Tag: avocat

  • UNJR cere Guvernului să revină asupra ordonanţei de modificare a codurilor / APADOR-CH: Avocatul Poporului minte!

    “Uniunea Naţională a Judecătorilor din România condamnă modul profund netransparent în care, pe data de 31 ianuarie 2017, Guvernul României a ales să modifice Codul penal şi Codul de procedură penală, fără o dezbatere reală şi efectivă şi prin intermediul unei Ordonanţe de Urgenţă care nici măcar nu figura pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern. Acest mod de acţiune este cu atât mai inadecvat cu cât ministrul Justiţiei a solicitat avizul Consiliului Superior al Magistraturii, ca apoi Guvernul să adopte intempestiv ordonanţa de urgenţă, fără să mai aştepte avizul Consiliului, încălcând în acest mod competenţele acestuia”, transmite UNJR printr-un comunicat de presă.

    Asociaţia precizează că dreptul Parlamentului şi al Guvernului de a stabili politici penale este de necontestat însă orice modificare a legii penale trebuie făcută cu dezbateri şi analize solide, precizând că “dezbaterile ce au avut loc în aceste zile la Ministerul Justiţiei sunt departe de a atinge acest deziderat”.

    Ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a anunţat că Guvernul a adoptat în şedinţa de marţi seara un proiect de lege privind graţierea şi unul privind modificarea legii 254/2013 privind executarea pedepselor, dar şi o ordonanţă de urgenţă privind modificarea Codurilor penale. Ordonanţa a fost publicată în Monitorul Oficial la ora 1.25.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Iohannis, la Avocatul Poporului: Această instituţie are toate instrumentele să atace ordonanţa la CCR

    Update 12.16 Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns la sediul Avocatului Poporului unde va discuta cu Victor Ciorbea despre ordonanţa privind Codurile Penale, la intrare şeful statului declarând că instituţia Avocatul Poporului are toate instrumentele pentru a ataca ordonanţa la CCR.

    “Am decis să fac o vizită Avocatului Poporului, având în vedere că este, aşa cum spune denumirea Avocatul Poporului, iar poporul este foarte supărat pe această situaţie. Avocatul Poporului are instrumentele să atace ordonanţa care modifică codul penal şi pentru a vedea ce se poate face, am venit personal să vorbesc cu domnul Ciorbea”, a declarat preşedintele Klaus Iohannis la intrarea la discuţii.

    Preşedintele României a cerut, miercuri dimineaţa, şi şefului CSM sesizarea CCR în privinţa ordonanţei de urgenţă privind modificarea codurilor penale, ordinea de zi a şedinţei consiliului fiind suplimentată cu un punct care prevede acestă solicitare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Clotilde Armand, atac extrem de dur la Ciorbea: ”Mascota condamnatului penal Dragnea”

    Clotilde Armand l-a atacat în termeni duri pe Facebook pe Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, pe care l-a numit ”mascota condamnatului penal Liviu Dragnea”.

    ”Domnule Victor Ciorbea, aţi uitat că sunteţi AVOCATUL POPORULUI, nu mascota condamnatului penal Dragnea. De ce nu aţi atacat la CCR ordonanţa de după decesul lui Bogdan Gigină, cazul Şova, 26 de acte normative într-o singură ordonanţă sau ordonanţa neconstituţională care a permis migraţia primarilor de exemplu”, a scris Clotilde Armand pe Facebook.

  • Clotilde Armand, atac extrem de dur la Ciorbea: ”Mascota condamnatului penal Dragnea”

    Clotilde Armand l-a atacat în termeni duri pe Facebook pe Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, pe care l-a numit ”mascota condamnatului penal Liviu Dragnea”.

    ”Domnule Victor Ciorbea, aţi uitat că sunteţi AVOCATUL POPORULUI, nu mascota condamnatului penal Dragnea. De ce nu aţi atacat la CCR ordonanţa de după decesul lui Bogdan Gigină, cazul Şova, 26 de acte normative într-o singură ordonanţă sau ordonanţa neconstituţională care a permis migraţia primarilor de exemplu”, a scris Clotilde Armand pe Facebook.

  • Liviu Dragnea despre sesizarea CCR de către Avocatul Poporului: Nu intenţionez să „merg” prim-ministru ”nici acum, nici mâine, nici anul ăsta”

    Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat joi, despre faptul că Avocatul Poporului a sesizat CCR cu privire la legea care îi interzice să facă parte din Guvern, că nu intenţionează să „meargă nici acum, nici mâine, nici anul ăsta” premier şi că a decis să fie preşedinte al Camerei Deputaţilor.

    „Am câteva observaţii ca să ne lămurim: nu intenţionez să merg prim-ministru acum, nici acum, nici mâine, nici anul ăsta. Am dat un vot de încredere şi l-am dat din toată inima actualului Cabinet, îl sprijin pe Sorin Grindeanu şi Cabinetul lui şi eu şi partidul şi coaliţia guvernamentală din toate puterile. Deci nu am de gând să fac vreun pas în sensul ăsta. Am decis să fiu preşedintele Camerei Deputaţilor şi aici rămân”, a spus Dragnea.

    El a arătat că a văzut că Administraţia Prezidenţială a făcut presiuni asupra CCR şi a Avocatului Poporului în această speţă şi a menţionat că acest lucru este „nepermis”

    „În schimb, ceea ce am văzut astăzi speram să nu mai văd niciodată în România. Am văzut două presiuni nepermise din partea Administraţiei Prezidenţiale – dacă doamna a vorbit serios, dacă a vorbit în numele Administraţiei, să nu se fi trezit vorbind singură – şi anume o presiune nepermisă asupra judecătorilor de la Curtea Constituţională transmiţându-le ca nu cumva să ia în seamă ce a sesizat Avocatul Poporului şi, de asemenea, o ameninţare şi o presiune pe Avocatul Poporului căruia i s-a transmis că trebuie să ţină cont de ceea ce vrea preşedintele României”, a afirmat Dragnea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Avocatul Poporului a atacat la CCR legea care nu îi permite lui Liviu Dragnea să fie membru al Guvernului

    Avocatul Poporului a susţine că în efectuarea analizei de neconstituţionalitate s-a constatat “lipsa de coerenţă legislativă în stabilirea unor criterii de integritate clare, obiective şi general valabile pentru ocuparea funcţiilor aparţinând celor trei puteri organizate în cadrul democraţiei constituţionale, aspect de natură să aducă atingere principiului echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie, precum şi prevederilor art. 16 alin. (3) din Constituţie referitoare la ocuparea funcţiilor şi demnităţilor publice ”în condiţiile legii”;

    Astfel, instituţia susţine că în legislaţia internă există diferenţe de tratament juridic în ceea ce priveşte condiţiile de ocupare a demnităţilor din cadrul puterii executive.

    “Pentru îndepărtarea viciului de neconstituţionalitate şi pentru a da expresie principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, asigurând deplina efectivitate a textului constituţional, legiuitorul, în cadrul marjei sale de apreciere, va trebui să reexamineze dispoziţiile art. 2 din Legea nr. 90/2001 în sensul identificării unui raport de proporţionalitate între condiţiile ocupării unei funcţii publice şi scopul urmărit prin soluţia legislativă şi anume exercitarea funcţiei de membru al Guvernului de către o persoană desemnată să pună în aplicare Programul de guvernare acceptat de Parlament”, explică Avocatul Poporului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cele şase alimente pe care trebuie să le evitaţi cu orice preţ. Galerie FOTO

    Bill Marler, un avocat cu peste 20 de ani experienţă de instrumentat procese despre cazuri cu intoxicaţii alimentare, a decis să nu mai mănânce stridii, mâncare semi-preparată şi lapte pasteurizat, din cauza faptului că acele produse cresc predispoziţia consumatorilor la boli fatale, scrie Business Insider.

    Marler a condus procese împotriva lanţului de fast-food Chipotle după ce au descoperit în produsele lor prezenţa bacteriei E coli şi norovirus şi apoi a început să scrie articole despre acest subiect.

    Cele şase alimente pe care trebuie să le evitaţi cu orice preţ. Galerie FOTO

  • S-a trezit cu 4 milioane de dolari în cont. Ce a urmat seamănă cu un scenariu de film

    O tânără de 21 de ani a fost arestată pe aeroportul din Sidney în timp ce se pregătea să plece din Australia; numele ei este Christine Jiaxin Lee, iar povestea ei este uluitoare.

    În urmă cu 4 ani, Christine a descoperit că în contul său Westpac se găsesc nu mai puţin de 4,6 milioane de dolari. Problema era că aceste fonduri erau transferate sub formă de overdraft, dintr-o evidentă greşeală a băncii; tânăra a ignorat acest lucru şi a început să cheltuie banii pe genţi, haine sau călătorii.

    Când a fost arestată pe aeroportul din Sidney, i s-a adus la cunoştinţă faptul că trebuie să returneze 3,3 milioane de dolari.

    Judecătorii i-au setat o cauţiune de 1.000 de dolari, cu condiţia ca ea să se prezinte de două ori pe zi la o secţie de poliţie de lângă Sidney. Avocatul său a explicat forţelor de ordine că banii au fost cheltuiţi pe articole vestimentare şi că acuzaţia de fraudă este una exagerată: “Ei i-au virat banii în cont”, a explicat avocatul. “Ea trebuie fără doar şi poate să returneze, dar faptul că i-a cheltuit nu reprezintă o infracţiune.”

    Procesul Christinei Jiaxin Lee va începe pe data de 21 iunie la Sidney.

  • Avocatul Poporului: Evaluăm dacă sesizăm CCR pe legea care interzice unui condamnat penal să fie în Guvern

    “În urma dezbaterilor din mass-media legate de unele prevederi ale Legii nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor şi pentru evitarea oricăror speculaţii, Avocatul Poporului precizează că Serviciul Contencios Constituţional a fost însărcinat să analizeze oportunitatea sesizării din oficiu a Avocatului Poporului cu privire la problematica generată de unele prevederi ale Legii sus-menţionate.Avocatul Poporului precizează că orice demersuri va întreprinde în perioada următoare, acestea vor fi în conformitate cu Constituţia şi legile statului“, potrivit unui comunicat de presă al Avocatului Poporului, remis marţi MEDIAFAX.

    Preşedintele Klaus Iohannis de declarat marţi că legea care interzice unor persoane condamnate penal să facă parte din Executiv, care ar putea fi atacată de Avocatul Poporului la CCR, este “o chestiune secundară”, deoarece a anunţat’’ criteriile de integritate pe care trebuie să le respecte viitorul premier înainte de alegeri.

    “Criteriile de integritate rămân în picioare”, a spus Klaus Iohannis.

  • Părintele avocaturii de business

    Gheorghe Muşat a fondat în urmă cu un sfert de secol casa de avocatură care îi poartă numele şi care de-a lungul anilor s-a menţinut în topul firmelor de profil. Evaluând parcursul profesional, Gheorghe Muşat consideră că nu ar face mari schimbări.

    A fost unul dintre puţinii specialişti care au pariat pe avocatura de business la începutul anilor 1990, a mizat pe tineri şi spune că ar schimba doar câteva personaje cu care nu şi-ar mai dori să aibă de-a face. Cum a ales profesia, apoi calea antreprenoriatului, care au fost principalele momente din istoria firmei şi care sunt perspectivele dezvoltării domeniului în continuare, a povestit pentru Business Magazin.

    Gheorghe Muşat nu se consideră un om de afaceri sau antreprenor: „Am fost şi rămân un avocat de afaceri, iar firma Muşat & Asociaţii – deşi o organizaţie de tip corporatist – este o societate de avocaţi şi nimic altceva”, se autodescrie el în interviul acordat revistei Business Magazin. Înfiinţată în urmă cu mai bine de 25 de ani, concomitent cu începuturile avocaturii de business din România, firma Muşat & Asociaţii se află în top trei pe segmentul avocaturii de business, piaţă estimată la o valoare anuală de circa 180 de milioane de euro. Într-un sfert de secol, firma lui Gheorghe Muşat a generat, prin oamenii care i-a dat, o treime din cele mai puternice firme de avocatură din România.

    Firma a evoluat de la patru avocaţi la 100 în prezent, evoluţie direct proporţională cu a firmelor din portofoliu – peste 3.500 de clienţi, majoritatea companii comerciale, atât locale, cât şi străine. Gheorghe Muşat se autocaracterizează prin prisma a trei coordonate: „Ca avocat, lucrez cu pasiune, cu entuziam, consider lipsa de entuziasm un sentiment apăsător, la fel şi absenţa bucuriei pentru ceea ce faci”. În viaţa privată, balansează neîncetat între raţiune şi afecţiune, acţiune şi contemplaţie şi este într-o permanentă căutare a armoniei. „Armonie în familie, în relaţia cu prietenii, în relaţia cu cei din jurul meu şi cu lumea înconjurătoare în general.” Cât priveşte politica, este un om de centru: oscilează între liberalism şi social-democraţie: „un liberalism conservator şi o social-democraţie în centrul căreia se află binele comun şi valorile umane”.

    Pentru Gheorghe Muşat, alegerea profesiei a fost uşoară, un fel de dragoste la prima vedere; îşi aminteşte că era în anul II de liceu, în Olteniţa, când a văzut filmul „Procesul de la Nürnberg”. Atât de mult l-a fascinat personajul jucat de Maximilian Schell, un avocat care în film îl apăra pe fostul ministru nazist al justiţiei (interpretat de actorul Burt Lancaster), încât a văzut filmul de vreo 10 ori în decurs de câteva zile. „M-au impresionat pasiunea şi devotamentul avocatului în a-şi apăra clientul, probabil că şi povestea în sine. Acel film a fost pentru mine ca o iluminare”, rememorează Gheorghe Muşat momentul în care i s-a hotărât cariera. Disputa dintre avocat şi procuror, ritualul procesului de judecată l-au impresionat realmente „şi am spus: «Asta vreau să fiu: avocat»”.

    Din clipa aceea, nu şi-a dorit nimic altceva decât să fie avocat. Gheorghe Muşat mărturiseşte că, în acea etapă a vieţii, de adolescent crescut la ţară, provenit dintr-o familie de ţărani plugari, nu ştia ce înseamnă profesia de avocat şi nici că exista o astfel de profesie. „Mai toţi colegii mei de liceu voiau să devină ingineri (era vremea marii industrializări ceauşiste), unii voiau să fie metalurgi, alţii chimişti, petrolişti, constructori etc. Toţi erau îndrăgostiţi de perspectiva inginerească, iar eu, întrebat fiind de profesori, nu aveam altă alegere decât cea de inginer agronom…” Venea de la sat, făcuse în copilărie toate muncile câmpului, astfel că „alegerea” sa era credibilă. „Eram deci agronomul liceului. Asta până într-o după-amiază de primăvară, când la unicul cinematograf din Olteniţa au adus filmul „Procesul de la Nürnberg“, pe care l-am văzut şi revăzut cu bucuria celui care şi-a găsit rostul.” Această bucurie nu a fost însă împărtăşită şi de părinţii lui, ale căror posibilităţi materiale, ca ţărani agricultori, erau cu mult sub cele necesare pentru a-l întreţine la Facultatea de Drept, iar efortul de a-l susţine în liceu era deja mult peste puterile lor. „Dar asta este altă poveste”, conchide avocatul, fără să ofere detalii despre cum a reuşit să-şi convingă părinţii de alegerea sa.

    Ideea construirii unei firme de avocaţi s-a născut pentru Gheorghe Muşat încă din ianuarie 1990. Aceasta se întemeia, pe de o parte, pe existenţa de atunci a unui anumit model pe piaţa occidentală, iar pe de altă parte, din convingerea lui că într-o economie liberă, după Revoluţia din decembrie ’89, rolul avocatului urma să cunoască schimbări substanţiale, după modelul experienţei vestice. Cei care au pariat la începutul anilor 1990 pe avocatura de afaceri au fost însă foarte puţini; pot fi număraţi pe degete, spune avocatul. „În 1990, mai toţi avocaţii practicau drept penal, dreptul familiei şi puţin drept civil. Puţin sau deloc dreptul afacerilor. Să nu uităm că prin anii ’90–’93 erau oameni care încă credeau că în România nu se va instala capitalismul, sau, în orice caz, nu acela de tip european. Să ne amintim de partidul unic al lui Iliescu, de mineriade sau de sloganul «Nu ne vindem ţara»”.

    Avocatul spune că încă de atunci, nu a avut nicio îndoială că România va cunoaşte schimbări radicale, că avocatura de afaceri din perioada interbelică va reînvia şi că, mai devreme sau mai târziu, vor apărea şi în România case de avocaţi după modelul celor din vest. „Nu eram mulţi avocaţi care împărtăşeam acest optimism. Cu trecerea timpului însă, au început să apară din ce în ce mai mulţi care au pornit pe acest drum. Din acest punct de vedere, aş spune că Muşat & Asociaţii a fost un fel de crucişător al avocaturii de business din România.”

    Gheorghe Muşat povesteşte cum avocatura de afaceri din România a fost astfel pusă pe harta lumii de o mână de avocaţi din generaţia anilor ’80. „Au crezut în libertate şi economia de piaţă şi au construit în jurul lor echipe de avocaţi profesionişti, capabile să rivalizeze cu marile firme din Europa. Ei au fost pionierii şi pilonii pe care s-a dezvoltat piaţa avocaturii de astăzi.”