BusinessMagazin

Tag: cumparare

  • Românii îşi vând pădurile online. Preţul este de trei ori mai mic decât în oricare altă ţară europeană

    Mii de hectare de pădure din România se vând pe site-uri din străinătate, nu doar de la noi. Vânzătorii îi asigură pe posibilii clienţi că vor putea exploata în totalitate pădurea cumpărată. Aproape 100 de hectare din Strunga, judeţul Iaşi, apar pe un site de vânzări online din China, informează TVR

    94 de hectare de pădure din comuna Strunga, judeţul Iaşi, 165.000 de euro. Aşa sună anunţul postat pe cel mai mare site de vânzări online din China. Sătenii spun că pădurea ar fi aparţinut unor boieri şi ar fi fost retrocedată urmaşilor.

    Citiţi mai multe pe www.stiri.tvr.ro

  • Povestea româncei care a fost sclavă într-un harem otoman apoi a ajuns Lady în societatea britanică şi exploratoare de succes

    Florica Maria Sas, fost o exploratoare de origine transilvăneană, este cunoscută azi ca şi Lady Florence Baker. Naţionalitatea lui Sas este disputată şi de maghiari şi de austriaci. 
     
    Florica s-a născut în 1841 la Aiud, pe atunci aflat sub ocupaţia Imperiului Austriac.  Ea a ramas orfana la varsta de sapte ani, dupa moartea parintilor sai, in timpul Revolutiei de la 1848. Ulterior este vândută unui harem din Imperiul Otoman, al cărui stăpân o vinde în piaţa  din Vidin în 1859. Samuel White Baker, un aventurier englez de 37 de ani, s-a îndrăgostit de ea şi a cumpărat-o înaintea Paşei din Vidin, apoi fuge cu ea la Bucureşti. Samuel Baker era inginer de cai ferate britanic care a proiectat si construit cai ferate, poduri si alte structuri metalice din regiunea Dobrogea.
     
    La 18 ani, Florica vorbea patru limbi: româna, maghiara, germana şi turca. Mai târziu avea să ştie şi engleza, araba şi kiswahili.
     
    În 1861 cei doi au început să organizeze împreună expediţii pe teritoriul continentului african. După 3 ani de călătorii dificile şi periculoase, în 1864, Samuel Baker, însoţit de Florica, descoperă Lacul Albert, numit astfel de exploratorul britanic în memoria Prinţului Consort Albert, soţul Reginei Victoria. Cei doi se întorc in Anglia, unde se căsătoresc în anul 1865, iar Florica devine Lady. Samuel Baker primeşte medalia de aur, din partea Societaţii Regale de Geografie, ca recunoştere a realizărilor sale din timpul expediţiei din Africa. În plus, ei au participat la una dintre cele mai mari descoperire geografice ale vremii: zona de izvorâre a râului Nil.
     
    Tânăra din Aiud, cumpărată dintr-o piaţă de sclavi, a reuşit sa spargă tiparele societăţii britanice de la sfârşitul secolului XIX, extrem de conservatoare şi a rămas în istorie.
     
    Florica Maria Sas a murit la data de 11 martie 1916.
     
    .

  • Ce planuri au şi cu ce provocări se confruntă retailerii din Europa

    Magazinele din Europa trebuie să inoveze în trei zone cheie logistice, pentru a concura la nivel transfrontalier:magazinele fizice, epuizarea stocurilor şi retururile, potrivit unui studiu realizat de UPS.

    „Consumatorii explorează multiple canale de vânzare online şi tradiţionale şi le vor utiliza pe cele care satisfac cel mai bine nevoile lor”, spune Carrie Royle, retail marketing manager, UPS Europa. De asemenea, folosesc reţelele sociale pentru a compara şi evalua ofertele. Cu soluţiile de transport maritim, UPS sprijină retailerii să îşi dezvolte afacerile şi în procesul de a creşte satisfacţiacumpărătorului online final.

    Experţi în logistică reprezentând peste 700 de companii din retail au participat la acest studiu, la începutul acestui an. Retailerii din Europa au planuri precise de investiţii şi restructurare, pentru a ţine pasul cu principalii competitori. Peste 30% dintre directorii executivi au spus că se confruntă cu provocări mari în ceea ce priveşte investiţiile în IT, organizarea logistică, înţelegerea comportamentului consumatorilor şi instruirea managementului pentru a derula operaţiuni prin intermediul tuturor canalelor de vânzare.

    31% dintre retaileri vor să folosească reţeaua de magazine fizice sau alte locaţii ca puncte de livrare a comanzilor online. În prezent, sub 40% dintre comercianţi au integrat magazinele proprii în reţelele online. Când un produs nu se află în stocul unui anume retailer, 61% dintre europeni cumpără de la concurenţă; doar 17% sunt dispuşi să aştepte

    Pornind de la faptul că retailerii îşi ajustează distribuţia în funcţie de consumatorii care cumpără frecvent online, cunoscuţi şi sub denumirea de „flex shoppers”, este important să se concentreze asupra a trei zone cheie: magazinele fizice, epuizarea stocurilor şi retururile transfrontaliere.

    Dacă retailerii europeni vor să rămână competitivi, trebuie să ţină cont de faptul că numărul de vizitatori al magazinelor fizice e în scădere, iar cel al online-ului în creştere, astfel ei trebuie să regândească activitatea magazinului fizic şi să-l utilizeze ca parte a reţelei de gestiune şi distribuţie, conform studiului UPS.

    În Franţa, Germania şi Spania, vizitatorii în magazine fizice reprezintă sub 20% din total. Datele UPS arată, de asemenea, că 31% dintre retailerii din Europa intenţionează să folosească reţeaua de magazine sau locaţii alternative de ridicare a produselor în următoarele 12-24 de luni, pentru a oferi mai mult confort clienţilor care comandă online.

    Potrivit unui studiu anterior realizat de UPS, atunci când produsul dorit nu se mai află pe stoc, 41% dintre consumatorii europeni au declarat că vor apela la site-ul sau aplicaţia concurenţei, iar 20% au spus că vor merge la magazinul concurenţei. Doar 17% au declarat că sunt dispuşi să cumpere şi să aştepte.

    Este unanim recunoscut faptul că gestionarea retururilor reprezintă un factor de succes pentru toţi retailerii, inclusiv pentru magazinele online. Încrederea clienţilor şi integritatea brandului depind de retururi eficiente. Retailerii au spus că principalele provocări în acest domeniu sunt cele legate de gestionarea bunurilor defecte (64%) şi efectuarea controalelor de calitate (50%).

  • A fost respins de 33 de angajatori, dar nu s-a dat bătut şi a creat un start-up care a fost cumpărat de General Motors cu 1 miliard de dolari

    Dan Kan a aplicat pentru 35 de locuri de muncă în perioada în care se afla în ultimul an de studii la colegiul Claremont McKenna din Claremont, SUA. Până la absolvirea studiilor, a fost respins de 33 din cele 35 de companii în cadrul cărora şi-a dorit să lucreze, potrivit unui interviu acordat Entrepreneur.com. ”Îmi amintesc cum în perioada aceea voiam o carieră în finanţe. Îmi spuneam că aceasta este calea potrivită, din care puteam să câştig mulţi bani”, a declarat Kan (29 de ani).

    După această serie de respingeri, Kan avea doar două opţiuni: să fie profesor de limba engeză în Coreea sau să lucreze în San Francisco pentru un start-up numit UserVoice, o platformă ce ajuta companiile să colecteze feedback-ul utilizatorilor.
    A ales start-up-ul, decizie care s-a dovedit a fi ideală. Şapte ani mai târziu, Kan este cofondator al Cruise Automation, un start-up pe care General Motors l-a cumpărat în luna martie în schimbul a 1 miliard de dolari.

    După câţiva ani petrecuţi ca angajat alUserVoice, Dan Kan a încercat de mai multe ori să îşi lanseze o afacere proprie. În 2011 a creat Appetizely, o companie care construia aplicaţii pentru iPhone în domeniul restaurantelor,  pe care a decis în cele din urmă să o închidă. Un an mai târzu a lansat Exec, un serviciu de asistenţă personală la cerere. Clienţii foloseau aplicaţia mai ales pentru servicii de curăţenie, astfel că a axat activităţile companiei în această direcţie. Compania s-a bucurat de un oarecare succes, dar nu era ceea ce Kan îşi dorea. În 2014 a vândut start-ul companiei de servicii la cerere Handy, care a devenit între timp lider în domeniu.

    A înfiinţat apoi împreună cu Kyle Vogt, pe care îl cunoştea din perioada unor internship-uri, Cruise Automation, axată pe tehnologia maşinilor autonome şi vândută anul acesta gigantului General Motors.

    Suma de 1 miliard de dolari primită în tranzacţie se împarte între Dan, Kyle Vogt şi cei 40 de angajaţi care lucrat în cadrul start-up-ului când acesta a fost cumpărat. 

    Orientarea spre antreprenoriat a lui Kan nu este întâmplătoare, el fiind născut într-o familie de antreprenori. Mama lui şi-a început propria afacere în imobiliare în Seattle în anii ’90, când Kan avea în jur de 10 ani.  Justin, fratele său mai mare s-a mutat în San Francisco după absolvirea studiilor de unde a lansat platforma video Justin.tv în 2006, care a devenit mai târziu Twitch. Chiar dacă în prezent este cofondatorul unei companii-unicorn, Dan Kan împarte în continuare un apartament cu unul dintre cei doi fraţi.

    De altfel, Kan recunoaşte că fără conexiunile sale şi fără ajutorul fratelui său, nu ar fi reuşit să intre în lumea Silicon Valley-ului: ”Nu aş fi aici fără fratele meu sau fără ceilalţi membri ai Twitch. Aceste conexiuni sunt probabil cele mai importante. Nu este suficient să ai şi să execuţi o idee – totul se leagă prin conexiunile pe care le ai, prin oamenii pe care îi cunoşti şi care te susţin.”

  • Cum au revoluţionat patru studenţi o industrie. Compania lor a înregistrat un venit de 100 de milioane de dolari anual

    Patru studenţi, supăraţi pe faptul că ochelarii de vedere erau extrem de scumpi, s-au gândit să revoluţioneze o industrie, unde Luxottica controla 80% din piaţa dispozitivelor de corecţie a vederii.

    Ochelarii oferiţi de Luxottica se vindeau cu 500 de dolari, însă cei patru aveau să vândă o pereche de ochelari cu 95 de dolari şi, în plus, la fiecare tranzacţie compania lor ar dona o pereche de ochelari ţărilor nevoiaşe, în curs de dezvoltare. “Mereu am considerat că ochelarii sunt un articol medical. În mod firesc, am presupus că, dacă îi cumpăram de la un doctor, exista o justificare a preţului”, a declarat Dave Gilboa. Acesta a analizat afacerile Luxottica şi a decis că “nimic din costul bunurilor nu justifica preţul” şi a ajuns la concluzia că Luxottica umfla preţul foarte mult. 

    Cei patru studenţi la Wharton School of business (Neil Blumenthal, Dave Gilboa, Andy Hunt şi Jeff Raider) s-au întrebat de ce nimeni nu vinde ochelari online. S-au uitat la modul în care Zappos a transformat piaţa de încălţăminte vânzând pantofi online. Aşadar s-au gândit să vândă şi ei ochelarii online. Prietenii au fost sceptici la auzul acestei idei şi le spuneau că nimeni nu ar fi cumpărat ochelari de pe internet, în special datorită faptului că trebuia să-i probeze mai întâi.

    Gândidu-se la acest lucru au decis să lase clienţii să comande cinci perechi pe care le putea proba pe gratis.

    Cei patru au numit compania Warby Parker, combinând numele purtate de două personaje create de scriitorul Jack Kerouac.

    Planul lor era să vândă două perechi de ochelari pe zi, dar când revista GQ, la doi ani distanţă de la apariţia ideii, i-a numit “compania Netflix în domeniul dispozitivelor de corectare a vederii” şi-au atins targetul primului an în mai puţin de o lună şi 20.000 de clienţi pe lista de aşteptare. Abia în nouă luni au putut satisface întreaga cerere.

    Mai mult de atât, publicaţia Fast Company i-a numit ca fiind cea mai inovatoare companie din lume din 2015. Câştigătorii precedenţi au fost giganţi precum Google, Nike sau Apple.

    În doar cinci ani, cei patru prieteni au construit o companie ce şi-a făcut loc pe o piaţă dominată de un jucător, au dăruit peste un milion de perechi de ochelari oamenilor nevoiaşi, iar compania lor a înregistrat un venit anual de 100 de milioane de dolari şi a fost evaluată la peste 1 miliard de dolari.


     

  • Cum a ajuns acest bărbat proprietarul unei insule cheltuind doar 49 de dolari. Vezi aici cum arată paradisul tropical – FOTO

    Un australian a câştigat un premiu cât se poate de interesant în cadrul unei tombole, şi anume, un paradis tropical. Bărbatul australian cunoscut doar cu numele de Joshua a participat la o tombolă şi a câştigat o resortul Kosrae Nautilus aflat pe o insulă din Micronesia, scrie CNN.

    După ce au petrecut 20 de ani pe insulă, proprietarii au decis că vor să se mute înapoi în Australia. Însă nu au vrut să vândă, pur şi simplu, insula, celui care oferă cei mai mulţi bani, ci au vrut să dea şansa oricui de a câştiga insula, astfel au organizat o tombolă  în care oricine care cumpăra un bilet cu 49 de dolari avea şansa să câştige Kosrae Nautilus Resort.

    Vezi aici cum arată insula câştigată de australian

    Oameni din peste 100 de ţări au cumpărat bilete la tombolă. În total s-au vândut 75.000 de bilete, ceea ce înseamnă că proprietarii au obţinut aproape 4 milioane de dolari. Astfel norocosul câştigător a câştigat un paradis tropical, o afacere cu tot cu angajaţi, care nu are nici datorii şi care este profitabilă.

    “Suntem într-un nou capitol al vieţii şi suntem gata să predăm ştafeta altcuiva. Am avut o viaţă frumoasă aici, dar următorul nostru obiectiv este să devenim bunici cu normă întreagă”, a spus Doug Beitz, proprietarul resortului.

  • A cumpărat o insulă în valoare de 15 mii de dolari şi şi-a îndeplinit visul

    Melita Kolmandas Hunter a primit şansa de a-şi putea realiza visul. De la o casnică din Australia, a ajuns să fie proprietara unui resort pe o insulă privată din Cambodia, numit Song Saa.

    Totul a început în anul 2005 când soţul Melitei, Rory, a fost invitat să lucreze în Cambodia.

    Citiţi mai multe pe www.one.ro

  • Conacul Brătienilor a fost vândut pe OLX cu 35.000 de euro. Cum arăta

    Conacul Brătienilor din localitatea argeşeană Răteşti, deţinut de doi cetăţeni italieni, şi-a găsit cumpărător pe OLX, fiind semnat antecontractul. Suma de cumpărare a fost 35.000 de euro.

    Conacul Brătienilor de la Răteşti a fost construit în 1925 şi a fost refăcut în anul 1958.

    „E monument istoric. Averea Brătienilor de la Răteşti a cuprins conacul, mai multe anexe, parc, toate construite în acelaşi timp cu casa. O parte dintre lucrările istoricului Gheorghe Brătianu au fost scrise şi la Răteşti”.

    Vezi aici cine a cumpărat conacul şi povestea tenebroasă a averii Brătienilor – VIDEO

  • Omul care a salvat economia SUA şi, foarte probabil, pe cea mondială

    Scott Sumner este autorul din spatele blogului The Money Illusion, o excelentă sursă de analiză prin care Sumner a început să publice o serie de materiale în care critica politicile monetare ale Statelor Unite. El a încercat, încă din 2009, să promoveze o politică de ţintire a PIB‑ului nominal.

    Pe blog, Sumner explică procesul în termeni extrem de simpli: „Nu e vorba de inteligenţă, ci de a seta ţeluri specifice şi de a focusa toate resursele pentru a îndeplini acele ţeluri. Este nevoie de o ţintire progresivă, adică de setarea unei anumite creşteri pentru PIB-ul nominal şi pentru preţuri şi de intervenţie, atunci când creşterea respectivă nu se materializează. Astfel, dacă ai setat o creştere a PIB-ului nominal de 5% dar valoarea a crescut cu doar 4%, pentru anul următor stabileşti o creştere de 6%“.

    Pentru a putea realiza cu succes aceste planuri, Sumner a propus metoda relaxării cantitative (QE), o politică monetară folosită în general de băncile centrale atunci când politica monetară standard nu mai este eficientă. Pe scurt, relaxarea cantitativă se referă la cumpărarea de bunuri de la bănci comerciale sau alte instituţii financiare pentru a le creşte valoarea şi pentru a injecta capital în respectivele instituţii.

    Laudele la adresa lui Sumner au apărut la scurt timp după decizia din 2012 a lui Ben Bernanke, la acea vreme preşedinte al Rezervei Federale a Statelor Unite, de a introduce o nouă rundă de relaxare cantitativă. Decizie care a avut ca rezultat cumpărarea de către stat a unor bunuri în valoare de peste 40 de miliarde de dolari lunar, până când „pe piaţa muncii va resimţi o creştere considerabilă“.

    Un adevărat curent economic s-a născut pe baza articolelor publicate de profesorul american: Ambrose Evans-Pritchard, editorul de business internaţional al publicaţiei The Daily Telegraph, l-a numit pe Sumner „eminenţa cenuşie“ a pieţelor monetare; în 2012, Chronicle of Higher Education l-a inclus în topul celor mai influenţi bloggeri pe economie, alături de Greg Mankiw de la Harvard University şi Paul Krugman de la Princeton. În acelaşi an, revista Foreign Policy l-a aşezat pe locul 15 în topul celor mai importanţi analişti economici din lume. În 2015, Scott Sumner a publicat cartea „Paradoxul lui Midas: O nouă privire asupra marii crize şi a instabilităţii economice“; volumul s-a transformat peste noapte în best-seller, aducându-i profesorului noi omagii.

    Părerile asupra crizei financiare din Statele Unite nu sunt însă singurele care l-au făcut celebru pe Sumner; în 2013, el a realizat mai multe analize extrem de pertinente cu privire la situaţia economică a Germaniei. El a susţinut atunci că surplusul de cont curent al Germaniei nu avea legătură cu salariile. Profesorul de la Universitatea Bentley a dat ca exemplu economiile Olandei şi Elveţiei, care aveau surplusuri mari, chiar mai mari decât cele ale Germaniei dacă sunt raportate la populaţie; acestea erau de asemenea orientate spre exporturi, dar nu aveau salarii mici.

    „Apoi, în Germania nu se moare de foame din cauza salariilor mici. Remuneraţiile sunt chiar mari în industriile exportatoare. Germania are surplusuri mari din aceleaşi motive ca şi alte ţări. Economiseşte mai mult în raport cu cât investeşte“, a scris el. Sumner nota că reformele germane din anii 2000 privind munca sunt un succes răsunător, cu toate că majoritatea criticilor au scos în evidenţă numărul mare de salarii foarte mici. Guvernul german are un sistem de protecţie socială vast cu multe subvenţii pentru salarii şi facilităţi pentru cei cu venituri mici.

    „Cine are un viitor mai luminos, Germania, cu o rată a şomajului în rândul tinerilor de 7,7%, sau Grecia, cu o rată de 62%?“, se întreabă el retoric. Apoi, o Germanie mai sănătoasă trimite mai mulţi turişti în Grecia şi Spania şi cumpără mai multe produse de lux din Italia. „Dacă fiecare ţară ar încerca să-şi întărească pe cât de mult posibil economia, fără a-şi face griji pentru restul lumii, ne-ar fi mai bine. O lume cu 200 de Elveţii ar fi un loc mai bun decât cel în care trăim acum. Însă cele mai multe ţări nu ştiu care le este interesul. Aceasta este problema“, a concluzionat profesorul.

    Chiar dacă este recunoscut drept unul dintre cei mai buni teoreticieni în domeniul economiei, Sumner se ţine departe de unul dintre cele mai importante aspecte ale lumii de azi: în departamentul de economie de la Universitatea Bentley el este cunoscut ca un „tehnofob“; profesorul şi-a cumpărat primul său telefon mobil de-abia în 2011.

    „Nu e vorba de a fi inteligent, ci de a seta ţeluri specifice şi de a focusa toate resursele pentru a îndeplini acele ţeluri.“, Scott Sumner

  • Omul care a salvat economia SUA şi, foarte probabil, pe cea mondială

    Scott Sumner este autorul din spatele blogului The Money Illusion, o excelentă sursă de analiză prin care Sumner a început să publice o serie de materiale în care critica politicile monetare ale Statelor Unite. El a încercat, încă din 2009, să promoveze o politică de ţintire a PIB‑ului nominal.

    Pe blog, Sumner explică procesul în termeni extrem de simpli: „Nu e vorba de inteligenţă, ci de a seta ţeluri specifice şi de a focusa toate resursele pentru a îndeplini acele ţeluri. Este nevoie de o ţintire progresivă, adică de setarea unei anumite creşteri pentru PIB-ul nominal şi pentru preţuri şi de intervenţie, atunci când creşterea respectivă nu se materializează. Astfel, dacă ai setat o creştere a PIB-ului nominal de 5% dar valoarea a crescut cu doar 4%, pentru anul următor stabileşti o creştere de 6%“.

    Pentru a putea realiza cu succes aceste planuri, Sumner a propus metoda relaxării cantitative (QE), o politică monetară folosită în general de băncile centrale atunci când politica monetară standard nu mai este eficientă. Pe scurt, relaxarea cantitativă se referă la cumpărarea de bunuri de la bănci comerciale sau alte instituţii financiare pentru a le creşte valoarea şi pentru a injecta capital în respectivele instituţii.

    Laudele la adresa lui Sumner au apărut la scurt timp după decizia din 2012 a lui Ben Bernanke, la acea vreme preşedinte al Rezervei Federale a Statelor Unite, de a introduce o nouă rundă de relaxare cantitativă. Decizie care a avut ca rezultat cumpărarea de către stat a unor bunuri în valoare de peste 40 de miliarde de dolari lunar, până când „pe piaţa muncii va resimţi o creştere considerabilă“.

    Un adevărat curent economic s-a născut pe baza articolelor publicate de profesorul american: Ambrose Evans-Pritchard, editorul de business internaţional al publicaţiei The Daily Telegraph, l-a numit pe Sumner „eminenţa cenuşie“ a pieţelor monetare; în 2012, Chronicle of Higher Education l-a inclus în topul celor mai influenţi bloggeri pe economie, alături de Greg Mankiw de la Harvard University şi Paul Krugman de la Princeton. În acelaşi an, revista Foreign Policy l-a aşezat pe locul 15 în topul celor mai importanţi analişti economici din lume. În 2015, Scott Sumner a publicat cartea „Paradoxul lui Midas: O nouă privire asupra marii crize şi a instabilităţii economice“; volumul s-a transformat peste noapte în best-seller, aducându-i profesorului noi omagii.

    Părerile asupra crizei financiare din Statele Unite nu sunt însă singurele care l-au făcut celebru pe Sumner; în 2013, el a realizat mai multe analize extrem de pertinente cu privire la situaţia economică a Germaniei. El a susţinut atunci că surplusul de cont curent al Germaniei nu avea legătură cu salariile. Profesorul de la Universitatea Bentley a dat ca exemplu economiile Olandei şi Elveţiei, care aveau surplusuri mari, chiar mai mari decât cele ale Germaniei dacă sunt raportate la populaţie; acestea erau de asemenea orientate spre exporturi, dar nu aveau salarii mici.

    „Apoi, în Germania nu se moare de foame din cauza salariilor mici. Remuneraţiile sunt chiar mari în industriile exportatoare. Germania are surplusuri mari din aceleaşi motive ca şi alte ţări. Economiseşte mai mult în raport cu cât investeşte“, a scris el. Sumner nota că reformele germane din anii 2000 privind munca sunt un succes răsunător, cu toate că majoritatea criticilor au scos în evidenţă numărul mare de salarii foarte mici. Guvernul german are un sistem de protecţie socială vast cu multe subvenţii pentru salarii şi facilităţi pentru cei cu venituri mici.

    „Cine are un viitor mai luminos, Germania, cu o rată a şomajului în rândul tinerilor de 7,7%, sau Grecia, cu o rată de 62%?“, se întreabă el retoric. Apoi, o Germanie mai sănătoasă trimite mai mulţi turişti în Grecia şi Spania şi cumpără mai multe produse de lux din Italia. „Dacă fiecare ţară ar încerca să-şi întărească pe cât de mult posibil economia, fără a-şi face griji pentru restul lumii, ne-ar fi mai bine. O lume cu 200 de Elveţii ar fi un loc mai bun decât cel în care trăim acum. Însă cele mai multe ţări nu ştiu care le este interesul. Aceasta este problema“, a concluzionat profesorul.

    Chiar dacă este recunoscut drept unul dintre cei mai buni teoreticieni în domeniul economiei, Sumner se ţine departe de unul dintre cele mai importante aspecte ale lumii de azi: în departamentul de economie de la Universitatea Bentley el este cunoscut ca un „tehnofob“; profesorul şi-a cumpărat primul său telefon mobil de-abia în 2011.

    „Nu e vorba de a fi inteligent, ci de a seta ţeluri specifice şi de a focusa toate resursele pentru a îndeplini acele ţeluri.“, Scott Sumner