Tag: craiova

  • România, ţara videochat. Avem suficienţi angajaţi în acest domeniu ca să umplem un un oraş de dimensiunile Sibiului

    Industria videochatului are potenţial în România: peste 100 de mii de persoane lucrează ca modele pentru videochat în studiouri sau de acasă.
    “Doar în România există cel puţin 5000 de studiouri de videochat şi peste 100 de mii de modele, dintre care jumătate lucrează în studiouri şi cealaltă jumătate de acasă. Această industrie este puternică la noi şi are potenţialul de a echilibra balanţa de plăţi externe a României, dacă ar fi corect încurajată de către stat, împreună cu industria IT”, povesteşte Robert Vanderty, fondatorul Studio 20. În 2014, când s-a lansat franciza Studio20, piaţa videochatului din România era estimată la peste 100 de milioane de euro, însă până astăzi aceasta s-a triplat.

    Studioul de videochat Studio20 a depăşit 10 milioane de dolari cifră de afaceri, cu 50% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Estimările acestui an pentru businessul  Studio20 sunt de 15 milioane de dolari. “Până în acest moment, am reuşit să depăşim cu puţin pragul de 10 milioane de dolari, însă avem toate motivele să credem că ne vom atinge targetul stabilit pentru acest an, mai ales că vom avea trei noi locaţii, dintre care două vor fi deschise chiar în luna Octombrie”, declară Mugur Frunzetti, investitor în sistemul de franciză Studio20.

    Cel mai cunoscut studio de videochat glamour, Studio20, a ajuns la 15 francize, două dintre acestea urmând să fie deschise în această lună. Astfel, Studio20 deţine acum patru francize în Bucureşti şi câte una în Braşov, Cluj-Napoca, Craiova, Piteşti, Ploieşti, Oradea, Timişoara, Cali (Columbia), Budapesta (Ungaria), Los Angeles (SUA) şi Curacao.

    Studio20 din zona Unirii rămâne cel mai mare studio de videochat, 1500 mp, însă investiţia cea mai mare este în studioul de videochat din Los Angeles, peste 500 de mii de dolari. În studioul de videochat glamour de la Unirii s-au investit peste 800 de mii de lei în decoruri moderne, aparatură de ultimă generaţie, cum ar fi camere şi televizoare UltraHD sau ochelari VR. La anul, Studio20 vrea să se extindă cu 10 noi studiouri de videochat în ţări precum Serbia, Rusia, SUA, Cehia şi Slovacia.

  • Fotbalist din Craiova, arestat dupa ce a jefuit o casa de pariuri cu un pistol de jucarie! Suma pe care reusise sa o fure

    În urmă cu câteva zile, un eveniment neprevăzut a tulburat liniştea locuitorilor Craiovei: un tânăr de 24 de ani a jefuit o casă de pariuri aflată pe Calea Bucureştilor, de unde a plecat cu 7.000 de lei, după ce a ameninţat-o pe casieriţă cu un pistol. Acum, detaliile jafului au ieşit la iveală, iar site-ul gds.ro anunţă că autorul faptei este un fotbalist din Liga 5, pe numele său Mădălin Bucurică. În vârstă de 24 de ani, tânărul a avut ideea de a se “înarma” cu un pistol de jucărie, iar planul i-a funcţionat până poliţiştii i-au bătut la uşă.

    Marţi, Judecătoria Craiova a decis arestarea lui Boerică, fotbalist a cărui carieră nu se leagă doar de meciurile jucate în Liga 5 Dolj. Potrivit sursei mai sus citate, apogeul carierei lui Boerică a fost în 2013, când a reuşit performanţa de a juca 24 de minute într-un meci din Bundesliga Nord, liga de amatori a Germaniei, pentru FC Schweinfurt 05. Nu a avut nici atunci prea mult noroc, echipa sa pierzând cu 3-0.

    Cititi mai multe pe www.prosport.ro

  • Lovitură de la Ford pentru Dacia. Decizia prin care uzina din România surprinde concurenţa

    Peste 11.000 de automobile Ford Eco­sport au ieşit pe poarta uzinei din Craiova în ianuarie, în cea mai bună lună înregistrată vreodată până acum, depăşind cu mult pro­duc­ţia din erele Oltcit şi Daewoo. Potrivit da­telor Asociaţiei Producătorilor şi Importa­to­ri­lor de Automobile (APIA), în prima lună din an creşterea a fost de peste 200% faţă de pe­rioa­da similară a anului trecut, când în pro­ducţie era vechiul B-Max.

    Volumul de producţie de la Craiova evi­den­ţiază o cadenţă medie de peste 500 de ma­şini, cadenţă care a început luna ianuarie la 500 şi a încheiat-o la 600. Mai mult, atât în ianuarie cât şi în februarie uzina a produs inclusiv în weekend pentru a face faţă comenzilor.

    Dacă Ford va menţine cadenţa de pro­duc­ţie până la sfârşitul anului, la Craiova se vor pro­duce în acest an cel puţin 130.000 de maşini, în valoare de 2 miliarde de euro. Dacă la aceas­tă valoare se adaugă şi motoarele produse, Ford ar putea încheia anul ca cel de-al doilea mare exportator al României după Dacia.

    Mai multe pe www.mediafax.ro

  • Treabă românească! Construcţia care a costat 60 de milioane de euro a crăpat azi după ce a fost inaugurată la finalul anului 2017

    Conform cotidianului local Gazeta de Sud, crăpătura se află pe partea dinspre bulevardul Ştirbei Vodă şi ar fi apărut ca urmare a contractării rosturilor de dilatare. Sursa citată a încercat să ia legătura cu edilul oraşului Craiova, Mihail Genoiu, dar acesta nu a răspuns apelurilor.

    Noul stadion “Ion Oblemenco” este unul dintre marile proiecte ale Ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, din perioada în care aceasta era Primarul Craiovei. Pentru construirea lui s-au cheltuit aproape 60 de milioane de euro, iar “perla” Băniei are o capacitate de 30.929 de locuri, investiţia fiind suportată de Compania Naţională de Investiţii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Secretele parcului Romanescu, cea mai mare zonă verde urbană din România

    Parcul se află în partea de sud a Craiovei şi este cunoscut şi sub denumirile Parcul Independenţei, Parcul Poporului sau Parcul Bibescu.
    Pe locul unde se află astăzi parcul, se afla moşia familiei logofătului Ioan (Iancu) Bibescu, o moşie cu pavilioane, bănci şi sere care ofereau locului un farmec aparte. În 1848 moşia este cumpărată de autorităţile oraşului, însă amenajarea parcului în spaţiu public pentru recreere începe de abia în 1898, odată cu venirea lui Nicolae Romanescu (cel care dă şi numele parcului) la primăria oraşului.
    Fosta moşie Bibescu a fost transformată total prin reamenajarea spaţiilor verzi, modificarea artificială a terenului, aclimatizarea unor specii noi de arbori şi construirea unor structuri noi. Zona a renăscut, iar noul parc, amenajat în stil romantic a devenit în timp un punct de atracţie pentru toţi cei care vizitează Craiova.
    In interiorul parcului sunt câteva obiective de sine stătătoare care aduc un plus la farmecul locului şi formează împreună un ansamblu turistic aparte.

    Castelul este rodul imaginaţiei arhitectului francez Edouard Redont şi imită un castel medieval. Iniţial castelul era pur şi simplu un adăpost stilizat pentru bazinele de apă folosite la irigarea parcului. Apoi, în interiorul castelului a fost amenajat un restaurant. În prezent castelul este o simplă structură ce poate fi vizitată şi aminteşte de vremuri cu regi şi cavaleri.

    Grădina Zoologică a fost inaugurată în anul 1906, fiind astfel cea mai veche din ţară. De­a lungul timpului, aici au putut fi admirate animale şi păsări precum: tigrul, lama, jaguarul, leul, maimuţa, struţul sau păunul. În apropierea grădinii se află Chioşcul Fanfarei, realizat special la Viena şi Teatrul de Vară.


    Podul Suspendat leagă două dintre dealurile din parc şi este o punte peste lacul care se întinde pe 4 hectare. Peisajul Podului Suspendat deasupra lacului pe care vizitatorii se pot plimba cu barca scoate în evidenţă stilul romantic al Parcului Romanescu.

    Palatul logofătului Bibescu se află la depărtare de aleile la care vizitatorii au acces. La intrare stă scris: „În această clădire, numită Palatul Bibescu, în zilele de 26 şi 27 iunie 1859, a fost găzduit domnitorul Alexandru Ioan Cuza, cu prilejul vizitei pe care a făcut­o la Craiova”. Astăzi palatul este renovat şi a devenit imobil de protocol pentru Primăria din Craiova.

    Cititi mai multe pe www.one.ro

  • Instanţa supremă a respins cererea DNA de redeschiderea a anchetei în cazul lui Paul Stănescu

    Respinge cererea de confirmare a redeschiderii urmăririi penale, formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie, în dosarul penal 82/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie-Serviciul Teritorial Craiova, privind pe numiţii Stănescu Paul, Briceag Belu Marian, Cotoşman Florin şi Manolache Remulus, se arată în decizia instanţei supreme.

    Este vorba despre un dosar deschis pentru presupuse fapte din 2010, de pe vremea când Paul Stănescu era preşedinte al Consiliului Judeţean Olt. La acea vreme, procurorii DNA Craiova au investigat modul de finanţare al echipei de fotbal FC Aluminiu ALRO Slatina, fiind suspectată modalitatea prin care instituţia publică a susţinut financiar echipa de fotbal.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Decizia care poate provoca PRIMA DEMISIE din Guvernul Dăncilă

    “În 2010, Curtea de Conturi a făcut verificări de fond, a spus că totul e în regula. După aceea, un cetăţean a cărui identitate, spune DNA, nu a fost găsită, a făcut o sesuzare in dos cu finantarea echipei de fotbal Alro Slatina şi au început cercetările. DNA Craiova a avut un expert, au verificat dacă există prejudiciu, DNA Craiova a zis că nu exista prejudiciu şi în baza constatărilor au dat neînceperea urmăririi penale. Pe 17 ianuarie 2018 DNA cere redeschiderea din nou a acestui dosar. Nu ştiu care e cauza. Mai sunt de la Curtea de Conturi trei auditori citaţi în acest dosar şi s-a amânat. În momentul în care voi deveni inculpat în acest dosar, eu, Paul Stănescu, îmi voi pune imediat demisia pe masa primului ministru. (..) Eu cred ca totul a fost legal”, a declarat, pe 25 ianuarie, Paul Stănescu la instanţa supremă.

    Instanţa supremă a amânat, joi, cererea DNA de redeschidere a unui dosar pe numele vicepremierului Paul Stănescu, care vizează fapte din 2010, cauza fiind anchetată anterior de DNA Craiova şi închisă în 2013.

    Cauza a fost înregistrată la instanţa supremă în 17 ianuarie 2018.

    În dosar mai sunt vizate şi alte trei persoane: Marian Belu Briceag, Florin Cotoşman (fost şef în cadrul Gărzii de Mediu ) şi Remulus Manolache.

    Citeşte continuarea pe www.gandul.info

  • British American Tobacco extinde distribuţia glo, produsul cu potenţial de risc redus pentru fumători, în şapte oraşe din România

    Începând cu această săptămână, consumabilele de tutun pentru glo™, numite Neostiks, sunt disponibile în aproximativ 2.000 de magazine, lanţuri internaţionale de supermarket-uri şi benzinării din Bucureşti, Constanţa, Craiova, Cluj-Napoca, Timişoara, Braşov şi Iaşi. Acum, dispozitivul glo™ este disponibil online, , în magazinul dedicat glo™ din Băneasa Shopping City din Bucureşti şi prin reţeua de ambasadori, în timp ce consumabilele sunt accesibile şi în cele 2.000 de puncte de vânzare cu amănuntul la nivel naţional.

    Preţul promoţional la prima achiziţie a dispozitivului, împreună cu 10 pachete de Kent Neostiks, este de 200 de Lei. Un pachet de Kent Neostiks se va comercializa la un preţ comparabil cu cel al unui pachet de ţigarete (17 Lei).

    „Extinderea este o parte vitală a angajamentului companiei şi a eforturilor noastre de a creşte gradul de informare şi conştientizare cu privire la aceste noi produse de ultimă generaţie pe care le-am lansat în magazinul nostru din Bucureşti în luna decembrie a anului trecut. Prin creşterea accesului la produsele cu potenţial de risc redus şi prin intermediul ambasadorilor noştri care informează consumatorii cu privire la modul în care funcţionează glo™, putem să sprijinim mai bine orice fumător care ar putea avea în vedere trecerea la această alternativă cu potenţial de risc redus”, a declarat Asli Ertonguc, Southern Central Europe Area Marketing Director la British American Tobacco.

    Din 2012, British American Tobacco a investit peste 2,5 miliarde dolari în aceste alternative cu potenţial de risc redus la fumatul tradiţional.

    Potrivit companiei, conform cercetărilor existente, vaporii produşi de glo prin încălzirea tutunului conţin cu aproximativ 90% – 95% mai puţine substanţe nocive decât fumul de ţigară obişnuită. De asemenea, glo produce mai puţin miros şi nu generează scrum, în comparaţie cu fumatul.

  • Wizz Air lansează trei rute noi din România. Care sunt destinaţiile spre care veţi putea zbura în 2018

     „2017 a fost un an al expansiunii masive pentru Wizz Air. Am avut creşteri semnificative în toate sectoarele de business care au determinat ca WIZZ să devină una dintre companiile aeriene cu cea mai mare creştere şi care au aşezat fundaţia pentru viitoarea dezvoltare a companiei în următorul deceniu. Cu modelul nostru de business dovedit ultra-low-cost, cu echipajul extrem de competent şi orientat către client, cu flota noastră tânără şi de ultimă generaţie, precum şi cu servicii excelente, suntem bine poziţionaţi să devenim compania aeriană pe care o aleg pasagerii frecvenţi din toate ţările în care operăm, să ne continuăm creşterea rapidă şi consistentă şi să aducem şi mai multe oportunităţi de călătorie în Europa şi în afara sa”, a declarat József Váradi, Chief Executive Officer Wizz Air.

    Anul trecut, Wizz Air, care este şi cea mai mare companie aeriană din România, a transportat peste 6,8 milioane de pasageri, ceea ce reprezintă o creştere cu 28% faţă de anul precedent, potrivit informaţiilor comunicate de reprezentanţii companiei în cadrul unui eveniment. În cursul anului, Wizz Air a lansat 17 noi rute din România şi şi-a extins bazele din Cluj-Napoca şi Craiova adăugând două aeronave suplimentare şi creând astfel peste 70 de locuri de muncă directe în cadrul companiei.

    Continuând creşterea sa puternică, Wizz Air va avea 8,8 milioane de locuri la vânzare pe rutele sale din România în 2018, cu 16% mai mult decât anul trecut. După expansiunea deja anunţată pentru operaţiunile din România, Wizz Air va avea alocate 24 de aeronave la cele şase baze, Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi şi Timişoara, iar numărul de angajaţi orientaţi către pasageri va ajunge la peste 950. Wizz Air operează şi de pe aeroporturile din Constanţa, Satu–Mare, Suceava şi Tîrgu Mureş. În prezent, reţeaua Wizz Air din România este formată din 143 de rute, dintre care şi zborul intern Bucureşti – Cluj-Napoca.

    De la baza din Bucureşti, operatorul a transportat în 2017 3,1 milioane de pasageri, cu o creştere de 19% faţă de anul anterior. În total, Wizz Air a transportat mai mult de 28 de milioane de pasageri pe rutele sale la costuri reduse, cu 24% mai mult faţă de 2016.

  • Ford „atacă“ Duster cu noul EcoSport şi anunţă pentru România un preţ cu 5.000 de euro sub cel din Germania

    Pe piaţa locală, noul EcoSport poate fi comandat în prezent de la dealeri cu un preţ de 13.600 de euro cu TVA, valabil pentru motorizarea de 1,0 litri Ecoboost de 100 CP, produs de asemenea tot la Craiova, şi echiparea Trend cu pachet de opţionale inclus. În Germania preţul de pornire pentru EcoSport este de 18.590 de euro cu TVA, tot pentru versiunea Trend, cu motor Ecoboost de 1,0 litri şi 100 CP.

    „Am înregistrat deja precomenzi pentru noul EcoSport. Această ofertă este valabilă până la finalul anului, iar de la începutul anului viitor vor demara livrările. Interesul pentru EcoSport în România este mult mai mare în momentul de faţă decât era în 2012 pentru B-Max“, a spus Sorin Creţu, director executiv pe vânzări al dealerului Ford BDT, unul dintre cei mai mari la nivel naţional.

    Citeşte continuarea pe www.zf.ro