Tag: refuz

  • Solidaritatea Sanitară: România riscă să piardă şi pacienţii, nu doar medicii

    “Medici care pleacă pentru salarii mai mari; asistenţi care părăsesc ţara pentru condiţii de lucru mai bune; pacienţi care vor pleca pentru un tratament mai bun în alte ţări, tratamentul fiindu-le plătit de statul român, deteriorarea inevitabilă a capacităţii de tratament din România – este un şir de evenimente la care riscăm să asistăm din luna octombrie a acestui an, odată cu intrarea în vigoare a Directivei UE nr. 24/2011”, spune organizaţia pe baza studiului “Impactul Directivei nr. 24/2011 asupra sistemului sanitar din România” (Editura Sodalitas, 2013).

    Potrivit federaţiei, mii de români se tratează deja în spitalele din Szeged, Gyula şi Debrecen, preferând să îşi achite costul unor servicii medicale de calitate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PROTESTELE din BULGARIA: Mii de bulgari au manifestat împotriva guvernului pentru a opta zi consecutivă

    “Noi suntem cei care nu sunt reprezentaţi în parlament. Unii au votat cu partide care nu au depăşit limita” de 4 la sută la alegerile legislative de la 12 mai. Alţii au votat pentru partide parlamentare “care le-au înşelat aşteptările. Mai sunt cei care nu au votat, dezgustaţi de spectacolul repugnant reprezentat de putere”, explică manifestanţii.

    Alegeri anticipate au urmat demisiei fostului guvern conservator, condus de Boiko Borissov, la 20 februarie în urma manifestaţiilor masive împotriva sărăciei şi a corupţiei. Patru partide au intrat în parlament, în timp ce protestatarii nu sunt încă reprezentaţi. În plus, dreapta tradiţional anticomunistă, populară în marile oraşe, nu are niciun deputat pentru prima dată de la căderea comunismului în 1989.

    Manifestanţii solicită noi alegeri după un amendament la codul electoral în favoarea micilor partide.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Întârzieri de până la 90 de minute la decolare pe Aeroportul “Henri Condă”. Enel: Sistemul gestionat de aeroport nu funcţionează corect

      Potrivit sursei citate, pe Aeroportul Internaţional “Henri Coandă” Bucureşti (AIHCB), traficul aerian se desfăşoară normal, însă unele curse înregistrează întârzieri la decolare de până la 90 de minute.

      “Întârzierile se înregistrează ca urmare a unor căderi repetate de tensiune din reţeaua naţională de electricitate, care au generat neregularităţi la sistemul de procesare automată a bagajelor la plecare. În prezent se lucrează pentru revenirea la capacitate maximă a sistemului. Bagajele pasagerilor au fost procesate în sistem manual, conform planului de contingenţă, cursele programate pentru decolare operând cu întârzieri minime faţă de programul de zbor”, se arată în comunicatul remis agenţiei MEDIAFAX.


    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Reportaj: Despre curajul necesar în vacanţe

    ADRIANA SOHODOLEANU (CĂLĂTOR PASIONAT, GOURMET ÎN TRAINING ŞI ANTREPRENOR, PROPRIETAR AL BOUTIQUE-ULUI ONLINE DE CADOURI WWW.BISCUIT.RO )


    SUNT ÎN PORT, CU ZECI DE PESCĂRUŞI ZBURÂNDU-NE DEASUPRA CAPETELOR, în faţa a zeci de portocale stoarse de suc şi vlagă, întinse indecent ca zeci de coji spiralate pe marginea unei tarabe.

    Turiştii se plimbă cu faţa zâmbind în soare, privirea înghiţind leneşă valurile ce se sparg de zidurile crenelate ale oraşului marocan Mogador. Bărcile sosesc în port mai rar acum, când soarele e sus pe cer, dar varsă toate fără preget mii de peşti şi pisici de mare la poalele vânzătorilor şi a pisicilor de uscat, cuminţi, precaute, pofticioase. Vânzătorii de la tarabele-restaurant agasează turiştii, promiţând meniuri eat-till-you-drop pentru câţiva dirhami – apă şi cafea incluse, la fel şi puiul prăjit pentru copilul care nu mănâncă peşte. Un tânăr cu o tavă de prăjiturele uscate tradiţionale dă ture largi, abordând vesel în cheie dublă un public căruia îi ştie gustul şi viciul – prăjitura neagră conţine kif, iarba magică a marocanilor. Mă apropii de taraba cu portocale întinse la soare şi îmi comand un suc – straight, fără grepfruit sau lămâie. Îl primesc fără pai, într-un pahar de sticlă, aflat după mii şi zeci de mii de folosinţe. Am un moment de ezitare – paharul a văzut şi alte buze sezonul acesta, desigur; despre relaţia lui cu apa şi detergentul nu sunt convinsă.

    APROPII PAHARUL DE BUZE ŞI SORB DE LA DISTANŢĂ, sperând să creez un pod lichid între buza mea şi cea a paharului şi să îmi astâmpăr astfel setea. Nu vrea. Atunci, în gest suprem de dezicere, rupere şi negare a eului de acasă, pun paharul la buze şi beau. Este cel mai bun suc de portocală băut vreodată.

