Tag: banca transilvania

  • Investitorii tranzacţionează masiv Banca Transilvania la bursă: 20 mil. lei au mers în două ore dintr-o mână într-alta. Tranzacţie medie de 31.000 de lei

    Cea mai mare valoare a unei tranzacţii este de 9 mil. lei, înregistrată astăzi la ora 10.18, practic la puţin timp după deschiderea bursei. 
     
    Cel mai probabil declinul este alimentat de doza ridicată de necunoscut cu privire la modalitatea de taxare a activelor bancare în contextul în care la aproape o lună de la anunţul ordonanţei 114, Guvernul încă nu a clarificat dacă activele se taxează trimestrial sau anual. În ultima săptămână, banca de la Cluj s-a prăbuşit cu 12%.
     
    Guvernul a introdus de la 1 ianuarie 2019 o taxă pe activele bancare denumită iniţial “de lăcomie”, în urma căreia instituţiile de credit din România sunt impozitate diferenţiat în funcţie de nivelul dobânzii Robor. Modalitatea de taxare încă nu este clară şi nici nu este explicată în Monitorul Oficial: fie trimestrială, sau anuală.
     
  • De ce s-a asociat Banca Transilvania cu Simona Halep

    Într-o lume în care concurenţa este acerbă, iar numărul mare de companii care activează în acelaşi domeniu permite consumatorilor să aleagă dintr-o gamă variată şi să îşi schimbe deciziile legate de consum în orice moment, companiile mari, mai ales cele multinaţionale, îşi asociază numele cu personalităţi din lumea sportului, şi nu numai, pentru a se diferenţia, pentru a promova diferite valori sau pentru a întări anumite valori şi principii în care compania şi publicul ei cred.
    De-a lungul timpului, nume ale unor sportivi celebri au fost asociate cu diverse branduri care au susţinut campanii la nivel internaţional: Jose Mourinho, antrenorul care a câştigat de două ori trofeul UEFA Champions League, de pildă, a participat la o campanie UEFA Champions League organizată de Heineken, fotbalistul Cristiano Ronaldo a fost imaginea brandului Armani, tenismenul Rafael Nadal reprezintă brandul Lavazza.
    Printre exemplele de sportivi români care au făcut parte din campaniile de imagine ale unor companii se numără Nadia Comăneci, Ilie Năstase şi Gică Hagi – BRD, precum şi Camelia Potec – Mercedes, handbalista Cristina Neagu – Red Bull, Horia Tecău – Amigo, Ana Bogdan – Tag Heuer.
    Recent, Banca Transilvania, a doua bancă locală după active, a semnat un parteneriat cu Simona Halep, numărul unu mondial în tenisul feminin, prin care îşi propune să crească încrederea şi optimismul românilor şi să promoveze educaţia sportivă.
    „Planul nostru este o colaborare pe mai mulţi ani cu Simona Halep şi, deşi încă este devreme, vom atinge mai mulţi piloni strategici pentru dezvoltarea României – de la încrederea în sine şi moralul românilor, probabil vom continua cu educaţia sportivă şi, de ce nu, până la educaţie pe plan general. Avem în vedere şi acţiuni de CSR (corporate social responsibility – campanii de responsabilitate socială), dar şi umanitare pe care să le derulăm împreună cu Simona Halep şi cu Fundaţia Simona Halep”, a afirmat Sergiu Mircea, director de marketing şi comunicare în cadrul Băncii Transilvania.
    De-a lungul carierei sale, Simona Halep – o emblemă a sportului românesc, cunoscută pentru ascensiunea rapidă în lumea tenisului feminin – a atras atenţia mai multor companii româneşti dar şi internaţionale, care au tras lozul câştigător prin simpla colaborare cu sportiva. De la începutul colaborării cu Adidas la încetarea contractului cu nemţii apoi la semnarea contractului cu Nike, Simona Halep a reprezentat şi imaginea Hublot (ceasuri de lux), Dedeman (bricolaj), Dorna, Rexona şi a fost şi ambasadoarea brandului de maşini germane Mercedes-Benz, colaborarea cu BT fiind cel mai recent anunţată.
    Evenimentul care a marcat startul parteneriatului dintre BT şi Simona Halep a avut loc la Cluj, în data de 6 decembrie, contractul fiind intermediat de omul de afaceri Ion Ţiriac. De altfel, Ion Ţiriac este una dintre persoanele importante care au fost alături de sportiva româncă pe parcursul carierei sale. (Aici putem aminti contractul semnat de Simona Halep cu compania internaţională Nike, contract intermediat tot de fostul sportiv.)
    Potrivit unor surse ale Business MAGAZIN, valoarea contractului dintre Simona Halep şi Banca Transilvania este de câteva sute de mii de euro.
    Banca Transilvania este tot mai implicată în sport, iar un argument în acest sens este faptul că banca din Cluj este susţinătoarea principală a baschetului românesc. „Dar ne implicăm în susţinerea mai multor sporturi – raliu, cros, gimnastică“, spune Sergiu Mircea.
    El spune că ideea parteneriatului cu Simona Halep a venit pe fondul dorinţei Băncii Transilvania de a se implica în promovarea sportului atât la nivel de performanţă, cât şi la nivel de masă, dar şi pentru că România are nevoie de exemple de curaj şi performanţă.
    „Cu acest parteneriat – a unei companii campion local care susţine un mare campion şi om de tenis, numărul 1 mondial – credem că putem încuraja cei peste 2,5 milioane de clienţi ai BT, dar şi pe toţi românii, indiferent unde lucrează sau trăiesc. Simona Halep este cel mai mare campion al zilelor noastre, un model pentru români, dar şi mândria noastră în lume. Meciurile ei generează o emulaţie puternică, iar interesul şi audienţele pentru tenis sunt în creştere acum inclusiv datorită rezultatelor Simonei. Dincolo de performanţa sportivă, Simona Halep este un role model şi ne dorim ca proiectele pe care o să le derulăm împreună cu ea să crească nivelul de încredere şi moralul românilor. Aşa am început – cu «Hai să facem treabă, România!» – o campanie motivaţională, lansată în preajma Zilei Naţionale a României“, a completat reprezentantul BT.
    Mesajul campaniei a fost realizat de Banca Transilvania împreună cu Simona Halep şi agenţiile de publicitate Three şi Next Advertising şi agenţia de PR MSL The Practice.
    „E clar că România are nevoie de un discurs zilele astea, dar cum ar trebui să sune? În primul rând, poate că începe chiar aşa, cu această întrebare, apoi continuă, dar fără să caute măreţia, ci normalitatea. Sigur, poate scoate în faţă un mare român, dar şi pe alţii care au ceva de zis, şi poate oferi şi lecţii, dar nu în cuvinte pretenţioase, ci în vorbele unor oameni obişnuiţi, că trebuie doar să ne facem treaba şi să muncim pentru ea, şi aşa putem ajunge locul unu la orice, la ce facem în casa noastră sau la serviciu, pentru cartier, pentru oraş sau pentru toată ţara. Fără să ne îndemne să ne uităm spre orizont, ci mai aproape aici, între noi, iar la final nu ne mai spune că se poate, ci ne lasă un pic şi încheie: Noi putem!“, acesta este unul dintre mesajele spoturilor publicitare promovate de BT împreună cu Simona Halep.
    „Transmiterea unui mesaj mai puternic pentru români, pentru clienţii noştri, dar şi oportunitatea BT de a învăţa de la modele. Asta ramforsează poziţionarea băncii şi faptul că suntem alături de clienţii noştri şi susţinem valorile lor”, a explicat Sergiu Mircea unul dintre obiectivele parteneriatului.
    De asemenea, în mediul online campania a fost vizualizată de peste 5 milioane de persoane şi a strâns peste 100.000 de like-uri în primele zile de la publicare. „Primele zile ne-au arătat entuziasmul incredibil al românilor când vine vorba de Simona Halep. De exemplu, campania BT din social media a avut un reach de peste 5 milioane de persoane şi peste 100.000 de like-uri. A fost ceva incredibil să vedem bucuria cu care clienţii noştri, fanii de pe social media şi publicul în general au primit mesajul BT şi al Simonei Halep. Ne bucurăm că am lansat un parteneriat care a fost foarte bine primit în piaţă, deoarece în sport, în business şi în comunicare contează mult primul pas, cum începi.”

  • Topul grupurilor bancare din România la finalul lui 2018. Surpriza din clasament

    Banca Transilvania se menţine pe primul loc în topul celor mai puternice grupuri bancare, înregistrând la finalul lunii septembrie a acestui an active în valoare de 76,5 miliarde de lei, în creştere cu 1,2 miliarde de lei faţă de luna iunie şi cu aproape 17 miliarde de lei mai mult faţă de finalul anului 2017.

    Deşi şi-a păstrat supremaţia, diferenţa dintre Banca Transilvania şi BCR, principalul său competitor, s-a redus. Grupul BCR avea la finalul lunii septembrie active totale în valoare de 72,2 miliarde de lei, cu circa 4,3 miliarde de lei mai puţin decât BT. Spre comparaţie, la mijlocul anului diferenţa dintre activele celor două grupuri s-a situat la 5,1 miliarde de lei. Activele BCR s-au majorat cu 2 miliarde de lei în perioada iulie-septembrie a acestui an. 

    Topul băncilor din Româia. Banca Transilvania rămâne pe prima poziţie. Surpriza din clasament

  • Fady Chreih CEO / Regina Maria: “Sunt puţine perioadele în care am venit la birou nemotivat de ceea ce fac, vorbind aici de întreAga mea carieră. Pentru mine este foarte important să fac ceva ce poate avea un impact relevant în viaţa oamenilor”

    Carte de vizită
    ¶ A urmat cursurile Institutului Bancar Român, un master la University of Sheffield şi o serie de cursuri de specializare la universităţi precum Harvard, Stanford şi London Business School
    ¶ Prima sa slujbă a fost la Banca Transilvania, unde a debutat în divizia dedicată întreprinderilor mici şi mijlocii; ulterior, a devenit director pe Bucureşti, manager regional şi director adjunct al diviziei IMM la nivel naţional
    ¶ Anul trecut, grupul Regina Maria, pe care executivul îl conduce din 2013, a avut o cifră de afaceri de 548 mil. lei şi un număr de peste 4.500 de angajaţi

  • Ömer Tetik, director general / Banca Transilvania: “Dacă începi să te simţi invincibil şi să crezi că tot ceea ce ai făcut bine până la un moment dat va funcţiona întotdeauna, deja începi să pierzi”

    Carte de vizită
    ¶  Ömer Tetik are mai bine de 20 de ani de experienţă în domeniul bancar şi a fost numit CEO al Băncii Transilvania după mai bine de un an de căutări din partea consiliului de administraţie al băncii, condus de Horia Ciorcilă
    ¶  De la preluarea mandatului de conducere, Banca Transilvania a avansat în clasamentul instituţiilor de profil de pe plan local şi a ajuns pe poziţia a doua din punctul de vedere al activelor deţinute, care au ajuns în 2017 la peste 59 de miliarde de lei
    ¶  Consideră că empatia este cea mai importantă calitate a unui lider
    ¶  Pentru a se asigura că evoluează în continuare, spune că învaţă permanent, inclusiv de la colegi, clienţi, alţi lideri şi oameni de succes

  • REVOLUŢIE în sistemul bancar de la Banca Transilvania. Este prima bancă din România care face asta pentru clienţi

     Reprezentanţii BT prezenţi la eveniment au confirmat că de-abia au început să studieze implementarea GPI, astfel că de-abia în următoarea perioadă vor descoperi ce înseamnă această provocare. GPI este schema globală de plăţi pentru tranzacţiile transfrontaliere, în orice monedă, astfel că tranzacţiile se fac între băncile din ţări diferite, în mod rapid şi transparent. Janssens a arătat că sunt deja 45 de grupuri financiare din întreaga lume care folosesc GPI, dar numărul băncilor care au aderat la GPI este mult mai mare. Băncile din China sunt printre cele mai interesante şi mai avansate în aplicarea GPI, potrivit expertului citat. Aproape 300 de bănci din întreaga lume, acoperind sisteme de plăţi din peste 200 de ţări, au aderat deja la GPI, dar dintre acestea nu toate au şi implementat sistemul, arată site-ul SWIFT (The Society for Worldwide Interbank Financial Telecommunication SWIFT). Astfel, alte grupuri financiare prezente în România care fac sau vor să implementeze plăţile instant prin GPI sunt BNP Paribas, Erste Group – prezent în România prin BCR, ING, Intesa Sanpaolo, Raiffeisen Bank International, Société Générale – prezentă în România prin BRD şi UniCredit. 
     
  • Banca Transilvania este prima bancă din România care implementează plăţile instant în monedă străină

    Marianna Janssens, expert GPI (Global Payments Initiative), a anunţat, în cadrul ediţiei a 9-a a SWIFT Business Forum Romania, care a avut loc la Bucureşti, miercuri, că Banca Transilvania este prima bancă din România care a aderat la iniţiativa GPI.

    Reprezentanţii BT prezenţi la eveniment au confirmat că de-abia au început să studieze implementarea GPI, astfel că, de-abia în următoarea perioadă, vor descoperi ce înseamnă această provocare.

    GPI este schema globală de plăţi pentru tranzacţiile transfrontaliere, în orice monedă, astfel că tranzacţiile se fac între băncile din ţări diferite, în mod rapid şi transparent.

    Janssens a arătat că sunt deja 45 de grupuri financiare din întreaga lume care folosesc GPI, dar numărul băncilor care au aderat la GPI este mult mai mare. Băncile din China sunt printre cele mai interesante şi mai avansate în aplicarea GPI, potrivit expertului citat.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro.

  • Omer Tetik, director general / Banca Transilvania – premiat la GALA CEO AWARD 2018 – VIDEO

    Carte de vizită
    ¶  Ömer Tetik are mai bine de 20 de ani de experienţă în domeniul bancar şi a fost numit CEO al Băncii Transilvania după mai bine de un an de căutări din partea consiliului de administraţie al băncii, condus de Horia Ciorcilă
    ¶  De la preluarea mandatului de conducere, Banca Transilvania a avansat în clasamentul instituţiilor de profil de pe plan local şi a ajuns pe poziţia a doua din punctul de vedere al activelor deţinute, care au ajuns în 2017 la peste 59 de miliarde de lei
    ¶  Consideră că empatia este cea mai importantă calitate a unui lider
    ¶  Pentru a se asigura că evoluează în continuare, spune că învaţă permanent, inclusiv de la colegi, clienţi, alţi lideri şi oameni de succes

  • Omer Tetik, director general Banca Transilvania: “Admiraţia, respectul şi încrederea sunt de bază” – VIDEO

    Admiraţia, respectul şi încrederea sunt de bază. Sunt mulţi CEO sau alţi executivi care au provocări, temeri, probleme similare, dar pe de altă parte optimismul este foarte important, pentru că toţi cei care au ajuns aici nu au ajuns plângând, au ajuns făcând lucruri, mergând mai departe şi asta încurajează mai mult. Am o echipă excepţională, când am lansat primul card de credit de loialitate din România, care a devenit un brand în sine, card Avantaj, când am făcut prima achiziţie şi integrare în Volksbank, în ciuda recomandărilor de la consultanţi că nu se poate integra atât de repede. Sunt multe momente împreună care mă fac să mă simt bine, nu neapărat un singur eveniment. Omer Tetik încearcă să devină un soţ cât mai implicat, un tată fericit a trei copii. Avem câteva hobbyuri, dar din păcate nu am timp să aloc. Îmi place să ascult muzică, să mixez muzică. Sfaturi pentru viitorii antreprenori să fie tenace, este foarte important să nu renunţi. Dacă renunţi uşor, înseamnă cu nu îţi acorzi şansă ţie însuţi.

  • Business Magazin a premiat cei mai admiraţi CEO din România în 2018 – GALERIE FOTO

    În cadrul evenimentului, a fost organizată o dezbatere pe tema “psihologia liderului”, iar la întrebări au răspuns: Elena Munteanu – consultant Ascendis; Mihai Marcu – CEO, Medlife; Omer Tetik – CEO, Banca Transilvania; Florin Godean – Country Manager, Adecco Romania şi Bogdan Georgescu – fondator, Bookster.
     
    Iată cum arată primele 10 locuri din clasamentul admiraţiei:
     
    1. Iulian Stanciu, CEO şi acţionar, eMAG
     

     

    2. Dragoş Pavăl, preşedinte, Dedeman


     

    3. Florin Talpeş, cofondator şi CEO, Bitdefender
     

     

    4. Omer Tetik, director general, Banca Transilvania
     

     

    5. Steven van Groningen, preşedinte şi CEO, Raiffeisen Bank

     

     
    6. Mihai Marcu, preşedinte executiv şi acţionar, Medlife
     

     

    7. Daniel Dines, CEO şi cofondator, UiPath

     

     
    8. Cristina Bâtlan, proprietar, Musette

     

     
    9. Fady Chreih, CEO, Regina Maria

     

     
    10. Dan Isai, CEO şi acţionar, Salad Box
     
     
    Marele laureat al acestui an, CEL MAI ADMIRAT MANAGER, este Iulian Stanciu, CEO şi acţionar eMAG, care a obţinut pentru a doua oară – de asemenea, în 2014 – cel mai mare număr de voturi din partea mediului de afaceri.
     
    În cadrul galei, Business Magazin a acordat încă nouă premii pentru: 
     
    Florin Godean, Country Manager, Adecco
    Fady Chreih, CEO, Regina Maria
    Cosmin Pătroiu, Director General, Terasteel
    Steven van Groningen, preşedinte şi CEO, Raiffeisen Bank
    Tal Lahav, CEO, Sixt New Kopel
    Sergiu Oprescu, preşedinte executiv, Alpha Bank
    Cristina Bâtlan, proprietar, Musette
    Omer Tetik, CEO, Banca Transilvania
    Mihai Marcu, preşedinte executiv şi acţionar, Medlife