Tag: femeie

  • Speranţă din cenuşă

    Acesta a ales oraşul Paradise, mistuit de incendii în noiembrie, după ce a văzut imagini pe Facebook cu ce mai rămăsese din casa unui prieten din copilărie, căruia i-a cerut permisiunea să se ducă să picteze acolo.

    A realizat astfel un portret de femeie, intitulat „Beauty Among the Ashes”, scrie CNN, după care a trecut la pictat şi alte ruine, la rugămintea altor sinistraţi care-i văzuseră lucrarea online. 

  • Mesajul ŞOCANT pe care un recruiter l-a primit înainte de un interviu, pentru postul de recepţioneră, de la o tânără candidată | FOTO

    Bărbatul a publicat şi captura de ecran cu conversaţia. În imagine se vede cum Wynn îi transmite femeii datele la care ar putea avea loc interviul. Apoi, tânăra îl întreabă dacă este ceva ce poate face pentru el astfel încât să priumească jobul.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un nou caz de medic fals: O femeie şi-ar fi falsificat diploma şi a lucrat ani de zile cu pacienţii

    Jurnaliştii de la Libertatea au scris despre încă un caz de fals medic care activa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ilfov.

    Este vorba despre Raluca Daniela Birsan, în vârstă de 30 de ani, care şi-ar fi falsificat diploma de studii şi, pe baza unui contract de voluntar cu activitate medicală, ar fi lucrat 10 ani cu pacienţii la Secţia de Ginecologie a Spitalului de Urgenţă Ilfov.
     
    Chestionată de către jurnalişti, femeia a precizat că ea nu a efectuat operaţii sau alte procedee medicale, ci doar servea instrumentarul şi scria după dictare. Însă pacienţii au mărturisit că ea le-a închis operaţiile, se mai arată în sursa citată.
     
  • Încă un bărbat şi o femeie au murit din cauza gripei. Numărul deceselor a ajuns la 95

    Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din judeţul Prahova, confirmat cu virus gripal tip A, subtip (H1) pdm09 şi o femeie în vârstă de 74 de ani, din judeţul Constanţa, confirmată cu virus gripal tip A, au murit joi, 7 februarie.

    Cei doi sufereau şi de alte boli.

    Numărul deceselor cauzate de gripă a ajuns la 95.

    În data de 30 ianuarie, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat oficial epidemie de gripă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum a fost „pedepsit” directorul dintr-o Primărie pozat când femeia de serviciu îl spăla pe picioare

    Pedeapsa lui Marian Rotaru a fost mutarea pe un alt post,  începând de miercuri, 6 februarie, tot de director în cadrul Direcţiei de Protecţie Socială.
     
    Marian Rotaru a pierdut funcţia de director al Direcţie Publice de Patrimoniu (DPP) şi va activa pe postul de director adjunct al Direcţiei de Protecţie Socială (DPS), până la momentul în care-i va fi evaluată activitatea pe anul precedent şi până la finalizarea cercetării disciplinare care a fost demarată, anul trecut, împotriva sa, informează observator.tv.
     
    Primarul Marcel Romanescu a emis o dispoziţie de detaşare a acestuia la Direcţia de Protecţie Socială şi Rotaru va rămâne la DPS, adică pe un post similar, în cadrul altei structuri din cadrul Primăriei Tg-Jiu, până cel puţin la data de 31 martie a.c., când activitatea sa va fi evaluată de primarul Romanescu, dar şi până la finalizarea cercetării administrative.
     
    Rotaru a recunoscut că a primit dispoziţia de mutare pe postul de director adjunct al DPS şi s-a arătat surprins de decizia primarului Romanescu. “Da, este adevarat, am primit dispoziţia de mutare. La Protecţie Socială până se termina cercetarea disciplinară. Rămăsei fără replică, munca depusă, asta e. Orice faptă bună nu rămâne nepedepsită! Veni la birou sa-mi strâng lucrurile.”, a declarat Rotaru, citat de Gorj Domino.
     
  • O femeie nu mai poate auzi vocile bărbaţilor din cauza unei afecţiuni bizare

    Conform Komonews, femeia s-a trezit fără a mai putea auzi vocea iubitului ei. Cei doi am mers imediat la spital, unde femeia a fost diagnosticată cu o afecţiune rară numită „reverse-slope hearing loss” sau RSHL.
     
    Afecţiunea apare la una din 12.000 de persoane care se confruntă cu pierderea auzului, după cum arată datele Centrului Thigpen din SUA. Persoanele diagnosticate cu RSHL nu pot auzi frecvenţele joase ale sunetelor, precum vocea bărbaţilor.
     
    „Pe mine putea să mă audă, dar când un pacient tânăr a intrat în salon, nu îl putea auzi deloc”, a declarat Lin Xiaoqing, medicul ce s-a ocupat de femeie. Femeia le-a spus medicilor că a fost foarte stresată şi nu a reuşit să doarmă suficient, fapt ce ar fi putut duce la pierderea bruscă a auzului. De asemenea, ea a mai declarat că s-a simţit ameţită şi auzea un ţiuit cu o zi înainte să îşi piardă auzul.
     
  • Cine este cea mai bogată femeie din Germania, cu o avere de peste 21 de miliarde de dolari. Si de ce în tinereţe ea a încercat să ascundă că are bani alegând să lucreze ca un om obişnuit

    Susanne Klatten este cea mai bogată femeie din Germania, cu o avere de peste 21 de miliarde de dolari. în tinereţe însă, ea a încercat adesea să ascundă acest lucru, alegând să lucreze ca un om obişnuit şi să se prezinte cu alt nume de familie.
     

    Susanne Klatten (n. Susanne Hanna Ursula Quandt) s-a născut pe 28 aprilie 1962 în Bad Homburg, Germania, în familia lui Herbert şi a Joannei Quandt. După ce a obţinut o diplomă în finanţarea afacerilor, Klatten s-a angajat la agenţia de publicitate Young & Rubicam din Frankfurt, unde a lucrat între 1981 şi 1983.

    A urmat apoi un curs de marketing şi management la Universitatea din Buckingham şi un MBA în cadrul International Institute for Management Development (IMD) din Lausanne, specializarea publicitate. Experienţa sa în domeniul bancar s-a format ca urmare a joburilor pe care le-a avut în cadrul băncilor Dresdner Bank şi Bankhaus Reuschel & Co. Realizând că averea sa ar putea constitui o problemă, ea lucra adesea incognito, sub numele de Susanne Kant. În 1978, poliţia a împiedicat de răpirea acesteia şi a mamei sale, Johanna Quandt.

    După moartea tatălui său, Klatten a moştenit 50,1% din acţiunile companiei germane de produse chimice Altana; sub conducerea sa, compania a fost propulsată în top 30 pe lista companiilor germane de talie mondială din DAX 30 (indicele bursei din Germania). În 2006, Altana AG şi-a vândut divizia farmaceutică companiei Nycomed, într-o tranzacţie de 4,5 miliarde de euro, bani care au fost distribuiţi acţionarilor sub formă de dividende. Altana a păstrat linia de produse chimice a companiei şi şi-a menţinut cotaţiile la bursă, iar Klatten a rămas acţionar majoritar, în 2009 cumpărând aproape toate acţiunile pe care nu le deţinea deja în companie.

    Tatăl său i-a lăsat moştenire şi 12,5% din acţiunile BMW. În 1997, a fost aleasă în consiliul de supraveghere a companiei alături de fratele său, Stefan Quandt. Klatten deţine, de asemenea, circa 25% din acţiunile producătorului german de turbine eoliene Nordex, iar în 2012 a cumpărat participaţii în compania olandeză de biotehnologie Paques.

    În octombrie 2007, documentarul „The Silence of Quandts“ („Tăcerea Quandtilor“), realizat de postul german ARD, a prezentat rolul afacerilor familiei Quandt în timpul celui de-al doilea război mondial, trecutul nazist al familiei nefiind cunoscut până atunci publicului larg. Producătorii filmului documentar i-au înfruntat pe reprezentanţii familiei în legătură cu folosirea de sclavi în fabricile deţinute de familia Quandt în acea perioadă.

    Ca rezultat, la cinci zile după prezentare, patru membri ai familiei au anunţat, în numele întregii familii Quandt, intenţia lor de a finanţa un proiect de cercetare în care un istoric va examina activităţile familiei în timpul dictaturii lui Adolf Hitler. Studiul independent de 1.200 de pagini lansat în 2011 a concluzionat că familia Quandt „a fost legată inseparabil de crimele naziştilor“, potrivit lui Joachim Scholtyseck, istoricul din Bonn care s-a documentat pentru alcătuirea studiului. Compania BMW nu a fost implicată în raport.

    Susanne Klatten l-a întâlnit pe actualul său soţ, Jan Klatten, în timp ce urma un internship pentru BMW în Regensburg, unde el lucra ca inginer. Cei doi s-au căsătorit în 1990, în Kitzbühel; în prezent locuiesc în München şi au trei copii. Miliardarei îi place să joace golf şi să schieze în Austria. Din 2005, ea este membru în consiliul universitar al Universităţii Tehnice din München. În 2007, a fost decorată cu Ordinul de Merit Bavarez şi este unul dintre principalii sponsori ai partidului politic de centru-dreapta, Uniunea Creştin-Democrată.

    În prezent, Susanne Klatten este cea mai bogată femeie din Germania, cu o avere estimată de publicaţia internaţională Forbes la 21,3 miliarde de dolari; ea deţine 19,2% din acţiunile BMW, alături de fratele său, care deţine 23,7% din acţiunile companiei; de asemenea, Klatten este unic proprietar şi vicepreşedinte al Altana, grup care deţine 52 de unităţi de producţie şi 60 de laboratoare de cercetare la nivel mondial, cu venituri anuale de circa 2,2 miliarde de dolari şi un număr de aproximativ 6.200 de angajaţi. 

  • Ce a păţit soţia unui fost presedinte care îşi cumpăra 12 inele cu diamante, 62 de perechi de pantofi Ferragamo şi un Rolex de 100.000 euro în timp ce poporul murea de foame

    Autorităţile din Africa de Sud au emis un mandat de arestare pe numele Grace Mugabe, soţia fostului lider din Zimbabwe.
     
    “Pot confirma că a fost emis un mandat de arestare pentru Grace Mugabe”, a declarat pentru CNN Vishnu Naidoo, purtător de cuvânt al poliţiei sud-africane.
     
    Motivul este un presupus atac violent asupra Gabriellei Engels, un model din Africa de Sud, care ar fi avut loc în august 2017. Engels a acuzat-o pe Grace Mugabe că a lovit-o cu un cablu.
     
     
    Grace Mugabe este o figură controversată în Africa, mai ales datorită stilului extravagant de viaţă.
     
    Publicaţii locale au scris, în trecut, că fosta doamnă din Zimbabwe a plătit nu mai puţin de 4 milioane de euro pentru nunta fiicei sale, are proprietăţi imobiliare de lux în întreaga lume şi a cumpărat um Rolls-Royce cu 400.000 de euro.
     
    Şi copiii celor doi sunt cunoscuţi drept cheltuitori cu dare de mână pentru că, spun ei, „tata conduce toată ţara”. Cel mai mic dintre copiii lor, Chatunga, a postat în social media un material video în care turna şampanie Armand de Brignac, care costă cam 250 de euro sticla, peste un ceas în valoare de peste 50.000 de euro.
     
    Russel Goreza, primul fiu al lui Grace Mugabe, a cheltuit aproape 600.000 de dolari pe două maşini de lux Rolls-Royce. Asta a înfuriat populaţia din Zimbabue deoarece foarte multe familii din acea ţară sunt la limita sărăciei. “Aproape 80% din zimbabueni trăiesc în sărăcie extremă şi avem această familie nebună care cheltuieşte banii contribuabililor pe bijuterii şi maşini de lux”, a declarat Tendai Biti, liderul din opoziţie, potrivit site-ului iol.co.za
    Mai mult, Biti a spus că fiul lui Mugabe nici măcar nu avea carnet deoarece nu a trecut examenul auto.
  • Ce decizie a luat o tânără după ce şeful ei a aruncat cu un capsator în ea

    Denise Restauri povesteşte pentru Forbes o experienţă de muncă care a marcat-o.

    “Când aveam 23 de ani ocupam funcţia de sales manager la un hotel butique din Washington DC. Lucram pentru un tip foarte neplăcut, să-i zicem Toby”, începe Denise povestea.

    “Avea un obicei prost să ne spună tot timpul că nu ne merităm slujblele şi că el este responsabil pentru succesul nostru. Voiam să-mi dau demisia, dar amânam momentul tot timpul. Într-o zi Toby a crezut că l-am trădat. El era căsătorit, dar avea o aventură cu vicepreşedinta departamentului de vânzări. Mai mult, patronul o plăcea şi el pe ea aşa că s-a înfuriat când a aflat că Toby are o relaţie cu ea. Bineînţeles, Toby a crezut că eu l-am pârât. Nu eram eu vinovată. Toby nu m-a întrebat, în schimb a aruncat cu capsatorul înspre mine şi era aproape să mă lovească în cap.

    Am fugit din încăpere direct spre parc. Acolo am văzut o femeie fără adăpost care mi-a zâmbit. Un zâmbet ştirb. La momentul acela m-am gândit că femeia asta are o viaţă mai bună ca mine, ea nu este nevoită să lucreze cu Toby. Ea are libertatea pe care eu nu o am. Nu m-am gândit că eu măcar am un apartament şi că nu trăiesc pe străzi. Atunci mi-am dat seama că mi-am permis să devin victima unui om nebun. Mi-am dat demisia. Nu aveam economii, o slujbă sau vreun plan. Dar eram liberă”, mărturiseşte Denise Restauri.

    “Ce am învăţat este că atunci când îi permiţi unei persoane să-ţi ia stima de sine îi dai şi puterea ta de a fi liber. Când lucrurile sunt rele – plan personal sau profesional, trebuie să mergi mai departe azi, să nu amâni lucrurile. Comportamentul abuziv nu este numai acela când cineva te agresează fizic (când cineva aruncă cu un capsator spre tine). Înainte a face asta Toby mă abuza verbal şi emoţional. Au existat semne de avertizare, dar nu le-am acordat atenţie pentru că asta însemna că ar fi trebuit să-l înfrunt”, încheie confesiunea Denise Restauri.
     

  • Un bărbat şi-a scos iubita la licitaţie pe net şi a primit ofertă de 80.000 euro. Vezi cum arată femeia

    O glumă făcută de un tânăr din Marea Britanie a ajuns în presa din toată lumea, după ce mesajul său s-a viralizat.

     

     

    Din dorinţa de a-i face o farsă iubitei sale de 37 de ani, Dale a postat un anunţ pe celebrul site de licitaţii eBay.”Prietenă de vânzare. Porneşte bine, dar apoi tot apar văicăreli de care nu mai pot scăpa. Nu are avarii, dar se vede că a fost folosită.

    Dimineaţa este foarte temperamentală, apoi se mai calmează, dar aş minţi dacă aş spune că se linişteşte complet.Aştepte oferte, sau un schimb cu un model mai tânăr”, a scris bărbatul pe eBay.Postarea s-a răspândit rapid, iar în scurt timp a început să primească sute de mesaje.
     
     
    ”Câţi proprietari a avut?”, ”cât de uzată este” sau ”ofer 70.000 de lire sterline (n.r. 80.000 euro)” au fost replicile primite.După ce lucrurile au scăpat de sub control, Dale a şters mesajul şi, din fericire pentru el, iubita sa nu s-a supărat pe el.
    ”M-a întrebat la ce preţ am vândut-o şi dacă m-aş fi supărat în caz că o ”cumpăra” cineva”, a adăugat Dale Leeks.