BusinessMagazin

Tag: exporturi

  • Comerţul cu bunuri între UE şi China: deficit de 185 miliarde de euro în 2018

    În 2008, UE a înregistrat un deficit comercial cu China de 171 miliarde de euro.

    De-a lungul perioadei cuprinsă între 2008 şi 2018 a existat, de asemenea, un deficit, ce a ajuns la 185 de miliarde de euro în 2018. În intervalul menţionat, exporturile UE către China au fost cele mai ridicate în 2018 (în valoare de 210 miliarde de euro) şi cel mai scăzut în 2008 (78 miliarde euro). Importurile UE, provenite din China, au fost cele mai ridicate în 2018 (395 miliarde de euro) şi cele mai scăzute în 2009 (215 miliarde de euro).

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Veşti proaste: Preţurile combustibililor ar putea creşte dacă Arabia Saudită reduce exporturile de petrol în luna aprilie

    Arabia Saudită plănuieşte să îşi reducă exporturile de petrol crud în luna aprilie sub 7 milioane de barili pe zi, în timp ce producţia va rămâne sub 10 milioane de barili pe zi, potrivit oficialilor statului citaţi de CNBC.

    Alocările companiei de stat Saudi Aramco pentru luna aprilie sunt cu 635.000 de barili pe zi sub „nominalizările” clienţilor – adică sub nivelul cerut de rafinării şi de clienţi, potrivit oficialilor.

    „În ciuda unei cereri foarte puternice de la clienţii internaţionali, de peste 7,6 milioane barili pe zi, clienţii primesc sub 7 milioane barili pe zi”, au transmis oficialii.

    De asemenea, şi exporturile lunii martie vor fi sub valoare de 7 milioane de barili pe zi, adaugă aceştia.

    „În acest mod producţia va rămâne mult sub 10 milioane de barili pe zi în luna aprilie”, transmit oficialii, adăugând că producţia va fi şi sub nivelul de 10,3 milioane barili pe zi pentru care regatul a semnat un acord de producţie cu OPEC.

     

     

  • Internaţionalizarea în agricultura ecologică

    „Există un segment de agricultură ecologică în plină dezvoltare în ultimii ani, există mult interes pentru tehnologii noi şi pentru optimizarea producţiei pe hectar, mai ales în contextul în care fermierii din Republica Moldova nu beneficiază de subvenţii din partea statului”, descrie Vlad Popescu, director general şi cofondator al Norofert Organics, piaţa pe care şi-au anunţat recent intrarea.

    Compania pe care o conduce, parte din grupul românesc Norofert, este primul producător de inputuri ecologice din România şi are în portofoliu o gamă completă de fitosanitare şi îngrăşăminte destinate agriculturii organice.

    Începând cu anul 2016, Norofert deţine prima fabrică de fungicide, insecticide şi îngrăşăminte ecologice din România, asigurând necesarul pentru fermierii din sistemul ecologic, la nivel naţional. Astfel, dacă în 2010 compania începea importul de fertilizanţi şi pesticide ecologice, o premieră pe piaţa locală, în 2017 a lansat pe piaţă primele produse în nume propriu. Compania a încheiat anul 2017 cu o cifră de afaceri de aproximativ 5,2 milioane de lei şi un profit net de 170.000 de lei. Pentru anul 2018 nu au încheiat calculele, dar Vlad Popescu estimează o cifră de afaceri de 8,5 milioane de lei; în ceea ce priveşte volumele de vânzări pentru anul 2019, spune că acestea sunt greu de anticipat. „Vorbim despre un an care a început foarte dificil pentru agricultura din România, dar, bazându-ne pe creşterile din anii anteriori, putem fi confortabili cu o creştere de cel puţin 35-40%”, descrie directorul general al Norofert Organics contextul de piaţă. În ceea ce priveşte exporturile, obiectivul fixat este ca acestea să genereze între 10 şi 15% din venituri. 

    „Fiind vorba de o piaţă nouă, vrem să începem prudent, având în minte un plan pe termen lung. Datorită tehnologiei şi produselor dezvoltate de noi, Norofert a devenit un business scalabil la nivel internaţional, iar în acest sens avem convingerea că mutarea concentrării noastre pe pieţele externe este un pariu câştigător”, descrie directorul general al Norofert Organics strategia pentru perioada următoare. Prin extinderea în Republica Moldova, compania lor a devenit prima de pe piaţa moldovenească care oferă un portofoliu complet de produse pentru agricultura ecologică.

    Pentru a intra pe această piaţă, au început o colaborare cu WeTrade, cel mai mare distribuitor de îngrăşăminte, pesticide şi seminţe din Republica Moldova. „La fel ca noi, sunt o echipă tânără care a înţeles procesul de dezvoltare accelerată a agriculturii ecologice în Republica Moldova. Întrucât şi la ei există un interes mare referitor la extinderea portofoliului în agricultura ecologică, parteneriatul cu Norofert a apărut ca un lucru firesc”, descrie Vlad Popescu această colaborare.

    După Republica Moldova, şi-au propus să se extindă în Bulgaria, în prezent fiind în curs de omologare şi aliniere la particularităţile legislative specifice ale acestei ţări, şi apreciază că în septembrie vor putea anunţa noul parteneriat cu distribuitorul bulgar. O altă piaţă în care vor să ajungă anul acesta este Croaţia: „Discuţiile sunt în fază incipientă, dar sperăm ca spre finalul anului să facem un prim pas spre deschiderea acestei pieţe (…). Evident, cu cât ne apropiem de vestul Europei, cu atât concurenţa este mai mare şi mai bine dezvoltată. Suntem convinşi că putem găsi pieţe interesante în Italia, Spania sau Polonia”.
    Cele mai recente investiţii ale Norofert Organics au fost direcţionate înspre dezvoltarea capacităţii de producţie a fabricii din Filiaşi, iar următoarea mare investiţie va fi în deschiderea celei de a doua facilităţi de producţie, din judeţul Constanţa, obiectiv pe care şi l-au fixat până la finalul anului 2019.

    „Acolo ne vom concentra pe dezvoltarea liniei de producţie de îngrăşăminte de mare tonaj alături de secţiile de pesticide lichide şi tablete efervescente. O parte importantă din planul de investiţii de anul acesta este extinderea şi utilarea laboratorului nostru, pentru a putea dezvolta propriile culturi de microorganisme folosite în producţia de fertilizanţi şi pesticide”, spune directorul general al Norofert Organics. 

    În prezent, în cadrul companiei Norofert Organics lucrează 24 de angajaţi, însă şi-au propus să extindă echipa de vânzare cu încă 5 persoane. Acestora li se vor adăuga alţi 20 de angajaţi în viitoare fabrică din Constanţa.

    În afară de extinderea la nivel internaţional şi de deschiderea celei de a doua fabrici, din planurile fondatorilor Norofert Organics nu lipseşte dezvoltarea de produse noi în continuare. „Pregătim un produs cel puţin la fel de revoluţionar ca tabletele efervescente, însă de data aceasta este vorba despre o soluţie hardware cu inteligenţă artificială integrată, care va rezolva una dintre cele mai mari probleme ale fermierilor”, spune Popescu, fără să ofere mai multe detalii despre acest produs. „Lansarea de produse şi soluţii inovative face parte din planul de dezvoltare.” 

    CONTEXT:
    Suprafeţele din agricultura ecologică, de aproximativ 150.000 de hectare de culturi de cereale şi oleaginoase, cărora le sunt destinate produsele Norofert Organics, reprezintă un procent foarte mic din totalul de 12 milioane de hectare de teren arabil din România, potrivit informaţiilor companiei Norofert Organics. 

    DECIZIE:
    Extinderea pe pieţele internaţionale, un prim pas făcut în această direcţie fiind exporturile în Republica Moldova.

    CONSECINŢE:
    Între 10% şi 15% din veniturile Norofert Organics vor fi generate de exporturi anul acesta, potrivit estimărilor antreprenorilor. Creşterea estimată a veniturilor este cuprinsă între 35 şi 40%. 

    Cine sunt fondatorii Norofert Organics:

    Absolvent de Ştiinţe Politice la SNSPA, Vlad Popescu a intrat în afacerea familiei la 20 de ani. Tradiţia în domeniul fertilizatoarelor în familia Popescu este una îndepărtată şi vine de la bunicul tânărului antreprenor, care a lucrat ca director al combinatului chimic Doljchim înainte de 1989. Tatăl său, Florin Popescu, a început să „fie prezent şi el în lumea îngrăşămintelor încă din 1979”. Firma-mamă, Norofert Eco, a fost înfiinţată de tatăl lui Vlad Popescu în 2000. Până în 2009, activităţile acesteia erau concentrate pe importul şi distribuţia de îngrăşăminte, axându-se mai întâi pe produsele de mare volum, apoi pe fertilizanţii specializaţi şi pe tehnologiile agricole performante. A treia generaţie din familia Popescu a sesizat potenţialul dezvoltării unei nişe care să fie motorul afacerii pentru anii ce urmează: fertilizanţii şi pesticidele ecologice.

    Absolvent de Psihologie la USH Bucureşti, Mugur Gabriel Ionel este în prezent executive manager & new products manager în cadrul Norofert, după ce anterior a lucrat în cadrul companiei româneşti de profil Rodbun. Dacă în 2010 compania începea importul de fertilizanţi şi pesticide ecologice, o premieră pe piaţa locală, în 2017 a lansat pe piaţă primele produse în nume propriu. Potrivit lor, prima formă a fabricii a fost una rudimentară şi au fost nevoiţi să facă eforturi pentru găsirea unor specialişti în agrochimie care să elaboreze reţetele produselor. După ce au testat şi îmbunătăţit produsele în mare parte a anului 2016, la finalul acestei perioade au lansat pe piaţă prima gamă de astfel de produse. Clienţii Norofert sunt mai ales ferme mari, de peste 1.000 de hectare, dar au şi câţiva clienţi cu suprafeţe mai mici.

  • Partea economică a diplomaţiei

    „Cred că potenţialul economiei poloneze este un semn bun pentru ieşirea peste graniţe a companiilor, aşadar sprijinul diplomatic este folosit pentru companiile poloneze care vor să intre sau există pe pieţele externe. Actualmente, comerţul nostru este orientat către UE, dar şi cel către pieţele non-UE ia amploare. Intrarea pe pieţele noneuropene înseamnă că riscurile economice şi politice cresc, dar şi activităţile noastre cresc. La momentul actual, aproximativ 80% din exporturile poloneze se îndreaptă către ţările din UE, iar noi încercăm să schimbăm puţin acest aspect, să mai creştem exporturile în ţări noneuropene”, descre Jacek Czaputowicz, ministrul de externe al Poloniei, strategia de exporturi a ţării, în interviul acordat cu prilejul celei mai recente vizite ale sale în România.
    Ministrul Czaputowicz consideră că, în era digitalizării, este în mod special importantă promovarea companiilor cu potenţial de inovare pe pieţe externe.

    Polonia dezvoltă un hub tehnologic, o iniţiativă pentru a consolida oferta poloneză de internet şi servicii de comunicaţii, ţintind ţări asiatice şi din Orientul Mijlociu.

    „În era digitalizării, eficacitatea comunicării, soluţiile şi tehnologiile inovatoare sunt cruciale în a determina avantaje economice competitive. Vedem foarte mult potenţial de a avea succes pe pieţele externe pentru sectoare precum cel spaţial, de start-up-uri, fintech. Promovăm companii de tehnologie verde şi le prezentăm. Susţinem activităţile care implică folosirea resurselor energetice locale şi diversificarea surselor de aprovizionare cu petrol şi gaz. Aşadar, cu alte cuvinte, înţelegem partea economică a diplomaţiei, importanţa acesteia; preocuparea este reflectată în activitatea ministerului de externe.”

    Uniunea Europeană se confruntă în perioada aceasta cu provocări noi, printre care Brexitul, apariţia de măsuri protecţioniste, cele existente deja iau amploare, astfel că se ridică problema unei apărări comune pentru Uniunea Europeană şi problema apărării graniţelor.

    „Brexitul dă mari bătăi de cap Comunităţii. Bugetul trebuie construit fără contribuţia britanică, iar în cazul unei ieşiri a Marii Britanii fără acord din UE, trebuie stabilite regulile comerciale şi drepturile cetăţenilor europeni din Marea Britanie, precum şi drepturile britanicilor în spaţiul european”, constată polonezul.
    Ministrul îşi exprimă şi speranţa că Marea Britanie va semna acordul deja negociat, în ciuda votului negativ acordat luna trecută de către parlamentul britanic. El este de părere că că ieşirea Marii Britanii din UE este inevitabilă, iar în cazul unui hard Brexit, Polonia va lua măsurile necesare, iar relaţiile cu Marea Britanie nu se vor deteriora.

    „În acelaşi timp, ne pregătim, deoarece, în opinia noastră, Brexitul este inevitabil, iar cea mai bună soluţie ar fi să semnăm acordul negociat cu câteva precizări în privinţa îngrijorărilor Marii Britanii. Ne dorim relaţii apropiate şi parteneriate strategice cu Marea Britanie în ceea ce priveşte politicile externe. Suntem în favoarea elaborării unui mecanism specific care să faciliteze dialogul şi consultările cu Marea Britanie. Desigur, Marea Britanie este un actor foarte important global, cu un sector militar puternic, vom colabora cu aceasta şi suntem interesaţi în special de prezenţa ţării în Europa Centrală şi de Est. Marea Britanie este un actor-cheie în NATO.”

    Uniunea Europeană se confruntă şi cu avansul populismului propulsat de criza financiară din 2008, precum şi de măsurile protecţioniste. Europarlamentarii de la Bruxelles au declarat în cadrul unui eveniment de la sfârşitul lunii ianuarie că poate este momentul ca statele membre să ridice din nou întrebarea „Ce vrem de la Uniunea Europeană?”.

    Viziunea ministrului de externe al Poloniei este una a Europei unite, competitive şi dezvoltate din punct de vedere financiar.

    „Suntem în plin proces de discuţii despre viitorul UE. În Polonia discuţiile sunt conduse de consultări cu societatea civilă, am luat parte personal la întâlniri despre cum vede aceasta viitorul UE. Avem o viziune, atât în Polonia, cât şi în Europa Centrală. O singură Europă înseamnă să nu divizăm Europa, aceasta ar trebui să fie unită. De asemenea, UE trebuie să fie competitivă şi robustă din punct de vedere economic, însemnând că trebuie să conservăm patru libertăţi fundamentale: libera circulaţie a bunurilor, a capitalului, a muncii şi serviciilor. Spun asta pentru că vedem pericole, măsuri protecţioniste.”

    De asemenea, ieşirea Marii Britanii din UE, migraţia şi proiectul de apărare comună aduc provocări financiare bugetului Uniunii Europene: „Trebuie să găsim şi noi resurse financiare pentru următorul exerciţiu financiar multianual. Sunt noi provocări în Uniunea Europeană care trebuie abordate, cum ar fi migraţia şi apărarea, însă nu cu costul politicilor tradiţionale.”

    Posibilitatea existenţei activităţilor ruseşti în unele state membre este una dintre provocările alegerilor pentru Parlamentul European ce vor avea loc anul acesta.

    „Noi vedem Rusia ca o ţară care abordează o politică agresivă în ceea ce priveşte Vestul, în special faţă de vecinii ei. Rusia a fost acuzată de folosirea armelor chimice în Siria, atacul asupra lui Sergei Skripal din Marea Britanie, atacuri cibernetice, dezinformare. Aceasta mai este suspectată că ar dori influenţarea politicilor interne ale ţărilor europene, în special în Balcanii de Vest, dar şi în vest, există şi anumite dovezi. În acest sens, UE încearcă să combată aceste acţiuni, să pornească campanii împotriva dezinformării, să combată atacurile informatice. Trebuie să fim uniţi pentru a demonstra că nu acceptăm aceste politici ostile ale Rusiei.”

    Alegerile de anul acesta sunt importante mai ales pentru că urmează să se aloce bugetul exerciţiului financiar multianual 2021-2027. În acelaşi timp, aleşii statelor membre pentru Parlamentul European vor alege noul preşedinte al Comisiei Europene, având în vedere faptul că mandatul lui Jean-Claude Juncker va expira anul acesta.

    „Cum am spus, trebuie să îmbunătăţim rezistenţa la aceste ameninţări hibride (din partea Rusiei – n. red.). Anul acesta avem alegeri în Parlamentul European şi trebuie să luăm în considerare posibilitatea existenţei unor activităţi ruseşti în anumite state membre. În acelaşi timp, trebuie să demonstrăm solidaritate cu victimele acestor politici ale Rusiei, cum ar fi Ucraina. Am vizitat Ucraina recent de două ori, pentru a demonstra solidaritate. Trebuie să menţinem presiune pe Rusia pentru a opri aceste activităţi. 24 de marinari ucraineni încă sunt arestaţi şi ţinuţi captivi în Moscova. Acest lucru nu poate fi acceptat.”

    Şeful diplomaţiei poloneze este de părere că există anumite standarde duble în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte atitudinea faţă de statele membre, iar acest lucru afectează coeziunea şi dezvoltarea economică.

    „În mod general, pot spune că în Uniunea Europeană sunt câteodată standarde duble în ceea ce priveşte membrii Uniunii Europene. Câteodată ţările sunt tratate diferit. Noi am criticat pe alocuri aceste diferenţe. De exemplu, deficitul bugetar de 3% este un standard unic în UE. Când este o încălcare evidentă a acestei reguli, câteodată UE nu o bagă în seamă. De exemplu, Franţei i-a fost acceptată trecerea peste acest prag, lucru care ameninţă politica de coeziune, economia Uniunii Europene. Desigur, am ridicat această problemă. Trebuie să fim uniţi”, concluzionează el.

    ​- Jacek Krzysztof Czaputowicz este nu doar politician, ci şi profesor universitar;
    – între 1980 şi 1983 a studiat geografia la Universitatea din Varşovia, iar în 1986 a absolvit Facultatea de Economie la Şcoala de Economie din Varşovia;
    – s-a alăturat Ministerului Afacerilor Externe în 1990;
    – între 2017 şi 2018 a fost subsecretar de stat;
    – este ministru al afacerilor externe din ianuarie 2018.

  • Când vine nota de plată? Deficitul comercial în 2018, un nou record postcriză: 15,1 mld. euro. Însă şi importurile şi exporturile sunt la un nivel istoric

    Deficitul comercial înregistrat în 2018 este cel prognozat de Comisia Naţională de Prognoză – 15 mld. euro. Deocamdată, lucrurile sunt încă sub control pentru că balanţa exporturilor de servicii este po­zitivă. Astfel, deficitul de cont curent ar ur­ma să însemne în 2018, potrivit Prog­no­zei, 9,1 mld. euro, echivalent a 4,5% din PIB.

     
    Simulările Prognozei urmează însă să fie confirmate sau infirmate mâine de Banca Naţională a României, care va publica datele despre balanţa de plăţi pe 2018. La 11 luni din 2018, deficitul de cont curent a fost de 8,7 mld. euro, comparativ cu 5,4 mld. euro în aceeaşi perioadă a lui 2017 (un plus de 61%).
     
    Anul trecut leul s-a depreciat moderat faţă de euro, cu 1%, de la 4,65 de lei pentru un euro la începutul anului, la 4,7 lei euro la începutul acestui an.
     

  • Ţara care a ÎNCHIS toate RESTAURANTELE McDonald’s şi unde nu există nici cazinouri şi nici Starbucks

    Islanda este o ţară insulară nordică aflată între Atlanticul de Nord şi Oceanul Arctic şi s-a aflat sub suveranitate daneză până la 1 decembrie 1918. 

    Ţara a contemplat falimentul cu opt ani în urmă, dar şi-a revenit spectaculos şi, cu toate că nu face parte din Uniunea Europeană, are o soliditate economică foarte bună (creştere economică de 3,5% şi şomaj de 4%). Soluţia a fost cura de austeritate însă spre deosebire de ţări precum Grecia sau Spania, Islanda a compensat majorările de impozite devalorizând moneda sa, fapt care a stimulat exporturile. Istoric, economia Islandei a depins mult de pescuit, care încă furnizează 40% din veniturile din exporturi şi implică 7% din forţa de muncă, potrivit Wikipedia.

    Islanda nu are armată, iar conform Indicelui Global al Păcii⁠, Islanda este cea mai paşnică ţară din lume, datorită lipsei forţelor armate, criminalităţii reduse, şi nivelului ridicat de stabilitate socio-politică.

    Cu toate acestea, Islanda este o ţară unde locuitorii îşi încuie rar casele şi maşinile, potrivit unui turist care a povestit experienţa sa pe site-ul googlygooeys.com

    Islanda nu are niciun local McDonalds. Toate au fost închise in timpul crizei din 2009 şi nu s-au mai deschis.De asemenea, nu există cazinouri, Starbucks şi nici autostradă, potrivit economistului Magnús Sveinn Helgason

    “Azi 90%, poate peste 90% din casele din Islanda sunt încălzite cu apă geotermală. Avem sere încălzite: aproximativ 20 de hectare de sere în Islanda”, a declarat Arni Ragnarsson, inginer geotermalist, pentru Digi 24. Astfel încãlzirea unui apartament se face la preţul unui abonament de revistă. “Ziarul mă costă 40 de euro în fiecare lună, iar încălzirea casei (200 mp – n.n.) costă 50-55 euro pe lună”, a precizat dr. Pall Valdimarsson, profesor geotermalist.

    Înainte ca vulcanul Eyjafjallajökull să erupă, turismul în Islanda era aproape inexistent. “De atunci creşterea a fost incredibilă. Ne aşteptăm ca şi anul acesta să avem o creştere a turişitilor de 20-30%. Avem în jur de 1,5 milioane de vizitatori pe an.”, spune Inga Hlín Pálsdóttir, director al Promote Iceland, pentru The Guardian.

    Numărul turiştilor care vizitează ţara este mai mult decât dublu faţă de numărul total al locuitorilor. Turismul generază o treime din PIB-ul ţării şi a depăşit vneiturile aduse de pescuit.

    “Te urci în maşină şi în 15 minute ajungi în natură. Nicio altă ţară nu poate oferi asta”, spune şi jurnalistul Egill Helgason.

    Astăzi, Islanda cunoaşte o creştere viguroasă, şomajul este aproape inexistent, iar datoria publică a revenit anul trecut la nivelul din 2009. Drept rezultat, Islanda este a treia cea mai fericită ţară, potrivit ultimului studiu ONU.

  • Economia Chinei începe să scârţâie: Exporturile se prăbuşesc la minimul ultimilor doi ani pe fondul încetinirii creşterii economice şi al tensiunilor comerciale

    Comerţul Chinei s-a prăbuşit în luna decembrie, ceea ce a răvăşit bursele din regiune şi dolarul australian, în contextul în care atât exporturile cât şi importurile au scăzut pe fondul tensiunilor comerciale dintre SUA şi China şi a încetinirii creşterii economice, potrivit Bloomberg.

    Exporturile au scăzut cu 4,4% faţă de aceiaşi perioadă a anului trecut, în timp ce importurile au scăzut cu 7,6%.

    Ambele s-au situat la cel mai scăzut nivel din 2016 până în prezent şi rezultă într-un surplus comercial de 57,1 miliarde dolari.

    China a încheiat anul 2018 într-o notă pesimistă, producţia intrând în declin, preţurile apropiindu-se de deflaţie, iar companiile chinezeşti fiind afectate de impactul conflictului comercial.

    Economiile care au relaţii apropiate de cea chineză şi, prin urmare, rezultate corelate, au fost şi ele afectate, fiind vorba de ţări precum Australia şi Noua Zeelandă.

    „Există un trend descendent clar”, spune Zhou Hao, economist în cadrul Commerzbank. „Nu ţine doar de războiul comercial şi de tarife. Pe lângă acestea, una dintre cele mai mari probleme este încetinirea cererii la nivel global”.

     

     

     

  • Ţara unde oamenii îşi încuie rar casele, energia este aproape gratis şi nu există armată

    Islanda este o ţară insulară nordică aflată între Atlanticul de Nord şi Oceanul Arctic şi s-a aflat sub suveranitate daneză până la 1 decembrie 1918. Recent, a intrat în lumina reflectoarelor datorită echipei de fotbal care a făcut minuni la Campionatul European de Fotbal 2016 unde a reuşit să ajungă până în sferturile competiţiei, unde a fost învinsă de echipa naţională de fotbal a Franţei, gazda turneului.

    Ţara a contemplat falimentul cu opt ani în urmă, dar şi-a revenit spectaculos şi, cu toate că nu face parte din Uniunea Europeană, are o soliditate economică foarte bună (creştere economică de 3,5% şi şomaj de 4%). Soluţia a fost cura de austeritate însă spre deosebire de ţări precum Grecia sau Spania, Islanda a compensat majorările de impozite devalorizând moneda sa, fapt care a stimulat exporturile. Istoric, economia Islandei a depins mult de pescuit, care încă furnizează 40% din veniturile din exporturi şi implică 7% din forţa de muncă, potrivit Wikipedia.

    Islanda nu are armată, iar conform Indicelui Global al Păcii⁠, Islanda este cea mai paşnică ţară din lume, datorită lipsei forţelor armate, criminalităţii reduse, şi nivelului ridicat de stabilitate socio-politică.

    Cu toate acestea, Islanda este o ţară unde locuitorii îşi încuie rar casele şi maşinile, potrivit unui turist care a povestit experienţa sa pe site-ul googlygooeys.com

    Islanda nu are niciun local McDonalds. Toate au fost închise in timpul crizei din 2009 şi nu s-au mai deschis.De asemenea, nu există cazinouri, Starbucks şi nici autostradă, potrivit economistului Magnús Sveinn Helgason

    “Azi 90%, poate peste 90% din casele din Islanda sunt încălzite cu apă geotermală. Avem sere încălzite: aproximativ 20 de hectare de sere în Islanda”, a declarat Arni Ragnarsson, inginer geotermalist, pentru Digi 24. Astfel încãlzirea unui apartament se face la preţul unui abonament de revistă. “Ziarul mă costă 40 de euro în fiecare lună, iar încălzirea casei (200 mp – n.n.) costă 50-55 euro pe lună”, a precizat dr. Pall Valdimarsson, profesor geotermalist.

    Înainte ca vulcanul Eyjafjallajökull să erupă, turismul în Islanda era aproape inexistent. “De atunci creşterea a fost incredibilă. Ne aşteptăm ca şi anul acesta să avem o creştere a turişitilor de 20-30%. Avem în jur de 1,5 milioane de vizitatori pe an.”, spune Inga Hlín Pálsdóttir, director al Promote Iceland, pentru The Guardian.

    Numărul turiştilor care vizitează ţara este mai mult decât dublu faţă de numărul total al locuitorilor. Turismul generază o treime din PIB-ul ţării şi a depăşit vneiturile aduse de pescuit.

    “Te urci în maşină şi în 15 minute ajungi în natură. Nicio altă ţară nu poate oferi asta”, spune şi jurnalistul Egill Helgason.

    Astăzi, Islanda cunoaşte o creştere viguroasă, şomajul este aproape inexistent, iar datoria publică a revenit anul trecut la nivelul din 2009. Drept rezultat, Islanda este a treia cea mai fericită ţară, potrivit ultimului studiu ONU.

    Situaţia s-ar putea schimba însă, potrivit ultimelor cifre publicate de OCDE: creşterea consumului ar putea încetini la 2,8% în 2017, de la plus 5,2% în 2016, iar avansul investiţiilor la 1,9%, de la 18,8% în 2016. Acest lucru ar urma să genereze un risc de supraîncălzire, în opinia FMI.

  • Comoara ”nedescoperită” a Moldovei, care se alfă la 20 de kilometri de Chişinău.

    Republica Moldova pare un tărâm mic, a cărui hartă seamănă la prima vedere cu un strugure, după cum îţi arată localnicii. Iar de aici, gândul te duce direct la licoarea lui Bachus: de pe dealurile ţesute cu viţă de vie ale Moldovei, ajung astăzi sticle de vin în peste 60 de ţări, de la România şi până la Canada şi China. 

    Prima interacţiune cu „oraşul din piatră albă”, după cum este supranumit Chişinăul datorită clădirilor deschise la culoare care îl împânzesc, te face să te simţi ca într-o capsulă în care prezentul este amestecat cu trecutul. Adevăratele comori ale Republicii Moldova – şi unul dintre principalele motoare ale economiei – se află însă la o distanţă de mai puţin de 20 km.

    Un drum de circa o oră este astfel suficient ca să poţi uita de agitaţia din cel mai mare oraş al ţării. Bijuterii arhitecturale, galerii subterane, dealuri împânzite cu viţă de vie şi crame care produc de la câteva mii de sticle la câteva milioane – acestea sunt comorile Moldovei, cele care au reuşit să pună ţara pe harta mondială a vinului, o hartă unde trioul Spania, Italia şi Franţa conduce detaşat.

    Republica Moldova se află pe locul 20 în lume şi pe 11 la nivel european în ceea ce priveşte cantitatea produsă de vin, cu un volum estimat pentru anul 2017 la 1,8 milioane de hectolitri, arată datele de la Organizaţia Internaţională a Vinului şi Viei (OIV). Comparativ, România se află pe locul 13 la nivel mondial şi şase în Uniunea Europeană, cu o cantitate de 4,3 miliarde de hectolitri, arată aceeaşi sursă. Însă, dacă ne uităm la suprafaţa cultivată cu viţă de vie, vedem că Republica Moldova este la un nivel similar cu România. Conform datelor OIV, ţara de peste Prut are 140.000 de hectare plantate cu viţă de vie (circa 110.000 conform celor mai recente date de la Biroul de Statistică), în timp ce România are peste 180.000 de hectare.

    Industria vinului este foarte importantă pentru economia Republicii Moldova, reprezentând 7,5% din exporturile totale şi 3,2% din PIB-ul acesteia, conform celor mai recente date. Însă, dacă România este aproape invizibilă pe harta exporturilor, Republica Moldova exportă anual 85% din producţia totală de vin, ceea ce înseamnă peste 85 de milioane de dolari (73 mil. euro), potrivit datelor comunicate anterior de autorităţile de peste Prut. Astfel, vecinii de la est au exporturi de vin de aproape patru ori mai mari decât România. Iar vinurile moldoveneşti ajung în ţări precum China, România, Polonia, Cehia, Rusia sau Canada.

    Practic, vinul reprezintă o adevărată industrie în Republica Moldova, iar acest lucru se vede cu ochiul liber în aproape fiecare colţ al ţării. Cea mai cunoscută cramă din Republica Moldova este Cricova, ale cărei galerii subterane pot fi asemănate cu ale unui oraş, cu străzi, bulevarde şi semne de circulaţie.

    Cricova se află la circa 20 de kilometri de Chişinău, adică la aproximativ 30 de minute de mers cu maşina. Ajungând în faţa cramei, puţine lucruri îţi indică ce urmează să descoperi în interiorul oraşului subteran.

    Un ghid bine îmbrăcat şi un mini-autobuz sunt primele indicii că o să ai parte de o călătorie într-un loc ce nu poate fi străbătut pe jos şi unde temperatura este mult mai mică decât cea de afară. Şi aşa şi este.

    Străzile şi bulevardele cu o lungime totală de 120 km şi care poartă nume precum Cabernet, Fetească sau Bulevardul Şampaniei sunt parte a unui adevărat labirint cunoscut centimetru cu centimetru doar de cei care străbat zilnic aceste galerii. Temperatura din interior se situează între 12 şi 14 grade, iar cel mai adânc punct al galeriilor este la minus 100 de metri adâncime. În afară de străzile ale căror nume te duc imediat cu gândul la licoarea lui Bachus, la fiecare pas întâlneşti butoaie mai mici sau mai mari în care vinul stă la maturat, iar mai apoi urmează să fie turnat în sticle. Cele mai mari butoaie au chiar opt tone şi sunt atât de mari încât parcă mai au puţin şi ating tavanul galeriilor.

    Crama Cricova a fost construită pe locul unei fostei mine şi are o capacitate de 30 de milioane de litri. Astăzi, în interiorul cramei sunt circa zece milioane de litri de vin liniştit şi spumant. Cele mai valoroase vinuri sunt însă cele de colecţie, adică peste un milion de sticle. În vinoteca cramei Cricova se găsesc vinuri de peste 100 de ani, aşa cum este cazul vinului Evreiesc de Paşti din anul 1902. De asemenea, tot aici se găsesc vinuri din toate colţurile lumii şi de toate vârstele, vinuri Cricova care au câştigat medalii internaţionale sau ediţii limitate, dar şi colecţii ale unor actuali şefi de stat precum Vladimir Putin, Klaus Iohannis, cancelarul Angela Merkel sau fostul secretar de stat american John Kerry.

    Cricova este şi unul dintre principalii exportatori de vin din Republica Moldova, din beciurile cramei ajungând vinuri în toată lumea. 
    O altă cramă care are galerii subterane este Mileştii-Mici, coridoarele de aici având o lungime de circa 200 de kilometri. Republica Moldova este cunoscută în România şi pentru vinurile unor crame precum Purcari sau Gitana, însă ţara vecină are mult mai multe crame, iar pe listă apar şi nume precum Asconi, Et Cetera sau Chateau Vartely.

    Dar cramă în Republica Moldova nu înseamnă doar galerii subterane, ci şi castele cu poveşti care ar putea deveni uşor scenarii de film. Tot în apropiere de Chişinău, de data aceasta la aproape 40-50 de minute de mers cu maşina, se află Castel Mimi din localitatea Bulboaca, una din cramele cu istorie din Republica Moldova, dar care era cât pe ce să fie uitată. Din stradă se observă greu că în spatele unor garduri înalte se află un castel. Însă, odată intrat în curte, te afli în faţa unui castel care are o istorie de peste 100 de ani şi a unor grădini care te duc cu gândul la Franţa. De altfel, Constantin Mimi, ultimul guvernator al Basarabiei şi cel care a clădit acest castel, a absolvit Şcoala Agricolă Superioară din Montpellier, Franţa, unde timp de doi ani a însuşit arta cultivării viţei de vie şi metodele franceze de producere a vinului.

    Castelul datează din 1901, iar 40 de ani mai târziu a intrat în proprietatea statului sovietic, fiind transformat la scurt timp în combinat de vin. Astăzi, castelul este deţinut de familia Trofim, care în 2010 a început un amplu proces de restaurare. În castel, antreprenorii au construit şi săli de degustare şi un restaurant, iar lângă, un mic resort.

    Beciurile castelului sunt cele care te întorc cu zeci de ani în timp. Tancuri mari în care se păstrau vinurile, beciuri unde temperaturile coboară la sub 15 grade celsius şi sticle de vin vechi pe care s-a pus mucegaiul sunt lucruri care te duc cu gândul la vremurile trecute. Crama Mimi produce anual peste un milion de litri, dar are o capacitate de peste 20 de milioane de litri.

    Lângă castel se află şi unitatea de producţie a vinului, iar în spatele clădirii construite de Mimi actualii proprietari au făcut un labirint „viu” şi o grădină cu legume. Dincolo de vinuri, poveşti despre galerii subterane şi castele vechi de secole, Republica Moldova reprezintă şi un adevărat paradis pentru gurmanzi. Aşa că bucatele făcute de bucătarii moldoveni nu trebuie să lipsească de lângă paharele pline cu licoarea lui Bachus. 

  • Cine este Sanjeev Gupta, omul de afaceri indian care cumpără Sidex Galaţi

    Supranumit de către Financial Times „Salvatorul Oţelului”, Sanjeev Gupta a făcut o serie rapidă de achiziţii, de la topitorii de aluminiu în Scoţia la oţelării în Australia, ce  au condus la crearea imaginii sale de salvator al industriei oţelului în ţările respective. Mai mult decât atât, Gupta a spus în cadrul interviurilor din presa internaţională că a ajutat la dezvoltarea comunităţii în ansamblul ei în acele ţări.

    Pe numele său complet Sanjeev Kumar Gupta, omul de afaceri cu origini indiene este fondatorul şi preşedintele executiv al companiei Liberty House, care a avut în 2017 o cifră de afaceri de aproape 15 miliarde de dolari. Compania Liberty House a fost fondată în 1992 de către Sanjeev Gupta, potrivit site-ului Liberty House, şi are sedii în Londra, Singapore, Dubai şi Hong Kong. În 2017, compania a achiziţionat divizia companiei Tata Steel Europe de fabricare a oţelului din mai multe zone din Marea Britanie. Tot în 2017, Liberty House cumpăra Arrium, companie australiană din industria metalurgică.

    Gupta conduce şi alianţa mondială GFG (Gupta Family Group), care are afaceri în mai multe sectoare, printre care bancar, minier, energetic, metalurgic, dar şi în construcţii şi imobiliare. Alianţa are peste 14.000 de angajaţi în întreaga lume.Cel mai recent pariu al său şi al companiei Liberty House este achiziţia combinatului Sidex de la Galaţi.

    Cum resuscitezi o industrie?

    Unul dintre cele mai ambiţioase planuri ale lui Sanjeev Gupta la Galaţi este să producă pentru industria auto din România. Deşi în România sunt doi mari producători din industria auto, Dacia şi Ford, Sidex nu furnizează tablă de caroserie pentru niciuna din ele două fabrici. Înainte de 1989 Sidex era unicul furnizor de tablă pentru caroserie din industria auto românească, dar astăzi calitatea tablei pe care o produce Sidex a rămas la fel cu cea dinainte de comunism.

    „Sunt primele zile pentru noi în România, dar ce pot spune este că 100% vom explora toate oportunităţile din industria auto (fabricile Renault şi Ford – n.red.), pentru că este, de asemenea, o parte cheie a strategiei noastre. În Marea Britanie suntem un furnizor important pentru industria auto, atât de componente de aluminiu, cât şi de oţel. Vrem să facem şi în România acelaşi lucru ca şi în Marea Britanie. România are anumite avantaje cheie în ceea ce priveşte industria auto.

    Aceasta este legată foarte mult de costuri. Să fii prezent în Europa şi să ai o bază de cost bună este o oportunitate cheie”, descrie Gupta una dintre liniile de dezvoltare a combinatului. El observă că alte ţări din regiune au valorificat deja acest avantaj, însă România nu, „dar noi intenţionăm să examinăm acest lucru“.

    În primă fază, compania vrea să mărească producţia de oţel cu 50%, de la 2 milioane de tone de oţel anual la 3 milioane. Planul de investiţii este pe 3-5 ani şi bugetul este de 330 de milioane de euro.

    „Intenţionăm să participăm în România nu doar pe partea de oţel. Putem aduce aici chiar şi partea de aluminiu, energie sau chiar afacerile din domeniul bancar, pentru că avem şi bănci, sau partea de construcţii şi imobiliare. Vom explora oportunităţile de dezvoltare din România. Aş spune că fiecare problemă ar putea fi o oportunitate”, spune Sanjeev Gupta.

    Acesta oferă ca repere ţări precum Australia şi Marea Britanie, unde au avut probleme cu energia, acolo fiind unele dintre cele mai mari preţuri din lume.

    „Noi folosim cuptoare cu arc electric, care sunt mari consumatori de curent electric, şi cu preţurile de acolo nu puteam supravieţui. Am rezolvat problema creându-ne propriile parcuri eoliene şi acum divizia de energie este una dintre cele mai importante din grupul nostru. Acesta nu furnizează curent doar pentru noi, ci şi pentru piaţă“, explică omul de afaceri.

    El mai spune că, în viitor, îşi doreşte să readucă combinatul de la Sidex Galaţi la adevăratul său potenţial, de a produce chiar şi 6 milioane de tone de oţel anual. Pentru acest lucru, un punct vital este cocseria, care în 2009 a fost închisă de către Mittal, fostul proprietar.
    „Există o posibilitate de a reporni activitatea de producere a cocsului la Galaţi.

    Este o posibilitate foarte interesantă, pentru că în mod normal nicio unitate mare de producţie de oţel nu se poate baza pe cocs adus, ci pe un cocs, dacă se poate, produs local, pentru că sunt multe implicaţii comerciale, dar şi legate de eficienţa energetică de a aduce versus a-ţi produce cocsul.”

    Potrivit explicaţiilor indianului, o cocserie este o parte critică a unui lanţ de producţie în industria oţelului. Din păcate, cocseria de la Galaţi a fost închisă în timpul crizei financiare din 2008, dar dacă vor să readucă producţia la nivelul de 6 milioane de tone de oţel anual, au nevoie de o baterie de cocsificare la Galaţi.“

    Cocseria de la Galaţi ar urma să fie aprovizonată cu cărbune cocsificabil de la minele GFG din Australia.
    „Avantajul nostru este că avem propriile mine de cărbune cocsificabil din Australia şi în loc să vindem acest cărbune pe piaţă, aşa cum facem acum, ar avea mai mult sens să-l integrăm în producţia de oţel de la Galaţi. Există o viziune pentru 3 milioane de tone producţie anuală, dar şi mai mult de atât, lucru care va implica foarte multă muncă şi investiţii foarte mari. Este nevoie de sprijin, dar în acest proiect există şi o componentă de eficienţă energetică şi de protejare a mediului şi ar trebui să ne calificăm pentru sprijinul pe care guvernul ar putea să ni-l acorde“, explică Sanjeev Gupta. Băncile au fost reticente în ultimii ani în ceea ce priveşte finanţarea investiţiilor din industria metalurgică, dar Gupta spune că nu este îngrijorat în ceea ce priveşte finanţarea afacerilor sale.

    „Este cât se poate de adevărat că industria metalurgică în ultima vreme nu a fost una dintre favoritele eforturilor investiţionale, dar sunt soluţii. Este, într-adevăr, o problemă, dar fiecare problemă vine cu o soluţie. Una este parteneriatul cu guvernul şi accesarea fondurilor europene, sprijinul european, pe regulile locale”, spune el. Alte soluţii includ participarea lor în sectorul de finanţare, cu servicii financiare foarte puternice care vor avea un rol cheie în finanţarea proiectelor.

    Exporturile, parte din strategie

    La închiderea cocseriei şi limitarea capacităţii de producţie a combinatului din trecut, 5% din exporturile ţării s-au evaporat; Gupta spune că şi-a propus să crească exporturile combinatului de la Galaţi.

    „Cu siguranţă vor fi schimbări în ceea ce priveşte exporturile. Dacă vom urca de la 2 la 3 milioane de tone de oţel anual şi chiar peste 3 milioane, ne vom concentra mai mult pe exporturi. Când vorbim de exporturi, vorbim de Europa. Ne vom concentra pe piaţa europeană, iar exporturile vor creşte în această zonă. Este o parte-cheie a planului nostru.”

    Alianţa mondială GFG are partea de laminare dezvoltată în Macedonia, Italia, Belgia, Luxemburg, unităţile recent cumpărate şi unităţile din Marea Britanie. Produsele de la Galaţi vor alimenta aceste laminoare: „Sigur că vom mai avea nevoie de investiţii pentru a mări calitatea produselor, însă intenţia este foarte clară – să integrăm aceste unităţi şi să facem un lanţ care ne va da competitivitate în Europa. Avem oportunitatea de a deveni un competitor important în Europa”.

    Gupta spune că România are multe probleme, însă el vede fiecare problemă ca pe o oportunitate, atât pentru dezvoltarea României, cât şi pentru dezvoltarea afacerilor.
    „Sunt, într-adevăr, probleme de infrastructură în România. Dunărea este una dintre probleme, pentru că navigaţia pe Dunăre poate fi limitată iarna din cauza îngheţului. Conexiunile feroviare şi porturile sunt o problemă, iar partea de autostrăzi este vizibilă. Acestea sunt provocările-cheie în a moderniza Galaţiul”, descrie Sanjeev Gupta câteva dintre provocările pe care le vede în atingerea obiectivelor sale de business în România.
    Combinatul de la Galaţi are nevoie de investiţii majore pentru a reveni la gloria de odinioară, însă infrastructura acestuia este o oportunitate pentru Sanjeev Gupta.

    „România are şi multe dezavantaje, dar şi avantaje. Primul avantaj este că acest combinat are o infrastructură grozavă. Sigur, unele părţi ar trebui modernizate. Avem şi un cost relativ bun şi vom folosi aceste avantaje pentru a moderniza combinatul şi pentru a ne apropia de standardele europene. Este un drum interesant şi suntem entuziaşti.”

    Din punctul lui de vedere, aceste provocări oferă companiei pe care o reprezintă posibilitatea să participe la dezvoltarea infrastructurii din România.„Am fost foarte încurajat de întâlnirea cu autorităţile române, în cadrul căreia am vorbit specific de un posibil parteneriat public-privat la care noi putem participa pentru dezvoltarea infrastructurii. Suntem aici nu numai să sprijinim Galaţiul şi să-l ridicăm, ci vom sprijini România şi prin divizia noastră de infrastructură.”

    Gupta spune că din ecuaţia dezvoltării combinatului face parte şi dezvoltarea comunităţii Galaţiului. „Am avut aceeaşi iniţiativă în Australia, unde este o situaţie foarte similară cu Galaţiul. Este un oraş de oţel, aşa cum şi Galaţiul este, şi cei mai mulţi din comunitate lucrează în combinat. Este un oraş izolat şi găsim la fel de multă pasiune pentru producţia de oţel ca în Galaţi.”

    Compania pe care o conduce participă în Australia la construcţia unei şcoli cu sprijin guvernamental, precum şi la modernizarea unei universităţi locale şi a şcolilor tehnice şi profesionale, de unde îşi ia viitorii angajaţi.

    „Combinatul nostru intră în parteneriate cu aceste instituţii pentru programe intensive de pregătire a elevilor şi studenţilor şi pentru a aduce competenţe noi în unităţile noastre. Suntem foarte hotărâţi să facem acelaşi lucru în Galaţi. Vom începe discuţiile cu comunitatea chiar înainte de a face această tranzacţie. Vrem să vedem cum putem face din Galaţi un oraş cu viitor, cu posibilitate de creştere, iar noi să avem posibilitatea să facem produse cu valoare adăugată mai mare şi într-un final ca oamenii să câştige mai mult. Acesta este planul general.”

    Omul de afaceri locuieşte în Australia în prezent, însă viziunea sa asupra industriei metalurgice se întinde pe toate continentele. 
    „Cererea de oţel în Europa creşte. După criza financiară din 2008, când a fost o scădere bruscă şi importantă a cererii de oţel, acum vedem o creştere maximă în Europa în privinţa producţiei. Europa nu este totuşi decuplată de restul lumii, iar o ţară precum China poate avea o influenţă majoră.

    Cea mai mare schimbare în industria metalurgică chineză este că devine din ce în ce mai conştientă de impactul asupra mediului şi există iniţiative de protecţie, precum Blue Sky, în cadrul căreia ei reduc anumite capacităţi de producţie a oţelului pentru a proteja mediul, dar China continuă să exporte oţel”, descrie el principalele tendinţe globale ale industriei metalurgice. Totodată, observă că se pune din ce în ce mai mult accentul pe zona de „oţel verde”, pentru că reciclarea fierului vechi este o activitate constantă şi benefică, atât pentru industrie, cât şi pentru mediu.

    El este de părere că lucrurile se pot schimba, iar companiile asemeni celei pe care o conduce el trebuie să fie competitive şi să supravieţuiască în orice condiţii. „Dacă eşti un producător care are costuri optimizate, vei putea supravieţui chiar şi când vor veni vremurile grele”, a subliniat Gupta.

    Povestea pe scurt a combinatului Sidex Galaţi, „mândria siderurgiei româneşti”

    Combinatul Siderurgic Sidex Galaţi a fost construit în anii ’60, acesta fiind unul dintre cele trei combinate europene din generaţia sa, la vremea respectivă fiind proiectat pentru o capacitate de producţie anuală de aproape 9 milioane de tone de oţel.
    Apogeul combinatului Sidex Galaţi a fost atins în 1988, când a produs aproape 9 milioane de tone de oţel, aflându-se în primii 10 producători de oţel din Europa. În 1996 a explodat furnalul 6, cel mai mare din Europa, astfel reducându-se capacitatea de producţie la 6 milioane de tone de oţel. Lovitura finală a venit prin închiderea cocseriei în 2009, când capacitatea a scăzut la 2 milioane de tone de oţel anual, iar redeschiderea cocseriei este imposibilă, încetarea activtăţii acesteia ducând inevitabil la demolare.
    În 2001, anul privatizării, combinatul de la Galaţi producea 4,5 milioane de tone de oţel anual cu cinci furnale şi obţinea o cifră de afaceri de 800 de milioane de dolari, potrivit lui Petrişor Peiu, preşedintele Sidex Galaţi în 1999-2000. Când grupul Mittal a cumpărat combinatul, acesta avea 27.000 de angajaţi. După un an de la cumpărare, combinatul, care avea capacităţi operative de 6 milioane de tone de oţel, a produs 4,5 milioane tone şi a avut un profit de peste 100 mil. euro. Cumpărarea s-a realizat contra sumei de 77 mil. dolari, însă specialiştii din industrie sunt de părere că de fapt Mittal nu a plătit nimic pentru cumpărare.
    Mittal a scos la vânzare combinatul în 2018, fiind nevoit să satisfacă rigorile legislaţiei concurenţei din Uniunea Europeană, în urma anunţării intenţiei de achiziţie a combinatului Ilva din Italia, cel mai mare din Europa şi din aceeaşi generaţie cu Sidex. Sidexul a rămas la producţie de oţel anuală înjumătăţită şi cu numai un singur furnal funcţional din cele cinci pe care le avea la privatizare.