Tag: anunt

  • Pică securea în IT: Multinaţionala gigant care dă afară 8.000 de oameni

    Salesforce a anunţat că intenţionează să concedieze aproximativ 10% din forţa de muncă, devenind cel mai recent grup tehnologic care îşi reduce costurile în condiţiile în care companiile strâng cureaua pentru a face faţă încetinirii economice, scrie FT.

    Grupul de software, care avea aproximativ 73.541 de angajaţi la sfârşitul lunii ianuarie 2022, a anunţat miercuri că va închide, de asemenea, unele birouri, ca parte a planului său de restructurare pentru a îmbunătăţi marjele operaţionale.

    “Mediul rămâne dificil, iar clienţii noştri adoptă o abordare mai cumpătată în deciziile lor de cumpărare”, a declarat miercuri Marc Benioff, directorul general, într-o scrisoare adresată angajaţilor.

    Măsura vine în contextul în care companiile din domeniul tehnologiei au anunţat un val de reduceri drastice de personal în ultimele luni.

    “Pe măsură ce veniturile noastre au accelerat în timpul pandemiei, am angajat prea mulţi oameni, ceea ce a condus la această criză economică cu care ne confruntăm acum, iar eu îmi asum responsabilitatea pentru acest lucru”, a spus Benioff.

    Salesforce s-a confruntat cu o perioadă dificilă în ultimele luni. S-a aflat sub presiunea fondului de investiţii activist Starboard Value, care a preluat o participaţie anul trecut şi care cere grupului de software cloud să îşi mărească marjele. În octombrie, Starboard a declarat că societatea nu a profitat de poziţia sa de lider de piaţă.

    În noiembrie, codirectorul general Bret Taylor şi-a anunţat plecarea, în timp ce alţi directori de top, inclusiv directorul de produse Tamar Yehoshua şi Stewart Butterfield, directorul general al serviciului de mesagerie Slack, deţinut de Salesforce, au plecat şi ei.

    Salesforce se aşteaptă să suporte cheltuieli de aproximativ 1,4 miliarde de dolari până la 2,1 miliarde de dolari asociate noului său plan de restructurare.

    Se aşteaptă ca aproximativ 1 miliard până la 1,4 miliarde de dolari din aceste cheltuieli să fie legate de tranziţia angajaţilor, plăţi compensatorii, beneficii pentru angajaţi şi compensaţii pe bază de acţiuni. Se estimează că taxele de retragere din cauza reducerii spaţiului de birouri vor fi de aproximativ 450 milioane de dolari până la 650 milioane de dolari.

  • Ploi şi ninsori puternice. Meteorologii anunţă cod portocaliu

    Administraţia Naţională de Meteorologie a emis noi alerte de vreme rea. Până miercuri seara, va fi în vigoare un Cod portocaliu de ploi puternice şi ninsori în 4 judeţe. Bucuresţiul este sub avertizare Cod galben de ploi.

    O actualizare a ANM, valabilă pentru intervalul marţi ora 10.00 – joi ora 10.00, anunţă precipitaţii moderate cantitativ, la început în vestul, centrul şi sudul teritoriului, apoi şi în celelalte zone, iar din noaptea de miercuri spre joi, aria acestora va fi în restrângere spre regiunile estice şi sud-estice. Local se vor acumula cantităţi de apă de 15…25 l/mp şi pe alocuri de peste 30 l/mp.

    Precipitaţiile vor fi sub formă de ploaie în zonele joase de relief, mixte în Carpaţii Occidentali, estul Transilvaniei şi Moldova şi predominant ninsori în restul zonei montane, unde se va depune strat de zăpadă. Izolat vor fi depuneri de polei. Local şi temporar vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 45…55 km/h.

    De marţi ora 16.00 până miercuri ora 22.00, inră în vigoare un Cod galben.

    În nordul Olteniei, local în Muntenia, precum şi în sud-vestul Moldovei, va ploua însemnat cantitativ. Cantităţile de apă, prin acumulare pe tot parcursul intervalului, vor depăşi 25…30 l/mp şi pe arii restrânse 40…50 l/mp.

    În Carpaţii Meridionali şi în sudul Carpaţilor Orientali, la altitudini în general de peste 1000 m, va ninge însemnat cantitativ şi se va depune strat de zăpadă. Vântul va avea intensificări în zona înaltă, cu precădere în noaptea de marţi spre miercuri, cu rafale de peste 70…90 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea
    vizibilităţii.

    Tot de marţi, dar de la ora 18.00, va fi în vigoare, până miercuri la ora 22.00, un Cod portocaliu. În judeţele Prahova, Buzău, Vrancea şi în zona montană din judeţul Dâmboviţa vor fi precipitaţii abundente, iar prin acumulare, pe tot parcursul intervalului, se vor înregistra cantităţi de precipitaţii în general de peste 50…60 l/mp.

    Precipitaţiile vor fi sub formă de ploaie în zonele joase de relief şi ninsoare la altitudini în general de peste 1000 m, unde local se va depune strat consistent de zăpadă.

    Codul portocaliu vizează judeţele Vrancea, Buzău, Prahova şi Dâmboviţa, în timp ce cel galben Bucureştiul şi judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Hunedoara, Alba, Sibiu, Vâlcea, Argeş, Braşov, Covasna, Bacău şi Ilfov.

    În Bucureşti, de marţi până joi cerul va fi mai mult noros şi va ploua, iar cantităţile de apă acumulate pe tot parcursul intervalului vor depăşi 25…30 l/mp.

    Temperaturile maxime vor fi de 7…11 grade şi cele minime de 2…5 grade. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare (în jurul a 45 km/h).

  • Proiect: 13 ocupaţii noi vor apărea în Clasificarea Ocupaţiilor din România. Vedeţi aici care sunt

    În această săptămână, pe site-ul Mininisterului Muncii şi Solidarităţii Sociale a fost publicat pentru dezbatere un proiect care prevede completarea Clasificării Ocupaţiilor din România (COR) cu încă 13 noi ocupaţii. 

    Mai exact, este vorba despre ăroiectul de Ordin privind modificarea şi completarea Clasificării ocupaţiilor din România – nivel de ocupaţie (şase caractere), aprobată prin Ordinul ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 1.832/856/2011, publicat pe site-ul Mininisterului Muncii şi Solidarităţii Sociale în data de 05 ianuarie 2023.

    Pe lângă introducerea a celor 13 noi ocupaţii în COR, proiectul prevede şi mutarea, redenumirea şi eliminarea unor ocupaţii, după cum urmează: 

    Se mută ocupaţia „inspector aeronautic” din grupa de 2152 Ingineri electronişti în grupa de bază 2422 Specialişti în domeniul politicilor administrative la codul 242237.

    Se redenumeşte ocupaţia „specialist sisteme de calificare” ca „analist ocupaţional” şi păstrează acelaşi cod 242313 în grupa de bază 2423 Specialişti în domeniul resurselor umane şi de personal.

    Se redenumeşte ocupaţia „expert evaluator de întreprinderi” ca „evaluator autorizat” şi păstrează acelaşi cod 241251 în grupa de bază 2412 Specialişti consultanţi în domeniul financiar şi al investiţiilor.

    Se elimină ocupaţia „expert evaluator de proprietăţi imobiliare” cod 241252 din grupa de bază 2412 Specialişti consultanţi în domeniul financiar şi al investiţiilor.

    Se elimină ocupaţia „expert evaluator de bunuri mobile” cod 241253 din grupa de bază 2412 Specialişti consultanţi în domeniul financiar şi al investiţiilor.

    Se elimină ocupaţia „expert evaluator de active financiare” cod 241254 din grupa de bază 2412 Specialişti consultanţi în domeniul financiar şi al investiţiilor.

    Se elimină ocupaţia „jurisconsult” cod 261102 din grupa de bază 2611 Avocaţi

    Pentru ca noile ocupaţii să fie introduse în COR este necesar ca proiectul să fie semnat şi publicat în Monitorul Oficial.

     

  • Companiille de tehnologie încep să se restructureze una câte una: Grupul de software Salesforce a anunţat că dă afară 10% din personal, adică 8.000 de oameni, şi reduce accelerat spaţiile de birouri

    Salesforce a anunţat că intenţionează să concedieze aproximativ 10% din forţa de muncă, devenind cel mai recent grup tehnologic care îşi reduce costurile în condiţiile în care companiile strâng cureaua pentru a face faţă încetinirii economice, scrie FT.

    Grupul de software, care avea aproximativ 73.541 de angajaţi la sfârşitul lunii ianuarie 2022, a anunţat miercuri că va închide, de asemenea, unele birouri, ca parte a planului său de restructurare pentru a îmbunătăţi marjele operaţionale.

    “Mediul rămâne dificil, iar clienţii noştri adoptă o abordare mai cumpătată în deciziile lor de cumpărare”, a declarat miercuri Marc Benioff, directorul general, într-o scrisoare adresată angajaţilor.

    Măsura vine în contextul în care companiile din domeniul tehnologiei au anunţat un val de reduceri drastice de personal în ultimele luni.

    “Pe măsură ce veniturile noastre au accelerat în timpul pandemiei, am angajat prea mulţi oameni, ceea ce a condus la această criză economică cu care ne confruntăm acum, iar eu îmi asum responsabilitatea pentru acest lucru”, a spus Benioff.

    Salesforce s-a confruntat cu o perioadă dificilă în ultimele luni. S-a aflat sub presiunea fondului de investiţii activist Starboard Value, care a preluat o participaţie anul trecut şi care cere grupului de software cloud să îşi mărească marjele. În octombrie, Starboard a declarat că societatea nu a profitat de poziţia sa de lider de piaţă.

    În noiembrie, codirectorul general Bret Taylor şi-a anunţat plecarea, în timp ce alţi directori de top, inclusiv directorul de produse Tamar Yehoshua şi Stewart Butterfield, directorul general al serviciului de mesagerie Slack, deţinut de Salesforce, au plecat şi ei.

    Salesforce se aşteaptă să suporte cheltuieli de aproximativ 1,4 miliarde de dolari până la 2,1 miliarde de dolari asociate noului său plan de restructurare.

    Se aşteaptă ca aproximativ 1 miliard până la 1,4 miliarde de dolari din aceste cheltuieli să fie legate de tranziţia angajaţilor, plăţi compensatorii, beneficii pentru angajaţi şi compensaţii pe bază de acţiuni. Se estimează că taxele de retragere din cauza reducerii spaţiului de birouri vor fi de aproximativ 450 milioane de dolari până la 650 milioane de dolari.

  • Una dintre cele mai mari companii din România anunţă un val de concedieri din cauza vânzărilor în scădere

    Anunţul vine la scurtă vreme după ce Electrolux a finalizat o investiţie la Satu Mare. Mai exact, grupul a investit în dezvoltarea producţiei deşi anunţă că nu are comenzi suficiente pentru a-şi păstra tot personalul.

    Grupul suedez Electrolux va disponibiliza o parte din personalul fabricii de aragazuri de la Satu Mare, conform unui anunţ făcut pe pagina proprie de Facebook de către Instituţia Prefectului Satu Mare.

    „SC Electrolux Romania SA a înştiinţat la sfârşitul anului trecut Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Satu Mare despre iniţierea procedurilor de concediere colectivă”, conform aceleiaşi surse.

    Potrivit anunţului, disponibilizările au loc în contextul în care cererea pentru electrocasnice a scăzut odată cu debutul războiului ruso-ucrainean. Mai exact, cele două ţări beligerante reprezentau pieţe importante pentru suedezii de la Electrolux, conform aceluiaşi anunţ.

    „Pentru a compensa aceasta discrepanţă dintre capacitatea de producţie a fabricii si volumul în scădere de comenzi, la iniţiativa angajatorului în perioada mai-decembrie 2022, societatea a solicitat măsuri de sprijin prevăzute de OUG nr.36/2022(somaj tehnic), acordate de către AJOFM Satu Mare. În urma înştiinţării privind disponibilizarea colectivă, AJOFM Satu Mare a contactat societatea şi, de comun acord, s-au organizat întâlniri cu salariaţii afectaţi de disponibilizarea colectivă.”

    Anunţul vine la scurtă vreme după ce Electrolux a finalizat o investiţie la Satu Mare. Grupul suedez, ce deţine o fabrică la Satu Mare, în nordul ţării, a inaugurat în toamna lui 2022 o nouă linite de producţie de plite în România. Astfel, capacitatea de producţie a uzinei locale a ajuns la 1,3 milioane de unităţi. Mai exact, grupul a investit în dezvoltarea producţiei deşi anunţă că nu are comenzi suficiente pentru a-şi păstra tot personalul.

    Unitatea de producţie din nordul ţării, care are o istorie de peste un secol, realiza înainte de a intra în portofoliul suedezilor aragazuri sub brandul Samus, iar după preluare Electrolux a renunţat la brandul local pentru a produce sub mărcile grupului. Mai mult, a „dat” aragazurile pe plite incorporabile.

    În 1997, anul preluării, fabrica număra circa 2.300 de angajaţi, faţă de puţin peste 900 în prezent.

    Numărul de salariaţi include atât producţia, cât şi zona de vânzări şi distribuţie. Cei mai mulţi sunt cei din fabrică. Grupul suedez Electrolux are pe piaţa locală atât operaţiuni de import şi distribuţie, cât şi de producţie, la Satu Mare. În fabrica locală sunt realizate plite ce apoi iau fie drumul exporturilor (în bună parte), fie rămân în România şi ajung în casele consumatorilor locali. Pe piaţa din România, suedezii au însă şi alte bunuri, aduse din celelalte fabrici ale grupului. Tot businessul este operat pe o singură entitate juridică ce a avut afaceri de 1,08 miliarde de lei în 2021, plus 29,5%.

    După cifra de afaceri şi după numărul de salariaţi, Electrolux este unul dintre cei mai importanţi producători de electrocasnice din România, activând într-o industrie în plină dezvoltare, unde sunt activi şi alţi jucători mari precum De’Longhi, Philips, Karcher sau Arcelik (proprietarul Arctic). Mai mult, sectorul continuă să se dezvolte puternic, atât prin investiţiile companiilor deja active aici – cum e şi cazul Electrolux cu noua linie de producţie -, cât şi prin noi nume care decid să dezvolte fabrici în România.

     

     

     

     

  • Se anunţă război pentru benzinării la vecini

    Anul 2023 va aduce, cel mai probabil, o concurenţă acerbă pe pieţele de retail pentru carburanţi din Polonia, Ungaria şi Slovacia, cu giganţii MOL din Ungaria şi PKN Orlen din Polonia încercând să stabilească poziţii cât mai solide pe teritoriile străine proaspăt ocupate, scrie Hungary Today. Startul cursei a fost dat în 2022 printr-o tranzacţie de schimb de benzinării între aceste companii petroliere care i-a făcut pe cei doi coloşi jucători importanţi pe piaţa dominată de celălalt.

    Cei doi mari jucători din Europa Centrală şi de Est au fost rivali direcţi până acum doar în Republica Cehă, dar de acum încolo se vor lupta şi pe pieţele din Polonia, Ungaria şi Slovacia, prin urmare în întregul grup Visegrád.

    Totul a început când PKN Orlen a fost obligat să găsească un cumpărător pentru unele dintre activele sale, inclusiv pentru o parte din reţeaua de benzinării din Polonia, din motive ce ţin de regulile UE pentru protejarea concurenţei, în urma achiziţiei rivalului local Lotos. Cumpărătorul a fost MOL, care a primit 417 benzinării în Polonia, devenind al treilea cel mai mare jucător de pe piaţa poloneză după PKN Orlen şi BP (British Petroleum).

    În cadrul tranzacţiei, PKN va intra şi el pe piaţa maghiară, unde va prelua 143 de benzinării în două etape, iar MOL va transfera 39 de staţii din Slovacia către concurentul polonez.

    Re-brandingul este de aşteptat să fie finalizat până în martie. Ambele companii au prezenţă în Cehia, unde PKN rămâne lider de piaţă cu 430 de staţii de benzină, iar MOL ocupă locul doi cu 303 de unităţi.

    MOL a anunţat pentru ziarul polonez Parkiet că vede intrarea pe piaţa din Polonia ca pe o rampă de lansare şi că este interesat să ajungă pe locul doi ca prezenţă.

    Pentru a face acest lucru, MOL ar trebui să depăşească BP şi să-şi extindă reţeaua cu alte 100 de benzinării. Orlen are planuri la fel de ambiţioase în Ungaria, unde îşi doreşte să îşi consolideze locul patru, creşterea fiind, de asemenea, pe agenda lor.

    Pe lângă cele patru ţări ale Grupului Visegrád, MOL este prezent în Croaţia, România, Slovenia, Bosnia şi Herţegovina, Serbia şi Muntenegru. PKN Orlen are interese pe pieţele germană şi lituaniană, dar ambele companii se gândesc să intre pe noi pieţe.

  • Lupta cu inflaţia este din ce în ce mai complicată. Anunţul cutremurător al preşedintelui Băncii Centrale Europene Christine Lagarde

    Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a indicat că costurile cu dobânzile vor creşte din nou, spunând că acest lucru este necesar pentru a tempera creşterea a preţurilor de consum, scrie Bloomberg.

    „În acest moment, ratele de politică monetară ale BCE trebuie să fie mai mari pentru a reduce inflaţia şla ţinta noastră de 2%”, a declarat Lagarde pentru ziarul croat Jutarnji List. „Acest proces este esenţial pentru că ar fi mult mai rău dacă am permite inflaţiei să se înrădăcineze în economie.”

    BCE a majorat ratele dobânzilor cu 250 de puncte de bază în acest an, iar oficialii BCE, inclusiv Lagarde, au spus că urmează mai multe creşteri, pieţele şi economiştii aşteptându-se la creşteri de jumătate de punct la următoarele două şedinţe ale BCE.

    Preşedintele BCE a subliniat că „recesiunea de care ne temeam este probabil să fie de scurtă durată şi superficială”, citând cele mai recente prognoze ale instituţiei pe care o conduce.

     

     

  • Cade ghilotina la una dintre cele mai mari bănci din lume: CEO-ul Goldman Sachs, David Solomon, anunţă disponibilizări masive în 2023. Până la 4.000 de angajaţi îşi vor pierde locul de muncă

    Directorul general al Goldman Sachs, David Solomon, a avertizat angajaţii să se pregătească pentru concedieri masive în următoarele săptămâni, în timp ce gigantul bancar de investiţii se pregăteşte pentru o criză economică, scrie Daily Mail.

    „Efectuăm o analiză atentă şi, deşi discuţiile sunt încă în curs de desfăşurare, anticipăm că reducerea numărului de angajaţi va avea loc în prima jumătate a lunii ianuarie”, a declarat Solomon în tradiţionalul său mesaj de sfârşit de an adresat personalului, potrivit Bloomberg.

    „Există o varietate de factori care influenţează peisajul de afaceri, inclusiv înăsprirea condiţiilor monetare care încetinesc activitatea economică. Pentru echipa noastră de conducere, accentul este pus pe pregătirea firmei pentru a face faţă acestor vânturi potrivnice”, a adăugat el.

    Această decizie vine după ce la începutul lunii decembrie a apărut informaţia potrivit căreia Goldman Sachs intenţionează să concedieze 4.000 de angajaţi „cu performanţe scăzute”, adică aproximativ 8% din forţa sa de muncă, pentru a reduce costurile pe fondul scăderii veniturilor şi profiturilor.

    Solomon a avertizat în mesajul său: „Trebuie să procedăm cu prudenţă şi să ne gestionăm resursele cu înţelepciune”. 

    Până la 8 la sută din forţa de muncă a băncii ar putea fi concediată după ce firma le-a cerut managerilor să întocmească o listă de candidaţi, potrivit surselor Semafor. 

    Sursele susţin că disponibilizările vor afecta fiecare divizie din bancă şi vor avea loc în jurul lunii ianuarie, în aceeaşi perioadă în care sunt distribuite de obicei bonusurile.

    În urma concedierilor, compania ar urma să îşi reducă forţa de muncă de 49.1000 de angajaţi pentru prima dată din 2019, deoarece sacrificarea anuală obişnuită de două până la cinci procente a fost oprită în timpul pandemiei. 

    Aceasta urmează unui an tumultuos pentru banca de investiţii, care şi-a văzut preţul acţiunilor scăzând cu peste 15 procente din decembrie 2021. 

    Morgan Stanley şi Citigroup au întreprins, de asemenea, concedieri recente, în timp ce giganţii bancari revin la sacrificările anuale ale lucrătorilor „neperformanţi” care erau obişnuite înainte de pandemie.

    Chiar dacă Goldman Sachs îşi reduce forţa de muncă cu 4.000 de angajaţi, tot ar avea mai mulţi angajaţi decât în 2021. 

    Solomon a avertizat anterior că banca trebuie să reducă costurile, reducerea iminentă a personalului fiind una dintre iniţiativele planificate de mult timp pentru a economisi bani. 

    „Continuăm să ne confruntăm cu mari dificultăţi în ceea ce priveşte costurile băncii, în special pe termen scurt”, a declarat Solomon în cadrul unei conferinţe de presă de luna trecută. „Am pus în mişcare anumite planuri de reducere a cheltuielilor, dar va dura ceva timp până când ne vom atinge obiectivele”.

  • Ungaria: Cartofii autohtoni vor dispărea din magazine din ianuarie

    Cartofii autohtoni nu vor mai putea fi găsiţi în magazine după luna ianuarie, a anunţat Asociaţia Naţională a Cartofilor din Ungaria, potrivit Daily News Hungary.

    Preţurile în creştere dramatică la energie şi deprecierea forintului au împins semnificativ în sus costurile. Potrivit oficialilor din sector, penuria de cartofi se resimţea deja din august, din cauza secetei.

  • BREAKING NEWS. Ninsori şi VISCOL în 11 judeţe. Zonele care vor fi măturate de urgie

    Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, miercuri, o atenţionare Cod galben de ninsori viscolite, valabilă până joi dimineaţa în 11 judeţe, precum şi o informare de precipitaţii mixte şi polei ce vizează restul regiunilor.

    Potrivit meteorologilor, în intervalul 14 decembrie, ora 18:00 – 15 decembrie, ora 8:00, în Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali va ninge viscolit determinând scăderea vizibilităţii. Se va depune strat de zăpadă şi vor fi rafale de 70 – 90 km/h. Îndeosebi în prima parte a nopţii va ninge moderat cantitativ şi local se va depune strat de zăpadă în vestul şi nord-vestul Olteniei, precum şi în sudul Banatului, unde vântul va sufla cu peste 55 – 60 km/h.

    Judeţele vizate de atenţionarea Cod galben sunt: Alba, Argeş, Braşov, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Mehedinţi, Prahova, Sibiu şi Vâlcea.

    Cititi mai multe pe www.stirileprotv.ro