BusinessMagazin

Tag: analiza

  • Analiză Storia.ro şi Re:Rise: Ce cred românii că se întâmplă la un cutremur, la 81 de ani de la cel mai mare seism din România

    1 din 3 români consideră că o clădire construită pentru categoriile favorizate în comunism este mai sigură decât altele în cazul unui cutremur. În topul celor mai crezute mituri se află şi cel că ar exista clădiri care nu au risc seismic. Acestea sunt doar câteva dintre rezultatele unei analize Storia.ro şi Asociaţia pentru Reducerea Riscului Seismic (Re:Rise), care şi-a propus să dezvăluie în ce măsură şi în rândul căror categorii sunt mai răspândite anumite mituri referitoare la clădirile din România şi efectele unui cutremur, la 81 de ani de la cel mai mare seism prin care a trecut ţara noastră în istoria recentă, cel din 1940.

    Storia.ro împreună cu Re:Rise au alcătuit o listă cu cele mai răspândite nouă mituri legate de riscul seismic şi au invitat românii să îşi spună părerea cu privire la ele, având posibilitatea să precizeze dacă le consideră adevărate, false sau să anunţe că nu ştiu care este răspunsul corect. 

    Care sunt cele mai răspândite mituri?

    Unul dintre cele mai crezute mituri de români (majoritatea cu studii superioare) este că o clădire construită pentru categoriile favorizate în timpul comunismului (armată, miliţie, Securitate, diplomaţie) ar fi mai sigură decât altele, o afirmaţie  falsă, după cum explică specialiştii de la Re:Rise. Normele de proiectare, cele care asigură rezistenţa unei clădiri, au fost aceleaşi, indiferent de cine urma să locuiască în acele imobile şi nu trebuie făcute confuzii între nivelul de confort al unor apartamente şi structura de rezistenţă.

    35% dintre respondenţi, în special cei cu studii medii şi superioare, cred că există clădiri fără risc seismic, iar majoritatea lor au vârste cuprinse între 18 şi 34 ani. Aceasta este o afirmaţie falsă, conform Re:Rise – confuzia legată de clădirile „fără risc seismic” a pornit din lipsa acestora de pe lista oficială a imobilelor expertizate tehnic (lista cu împărţirea imobilelor pe categorii de risc). Absenţa unui bloc de pe această listă înseamnă că imobilul respectiv nu a fost expertizat în mod oficial, nu că nu ar prezenta risc seismic. O clădire expertizată şi găsită să corespundă normativelor de proiectare în vigoare va fi încadrată în categoria Risc Seismic IV (cel mai scăzut risc). În acelaşi timp, 65% dintre români au ştiut să identifice ca fiind greşită afirmaţia „Dacă o clădire nu se află pe listele oficiale ale primăriei, atunci ea nu are risc seismic”, chiar dacă 1 din 3 români nu ştie răspunsul corect.

    28% dintre respondenţii studiului cred că există blocuri construite pe role în oraşul lor, o afirmaţie care, în ciuda popularităţii, este parţial falsă. În urma eforturilor de verificare susţinute din partea Re:Rise, există certitudinea unui singur bloc socialist construit „pe role” în mod oficial în România (elipsoizi de izolare seismică), construit în Iaşi, în anul 1986. Cei care realizează că este un mit au mai degrabă peste 55 de ani şi studii primare, gimnaziale sau nu au studii. 

    Întrebaţi dacă sunt de acord cu afirmaţia că putem anticipa când va avea loc următorul mare cutremur, doar 9% dintre respondenţi au crezut ca este posibil, un mit crezut în măsură mai mare de către cei de peste 55 de ani, cu studii primare, gimnaziale sau fără studii. Afirmaţia este falsă pentru că tehnologia din prezent nu poate prezice când se va întâmpla un cutremur. Ştim doar că va fi un mare cutremur, dar nu putem şti  cu exactitate când. Calculele probabilistice bazate pe recurenţa seismelor majore din zona Vrancea pot face uneori mai mult rău decât bine (pot induce un fals sentiment de siguranţă şi pot induce în eroare persoane vulnerabile, aflate în zone cu risc seismic ridicat).

    Un alt mit legat de cutremur, considerat adevărat de 14% dintre respondenţi, este că o clădire trecută deja prin cutremurul din ‘77 ar fi mai de încredere decât cele noi. Afirmaţia este falsă, deoarece normele de proiectare s-au schimbat după 1978, tocmai pentru a reflecta realităţile seismice din zona Vrancea, înregistrate pentru prima dată pe 4 martie 1977. Până în 1977, blocurile au fost construite după o serie de norme neconforme pentru România, preluate din alte ţări cu activităţi seismice diferite. În plus, clădirile nu sunt organisme vii, ele nu se „antrenează” la cutremure, ci se vulnerabilizează.

    În acelaşi timp, 1 din 5 respondenţi  crede că imediat după cutremurul din ‘77, o bună parte a clădirilor afectate au fost consolidate. Cu cât creşte vârsta, cu atât e identificat mai corect ca fiind un mit. Conform specialiştilor de la Re:Rise, afirmaţia este parţial falsă pentru că cea mai mare parte a intervenţiilor de după cutremur au fost lucrări de reparaţii, şi nu de consolidări. Consolidarea vizează structura în ansamblu şi presupune creşterea nivelului de rezistenţă a clădirii, în timp ce, la momentul respectiv, autorităţile s-au rezumat în majoritatea cazurilor la a cămăşui stâlpii de rezistenţă în locul unde erau fisuraţi în mod vizibil şi la a tencui fisurile seismice apărute. Acest lucru nu înseamnă că rezistenţa seismică a clădirii a fost crescută.

    O afirmaţie care a fost identificată corect de către 77% dintre respondenţi ca fiind neadevărată este că un bloc reabilitat termic este mai sigur la cutremur. Cei care tind să creadă acest mit în proporţie mult mai mare sunt cei cu studii primare, gimnaziale sau fără studii (27% au spus că e adevărat vs 4% dintre cei cu studii superioare). Totuşi, afirmaţia că un bloc reabilitat termic e mai sigur la cutremur este falsă. Eficientizarea energetică nu influenţează în niciun fel riscul seismic al clădirii. Clădirile încadrate în cea mai periculoasă clasă de risc seismic (RS I) nici nu se califică pentru programele de eficientizare energetică ale administraţiilor locale. Cu toate acestea, s-au constatat multe excepţii de la această regulă – există blocuri RSI cu eficientizare energetică, dar realizată din banii locatarilor, nu ai statului. Aceste clădiri au însă nevoie de intervenţii structurale, nu de „îmbrăcare” – asta nu doar că nu le rezolvă vulnerabilitatea, dar o şi maschează. Mai mult, nici imobilele încadrate în categoriile vechi de urgenţă (U1, U2, U3, care ar corespunde astăzi RS I) nu au fost exceptate de la programul de eficientizare energetică. 

    „Clădirile construite după 2008 au fost proiectate să reziste la cutremure de peste 8.0” este mitul la care cei mai mulţi dintre românii respondenţi la studiu au spus că nu ştiu cum să răspundă. Specialiştii de la Re:Rise explică de ce acesta este o afirmaţie falsă – clădirile se proiectează să reziste la acceleraţii seismice, şi nu la magnitudini (magnitudinea se referă la energia eliberată). Pentru zonarea care cuprinde şi Bucureştiul se proiectează pentru acceleraţii de 0,3g. Informaţii referitoare la proiectarea anumitor blocuri pentru magnitudini specifice ar trebui să ridice semne de întrebare cu privire la seriozitatea sau intenţiile celor care le afirmă. 

    „O informare corectă este primul pas spre reducerea riscului seismic. E foarte important să reuşim combaterea miturilor despre cutremure şi despre blocurile în care locuim, pentru că, de multe ori, aceste «poveşti» sunt cele care ne ţin în vulnerabilitate, într-un fals sentiment de siguranţă.
    Reducerea riscului seismic nu se rezumă doar la consolidări, ci se face şi prin informare: de la promovarea măsurilor de protecţie individuală, până la combaterea acestor mituri care s-au răspândit în marile oraşe odată cu seismele din perioada socialistă”, susţin reprezentanţii Re:Rise – Asociaţia pentru Reducerea Riscului Seismic.

    „Faptul că există o proporţie foarte mare a celor care nu ştiu dacă anumite afirmaţii sunt adevărate sau false ne arată cât de necesar este un demers de informare corectă şi completă. Noi, la Storia.ro, susţinem oamenii atunci când vine vorba de alegerile importante pentru viitorul lor şi credem că cele mai bune decizii legate de locuire şi nu numai pot fi luate atunci când ai toate datele. Ne bucurăm ca am reuşit să clarificăm şi să demontăm anumite mituri legate de clădirile şi efectele unui cutremur, împreună cu partenerii noştri de la Re:Rise, aceasta fiind doar o primă parte dintr-o serie de iniţiative la care vom lucra împreună ”, a declarat Sonia Ardelean, Marketing Specialist Storia.ro & OLX Imobiliare.

    Chestionarul a fost publicat pe Storia.ro şi OLX Imobiliare în perioada 20 octombrie – 4 noiembrie 2021, unde au răspuns 1440 de respondenţi la nivel naţional.

  • Piaţa criptoactivelor depăşeşte 3 trilioane de dolari pentru prima oară – analist

    Acest prag reprezintă cel mai înalt nivel din luna mai a acestui an, când pieţele au însumat peste 2.600 de miliarde de dolari, şi subliniază aşteptările pozitive ale investitorilor, pe măsură ce jucătorii instituţionali intră pe piaţă prin instrumente precum ETF-urile futures.

    În continuare în fruntea spaţiului cripto se află bitcoin, care reprezintă aproximativ 42% din piaţă, urmat de ethereum, care reprezintă puţin peste 18%.

    Cu toate acestea, au avut loc schimbări în partea inferioară a clasamentului, Solana fiind criptoactivul cu cea mai mare creştere în ceea ce priveşte capitalizarea de piaţă. SOL a depăşit acum Cardano (ADA), devenind al patrulea cel mai mare criptoactiv din lume, după o creştere spectaculoasă în ultimele câteva luni. Criptomoneda a crescut cu 22% numai în ultima săptămână, deşi, în ceea ce priveşte capitalizarea de piaţă, este încă eclipsată de BTC şi ETH, avand doar 2,5% din piaţă.

    Bitcoin (BTC) a reinceput sa crească în acest weekend, în timp ce ethereum (ETH) şi-a depăşit maximul istoric anterior.

    După ce a depăşit nivelul de 4.000 de dolari la sfârşitul lunii octombrie, ETH a urmat un curs ascendent. Lunea trecută, ETH se tranzacţiona în jurul valorii de 4.300 de dolari, dar a ajuns la peste 4.600 de dolari marţi şi miercuri, înainte de a scădea.
    Acum însă, criptoactivul se tranzacţionează peste nivelul de 4.700 de dolari, după ce a atins un maxim de 4.768 de dolari. ETH a crescut acum în total cu aproximativ 59% de la începutul lunii octombrie.

    Între timp, bitcoin s-a redresat în weekend şi se tranzacţionează acum la puţin peste 66.000 de dolari, după o săptămână în care a oscilat între 62.000 şi 64.000 de dolari. Criptoactivul se apropie acum de maximele ultimelor trei săptămâni, în urma unui nou maxim istoric la jumătatea lunii octombrie.

    Un raport al administraţiei Biden privind pieţele financiare a subliniat potenţialul pe care îl au stablecoins pentru consumatori.

    În raport se afirmă că stablecoins ar putea transforma modul în care cetăţenii americani plătesc produsele de zi cu zi, de la tunsori la telefoane. Comandat de Casa Albă, printre autorii raportului se numără consilieri economici cheie ai preşedintelui Joe Biden.

    În timp ce subliniază importanţa reglementării domeniului, raportul a afirmat că stablecoins ar putea: “să sprijine opţiuni de plată mai rapide, mai eficiente şi mai cuprinzătoare… În plus, tranziţia către o utilizare mai largă a stablecoins ca mijloc de plată ar putea avea loc rapid datorită efectelor de reţea sau a relaţiilor dintre stablecoins şi bazele de utilizatori, între stablecoins şi platformele existente”.

    Stablecoins reprezintă în prezent o parte semnificativă a pieţei criptoactivelor. Cea mai mare din ele după capitalizarea de piaţă este Tether, cu peste 74 de milioane de dolari. Stablecoins diferă de criptoactive precum bitcoin, deoarece valoarea lor este, de obicei, ancorată la o monedă tradiţională.

    Tether, de exemplu, este ancorată la dolarul american, folosind deţineri de numerar şi datorii pe termen scurt, denumite “commercial paper”, pentru a-şi susţine valoarea stabilă.

    În context, analistul arată şi că primarul ales al New York-ului, Eric Adams, a promis că îşi va lua primele trei salarii în bitcoin, după un schimb de replici pe Twitter cu primarul din Miami.

    Viitorul primar al New York-ului, unul dintre cele mai mari centre financiare din lume, a subliniat viziunea sa de a transforma oraşul într-un hub al tranzacţiilor în criptoactive. Adams, a răspuns la un tweet al primarului din Miami, Francis Suarez, prin care acesta se angaja să îşi ia salariul în bitcoin. Adams a ridicat miza spunând că îşi va lua primele trei salarii în criptomonede.

    De asemenea, Adams a scris pe Twitter joi: “New York va fi centrul industriei criptoactivelor”.

    Adams încearcă, într-o oarecare măsură, să recupereze decalajul faţă de Suarez şi Miami, care a atras talentele financiare din New York în timpul pandemiei şi care a anunţat deja o serie de măsuri pro-cripto, inclusiv acceptarea plăţii impozitelor în bitcoin şi permiterea angajaţilor să îşi ia salariile în criptomonede.

     

  • Cum poate fi explicată decizia Chinei de a-şi îndemna cetăţenii să-şi facă provizii?

    Măsurile de ţinere sub control a consumului şi risipei includ plata unei taxe suplimentare pentru cei care lasă ”prea multă” mâncare în farfurie, şi posibilitatea de a raporta restaurantele care risipesc mâncare. Indirect, este vizibilă îngrijorarea vizavi de inflaţie. Politica de a eradica, în loc de a convieţui cu virusul a impus măsuri dintre cele mai dure: închiderea unor regiuni, oraşe după doar câteva cazuri, a unor şcoli sau grădiniţe sau blocarea ieşirilor dintr-un parc de distracţii până la testarea întregii populaţii de mii de persoane, noaptea târziu. Există şi ipoteze de ordin geopolitic, în contextul tensiunilor cu Taiwan, pe reţelele sociale fiind dezbătute posibilităţile unui conflict, având în vedere şi că în Taiwan are sediul TSMC, cel mai mare producător de cipuri, cu tehnologiile cele mai avansate din lume la acest moment, realizând produse pentru Apple, AMD şi Qualcomm, arată Claudiu Cazacu.

    Lanţurile logistice, sub o presiune neobişnuită anul acesta, au început recent, potrivit unui indice compilat de Bloomberg, să se relaxeze. Dinamica e totuşi modestă în raport cu nivelurile anterioare, iar direcţia bună e departe de a fi asigurată. Restabilirea unor fluxuri normale ar putea dura luni întregi, şi incertitudini planează chiar şi asupra acestei estimări. Totuşi, China a transmis luni o notă a Ministerului Comerţului care încuraja autorităţile locale să informeze populaţia asupra realizării de stocuri de produse necesare nevoilor zilnice şi a urgenţelor. E vizată adunarea de rezerve pentru această iarnă, până în primăvară, alături de menţinerea stabilităţii preţurilor, arată Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB România, casă de brokeraj pe bursele internaţionale.

    Emoţiile au ajuns la cote înalte în reţelele sociale din China, cu diferite ipoteze speculative despre motivele anunţului: deşi astfel de avertismente au mai fost realizate în trecut, limbajul uşor diferit a atras atenţia. Nevoia de a ţine sub control noile cazuri de virus ar putea fi motivul principal: politica de a eradica, în loc de a convieţui cu virusul a impus măsuri dintre cele mai dure: închiderea unor regiuni, oraşe după doar câteva cazuri, a unor şcoli sau grădiniţe sau blocarea ieşirilor dintr-un parc de distracţii până la testarea întregii populaţii de mii de persoane, noaptea târziu. Rezerve ale populaţiei ar permite astfel luarea rapidă de decizii de închidere a unor zone.

    În gama unui răspuns logic, prudent, se încadrează şi posibilitatea ca fluctuaţiile de disponibilitate a energiei electrice să afecteze producţia în sere, generând perioade de presiune a preţurilor pentru legume şi alte produse agricole, totul într-un mediu supus unei inflaţii în creştere. Măsurile de ţinere sub control a consumului şi risipei includ plata unei taxe suplimentare pentru cei care lasă ”prea multă” mâncare în farfurie, şi posibilitatea de a raporta restaurantele care risipesc mâncare. Indirect, este vizibilă îngrijorarea vizavi de inflaţie.

    Deşi ar putea părea contraintuitiv, realizarea de provizii, dincolo de şocul iniţial, poate, în condiţii de planificare raţională, să tempereze preţurile în sector, ajutând la stabilizarea inflaţiei, prin reducerea sensibilităţii la alte variaţii următoare de preţuri.

    Cu toate acestea, au apărut şi ipoteze de ordin geopolitic, în contextul tensiunilor cu Taiwan, pe reţelele sociale fiind dezbătute posibilităţile unui conflict. În China teritoriul este văzut ca parte a statului condus de la Beijing, în timp ce Taiwan insistă pe autodeterminare. Legăturile economice sunt foarte puternice, iar în Taiwan are sediul TSMC, cel mai mare producător de cipuri, cu tehnologiile cele mai avansate din lume la acest moment, realizând produse pentru Apple, AMD şi Qualcomm.

    Deşi speculaţii referitoare la un conflict au apărut de mai multe ori în ultimii ani, nivelul emoţional este acum mai ridicat. Cu toate acestea, în condiţiile perturbărilor actuale din sfera de materiale şi logistică, cu efect asupra inflaţiei, alături de situaţia din sănătate, riscul pare a fi limitat pentru un asemenea scenariu în lunile următoare.

    Economia Chinei a crescut cu 4.9% an/an în T3, sub estimări, şi încetinind faţă de 7.9% în trimestrul anterior (al 2-lea). Bursa de la Shanghai este pe plus doar de 0.68% anul acesta (indicele Shanghai Composite) şi puţin peste 10% în ultimii 5 ani. În Germania, indicele DAX a avansat cu 16.88% anul acesta, şi cu 56.38% în ultimii 5 ani. S&P500 are 25.94% în plus anul acesta, şi 123.51% în ultimii 5 ani.

    Exerciţii de pregătire pentru o pană de curent de durată a realizat şi Austria, în condiţiile crizei care a generat recent recorduri istorice ale preţului energiei. Abordarea prudentă presupune pregătire în faţa unor riscuri, chiar dacă nu foarte probabile, dar de impact dacă totuşi se petrec.

    În această optică privesc pentru moment investitorii din pieţele de capital dezvoltările recente: în China, motivele unei performanţe modeste a indicelui ţin şi de corecţiile severe din sectorul de tehnologie, şi mult mai puţin de anunţul din aceste zile al autorităţilor.

    Pieţele europene afişează un optimism moderat, fără a fi prea afectate, în afara unor nume industriale, de situaţia din energie, în timp ce în SUA bursele, la maxime istorice, privesc în altă direcţie decât riscurile variate, de la inflaţie instalată la efecte suplimentare pe lanţurile globale de aprovizionare, care ar putea (sau nu) să se materializeze. Din nou, pieţele trag cu ochiul mai degrabă la lichiditatea abundentă oferită de băncile centrale, decât la riscurile lumii “fizice”.

     

  • ANALIZĂ: Primele ţări care vor ieşi din pandemie. Unde se situează România

    Oamenii de ştiinţă întrevăd începutul sfârşitului pandemiei COVID-19, se arată într-o analiză Reuters publicată miercuri.
    În acest sens, unele ţări vor ieşi mai devreme decât altele, iar coronavirusul va fi o boală mai degrabă endemică.
    România este şi ea menţionată în această analiză.

    Pe măsură ce valul devastator al variantei Delta se atenuează în multe regiuni ale lumii, oamenii de ştiinţă cartografiază când şi unde va avea loc tranziţia COVID-19 la o boală endemică în 2022 şi dincolo de această dată, potrivit interviurilor realizate de Reuters cu mai mulţi experţi importanţi în domeniu.

    Aceştia se aşteaptă ca primele ţări care vor ieşi din pandemie să fi avut o combinaţie de rate ridicate de vaccinare şi imunitate naturală în rândul persoanelor care au fost infectate cu coronavirusul, cum ar fi Statele Unite, Marea Britanie, Portugalia şi India. Dar ei avertizează că SARS-CoV-2 rămâne un virus imprevizibil, care suferă mutaţii pe măsură ce se răspândeşte printre populaţiile nevaccinate.

    Cititi mai multe pe www.alephnews.ro

  • Croitoraşul sclav al Europei

    Brandul polonez de echipamente sportive 4F a îmbrăcat atleţii din opt ţări – printre care şi piaţa-mamă – la Olimpiada de la Tokyo din acest an, compania fiind astfel mai vizibilă decât giganţi precum Nike sau Adidas. Îmbrăcămintea sportivilor italieni prezenţi la Jocurile Olimpice a fost realizată de gigantul de lux Armani, un brand de modă iconic în „Cizmă“ şi în toată lumea. Echipamentele românilor nu doar că nu au purtat semnătura vreunui designer local, ci au purtat logo-ul Peak Sports din China, conform celor mai recente date.

     

    Aceasta este încă o dovadă că România nu a reuşit în trei decenii de capitalism să construiască branduri locale de modă puternice, cu sonoritate locală sau internaţională, rămânând la stadiul de croitorul Europei, cu mii de fabrici care lucrează ieftin şi în sistem de lohn, adică pentru alţii.

    Italia este poate cel mai bun exemplu de urmat în domeniu, nume precum Prada, Gucci, Armani, Motivi, OVS sau Calzedonia fiind creionate în această ţară, dar devenind treptat mărci globale. Nu degeaba, de multe ori oamenii pun egal între modă şi Italia.

    Dar, ce e interesant de observat, e că acest tip de dezvoltare nu e specific Occidentului, ţărilor bogate, cu o istorie îndelungată în capitalism. Nici Polonia nu se lasă mai prejos, mai bine de zece branduri de fashion – printre care Reserved, CCC, 4F sau Answear – au cucerit Europa, iar unele s-au extins chiar şi dincolo de graniţele Bătrânului Continent.

    „Ţări precum Italia au susţinut designul vestimentar printr-o politică de stat. Autorităţile din aceste ţări se uită în economie şi caută domeniile unde deţin atuuri, unde există avantaje competitive. În România nu se întâmplă aşa”, spune Irina Schrotter, designer şi cea care a fondat în 1990 brandul de modă cu acelaşi nume. Antreprenoarea deţine şi o companie textilă care produce în sistem lohn pentru branduri din Italia în principal. În total, ea administrează două fabrici cu câteva sute de salariaţi.

    „Producţia locală de haine şi pantofi a avut şi încă are forţă de muncă înalt calificată. Dar ca un producător să îşi lanseze propriul brand e necesară o investiţie masivă, iar marjele din industria textilă sunt mici şi nu permit acest salt”, adaugă ea.

    Irina Schrotter, designer: „Ţări precum Italia au susţinut designul vestimentar printr-o politică de stat. Autorităţile din aceste ţări se uită în economie şi caută domeniile unde deţin atuuri, unde există avantaje competitive. În România nu se întâmplă aşa.”

    De altfel, doar câteva afaceri româneşti au legat producţia locală de retail, e vorba de Musette, Nissa sau Anna Cori. Iar în cazul lor, businessul este puternic ancorat pe piaţa-mamă.

    În acest context, există foarte puţine mărci româneşti de modă cu renume, pe o piaţă puternic concurenţială, unde lupta se dă în special cu branduri internaţionale ce au sute sau chiar mii de magazine. La polul opus, numele autohtone sunt aproape invizibile pe pieţele străine.

    România a fost şi încă este unul dintre principalii croitori şi pantofari ai Europei şi chiar ai lumii. Însă, pandemia a lovit din plin industria, lucru vizibil şi în cifrele pe 2020. Mai exact, anul trecut industria de profil – CAEN-urile 13, 14 şi 15 – a avut o cifră de afaceri cumulată de 18,3 mld. lei, cu 17% mai mică decât în 2019, ultimul an de dinainte de pandemie, arată calculele Business Magazin, pe baza datelor de la Registrul Comerţului. Totodată, numărul de salariaţi a scăzut cu circa 35.000, până la aproape 140.000 de oameni. Este vorba de cei angajaţi oficial, fără a fi luată în calcul munca la negru. Numărul de angajaţi din domeniu a scăzut însă constant an de an, faţă de 2008 cifrele fiind la mai puţin de jumătate. Motivul? Peste 150.000 de oameni s-au orientat către industrii mai bine plătite sau au luat drumul străinătăţii în căutarea unor joburi nespecializate plătite cu 800-1.000 de euro pe lună.

    „România a avut şi încă are forţă de muncă înalt calificată în industria de îmbrăcăminte şi încălţăminte. Din păcate însă, nu există strategii care să ajute o industrie care gâfâie, dar încă supravieţuieşte”, spune Irina Schrotter.

    Ea adaugă că producţia de profil se luptă cu probleme ignorate de autorităţile care astfel îi trec cu vederea şi pe cei aproape 150.000 de oameni, majoritar femei, care câştigă puţin şi care din salariul lor îngrijesc copii, fiind de multe ori vorba de familii monoparentale din zone subdezvoltate ale ţării precum Moldova.

    „Frustrarea în industrie e foarte mare. Salariile sunt dictate de cât ne plătesc clienţii externi. Şi cum ei ne plătesc prost, nici noi nu putem majora câştigurile. Autorităţile ar putea să nu mai impoziteze salariul minim şi astfel, angajatorii ar putea să plătească mai bine oamenii, mai ales într-o perioadă în care inflaţia e galopantă”, adaugă designerul român.

    Spre exemplu, în primăvara lui 2021, un angajat care lucra în producţia de îmbrăcăminte câştiga în medie 1.900 lei net lunar, aproape la jumătate faţă de salariul mediu pe economie. În producţia de textile şi pantofi salariile sunt mai mari, dar nu ajung la 2.400 de lei net, în timp ce salariul mediu pe economie e de circa 3.600 de lei.

    Totuşi, câştigul mediu din aceste domenii a crescut, susţinut de majorarea constantă a salariului minim pe economie. În acest context, zeci de fabrici mari s-au închis, piaţa locală devenind prea scumpă.

    Multe dintre aceste unităţi de producţie sunt deţinute de antreprenori locali sau străini şi depind de comenzile primite din străinătate de la branduri mari precum Zara, H&M sau Max Mara. În lipsa unui brand propriu sau a unei industrii locale de modă, şansa acestor fabrici de a supravieţui depinde de factori externi.

    „Consider că manopera, adică lohnul, este o formă de sclavagism, iar ceea ce nu înţeleg producătorii români este că în momentul în care nu au nicio altă sursă de venit, lohnul este o formă mai lentă de sinucidere. Când clientul nu îţi mai dă comenzi, deja intri în pierdere, o întârziere a unei comenzi te pune în mari dificultăţi financiare”, spunea anterior Cristina Bâtlan, cofondatoarea brandului Musette, unul dintre cei mai mari jucători locali din sectorul de încălţăminte, cu activităţi atât în producţie, cât şi în retail.

    Compania are mai multe fabrici în care lucrează însă doar pentru retailul propriu, un model întâlnit rar în domeniul de încălţăminte şi aproape inexistent în sectorul de îmbrăcăminte.

    Cristina Bâtlan, cofondator, Musette: „Consider că manopera, adică lohnul, este o formă de sclavagism, iar ceea ce nu înţeleg producătorii români este că în momentul în care nu au nicio altă sursă de venit, lohnul este o formă mai lentă de sinucidere.”

    Un exemplu concludent privind dependenţa de clienţi străini este chiar al gigantului spaniol Inditex, proprietarul Zara şi al altor branduri mari de modă. Acum opt ani, Inditex lucra cu 80 de producători români de îmbrăcăminte şi încălţăminte. În prezent, hainele Zara, Berskha sau Massimo Dutti sunt astăzi made in China, Turcia sau Portugalia, fiecare ţară având peste 1.300 de fabrici partenere ale grupului de modă. România a fost astfel ştearsă de pe lista ţărilor unde proprietarul Zara are parteneri în producţie. Piaţa locală a rămas doar piaţă de desfacere, cu 142 de magazine.

    Spre deosebire de România, alte ţări au reuşit să îşi lege producţia de retail, iar un exemplu concludent este Polonia, cea mai dezvoltată economie din regiune.

    Polonia a dat României cei mai mare jucător de pe piaţa locală de modă – Pepco –, al doilea de pe segmentul de încălţăminte – CCC –, precum şi o serie de companii mari din pieţele de haine pentru copii, sport sau comerţ online de modă. La polul opus, niciun nume românesc nu a ajuns să se impună în Polonia, cea mai dezvoltată economie din regiune.

    În ceea ce îi priveşte pe polonezi, unele grupuri au atât producţie proprie, cât şi în parteneriate. Iar cei care au mizat doar pe retail, lucrează la rândul lor cu fabricile autohtone.

    „Nu avem fabrici proprii, doar parteneri. Designul e intern, producţia se realizează în China pentru genţi şi accesorii. Pantofii bărbăteşti sunt produşi 80% în Polonia şi 20% în Portugalia şi Italia. Încălţările pentru femei sunt made in Brazilia, Europa (inclusiv Polonia – n.red.) şi China”, spune Arkadiusz Brzostowski, director de vânzări şi dezvoltare în cadrul Kazar, un brand polonez de încălţăminte, genţi şi accesorii, activ pe segmentul premium al pieţei. Local, marca a fost adusă în sistem de franciză acum opt ani de Peeraj, cel mai important grup de francize de modă din România, dar a ieşit între timp. Grupul se gândeşte la o revenire, dar mai întâi în online.

    Pe piaţa poloneză există mai multe strategii, unele grupuri mari având şi propriile unităţi de producţie.

    „Grupul CCC oferă produse realizate atât în fabricile proprii din Polkowice şi Slupsk, cât şi în fabrici partenere din Polonia sau din afară. În 2019, fabricile proprii şi furnizorii locali au reprezentat mai bine de o treime (36%) din achiziţii (în valoare)”, potrivit unui raport al CCC de anul trecut.

    Grupul, cu activităţi în retailul de încălţăminte, are 149 de fabrici furnizoare din 24 de ţări. Retailerul de încălţăminte, al doilea cel mai mare jucător de piaţa locală de profil, lucrează în România cu trei fabrici care produc pantofi sau accesorii pentru companie, potrivit calculelor ZF pe baza datelor publice. Mai exact, 2% din totalul de furnizori ai companiei provin din România.

    „Polonezii au avut rate de absorbţie a fondurilor europene şi de 100%. Ei au ştiut să îşi sprijine zonele din economie unde au avut avantaje reale. Designerii polonezi merg la târguri din toată lumea, pe când noi nu vedem nimic, deşi am demonstrat ca industrie – prin evenimentele organizate – că avem tineri creativi şi o efervescenţă în moda românească”, explică Irina Schrotter.

    Ea adaugă că dacă politicienii nu înţeleg domeniul şi nu îi acordă importanţă, mulţi tineri pleacă din ţară. Mai mult, designerul spune că în modă ai nevoie de şapte ani ca să dezvolţi un brand stabil. De aceea, la noi şi producătorii care au retail propriu, au maximum 1-2 magazine momentan. E un business dificil şi puternic competitiv, iar fără ajutor de la stat e aproape imposibil.

    „Din păcate României îi lipseşte o strategie de dezvoltare economică.”

    Iar asta a fost vizibil şi la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Brandul polonez de echipamente sportive 4F, prezent şi în România şi în mai multe ţări din regiune cu magazine, a îmbrăcat sportivii din opt ţări, printre care Grecia, Serbia şi Statele Baltice. A fost al doilea cel mai vizibil nume după cel al spaniolilor de la Joma.

    Polonia, ca multe dintre ţările prezente la Olimpiadă, a mizat pe creatori sau branduri locale pentru a realiza hainele atleţilor. Franţa a purtat Lacoste şi Le Coq Sportif, Italia a ales Armani, iar Cehia a mizat pe un designer local, Zuzana Osako, scrie Vogue Australia. România a participat la Jocurile Olimpice de la Tokyo cu uniforme realizate de chinezii de la Peak Sports.

    Pe site-ul Federaţiei Române de Fotbal apărea în 2020 informaţia potrivit căreia „România va purta la Jocurile Olimpice de la Tokyo un echipament special creat împreună cu suporterii! Apoi, alături de partenerul tehnic Joma, am elaborat tricourile, şorturile şi jambierele, iar acum „armura” eroilor noştri se întoarce la suporteri.”

    În vara acestui an însă, tricolorii au purtat logoul Peak Sports din China. Contractul cu chinezii este mai vechi, datând de peste patru ani, conform unui articol din 2017 din Libertatea.

    „Reprezentantul lor, un român din Târgu-Mureş, ne-a ciocănit în uşă. Ei au fost iniţial fabricant pentru Nike şi au o calitate ridicată a produselor. Au îmbrăcat la RIO Noua Zeelandă şi anterior Slovenia, printre alte ţări”, a povestit şeful Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.

    România are aproape 10.000 de firme în producţia de textile, îmbrăcăminte şi încălţăminte. O parte dintre ele au produs şi ele pentru giganţi precum Nike sau Adidas. Altele produc şi azi pentru Decathlon sau alte nume mari din sport. Niciunul dintre producătorii autohtoni însă nu s-a „calificat” la Olimpiadă. Sau nu a bătut la uşa care trebuie?

  • Ce frici şi dileme au marile bănci centrale: inflaţie, stagflaţie, ce va face celălalt

    Cea mai mare teamă a băncii cen­trale americane (Fed), şi nu numai, este legată de inflaţie. 

    O mişcare colec­tivă de a privi dincolo de declinul ge­nerat de pandemie, către riscul acce­lerării inflaţiei, a apărut odată cu aver­tismentul Fed că ar putea începe să-şi restrângă achiziţiile de obligaţiuni în curând, perspectiva ca Banca Angliei (BoE) să majoreze dobânzile chiar în acest an, în pofida ultimelor date economice dezamăgitoare, şi alte cinci majorări operate de bănci centrale din întreaga lume, scrie Bloomberg.

    Între timp, Banca Centrală Europeană aşteaptă ca Fed-ul să facă primul pas pe calea majorării do­bânzilor, oficialii acesteia declarându-se în mare parte în continuare mai preocupaţi de susţinerea redresării fragile. Aceştia insistă că o restrângere a stimu­lentelor anunţată pe 9 septembrie nu constituie genul de „tapering“ care ar putea apărea în curând în SUA.

    Până în decembrie, Fed-ul şi-ar putea restrânge susţinerea şi privi către o majorare de dobânzi, şi alte bănci centrale plănuindu-şi propriile retrageri. Tot în acest moment ar putea discuta şi zona euro direcţia viitoare a programului său de stimulente, cu o altă formă de achiziţii de obligaţiuni drept posibil rezultat pentru combaterea slăbiciunii economice a regiunii.

    „BCE se aşteaptă ca problemele de dinaintea pandemiei să persiste o vreme, astfel că aceasta trebuie să fie mult mai precaută cu privire la retragerea stimulentelor“, arată Neville Hill, economist în cadrul Credit Suisse Group. „Banca va acţiona mult mai lent decât Fed-ul sau Banca Angliei“.

    Deşi presiunile legate de costuri la nivel mondial au împins în sus inflaţia şi în zona euro, strategii de acolo rămân mai optimişti decât cei din alte ţări cu privire la direcţia viitoare a acesteia. Şefa BCE a declarat recent că se aşteaptă ca inflaţia să se stabilizeze anul viitor.

    Întrebată când crede că BCE va majora dobânzile în raport cu Fed, aceasta a răspuns că nu are nicio idee pentru că cele două bănci operează cu programe diferite, potrivit CNBC.

    Mai mulţi strategi ai Fed au invocat accelerarea inflaţiei drept motiv pentru începerea majorărilor de dobânzi chiar de anul viitor, scrie Bloomberg. Restrângerea stimu­len­telor ar putea veni chiar cu urmă­toarea şedinţă de politică monetară din noiembrie, anunţa recent pre­şedintele băncii, Jerome Powell.

    În ceea ce priveşte Banca Angliei, după ce datele economice dezamăgitoare pe septembrie, cu sectorul privat britanic având parte de cea mai slabă lună de la apogeul lockdownului din iarna trecută, au pus-o în faţa unei dileme cu privire la momentul anunţării restrângerii stimulentelor în condiţiile accelerării inflaţiei, aceasta a decis să deschidă uşa unor viitoare majorări de dobânzi chiar de anul acesta.

    Banca Angliei a menţionat perspectiva majorării dobânzilor chiar în noiembrie pentru a aduce sub control creşterea accelerată a ratei inflaţiei, aşteptată să depăşească 4% în urma creşterii dramatice a preţurilor energiei.

  • Criza energiei din Europa se acutizează şi ar putea deveni cronică

    Preşedinta BCE Christine Lagarde avertizează că volatilitatea preţurilor energiei ar putea dura şi după soluţionarea problemelor de aprovizionare generate de pandemie la nivel mondial. 

    Actuala perioadă este una „de ajustare“ în procesul de reorientare dinspre combustibilii fosili către regenerabile, proces care va genera presiuni inflaţioniste. Inflaţia se va stabiliza însă anul viitor, potrivit şefei BCE. Criza energiei se adânceşte, provocând probleme şi în alte industrii, cum ar fi cea a metalelor şi îngrăşămintelor şi determină noi măsuri din partea guvernelor pentru susţinerea consumatorilor. Petrolul ar putea urca la peste 80 dolari pe baril pe fondul acestei crize. Gazprom, acuzat că a contribuit la aceasta, se pregăteşte să-şi crească producţia, misiunea sa numărul unu fiind de „a fi un furnizor de încredere pe plan intern şi extern“.

    Zona euro este afectată, ca multe alte regiuni ale lumii, de perturbarea lanţurilor de aprovizionare de către pandemie. Şi totuşi, creşterea dramatică a preţurilor energiei, şi impactul acesteia asupra direcţiei inflaţiei, ar putea constitui o problemă mult mai de durată pentru regiune, avertizează preşedinta BCE, Christine Lagarde, potrivit CNBC.

    „Lucrurile se vor aşeza odată cu identificarea de noi surse de energie“, a arătat aceasta, descriind actualul mediu economic drept „o perioadă de ajustare“. „Energia va fi probabil o problemă mai de durată pe fondul reorientării către alte surse de energie“.

    Unii specialişti din cadrul industriei au sugerat că majorările recente de preţuri, în special la gaze naturale, sunt accentuate de noile politici pe climat ale UE. Oficialii UE insistă că blocul nu este de vină pentru aceste majorări. În opinia şefei BCE, această tranziţie va împinge preţurile în sus pentru o perioadă şi probabil ulterior va avea un oarecare impact deflaţionist.

    Un grup reprezentând unii dintre cei mai mari producători de metale din lume i-a avertizat pe politicienii europeni că criza energiei riscă să perturbe campania de „înverzire“ a regiunii şi să-i forţeze pe producători să se relocheze, potrivit Bloomberg. Grupul a cerut în acest context un sprijin sporit pentru sector.

    Criza energetică provoacă probleme şi în sectorul îngrăşămintelor, un alt producător european anunţând că-şi reduce producţia din cauza preţurilor ridicate la gaze.

    Vitol Group, cel mai mare trader petrolier independent al lumii, se aşteaptă ca petrolul să urce la peste 80 de dolari, criza energiei urmând să determine o creştere a cererii mondiale de ţiţei.

    Unele guverne, în special cele din Spania, Grecia şi Franţa au început să intervină pentru a diminua impactul asupra cetăţenilor. Recent, Italia a promis subvenţii energetice de 3 miliarde de euro pentru a-şi menţine redresarea economică ameninţată de criza energetică, potrivit Financial Times.

    În tot acest context, gigantul rus Gazprom, acuzat că ar contribui la această criză, a anunţat că îşi pregăteşte masivul câmp Urengoy din Vestul Siberiei de producţie de vârf în viitorul sezon de încălzire, notează Bloomberg.

    „Misiunea numărul unu a Gazprom este să garanteze o perioadă de toamnă-iarnă de succes, să fie un furnizor de încredere de gaze pentru clienţii interni şi străini pe perioada de vârf al cererii“, a declarat şeful companiei, Alexei Miller.

  • Ce moştenire lasă în urmă Angela Merkel pentru Europa Centrală şi de Est

    În cei 16 ani în care a deţinut poziţia de cancelar al Germaniei, Angela Merkel a fost o susţinătoare puternică a regiunii Europei Centrale şi de Est, scrie Vladislava Gubalova, senior research fellow în cadrul think tank-ului GLOBSEC din Bratislava, într-o opinie publicată de EUObserver.

    Acest lucru contează pentru că ţările din regiune continuă să depindă de Germania, în special economic. Ca membre ale UE, prin economii predominant orientate către export legate de lanţurile de aprovizionare germane, statele central-europene s-au putut întări şi bucura de prosperitate, în opinia Gubalovei.

    În plus, insistenţa Angelei Merkel de menţinere a dialogului deschis între Berlin, ECE şi UE a menţinut regiunea sub control, cu beneficii mutuale.

    Privind înapoi, dacă păstrarea Fidesz în cadrul EPP sau susţinerea lui Boiko Borissov pe o perioadă atât de îndelungată a produs rezultate pozitive este îndoielnic, scrie Vladislava Gubalova. Ce este sigur este că în persoana Angelei Merkel, regiunea ECE a avut un susţinător constant.

    În acelaşi timp, regiunea s-a simţit adesea percepută ca fiind un membru inferior al clubului, iar multe ţări ECE simt că golul inevitabil lăsat de plecarea cancelarului în această toamnă le va da oportunitatea de a-şi asuma un rol sporit în cadrul UE.

    În opinia lui Daniel Hegedus, transatlantic fellow în cadrul German Marshall Fund din SUA, pata de pe moştenirea lăsată de Merkel are legătură cu faptul că aceasta a permis dezvoltarea am­biţiilor autoritare ale premierului maghiar Viktor Orban şi ale polo­nezului Jaroslaw Kaczynski în aşa măsură, încât acestea să reprezinte o ameninţare sistemică pentru UE, potrivit Politico.

    În spatele abordării can­ce­la­ru­lui german faţă de Ungaria şi Polonia stau doi factori, scrie He­gedus.

    Primul are legătură cu incapacitatea elitelor germane de a defini interesul naţional al ţării sub orice altă formă în afara celei economice de la reunificare. În al doilea rând, cultura politică ger­mană este orientată către dialog.

    În acest moment, Merkel este percepută în Polonia drept cancelarul Nord Stream, notează Michal Baranowski, director al biroului din Varşovia al German Marshall Fund din SUA. Din perspectiva partidului PiS, Merkel este cancelarul Nord Stream mai presus decât orice altceva, atât de mult a afectat proiectul încrederea dintre cele două ţări la sfârşitul mandatului lui Merkel.

    Armin Laschet, liderul CDU (Uniunea Creştin Democrată) susţinut de Angela Merkel în alegerile din această lună, este la rândul său un rusofil. Într-un interviu acordat în această vară The Guardian, acesta subliniază că dacă va câştiga în alegeri va îndemna Europa să reintre în dialog cu Vladimir Putin, va avertiza împotriva întreruperii negocierilor comerciale cu China, va pleda pentru o diplomaţie sporită în relaţiile dintre UE şi Ungaria, UE şi Polonia şi împotriva escaladării tensiunilor cu Marea Britanie.

  • Premisele iernii: pndemie, creşteri de preţuri petru gaze, energie şi alimente

    Până când COVID-19 va înceta să mai fie o pandemie, aproape toată lumea va fi, fie vaccinată, fie va fi trecut prin boală, sau amândouă, după cum scrie Bloomberg.

    Însă până atunci va fi o iarnă scumpă. Iar cu timpul cicatricile lăsate în urmă în economia mondială de către coronavirus vor deveni mai evidente. Una este tendinţa corporaţiilor de a inversa mondializarea şi de a regionaliza lanţurile de producţie, acolo unde se poate. Acest lucru ar însemna mai multă bătaie de cap cu penuria de forţă de muncă şi preţuri mai mari. Şi poate şi un gram în plus de protecţionism.

    În aşteptarea iernii, guvernele şi oamenii gospodari îşi fac rezerve de combustibil, lemn în economiile emergente, gaze în majoritatea ţărilor. Lemnul, chiar şi cel pentru ars în sobă, s-a scumpit odată cu creşterile de preţuri ale materialelor de construcţii. Însă în SUA şi Canada, unde se duce o mare parte din lemnul pentru construcţii exploatat în Europa, preţurile au început s-o ia în jos atât de repede încât unele fabrici de procesare au fost nevoite să reducă producţia. Unii analişti cred că pe continentul nord-american lemnul pentru construcţii se va ieftini până la nivelurile de dinainte de criză într-un an.

    Piaţa europeană probabil că va urma aceeaşi traiectorie. Analiştii de la ING prognozează că preţurile materialelor de construcţii vor rămâne ridicate până cel puţin la mijlocul anului viitor. Materiale de construcţii mai scumpe înseamnă şi locuinţe mai scumpe şi, inevitabil, chirii mai mari. La acestea s-ar adăuga şi întreţinerea mai scumpă.

    Gazele naturale se îndreaptă spre cele mai mari preţuri din ultimii 13 ani, scrie CNBC. Aceasta în SUA, care exportă acest tip de combustibil. Pentru Europa, o serie de analize avertizează asupra unui şoc pe piaţa energiei. Gazele sunt folosite în Europa pentru a face tranziţia de la energia poluantă, obţinută prin arderea cărbunelui, la cea verde. Însă cele mai multe state membre ale UE sunt dependente de importurile din alte ţări, cum ar fi Rusia, Norvegia, Azerbaidjan şi ţări nord-africane.

    Din cauza boomului cererii care a venit odată cu relansarea economică din pandemie, preţurile spot ale gazelor naturale pentru Europa sunt de cinci ori mai mari decât erau acum un an. La explozia cotaţiilor contribuie şi refuzul sau imposibilitatea, Rusiei de a majora livrările. Rusia este principalul furnizor. Dacă iarnă va fi deosebit de rece sau de lungă, preţurile, deja uriaşe, se vor mări şi mai mult, arată The Wall Street Journal. Iar odată cu gazele se va scumpi toată energia. Dar poate până la urmă ruşii vor exporta mai mult, ori vântul va fi favorabil energiei eoliene. Sau poate iarna va fi mai blândă ca de obicei.

    Rezervele europene de gaze sunt la 70% din capacitate, sub cota normală pentru această perioadă. Când energia se scumpeşte, se scumpeşte tot, inclusiv mâncarea. Preţurile alimentelor au început să crească odată cu relansarea economiei, dar la acest lucru au contribuit şi condiţiile meteo nefavorabile agriculturii, cum ar fi seceta. Marii producători de cereale, printre care Rusia, sunt în plin sezon de recoltare, însă cu toate acestea piaţa nu are suficientă ofertă. Chiar şi în Rusia preţul grâului a crescut.

    În aceste condiţii, Italia se pregăteşte de inflaţie la paste, adică specialităţi italiene pe bază de făină, mai scumpe. Italia este cel mai mare importator de grâu din UE. S&P Global estimează că în Franţa, de asemenea un mare importator de cereale, pastele se vor scumpi cu 10-20%. Veştile nu sunt bune nici pentru naţiunile care mănâncă multă pâine. Pe de altă parte, răspândirea pestei porcine în UE va limita exporturile de carne de porc în afara Uniunii, ceea ce va crea surplus de producţie şi preţuri mai mici.

    Odată cu pandemia a crescut şi cererea pentru produse electrocasnice şi electronice. Dacă la aceasta se adaugă şi perturbările în lanţurile de aprovizionare create de penuria de cipuri şi de containere de transport, se creează premisele pentru scumpiri. Preţurile mai mari s-ar putea să nu fie prea evidente, însă, spun analiştii, este probabil că promoţiile să fie mai puţin impresionante. Criza de semiconductoare, de cipuri, afectează semnificativ acum producţia de autovehicule. Ola Kallenius, preşedintele Daimler, un mare producător auto german, crede că problema va persista şi în 2022, posibil şi în 2023. Scott Price, preşedintele UPS International, o subsidiară a uneia dintre cele mai mari companii de curierat din lume, a avertizat că actualele întreruperi de pe lanţurile de aprovizionare vor face ca operaţiunile de producţie şi asamblare să devină mai regionale, scrie Financial Times. Acest lucru se traduce prin cicatrici de durată lăsate în globalizare de multinaţionalele care fug acum de lanţurile de aprovizionare supratensionate.

    Price se aşteaptă ca fabricile din Asia, care de obicei produc bunuri pentru vânzare în Vest, să se reorienteze către pieţele regionale. Acest lucru va fi evident în 5-10 ani. Rămâne, de asemenea, problema datoriilor cu care s-a făcut relansarea economică şi prin care sunt asigurate în prezent de către state veniturile afacerilor şi salariaţilor loviţi de pandemie. De obicei, datoriile sunt suportate de generaţiile viitoare. Când se va termina pandemia? Poate când 95% din populaţie va deveni imună, prin boală sau prin vaccinare. De aceea, campaniile de imunizare sunt esenţiale. Şi tot de aceea pandemia va dura mai mult în unele state şi mai puţin în altele.

  • O provocare majoră pentru Guverne: cea mai scumpă mâncare din ultima jumătate de secol

    Preţurile globale ale alimentelor au crescut în august cu 33% faţă de aceeaşi perioadă de anul trecut, înregistrându-se creşteri constante în ceea ce priveşte uleiul vegetal, cerealele şi carnea, arată datele Organizaţiei pentru Alimentaţie şi Agricultură din cadrul ONU (FAO). Iar experţii sunt de părere că situaţia nu se va îmbunătăţi în viitorul apropiat, notând în acest sens vremea extremă, costurile tot mai mari ale proceselor de transportare şi îngrăşămintelor, întreruperile lanţurilor de aprovizionare şi penuria forţei de muncă.

    Mai mult, diminuarea rezervelor de valută continuă să afecteze abilitatea anumitor ţări de a importa mâncare.

    Din Europa până în Turcia şi India, politicienii oferă acum mai multe ajutoare, forţându-i pe comercianţi să reducă din preţuri, în timp ce încearcă să îmbunătăţească normele comerciale pentru a diminua impactul generat asupra consumatorilor.

    Problema este mult mai pregnantă în pieţele emergente, unde mâncarea reprezintă o porţiune mai mare din cheltuielile gospodăriilor, dar şi în naţiunile afectate puternic de criză. În Liban, gruparea militară Hezbollah şi-a crescut controlul exercitat asupra ţării prin distribuirea a tot mai multe alimente. Până şi în Statele Unite, autorităţile încep să se gândească la măsuri pentru a adresa problema accesibilităţii mâncării.

    Creşterea inflaţiei la alimente a provocat peste douăzeci de revolte în Asia, Orientul Mijlociu şi Africa, contribuind urmă cu un deceniu la crearea Primăverii Arabe. În prezent, nivelul de neîncredere din rândul populaţiei începe din nou să crească. Tulburările declanşate în Africa de Sud de arestarea fostului preşedinte Jacob Zuma s-au transferat către industria alimentară pe măsură ce oamenii au început să jefuiască magazine şi restaurante. În Cuba, lipsa alimentelor a condus la cele mai mari proteste din ultimele decenii.

    Anualizate şi ajustate la inflaţie, costurile au ajuns aproape în toată lumea la maximul ultimelor şase decenii, conform datelor FAO. De altfel, oamenii întâmpină mult mai multe dificultăţi cu privire la achiziţia de alimente prin comparaţie cu perioada din timpul protestelor din Orientul Mijlociu al anului 2011, care au dus la înlăturarea liderilor din Tunisia, Libia şi Egipt.

    „Mâncarea este mai scumpă astăzi prin comparaţie cu marea majoritate a istoriei moderne consemnate”, spune Alastair Smith, profesor în dezvoltare globală sustenabilă în cadrul Universităţii Warwick din Regatul Unit.

    Ce vor aduce următoarele luni ale pandemiei: Cercetătorii din SUA nu întrezăresc sfârşitul crizei sanitare în viitorul apropiat

    În ultimele luni, România a devenit principalul exportator european de pâine, în condiţiile în care preţurile au crescut într-un ritm tot mai accelerat. Per total, inflaţia din 2021 se pregăteşte să atingă în România cel mai mare ritm de creştere din ultimii opt ani.

    Bloomberg scrie că fosta ţara din blocul sovietic are o istorie neagră în ceea ce priveşte hrănirea populaţiei, întrucât penuriile de alimente reprezentau o constantă a regimului Ceauşescu de-a lungul anilor 1980 şi, deşi potenţialul agricol al României este unul dintre cele mai mari din Europa, ţara a eşuat până acum cu privire la folosirea banilor oferiţi de UE pentru a-şi îmbunătăţi producţia locală.