    Povestesc episodul cu un scop. Aceasta nu este decât încă una dintre abaterile care în ţară sunt de neconceput, alăturându-se multelor mâncăruri, băuturi sau produse indigene servite în locuri sau condiţii să le spunem „exotice„. Ştiţi la ce mă refer. Poate vi se întâmplă şi vouă, caz în care vă includ cu drag în grupul călătorilor. Poate doar îi observaţi pe alţii încercând lucruri noi, acceptând imersiunea completă într-o cultură şi civilizaţie care pun uneori la grea încercare cutumele de acasă.

    Pentru călători, vacanţa e ca şi cum ai merge la cineva acasă – te descalţi la uşă, mănânci ceea ce ţi se dă, fumezi pe balcon şi mergi la culcare doar când îţi permite gazda. S-ar putea să nu-ţi placă, dar măcar ştii care sunt regulile casei, ai văzut cum trăiesc alţii, ai făcut schimb de experienţă.

    SUNT ŞI OAMENI CARE ÎN DEPLASARE SUNT CA ACASĂ; ŞI-AU ADUS PERIUŢA DE DINŢI, pijamaua şi dieta, comandând ham & cheese şi cola în loc de bouillabaisse, fresh de mango sau banane prăjite. Să-i numim turişti; oameni cu ghidul în braţe şi sufletul rămas acasă.

    Sunt multe provocări într-o vacanţă. Şi nu toate înţelepte. Câteodată, micile aboliri temporare a ceea ce suntem sau facem în mod normal ajută. Deschid orizonturi, creează poveşti de viaţă, oferă bucurie, plăcere, adrenalină sau cer un Triferment. La fel de adevărat este că ele promit aventuri şi amintiri.

    Oricum ar fi, când vă pregătiţi geamantanul pentru următoarea vacanţă, faceţi uitate câteva reguli. Vă veţi regăsi astfel curajul şi veţi veni înapoi cu amintiri mai bogate.


    Am trăit o experienţă din acelaşi registru în Egipt. Toţi cei care vizitaseră ţara înaintea mea mi-au recomandat cu tărie să aleg hotelul mai cu seamă în funcţie de numărul de stele. Ceea ce am şi făcut. La Cairo, în schimb, unde am stat vreme de trei zile, am trăit o experienţă unică, cel puţin până acum. Vesela din restaurante era doar parţial spălată, iar argumentul personalului a fost că maşina de spălat nu face faţă. OK, pot înţelege acest lucru, dar n-a fost chip ca ei să înţeleagă că nici noi nu puteam mânca din farfurii murdare.

    Venind dintr-o ţară în care securitatea alimentară este la rang înalt – trebuie să recunoaştem – tot în Egipt am constatat cu surprindere că măcelarii nu doar că tranşau carnea direct pe trotuar, dar adeseori muşteriii o alegeau chiar pe cea de pe asfalt. Nici pomeneală de galantare, frigidere cu lămpi UV sau măcar de vreo masă.  (Ioana Mihai)

  • Comitetul Executiv al FRF va lua în discuţie rămânerea unui număr de 18 echipe în Liga I – surse

     “E pe ordinea de zi a Comitetului Executiv solicitarea ligii de a rămâne 18 echipe în Liga I. Cu un pomelnic în opt pagini făcut de ligă. Dacă se va vota vom vedea. Să vedem şi cum o să se voteze. Sunt multe lucruri care trebuie să se voteze astăzi, şi omologarea rezultatelor ligilor, care sunt încheiate, dar nu sunt încheiate. Noi ne strângem să omologăm clasamentele, dar care clasamente? Că nu avem încă o comunicare de la TAS. Cel mult omologhezi rezultatele, aşa cum s-a încheiat campionatul, dar nu poţi decide cum se va disputa viitoarea ediţie de campionat”, a declarat sursa citată.

    Preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, a declarat, în urmă cu o săptămână, agenţiei MEDIAFAX, că CSMS Iaşi şi Concordia Chiajna “pot obţine şi şapte licenţe nu numai una”, dar tot nu au dreptul de a evolua în sezonul viitor al Ligii I după ce au retrogradat sportiv. Oficialul FRF se consideră adeptul aplicării criteriului sportiv şi menţionează că există un interes pentru ca astfel de informaţii privind o eventuală rămânere în Liga I a celor două echipe să se vehiculeze în mass-media. “E vorba de un interes al cuiva. Eu am vorbit la Adunarea Generală despre criteriul după care se produce sistemul de promovare şi retrogradarea, adică cel sportiv. Deci patru au retrogradat, patru trebuie să promoveze. De asemenea cele care nu au obţinut licenţă (n.r. – Rapid şi U Cluj) nu au loc în Liga I. Cele care au obţinut licenţă au loc în Liga I, dar ţinând cont de criteriul sportiv. Cele două nume despre care s-a vorbit ( n.r. – CSMS Iaşi şi Concordia Chiajna ) din punct de vedere sportiv nu au obţinut acest drept. Mai departe pot obţine şi şapte licenţe nu numai una”, a declarat Sandu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Patronul unei publicaţii din Dâmboviţa reţinut după ce ar fi şantajat mai mulţi primari a fost pus în libertate

     Bogdan Simion a fost audiat la Parchetul Judecătoriei Pucioasa, procurorii hotărând ca acesta să fie pus în libertate.

    Joi seară, Simion a fost eliberat din arestul Poliţiei Române, la expirarea ordonanţei de reţinere pentru 24 de ore, avocaţii acestuia susţinând că nu există suficiente probe pentru arestarea sa preventivă.

    “Sunt nevinovat. Acuzaţiile care mi se aduc sunt că am stresat psihic primarii, nu că am luat bani. Doar 372 de lei de la Lunguleţu am luat până acum”, a declarat Bogdan Simion.

    El şi-a angajat doi avocaţi, unul dintre aceştia fiind fosta judecătoare Elena Turcu.

    Apărătorii acestuia au depus la dosar un extras de la Registrul Comerţului care ar demonstra că Simion nu mai are nicio legătură cu portalul de ştiri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Executivul pregăteşte salarii compensatorii pentru 1.000 de angajaţi ai CFR Marfă

     “Avem un contract colectiv de muncă în vigoare până în luna aprilie a anului viitor. Sunt convins că vom găsi soluţiile pentru ca oamenii să nu fie disponibilizaţi şi să nu li se găsească o soluţie pentru venituri”, a a firmat ministrul.

    El a adăugat că au început procedurile legale pentru ca aproximativ 1.000 de salariaţi de la CFR Marfă să poată beneficia de prevederile Ordonanţei 36/2013 privind protecţa socială.

    Ordonanţa 36, adoptată la începutul acestui an, prevede că persoanele disponibilizate de la companii de stat vor primi indemnizaţie de şomaj, venit lunar de completare şi plăţi compensatorii acordate în conformitate cu contractelor de muncă aplicabile la nivelul fiecărei societăţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fenechiu: Grup Feroviar Român a pus unele condiţii. Dacă nu renunţă, oprim negocierea

     “Oferta tehnică a companiei a fost corectă şi GFR a fost declarată calificată. Oferta financiară conţine nişte condiţii. Acum sunt în negocierea acestora. Dacă vom ajunge la o finalizare a acestei negocieri, astfel încât oferta financiară să nu aibă niciun fel de condiţii, vom finaliza procedura. Dacă nu se va întâmpla acest lucru, va fi descalificat ofertantul rămas în cursă”, a declarat ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu.

    El a adăugat că nu poate spune cât vor dura negocierile şi că suma oferită de Grup Feroviar Român este mai mare de 180 milioane euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PC: Protocolul alianţei cu PNL nu funcţionează. Rămânem în USL, ca partid distinct

     Purtătorul de cuvânt al PC, Bogdan Ciucă, a făcut aceste precizări după şedinţa Biroului Executiv al partidului, arătând că din discuţiile avute privind activitatea în plan local s-a constatat că protocolul cu ACD fizic nu funcţionează.

    “Protocolul cu ACD fizic nu funcţionează. Nu prea au fost întâlniri în plan local, nici în plan naţional. Asta nu înseamnă că avem o problemă cu USL, USL rămâne în continuare cel mai drag proiect al PC şi credem că este izbânda cea mai puternică a PC, alături de PSD şi PNL. Pentru că întâlnirile acestea nu au prea existat, facem cunoscut că toate poziţiile PC de acum încolo sunt ale PC şi toate poziţiile PNL sunt ale PNL (…) Nu vizăm o rupere, nu vizăm o plecare”, a precizat Ciucă.

    El a mai spus că PC face acest anunţ, pentru a nu mai fi întrebat de fiecare dată dacă un proiect sau o iniţiativă a PC a fost discutată în ACD.

    Cititi mai multe pe www. mediafax.ro

  • Biro, ASF: Luăm în calcul eliminarea societăţilor care vând ieftin RCA şi nu achită despăgubirile

    “Există probleme cu unele dosare de daune pe RCA şi probabil că numărul lor este mult mai mare faţă de numărul de plângeri care ajung la autoritate. Am vorbit de o soluţie care ar însemna eliminarea din piaţă a celor care nu plătesc. Autoritatea are la îndemână această soluţie. Trebuie analizate însă şi consecinţele unei astfel de decizii, cum s-ar reflecta la nivelul Fondului de garantare a asiguraţilor. Dar, deocamdată cred că trebuie să ajungem la piaţă, la societăţi şi să înlăturăm aceste practici, care înseamnă pentru asiguraţi sau potenţialii asiguraţi că la RCA mă asigur la cel mai ieftin asigurător şi nu mă interesează consecinţele. Cât timp există asigurători ieftini de la care nu ne aşteptăm la plata daunelor dar nici nu ne interesează pentru că alţii vor fi beneficiarii acestor despăgubiri, acest fenomen nu va dispărea”, a spus Biro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro