Tag: infectare

  • Orban: Fără izolare şi carantină am fi avut de 10, 20 de ori mai multe cazuri de români infectaţi

    Fără măsura izolării la domiciliu şi a carantinei instituţionalizate am fi avut, în România, cazuri de 10 sau chiar 20 de ori mai numeroase, a declarat, luni, premierul Ludovic Orban, la începutul şedinţei de Guvern.

    „Şedinţa de azi (luni – n.r.) are un singur punct pe ordinea de zi, adică Legea privind instituirea unor măsuri de sănătate publică în situaţii de risc epidemiologic şi biologic. Exista baza legală şi înainte pentru toate măsurile pe care le-am luat. Unde am fi fost dacă nu am fi putut să luăm aceste măsuri de izolare şi de carantinare instituţionalizată. Noi am avut expunere uriaşă în cazul cetăţenilor veniţi din ţări cu rată mare de infectari. Fără măsura carantinei am fi avut în România cazuri de 10-20 de ori mai numeroase”, a declarat Ludovic Orban.

    Premierul a mai spus că Guvernul va trimite în Parlament cât mai rapid proiectul de lege.

    „Nu ştiu altă ţară afectată de epidemie în care unele instituţii să se implice în boicotarea unor măsuri de protecţie a cetăţenilor implementate de Guvern. Vom încerca să convingem parlamentarii de necesitatea aprobării rapide a unei astfel de legi”, a adăugat Orban.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • India a depăşit Rusia şi este a treia ţară din lume în ceea ce priveşte numărul de cazuri de COVID

    India a raportat, duminică, aproape 24.000 de noi cazuri de COVID-19 şi a devenit a treia ţară din lume în privinţa numărului de persoane infectate cu noul coronavirus, arată cifrele worldmeters.info.

    Cu un total de 697.836 de cazuri, India a depăşit, duminică, Rusia la numărul de infecţii cu noul coronavirus. Doar Statele Unite, cu aproape 3 milioane de cazuri, şi Brazilia, cu 1,6 milioane, au mai multe îmbolnăviri la nivel mondial.

    De la izbucnirea pandemiei, în India 19.700 de persoane şi-au pierdut viaţa după ce au contactat COVID-19. În ultimele 24 de ore, numărul deceselor a fost de 421.

    Noile cifre vin cu o zi înainte de data la care autorităţile indiene au decis să deschidă Taj Mahal, unul dintre cele mai vizitate obiective turistice din lume, pentru vizitatori.

  • Criză la cel mai mare spital din sud-estul României: zeci de cadre medicale s-au infectat cu coronavirus

    Zeci de cadre medicale de la Spitalul Judeţean din Galaţi s-au infectat cu coronavirus

    Infectaţi sunt şi mai mulţi pacienţi ai spitalului gălăţean. O secţie a unităţii medicale a fost închisă
    În interiorul Spitalului Judeţean din Galaţi este focar de COVID-19. Potrivit datelor furnizate de conducerea unităţii medicale la solicitarea MEDIAFAX, luni, 24 de cadre medicale sunt confirmate pozitiv la testul pentru depistarea infecţiei.

    Cel puţin nouă pacienţi ai spitalului au fost şi ei infectaţi. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate la Secţia Medicală 2 care a fost închisă pentru realizarea dezinfecţiei. Medicii şi asistentele care s-au infectat au fost transferaţi la alte unităţi medicale din oraşul Galaţi pentru tratament.

    Alte cazuri au apărut la secţiile Cardiologie, Chirurgie 2 şi la Unitatea de Primiri Urgenţe. Medicii care nu s-au infectat au un volum uriaş de muncă deoarece trebuie să suplinească lipsa colegilor lor. Ei povestesc că la finalul unei ture, mulţi folosesc perfuzii şi oxigen pentru a căpăta vitalitate.

    „Azi voi scrie, din nou, despre NOI, ATI Judeţean. Obosiţi, epuizaţi, resemnaţi… Calul de povară al judeţului, la care unii se uită să vadă cât poate să mai ducă şi îi mai pun în cârcă. Azi despre Oameni, care după încheierea unei ture la ATI Covid, au nevoie de perfuzii şi oxigen ca să poată să o ia de la capăt.

    Oameni care s-au străduit să rămână sănătoşi pentru a putea trata cazurile critice din tot judeţul. Acum, vă spun că am obosit şi suntem dezamăgiţi. Ne-am făcut şi ne vom face datoria în continuare, până când vom mai putea… Dar obosiţi psihic, epuizati fizic, resemnaţi. Singura Secţie ATI funcţională permanent din Judeţul Galaţi”, a scris, pe Facebook, Corina Manole, şeful Secţiei ATI a Spitalului Judeţean Galaţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • COVID-19 în România. Care sunt cele trei judeţe cu ZERO cazuri noi de infectare, joi, 2 iulie

    De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 450 de noi cazuri de îmbolnăvire cu noul coronavirus, joi, 2 iulie, scrie Mediafax.ro
     
    La ATI (Terapie Intensivă), în acest moment, sunt internaţi 237 de pacienţi. 
     
    Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 787 de persoane. Alte 59.414 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală. 
     
     
    Numărul de pacienţi asimptomatici a suferit modificări faţă de ziua anterioară ca urmare a actualizării datelor de către unităţile sanitare, în ultimele 24 de ore, mai transmit autorităţile.
     
    Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 735.221 de teste. 
     

    Judeţele cu ZERO cazuri noi de infectare cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore

    • Arad –  706 
    • Giurgiu – 269 
    • Satu Mare – 77 
     
    Numărul total al persoanelor infectate pe teritorul României este 27.746. Dintre acestea,19.363 au fost declarate vindecate şi externate, iar 1.687 au decedat. 
     
     
     
     
  • Veşti bune: 12 judeţe au avut ZERO noi cazuri de infectare cu noul coronavirus în ultimele 24 de ore

    Numărul noilor infectări în 24 de ore este de 269. Totuşi existp şi veşti bune: în 12 judeţe s-au înregistrat zero noi cazuri de infectare nu noul coronavirus.

    Numărul noilor infectări în 24 de ore este de 269. Totuşi existp şi veşti bune: în 12 judeţe s-au înregistrat zero noi cazuri de infectare nu noul coronavirus.

    Judeţele sunt : Arad, Caraş-Severin, Cluj, Hunedoara, Ialomiţa, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Satu Mare, Telorman, Timiş. Tulcea.

    Numărul persoanelor vindecate a ajuns la 18.912.
    Totuşi numărul deceselor se menţine ridicat. În intervalul 28.06.2020 (10:00) – 29.06.2020 (10:00) au fost înregistrate 22 decese (12 bărbaţi şi 10 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Arad, Argeş, Bihor, Botoşani, Braşov, Constanţa, Iaşi, Bucureşti, Mureş, Prahova, Suceava şi Vrancea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Din 1 iulie, intri în Grecia doar dacă ai cod unic de bare

    Grecia se teme de creşterea numărului de persoane infectate însă nu renunţă la noua etapă de relaxare. Dacă pleci în Grecia, din 1 iulie vei fi monitorizat printr-un  formular online. Eşti obligat să completezi acest formular, înainte să ajungi la graniţă. În formular vei da date personale, ce ţări ai vizitat în ultimele zile dar şi unde şi cum vei fi cazat în Grecia, scrie Mediafax.ro

    MĂDĂLIN MĂNCILĂ, DIRECTOR AGENTIE TURISM:  Începând cu 1 iulie, Grecia a impus acest chestionar online, această declaraţie care va fi completată online, cu 48 de ore înainte de a ajunge pe teritoriul lor. Această declaraţie se găseşte pe site-ul travel.gov.gr. Toate aceste chestionare vor fi, practic, centralizate de către autorităţile din Grecia iar în urma completării acestui formular, practic, se va emite un cod de bare care va reprezenta dovada faptului că ai completat acest chestionar. În funcţie de numărul de turişti care vor trece pe la graniţă, grecii vor şti şi care va fi capacitatea de testare la fiecare punct de frontieră. 

     

  • COVID-19 în lume. Care sunt ţările fruntaşe la creşterea numărului de cazuri de infectare

    Pandemia de COVID-19 afectează preponderent ţările sărace, cu infrastructură slabă şi economie precară, dar şi pe cele care nu ţin cont de măsurile de prevenţie, spun specialiştii.

    Topul ţărilor cu cele mai multe cazuri de infectare cu noul coronavirus este deschis de către Statele Unite. La polul opus, Noua Zeelanda este ţara cu cele mai puţine cazuri noi.

    Zece milioane de cazuri. Acesta este numărul de cazuri de COVID-19 la nivel mondial, înregistrat luni, 29 iunie. Mai exact, 10,249,741 de persoane infectate cu noul coronavirus.

    Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) avertizează că întreaga lume se află într-o fază critică a pandemiei, pe fondul relaxării măsurilor de protecţie şi a testării limitate pentru coronavirus. Spre exemplu, bilanţul deceselor cauzate de COVID-19 a depăşit 500.000, duminică, reletează Reuters.

    În multe ţări din Europa de Vest şi Asia, virusul pare că este încă ţinut sub control, în timp ce în alte zone ale lumii, numărul persoanelor infectate creşte de la o zi la alta.

    În primele trei luni de la apariţia noului coronavirus, un milion de oameni s-au infectat. În doar opt zile, numărul lor s-a dublat. Mai mult, reprezentanţii unor ţări din America Latină spun că aceste cifre ar fi doar „vârful iceberg-ului”, în condiţiile în care acestea reflectă doar cazurile testate pozitiv.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
     

  • Situaţia la zi: Regiunea din România cea mai expusă la Covid-19. Unde continuă să crească infectările

    Situaţia naţională a infectării cu noul coronavirus arată în continuare că judeţele din zona Moldovei sunt mai expuse infectărilor, decât cele din vestul ţării. Din afara zonei, Capitala şi judeţul Braşov sunt lidere în infectări.
    Judeţele care conduc clasamentul îmbolnăvirilor sunt Suceava (3.998 de cazuri), Vrancea (1.016), Botoşani (1.008), Iaşi (969), Neamţ (960).
    Bucureştiul se află tot în fruntea listei publicate duminică, 28 iunie, pe locul doi după Suceava, cu 3.030 de cazuri, număr mare datorat şi densităţii populaţiei.
    Pe teritoriul României, au fost confirmate duminică, 28 iunie, 26.313 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), cu 291 de cazuri noi, dar şi cu 284 de oameni care s-au vindecat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Muncitorii pakistanezi, infectaţi cu COVID-19, au făcut prăpăd în Spitalul Judeţean Brăila. Autorităţile vor scrie ambasadei o scrisoare de protest

    Clădirea în care sunt cazaţi pakistanezii este nouă şi a fost inaugurată special pentru bolnavii de COVID-19. 41 de cetăţeni din Pakistan, angajaţi ai unei companii de construcţii din Galaţi, s-au infectat cu noul virus. Deoarece erau cazaţi într-un campus situat pe teritoriul judeţului Brăila, ei au fost internaţi la Spitalul Judeţean brăilean. În timpul spitalizării, pacienţii au creat probleme distrugând geamuri, fumând în saloane şi certându-se cu personalul unităţii.

    „Sunt 41 de pakistanezi internaţi într-un corp de clădire nou. L-am inaugurat recent, în timpul epidemiei de Covid-19. Mi s-a spus că au făcut distrugeri, au scos plasele de ţânţari de la geamuri, le-au smuls ca să poată fuma. Noroc că cei din spital şi-au dat seama de intenţia lor şi au oprit sistemul antiincendiu, umpleam clădirea cu apă. Probabil, sunt multe pagube, aşa mi s-a spus. În plus, s-au purtat urât cu personalul spitalului, au aruncat cu mâncare după asistente”, i-a explicat corespondentului MEDIAFAX, preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Iulian Chiriac.

    Citiţi articolul integral pe Mediafax.ro. 

  • Ce spun reprezentanţii fabricii de ciocolată din România unde 20 de angajaţi s-au îmbolnăvit de COVID-19

    În urma informaţiilor care au apărut  în presă  la data de 19 iunie cu privire la 20 de angajaţi ai fabricii de ciocolată Kandia care au fost depistaţi cu coronavirus, compania a transmis un comunicat de presă prin care anunţă prinicipalele măsuri luate de aceasta. Iata mesajul transmis de companie:

    „Am luat extrem de rapid toate măsurile necesare astfel încât angajaţii depistaţi pozitiv să fie izolaţi la domiciliu, conform protocolului medical actual. În plus, am luat legătura cu autorităţile şi am anunţat aceasta situaţie astfel încât toţi contacţii direcţi ai angajaţilor depistaţi pozitiv să fie anunţaţi şi să ne asigurăm că sunt respectate toate regulile de autoizolare. Dorim să menţionăm că niciunul dintre angajaţii depistaţi pozitiv nu a intrat în contact cu produsele companiei.

    Din respect faţă de procedurile în vigoare şi acţionând preventiv pentru a limita orice posibilă răspândire a virusului, am decis să închidem momentan fabrica şi să testăm toţi angajaţii companiei.

    Consumatorii trebuie să ştie că toate produsele companiei Kandia sunt sigure, fabrica dispune de linii automate de producţie şi este certificată anual la standard HIGH LEVEL de companii autorizate în domeniul siguranţei alimentare.

    Continuăm să dezinfectăm conform procedurilor interne, zilnic, toate spaţiile de producţie, vestiare, cantine şi toaletele folosite de angajaţii noştri din producţie; Igienizăm  prin nebulizare toate spatiile de producţie şi traseele utilizate de angajaţii noştri din producţie.

    Încă de la începutul pandemiei am fost încontinuu preocupaţi de asigurarea unui mediu de lucru şi a unui climat de producţie care să ofere maxim de siguranţă.

    În plus, accesul în companie (fabrică şi birouri) a fost permis numai pe baza controlului de temperatură. Am  modificat fluxurile tehnologice astfel încât să existe o distanţă de minim 2  metri între persoane, iar acolo unde nu a fost posibilă distanţarea fizică din cauza procesului tehnologic, au fost instalate  bariere impermeabile conform recomandări OMS .

    Curăţenia şi dezinfectarea personalului, echipamentelor şi mediului au fost practici constante în fabrică. Suplimentar am dotat personalul cu măşti de unică folosinţă, mănuşi, viziere, uniforme suplimentare de protecţie, atât pe perioada desfăşurării activităţii de producţie cât şi în timpul transportului între domiciliu şi fabrică. Atât pentru fabrică dar şi pentru spaţiul de birouri, s-au efectuat operaţiuni regulate de dezinfectare şi sterilizare zilnică cu UV, s-au asigurat substanţe dezinfectante în toate zonele de lucru, materiale sanitare pentru protecţie individuală şi colectivă.

    Nu în ultimul rând, tratăm cu grijă şi aspectele administrative în colaborare cu partenerul nostru logistic, care la rândul său a luat măsuri de separare a schimburilor din depozite, de dezinfectare a spaţiilor şi de dotare a personalului cu echipamente şi soluţii de protecţie, dar şi de protejare a şoferilor care livrează în această perioadă inclusiv în zonele cele mai afectate ale României.”