Tag: contracte

  • Scarlett Johansson, pe primul loc în topul celor mai bine plătite actriţe din lume în 2018

    În anul financiar cuprins între 1 iunie 2017 şi 1 iunie 2018, Johansson, în vârstă de 33 de ani, a câştigat 40,5 milioane de dolari – de patru ori mai mult decât în perioada precedentă -, mare parte datorită rolului Natasha Romanoff/ Black Widow din hitul “Răzbunătorii: Războiul infinitului/ Avengers: Infinity War” din franciza cu supereroi Marvel.

    În vârstă de 43 de ani, Angelina Jolie, ocupanta locului al doilea în topul Forbes, a câştigat 28 de milioane de dolari, mare parte datorită rolului din filmul “Maleficent 2”, programat pentru lansare în 2020.

    Jennifer Aniston, în vârstă de 49 de ani, care încă are un venit regulat datorită rolului pe care l-a jucat în sitcom-ul “Prietenii tăi/ Friends” din anii 1990, s-a situat pe poziţia a treia, cu 19,5 milioane de dolari. Actriţa mai câştigă bani din contracte de promovare pentru companii precum Coca-Cola, Smartwater şi Johnson & Johnson.

  • Autorităţile locale pot contracta împrumuturi din privatizări, în 2018, în limita a 800 mil. lei

    Banii accesaţi vor putea fi folosiţi pentru asigurarea prefinanţării şi/sau cofinanţării proiectelor din fonduri externe nerambursabile, inclusiv pentru cheltuielile neeligibile şi pentru asociaţiile de dezvoltare intercomunitară.

    Autorităţile pot depune solicitările până la 29 noiembrie 2018, la direcţiile generale regionale ale finanţelor publice, de la care documentaţia va fi transmisă Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.

  • BNR: CJUE a decis că băncile pot cesiona creditele fără ca debitorul să-şi poată răscumpăra datoria

    De asemenea, decizia CJUE nu se aplică nici dispoziţiilor legale naţionale care reglementează transmiterea creditelor şi substituirea cedentului de către cesionar în procedurile în curs.

    CJUE a emis această decizie, când a pronunţat, în data de 7 august 2018, o hotărâre legată de o serie de cereri referitoare la interpretarea Directivei 93/13/CE. Cererile au fost făcute în cazul unor litigii între Banca Santander şi doi clienţi (cazul-96/16) şi, respectiv, între Banco de Sabadel SA şi un client (cazul C-94/17), în legătură cu executarea unor contracte de credit încheiate între părţi.

    „Motivarea CJUE este aceea că «Directiva privind clauzele abuzive în contactele încheiate cu consumatorii trebuie interpretată că… nu este aplicabilă practicii unui profesionist care constă în cesiunea sau în cumpărarea unei creanţe deţinute faţă de un consumator, fără ca posibilitatea unei asemenea cesiuni să fie prevăzută în contractul de împrumut încheiat cu acest consumator, fără ca acesta din urmă să fie informat în prealabil despre respectiva cesiune sau să îşi dea consimţământul la aceasta şi fără a i se acorda acestuia posibilitatea să îşi răscumpere datoria şi, astfel, să o stingă, prin rambursarea către cesionar a preţului pe care acesta l-a plătit pentru cesiunea menţionată, majorat cu costurile, cu dobânzile şi cu cheltuielile de judecată aplicabile». Totodată, motivarea CJUE stabileşte că directiva în cauză nu este aplicabilă nici unor dispoziţii naţionale, precum cele ce figurează în dreptul spaniol, care încadrează posibilitatea de răscumpărare şi substituirea cesionarului în drepturile cedentului în procedurile în curs. Altfel spus, CJUE a stabilit că institutiile de credit pot realiza cesiuni de credite fără ca debitorului să i se dea posibilitatea să-şi răscumpere datoria”, explică Cristian Bichi, consilierul guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR), într-o opinie publicată pe blogul instituţiei, www.opiniibnr.ro.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Eurostat: România se află pe ultimul loc în UE la numărul de angajaţi cu contracte temporare

    Din raportul publicat de Eurostat reiese faptul că în România, rata angajărilor cu contracte temporare a persoanelor cu vârste cuprinse între 20 şi 64 de ani este de 1,2%, în timp ce media europeană a fost de 13,4%, în 2017.

    De asemenea, în România ponderea femeilor angajate a fost de 60,2%, cea a bărbaţilor 77,3%, iar ponderea tinerilor cu vârsta cuprinsă între 20 şi 24 de ani a fost de 40,8%.

    Ponderea totală a angajaţilor temporari a variat printre statele membre, cele mai mari fiind înregistrate în Polonia şi Spania (26%), Portugalia (22%) şi Croaţia (20%), iar cel mai scăzut în România (1% (2%), Estonia şi Letonia (ambele 3%).

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Aproape jumătate din salariaţii României, câştiguri mai mici după revoluţia fiscală

    Astfel, 24% din angajatorii activi nu au operat nicio modificare a contractelor individuale de muncă, nici măcar pentru un singur contract, transmit reprezentanţii Blocului Naţional Sindical, printr-un comunicat de presă postat pe site.

    Sindicaliştii spun că pe 31 martie 2018, erau înregistrate 2.196.895 de contracte de muncă cu timp complet cu salariul de încadrare egal cu salariul minim, adică 41,13% din totalul contractelor de muncă cu timp complet.

    Ca efect însă al adoptării OUG 79/2017 prin care sarcina contribuţiilor sociale a trecut de la angajator la angajat, de la 1 ianuarie 2018, România este singurul stat din Uniunea Europeană în care contribuţiile la asigurările sociale pentru sistemul de pensii şi cel de asigurări sociale sunt plătite integral de angajaţi.

    Confederaţia sindicală mai spune că aproximativ 1,2 milioane de angajaţi au salariile diminuate şi alţi 608.781 sunt expuşi riscului de diminuare. Astfel, 1.135.418 salariaţi au înregistrat, în martie 2018 faţă de noiembrie 2017, reduceri ale veniturilor salariale nete, din care: 169.440 de salariaţi au suportat integral transferul sarcinii contribuţiilor, 965.978 de salariaţi au suportat parţial transferul sarcinii contribuţiilor. 608.781 de salariaţi au primit compensarea transferului sub formă de bonusuri, contractele lor de muncă au rămas însă neschimbate în ceea ce priveşte salariul de bază brut, ca urmare angajatorul poate decide oricând unilateral diminuarea sau stoparea acestor forme de remunerare, potrivit BNS.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • CFR Călători anunţă ÎNCHIRIEREA a trei trenuri în ziua mitingului PSD

    ”Până în prezent au fost încheiate şi achitate trei contracte comerciale de transport pentru trei perechi de trenuri cu destinaţia Bucureşti, fără afectarea trenurilor din pachetul de servicii publice”, arată CFR Călători ca răspuns dat unei solicitări MEDIAFAX.

    În răspuns se mai precizează că, ”deocamdată, pentru data de 9 iunie a.c. CFR Călători nu a primit nicio solicitare de suplimentare cu vagoane a trenurilor din graficul de circulaţie, cu destinaţia Bucureşti”.

    Oficial, CFR Călători nu a anunţat cine a contractat şi plătit garniturile de tren, însă surse politice spun că ar avea legătură cu mitingul PSD.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preţul petrolului a depăşit pragul de 80 de dolari pe baril, pericol de scumpiri în România

    Contractele futures intermediare ale petrolului american West Texas au crescut cu 29 de cenţi, la 71,78 de dolari/baril.

    Perspectiva unei scăderi puternice a exporturilor de petrol iraniene în lunile următoare, din cauza sancţiunilor din SUA reînnoite ca urmare a deciziei preşedintelui Donald Trump de a se retrage de la un acord nuclear cu Teheran, a ridicat preţurile petrolului în ultimele săptămâni.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce trebuie să ştim despre contractul de telefonie mobilă. ANCOM: Atenţie la perioada minimă!

    „Utilizatorii consideră că dacă se portează de la un operator la altul nu vor mai trebui să plătească penalizări legate de renunţarea la contract. Indiferent de motivul pentru care vor să renunţe la serviciul pe care îl deţin, utilizatorii trebuie să citească prevederile contractului pe care îl au şi să se asigure că au ieşit din perioada minimă contractuală pentru a nu risca plata de penalităţi pentru rezilierea anticipată a contractului”, a declarat Sorin Grindeanu, preşedintele Autorităţii Naţionale de Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

    Reprezentanţii Autorităţii spun că furnizorii de comunicaţii electronice sunt obligaţi să ofere contracte cu perioade minime de cel mult 24 de luni, însă trebuie să aibă şi perioade contractuale de 12 luni, iar după expirarea perioadei minime contractul se va derula în continuare pe o perioadă nedeterminată sau se va prelungi succesiv cu perioade egale cu perioada contractuală minimă.

    „Furnizorii de servicii de telefonie, internet şi televiziune pot stabili o perioadă contractuală minimă, denumită şi perioadă contractuală iniţială în cazul contractelor ce au ca obiect furnizarea de servicii de comunicaţii electronice. Renunţarea la contract în această perioadă contractuală minimă atrage, de regulă, plata unor penalităţi. Excepţie fac situaţiile în care utilizatorii solicită rezilierea contractului ca urmare a modificării unilaterale a acestuia de către furnizor”, arată un comunicat al ANCOM.

    Autoritatea mai precizează că, în funcţie de strategia comercială a fiecărui furnizor, se pot concepe şi oferte care presupun încheierea contractului pe o perioadă nedeterminată (adică fără durată minimă contractuală), de regulă la preţuri standard (fără beneficii sau reduceri), iar avantajul pentru utilizatori este acela că acest tip de contract poate fi reziliat oricând, fără plata unor penalităţi.

    „Durata totală a contractului nu trebuie confundată cu perioada contractuală minimă. Din analiza efectuată de ANCOM a contractelor principalilor furnizori de servicii de comunicaţii electronice din România a reieşit că, după expirarea perioadei contractuale minime, contractul nu încetează, ci se derulează în continuare pe o perioadă nedeterminată sau se prelungeşte succesiv cu perioade egale cu perioada contractuală minimă, în funcţie de prevederile concrete ale contractului şi de solicitările abonaţilor. În acest caz, după expirarea perioadei minime iniţiale nu este necesară contractarea unei noi oferte pentru prelungirea duratei contractuale, oferta curentă fiind în continuare disponibilă. De asemenea, după expirarea perioadei minime iniţiale, utilizatorii pot renunţa la contract fără plata penalităţilor de reziliere anticipată”, precizează Autoritatea Naţională.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Profitul Nuclearelectrica a crescut cu 51,7% în trimestrul I 2018, la aproape 190 de milioane de lei

    „Rezultatul din exploatare (EBIT) a înregistrat o creştere de 44,4%, iar EBITDA o creştere de 25,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, în principal ca urmare a creşterii veniturilor din exploatare cu 15%, influenţate de creşterea cu 11,8% a veniturilor din vânzarea energiei electrice”, se arată în raport.

    Ca urmare a liberalizării complete a pieţei energiei electrice începând cu 1 ianuarie 2018, strategia de vânzări a SNN a fost reconfigurată în conformitate cu noile condiţii de piaţă, cu axare pe piaţa Forward şi contracte pe perioade lungi de timp şi preţuri stabile, în scopul valorificării optime a producţiei.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preţul petrolului va atinge un nivel record în 2018, ajungând între 80 şi 100 de dolari/baril

    Analiştii din industrie au indicat – ca motiv pentru creşterea bruscă a preţurilor de petrol – conflictele escaladate din Orientul Mijlociu, o criză din Venezuela şi reducerile de aprovizionare ale Arabiei Saudite şi a altor producători, care au dominat, la scară mondială, contractele futures Brent şi US West Texas Intermediary pe termen scurt, împingând preţurile la cel mai mare nivel din 2014 (între 70 şi 75 de dolari pe baril).

    Cu toate acestea, un motiv mult mai bine întemeiat a declanşat şi o tendinţă de creştere rapidă a petrolului: cererea din Asia, care -potrivit Goldman Sachs – va urca preţurile între 80 şi 100 de dolari/baril în 2018, potrivit Reuters.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro