Tag: cote

  • PNL a depus proiectul pentru reducerea CAS cu 5% şi scutirea de impozit pe profitul reinvestit

     Liderul deputaţilor PNL, George Scutaru, vicepreşedintele PNL Eugen Nicolăescu şi purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora, au anunţat, miercuri, depunerea acestui proiect de lege, susţinut de toţi parlamentarii liberali.

    Proiectul prevede că în cazul cotelor de contribuţii de asigurări sociale acestea se vor reduce cu cinci puncte procentuale în cazul angajatorului.

    O a doua modificare, cuprinsă în proiectul de lege, menţionează că “profitul reinvestit în producţia şi/sau achiziţia de echipamente tehnologice – maşini, utilaje şi instalaţii de lucru (…) folosite în scopul obţinerii de venituri impozabile este scutit de impozit”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tânărul care la 30 de ani a ajuns brand manager al Jack Daniel’s: De frica zilei de mâine, românii beau mai puţin whisky

    Pe piaţa de whisky, estimată la 85 de milioane de euro pe an, Jack Daniel’s s-a impus pe poziţia fruntaşă în 2010, în plină criză economică, când obiceiurile de consum şi tendinţele erau date peste cap, iar alte categorii de produse începeau să „muşte” din piaţa whisky-ului.

    La un an de când are în grijă Jack Daniel’s în România, Cezar Gârbea spune despre piaţă că este încă în formare şi într-o permanentă schimbare. „Ultimii ani au dat puţin peste cap creşterea naturală a acestei categorii, fiind strâns legată de starea de spirit a românilor. Astfel, o piaţă care arăta o creştere promiţătoare s-a oprit din avântul pe care îl avea şi chiar a început să scadă odată cu reducerea încrederii românilor în ceea ce le va aduce ziua de mâine”, spune Cezar Gârbea.

    Tendinţa s-a reflectat atât în retail, unde a scăzut frecvenţa cumpărăturilor, cât şi mediul HoReCa, iar românii au început să ia în considerare şi alte băuturi, precum vodca, datorită versatilităţii acesteia, dar şi băuturi mai uşoare cum ar fi prosecco.

    La nivelul pieţei de spirtoase, whisky-ul este al patrulea sortiment în topul vânzărilor, după băuturile cu arome (rachiu), vodcă şi brandy, arată datele companiei de cercetare de piaţă IWSR. În această categorie, Jack Daniel’s se bate în principal cu J&B, Ballantine’s, Johnnie Walker sau Teacher’s.

    În România, marketingul Jack Daniel’s şi al vodcii Finlandia este realizat de către Brown Forman, în timp ce distribuţia este asigurată de către BDG Import.

    Comparativ cu alte state, piaţa locală de whisky este similară în ceea ce priveşte gradul de maturitate, spune Cezar Gârbea, diferenţele aparând în ceea ce priveşte restaurantele, barurile şi cluburile, unde există alt tip de consumator.

    „Dacă acum câţiva ani ieşitul în oraş însemna fie o bere cu prietenii, fie în club cu o sticlă de whisky şi de vodcă, acum consumatorii au evoluat foarte mult şi sunt foarte diferiţi, astfel încât nu mai există un tipar. Totodată devin mai sofisticaţi, la curent cu noile trenduri, caută evenimente şi locaţii care să le ofere ceva nou şi cred că, cel mai important, să le ofere o experienţă unică.”

    În aceste condiţii, jobul brand managerilor este să construiască o marcă pe termen lung, susţinută de o comunicare coerentă, adaptată realităţilor pieţei. În industria de whisky, importante sunt şi notorietatea internaţională, dar şi continuitatea în procesul de comunicare.

    Brand managerul pentru Jack Daniel’s este de părere că cea mai mare provocare în slujba sa este să facă alegerea corectă din punctul de vedere al comunicării pentru brand într-un mediu plin de alternative. Odată găsit mixul perfect, urmează un pas la fel de important, execuţia, care în cazul brandurilor premium, cum este Jack Daniel’s, poate face diferenţa între reuşită şi eşec.

    „Comunicarea bazată în bună parte pe BTL şi dependenţa de mediul on trade, HoReCa, fac ca opţiunile să fie nenumărate, dar fiecare are avantaje şi dezavantaje. Pe de altă parte, ar trebui ca aceste opţiuni să fie în linie cu ceea ce vrei tu ca brand să comunici şi să fie identificabil cu tine, dar nu într-un mod intruziv pentru consumator, ci într-unul natural.”

    Cum piaţa este departe de a fi matură, mai este loc pentru noi jucători, însă cei nou intraţi trebuie să-şi croiască drumul către consumatori având de înfruntat branduri vechi de sute de ani, care au avut timp să „înveţe„ cum să se promoveze şi au de asemenea experienţa anilor de creştere, dar şi de criză economică.

    „E nevoie de atenţie la detalii atât în conceperea strategiei pe următorii ani, cât şi la fiecare activare pe care o faci în piaţă (…) pornind de la a comunica cât mai fidel valorile brandului în ochii consumatorului şi până la ultimul şurub pus la un eveniment din cadrul Studio No. 7.”

  • Iohannis, despre impozitarea regresivă: Greu de explicat cum s-ar putea face

     Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, a fost întrebat, joi, într-o conferinţă de presă, ce părere are despre impozitarea regresivă şi dacă este doar o temă adusă în faţa publicului “de dragul discuţiei”.

    “Discuţia a fost din partea noastră să nu intrăm într-o schemă de impozitare progresivă, să nu mergem de la 16 la sută în sus, că nu este bine. S-a discutat, la un moment dat, intrarea pe o impozitare regresivă, ăsta cred că este un termen corect şi plăteşti cu atât mai puţin impozit cu cât câştigi mai puţin. Finalul ar fi nu depăşirea cotei de acum, de 16 la sută, ci coborârea cotei”, a spus Iohannis.

    El a precizat însă că este “greu de explicat cum s-ar putea face asta”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • GfK: Cota de încredere a românilor creşte în anii electorali

    Mai mult, încrederea populaţiei ar urma să crească şi anul acesta, dat fiind faptul că este an electoral, precizează un raport al GfK. “Încrederea populaţiei va continua să crească, ca urmare a promisiunilor din campaniile electorale la care românii vor fi intens expuşi anul aceasta, fapt observat şi în anii anteriori în care au fost alegeri”, a declarat Andi Dumitrescu, director general GfK România.

    Doar 13% dintre români consideră că starea financiară a familiei lor este mai bună decât acum 12 luni, în vreme ce aproape 40% afirmă că aceasta s-a înrăutăţit. Anul trecut, mai bine de jumătate dintre cei intervievaţi credeau că starea financiară se deteriorase faţă de 2012.

    Informaţiile sunt preluate din Barometrul de Încredere a Consumatorului, studiu realizat lunar de GfK România. Datele sunt reprezentative pentru populaţia României în vârstă de peste 14 ani, eşantionul fiind de 1000 de persoane.

  • Atacul informatic la care au fost supuşi vizitatorii din ultimele 24 de ore ai Yahoo.com

    Utilizatorii care nu au făcut update la ultima versiune de Java şi care au vizitat site-ul Yahoo.com în ultimele 24 de ore au fost ţinta unui atac de tip malwertising (reclamă rău intenţionată). Reclama se afisează cu precădere utilizatorilor din estul Europei, unde Yahoo! are o cotă de piaţă importantă, datorită utilizării serviciului de mesagerie Yahoo! Messenger. Atacul produce o vulnerabilitate ce instala diverşi viruşi, printre care Zeus (malware financiar) şi Dorkbot (un virus cu capabilităţi de control de la distanţă). Virusul Zeus încearcă să manipuleze tranzacţiile online pentru a transfera sume de bani din conturile utilizatorilor către cele ale atacatorilor. În cazul infectării cu Dorkbot, atacatorul plantează pe calculatorul victimei un backdoor, urmând să decidă mai târziu cum va controla sistemul infectat.

     “Metoda de distribuţie este extrem de populară printre infractorii informatici, deoarece permite unui atacator să ţintească întregul public al unui site cu trafic ridicat, precum Yahoo, în acest caz numărul victimelor va fi proporţional cu traficul. Chiar dacă portalul a identificat şi eliminat reclama periculoasă, utilizatorul deja infectat va continua să simtă efectele virusului în primul rând prin pierderi de bani şi date sensibile, de aceea dezinfecţia rapidă e crucială”, a declarat Cătălin Coşoi, chief security strategist în cadrul producătorului autohton de software de securitate informatică Bitdefender.
    Atacul funcţionează pe calculatoarele cu Java instalat.  Pentru a se proteja de astfel de atacuri utilizatorii sunt sfătuiţi să actualizeze imediat pluginurile web (Java, Adobe Reader şi Flash Player) şi să-şi instaleze o soluţie antivirus performantă.

     

  • Facilităţile pentru companii petroliere au fost aprobate de Guvern – surse

     Facilităţile au fost discutate în contextul în care Guvernul urma să majoreze acciza la carburanţi şi încerca să-i convingă pe reprezentanţii companiilor petroliere să nu majoreze preţurile.

    Preşedintele Traian Băsescu a anunţat însă că nu va promulga bugetul dacă acciza va fi majorată, premierul Victor Ponta precizând ulterior că negociază cu Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană amânarea cu trei luni a datei de majorare a accizei la motorină, folosită de către transportatorii de marfă, şi aplicarea acesteia doar la benzină.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Facilităţile pentru companii petroliere, pregătite să fie aprobate de Guvern

     Documentul a fost anunţat, miercuri dimineaţa, de Guvern pe lista actelor normative care “ar putea fi incluse” pe agenda şedinţei de miercuri.

    În urmă cu două săptămâni, agenţia MEDIAFAX a anunţat că Guvernul negociază cu reprezentanţii companiilor petroliere scăderea cotei de biocarburant care ar trebui majorată, conform legii, începând cu anul viitor la benzină şi amânarea întregului calendar în care această cotă urmează să crească semnificativ în următorii ani, dar şi a datei până la care furnizorii trebuie să introducă pe piaţă benzină mai bună calitativ.

    Discuţiile au avut loc în contextul în care Executivul încearcă să convingă companiile petroliere să nu majoreze preţul carburanţilor ca urmare a introducerii accizei de 7 eurocenţi pe litru. La discuţiile de la Palatul Victoria au venit atunci atât reprezentanţii companiilor petroliere, printre care OMV Petrom şi Rompetrol, dar şi oficialii ambasadei Kazahstanului la Bucureşti, ţară care deţine, prin KazMunaiGaz, pachetul majoritar de acţiuni la grupul Rompetrol.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Manolescu: Introducerea unei cote diferenţiate nu este o soluţie pentru 2014. Tehnic nu este timp

     “Să facem un sistem de taxare diferenţiată în două luni este imposibil. Nu convingem pe nimeni că am putea aduce la buget mai mulţi bani în felul ăsta. Prin 2000, când s-a introdus impozitul pe venitul global, sistemul a fost construit cam în doi ani. Trecerea de la sistemul progresiv la cota unică este simplă, dar invers nu e la fel de uşor”, a explicat Manolescu pentru MEDIAFAX, după o conferinţă organizată de Ziarul Financiar.

    El a arătat că în următoarele zile se va decide ce nevoie de venituri suplimentare va rezulta pentru bugetul pe 2014, iar concomitent se vor discuta opţiunile fiscale.

    Manolescu a precizat că în bugetul pe 2014 nu va fi inclusă pentru moment nicio reducere de TVA la alimente, întrucât este nevoie de o perioadă de şase luni pentru a vedea dacă diminuarea TVA la pâine va aduce venituri mai mici la buget. Oficialul MFP susţine că astfel de decizii nu se vor adopta dacă este nevoie de măsuri fiscale compensatorii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Consilier Ponta: Continuarea reducerii TVA pe anumite alimente ar fi binevenită, e prima măsură

     “O continuare a politicilor de reducere a TVA pe anumite alimente ar fi binevenită, nu ştiu dacă este posibilă acum, când avem o rectificare negativă. Ştim că reducerea TVA la pâine a fost bine-venită. Este o măsură care ar ajuta la reducerea evaziunii fiscale şi este o măsură care are şi o componentă socială (…) Sunt şi alte măsuri de relaxare, dar eu cu aceasta aş începe”, a spus Petrescu, întrebată la seminarul “Modificările Codului Fiscal”, organizat de Ziarul Financiar, ce taxe ar considera că trebuie scăzute sau eliminate.

    La rândul său, secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Dan Manolescu a explicat că o altă reducere pentru produse ar putea să intervină doar dacă se constată că reducerea TVA la pâine nu a dus la scăderi ale încasărilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Avertizare COD PORTOCALIU de inundaţii

     Potrivit avertizării transmise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor, codul portocaliu instituit prin avertizarea emisă joi la nivel regional de către Administraţia Bazinaă de Apă Argeş-Vedea se menţine pe râul Teleorman, pe sectorul aval s.h. Tătărăştii de Sus – amonte s.h. Teleorman (judeţul Teleorman), până sâmbătă, la ora 10.00.

    Avertizarea a fost emisă ca urmare a evoluţiei situaţiei hidrologice, a propagării viiturilor din amonte şi a evoluţiei debitelor evacuate din acumularea piscicolă Stârci, situată pe râul Valea Copacilor, afluent al Teleormanului, a precizat INHGA.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro