Tag: instanta

  • Este OFICIAL. Procurorul general a luat cea mai controversată decizie. Acum nu mai e cale de întors

    “În motivarea acţiunii s-a învederat faptul că suspendarea actului administrativ normativ are un interes public major, întrucât actul administrativ normativ are ca efect perturbarea gravă a întregii activităţi a Ministerului Public şi obstrucţionează bunul mers al actului de justiţie, în condiţiile în care persoane care au săvârşit fapte de natură penală vor fi ocrotite prin noua reglementare de tragere la răspundere penală” 

    Este OFICIAL. Procurorul general a luat cea mai controversată decizie. Acum nu mai e cale de întors 

  • Alina Bica, condamnată în primă instanţă la 3 ani şi 6 luni de închisoare. Celelalte persoane care au primit pedepse

    Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au condamnat-o, joi, pe Alina Bica, fostul procuror-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), la trei ani şi şase luni cu executare pentru favorizarea făptuitorului, încadrarea juridică fiind schimbată din luare de mită şi participaţie improprie sub forma determinării cu intenţie la săvârşirea fără vinovăţie a infracţiunii de abuz în serviciu în favorizarea făptuitorului.

    În acelaşi dosar, fostul şef al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Şerban Pop, a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare pentru trafic de influenţă. Şi în cazul acestuia, încadrarea juridică a fost schimbată din complicitate la infracţiunea de dare de mită în trafic de influenţă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Proprietarii de maşini Volkswagen cer pentru prima dată despăgubiri în instanţă, în Germania

    Un grup online care militează pentru drepturile consumatorilor, myRight, care a adunat peste 100.000 de proprietari de maşini VW prin intermediul site-ului web, a acuzat VW că a încălcat legislaţia Uniunii Europene (UE) prin vânzarea maşinilor cu software-ul care este interzis de reglementările UE, potrivit unui document analizat de Reuters.

    În loc să caute compensaţii pentru valoarea scăzută a maşinilor, procesul are scopul de a forţa VW să răscumpere vehiculele la preţul original, potrivit fondatorului myRight, Jan-Eike Andresen.

    Firma de avocatură Hausfeld a fost mandatată de myRight să reprezinte proprietarii şi acţionarii VW atât în Statele Unite, cât şi în Europa. Spre deosebire de acţiunea din Statele Unite, cea din Germania nu are posibilitatea legală de a rezolva cererile individuale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Legea dării în plată: 1.000 de dosare pe rolul Curţii Constituţionale, instanţele suspendă procesele

    Pe rolul Curţii Constituţionale se află circa 1.000 de dosare care vizează excepţiile de neconstituţionalitate la Legea dării în plată. Între timp instanţele suspendă procesele în loc să le amâne, explică avocatul Gheorghe Piperea pentru MEDIAFAX.

    „Procesele se suspendă în continuare pentru a fi trimise la Curtea Constituţională, deşi s-au respins excepţiile, s-au fixat nişte linii directoare cum să se soluţioneze aceste procese. Mai mult decât atât, s-au adunat la circa 1.000 astfel de dosare pe rolul Curţii Constituţionale, care probabil că o să fie iritată de atâtea excepţii. Instanţele, în genere, susţin că nu le este clar cum să soluţioneze problema impreviziunii şi, de aceea, aşteaptă să obţină motivarea Curţii Constituţionale. Personal, cred că din partea celor care ridică în continuare excepţii de neconstituţionalitate ştim că acestea vor fi respinse”, a declarat, pentru MEDIAFAX, avocatul Gheorghe Piperea, iniţiatorul acestei legi.

    Impreviziunea se referă la un dezechilibru produs între momentul semnării şi cel al dării în plată, iar acesta poate fi pus pe seama fluctuaţiei cursului valutar, scăderii veniturilor din cauza unei concedieri colective sau care nu intervine nu din vina angajatului, a unei tăieri salariale prin lege, cum a fost cea din 2010 la bugetari, a unei boli sau altor evenimente neprevăzute. Impreviziunea a fost introdusă în nou Cod Civil din 1 octombrie 2011.

    În unele dosare au fost ridicate excepţii de neconstituţionalitate cu privire la Legea dării în plată în ansamblu, însă majoritatea se referă la câteva articole precise. Printre cele mai contestate prevederi din lege se află cea privind aplicarea legii atât asupra contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării în vigoare a dării în plată, cât şi asupra contractelor încheiate după această dată.

  • Reţeaua de socializare LinkedIn, blocată de autorităţile din Rusia

    Site-ul LinkedIn va fi blocat în Rusia, după ce o instanţă de judecată a declarat compania ca fiind vinovată de încălcarea legilor de stocare a datelor, relatează BBC.

    Reglementatorul rusesc de comunicaţii, Roskomnadzor, a susţinut că LinkedIn nu va mai fi disponibil în ţară, în 24 de ore.

    Câţiva furnizori de Internet au indisponibilizat deja accesul la site, care are mai mult de şase milioane de membri în Rusia. Administratorii LinkedIn au declarat pentru BBC că speră să îi întâlnească pe reprezentanţii din Roskomnadzor pentru a discuta situaţia.

    În 2014, Rusia a introdus legislaţia care obligă reţelele de socializare să stocheze datele personale ale cetăţenilor ruşi pe servere web ruseşti.

    Este prima dată când legea a fost pusă în aplicare împotriva unei reţele de socializare care are baza în Statele Unite.

  • Wizz Air a pierdut în instanţă o nouă luptă. Compania ar datora angajaţilor din România cinci milioane de euro

    Sindicatul Aerolimit Professional, din cadrul companiei Wizz Air, a primit o decizie favorabilă din partea Tribunalului Ilfov în privinţa drepturilor salariale şi a sporurilor specifice din domeniul aviaţiei, potrivit unor informaţii trimise de reprezentanţii Sindicatului Aerolimit Professional.

    Astfel, la 10 noiembrie 2016, Tribunalul Ilfov, printr-o hotărâre ce are drept obiect drepturi băneşti, obligă Wizz Air să plătească reclamanţilor sporul de vechime în muncă de 25% şi a sporului de condiţii speciale de 25%, în raport de salariul brut de bază din contractul individual de muncă al fiecăruia, sume ce vor fi actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală, începând cu data formulării cererii de chemare în judecată-27.02.2015 şi până la plata efectivă a acestor drepturi.

    Totodată, compania este obligată să plătească reclamanţilor sumele de bani aferente orelor lucrate în weekend şi sărbători legale în perioada 2012-2014, actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală, începând cu data formulării cererii de chemare în judecată-27.02.2015 şi până la plata efectivă a acestor drepturi. Wizz Air trebuie de asemenea să plătească reclamanţilor sume de bani care reprezintă sporul de noapte, actualizate cu rata inflaţiei şi dobânda legală începând cu data formulării cererii de chemare în judecată-27.02.2015 şi până la plata efectivă a acestor drepturi.

    Tribunalul Ilfov obligă societatea Wizz Air la plata unor sume în medie de 5000 de euro/an pentru fiecare salariat sau fost salariat reclamant. În procesul câştigat recent, au existat 19 reclamanţi, iar valoarea sumei pe care Wizz Air o are de platit angajatilor ajunge la 100.000 de euro. Reprezentanţii sindicatului estimeaza insa valoarea totala a prejudiciului adus angajatilor Wizz Air din Romania la cinci milioane de euro (calculând media de 5000 euro/an/salariat x 100 salariaţi în medie x 10 ani = 5 milioane euro). 

    ”Istoricul litigiului de muncă cuprinde un lung şir de procese, multe dintre acestea finalizate definitiv, altele iniţiate datorită comportamentului inexplicabil al societăţii Wizz Air de a sfida hotărâri judecătoreşti si de a continua în aceeaşi notă abuzivă şi personală, dar mai ales hărţuitoare la adresa liderilor de sindicat. Aceştia au fost suspendaţi din activitatea profesională sub diferite pretexte, ignorând chiar şi decizia Curţii Constituţionale a României. Discriminarea liderilor de sindicat a fost confirmată atât de CNCD, cât şi de Curtea de Apel Bucureşti”, explică reprezentanţii sindicatului Aerolimit Professional în comunicatul trimis.

    Cazul a fost susţinut de Avocatul Costel Gâlcă, acesta fiind şi cel care s-a ocupat de procesul liderului de Sindicat, Mircea Constantin, concediat pe false motive discipliare. La sfârşitul anului 2014, la puţin timp după notificarea companiei Wizz Air cu privire la existenţa Sindicatului Aerolimit Professional, liderul acestuia, Mircea Constantin,a fost concediat disciplinar, la putin timp urmându-i 19 membri ai Sindicatului, ale căror posturi au fost restructurate de pe o zi pe alta.

    Reprezentanţii companiei Wizz Air au declarat că sunt dezamăgiţi în ce priveşte decizia recentă  a Tribunalului Ilfov. 

    “Wizz Air îşi exprimă dezamăgirea faţă de această decizie ce contrazice în totalitate hotărârea precedentă, din martie 2016, referitoare la o revendicare similară, în favoarea Wizz Air, declarată finală şi obligatorie. Wizz Air va face apel la următorul nivel odată ce decizia va fi emisă, deoarece există o argumentaţie solidă care susţine poziţia companiei. Wizz Air s-a supus şi va continua să se supună tuturor regulilor şi legislaţiei muncii din ţările în care operează. Nu vom mai face alte comentarii, întrucât cazul este încă în desfăşurare”, au declarat reprezentanţii Wizz Air astăzi. 

     

     

  • O prevedere controversată în noua reglementare de calcul a preţului la medicamente

    „Solicitarea aprobării preţului pentru primul medicament generic se poate realiza doar după expirarea termenului de valabilitate al brevetului medicamentului inovativ aferent” este una dintre prevederile adăugate de Guvern metodologiei de calcul a preţurilor la medicamente, aprobată pe 26 octombrie, „care favorizează în mod neechivoc producătorii de medicamente inovative”, conform Anei-Maria Baciu, partener NNDKP.  

    Prevederea este suficient de vagă pentru a crea probleme de interpretate, consideră Ana –Maria Baciu. Aşadar, noua hotărâre nu face diferenţa între diversele tipuri de brevet ce pot proteja un medicament inovativ şi nici nu oferă informaţii suplimentare; mai exact, nu precizează dacă interdicţia include perioada de valabilitate a unui certificat de protecţie suplimentar pentru respectivul medicament inovativ, adaugă aceasta.

    De asemenea, Ministerul nu pune la dispoziţie baza de date a brevetelor în vigoare, în contextul în care cererea de aprobare a preţului la medicamente include declaraţii pe proprie răspundere a solicitantului. Mai mult, hotărârea nu precizează ce se va întâmpla cu medicamentele generice pentru care preţul a fost deja aprobat, iar medicamentul inovativ aferent se află, încă, sub protecţia brevetului, acest lucru ducând la „situaţii de inechitate chiar în rândul produselor generice”, mai spune Ana – Maria Baciu.

    Rezolvarea ultimei situaţii menţonate va demonstra, în primă instanţă, dacă introducerea acestei prevederi „ a fost sau nu o idee bună din partea Guvernului”.

     

  • O prevedere controversată în noua reglementare de calcul a preţului la medicamente

    „Solicitarea aprobării preţului pentru primul medicament generic se poate realiza doar după expirarea termenului de valabilitate al brevetului medicamentului inovativ aferent” este una dintre prevederile adăugate de Guvern metodologiei de calcul a preţurilor la medicamente, aprobată pe 26 octombrie, „care favorizează în mod neechivoc producătorii de medicamente inovative”, conform Anei-Maria Baciu, partener NNDKP.  

    Prevederea este suficient de vagă pentru a crea probleme de interpretate, consideră Ana –Maria Baciu. Aşadar, noua hotărâre nu face diferenţa între diversele tipuri de brevet ce pot proteja un medicament inovativ şi nici nu oferă informaţii suplimentare; mai exact, nu precizează dacă interdicţia include perioada de valabilitate a unui certificat de protecţie suplimentar pentru respectivul medicament inovativ, adaugă aceasta.

    De asemenea, Ministerul nu pune la dispoziţie baza de date a brevetelor în vigoare, în contextul în care cererea de aprobare a preţului la medicamente include declaraţii pe proprie răspundere a solicitantului. Mai mult, hotărârea nu precizează ce se va întâmpla cu medicamentele generice pentru care preţul a fost deja aprobat, iar medicamentul inovativ aferent se află, încă, sub protecţia brevetului, acest lucru ducând la „situaţii de inechitate chiar în rândul produselor generice”, mai spune Ana – Maria Baciu.

    Rezolvarea ultimei situaţii menţonate va demonstra, în primă instanţă, dacă introducerea acestei prevederi „ a fost sau nu o idee bună din partea Guvernului”.

     

  • Comisiile reunite au votat revocarea şefului ASF. Negriţoiu ameninţă cu justiţia

    Comisiile reunite de buget şi politică economică ale Parlamentului au votat luni revocarea şefului ASF, Mişu Negriţoiu, acesta adresându-le parlamentarilor o scrisoare în care a ameninţat că va contesta în instanţă o eventuală decizie de revocare.

    Preşedintele ASF a refuzat să participe la şedinţă, trimiţându-le parlamentarilor o scrisoare în care a susţinut că limitele controlului exercitat de Parlament în ceea ce priveşte numirea şi revocarea conducerii ASF sunt ”expres şi fără echivoc limitate”.

    ”Pe cale de consecinţă, revocarea unui membru al conducerii ASF nu este legal posibilă atâta timp cât acesta continuă să îndeplinească criteriile care au stat la baza numirii sale, orice hotărâre în sens contrar fiind abuzivă, făcută în frauda legii şi, deci, lovită de nulitate, urmând să fie desfiinţată ca atare de instanţele şi autorităţile competente. Dorim să învederăm, pe această cale, că faţă de orice iniţiativă din categoria celor amintite, ASF va înţelege să-şi apere reputaţia şi independenţa şi va acţiona corespunzător în acest sens, în vederea asigurării respectării prevederilor legii. În ceea ce îl priveşte pe subsemnatul, vă asigur că nu doresc să mă cramponez de vreo funcţie şi nici nu urmăresc obiective personale, motiv pentru care resping cu fermitate orice insinuări care au fost făcute în acest sens de unii membri ai comisiilor de specialitate ale Parlamentului”, afirmă Negriţoiu în scrisoarea adresată preşedintelui Camerei Deputaţilor, Florin Iordache.

    Propunerea de revocare a fost votată cu majoritate covârşitoare, fiind înregistrată o singura a abţinere, a deputatului minorităţilor Aurel Vainer. Deputatul PNL Constantin Dascălu nu şi-a exprimat votul.

  • Gemenii care voiau să producă groază în Africa de Sud intenţionau să se alăture Stat Islamic

    Fraţi gemeni sud-africani, suspectaţi că planificau atentate în Africa de Sud, inclusiv la ambasada americană, şi că voiau să se alăture reţelei Stat Islamic în Siria, s-au prezentat marţi în faţa instanţei la Johannesburg, însă audierea s-a amânat pentru data de 25 iulie.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro