Tag: Constitutie

  • Discriminarea pentru orientarea sexuală, interzisă în noua Constituţie

    Membrii Comisiei au adoptat, cu 18 voturi “pentru” şi două voturi “împotrivă”, amendamentul depus de Chiuariu, la articolul 4, alineatul 2, astfel: “România este patria comună şi indivizibilă a tuturor cetăţenilor săi. Orice discriminare bazată pe sex, culoare, origine etnică sau socială, trăsătură genetică, limbă, credinţă sau religie, opinii politice sau de altă natură, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere, dizabilităţi, vârstă sau orientare sexuală este interzisă”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Campionatul naţional pentru modificarea Constituţiei: faza calificărilor

    PDL, UDMR şi PPDD au anunţat că atacă proiectul de lege la Curtea Constituţională, în timp ce Forţa Civică a lui MRU şi-a adus aminte de tacticile de luptă de vara trecută şi a ameninţat că va boicota un referendum de revizuire a Constituţiei dacă actuala putere insistă să introducă modificări nedemocratice, cum ar fi desemnarea premierului exclusiv de către partidul care ocupă cele mai multe mandate parlamentare, obligaţia preşedintelui ţării de a-l accepta şi dizolvarea parlamentului dacă în 30 de zile de la desemnarea premierului nu se ajunge la o majoritate care să-l voteze.

    Principalele propuneri de modificare includ, în afară de această schimbare fundamentală a modului de desemnare a premierului, unificarea la patru ani a mandatului preşedintelui şi cel al parlamentului şi imposibilitatea de angajare a răspunderii guvernului mai mult de o dată în fiecare legislatură. Legislativul ar urma să fie bicameral, cu Camera formată din cel mult 300 de aleşi şi Senatul ca reprezentant al viitoarelor regiuni. Sistemul electoral va fi proporţional, cu vot pe liste.

    Comisia Constituţională condusă de Crin Antonescu urmează să definitiveze proiectul de modificare a legii fundamentale până la 20 iunie, astfel încât acesta să poată fi adoptat de Senat până la vacanţa de vară, de Cameră în sesiunea de toamnă şi apoi supus referendumului popular în octombrie.

    De remarcat este modul ferm în care UDMR a continuat să se lupte nu doar pentru scoaterea din Constituţie a titlului de “stat naţional” pentru România (demers eşuat), dar şi pentru ca maghiara să fie recunoscută ca limbă regională, minorităţile să fie recunoscute ca factor constitutiv al statului român, iar regionalizarea în forma actuală să nu aibă loc, întrucât ar duce la desfiinţarea judeţelor cu populaţie majoritar maghiară. Congresul formaţiunii a recomandat inclusiv constituirea unor regiuni cu statut special (probabil în forma din vremea lui Stalin?).

    Agresivitatea pledoariei UDMR se explică atât prin statutul aparte al formaţiunii, de arbitru etern între stânga şi dreapta politicii de la noi, cât şi prin susţinerea entuziastă din partea forţelor poltice de la Budapesta, reprezentate la congres. Reuters notează că programul premierului Viktor Orban de a le da drept de vot maghiarilor din diaspora, la alegerile de la anul din Ungaria, se bucură de popularitate în rândul electoratului.

  • Blaga: Vom boicota prezenţa la referendumul pentru Constituţie dacă nu se respectă voinţa poporului

     “Ne pronunţăm ferm împotriva proiectului de lege pentru scăderea cvorumului la referendumul de revizuire a Constituţiei la sub 50 la sută. Se propune ca o minoritate, 30 la sută, să revizuiască Constituţia şi să decidă asupra unui lucru atât de important. În condiţiile în care, la revizuirea Constituţiei, nu se respectă voinţa poporului, exprimată la referendumul validat, referitoare la Parlament unicameral şi 300 de parlamentari, noi, PDL, vom boicota prezenţa la referendum, pentru că în condiţiile noii Legi a referendumului, pe care noi o vom contesta, dacă totuşi ea va fi valabilă, gândiţi-vă la ce ne expunem doar participând şi votând împotrivă”, a declarat, vineri, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, Vasile Blaga.

    Fostul preşedinte al PDL Emil Boc a spus, în aceeaşi conferinţă de presă, că punctul de vedere al PDL a fost constant, de respectare a voinţei oamenilor la un referendum validat în 2009.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un deputat PC cere recunoaşterea rolului istoric al Casei Regale prin Constituţie

    “Casa Regală a României este recunoscută pentru rolul istoric avut în constituirea şi dezvoltarea statului modern, naţional, unitar român. Casa Regală funcţionează potrivit Statutelor sale”, prevede amendamentul lui Ionescu, depus la Comisia de revizuire.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Noua Constituţie va include pentru prima dată noţiunea de “comunităţi locale”

     El a precizat că subiectul a fost discutat, luni seara, la nivelul USL.

