Tag: refuz

  • A refuzat un job la Valentino în New York ca să se întoarcă în România

    „Te duci acolo, vezi cât de mult se munceşte şi vezi lucrurile mai închegate. Acolo, dacă greşeşti de trei ori, un mail, un raport greşit şi o eroare gramaticală şi eşti concediat”, spune tânăra de 32 de ani.

    “Când vezi cum sunt oamenii de acolo, începi să apreciezi foarte mult România şi modul în care noi acordăm timp tradiţiilor şi familiei. Stilul nostru de viaţă este foarte diferit. Americanii sunt foarte reci, iar succesul lor stă în disciplina pe care o impun şi lipsa de permisivitate. De exemplu, directoarea de vânzări avea 27 de ani şi era acolo pe merit şi ambiţie”, explică Mădălina Pascu.

    Deşi a refuzat o oferta de salariu de 7.000 de dolari la New York după terminarea intenshipului, astăzi Mădălina Pascu conduce activităţile Salestrust.eu în România, companie responsabilă de instruirea oamenilor de vânzări din companii prin intermediul calificarii profesionale internationale ISMM. Firma a avut până acum circa 40 de cursanţi, preţul calificarii este de 16.000 de euro pentru o perioadă de trei ani.

    „În România se acordă involuntar mai multă atenţie calităţii vieţii, aşa cum suntem noi cu neajunsurile noastre. Plecarea m-a făcut să accept mai uşor ce se întâmplă aici. Pot să merg pe o stradă plină de praf şi să fiu fericită. N-aş fi rămas la New York nici pentru cel mai frumos penthouse”, mai spune Pascu.

  • Ponta: Desfiinţarea posturilor neocupate care încarcă artificial organigrama va permite angajări 1/1

    “Avem pe circuit un act normativ care prevede desfiinţarea tuturor posturilor nefinanţate sau neocupate în acest moment. În acest fel, evident, efectul principal va fi pierderea sau desfiinţarea unor funcţii de conducere – acum sunt directori şi şefi de diverse departamente care mai au 2-3 oameni în subordine în realitate, restul sunt posturi libere, vacante şi neocupate. Ori, din acel moment, reducând semnificativ schema încărcată artificial, pentru că oamenii nu sunt la serviciu, poţi să revii, în negocierea pe care o să o avem în luna iulie cu FMI-ul şi Comisia Europeană, la regula până la urmă raţională de angajare 1 la 1. Regula veche cu 1 la 7 a dus la situaţii absolut aberante, în special în sănătate, dar nu doar acolo, nu poţi să-ţi plece 7 femei de serviciu de pe 7 etaje ale spitalului ca să angajezi una”, a spus Ponta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dragnea: Regionalizarea este lupta teritoriului cu Bucureştiul ca simbol al unei puteri centralizate

     Liviu Dragnea a declarat, joi, la Cluj-Napoca, la o dezbatere despre regionalizare şi descentralizare organizată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, că România are şansa, prin regionalizare, să se rupă definitiv de comunism.

    El a mai afirmat că sistemul actual “are rădăcini comuniste, este rigid, brutal şi agresiv cu cetăţenii şi cu firmele”, spunând că are garanţia că proiectul de regionalizare va avea o bază ştiinţifică solidă şi că “nu este realizat într-o eprubetă, de un grup obscur”.

    “În 1862, când Cuza a înfiinţat judeţele, ţara s-a rupt de feudalism, iar acum avem şansa ca, prin regionalizare, să ne rupem definitiv de comunism. Depinde numai de noi să înţelegem că această oportunitate este unică. Sistemul actual are rădăcini comuniste, este rigid, brutal şi agresiv cu cetăţenii, cu firmele, este unul care frânească procesul de dezvoltare din România. Regionalizarea este cea mai grea luptă care se dă în România, lupta teritoriului cu Bucureştiul, nu cu oamenii din Bucureşti, ci cu Bucureştiul ca simbol al unei puteri centralizate în care o mână de oameni vor să decidă destinul fiecărui român, al fiecărei localităţi, ceea ce nu mai poate continua. Asta este lupta pe care trebuie să avem curajul să o dăm, pentru că nu este în regulă ca cineva de la Bucureşti să decidă ce se întâmplă într-o localitate din Cluj sau Satu Mare. O decizie o ia un consiliu regional, care ştie cel mai bine ce este mai bine pentru oameni”, a spus Dragnea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Emil Boc: Susţin regionalizarea, actuala legislaţie nu mai corespunde realităţilor României în UE

     Emil Boc a declarat, joi, la Cluj-Napoca, la o dezbatere despre regionalizare şi descentralizare organizată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, că apreciază că procesul de regionalizare nu este unul formal, spre deosebire de cel al revizuirii Constituţiei, unde “cetăţenii nu au avut un cadru pentru a-şi expune un punct de vedere”.

    “Sunt un susţinător al regionalizării pentru că ultima reformă administrativă a fost în anul 1968, iar actuala legislaţie nu mai corespunde realităţilor României în UE. Regionalizarea este absolut necesară pentru a realiza un grad mai bun de absorbţie a fondurilor europene, vom avea propriile programe operaţionale în fiecare regiune, astfel încât nu va mai trebui să aşteptăm ani buni pentru semnarea proiectelor. Regionalizarea este necesară şi pentru că actualul cadru nu permite dezvoltarea unor proiecte de amploare trans-judeţene. Apreciez faptul că procesul de regionalizare nu este unul formal, spre deosebire de cel al revizuirii Constituţiei, care a fost expediat într-un forum constituţional, care a fost inexistent, iar cetăţenii nu au avut un cadru pentru a-şi expune un punct de vedere”, a spus Boc.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Vosganian: Cu nivelurile actuale ale TVA şi CAS, România nu poate avea creştere economică de peste 4%

     “Cu nivelurile actuale ale TVA şi CAS nu putem avea o creştere de peste 4% pe an. Aceasta trebuie să fie preocuparea Guvernului anul viitor”, a spus Vosganian, la conferinţa “Cei mai mari jucători din economie”, organizată de Ziarul Financiar.

    El a arătat că industria românească este “pe o cale bun”, întrebarea fiind cum trebuie susţinută în continuare.

    “Producţia industrială a crescut cu peste 8% la patru luni, exportul a fost de 13,17 miliarde euro şi importurile au ajuns la 15,3 miliarde de euro, astfel că deficitul comercial este de 1,6 miliarde de euro, iar deficitul de cont curent este aproape neglijabil”, a spus Vosganian.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Prelungirea arestului preventiv al lui Sile Cămătaru, respinsă de Curtea de Apel Bucureşti

     Propunerea de prelungire a arestului preventiv pentru Vasile Balint, zis Sile Cămătaru, fratele acestuia, Ion Balint, şi alţi opt membri ai grupărilor Cămătarilor şi Sportivilor, formulată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), a fost judecată miercuri de Curtea de Apel Bucureşti.

    Instanţa a admis propunerea în cazul lui Ion Balint – zis Nuţu Cămătaru – şi al altor şapte membri ai grupărilor, pentru perioada 22 iunie – 21 iulie, în timp ce pentru Sile Cămătaru şi Marian Sîrbu, zis Box, s-a dispus înlocuirea arestului preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu timp de 30 de zile, respectiv tot din 22 iunie până la 21 iulie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Pichet la Ministerul Transporturilor: Sindicaliştii Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă protestează faţă de privatizarea CFR Marfă

     Sindicaliştii afişează bannere şi pancarte cu mesaje printre care “Opriţi privatizarea CFR Marfă” şi “Stopaţi distrugerea căii ferate, vrem subvenţii adevărate”.

    Premierul Victor Ponta şi-a asumat public în Guvern, miercuri, responsabilitatea privatizării CFR Marfă şi i-a spus ministrului Transporturilor că nu are de ce să îl critice, deoarece inclusiv transformarea datoriilor în acţiuni era introdusă de la început în procedură, “altfel nu venea nimeni” la licitaţie.

    “Vreau să spun public că nu mă derobez de responsabilitate, am ştiut tot timpul procedura, iar termenele foarte scurte – poate că o companie americană e nemulţumită, dar nu le-am stabilit chiar noi, aşa, de capul nostru, acele termene, board-ul (FMI-n.r.) de pe 26 (iunie-n.r.) e pe 26, tot în America”, a spus Ponta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Stoica, GFR: Avem suma minimă de 180 milioane euro pentru CFR Marfă

     “Avem această sumă, nu am fi participat la licitaţie dacă nu am fi avut-o. Ea este asigurată parte din fonduri proprii, parte cu sprijinul unor finanţări de la bănci. Este o sumă mare, pe care nu orice companie şi-o poate permite, dar GFR este o societate privată bancabilă, solidă, fără datorii la stat, profitabilă”, a spus omul de afaceri.

    El a menţionat că finanţarea bancară are ponderea majoritară şi este sindicalizată de mai multe instituţii de credit, fără alte detalii.

    Privatizarea CFR Marfă continuă doar cu Grup Feroviar Român (GFR), după ce asocierea româno-austriacă Transferoviar Grup – Donau Finanz şi compania americană OmniTRAX s-au retras. Licitaţia pentru vânzarea a 51% din acţiunile companiei porneşte de la 180 milioane de euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce facem atunci când bateria telefonului ţine prea puţin

    DIN FERICIRE, EXISTĂ SOLUŢII. De la câteva acţiuni simple pe care le putem întreprinde pentru a economisi energie până la apelarea la baterii externe de rezervă, ce ne vor ajuta să resuscităm telefonul atunci când suntem departe de o priză.

    Sunt multe de spus atunci când discutăm de primele soluţii. Câteva sfaturi ar fi însă de bază. Ecranul şi conexiunile wireless sunt principalii consumatori într-un telefon mobil modern şi primii spre care ar trebui să ne îndreptăm atenţia când nu suntem mulţumiţi de autonomie.

    Ce putem face? Să nu ţinem tot timpul ecranul pe luminozitate maximă, ci să o ajustăm în funcţiile de condiţiile încon-jurătoare, sau să folosim funcţia auto oferită de unele terminale. Apoi, încercaţi să nu folosiţi pe cât posibil teme animate, cu elemente în mişcare, ci unele statice, simple. Nu în ultimul rând, utilizaţi teme în nuanţe potrivite, adaptate tipului de ecran folosit de telefonul vostru. În special în cazul terminalelor cu display AMOLED, folosiţi teme complet negre sau pe cât posibil închise la culoare, deoarece tehnologia AMOLED pur şi simplu stinge porţiunile din ecran perfect negre, astfel că ele nu mai consumă deloc energie.

    IN CEEA CE PRIVEŞTE CONEXIUNILE RADIO, discuţia este, la rândul său, destul de lungă. Încercaţi să opriţi Bluetooth-ul, conexiunea GPS şi chiar wireless-ul atunci când nu le folosiţi. Mai mult, dacă veţi opri modul 4G sau chiar şi 3G al telefonului vostru atunci când nu folosiţi conexiunea de date, veţi vedea un surprinzător efect asupra autonomiei. Da, e mult mai simplu să lăsaţi aceste conexiuni tot timpul pornite, însă dacă doriţi ca bateria să vă ţină mai mult, vă va ajuta să vă creaţi un obicei din a activa doar ce aveţi nevoie, când aveţi nevoie.

    DESIGUR, ACESTE SOLUŢII, ŞI ALTELE DE ACEST FEL, vor avea impact până la un anumit punct. În cele din urmă, mai ales dacă folosiţi telefonul mobil multe ore în fiecare zi, bateria tot va ajunge rapid la capătul puterilor. Iar aici intervin bateriile externe, gadget-uri cu preţuri în general accesibile şi dimensiuni medii (diferă în funcţie de capacitatea bateriei), care, odată conectate la telefon, îl vor încărca rapid.

    SUNT MULTE DE ZIS DESPRE BATERIILE EXTERNE, pe piaţă existând zeci sau chiar sute de modele. Toate funcţionează însă cam în acelaşi fel: trebuie încărcate în prealabil, iar apoi pot fi folosite pentru a încărca la rândul lor telefonul/tableta sau alte dispozitive compatibile. Există însă câteva idei de bază pe care trebuie să le înţelegeţi atunci când vă alegeţi un astfel de gadget. Bateriile externe au o capacitate de încăr-care, specificată de producător, măsurată în mAh. Să luăm ca exemplu o baterie de 2.000 mAh.




    Citiţi mai multe articole ale lui Andrei Mihai Gîrbea pe http://www.andreigirbea.com/

  • După ce a interzis Viber, Arabia Saudită vrea să omoare WhatsApp şi Skype

    Comisia de Informaţie şi Tehnologie (CITC) din Arabia Saudită ia în considerare interzicerea aplicaţiei WhatsApp în următoarele săptămâni, cel mai probabil înainte de Ramadan, care începe pe 9 iulie.

    Interdicţia este luată în considerare pentru că mesajele trimise prin intermediul WhatsApp sunt mult mai greu de monitorizat şi pentru că serviciul reduce din veniturile companiilor locale de telecomunicaţii.

    “Am comunicat cu WhatsApp şi alte aplicaţii similare pentru a le convinge să coopereze şi să respecte legile din Arabia Saudită, însă nu a rezultat încă nimic din aceste discuţii. O să luam măsuri să pedepsim aceste platforme dacă nu vor respecta regulile noastre”, a declarat Abdullah Al-Darrab, guvernatorul CITC.

    CITC a cerut ca Viber, Skype şi WhatsApp să utilizeze servere locale pentru a facilita monitorizarea mesajelor, dar companiile nu au acceptat. Viber a fost interzisă la începutul lunii iunie, iar celelalte două servicii sunt la rând.

    Toate stirile sunt pe zf.ro