, fiind în mare măsură izolată de piaţa globală din cauza sancţiunilor împotriva regimului Saddam Hussein. Înlăturarea lui Saddam a deschis piaţa locală pentru investitorii străini.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • George W. Bush este mulţumit de decizia de a invada Irakul: “Istoria va judeca acest lucru”

     “Sunt mulţumit de modul în care această decizie a fost luată. Cred că îndepărtarea de la putere a lui Saddam Hussein era decizia bună nu doar din punctul de vedere al securităţii noastre, ci şi pentru a le da irakienilor posibilitatea de a trăi într-o societate liberă”, a declarat fostul preşedinte pentru ABC News.

    “Însă istoria va judeca acest lucru, iar eu nu voi mai fi acolo să văd”, a adăugat Bush. “În ceea ce mă priveşte, dezbaterea este închisă. Am făcut ceea ce am făcut. În definitiv, istoricii sunt cei care vor judeca această decizie”, a continuat fostul şef de stat.

    Invazia americană, justificată în 2003 prin ameninţarea unor arme de distrugere în masă care nu au fost găsite niciodată, a condus rapid la îndepărtarea de la putere a lui Saddam Hussein, însă americanii s-au confruntat, ulterior, cu o insurecţie prelungită.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro