Tag: administrator

  • Administratorul firmei din Blaj care ar fi vândut carne de cal etichetată ca vită, cercetat penal

    Şeful Poliţiei Judeţene Alba, chestorul Nicolae Căbulea, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă la Alba Iulia, că administratorul societăţii din Blaj care ar fi vândut carne de cal etichetată drept vită este cercetat penal pentru înşelăciune cu privire la calitatea mărfurilor, faptă pentru care riscă o pedeapsă de până la şapte ani de închisoare.

    Căbulea a spus că pe numele administratorului societăţii a fost întocmit un dosar penal care este înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Blaj.

    El a afirmat că în acest caz încă se aşteaptă rezultatul analizelor de laborator asupra probelor prelevate din carnea găsită la firma din Blaj, care au fost trimise la un laborator specializat din Bucureşti.

    Întrebat dacă mai sunt cercetate şi alte persoane în acest caz, Căbulea a răspuns că nu poate confirma acest lucru în momentul de faţă, pe motiv că ancheta este în curs.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Administratorul Hidroelectrica a denunţat un contract de 71,5 mil. euro

    Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica, com­panie aflată în insolvenţă, a denunţat actele adiţionale la un contract de 71,5 milioane euro cu firma austriacă Andritz Hydro, care viza retehnologizarea hidrocentralei Gogoşu de pe Dunăre. Contractul pentru retehnologizarea centralei, adică pentru creşterea puterii instalate, a fost atribuit direct în 2003, având la acea vreme o valoare de 54,5 milioane de euro, potrivit reprezentanţilor Euro Insol. Administratorul Hidroelectrica precizează că valoarea contractului a fost majorată la 71,5 mil. euro prin acte adiţionale, “în baza unui artificiu de calcul contractual care nu ţine cont de evoluţia preţurilor la nivel mondial pentru astfel de servicii, care în ultimii 10 ani au scăzut, nu au crescut”. Lucrările urma să înceapă în 2013, dar Hidro­elec­trica a achitat către An­dritz în avans 13,6 mil. euro. Potrivit Euro Insol, Andritz Hydro, prin asociere cu firma germană Voith, a obţinut din 1997 contracte în valoare de 900 milioane de euro pentru retehnologizarea unor hidrocentrale de pe Dunăre, inclusiv unităţi din centralele Porţile de Fier I şi II. Contractele au fost atribuite prin hotărâre de gu­vern, fără licitaţie, autorităţile susţinând că sărirea acestui pas se impunea din cauza caracterului de urgenţă al necesităţii retehnologizării. Consorţiul germano-austriac a mai obţinut, de data aceasta prin licitaţie, un contract de 89 milioane de euro pentru lucrări similare la hidrocentrala Lotru.

    Mai multe pe zf.ro

  • Curtea de Apel Bucureşti a anulat numirea companiei Franklin Templeton ca administrator al Fondului Proprietatea. Decizia este irevocabilă

    În 21 decembrie 2011, Tribunalul Bucureşti a constatat nulitatea absolută a hotărârilor Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) Fondului Proprietatea prin care, în data de 6 septembrie 2010 fusese modificat actul constitutiv şi era numit administrator unic “Franklin Templeton Investment Management Limited Marea Britanie Sucursală din Bucureşti”. Fondul Proprietatea a contestat decizia cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti, în cadrul unui litigiu cu avocatul Ioana Sfîrăială, acţionar al Fondului Proprietatea. Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a respins, marţi, recursul Fondului Proprietatea, menţinând astfel decizia din decembrie 2011 a Tribunalului Bucureşti. Decizia Curţii de Apel Bucureşti este irevocabilă.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Instanţa anulează numirea lui Templeton ca administrator al Fondului Proprietatea

    “Prin hotărârea pronunţată în data de 21 decembrie 2011, Tribunalul Bucureşti a admis în parte cererea formulată de reclamanta Ioana Sfîrăială, de constatare a nulităţii absolute a hotărârii 1 din 6 septembrie 2010 a Adunării Generale Extraordinare ale Acţionarilor (AGEA) a Fondului Proprietatea, prin care au fost schimbate actele constitutive şi a fost ales ca administrator unic Franklin Templeton Investment Management Limited Londra – Sucursala din România, împreună cu noua conducere a Fondului”, au declarat, joi, pentru MEDIAFAX, surse din magistratură. Hotărârea Tribunalului este definitivă şi executorie, ea putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Bucureşti.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • “Mallul dintre cimitire”, resuscitat a cincea oară în şase ani

    City Mall, căci despre el este vorba, sau “Mall-ul dintre cimitire”, având în vedere că este flancat de Cimitirul Bellu într-o parte şi de Cimitirul Evreiesc şi cel Evanghelic Luteran, pe cealaltă parte, a fost vândut de către lichidator la sfârşitul săptămânii trecute cu 17,3 milioane de euro.

    Cumpărătorul, Ioannis Papalekas, un fost proprietar al centrului comercial, a făcut astfel una dintre cele mai mari afaceri, având în vedere că tot el a vândut clădirea în urmă cu cinci ani, pentru 103,5 milioane de euro, fondului australian APN European Retail Trust. Deşi a avut o existenţă destul de zbuciumată în cei peste şase ani de funcţionare, timp în care patru rânduri de administratori au încercat “să optimizeze mixul de chiriaşi”, noul proprietar va încerca şi el să facă un mall profitabil. “Destinaţia centrului comercial urmează a fi stabilită de către noul proprietar, însă cel mai probabil aceasta nu va suferi modificări esenţiale”, spun reprezentanţii Casei de Insolvenţă Transilvania (CITR), administratorul judiciar al centrului comercial.

    Decizia este explicabilă, având în vedere că o modificare a destinaţiei centrului comercial ar implica investiţii mult mai mari decât o eventuală repoziţionare. “Pe lângă eforturile financiare importante, schimbarea destinaţiei ar însemna şi un îndelung proces administrativ. Este bine de subliniat faptul că, deşi a fost declarat în faliment, City Mall a continuat să aibă un grad bun de ocupare, de peste 80%, ceea ce a permis funcţionarea în parametrii normali”, spune Cristina Dumitrache, asociat, head of Shopping Centres Retail Cushman & Wakefield, companie care a asigurat pentru scurt timp administrarea centrului comercial.
    Pentru consultanţii imobiliari, faptul că mall-ul nu a fost închis în urma falimentului este un argument în plus pentru susţinerea deciziei de continuare a activităţii.

    Deşi la prima vedere locaţia mai puţin inspirată ar putea fi considerată ca principala cauză a eşecului mall-ului, suferinţa acută a centrului comercial este structura interioară. “Dezavantajul major îl reprezintă layoutul acestui centru comercial, care nu permite amplasarea ancorelor de fashion. Un alt dezavantaj îl reprezintă circulaţiile duble, care creează multe zone fără vizibilitate şi fără acces facil, fapt care a dus la neocuparea spaţiilor respective. Trebuie menţionat însă şi faptul că deschiderea Sun Plaza a creat un real dezavantaj competiţional”, a completat Cristina Dumitrache. Noul proprietar va trebui să modifice în primul rând conceptul mall-ului pentru a reuşi să atragă un mix de chiriaşi solid, esenţial pentru creşterea performanţei. “City Mall nu are suprafaţa necesară pentru a încorpora magazine ancoră, care atrag trafic. În măsura în care noul proprietar va reuşi să schimbe conceptul, proiectul poate să funcţioneze”, spune Răzvan Sin, şeful departamentului de retail al companiei de consultanţă imobiliară DTZ Echinox.

  • Sebastian Ghiţă nu mai administrează de azi Realitatea. Administratorul judiciar denunţă contractul cu Asesoft

    Denunţarea are loc “în conformitate cu prevederile articolului 86 din Legea 85/2006, în vederea maximizării patrimoniului debitoarei” şi îşi va produce efectele de la data primirii notificării de către Asesoft International. Drept urmare, începând de joi, SC Asesoft International SA nu mai este manager la SC Realitatea Media SA.

    Sebastian Ghiţă, cel care controlează grupul de firme Asesoft, a preluat managementul Realitatea Media în octombrie 2010. Compania Asesoft a anunţat atunci că intenţionează să facă o investiţie de 75 de milioane de euro în următorii cinci ani în grupul controlat la acel moment de Sorin Ovidiu Vîntu. Rovigo a fost desemnat administrator judiciar al Realitatea Media SA printr-o decizie din 7 septembrie a Tribunalului Bucureşti – Secţia a VII-a Comercială. Atunci, Tribunalul Bucureşti a admis deschiderea procedurii generale de insolvenţă în cazul societăţii Realitatea Media SA, în urma cererii insolvenţei făcute de aceasta.

    Mai mult pe www.mediafax.ro.

  • BCR cere alt administrator judiciar la Pic

    BCR si Banca Transilvania sunt cei mai mari creditori ai Pic,
    retailerul avand datorii totale de aproximativ 30 mil. euro catre
    mai multe banci, potrivit datelor comunicate anterior de
    reprezentantii retelei.

    Cititi mai multe pe
    www.zf.ro

  • Grand Arena renunta la administratorul Cegis

    “Motivele care au stat la baza acestei decizii sunt intemeiate
    strict pe relatia contractuala dintre cele doua societati, relatie
    care nu a reusit sa se transforme intr-una care sa garanteze
    succesul Centrului Comercial Grand Arena”, au motivat
    reprezentantii Grand Arena.

    Cititi mai multe despre au reziliat contractul de administrare a
    mallului cu Cegis pe
    www.zf.ro

  • Franklin Templeton si-a inregistrat sucursala in Romania

    Compania este inregistrata in Marea Britanie, scrie Ziarul Financiar.

    Sucursala din Bucuresti a Franklin Templeton Investment Management a fost inregistrata la inceputul lunii august. Luni, 7 septembrie, actionarii Fondului Proprietatea sunt convocati in cadrul Adunarii Generale pentru a supune votului mandatul de administrator al Franklin Templeton.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro.