Tag: autovehicule

  • Polonia se alătură revoluţiei electrice

    Cu unele dintre cele mai poluate oraşe din UE, Polonia încearcă să se conecteze la noua industrie a automobilelor şi autobuzelor electrice pentru a scăpa de reputaţia de ţară a cărei economie depinde de cărbune, scrie Bloomberg. Guvernul polonez vrea să crească numărul de autovehicule electrice fabricate local la 1 milion în 2025 de la 427 anul trecut, informează Ziarul Financiar

    Numărul autobuzelor ar urma să avanseze la 1.000 pe an până în 2020, a anunţat ministrul adjunct al dezvoltării Jadwiga Emilewicz. Următoarea etapă ar fi producţia de automobile electrice sau componente auto pentru astfel de automobile şi oferirea  de subvenţii şi stimulente fiscale cetăţenilor pentru achiziţia acestora.

    Emilewicz nu a precizat ce companii poloneze ar urma să fie implicate. Ministerul dezvoltării vrea ca Polonia, cel mai mare producător de cărbune al Europei şi un apărător ferm al acestuia în UE, să profite de pe urma estimării conform căreia numărul de autovehicule electrice la nivel mondial va urca puternic, la 500 de milioane în 2040, de la nivelul actual de 1 milion, potrivit lui Morawiecki. Planul va ajuta în acelaşi timp Polonia să-şi reducă dependenţa de importurile de petrol din Rusia.

  • Proiect de lege: Limitarea vitezei sub 50 de km/h pe întreg parcursul localităţilor, interzisă

     Iniţiativa prevede că ”se interzice limitarea vitezei sub 50 de km pentru autovehicule la întreaga localitate, adică de la indicatorul ce anunţă intrarea într-o localitate până la indicatorul de ieşire din localitate”.

    ”În lipsa unei semnalizări care să precizeze lungimea sectorului pe care se aplică limita de viteză inferioară vitezei maxime de 50km/h, semnificaţia acestor indicatoare încetează la intersecţia cea mai apropiată. În afara localităţilor limitările de viteză trebuie să fie restrânse pe o distanţă minimă necesară care nu poate depăşi 3 kilometri cu excepţia lucrărilor în executare”, se mai arată în propunerea legislativă.

    Iniţiatorul argumentează că legislaţia actuală este ”plină de ambiguităţi şi lacune” din cauza cărora există ”limitări de viteză exagerate pe o lungime exagerată, precum şi semnalizări interpretabile”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O nouă componentă în industria auto din România

    Peisajul românesc al industriei auto se aglomerează cu încă o fabrică. Industria producătoare de componente auto este o industrie care de altfel a susţinutcreşterea exporturilor româneşti de bunuri din ultimii ani. De fapt, potrivit unei analize a Ziarului Financiar, în topul zece al celor mai mari fabrici din România în 2014 şapte concurenţi sunt din industria auto.
    Federal-Mogul Holdings Corporation este un furnizor de produse şi servicii la nivel global pentru producătorii şi service-urile pentru vehicule şi echipamente de pe pieţele automotive, vehicule uşoare, medii şi comerciale de mare capacitate, maritime, feroviare, aerospaţiale, producţie de energie şi industrială.

    Federal-Mogul are două divizii distincte de business, având fiecare câte un CEO care răspunde în faţa Consiliului de Administraţie al Federal-Mogul. Astfel, Federal-Mogul Motorparts comercializează şi distribuie produse pentru piaţaaftermarket, dar şi furnizează echipamente originale producătorilor de autovehicule. Brandurile aftermarket ale companiei includ bujiile, ştergătoarele şi filtrele Champion sau produsele pentru frâne Ferodo. „Produsele noastre deservesc oricare parte a unui automobil exceptând interiorul. Aproape orice maşină din lume are cel puţin o componentă de la noi”, a spus Daniel Ninivaggi, CEO la Federal-Mogul Motorparts şi co-CEO la Federal-Mogul Holdings Corporation, în cadrul conferinţei de inaugurare a fabricii de ştergătoare.

    A doua divizie este Federal-Mogul Powertrain, care proiectează şi fabrică componente originale pentru grupuri motopropulsoare şi produse pentru protecţia sistemelor pentru aplicaţii pentru maşini de mare capacitate, industriale şi de transport.

    În România compania este prezentă cu divizia Motorparts, care a înregistrat venituri globale de 3,2 miliarde de dolari anul trecut. Noua fabrică este situată în West Industrial Park Ariceştii Rahtivani şi are o suprafaţă de 12.000 metri pătraţi. Până la finalul anului se aşteaptă ca firma să livreze 20 milioane de ştergătoare, iar cea de plăcuţe de frână tot în jur de 20 milioane de produse. În fabrica de ştergătoare vor lucra 300 de oameni, astfel numărul total al angajaţilor Federal-Mogul în România ar ajunge la peste 700 (300 în fabrica de plăcuţe de frână şi peste 100 în biroul din Bucureşti). Fabrica foloseşte procese de producţie şi ambalare pentru ansambluri de lame plate pentru ştergătoarele de parbriz şi lunetă, cât şi pentru ansambluri de lame convenţionale şi braţe de ştergătoare.

    „Inaugurarea, la Ploieşti, a fabricii de ştergătoare de parbriz reprezintă pasul următor în strategia noastră de a optimiza operaţiunile companiei în Europa. Aceasta va spori competitivitatea pe piaţa internaţională automotive”, a spus Ninivaggi. „În acelaşi timp, suntem bucuroşi să susţinem creşterea numărului de locuri de muncă din zonă. Anticipăm că interesul guvernului României de a dezvolta şcolile de meserii şi de a elabora o nouă curriculă universitară care să răspundă nevoilor mediului de afaceri va crea angajaţi calificaţi care vor susţine creşterea economică din regiune.”

    Producţia de ştergătoare, ansambluri şi componente de la fabricile din Ploieşti va aproviziona constructorii de autovehicule din Europa. Federal-Mogul nu a vrut să detalieze la cât s-a ridicat investiţia în noua fabrică, rezumându-se a spune că până în prezent grupul a investit 50 milioane de euro în România.

    „Prezenţa noastră aici a crescut considerabil de la deschiderea fabricii de plăcuţe de frână, în 2014. De asemenea, am dezvoltat şi un centru de servicii modern în Bucureşti şi ne aflăm în plin proces de extindere a capacităţii de producţie la fabrica de plăcuţe de frână din Ploieşti“, a declarat Daniel Ninivaggi. Solicitat să detalieze care este relaţia companiei cu guvernul, Ninivaggi a reiterat faptul că autorităţile locale şi guvernul au acordat sprijin companiei americane în dezvoltarea afacerilor locale.

    În regiune, România este a doua ţară ca importanţă, după Polonia, unde se află două fabrici Powertrain. Compania americană mai are fabrici în Cehia şi Ungaria. De fapt existenţa fabricii de ştergătoare din România se datorează şi faptului că nu au mai avut loc de expansiune la fabrica din Ungaria şi au ales să construiască la Ploieşti.

    Întrebat de ce au ales România şi cum caracterizează industria auto de la noi, Martin Hendricks, preşedinte al diviziei Global Braking şi preşedinte EMEA la Federal-Mogul Motorparts, a spus că „biroul de aici (- n.r. Bucureşti) este foarte impresionant, toată lumea aici vorbeşte 3-4 limbi. Am ales România datorită capabilităţilor tehnice, cunoştinţelor angajaţilor şi faptului că este o piaţă competitivă din punctul de vedere al costurilor.”

     

  • Germania, Italia şi Ungaria sunt primele trei surse pentru importurile din România

    Locul secund în clasament este ocupat de Italia, din care România importă bunuri (în valoare de 6,9 mld. euro), în special turbine şi motoare, echipamente electrice şi materiale plastice.

    De asemenea, Ungaria este pe locul 3 în topul statelor din care România importă cel mai mult (în cuantum de 5 mld. euro), în special echipamente electrice, combustibili şi uleiuri minerale şi produse farmaceutice.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un truc simplu prin care producătorii auto germani îşi cosmetizează vânzările

    Piaţa auto germană este saturată de ani de zile. Totuşi, producătorii de autovehicule de acolo reuşesc să genereze vânzări în creştere an după an. Una din cheile succesului acestora constă într-un truc simplu, scrie Deutsche Welle.

    Pe drumurile Germaniei circulă 44 de milioane de autovehicule. Astfel, statistic, fiecare al doilea german deţine o maşină.

    „Piaţa germană este impulsionată de ciclul mic de înlocuire, cererea situându-se la puţin peste trei milioane de autovehicule pe an“, spune Ferdinand Dudenhoffer, director al institutului auto CAR de la Universitatea Duisburg-Essen.

    De ani întregi oferta depăşeşte cererea pe piaţa auto germană. Pentru a face cifrele să pară mai bune, producătorii auto îşi înmatriculează propriile automobile. Câteva zile mai târziu, automobilele respective sunt scoase la vânzare în showroom-uri. Cu alte cuvinte, producătorii auto „îşi cumpără“ propriile maşini numai pentru a le vinde către clienţi, de obicei cu discounturi de până la 25%.

    Citiţi continuarea pe www.zf.ro

  • Managerii companiilor din România estimează o creştere a activităţii până în aprilie şi preţuri în stagnare

    Managerii companiilor din România estimează, pentru perioada februarie-aprilie, o creştere a activităţii în comerţul cu amănuntul şi una moderată în industrie, construcţii şi servicii, precum şi a numărului de salariaţi în comerţul cu amănuntul, dar şi o stabilitate a preţurilor, potrivit INS, informează Mediafax.

    Managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru cele trei luni o creştere moderată a volumului producţiei (sold conjunctural +10%), cu un avans mai semnificativ aşteptat în activitatea de fabricare a autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor şi în activitatea de tipărire şi reproducere pe suporturi a înregistrărilor (solduri conjuncturale +24%), potrivit anchetei de conjunctură din februarie realizată de Institutul Naţional de Statistică (INS).

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel mai mare importator de maşini din România continuă extinderea reţelei

    Porsche România este în prezent cel mai mare importator de pe piaţa locală, cu afaceri estimate la circa 450 milioane de euro în 2015 şi cu mărcile Volkswagen, Audi, SEAT şi Škoda reprezentate în piaţă de către 101 de dealeri. Dintre cei 101, pentru marca Volkswagen Autoturisme sunt 22 de dealeri, pentru Audi 13 dealeri, pentru Škoda 32, pentru SEAT 12 şi pentru VW Autovehicule Comerciale alţi 22 de dealeri.

    Reţeaua de dealeri s-a extins anul trecut cu o nouă reprezentanţă ce include showroom şi service Seat la Constanţa, investiţie realizată de Pro Group Exclusiv Auto, companie care mai are în portofoliu mărcile Jaguar, Land Rover, Mitsubishi, Subaru, Hyundai şi Skoda. În 2015 compania a început implementarea noilor elemente de identitate ale mărcii SEAT la toţi distribuitorii mărcii. Există programe de implementare a noilor elemente de identitate şi la mărcile Volkswagen, SEAT şi Škoda până în 2017, iar investiţiile totale se ridică la cel puţin 2,9 milioane de euro. Investiţiile vor depinde de dimensiunea fiecărui showroom şi de condiţiile impuse de amplasarea geografică.

    „Pentru 2016, obiectivul nostru este de a acoperi zone geografice strategice pentru evoluţia mărcilor noastre, astfel încât să asigurăm o reţea de distribuitori cât mai extinsă la nivel naţional şi pentru ca toţi clienţii noştri să aibă acces facil la toate serviciile noastre, indiferent de zona unde se află. Valoarea investiţiilor depinde de dimensiunea dealership-ului, care trebuie corelată cu piaţă locală, dar şi de conceptul ce urmează a fi implementat“, a spus Brent Valmar, directorul general al Porsche România. El se află la conducerea companiei încă de la fondarea acesteia, la finalul anilor ’90. Alături de el, la conducerea companiei se află începând din luna septembrie a anului trecut Kurt Leitner, care l-a înlocuit pe Rainer Trischak şi va conduce Porsche România alături de Brent Valmar.

    Kurt Leitner are o experienţă de peste 20 ani în management strategic şi în dezvoltarea afacerii în cadrul Grupului Internaţional Porsche. În vârstă de 49 de ani, Leitner a ocupat anterior poziţia de director financiar al Porsche Chile, dezvoltând activitatea de import pentru mărcile Volkswagen Autovehicule, Volkswagen Autovechiule Comerciale, Volkswagen divizia camioane, Audi, Škoda, Lamborghini, Bentley şi MAN. Managerul austriac revine în România la patru ani de când şi-a încheiat activitatea ca director general al Porsche Finance Group România.

    Brent Valmar urmăreşte ca în 2016 să constituie o comunitate a maşinilor reprezentate de Porsche România: „Pentru 2016 ne propunem să consolidam locaţiile existenţe prin creşterea activităţii, loializarea clienţilor actuali şi atragerea unui număr cât mai mare de posesori ai maşinilor din grupul nostru, indiferent dacă maşina a fost achiziţionată din piaţă locală sau din import“. Strategia lui Valmar de a fi în contact cu toţi proprietarii maşinilor pe care le reprezintă se leagă de imprevizibilitatea pieţei auto, care a înregistrat pentru al doilea an consecutiv o creştere în 2015, după ce între 2008 şi 2013 aproape 80% din vânzări au dispărut.

    Din cele aproape 120.000 de autovehicule livrate, autoturismele reprezintă peste 98.300 de unităţi, creşterea în cazul acestora fiind de 18,7%, mai mică decât în cazul pieţei totale. Vânzările au fost, ca şi în anii precedenţi, susţinute de achiziţiile de autoturisme realizate de către persoanele juridice, ponderea acestora din total fiind, pe ansamblul anului de 74%. „Piaţa auto este dinamică şi uşor imprevizibilă. Atât importatorii, cât şi dealerii auto se adaptează rapid ritmului actual de dezvoltare a industriei auto, pentru a fi cât mai aproape de client, pentru a satisface nevoile clienţilor de acces la servicii rapide şi totodată la informare constantă“, a subliniat Brent Valmar. El spune că „mărcile noastre au fost şi vor rămâne mereu atractive pentru investitori, motiv pentru care rămânem deschişi parteneriatelor bazate pe respect şi încredere, cu eforturi depuse de ambele părţi. Factorii decisivi rămân experienţă în domeniu şi preocuparea constantă pentru îndeplinirea aşteptărilor clienţilor, spre deplină lor satisfacţie“.

  • 48% din forţa de muncă din România este concentrată în 10 sectoare de activitate a căror cifră de afaceri reprezintă peste 50% din totalul realizat de întreaga piaţă.

    ICAP Romania a ajuns la concluzia ca sectoarele din care au migrat în ultima perioada segmente importante ale forţei de muncă sunt industria prelucrătoare, agricultură, construcţiile şi învăţământul. Transferul de forţă de muncă s-a făcut şi către zona antreprenorială, în special către comerţ, însă acest lucru este departe de a fi perceput ca un element cu influenţă pozitivă majoră din cauza unor factori obiectivi. În România activează aproape 200.000 de companii mici şi mijlocii în acest domeniu. Majoritatea companiilor mici şi medii din România îşi bazează activitatea pe un concept de afaceri cu o valoare adăugată mică – cumpără de la producători şi vând către alte companii, spre deosebire de o abordare bazată pe producţie sau cercetare – domenii care presupun însă un necesar de capital mult mai mare, respectiv de o calificare înaltă.

    ICAP Romania a analizat raportările companiilor din România la nivelul finalului de an 2014 din perspectiva unui top 10 al sectoarelor care angajează aproape jumătate din forţă de muncă din România. 

    Aceste sectoare sunt:

    1. Comerţ cu amănuntul, cu excepţia autovehiculelor şi motocicletelor
    2. Comerţ cu ridicata cu exceptia comerţului cu autovehicule şi motociclete
    3. Transporturi terestre şi transporturi prin conducte
    4. Construcţii de clădiri
    5. Industria alimentară
    6. Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte
    7. Fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor
    8. Activităţi de investigaţii şi protecţie
    9. Lucrări speciale de construcţii
    10. Restaurante şi alte activităţi de servicii de alimentaţie.

    În aceste sectoare economice lucrează 1.882.611 de angajaţi, în creştere cu 2% faţă de anul 2013. Primele trei sectoare, „Comerţ cu amănuntul, cu excepţia autovehiculelor şi motocicletelor”, „Comerţ cu ridicata cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete”, „Transporturi terestre şi transporturi prin conducte” angajează jumătate din forţă de muncă activă în cele 10 sectoare şi aproape un sfert (949.350) din forţa de muncă ce activează în totalul firmelor care depus raportări în 2014.

    Cele 10 sectoare menţionate anterior care concentreaza 48% din forta de munca totala concentreaza si 53% din cifra de afaceri totală (cifra de afaceri ca total al raportărilor din 2014 ale firmelor), în creştere cu 6.2% faţă de 2013. Un aspect îmbucurător este faptul că firmele care activează în aceste sectoare şi care au raportat profit în 2014, au raportat un profit total mai mare cu 25% faţă de 2013, în timp ce pierderea raportată de firmele care au raportat pierdere a fost în 2014 cu 15% mai mică decât în 2014.

    Comerţul cu amănuntul este primul sector al economiei româneşti din punctul de vedere al dimensiunii forţei de muncă implicate. Peste 400.000 de români lucrează în acest sector, 10.9% din totalul forţei de munca. Sectorul este dominat de 5 companii care realizează o treime din cifra de afaceri din total sector: OMV PETROM MARKETING, ROMPETROL DOWNSTREAM, KAUFLAND ROMÂNIA, LUKOIL ROMÂNIA, CARREFOUR ROMÂNIA.

    Alexandra Predeanu, Director General ICAP Romania apreciază că „rezultatele acestor companii au fost consacrate în urma unor investiţii semnificative în reţeaua de distribuţie. La fel de important, aceşti lideri de piaţă s-au implicat în inovare şi optimizare în managementul portofoliului de produse în timp ce au monitorizat atent comportamentul consumatorilor”.
     

  • Ai o maşină Volkswagen? Află dacă eşti pe lista celor care au probleme cu softul

    “Cu funcţia de căutare veţi afla dacă pentru autovehiculul dumneavoastră este necesară o acţiune de service. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să contactaţi distribuitorul dumneavoastră Volkswagen sau serviciul Relaţii Clienţi Volkswagen. Vă rugăm să aveţi în vedere că sistemul verifică exclusiv seriile de şasiu (cod VIN) pentru mărcile Volkswagen şi Volkswagen Autovehicule Comerciale (…) Vă rugăm să introduceţi seria dumneavoastră de şasiu, pe care o puteţi găsi la începutul cărţii de service sau în partea de jos a parbrizului”, se notează pe site.

    Puteţi verifica aici dacă maşina dvs. are softul trucat

    olkswagen a recunoscut că a folosit un software care să reducă nivelul noxelor în timpul testelor de poluare ale unor modele de automobile diesel.

    Întrebat de ce a procedat astfel grupul, Muller a spus că s-a decis ca automobilele diesel să fie reintroduse pe piaţa americană, dar nu s-a reuşit respectarea standardelor stricte de poluare din Statele Unite.

    “Potrivit informaţiilor actuale, foarte puţini angajaţi au fost implicaţi, dar vom şti exact abia peste câteva săptămâni, după ce vor fi disponibile rezultatele investigaţiilor interne şi externe”, a explicat directorul general.

    Muller s-a adresat marţi angajaţilor, cărora le-a spus că grupul va încerca să evite concedierile în urma scandalului. El a avertizat că sunt analizate toate proiectele şi planurile de investiţii, de peste 100 de miliarde de euro, iar procesul va fi dureros.

    În interviul acordat publicaţiei germane, Muller a spus că nu s-a luat o decizie referitoare la dividendele din acest an.

    Şeful VW a adăugat că grupul nu intenţionează să retragă automobilele diesel de pe piaţa americană, el afirmând că este gata să meargă în Statele Unite, dacă va fi nevoie.

    Volkswagen a anunţat că 8 milioane de vehicule diesel euro 5 înmatriculate în Uniunea Europeană au softuri pentru inducerea în eroare a testelor de emisii, conform unei scrisori trimise Parlamentului german,citată de publicaţia germană Handelsblatt.

  • Cum îţi recuperezi taxa auto FĂRĂ PROCES

    O ordonanţă aprobată miercuri de Executiv prevede ca persoanele care au plătit taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule îşi recupera banii fără a mai fi nevoie să deschidă acţiune în instanţă.

    Cum îţi recuperezi taxa auto FĂRĂ PROCES