Tag: banci

  • Românica, şi pe tine te iubim!

    Noi/voi avem/aveţi o părere destul de proastă despre conaţionalii noştri: analfabeţi funcţionali, needucaţi financiar, ţărani, manelişti, bombardieri, neam de hoţi, corupţi, leneşi etc. Când vorbeşti cu străinii, cu cei care au stat pe aici, aceştia au o altă părere: românii nu diferă faţă de popoarele lor, nu suntem mai buni sau mai proşti decât alţii, nu suntem mai mult sau mai puţin leneşi, mai mult sau mai puţin corupţi.

    Totul depinde de cât de tare strigăm acest lucru. Patronii români îşi pun mâinile în cap când se confruntă cu noua generaţie, în schimb, dacă aceeaşi generaţie, dacă aceiaşi tineri se duc în afară, patronii de acolo au o altă părere, că românii sunt muncitori, pot să ducă mult, sunt mai serioşi decât conaţionalii lor. Cu toţii vorbim despre şcoală, cât de prost a ajuns, copiii nu mai învaţă aşa cum învăţam noi, iar în aceste condiţii, rezultatul nu poate fi altul decât prost. În schimb, şcolile externe de-abia aşteaptă să vină în România să facă recrutări, considerând că elevii/studenţii români sunt poate mai isteţi decât alţii, nu sunt mai prejos în privinţa inteligenţei etc. Când noi plecăm în afară înjurând, expaţii nu ştiu cum să-şi prelungească mai mult şederea în România sau cum să-şi găsească alte posturi ca să rămână în ţară. Bineînţeles că este altceva să te duci să lucrezi în afară pe 1.000-2.000 de euro şi altceva când un expat câştigă în România 15.000 de euro pe lună net plus o listă lungă de beneficii. Cum se spune, la aceşti bani şi eu aş rămâne în România. Foarte mulţi intelectuali vor neapărat să scoată în evidenţă că suntem pe penultimul loc din Europa la testele PISA. Dar dacă noi am încerca să facem aceste teste, am vedea că nu suntem mai buni decât alţii. Dacă am lua numai zona urbană pe testele PISA, am vedea că suntem peste media Uniunii Europene, că elevii români sunt peste cei francezi, germani, austrieci. Însă rezultatul nostru final arată prost din cauza zonei rurale, acolo unde şcoala poate nu este pe primul loc. Bancherii spun despre clienţii lor români că nu au educaţie financiară, că se împrumută mai mult decât pot duce, dar uită să precizeze că aceste credite sunt date de către bănci ştiind că persoana care le ia nu realizează ce înseamnă acel credit. Creditele în franci elveţieni au fost vândute celor needucaţi financiar de către cei mai educaţi financiar. Şi cel mai ironic este că primii clienţi ai creditelor în franci elveţieni au fost chiar directori şi oameni din bănci. Cu toţii considerau că dobânda este prea mică şi că nu există risc valutar. Când a venit criza din 2008, când a crescut francul elveţian, primii care aşteptau reducerea cursului CHF la valoarea din momentul acordării creditului erau chiar bancherii, nu oamenii de rând. Bancherii vorbesc despre economii pe termen lung, despre conturi de investiţii, inclusiv pentru copii, dar ce economii poţi să faci când dobânda este de 4%, iar inflaţia este de 16%. În mod normal nimeni n-ar mai trebui să investească în acest produs de economisire pe termen lung. Toţi analiştii economici, toţi economiştii, toţi bancherii au criticat ani de zile  faptul că economia României  se bazează pe consum, pe faptul că românii ies cu coşurile pline din supermarket, pe faptul că aruncă cu bani în dreapta şi-n stânga. Când consumul creştea, inclusiv pe datorie, nu era bine. Acum, când consumul scade, când oamenii sunt mai atenţi cu banii lor, nu e bine pentru că afectează economia. Pentru companiile internaţionale, România este o ţară extraordinară, vânzările pe metrul pătrat sunt printre cele mai ridicate din Europa şi nimeni nu se plânge de acest lucru. Numai noi ne plângem, numai economiştii ne arată cu degetul. Dacă întrebi chelnerii români care lucrează în restaurantele din Bucureşti, cei mai buni clienţi ai lor nu sunt „străinii care au bani”, ci „românii, care nu au bani”.  Străinii nu prea se înghesuie să lase bacşiş, în schimb românii, dacă sunt într-o stare bună, nu se uită la bani, vor ca şi chelnerii să se simtă fericiţi, aşa cum se simt şi ei.

    Când au aflat că România este o ţară de videochatiste, mulţi români au sărit în sus. Dar aceste videochatiste sau videochatişti, pentru că sunt şi băieţi, sunt buni consumatori în România, poate îşi ţin banii în bănci în depozite sau conturi de economii, iau un credit, cumpără apartamente, lasă bacşiş la un restaurant, ca şi chelnerii să aibă mai mulţi bani. Suntem cum suntem, suntem cum este ADN-ul nostru – nu putem fi nici nemţi, nici sârbi, nici polonezi, să murim cu sabia în mână, suntem cum venim din istorie. Dar nu cred că suntem mai prejos decât alţii. Din punct de vedere economic, munca noastră, ceea ce am făcut în ultimii 20 de ani, a asigurat României cea mai rapidă creştere economică din Europa. Această creştere nu a venit pentru că am fi leneşi, ci dimpotrivă. În caz că vă întrebaţi, creşterea economică din ultimul deceniu, când PIB-ul s-a dublat de la 140 de miliarde de euro la 280 de miliarde de euro, a fost susţinută de pariuri, entertainment, de Untold, Electric Castel dar şi de manelişti, de videochat, de piaţa neagră şi gri.   

    (cristian.hostiuc@zf.ro)

  • Giganţii din domeniul bancar taie în carne vie pentru a-l salva pe unul de-al lor şi lasă mii de oameni fără loc de muncă doar pentru a supravieţui

    JPMorgan Chase & Co. a notificat aproximativ 1.000 de angajaţi ai First Republic Bank că nu li se vor da locuri de muncă – nici măcar temporar – în urma preluării creditorului falimentar, scrie Bloomberg.

    Cea mai mare bancă americană a oferit joi roluri cu normă întreagă sau de tranziţie pentru aproape 85% dintre cei aproape 7.000 de angajaţi care mai lucrau la First Republic în momentul prăbuşirii, în timp ce restul au fost anunţaţi că nu vor primi o poziţie. Locurile de muncă temporare vor avea o durată de trei, şase, nouă sau 12 luni, în funcţie de post, potrivit unei surse din interiorul băncii.

    „De la achiziţia First Republic, la 1 mai, am fost transparenţi cu angajaţii lor şi ne-am respectat promisiunea de a-i ţine la curent cu chestiunea locurilor de muncă. Recunoaştem că au fost supuşi stresului şi incertitudinii din martie şi sperăm că ziua de astăzi va aduce claritate”, potrivit unui purtător de cuvânt al JP Morgan.

    Foştii angajaţi ai First Republic cărora nu li s-au oferit locuri de muncă la JPMorgan „vor primi plata şi beneficiile echivalente a două luni de muncă”.

    First Republic a declarat la sfârşitul lunii aprilie că va reduce cu până la 25% din forţa sa de muncă, una din seria de măsuri menite să consolideze banca cu probleme şi să liniştească investitorii. Aceste măsuri nu au fost în cele din urmă suficiente. Majoritatea angajaţilor care nu au primit joi o ofertă de angajaţre la JPMorgan fuseseră identificaţi ca fiind parte din reducerile de personal pe care First Republic voia să le facă.

    JPMorgan, care avea 296.877 de angajaţi la sfârşitul lunii martie, s-a impus în faţa rivalilor în cadrul unei licitaţii conduse de guvern pentru First Republic. Ca parte a ofertei sale câştigătoare, JPMorgan a achiziţionat aproximativ 173 de miliarde de dolari din împrumuturile First Republic, 30 de miliarde de dolari în titluri de valoare şi 92 de miliarde de dolari în depozite – şi apoi a trebuit să decidă ce să facă cu angajaţii săi, dintre care zeci încasau peste 10 milioane de dolari pe an.

  • Peste o cincime din băncile locale au rămas pe pierdere, în ciuda creşterii dobânzilor 7 bănci au încheiat T1/2023 pe minus, pierderea cumulată fiind de peste 46 mil. lei, în timp ce 25 de instituţii de credit au obţinut profit, câştigul total depăşind 3,4 mld. lei

    Cel mai probabil băncile care au rămas pe pierdere în T1/2023 sunt bănci mici, în condiţiile în care băncile mari din top 10 au majorat creditarea cu procente cuprinse între 10% şi 20% faţă de T1/2022. Iar profiturile raportate de băncile mari au fost în creştere în T1/2023, ca urmare a creşterii creditării, dar şi a ascensiunii veniturilor odată cu saltul dobânzilor.

    Un procent de 22% din numărul total al instituţiilor de credit din România au înregistrat pierderi în primul trimestru (T1) din 2023, în timp ce 78% au fost pe profit, într-un context caracterizat de creşterea dobânzilor şi inflaţie încă ridicată.

    Concret, din cele 32 de bănci active în România un număr de 7 instituţii de credit au fost pe minus în primul trimestru din acest an, adunând pierderi cumulate de 46,4 mil. lei. Pe de altă parte, 25 de bănci au fost profitabile raportând pentru primele trei luni din acest an câştiguri cumulate de peste 3,4 mld. lei. potrivit datelor transmise de BNR la solicitarea ZF.

    Comparativ, în primele trei luni din 2022 erau în total 34 de bănci, din care 6 bănci pe minus, cu o pierdere cumulată mai mică, de 37,6 mil. lei. Iar 28 de bănci au fost profitabile în T1/2022, câştigul cumulat al lor fiind sub 2 mld. lei.

    Pe total, profitul net la nivelul sistemului bancar românesc, care adună 32 de bănci, a ajuns după primele trei luni din acest an la 3,36 mld. lei. Câştigul băncilor din primele trei luni din 2023 este în creştere comparativ cu profitul din aceeaşi perioadă a anului trecut, creşterea fiind de peste 70%, după cum reiese din datele preliminare ale BNR. La sfârşitul lui T1/2022, sistemul bancar avea un profit net de 1,95 mld. lei.

    Până acum, câştigurile mari obţinute de bănci au fost, în general, corelate şi cu ascensiunea creditării şi a economiei.

    La nivelul întregului sistem bancar, creditul privat, cea mai importantă sursă de finanţare a economiei reale, a continuat să crească, viteza medie anuală a creditelor (retail şi corporate) fiind în T1/2023 de aproape 11%, până la un sold de 370,5 mld. lei, sub viteza medie de anul trecut, de 15,5%.  Pe de altă parte, economia a înregistrat un avans de doar 2,3% în T1.

    Cel mai probabil băncile care au rămas pe pierdere în T1/2023 sunt bănci mici. Băncile mari din top 10 au majorat creditarea cu procente cuprinse între 10% şi 20% faţă de T1/2022. Iar profiturile raportate de băncile mari au fost în creştere în T1/2023, ca urmare a creşterii creditării, dar şi a ascensiunii veniturilor odată cu saltul dobânzilor.

    Dobânzile încasate de bănci la credite reprezintă principala sursă de câştig pentru instituţiile de credit. Dobânzile la lei au sprintat puternic începând din a doua parte a anului 2022, în condiţiile în care şi inflaţia a explodat, depăşind 16%, iar dobânzile au rămas ridicate şi în T1/2023, deşi inflaţia a mai scăzut, până la 14,5% în martie.

    T1/2023 a fost cel mai bun prim trimestru din ultimii ani, după ce în T1/2022 câştigul preliminar a fost de aproape 2 mld. lei, în T1/2021 profitul a fost de 1,89 mld. lei, în T1/2020 profitul băncilor era de 1,65 mld. lei, la sfârşitul primului trimestru din 2019 sistemul bancar avea un profit de 1,8 mld. lei, în timp ce în T1/2018 câştigul era de 1,77 miliarde de lei.

    Câştigurile mari raportate de băncii în ultimii ani au fost susţinute atât de îmbunătăţirea calităţii portofoliilor şi scăderea provizioanelor, cât şi de activitatea operaţională, portofoliile de credite noi fiind în creştere. Totodată, marja mare dintre dobânzile la credite şi depozite a susţinut rezultatele raportate de bănci.

    Rentabilitatea activelor (ROA) şi rentabilitatea capitalului (ROE) au urcat la sfârşitul lui T1/2023 la niveluri record de 1,90% şi respectiv 21,34%, în creştere faţă de nivelurile din T1/2022. Având în vedere nivelul ROA şi al activelor, reiese un profit de circa 3,4 mld. lei pentru sistemul bancar în T1/2023.

    Profiturile cumulate ale celor mai mari trei bănci din România – Banca Transilvania, BCR şi BRD – s-au apropiat de 1,6 mld. lei în T1/2023, în creştere faţă de T1/2022, reprezentând aproape jumătate (circa 46%) din câştigul întregului sistem bancar.

    Lider în topul celor mai mari profituri din T1/2023 a fost Banca Transilvania, cea mai mare bancă după active de pe piaţa locală, care a obţinut un profit net record de 676 mil. lei, mai mult decât dublu faţă de câştigul din T1/2022. Profitul net consolidat al Grupului BT a ajuns la 838 mil. lei în primul trimestru din 2023.

    BCR, a doua cea mai mare bancă din România, a raportat pentru T1/2023 un profit de 563 mil. lei, în creştere cu 18%.

    Iar BRD, a treia bancă de pe piaţa locală după active, a obţinut în primul trimestru un profit net de 332,7 mil. lei, în creştere cu 35,4% faţă de T1/2022, în contextul creşterii creditării şi a veniturilor. La nivelul întregului grup BRD, profitul net a fost în T1/2023 de 342 mil. lei, cu 30% peste T1/2022.

  • Atenţi, români cu credite la bănci: Ce trebuie să ştie toţi românii care au contractat un credit. Anunţul a fost făcut recent

    Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a lansat o adresă specială de e-mail, cu scopul de a veni în sprijinul consumatorilor care identifică elemente menite să le afecteze direct interesele şi să îi determine să ajungă într-o situaţie financiară dificilă, în timpul derulării unui credit bancar contractat, conform celui mai recent comunicat al instituţiei.

    Adresa de e-mail prin care consumatorii pot semnala probleme este spsf@anpc.ro.

    Problemele pe care le pot semnala consumatorii sunt:

    creşterea exagerată a ratelor şi, ca atare, a gradului său de îndatorare, faţă de momentul contractării creditului;

    creşterea nejustificată a dobânzii aplicate pentru rambursarea creditului, comparativ cu prevederile contractuale;

    prezentarea, la momentul ofertării, doar a soluţiei de rambursare cu rate egale (ponderea în rată fiind de 75% dobândă şi

    25% sold principal), fără a i se pune la dispoziţie mai multe posibilităţi de rambursare pentru a alege.

    În cazul în care consumatorii doresc să reclame astfel de situaţii, trebuie să transmită pe adresa de e-mail menţionată, scanarea următoarelor documente

    contractul si scadenţarul iniţial;

    valoarea actuală a ratei;

    notificările primite de la bancă;

    venitul net al titularului, la momentul contractării şi în prezent;

    corespondenţa pe care aţi avut-o cu banca.

    „Pentru documentarea comparativă a comisarilor ANPC care se ocupă de acest domeniu, în cazul în care locuiţi sau munciţi în altă ţară a Uniunii Europene, deţineţi un contract de împrumut încheiat cu o bancă de acolo şi doriţi să veniţi în sprijinul instituţiei noastre – pentru o imagine cât mai completă referitoare la abordarea acestei chestiuni la nivelul comunitar – trimteţi, pe aceeaşi adresă de e-mail, scanarea documentelor care să conţină nivelul ratelor, scadenţarele, dobânzile sau orice altă informaţie referitoare la derularea creditului doriţi să ne puneţi la dispoziţie, fără a ne dezvălui datele Dvs. personale”, conform documentului oficial.

  • Cu mâinile legate: Vestul a reuşit să îngheţe active ruseşti de sute de miliarde de dolari din bănci, iahturi, avioane şi alte trofee de lux dar nu poate face nimic cu banii

    La câteva săptămâni după ce Rusia a invadat Ucraina în februarie 2022, ministrul britanic al transporturilor de atunci, Grant Shapps, a prezentat pe tik TikTok un superiaht albastru uriaş deţinut de un om de afaceri rus bogat, pe care guvernul britanic tocmai îl confiscase într-un doc din Londra.  Cu toate acestea, autorităţile nu pot face prea mult cu activele îngheţate , pentru că potrivit legii, acestea doar îl blochează pe proprietar din a le utiliza, scrie Bloomberg.

    Aceeaşi situaţie se aplică şi în cazul activelor ruseşti îngheţate în valoare de sute de miliarde de dolari, care, care dacă ar fi confiscate şi vândute de guvernele occidentale, ar putea ajuta la plata reconstrucţiei Ucrainei.

    Îngheţarea unui activ înseamnă că acesta nu poate fi utilizat, mutat sau vândut, dar proprietatarul său legală nu se schimbă. Confiscarea unui bun – fie că este vorba de un vehicul legat de traficul de droguri sau de un superyacht de care se bucură un oligarh sancţionat – transferă proprietatea către autoritatea care a pus sechestru, care poate folosi sau vinde bunul.

    La scurt timp după ce Rusia a invadat Ucraina, SUA şi aliaţii săi au îngheţat active ale băncii centrale ruseşti în valoare de aproximativ 300 de miliarde de dolari, deţinute în instituţii financiare non-ruseşti. Sancţiunile impuse unor persoane proeminente din Rusia au îngheţat active suplimentare estimate la 58 de miliarde de dolari, inclusiv case, iahturi şi avioane private.

    Când vine vorba despre valoarea totală a activelor îngheţate realitatea este că autorităţile au reuşit să pună mâna pe sume mari, dar nu impresionate sau de un impact prea mare.

    Iahturi ale unor miliardarii ruşi precum Suleiman Kerimov şi Viktor Vekselberg au fost confiscate în Fiji şi, respectiv, în Spania, în 2022, de către forţele de ordine locale care au acţionat la cererea autorităţilor americane.

    Biroul de control al activelor străine din SUA l-a desemnat pe Kerimov ca făcând parte dintr-un grup de oligarhi care au profitat de pe urma corupţiei guvernului rus. Iahtul de 99 de milioane de dolari al lui Velsekberg, numit Tango, a fost legat de suspiciuni de fraudă bancară, spălare de bani şi încălcări ale sancţiunilor.

    De asemenea, SUA au confiscat locuinţe aparţinând lui Kerimov, Vekselberg şi unui alt miliardar rus, Oleg Deripaska, ridicând valoarea totală confiscată la o valoare estimată la 635 de milioane de dolari, potrivit Forbes. Sumele reprezintă doar o fracţiune din averea lor estimată. Vekselberg, de exemplu, valora 7,1 miliarde de dolari la 26 mai, potrivit Bloomberg Billionaires Index.

    În contextul actual, îngheţarea activelor nu este suficientă. Guvernul Marii Britanii a evidenţiat 230 de încălcări ale sancţiunilor care implică utilizarea sau mişcarea continuă a activelor îngheţate şi încă nu a anunţat nicio acuzaţie împotriva cuiva – cu atât mai puţin o sancţiune financiară. De asemenea, guvernele pot ajunge să fie obligate să plătească pentru întreţinerea activelor îngheţate, în special a iahturilor. Contribuabilii britanici au plătit factura pentru întreţinerea iahtului ancorat la Londra, de exemplu.

    Numai prin confiscarea activelor, aliaţii Ucrainei le-ar putea vinde pentru a ajuta la reconstrucţia infrastructurii distruse a Ucrainei – un efort care se aşteaptă să coste sute de miliarde de dolari.

    Motivul pentru ca confiscarea încă n-a intrat în joc este respectul pentru proprietatea privată care este un pilon al legilor care guvernează societăţile moderne şi relaţiile internaţionale. Multe ţări permit confiscarea bunurilor care se dovedesc a fi produse ale infracţiunilor.

    Anchetatorii însărcinaţi să construiască un caz se pierd adesea într-un labirint de societăţi fantomă şi trusturi offshore pe care oligarhii le folosesc pentru a-şi ascunde controlul asupra activelor trofeu. Mai mult, utilizarea sancţiunilor ca acoperire pentru confiscarea activelor este problematică, deoarece acestea sunt concepute ca o măsură temporară pentru a forţa un rezultat dorit.

    Chiar şi guvernele care pur şi simplu îngheaţă activele se pot confrunta cu complicaţii juridice: Proprietarul iahtului rusesc care apare în videoclipul de pe TikTok al fostului ministru al transporturilor din Regatul Unit a dat în judecată Departamentul de Transporturi din Regatul Unit pentru a ridica sancţiunea şi a cerut despăgubiri.

    Chiar şi în acest context, în care confiscarea activelor ruseşti reprezintă o mare durere de cap, ea nu este exclusă într-un viitor apropiat, cu atât mai mult cu cât precedentul deja există.

    După invazia Irakului din 2003 şi înlăturarea liderului Saddam Hussein, preşedintele american George W. Bush a ordonat confiscarea a 1,7 miliarde de dolari din fondurile irakiene deţinute în băncile americane, o parte din această sumă fiind destinată plăţii salariilor angajaţilor guvernului irakian.

  • Atenţi, români cu credite la bănci: Ce trebuie să ştie toţi românii care au contractat un credit. Anunţul a fost făcut recent

    Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a lansat o adresă specială de e-mail, cu scopul de a veni în sprijinul consumatorilor care identifică elemente menite să le afecteze direct interesele şi să îi determine să ajungă într-o situaţie financiară dificilă, în timpul derulării unui credit bancar contractat, conform celui mai recent comunicat al instituţiei.

    Adresa de e-mail prin care consumatorii pot semnala probleme este spsf@anpc.ro.

    Problemele pe care le pot semnala consumatorii sunt:

    • creşterea exagerată a ratelor şi, ca atare, a gradului său de îndatorare, faţă de momentul contractării creditului;
    • creşterea nejustificată a dobânzii aplicate pentru rambursarea creditului, comparativ cu prevederile contractuale;
    • prezentarea, la momentul ofertării, doar a soluţiei de rambursare cu rate egale (ponderea în rată fiind de 75% dobândă şi 25% sold principal), fără a i se pune la dispoziţie mai multe posibilităţi de rambursare pentru a alege.

    În cazul în care consumatorii doresc să reclame astfel de situaţii, trebuie să transmită pe adresa de e-mail menţionată, scanarea următoarelor documente

    •  contractul si scadenţarul iniţial;
    •  valoarea actuală a ratei;
    •  notificările primite de la bancă;
    •  venitul net al titularului, la momentul contractării şi în prezent;
    •  corespondenţa pe care aţi avut-o cu banca.

    „Pentru documentarea comparativă a comisarilor ANPC care se ocupă de acest domeniu, în cazul în care locuiţi sau munciţi în altă ţară a Uniunii Europene, deţineţi un contract de împrumut încheiat cu o bancă de acolo şi doriţi să veniţi în sprijinul instituţiei noastre – pentru o imagine cât mai completă referitoare la abordarea acestei chestiuni la nivelul comunitar – trimteţi, pe aceeaşi adresă de e-mail, scanarea documentelor care să conţină nivelul ratelor, scadenţarele, dobânzile sau orice altă informaţie referitoare la derularea creditului doriţi să ne puneţi la dispoziţie, fără a ne dezvălui datele Dvs. personale”, conform documentului oficial.

  • Paradoxal, problema principală în această criză este că băncile raportează un profit prea mare, ceea ce le face să fie o ţintă în mişcare pentru toată lumea şi încă nu a început anul electoral 2024

    Subiectele săptămânii trecute au fost:

    • Greva profesorilor care cer salarii mai mari – de 7 zile elevii nu mai fac cursuri şcolare.
    • Rotativa guvernamentală şi împărţirea posturilor în noul guvern – Nicolae Ciucă de la PNL, actualul premier, trebuie să demisioneze iar în locul lui să vine Marcel Ciolacu, preşedintele PSD
    • Frauda de la CNICR – Compania Naţională pentru Controlul Gazelor, Instalaţilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune – nu ştiu câţi dintre voi ştiaţi că există o astfel de companie de stat – unde conducerea în frunte cu directorul general Ioana Timofte, fostă nepoată a unui director SRI, este acuzată de o fraudă de 10 milioane de lei.
    • Sentinţa definitivă şi trimiterea la ani grei de închisoare a lui Sebastian Vlădescu, fost ministru de Finanţe, şi Ionuţ Costea, fost preşedinte de bancă, fost reprezentant al României la BERD şi cumnatului lui Mircea Geoană, numărul doi din NATO, într-un dosar de mită de 20 milioane de euro.
    • Războiul declanşat între ANPC şi bănci.

    Disputa dintre ANPC şi bănci are ca subiect acuzaţiile aduse de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului împotriva băncilor pe motiv că acestea îşi înşelă clienţii, persoanele fizice, prin modul de calcul al ratelor la bancă.

    https://www.zf.ro/banci-si-asigurari/11-banci-amendate-550-000-lei-anpc-calculul-ratelor-horia-21877287

    ANPC acuză băncile că impun clienţilor un scadenţar al plăţii ratelor prin care la început se plăteşte mai mult dobândă şi mai puţin din principalul creditului, ceea ce face ca acestor clienţi să le scadă soldul creditului mai greu.

    De asemenea, în discuţie este şi faptul că băncile nu au anunţat clienţii în momentul acordării creditului că dobânzile vor creşte, ceea ce le vor pune mari probleme în rambursarea ratelor.

    În replică, băncile acuză ANPC de vendetă, susţinând că acestor clienţi care solicită un credit li se prezintă variantele de rambursare, respectiv în rate fixe sau rate descrescătoare, iar decizia finală aparţine clientului.

    Când cineva vrea să ia un credit primul lucru pe care îl întreabă nu este cât este dobânda, ci câţi bani poate să ia cu veniturile pe care le are.

    90% dintre clienţi nu ştiu cât este dobânda la creditul pe care îl au. Ei primesc pe telefon cât este rata de plată (poate ar fi bine ca băncile să spună în mesajul în care anunţă cât este rata, cât este dobânda în procente, cât înseamnă dobânda în valoare nomonală şi cât înseamnă principalul).

    Pentru un client cel mai important lucru este care este suma maximă pe care poate să o ia cu veniturile pe care le are, având în vedere că rata formată din principal şi dobânda nu poate să fie mai mare de 40% din veniturile clientului.

    În aceste condiţii, băncile vin cu doua variante: plata unor rate lunare egale sau plata unor rate lunare descrescătoare. În prima variantă, la rate lunare, suma maximă pe care cineva o poate lua este mai mare decât suma pe care o poate lua dacă ar plăti rate descrescătoare.

    La rate lunare egale, dobânda este mult mai mare la început, iar principalul este mult mai mic.

    La rate descrescătoare, principalul este egal pe toată durata creditului, iar dobânda are o pondere mai mică în rata lunară de plată.

    Dar prima rată este mult mai mare decât rata la rate lunare egale.

    La solicitarea ZF, Exim-Banca Românească a venit cu un exemplu legat de cele două variante.

    https://www.zfcorporate.ro/banci-asigurari/arata-scadentarul-credit-ipotecar-300-000-lei-30-ani-rambursat-rate-21900054

    Diferenţa fundamentală dintre ele este că dacă ai rate egale, adică dobânda are o pondere mult mai mare la început, suma pe care poţi să o iei este mai mare, având în vedere că analiza de scoring se face la prima rată a creditului, respectiv la ponderea ratei în totalul veniturilor din momentul acordării creditului.

    Bineînteles că clienţii vor alege o rată lunară de plată mai mică ca să poată să ia o sumă mai mare de credit.

    Este adevărat că în această variantă, când dobânda este mai mare la început, acest lucru înseamnă şi venituri mai mari pentru bănci, iar dacă principalul scade mai lent în rate descrescătoare, soldul creditelor băncilor este mai mare, ceea ce le conferă un avantaj mai mare pe termen scurt.

    Dar în esenţă, la finalul unui credit, un client va plăti aceeaşi sumă, indiferent dacă rambursarea se face în rate descrescătoare sau egale.

    Oricum, această modalitate de rambursare în rate egale, ceea ce înseamnă că principalul scade mai lent, nu este o invenţie românească, a băncilor din România pentru aş înşela clienţii.

    Poate ar fi bine ca băncile să aibă semnătura clientului când accesează un credit pentru cele două variante de rambursare, astfel încât să nu mai existe discuţii.

    Când este criză toata lumea se uita cu mânie către bănci, bancherii fiind principalii responsabili, alături de politicieni, de ceea ce se întâmplă rău, de creşterea inflaţiei, de război, de explozia dobânzilor, băncile sunt de vină şi când clienţii nu mai plătesc creditele (unii chiar nu mai pot să plătească din varii motive, dar alţii chiar nu mai vor să plătească, iau banii şi fug cu ei), băncile sunt de vină când firmele nu mai obţin profit ca înainte pentru că trebuie să plătească dobânzi mai mari, băncile sunt de vină când resping dosarele de creditare şi nu îndeplinesc visul antreprenorilor de a face o afacere fără să pună  un ban, băncile sunt de vină că fac profit împrumutând statul şi mai puţin companiile, băncile sunt de vină că duc profitul în afară şi nu îl împart cu poporul, etc.

    Aceste acuzaţii sunt peste tot în lume la adresa băncilor, nu numai în România.

    Am asistat la finalul anului trecut la o discuţie între premierul Ciucă şi principalii oameni de afaceri, antreprenori români, în care, nici mai mult nici mai puţin, o parte din aceştia cereau naţionalizarea băncilor, să avem noi băncile noastre ca să putem să luăm credite mai ieftine (nu contează că tot aceeaşi antreprenori cereau dobânzi cât mai mari la depozitele bancare, pentru că avem inflaţie mare şi valoarea  banilor scade, dar dobânzi cât mai mici la credite. Şi cine să acopere diferenţa? Statul, Banca Naţională, că are bani).

    Problema este, ironic, că băncile fac acum profit prea mare, ceea ce atrage atenţia asupra lor în actualul context de criză.

    Anul trecut, un an de criză cu explozia inflaţiei şi a dobânzilor la credite, băncile au facut un profit de 10,4 miliarde lei, un maxim istoric. Ce să facă băncile dacă clienţii, atât personele fizice, cât si companiile reuşesc să îşi plătească ratele la bancă. Unde să ascundă băncile acest profit?

    Apropo de cât profit fac băncile: Dedeman, cea mai mare afacere românească, deţinută de fraţii Pavăl, a raportat pentru 2022 un profit net de 1,7 miliarde lei, adică 346 milioane euro, exact cât a raportat şi BCR, deţinută de grupul austriac Erste, a doua bancă de pe piaţă. Banca Transilvania a raportat un profit de 2,5 miliarde de lei.

    În aceste condiţii, bineînteles că bancherii sunt făcuţi cămătari, sug sângele poporului, bagă firmele care suferă în faliment şi iau toţi banii oamenilor prin creşterea ratei la credit,  astfel încât aceştia nu mai rămân cu nimic după salariu.

    Nu ai cum să discuţi raţional pe marginea acestui subiect, iar faptul că ANPC vine cu acuzaţiile legate de modul de rambursarea a creditelor, dă şi mai mult apă la moară criticilor băncilor.

    Având în vedere criza, având în vedere ascensiune naţionalismului, populismului, patriotismului poate ar fi mai bine ca băncile să nu mai facă profit, ca să nu existe motiv de nemulţumire. Mai ales ca la anul vom avea alegeri extrem de tensionate iar băncile vor fi în prima linie, ca ţap ispăşitor.

  • Până unde merge „salvarea” uneia dintre cele mai mari bănci din lume: JP Morgan lasă mii de angajaţi ai First Republic pe drumuri după preluarea băncii. Joburile temporare sunt scoase din discuţie

    JPMorgan Chase & Co. a notificat aproximativ 1.000 de angajaţi ai First Republic Bank că nu li se vor da locuri de muncă – nici măcar temporar – în urma preluării creditorului falimentar, scrie Bloomberg.

    Cea mai mare bancă americană a oferit joi roluri cu normă întreagă sau de tranziţie pentru aproape 85% dintre cei aproape 7.000 de angajaţi care mai lucrau la First Republic în momentul prăbuşirii, în timp ce restul au fost anunţaţi că nu vor primi o poziţie. Locurile de muncă temporare vor avea o durată de trei, şase, nouă sau 12 luni, în funcţie de post, potrivit unei surse din interiorul băncii.

    „De la achiziţia First Republic, la 1 mai, am fost transparenţi cu angajaţii lor şi ne-am respectat promisiunea de a-i ţine la curent cu chestiunea locurilor de muncă. Recunoaştem că au fost supuşi stresului şi incertitudinii din martie şi sperăm că ziua de astăzi va aduce claritate”, potrivit unui purtător de cuvânt al JP Morgan.

    Foştii angajaţi ai First Republic cărora nu li s-au oferit locuri de muncă la JPMorgan „vor primi plata şi beneficiile echivalente a două luni de muncă”.

    First Republic a declarat la sfârşitul lunii aprilie că va reduce cu până la 25% din forţa sa de muncă, una din seria de măsuri menite să consolideze banca cu probleme şi să liniştească investitorii. Aceste măsuri nu au fost în cele din urmă suficiente. Majoritatea angajaţilor care nu au primit joi o ofertă de angajaţre la JPMorgan fuseseră identificaţi ca fiind parte din reducerile de personal pe care First Republic voia să le facă.

    JPMorgan, care avea 296.877 de angajaţi la sfârşitul lunii martie, s-a impus în faţa rivalilor în cadrul unei licitaţii conduse de guvern pentru First Republic. Ca parte a ofertei sale câştigătoare, JPMorgan a achiziţionat aproximativ 173 de miliarde de dolari din împrumuturile First Republic, 30 de miliarde de dolari în titluri de valoare şi 92 de miliarde de dolari în depozite – şi apoi a trebuit să decidă ce să facă cu angajaţii săi, dintre care zeci încasau peste 10 milioane de dolari pe an.

  • După multiple falimente în industria financiară, băncile consideră acum că reţelele de socializare prezintă un risc critic. Acestea acuză ştirile false care îi împing pe clienţi să-şi retragă banii. „La început riscul de pe reţelele sociale a fost unul reputaţional, dar acum a ajuns critic”

    Băncile îşi consolidează strategia de risk management referitoare la utilizarea aplicaţiilor social media în context de criză după ce internetul a contribuit la colapsul Sillicon Valley Bank de acum 2 luni, titrează Reuters.

    Directorii elaborează programe şi planuri pentru a contracara ameninţările online, inclusiv zvonuri legate de sănătatea băncilor, care ar putea duce la ieşiri de depozite.

    Companiile din domeniul bancar iau măsuri, regândind rolul reţelelor sociale ca un potenţial risc, anterior considerat instrument de marketing, după ce tweet-urile care puneau la îndoială sănătatea financiară a SVB i-au determinat pe clienţi să retragă 1 milion de dolari pe secundă din conturi înainte ca banca să eşueze pe 10 martie.

    „La început riscul de pe reţelele sociale a fost unul reputaţional, dar acum a ajuns critic”, a declarat Sumeet Chabria, fondatorul ThoughtLinks.

    Greg Becker, fostul CEO al Silicon Valley Bank, a acuzat reţelele sociale ca fiind un factor de risc „fără precedent” în dispariţia instituţiei. Deponenţii au retras 42 de miliarde de dolari în 10 ore, a declarat acesta într-o audiere din Senatul american.