Tag: cuplu

  • Un cuplu face zeci de milioane de euro pe an din cursuri de training. Au birouri în mai mult de 600 de oraşe

    Dilshad şi Barinder Hothi sunt co-fondatori al Knowledge Academy, companie ce oferă mii de cursuri de training peste 200 de ţări. Vor să transforme compania într-un “Amazon al educaţiei”, informează BBC.

    “Cursurile noastre online sunt tradiţionale, exact la ceea ce te-ai aştepta, însă noi avem şi locaţii unde o persoană poate să meargă să vorbească cu instructorul local despre ce problemă are. În felul acesta există şi o interacţiune umană”, spune Barinder Hothi.

    Knowledge Academy oferă cursuri atât online, cât şi ofline, iar în prezent are birouri în 650 de oraşe, localizate în 158 de ţări. Anul trecut, compania a înregistrat un venit de 20 de milioane de lire, iar profitul a fost undeva la 3 milioane de lire.

    Knowledge Academy a crescut rapid în ultimii şase ani şi este cea mai mare companie de training din lume, la momentul actual, în funcţie de numărul de cursuri oferite, peste 5.000. Până la sfârşitul anului vor să deschidă birouri în 3.000 de oraşe din 210 ţări.

    “În 10 ani vrem să devenim un nume global, precum Google sau Facebook”, declară Dilshad Hothi.

    Barinder Hothi este fiica a doi imigranţi indieni din Marea Britanie, iar Dilshad Hothi s-a născut şi a crescut în India, cei doi întâlnindu-se în Marea Britanie printr-o cunoştiinţă comună.

    Cei doi şi-au lansat afacerea în 2009, moment care nu părea să fie oportun, având în vedere criza care cuprinsese lumea întreagă. A fost o decizie foarte bună. Foarte multă lume căuta să se recalifice la momentul respectiv.

  • Viaţa extravagantă a cuplului a cărei vilă este denumită “noua casă Playboy” – VIDEO

    Conduc super maşini. Organizează petreceri cu tigri în cuşti şi vor ca 10 femei frumoase să trăiască alături de ei în casa lor din Beverly Hills. Ei sunt Maria şi Bastian Yotta.

    Business Insider prezintă viaţa extravagantă a cuplului în clipul de mai sus.






     

  • Cuplu care a hotărât să cheltuiască doar 6% din veniturile lor pentru a putea dona 100.000 de dolari oamenilor care chiar au nevoie

    Un cuplu din Statele Unite a hotărând să cheltuiască doar 6% din veniturile totale pentru a putea dona 100.000 de dolari în fiecare an organizaţiilor de caritate.

    Julia Wise şi soţul ei Jeff Kaufmann au donat din 2008 până acum un procent considerabil din venitul acestora. Julia Wise este asistent social, iar Jeff Kaufmann este inginer de software în cadrul Google. În 2013, venitul cumulat a fost aproximativ 245.000 de dolari.
    În acel an, cuplul a trăit doar cu 15.280 de dolari, excluzând taxele şi economiile, adică doar cu 6% din venitul din 2013.

    “Fiecare dolar pe care-l cheltuiesc este un dolar de care altcineva ar avea nevoie. Tot timpul am gândit aşa şi am fost norocoasă să găsesc pe cineva care gândeşte la fel.” a spus Julia Wise. “Şi eu şi Jeff ne pasă şi vrem să ajutăm lumea. Încă din timpul facultăţii am început să donăm o parte din venituri. Anul acesta vrem să donă 45%”, a adăugat ea.

    “Vrem să facem lumea mai bună şi credem că unul dintre cele mai bune moduri de a face acest lucru este prin donare către organizaţiile de caritate eficiente”, a spus Kaufmann.

    Cuplul a donat 49.000 de dolari în 2012, anul următor 98.000 de dolari, în 2014 suma s-a mărit la 128.000 de dolari, iar în 2015, până acum, cuplul a dat 55.000 de dolari. 

  • Secretele INTIME ale cuplului Ceauşeşcu sunt incredibile! IMAGINILE CENZURATE: de ce i se spunea Tovarăşei „Păsărica”

    Au trecut aproape un sfert de veac de când Elena şi Nicolae Ceauşescu au murit, dar detalii picante din viaţa lor continuă să apară şi să stârnească interesul publicului. În cei 24 de ani în care au condus ţara, cuplul dictatorial şi-a creat o imagine perfectă în faţa românilor. După, însă, au apărut numeroase amănunte picante din viaţa lor de cuplu.

    Se pare că prima doamnă a ţării din acea perioadă avea propriile fantezii pe care nu reuşea să şi le ţină deloc în frâu.

    Secretele INTIME ale cuplului Ceauşeşcu sunt incredibile! IMAGINILE CENZURATE: de ce i se spunea Tovarăşei „Păsărica”

     

  • Despărţire în SHOWBIZ. Erau căsătoriţi de 23 de ani

    Lumea mondenă are parte de o nouă despărţire.

    După 23 de ani de căsătorie, un star cunoscut pe întreg mapamondul se desparte de soţia sa.

    VEZI AICI DESPRE CE CUPLU ESTE VORBA

  • Doi turişti nemţi, aflaţi în Grecia, au refuzat să plătească biletul de autobuz. Explicaţia lor este ŞOCANT de SIMPLĂ. Urmarea?

    În insulele din regiunea Dodecanese, doar 5% dintre vacanţele rezervate au fost anulate. Care este însă principala provocare a hotelierilor?

    Vedeţi ce se întâmplă în insule din această corespondenţă din Grecia:

    Doi turişti nemţi aflaţi în Grecia au refuzat să plătească biletul de autobuz. Explicaţia lor este ŞOCANT de SIMPLĂ. Urmarea?

  • Familia care şi-a cumpărat propriul oraş. „Cum îşi va genera oraşul propriul profit? E rentabil? Când şi cu cât îl vei vinde?”

    „Este ţara lui Dumnezeu, e frumos aici” a spus Maddie Love, care împreună cu soţul său şi-au achiziţionat propriul oraş „în mijlocul pustietăţii”, după cum a afirmat cuplul.

    Oraşul aflat în statul american Washington se numeşte Wauconda şi se află la 50 de kilometri de graniţa canadiană. Pentru suma de 360.000 de dolari solicitaţi de fosta proprietară, familia Love a intrat în posesia unei cafenele, unei benzinării, a unui oficiu poştal, a unei case cu patru dormitoare şi chiar a propriului cod poştal. Deşi au încercat să-şi construiască o locuinţă permanentă aici, visul lor nu a putut fi îndeplinit iar oraşul a fost din nou scos la vânzare Wauconda.

    Pentru cei care îşi permit, cumpărarea unui oraş vine la pachet cu anumite avantaje financiare. De exemplu, cu 550.000 de euro cei interesaţi pot cumpăra un apartament cu trei camere în Paris sau un sat medieval, ca Valle Piola, aflat la trei ore de mers cu maşina din Roma. Alţii pot avea, însă, motive ce ţin de partea sentimentală atunci când fac o asemenea achiziţie.

    Indiferent de motivele care îi determină pe unii să-şi facă un asemenea cadou, provocarea nu stă în costuri, ci în dificultatea de a găsi asemenea oraşe „de vânzare”. Ocazional, unele se pun în vânyare pe eBay sau alte site-uri similare, însă de cele mai multe ori potenţialii cumpărători află de ele prin intermediul mass-media. O altă problemă poate fi birocraţia stufoasă, în cazul în care există parcuri sau amfiteatre publice. În acest caz, consultanţii juridici şi cei pe probleme de mediu sunt o prezenţă neceasară de-a lungul procesului. „Trebuie să ai o viziune asupra viitorului”, spune Susan Wachter, o profesoară de finanţe, ca sfat pentru cei care vor să facă o asemenea investiţie. „Cum îşi va genera oraşul propriul profit? E rentabil? Când şi cu cât îl vei vinde?”

    În cazul familiei Love, cei care au cumpărat Wauconda, lucrurile nu au avut o finalitate pozitivă: din cauza unor probleme tehnice, cheltuielile de întreţinere a oraşului au ajuns să depăşească investiţiile iniţiale, lucru care i-a determinat să se mute. „A fost o experienţă pe cât de plăcută, pe atât de neplăcută”, încheie Maddie Love. „Dacă ar fi să dăm timpul înapoi, nu cred că am face asta din nou” spune ea.

  • Au renunţat la tot ce aveau şi au plecat timp de 20 de ani în jurul lumii – GALERIE FOTO

    Gunther Holtorf a pornit, alături de soţia sa, la bordul unui Mercedes Benz într-o aventură care ar fi trebuit să dureze 18 luni.  Bărbatul plănuia să traverseze Africa, un continent care îl fascina. Gunther şi-a trimis maşina în deşertul Sahara cu vaporul şi a început prima parte a călătoriei sale. I-a luat însă mai bine de cinci ani să traverseze toată Africa la bordul maşinii sale.

    Următorul pas a fost călătoria în America de Sud şi America Centrală, după care maşina a fost trimisă cu vaporul în Australia şi în Asia. În total, germanul a parcurs 884.000 de kilometri.

  • Omul de afaceri care vrea să renunţe la jumătate de miliard de euro doar ca să scape de soţie

    Un cuplu britanic este în plin proces de divorţ, cele mai mari dificultăţi fiind legate de împărţirea averii. Sir Chris Hohn este unul dintre cei mai cunoscuţi filantropi ai Marii Britanii, devreme ce a donat de-a lungul timpului peste un miliard de lire sterline, în principal în cauze legate de copii.

    Dar soţia sa americancă, Jamie Cooper-Hohn, susţine că nu este câtuşi de puţin generos în ce priveşte negocierile ce se poartă pe marginea divorţului. Chris Hohn susţine că soţia sa are dreptul la 25% din averea familiei, dar ea are pretenţia de a primi jumătate. Cuplu, căsătorit în 1985, are patru copii, iar soţia a intentat divorţul în martie 2012.

    Lupta dintre cei doi soţi se poartă mai cu seamă în ce priveşte valoarea The Children’s Investment Fund (TCI). Chris Hohn evaluează afacerea la numai 64 de milioane de lire sterline, în timp ce soţia sa susţine că valorează mai mult de 872 de milioane de lire sterline.

    Conform revistei Fortune, Chris Hohn se numără printre managerii de hedge-fund cu cele mai bune rezultate anul trecut, cu venituri anuale estimate la circa 225 de milioane de lire sterline.

    Conform curţii de judecată, bunurile cuplului cuprind investiţii de peste 680 de milioane de lire sterline în cadrul TCI, alte investiţii (17 milioane de lire sterline), venituri din pensii (50 de milioane de lire sterline) şi proprietăţi (21 de milioane de lire sterline).

  • Îşi plimbau câinele şi au dat peste o comoară. Un cuplu din Sierra Nevada a descoperit aur în valoare de peste 10 milioane de dolari

    Doi soţi din Sierra Nevada au descoperit. în timp ce îşi plimbau câinile, peste 1.300 de monede de aur ce au fost estimate la peste 10 milioane de dolari, relatează sfgate.com.

    Cei doi au observat un ceva strălucitor în curtea casei şi, atunci când au încercat să vadă despre ce e vorba, au realizat că este un cufăr. Cei doi au săpat în jurul acestuia şi, când l-au deschis, au avut parte de cea mai mare surpriză a vieţii lor: peste 1.000 de monede din aur, cu o vechime de aproape 200 de ani.

    Cuplul din Sierra Nevada a dus cufărul la evaluator, iar rezultatul a fost unul uluitor: peste 10 milioane de euro. Soţii au pus deja în vânzare comoara şi speră să primească banii cât mai curând.

    Aceasta este cea mai importantă comoară din aur descoperită în Statele Unite.