    “Am discutat şi ieri şi dorim, la revizuirea Constituţiei, să introducem pentru prima dată noţiunea de «comunităţi locale», cu drepturi extinse, şi aici vorbim de regiuni, de judeţe, de oraşe şi comune. Vorbim de camera superioară a Parlamentului, Senatul, care va avea un rol decizional în tot ceea ce ţine de legislaţia de dezvoltare a comunităţilor locale. Deşi conduc un guvern central, cred foarte mult în faptul că cele mai multe dintre decizii şi cele mai bune dintre decizii trebuie luate la nivel local, nu la nivel central”, a spus Ponta după ce a participat la conferinţa “Cities of Tomorrow”: dezvoltarea urbană, încotro?, organizată de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germanǎ (AHK Romania) şi MEDIAFAX.

    Cittii mai multe pe www.mediafax.ro

  • Kelemen: UDMR nu susţine scăderea pragului la referendum. Pentru Constituţie trebuie să rămână 50%

     Kelemen Hunor a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, răspunzând unei întrebări privind reducerea cvorumului la referendumuri, că nu “vede prea bine” scăderea acestui prag.

    “Scăderea pragului la referendum de la 50 la sută la 30 la sută nu o vedem prea bine şi nu o susţinem. Credem că, pentru Constituţie, la referendum trebuie să rămână pragul de 50 la sută”, a spus Kelemen.

    Comisia juridică din Senat a aprobat, marţi, propunerea legislativă care reduce cvorumul la referendumuri la 30% din numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente, fiind înregistrate două voturi “împotrivă”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Comisia parlamentară prelungeşte termenul de depunere a amendamentelor la Constituţie

     Vicepreşedintele comisiei de revizuire, Ioan Chelaru, a declarat că prelungirea termenului, pentru 27 mai, a fost justificată de faptul că miercuri ar fi expirat termenul pentru depunerea raportului Forumului constituţional şi a amendamentelor.

    “Cum nu toate sunt gata şi cum încă Forumul constituţional ne-a rugat să mai dăm un termen de o săptămână să poată prezenta un raport complet, astăzi comisia întrunită a emis o hotărâre prin care modifică regulamentul şi stabileşte 27 mai ultim termen în care să primim şi raportul forumului constituţional, dar şi iniţiativele din partea grupurilor parlamentare sau a societăţii civile”, a declarat Chelaru.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum se vor confisca legal maşinile în România

    Premierul Victor Ponta a precizat că articolul 44 din Constituţie privind dreptul de proprietate poate fi revizuit dacă este revizuit articolul care spune că acest articol este „nerevizuibil”.

    „Te duci la articolul care spune că este nerevizuibil articolul 44 şi îl revizuieşti pe ăla şi atunci este revizuibil şi 44”, a subliniat Victor Ponta. Revizuirea articolului 44 din Constituţie este dorită de premier pentru a putea impune confiscarea averilor obţinute ilegal şi confiscarea maşinilor cu care se comit infracţiuni pentru a fi valorificate.

    „Sunt lucruri concrete, Poliţia Română ţine garaje întregi de maşini confiscate furate şi le ţine Poliţia Română că nu avem voie să le vindem, valorificăm, este dreptul de proprietate. Toată lumea din Europa care respectă dreptul de proprietate mai mult decât noi le vinde.şi cu asta basta. Noi trăim în nişte situaţii absurde. Eu vreau să vă arăt că se poate”, a spus Ponta.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Ponta: Eu vreau să arăt că articolul 44 din Constituţie privind proprietatea e revizuibil

     Solicitat să comenteze unele declaraţii din mediul public potrivit cărora articolul 44 este nerevizuibil, Ponta a răspuns: “Până la urmă te duci la articolul care spune că e nerevizuibil şi-l revizuieşti. Important este dacă vrei, important este dacă există decizia politică şi asumată. Te duci la articolul care spune că 44 e nerevizuibil şi îl revizuieşti pe ăla şi atunci e revizuibil şi 44”.

    Ponta a dat exemplul unor situaţii concrete care nu îşi găsesc în acest moment o rezolvare corectă din cauza formei în care este reglementată proprietatea în acest moment.

    “Eu vin şi vă spun că sunt lucruri concrete cu care ne întâlnim: Poliţia Română ţine garaje întregi de maşini confiscate şi furate, că nu avem voie să le valorificăm, că e dreptul de proprietate. Toată lumea din Europa care respectă dreptul de proprietate mult mai mult decât România le vinde domn’e, şi cu asta basta. Noi trăim în nişte situaţii absurde, adică vreţi să nu vindem maşinile confiscate că nu ştiu cine v-a zis dumneavoastră că nu se poate revizui articolul 44. Eu vreau să vă arăt că se poate dacă vrei. Întrebarea este dacă există voinţă”, a spus Ponta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro