BusinessMagazin

Tag: refuz

  • Zona euro menţine ţinta de 5,8 miliarde euro pentru Cipru, dar înclină spre taxarea depozitelor mari

     “Nu mă gândesc la planuri B. Aplicăm planul A. Fiecare trebuie să îşi asume responsabilităţile”, a declarat ministrul francez al Finanţelor, Pierre Moscovici, referindu-se la suma de 5,8 miliarde euro care trebuie atrasă de Cipru prin taxarea depozitelor, transmite Bloomberg.

    Miniştrii Finanţelor din zona euro, reuniţi luni seară în teleconferinţă pentru noi negocieri privind acordul de bailout al Ciprului, au menţinut presiunile asupra statului mediteranean însă s-au arătat mai flexibili în privinţa formei în care va fi aplicat planul.

    “Autorităţile din Cipru vor introduce mai multă progresivitate în taxa specială comparativ cu ceea ce a fost convenit pe 16 martie, cu condiţia să rezulte în continuare aceeaşi reducere a anvelopei de finanţare şi, în consecinţă, să nu afecteze valoarea totală a asistenţei financiare”, se arată într-un comunicat transmis în urma teleconferinţei miniştrilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Euro scade la minimul ultimelor 14 luni faţă de dolar, după acordul UE – Cipru

     “Cea mai mare temere este că ar putea avea loc un efect de domino, ceea ce trage euro în jos. Ce nu înţelege piaţa este că cei care îşi retrag banii ar putea să îi plaseze în altă parte în zona euro, astfel că nu cred că este rău pentru euro”, a declarat Douglas Borthwick, director general la Chapdelaine & Co. în New York, relatează Bloomberg.

    Euro este în scădere la bursa din New York cu 1,1%, la 1,2928 dolari pe unitate, după ce a coborât cu până la 1,5%.

    Imaginile cu ciprioţii stând la coadă la ATM-uri pentru retragerea banilor au provocat temeri legate de fuga capitalului şi riscă să perturbe calmul instaurat în piaţă de când Banca Centrală Europeană s-a angajat în septembrie anul trecut să susţină ţările cu probleme financiare.

    Moody’s a avertizat luni că termenii acordului pentru Cipru sunt negativi pentru deponenţii europeni şi ar putea afecta ratingurile băncilor din regiune.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Nu putem interveni la Mechel, e societate privată 100%. Am cerut soluţii pentru viitor

     Solicitat să comenteze faptul că pe site-ul Ministerului Economiei a fost repusă Ordonanţa privind protecţia socială, Ponta a precizat că Ordonanţa este foarte bună şi că, de altfel, el a precizat încă de la început foarte clar că un anumit sistem de protecţie, adoptat în 2006 şi prelungit în 2009, trebuie prelungit în continuare, fiind foarte bun.

    “Poate cu această ocazie nu doar prelungim acel sistem, ci găsim nişte soluţii juridice – am cerut Ministerului Economiei şi Ministerului Justiţiei să vedem dacă putem găsi soluţii juridice – care să preîntâmpine situaţia absolut revoltătoare de la Mechel, unde statul nu are nicio posibilitate să intervină direct, dar unde o companie privată trebuie să fie obligată într-un fel sau altul sau să existe o responsabilitate chiar penală pentru conducătorii unei societăţi private care nu respectă nişte obligaţii”, a spus Ponta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • S&P: Şomajul din Spania, Italia şi Franţa creează o situaţie socială explozivă

     “Şomajul ridicat din Spania, Italia şi Franţa creează o situaţie explozivă din punct de vedere social. Trebuie să existe consens social pentru măsuri de economisire. Şomajul ridicat nu ajută”, a afirmat Hinrichs pentru ziarul Neue Osnabrucker, preluat de Reuters, potrivit CNBC.

    Directorul S&P consideră că spaniolii şi portughezii au demonstrat deja că pot face faţă măsurilor de austeritate, însă “situaţia nu poate continua pentru totdeauna”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Samsung Galaxy S4. Analiza noului smartphone care vrea să îngroape iPhone

    Samsung Galaxy S4 nu pare, la o primă vedere, un produs mult diferit de predecesorul său, apărut în 2012. Putem spune că Samsung urmează principiul pe care cei de la Apple şi-au bazat lansările de noi modele în ultimii ani: îmbunătăţeşte, dar nu schimbă radical. Astfel, liniile de design ale S3-ului au fost păstrate în mare parte de S4. Partea din faţă este acum în şi mai mare proporţie ocupată de ecran, dedesubtul căruia întâlnim în continuare butonul fizic caracteristic telefoanelor Samsung. Partea din spate este în continuare construită din plastic, iar capacul poate fi desfăcut pentru a accesa bateria, acum mai mare, cu o capacitate de 2.600 mAh.

    E drept, analizând detaliile, vedem că noul S este ceva mai subţire ca modelul anului trecut, dar şi puţin mai uşor şi mai compact, iar asta în ciuda faptului că dimensiunea ecranului a crescut. El are acum o diagonală de 4.99″ şi rezoluţie Full HD, deja o constantă în rândul terminalelor Android de top lansate în 2013. S-a păstrat panelul AMOLED, astfel că ar trebui să ne aşteptăm la culori şi contrast de invidiat, dar şi luminozitate relativ scăzută.
    Camerele foto ce echipează S4-ul au primit la rândul lor un upgrade. Cea frontală înregistrează acum clipuri în format HD, iar cea de pe spate este echipată cu un senzor de 13 megapixeli.

    Rămâne de văzut cum se vor comporta ele atunci când vor fi puse efectiv la lucru. Până atunci, Samsung încearcă să ne ia ochii cu o serie de funcţii mai mult sau mai puţin interesante, precum Dual-Camera, ce permite folosirea simultană a camerelor în realizarea unei fotografii, sau Eraser, un progrămel ce vă va ajuta să scăpaţi uşor de elementele nedorite dintr-o poză.

    Noul Galaxy a primit, cum era de aşteptat, şi îmbunătăţiri “la interior”. Procesoare noi Samsung Exynos sau Snapdragon vor motoriza noul vârf de gamă, alături de 2 GB de RAM şi până la 64 GB spaţiu de stocare, plus încă 64 GB cu ajutorul unui card microSD. Mai mult, S4 va fi compatibil cu reţelele 4G la nivel global, aşadar, ne aşteptăm ca acest lucru să se întâmple şi în ţara noastră.

    UNA PESTE ALTA, SAMSUNG-UL GALAXY S4 NU SURPRINDE. Ecranul Full HD ceva mai mare, camera cu mai mulţi megapixeli sau hardware-ul mai rapid erau noutăţi aşteptate. Există totuşi şi o serie de mici detalii prin care cei de la Samsung încearcă să se diferenţieze de concurenţă.
    Telefonul este echipat acum cu doi noi senzori, unul infraroşu, ce permite utilizarea telefonului pe post de telecomandă universală, şi unul de temperatură şi umezeală, cu diverse aplicaţii practice, precum noua aplicaţie S Health.

    Pe lângă acestea, S4-ul aduce o pleiadă de funcţii software pe care nu le întâlneam pe S3, multe dintre ele complet noi. Nu intrăm acum în detalii, însă voi menţiona câteva dintre ele. “Air Gestures” şi “Air View” permit controlul telefonului fără a atinge practic ecranul, doar prin simpla levitare a degetului deasupra sa. S Translator permite traducerea automată de mesaje şi redarea lor vocală în câteva limbi de circulaţie internaţională. “Smart Pause” şi “Smart Scroll” abuzează de “eye tracking” pentru a pune automat un clip pe pauză atunci când nu ne uităm la el sau pentru a face automat scroll într-o pagină atunci când ajungem în partea sa de jos.

    IAR ACESTEA SUNT DOAR O PARTE DINTRE APLICAŢIILE ÎNTÂLNITE PE NOUL GALAXY. Nu mă pronunţ momentan asupra utilităţii practice a acestora. Cert este că sud-coreenii de la Samsung şi-au împachetat bine produsul şi l-au ornat cu astfel de mici detalii, menite să atragă şi mai mult, dacă era nevoie, atenţia potenţialilor cumpărători.

    În concluzie, chiar dacă la o primă vedere cu greu îţi vei da seama de diferenţele dintre Samsung-ul GS 4 şi modelul precedent, acestea există şi sunt numeroase. Trecând peste îmbunătăţirile aşteptate, precum noul ecran, hardware-ul mai performant, noile camere şi bateria mai mare, diferenţa ar trebui să o facă micile funcţii noi şi implementări software menite să vă îmbunătăţească experienţa utilizării de zi cu zi a acestui smartphone.
    Ce impact vor avea acestea, rămâne de văzut.

    La fel, rămâne de văzut cum se va descurca Samsung GS 4 în raport cu concurenţa momentului: HTC ONE, Sony Xperia Z şi poate chiar şi deja bătrânul iPhone 5. Însă pentru a trage concluzii, va trebui să petrec ceva mai mult timp “în compania” noului Galaxy S4. Aşadar, tragem linie acestui articol pentru moment, cu promisiunea de a reveni cu mai multe detalii despre SGS 4 şi celelalte terminale Android.

    Citiţi mai multe articole ale lui Andrei Mihai Gîrbea pe http://www.andreigirbea.com/

  • Multimilionar din crimă organizată. Azi: Salvatore “Lucky” Luciano

    La 21 de ani, împreună cu Benjamin “Bugsy” Siegel, viola o fată la uşa unei case de pe o stradă newyorkeză, când au fost zăriţi de Meyer Lansy, un imigrant polonez în vârstă de 16 ani, care trecea pe acolo şi voia să salveze o domişoară la ananghie. Nu ştia că încercând să facă o faptă bună va intra într-o viaţă a crimei. Poliţia a apărut, iar în urma încăierării care a izbucnit cei trei tineri au fost închişi două zile pentru tulburarea odinii publice. În acele 48 de ore, Luciano şi Siegel l-au luat pe Lansky sub aripa lor şi s-au înfrăţit.

    Luciano Salvatore era un imigrant italian care fusese arestat la numai câteva ore după debarcare pentru că furase fructe de pe o tarabă. În 1915 fusese închis pentru comerţ cu droguri, imediat după ce îl cunoscuse pe Lansky. La început, Luciano a fost ca un tutore pentru polonez, apoi au lucrat împreună, controlând câteva bande din New York care se ocupau cu spargerea şi jefuirea magazinelor, antreprozitelor şi apartamentelor din New York. Luciano s-a specializat în prostituţie.

    Tinerii au devenit membri ai bandei Jacob Orgen. Micul Augie, cum era cunoscut Orgen, câştiga bani frumoşi de pe urma controlării sindicatelor şi Luciano a devenit asasinul cel mai temut din New York iar arma sa favorită era dalta de spart gheaţa. Răsplata sa a fost un lanţ de bordeluri care în 1925 îi aduceau un venit de peste 1 milion de euro pe an. Era deja bogat când prohibiţia i-a oferit alte ocazii de a câştiga şi mai mult.
    În anii care au urmat, Luciano şi bunii săi prieteni au ucis rivali din bandele care dominau oraşul şi au ajuns, în jurul vârstei de 40 de ani, să controleze ei New York-ul. Un asociat spunea despre Lansky şi Luciano că “erau invicibili. Dacă cei doi ar fi devenit preşedintele şi vice-preşedintele SUA, ar fi condus ţara mult mai bine decât politicienii idioţi.”

    În ciuda poreclei sale, Lucky Luciano nu a fost mereu norocos. A fost judecat şi condamnat la închisoare între 30 şi 50 de ani pentru 90 de capete de acuzare asociate prostituţiei. Părea că acela îi va fi sfârşitul. După care, în 1942, a fost vizitat în închisoare de Lansky, care izbutise să încheie un acord cu serviciul de informaţii al marinei.

    De la imigranţii italieni pro-Mussolini care lucrau în docuri se scurgeau informaţii despre convoaiele Aliaţilor. Lansky a încheiat o înţelegere prin care Mafia, condusă de Luciano din închisoare, urma să lucreze cu o unitate specializată de contrainformaţii, pentru a-i depista pe spionii şi sabotorii italieni; Luciano urma să fie eliberat la sfârşitul războiului. Înainte ca Aliaţii să debarce în Sicilia, Luciano le-a trimis vorbă conducătorilor Mafiei siciliene să-i ajute pe americani – o colaborare care s-a dovedit de nepreţuit. Iar autorităţile americane s-au ţinut de cuvânt. În 1945 Luciano a fost eliberat, dar nu avea să rămână în libertate în SUA, ci a fost deportat în Italia.

    Dar noua viaţă nu era destul de stimulatoare şi de periculoasă pentru Luciano, care tânjea după complexităţile lumii interlope din New York, după luminile strălucitoare ale rampei şi putere.Pe 26 ianuarie 1962, luciano s-a dus la aeroportul din Napoli pentru a se întâlni cu un producător american, pentru un film despre viaţa sa, dar a suferit un infarct fatal în sala de aşteptare.

    Informaţiile sunt preluate din cartea “Cei mai ticăloşi oameni din lume”, de Rodney Castleden, tradusă de Mihai-Dan Pavelescu şi disponibilă în România la editura Meteor Press

  • Internetul şi lumea fizică

    Nu cu multă vreme în urmă am colaborat la dezvoltarea unei aplicaţii ce se înscrie într-o categorie care se dezvoltă în ritm accelerat în ultima vreme. În esenţă, era vorba de monitorizarea unor “evenimente” din sfera domestică, detectabile prin nişte senzori. În prima etapă, partenerii noştri scandinavi au conectat senzorii la un panou plasat de regulă lângă uşa de acces într-o locuinţă (sau alte spaţii interioare) astfel încât proprietarul să poată examina la plecare dacă totul este în ordine: dacă nu a lăsat aragazul pornit, dacă nu a uitat vreo fereastră deschisă şi aşa mai departe.

    Dezvoltarea firească a produsului este uşor de intuit: să permită proprietarului să monitorizeze locuinţa prin internet, folosind un telefon mobil sau orice alt aparat cu acces la web. Desigur că în această fază e vorba şi de administrare, pentru că proprietarul poate permite şi altor persoane să monitorizeze locuinţa, fie pentru o perioadă stabilită (de pildă, pe durata vacanţei), fie permanent (de regulă unei rude sau unui prieten). Semnalele senzorilor trebuie colectate într-un punct central şi distribuite doar celor în drept, iar la apariţia unor evenimente critice trebuie să-l atenţioneze pe proprietar (de pildă, printr-un SMS).

    În viitorul apropiat, proprietarul va putea emite comenzi (să închidă o fereastră, să acţioneze termostatul etc.).Până aici, nimic spectaculos. Dar acum să mai punem în ecuaţie un program oarecum inteligent instalat pe telefon, care va avea în grijă rezolvarea celor mai multe situaţii tipice, eventual chiar cu posibilitatea să “înveţe” modul de operare al utilizatorului. Se schimbă doar un lucru: cea mai mare parte a comunicaţiei prin internet se desfăşoară între nişte aparate.

    Nişte “lucruri” din lumea fizică. Ne apropiem astfel de un teritoriu care se cheamă “Internetul Lucrurilor” (Internet of Things), definit încă din 1999 de britanicul Kevin Ashton, dar despre care majoritatea analiştilor sunt de acord că este deja abordabil pe scară largă, iar anul 2013 va marca intrarea sa în mainstream. Alte analize spun că în foarte scurt timp cea mai mare parte din traficul de informaţii prin internet nu va mai fi generat de oameni, ci de obiecte. Mai mult chiar, majoritar va fi schimbul de date în care oamenii nu sunt implicaţi.

    Indiscutabil, beneficiile pot fi imense, mai ales în combinaţie cu etichetarea cu RFID (Radio-Frequency Identification). În Australia, biologii plantează în fiecare an mai mult de un milion de senzori miniaturali pe diferite soiuri de cereale de pe întregul teritoriu, pentru a monitoriza atât condiţiile de mediu, cât şi rata de creştere a plantelor, în speranţa că vor găsi combinaţiile cele mai productive. Monitorizarea şi gestionarea traficului auto este o altă zonă de aplicabilitate, iar sistemele orientate pe mijloace de transport în comun au ajuns şi pe la noi. Mai exotice par experimentele de la Nike şi Fitbit, care vizează senzori plasaţi în echipamentul sportiv, astfel încât sportivii să-şi urmărească şi să-şi amelioreze performanţele. În sfârşit, înlocuirea codurilor de bare cu etichete RFID va permite frigiderului să ne facă lista de cumpărături, sau chiar să comande prin internet ceea ce crede că ne lipseşte.

    Pe de altă parte, Internetul Lucrurilor implică o serie de provocări la care lumea ştiinţifică şi tehnologică încearcă să răspundă. În primul rând este vorba de o creştere uriaşă a cantităţii de date pe care internetul va trebui să le transporte. Apoi este problema unui sistem de identităţi pentru toate aceste aparate şi toţi aceşti senzori. Securitatea şi confidenţialitatea provoacă deja îngrijorare.

    Dar, dacă e să-l credem pe Andrew Rose de la Forester Research, drumul e fără întoarcere şi merge spre reţele de aparate independente şi autonome.
    Vom putea stăpâni toată această complexitate, în care aparatele provoacă efecte în lumea reală, fizică? Poate merită să ne amintim că nava Enterprise nu era comandată de comandorul android Data, ci de un om, Jean-Luc Picard. Poate pentru că simţul moral nu va fi niciodată implementat în aparatele care formează Internetul Lucrurilor. Independente şi autonome.

  • Filozofic vorbind, telemeaua nu-i vapor!

    În 1945, după capitulare, Japonia a intrat sub administraţie americană, iar schimbările pe care le-au adus ofiţerii generalului Mac Arthur au atins multe zone din societatea niponă. Inclusiv sărutul în cinematograf. Cinematograful japonez era în acel moment mai preocupat de samurai, săbii şi lupte cât mai artistice, iar amorul, fie el exprimat doar prin sărut, nu cadra cu spiritul războinicilor.

    Americanii, în schimb, aveau ceva experienţă în domeniu, spune criticul care a scris istorioara, pentru că, unu, scenele cu săruturi erau gustate de public şi doi, maeştrii de la Hollywood aveau de furcă serios cu cenzorii guvernamentali. În Japonia, deh, ţară ocupată, lucrurile au mers mai simplu: cineaştilor japonezi li s-a ordonat să includă episoade de pupături în filme. Iar japonezii s-au conformat, chiar dacă fără chef. Aşa au apărut, între două scene de luptă, săruturi, care se potriveau în acţiune ca nuca în perete. Dar modernizarea şi occidentalizarea societăţii japoneze au triumfat, nu-i aşa? Iar aghiotanţii generalului, specialişti, evident, în pupături au instruit, indirect, gheişele cum e cu occidentalii.

    Trecând la lucruri serioase, aş vrea să remarc un adevăr simplu: societatea românească abundă de analişti, explicători, specialişti sau cum vreţi să le spunem. Problema este că sunt prea puţini inşi care să pună osul la treabă şi chiar mai puţini inşi care să ştie că creeze un mediu favorabil şi prietenos cu cei care pun osul la treabă. Un exemplu concret, pe scurt: dacă veţi analiza componentele exporturilor româneşti din ultimii ani, veţi vedea că şantierele navale şi construcţia de nave au crescut în mod constant, fără să ţină cont de criză, şi au ajuns să reprezinte câteva procente bune din vânzările la extern, în aceeaşi zonă cu exporturile de automobile sau cabluri electrice sau produse petroliere.

    Dar dacă studiem strategia de export a României, aflată într-un soi de proiect pe site-ul Ministerului Economiei, vom vedea că oamenii de acolo au explicat frumos, pe 175 de pagini, ce, cum, de ce, ce va fi, dar nu iau domeniul mai deloc în calcul; apar, în schimb, de sprijinit, artizanatul, mierea de albine şi telemeaua de oaie. Foarte bune, nimic de zis, dar parcă secolul este altul, iar oamenii aceia cu navele poate au şi ei ceva probleme, cu TVA-uri, cu materii prime, cu infrastructura sau cu cine mai ştie ce. Aşa că zic experţilor din minister să coboare în lumea reală şi să se pupe mai des, odată între ei, interdepartamental, cum ar veni, şi odată cu economia reală.

    Ilustrez textul cu un sărut clasic, care nu mai există în această formă pentru că au intervenit nişte experţi: este un grafitti al artistului rus Dimitri Vrubel, care a existat pe Zidul Berlinului între 1990 şi 2009. Este o reproducere a unei fotografii celebre, sărutul liderilor comunişti Leonid Brejnev şi Erich Honecker, la a 30-a aniversare a RDG. Un memento cât se poate de folositor al modului în care trece gloria. Iar un expert din primăria Berlinului a avut la un moment dat o idee cât se poate de creaţă: ca să conservăm picturile, le dăm jos, cu abur, şi îi rugăm pe desenatori să o mai facă odată, cu vopseluri mai bune. Filozofic privind lucrurile, pictura nu mai este, pur şi simplu, aceeaşi, cam în acelaşi fel în care mierea şi telemeaua nu-s vapoare. Filozofic vorbind, repet.

  • Boc: Ministrul Culturii este demn de dispreţ şi trebuie să plece din Guvern

     Emil Boc a declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX, că ministrul Culturii, Daniel Barbu, “este demn de dispreţ şi trebuie să plece din Guvern”.

    “Sfidează regulile europene ale competiţiei corecte şi atacă Clujul în mod absolut nepermis. Un asemenea ministru nu poate asigura o competiţie corectă pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în anul 2021 pentru care candidează şi municipiul Cluj-Napoca”, a spus Boc.

    De asemenea, într-o postare pe o reţea de socializare, preşedintele Asociaţiei “Cluj – Capitală Culturală Europeană 2021”, Florin Moroşanu, a cerut demisia ministrului Culturii pe motiv că acesta “s-a antepronunţat” în favoarea unuia dintre oraşele intrate în competiţie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Recursul la eliberarea condiţionată a lui Năstase, judecat luni

     Termenul de 18 martie a fost stabilit de Tribunalul Bucureşti (TB) în 4 martie, după ce această instanţă a primit dosarul de la Judecătoria Sectorului 4.

    Viorica Dinu şi Antonela Costache, care trebuiau să facă parte din completul care va judeca recursul la eliberarea fostului premier, au fost arestate preventiv pentru 29 de zile, vineri, de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul în care sunt acuzate de luare de mită şi trafic de influenţă pentru soluţii în mai multe dosare, printre care şi cel al lui Dinel Nuţu (fost Staicu).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro