ADRIANA SOHODOLEANU (CĂLĂTOR PASIONAT, GOURMET ÎN TRAINING ŞI ANTREPRENOR, PROPRIETAR AL BOUTIQUE-ULUI ONLINE DE CADOURI WWW.BISCUIT.RO )
SUNT ÎN PORT, CU ZECI DE PESCĂRUŞI ZBURÂNDU-NE DEASUPRA CAPETELOR, în faţa a zeci de portocale stoarse de suc şi vlagă, întinse indecent ca zeci de coji spiralate pe marginea unei tarabe.
Turiştii se plimbă cu faţa zâmbind în soare, privirea înghiţind leneşă valurile ce se sparg de zidurile crenelate ale oraşului marocan Mogador. Bărcile sosesc în port mai rar acum, când soarele e sus pe cer, dar varsă toate fără preget mii de peşti şi pisici de mare la poalele vânzătorilor şi a pisicilor de uscat, cuminţi, precaute, pofticioase. Vânzătorii de la tarabele-restaurant agasează turiştii, promiţând meniuri eat-till-you-drop pentru câţiva dirhami – apă şi cafea incluse, la fel şi puiul prăjit pentru copilul care nu mănâncă peşte. Un tânăr cu o tavă de prăjiturele uscate tradiţionale dă ture largi, abordând vesel în cheie dublă un public căruia îi ştie gustul şi viciul – prăjitura neagră conţine kif, iarba magică a marocanilor. Mă apropii de taraba cu portocale întinse la soare şi îmi comand un suc – straight, fără grepfruit sau lămâie. Îl primesc fără pai, într-un pahar de sticlă, aflat după mii şi zeci de mii de folosinţe. Am un moment de ezitare – paharul a văzut şi alte buze sezonul acesta, desigur; despre relaţia lui cu apa şi detergentul nu sunt convinsă.
APROPII PAHARUL DE BUZE ŞI SORB DE LA DISTANŢĂ, sperând să creez un pod lichid între buza mea şi cea a paharului şi să îmi astâmpăr astfel setea. Nu vrea. Atunci, în gest suprem de dezicere, rupere şi negare a eului de acasă, pun paharul la buze şi beau. Este cel mai bun suc de portocală băut vreodată.
Povestesc episodul cu un scop. Aceasta nu este decât încă una dintre abaterile care în ţară sunt de neconceput, alăturându-se multelor mâncăruri, băuturi sau produse indigene servite în locuri sau condiţii să le spunem „exotice„. Ştiţi la ce mă refer. Poate vi se întâmplă şi vouă, caz în care vă includ cu drag în grupul călătorilor. Poate doar îi observaţi pe alţii încercând lucruri noi, acceptând imersiunea completă într-o cultură şi civilizaţie care pun uneori la grea încercare cutumele de acasă.
Pentru călători, vacanţa e ca şi cum ai merge la cineva acasă – te descalţi la uşă, mănânci ceea ce ţi se dă, fumezi pe balcon şi mergi la culcare doar când îţi permite gazda. S-ar putea să nu-ţi placă, dar măcar ştii care sunt regulile casei, ai văzut cum trăiesc alţii, ai făcut schimb de experienţă.
SUNT ŞI OAMENI CARE ÎN DEPLASARE SUNT CA ACASĂ; ŞI-AU ADUS PERIUŢA DE DINŢI, pijamaua şi dieta, comandând ham & cheese şi cola în loc de bouillabaisse, fresh de mango sau banane prăjite. Să-i numim turişti; oameni cu ghidul în braţe şi sufletul rămas acasă.
Sunt multe provocări într-o vacanţă. Şi nu toate înţelepte. Câteodată, micile aboliri temporare a ceea ce suntem sau facem în mod normal ajută. Deschid orizonturi, creează poveşti de viaţă, oferă bucurie, plăcere, adrenalină sau cer un Triferment. La fel de adevărat este că ele promit aventuri şi amintiri.
Oricum ar fi, când vă pregătiţi geamantanul pentru următoarea vacanţă, faceţi uitate câteva reguli. Vă veţi regăsi astfel curajul şi veţi veni înapoi cu amintiri mai bogate.
Am trăit o experienţă din acelaşi registru în Egipt. Toţi cei care vizitaseră ţara înaintea mea mi-au recomandat cu tărie să aleg hotelul mai cu seamă în funcţie de numărul de stele. Ceea ce am şi făcut. La Cairo, în schimb, unde am stat vreme de trei zile, am trăit o experienţă unică, cel puţin până acum. Vesela din restaurante era doar parţial spălată, iar argumentul personalului a fost că maşina de spălat nu face faţă. OK, pot înţelege acest lucru, dar n-a fost chip ca ei să înţeleagă că nici noi nu puteam mânca din farfurii murdare.
Venind dintr-o ţară în care securitatea alimentară este la rang înalt – trebuie să recunoaştem – tot în Egipt am constatat cu surprindere că măcelarii nu doar că tranşau carnea direct pe trotuar, dar adeseori muşteriii o alegeau chiar pe cea de pe asfalt. Nici pomeneală de galantare, frigidere cu lămpi UV sau măcar de vreo masă. (Ioana Mihai)