Tag: trecut

  • Sosirile în unităţi turistice au crescut în primele două luni ale anului

     Astfel, sosirile au însumat 875.200, iar înnoptările 1,7 milioane.

    Sosirile turiştilor români au reprezentat 80,1% din numărul total, pondere apropiată de cea din primele două luni ale anului precedent.

    Turiştii din Europa au avut o pondere de 83,9% în totalul turiştilor străini, iar din aceştia 80,8% au fost din ţări UE, se arată într-un comunicat al INS.

    Italia, Germania şi Franţa conduc topul turiştilor străini în România, cu 23.169, 21.226, respectiv 13.154 persoane din totalul de 174.141.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Datoria Franţei a urcat anul trecut la un nou nivel record

     Franţa a avut anul trecut un deficit bugetar de 4,8%, comparativ cu 5,3% în anul precedent. Guvernul viza un deficit mai mic, de 4,5%.

    Îndatorarea publică a continuat să crească şi a ajuns la 90,2% din PIB, de la 85,8% în anul precedent.

    Franţa trebuie să reducă deficitul bugetar sub nivelul de 3% în acest an, potriovit angajamentelor faţă de partenerii europeni, însă guvernul a admis în urmă cu o lună că nu va reuşi să realizeze acest lucru.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • România, cel mai mic randament din UE la producţia de grâu şi porumb. Cu cât a scăzut recolta anul trecut

     Producţia de porumb şi grâu a României a scăzut anul trecut cu 52%, respectiv 28,4%. Astfel, la porumb boabe producţia a scăzut la 5,92 milioane tone, de pe o suprafaţă de 2,72 milioane hectare, rezultând un randament de 2.170 kg/ha, de aproape trei ori mai redus faţă de media înregistrată la nivelul UE, de 6.150 kg/ha.

    “România s-a situat pe primul loc după suprafaţa cultivată cu porumb, din Uniunea Europeană, iar la producţie s-a situat pe locul trei, după Franţa şi Italia, datorită unui randament inferior. De altfel, randamentul la porumb realizat de România este mai mic decât al celorlalte state membre”, arată într-un comunicat Institutul Naţional de Statistică (INS), după efectuarea unei cercetări privind producţia agricolă vegetală la principalele culturi în anul 2012.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Numărul autorizaţiilor de construcţie a locuinţelor a crescut în primele două luni din 2013. Ce regiuni de dezvoltare au cea mai mare creştere

    “Creşteri s-au înregistrat în regiunile de dezvoltare Bucureşti-Ilfov (+130 autorizaţii), Vest (+87 autorizaţii), Centru (+48 autorizaţii) şi Sud-Vest Oltenia (+17 autorizaţii). Scăderi au fost în regiunile de dezvoltare Nord-Est (-125 autorizaţii), Sud-Muntenia (-27 autorizaţii), Sud-Est (-23 autorizaţii) şi Nord-Vest (-14 autorizaţii)”, se arată într-un comunicat al INS.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cât au câştigat brokerii imobiliari în 2012

     “Anul 2012 a fost unul al contrastelor pentru brokerii imobiliari: clienţii au încheiat mai multe tranzacţii prin intermediul unui broker, dar au fost şi luni în care agenţii nu au încasat niciun comision. Dacă 36% dintre brokeri au reuşit să încheie tranzacţii cu 1-2 din 10 clienţi cu care au efectuat vizionări, în decurs de numai un an, s-a dublat aproape ponderea brokerilor care au reuşit să încheie tranzacţii cu jumătate dintre prospecţii avuţi, de la 5% la 9%”, arată concluziile studiului “Piaţa brokerilor imobiliari”, lansat miercuri de Asociaţia Brokerilor Imobiliari (ABI).

    Cercetarea a fost realizată pe piaţa imobiliară rezidenţială din Bucureşti.

    Anul 2012 a adus de asemenea o scădere a veniturilor minime înregistrate de brokerii imobiliari, astfel că puţin peste 30% au raportat câştiguri minime de 500 euro, faţă de 46% în 2011. În ceea ce priveşte venitul mediu lunar, 75% dintre brokeri câştigă sume începând cu 750 euro, dar s-a redus de la 30% la 19% ponderea celor cu venituri de cel puţin 1.500 euro.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Unul dintre directorii Deutsche Bank a cerut să-i fie redus salariul cu 2 milioane de euro

     Anshu Jain, unul dintre cei doi şefi ai băncii, a cerut tăierea salariului pentru a ajunge la acelaşi nivel de remuneraţie financiară cu cel al codirectorului Juergen Fitschen, potrivit publicaţiei Welt am Sonntag, preluată de New York Times.

    Deutsche Bank a anunţat vineri că cei doi codirectori vor primi pentru anul trecut câte 4,8 milioane de euro.

    Preşedintele consiliului de supraveghere, Paul Achleitner, a declarat că a fost considerată o idee bună ca cei doi codirectori generali să aibă salarii egale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Peste 2.000 de persoane decedate şi aproape 8.900 rănite grav în accidente de circulaţie în 2012

     În 2012 s-au produs 9.355 de accidente de circulaţie, soldate cu 2.040 de persoane decedate şi 8.848 rănite grav, ceea ce comparativ cu perioada similară a anului 2011 reprezintă o creştere a numărului de accidente cu 65, a numărului persoanelor decedate cu 22 şi a numărului persoanelor rănite grav cu 80, se arată în raportul privind activitatea Ministerului Afacerilor Interne.

    În urma activităţilor desfăşurate au fost descoperite 43.790 de infracţiuni în trafic, dintre care 25.455 la regimul circulaţie, şi au fost aplicate 2.592.869 de sancţiuni contravenţionale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul reautorizează jocurile bingo derulate în emisiuni televizate

     Guvernul va reintroduce jocurile de noroc de tip bingo organizate prin intermediul sistemelor reţelelor de televiziune în categoria jocurilor de noroc reglementate, potrivit unui proiect de ordonanţă de urgenţă prin care se modifică OUG 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările şi completările ulterioare.

    Organizatorii jocurilor bingo televizate vor plăti o taxă de licenţă anuală de 300.000 de lei şi o taxă pentru autorizarea de exploatare a acestor jocuri de 5 % din veniturile totale obţinute din vânzările de bilete de participare la joc, dar nu mai puţin de 500.000 lei.

    Totodată, operatorii trebuie să aibă un capital minim de un milion de lei atunci când solicită obţinerea licenţei de organizare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Policolor a vândut anul trecut 20 mil. kg de vopsea şi produse conexe

    Numărul magazinelor tradiţionale în care produsele Policolor sunt listate a crescut de la 1.800 la 2.055.
    Pentru 2013 Policolor pregăteşte lansarea a  6 serii noi de produse pe segmentele renovare&construcţii şi auto, aflate la final de dezvoltare, conform lui Marius Văcăroiu, CEO Policolor-Orgachim.
    O linie completă de soluţii pentru refinish auto este gata de lansarea pe piaţă, gama poziţionată premium urmând a fi disponibilă încă din prima jumătate a anului. Văcăroiu mai spune că ”în prezent luăm în calcul încheierea unor parteneriate cu distribuitori pentru piaţa germană şi italiană”.
    2012 a însemnat pentru Policolor-Orgachim finalizarea unei investiţii importante ce vizezază sănătatea şi securitatea muncii în principala unitate de producţie a grupului. O instalaţie ecologică asigură protecţia împotriva incendiilor şi stingerea acestora, dacă este cazul. Valoarea investiţiei se ridică în jurul sumei de 1 milion de euro.
    Nivelul preţurilor din piaţă în 2012 la principalele produse au fost în medie de 13-16 ron/litru de vopsea premium şi 5-6 ron/ litru de vopsea pe segment mainstream. Anul acesta, deşi nu se aşteaptă o creştere majoră, Policolor este optimist în privinţa consumului şi îşi asumă faţă de clienţi absorbirea impactului pe care creşterea preţurilor la utilităţi pentru consumatorii industriali îl va aduce. ”Ne vom păstra politica de preţ”, afirmă Marius Văcăroiu. ”Sectorul acesta al industriei este însă afectat de cursul euro, sperăm ca acesta să fie stabil în 2013”, mai precizează Marius Văcăroiu.
    Unul dintre factorii potenţiali de creştere la care segmentul de lacuri şi vopsele este direct conectat rămâne piaţa construcţiilor. Proiectele anunţate nu au demarat încă, prin urmare evaluarile macroeconomice din piaţa specifică iau în calcul pentru estimarea volumelor aferente 2013 actualele autorizaţii de construcţii, vânzările de ciment, creşterea salariului minim, preţurile la carburant şi utilităţi şi piaţa auto în general, pe segment refinish.
    ”Suntem încă un sector în consolidare, extrem de concurenţial, în care acţionează mulţi jucători locali, prin urmare indicatorii de volum ai pieţei sunt greu de estimat. Producţia locală din zona acestor companii este fluctuantă, firmele apar şi dispar peste noapte, după ce o perioadă deservesc cu produse anumite regiuni ale ţării. Totuşi 2013 poate fi un an al resturcturării companiilor care contează. Suntem atenţi la felul în care acţiunile din 2012 se vor finaliza. Cu siguranţă vor mai apărea provocări”, declară Marius Văcăroiu.
    Deşi optimist la început de an, CEO-ul Policolor este extrem de atent la metehnele sistemului cu care 2013 intră în cursă: „În piaţă banii se recuperează extrem de greu, multe insolvenţe apar la orizont, chiar până la un procent de 30% dintre firme; cu toate semnalele pozitive, construcţiile încă stagnează, iar creşterea salariului minim poate avea efect de bumerang, odată ce unele preţuri par să crească”, declară Marius Văcăroiu. „2013 poate fi însă anul în care segmentul de Do-it-yourself poate căpăta o nouă amploare; ad literam, consumatorul se va orienta spre DIY şi spre culoare. Există o adevărată tendinţă pro vitalitate şi culoare pe care românii o manisfestă, sunt şi eu român şi sper ca acest elan să nu ni se piardă pe parcurs; după 2012 consider că şi noi, şi clienţii noştri întelegem că ne putem face singuri viaţa mai frumoasă. Misiunea mea şi a Policolor este să îi sprijinim tot timpul pe români în acest demers, avem împreună tradiţia în spate şi viitorul de construit, în faţă. Să ne recucerim împreună casele şi oraşele cu ajutorul culorii, acesta ar fi mesajul meu pentru 2013.”
    Policolor oferă soluţii şi produse structurate în patru categorii ce corespund diviziilor companiei: Policolor Arhitectural (soluţii pentru decorarea şi finisarea casei), Deko Professional (sisteme profesionale pentru construcţii, amenajări şi sisteme complete de termoizolaţie), KLAR Professional (sisteme complete pentru refinisarea autovehiculelor) şi Industrial Coatings (produse destinate acoperirilor industriale cu arie largă de aplicabilităţi).
    Policolor are peste 20 de distribuitori în România şi produsele sale sunt prezente în peste 2000 de  magazine de retail tradiţional  şi în marile reţele de bricolaj din România. Compania dispune în prezent de o reţea de 6 magazine proprii în Bucureşti, Constanţa, Iaşi şi Timişoara.
    Grupul Policolor – Orgachim operează două mari unităţi de producţie: Policolor România şi Orgachim Bulgaria şi este liderul regional în domeniul tehnologiei vopselelor şi lacurilor în zona Sud-Est Europeană.

  • Raiffeisen Bank România a cumpărat portofoliul de retail al Citi

     Raiffeisen Bank a anunţat joi semnarea acordului cu Citibank România, tranzacţia urmând să fie finalizată după aprobarea de către Consiliul Concurenţei, cel mai probabil în trimestrul al treilea.

    Termenii financiari ai tranzacţiei nu au fost anunţaţi.

    “Acordul prevede că Raiffeisen Bank va prelua un portofoliu de peste 100.000 de clienţi, cu active de 460 milioane lei (peste 90 de milioane de euro) şi peste 770 milioane de lei (peste 175 milioane euro) în depozite, potrivit datelor de la 31 decembrie 2012, precum şi toţi angajaţii diviziei de retail a Citibank România”, se arată într-un comunicat al Raiffeisen.

    Steven van Groningen, preşedinte şi CEO al Raiffeisen Bank România, a declarat că modelul de afaceri al Citi pe toate segmentele de retail este similar cu cel al Raiffeisen şi că tranzacţia a fost stabilită şi luând în calcul calitatea portofoliului de credite preluat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro