BusinessMagazin

Tag: perioada

  • Istoria banilor: Evul Mediu şi ascensiunea băncilor

    Evul Mediu a fost o perioadă în care moneda s-a diversificat, fiecare regat folosind propriul sistem monetar. Monedele bizantine şi-au păstrat puterea de circulaţie, cele create de Constantin cel Mare, milliarense, siliqua şi solidusul, la mijlocul secolului al IX-lea apărând, pe lângă monedele plane şi unele concave (skeyphate). Lumea medievală a folosit drept etalon, pe rând, dinarul, grosul şi talerul, dar statele germane au adoptat pfenigul, care în Anglia a devenit penny.

    Perperul a fost emis de împăratul Alexis I, în cadrul unei mari reforme monetare, în anii 1092 – 1093. Moneda a fost bătută până la finele domniei lui Andronic al III-lea, în 1328. În secolul XII statele germane scot piese noi, aşa numitele bactreate – bani de tinichea, foarte subţiri, care foşneau. În secolul XIII în Anglia apare sterlingul, monedă din argint, în Austria creiţarul (cu o cruce – kreutz – pe revers) iar la Florenţa florinul, de aur. Cruciadele şi sumele importante de bani necesare finanţării acestora au constituit un stimul pentru sistemul bancar european.

    În jurul anului 900 în China apar banii de hârtie, iar în 960 emisiunile de bancnote au devenit regulate. Rezultatul nu este greu de ghicit: inflaţie, cămătărie, dar şi primul tratat despre monetărie, al împăratului Hung Tsun (1149). Banii de hârtie sunt folosiţi şi de Imperiul Mongol, care după 1230 includea şi China. în următoarea sută de ani hârtia devine ban în India, Japonia şi Persia. După 1400 putem vorbi deja de hiperinflaţie – o bancnotă cu o valoare nominală de 1000 de monede ajunge să valoreze numai trei.

    Europenii află despre banii de hârtie de la Marco Polo, care a trăit în China între 1275 şi 1292.

    În 1355 Nicole Oresme, cel mai important economist al Evului Mediu publică De Origine Natura Jura et Mutationibus Monetrum, unde face conexiunea dintre cantitatea de metal preţios aflat în circulaţie şi valoarea banilor. În 1370 Oresme devine consilier al regelui Charles V al Franţei.

    Din 1400 încep să apară băncile, la Barcelona şi la Genoa în timp ce la Florenţa este legalizată modificarea dobânzilor.
    1440 însemnă inventarea tiparului, de către Gutenberg. Tiparniţa este modificată, printre alţii şi de Leonardo da Vinci, pentru a putea fi folosită la producerea banilor, cu 200 de ani înainte de apariţia primelor bancnote în lumea occidentală.

    Cincisprezece ani mai târziu chinezii renunţă la banii de hârtie, după 500 de ani de folosire a acestora. La baza deciziei pare a sta inflaţia.

    Pentru europeni urmează perioada marilor descoperiri geografice – America, drumul spre India, conchistadorii în America de Sud – iar dezvoltarea comercială care a urmat acestora a fost cât se poate de benefică dezvoltării sistemului financiar.

  • Piaţa de fuziuni şi achiziţii din România în scădere în primul semestru din 2014

     În plus, se înregistrează o creştere semnificativă, de 35,9%, a valorii estimate a pieţei de M&A din regiune, faţă de primul semestru din 2013, generată, în primul rând, de o megatranzacţie care a avut loc pe piaţa din Cehia în primul semestru al acestui an, indică EY M&A Barometer România.

    În Europa Centrală şi de Sud-Est, majoritatea companiilor care au făcut obiectul tranzacţiilor au avut cumpărători din aceeaşi regiune geografică –  numărul acestora cumulând 51% din totalul tranzacţiilor. Tranzacţiile au fost încheiate mai ales de investitori strategici, iar cea mai atractivă industrie pentru cumpărători a fost tehnologia informaţiei (IT). În ceea ce priveşte valoarea, cele mai mari tranzacţii au vizat industria chimică.

    În România, majoritatea companiilor româneşti care au făcut obiectul unei tranzacţii au avut cumpărători din România – numărul acestora cumulând 66% din totalul tranzacţiilor. Barometrul evidenţiază faptul că tranzacţiile au fost dominate de investitori strategici, iar industria cea mai atractivă a fost tehnologia informaţiei (IT), în timp ce, în ceea ce priveşte valoarea, cele mai mari tranzacţii au vizat sectorul de energie şi minerit, cel de produse alimentare şi băuturi, şi transporturi.

    Tranzacţiile finalizate de investitorii strategici în primul trimestru din 2014 reprezintă 49% din numărul total, cu 10% mai puţin faţă de anul anterior. Ponderea investitorilor financiari a crescut la 51% din totalul celor prezenţi pe piaţă, faţă de 41% în primul semestru din 2013, subliniind o disponibilitate mai mare a fondurilor private de investiţii de a investi în România.

    În primul semestru din 2014, dintr-un total de 19 tranzacţii efectuate de investitori externi, cele mai multe investiţii au provenit, în mod egal, din Canada, Luxemburg şi Germania – fiecare cu câte 11% – în timp ce în primul trimestru al anului 2013 cei mai activi investitori externi au fost din Polonia (15%). SUA este singurul investitor cu o prezenţă constantă pe piaţa din România în ultimii doi ani, cu un nivel al investiţiilor de 5% din total, în primul trimestru din 2014, faţă de 12% anul trecut.

    Sectorul IT a fost cea mai atractivă industrie (după numărul de tranzacţii), înregistrând 9 tranzacţii în primul semestru al acestui an. Acesta a fost urmat de sectorul de media şi telecomunicaţii (cu 7 tranzacţii) şi servicii (cu 7 tranzacţii).
    În ceea ce priveşte valoarea tranzacţiilor, cele mai mari tranzacţii au vizat sectorul de energie şi minerit, urmat de transporturi şi servicii financiar-bancare.

    Consolidarea sectorului energetic a fost cea mai vizibilă tendinţă din piaţă, în care cea mai atractivă zonă pentru investiţii a fost cea a energiilor regenerabile. Astfel, parcurile de energie fotovoltaică şi microhidrocentralele au atras jumătate din numărul de tranzacţii finalizate în primul semestru din 2014.A doua tendinţă vine dinspre sectorul serviciilor financiar-bancare, marcând o consolidare a sectorului financiar, cu tranzacţii majore în domeniul bancar şi de asigurări, dar şi alte zone, inclusiv cea de leasing.

    “Piaţa românească de fuziuni şi achiziţii din prima jumătate a anului 2014 a fost dominată de tranzacţii sub pragul de 20 de milioane EUR. Chiar dacă au apărut anumite tranzacţii mari în sectorul serviciilor financiare, energiei şi materialelor de construcţii, acestea urmează să se finalizeze în 2015. Pe de altă parte, piaţa locală a tranzacţiilor de mărime medie a înregistrat semnale pozitive puternice, cu numeroase tranzacţii în sectorul TMT (tehnologie, media şi telecomunicaţii). Alte sectoare în care s-a observat o accelerare a activităţii de fuziuni şi achiziţii au fost: energie, transporturi şi serviciile financiare. În plus, am remarcat un semnal pozitiv şi din partea cumpărătorilor prin creşterea numărului de tranzacţii urmărite de către fondurile de private equity, prin noi investiţii sau achiziţii efectuate de companiile din portofoliu, dar şi o serie de tranzacţii secundare. În ceea ce priveşte vânzătorii, am observat o schimbare în activitatea antreprenorilor români, cărora EY le oferă suport în mod deosebit, aceştia devenind mult mai atenţi la realităţile pieţei.

    Drept urmare, am văzut o descreştere a aşteptărilor acestora privind evaluarea companiilor, o tendinţă în măsură să susţină în continuare activitatea de M&A în perioada următoare,” spune Florin Vasilică, partener şi lider al departamentului Servicii de asistenţă în tranzacţii, EY România.

  • În noiembrie 2004 preziceam scăderea EURO. “Ce ziceţi de un euro de 36.000 lei?”

    În materie de valute, în mediul de afaceri din România mai exista la acel moment o singură certitudine: incertitudinea. Asociind denominarea cu devalorizarea valutelor, am scris că 2005 urma să fie primul an care să aparţină, cu adevărat, al leului. Dar şi al momentelor de adevăr la capitolele competitivitate şi competenţă.

    Vezi aici secţiunea aniversară BM 10 ani

    Cover Story 2004

    Cand vine vorba despre salarii, leul pare a castiga lupta cu valuta. Circa 10-15% dintre angajatii pe posturi de conducere isi negociaza salariile in lei de 3-4 luni incoace, spune George Butunoiu de la compania de recrutare Alexander Hughes, „mult fata de 0% cat era inainte“. In afaceri insa, planurile sunt gandite tot in euro si dolari.

    „SIGUR CA LEUL ARE PUTERE“: „Simtim asta cand trebuie sa platim cele 3.600 de salarii (…). Noi suntem captivi ca gandire valutelor, dar realitatea ne va face sa ne schimbam modul de gandire“, crede Laurentiu-Tigaeru Rosca de la Mara, Focsani.

    „NICI O PUTERE“: „In schimburile internationale, leul nu are nici o putere, totul se negociaza in valuta. Iar schimburile interne, chiar daca se negociaza in lei, se raporteaza permanent la euro/dolar“, spune Gheorghe Antochi, presedinte al Agricola International.

    10% MIZEAZA PE LEU: „Multi dintre cei cu care am incheiat contracte de consultanta cer preschimbarea contractelor in lei pana la sfarsitul anului. Iar firmele incep sa negocieze salariile in lei pentru toate functiile. Fenomenul a inceput in urma cu vreo doua luni si in prezent cam 10% dintre firme prefera leul“, spune Daniela Necefor, managing partner la compania de consultanta si recrutare Total Business Solutions.

    LECTIILE ESTULUI: „Intarirea monedelor nationale in tot estul Europei denota stabilitatea economiilor, faptul ca au «imbatranit» in sens pozitiv. UE nu poate tine in spate economii instabile, iar o moneda puternica (…) faciliteaza accesul in zona euro“, spune un analist roman, consultant al unei institutii financiare internationale.

  • Despre inovaţie, pompa cea scumpă şi satelitul cel ieftin

    Tocmai citisem despre unii care fabricau o pompă de bicicletă pe care o vând cu 450 de dolari, adică cu mai mult decât preţurile a jumătate din bicicletele de stradă vândute  de Amazon, când am dat peste o poză neclară, un soi de selfie tremurat, cu planeta Marte.

    Am citit că respectiva fotografie era realizată de o sondă spaţială indiană. Indienii, oricum lansaţi în ceea ce se cheamă cursa spaţială asiatică, adică un soi de întrecere „care unde cum ajunge“ cu China, au reuşit să plaseze pe orbita planetei Marte o sondă spaţială. Mai mult, au făcut asta din prima încercare, un lucru care trebuie, cel puţin aşa înţeleg, evidenţiat.

    Şi mai mult, au făcut asta „low-cost“ cu numai 74 de milioane de dolari lucru care chiar mi se pare a fi evidenţiat, pentru că tocmai făcusem nişte cercetări legate de costuri spaţiale, în contextul anunţului făcut de ministrul pentru societatea informaţională, Răzvan Cotovelea, că vom achiziţiona un satelit al nostru, pentru comunicaţii, pe care să-l folosească şi autorităţile, şi mediul privat; estimările ministrului mergeau de la câteva zeci de milioane de euro la sute de milioane de euro (şi, trăitor aici, cred că o să mergem pe soluţia medie, de vreo 200 de milioane, acoperitoare pentru orice cerinţă sau, de ce nu? orice comision va fi necesar). Da, costurile unui satelit sunt destul de consistente, dincolo de preţul aparatului în sine numai lansarea poate costa între 30 şi 120 de milioane de dolari.

    Un satelit de comunicaţii are rostul lui şi îmi pare a fi o investiţie bună, în măsura în care se va ţine cont şi se va întocmi o strategie, un program naţional de dezvoltare coerentă a tehnologiei şi comunicaţiilor, de folosire a întregului potenţial cuprins în ceea ce se cheamă capacităţile softiştilor români. Altfel, cred că un satelit pictat cu cocoşi de Horezu au fi un soi de pompă de 450 de dolari folosită la o bicicletă de sub 100 de dolari.  Pentru curioşi, spun că pompa de 450 de dolari este un obiect chiar frumos, fabricat de o companie italiană, din Milano, şi încă una cu vechime, cu corp din oţel inoxidabil, furtun elegant, folosit de obicei în industria aerospaţială, cu mâner din lemn de trandafir şi cu un mic manometru integrat în talpa maşinăriei. Şi se vinde bine.

    De ce vă plictisesc cu chestiile astea? Pentru că vreau să vă povestesc depre cea mai ignorată statistică din România. Periodic, institutul de specialitate prezintă statistica inovaţiei în companiile româneşti; cele mai recente date sunt pentru perioada 2010-2012. Perioadă în care ponderea companiilor inovatoare a fost de 20,7%, în scădere cu 10,1 puncte procentuale, în comparaţie cu perioada 2008-2010. Întreprinderile inovatoare de produse şi/sau procese au avut o pondere de 6,3% în total întreprinderi, în scădere cu 8,0 puncte procentuale, în comparaţie cu perioada 2008-2010, când s-a înregistrat o pondere de 14,3%. Întreprinderile inovatoare de metode de organizare şi de marketing au înregistrat o pondere de 18,8%, în scădere cu 7,7 puncte procentuale, comparativ cu perioada 2008-2010, când ponderea acestora a fost de 26,5%. Când spun companii inovatoare vorbesc nu despre tineri softişti care lansează aplicaţii de mobil, sau nu numai, pentru că şi ei intră în categorie, ci despre întreg spectrul de inovaţii: adoptarea, de către companii, mari sau mici, a unui produs nou, a unui proces nou sau îmbunătăţit sau a unei metode noi de organizare sau de marketing, toate având drept rezultat o îmbunătăţire semnificativă faţă de ceea ce a fost înainte folosit sau vândut de companie.

    Faptul că o companie din cinci a produs ceva inovator sau a adoptat un proces inovator mi se pare cu totul remarcabil, chiar dacă datele arată o scădere faţă de perioada anterioară crizei.

    Trăim cu impresia că România se mişcă lent şi că inovaţia este în altă parte, pe alte meleaguri, că alţii pot face pompe de bicicletă de 450 de dolari şi pot plasa sateliţi pe orbite. Aşa că am decis, la Business Magazin, să descoperim cele mai inovatoare companii locale şi să le prezentăm lumii într-un catalog special, care va apărea la sfârşitul lunii noiembrie. În perioada următoare, vă rog, şefi de companii sau oameni de comunicare, să ne trimiteţi propunerile şi poveştile voastre, despre cum inovează compania voastră. În funcţie de răspunsuri, le vom alege pe cele mai deosebite, le vom spune povestea şi, cine ştie, poate că le vom şi premia.

    Ilustrez cu El Greco, „A cincea pecete“, el însuşi un pictor inovator, aflat, tehnic şi stilistic, mult înaintea epocii sale.

  • Cum a reuşit Sibiul, capitala europeană culturală din 2007, să atragă mai mulţi turişti prin promovare pe reţelele sociale

     În total, în Sibiu au sosit anul trecut 76.000 de străini, arată datele de la Institutul Naţional de Statistică.  

    Spre comparaţie cu alte oraşe, Sibiu a avut o expunere mai mare pe pieţele externe, dat fiind că a fost desemnat capitală europeană culturală în 2007 dar şi datorită unor proiecte finanţate de Primărie.

    În ultimii trei ani oraşul a fost promovat în social media prin proiectul #MySibiu, implementat de Asociaţia pentru Înfrumuseţarea Oraşului Sibiu prin bloggerii Tudor Popa şi Răzvan Pop, în colaborare cu Cezar Dumitru. Circa 30.000 de euro au fost investiţi pentru dezvoltarea acestui proiect în perioada 2011-2013.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Şapte ani şi de la capăt. Reprezentanţii mediului de afaceri vorbesc despre adaptarea la „noua realitate economică”

    “PONDEREA MICĂ DE ACUM A AFACERILOR DIN ROMÂNIA ÎN TOPUL REGIONAL ÎNSEAMNĂ, POTRIVIT  ANALIŞTILOR, UN POTENŢIAL MAI MARE DE CREŞTERE ÎN URMĂTORII ANI, MAI ALES CĂ, AN DE AN, RITMUL ÎNREGISTRAT DE MULTINAŢIONALELE PREZENTE PE PIAŢA LOCALĂ ÎL DEPĂŞEŞTE CU MULT PE CEL AL FILIALELOR DIN ŢĂRI PRECUM CEHIA, UNGARIA ŞI POLONIA“, scria pe un ton optimist Business Magazin în 2007, într-un material în care prezenta topul celor mai puternice 500 de companii din regiunea Europei Centrale şi de Est realizat de compania de consultanţă Deloitte.

    Materialul de copertă al numărului respectiv prezenta boom-ul din imobiliare, iar primele 100 de companii din România înregistrau creşteri de 39 miliarde de euro, sau 40% din PIB. Se vorbea despre atractivitatea mediului de afaceri autohton, despre numărul mare de investitori care continuă să vină în România, despre profitul mai mare decât al celorlalte ţări din regiune şi despre perspectivele unei ţări în curs de maturizare. După şapte ani de criză, toate aceste predicţii s-au năruit, la fel ca afacerile în imobiliare. România ocupă, ca şi în 2007, locul cinci în clasamentul ţărilor din regiune, de data aceasta cu 42 de companii incluse în topul celor mai importante companii din Europa Centrală şi de Est, dominat de ţări precum Polonia, Republica Cehă, Ungaria şi Ucraina.

    Veniturile companiilor din România incluse în top au ajuns la o valoare cumulată de 43 miliarde de euro, nu foarte departe de valoarea de 25 de miliarde de euro pe care o aveau cele 32 de companii incluse în clasament în 2007, iar totalul veniturilor celor 500 de companii incluse în clasamentul anului 2014 este de 712 miliarde de euro. ”România este una dintre ţările care au crescut cel mai mult din regiune. În comparaţie cu peisajul aparent sumbru şi destul de auster al economiei Europei Centrale şi de Est, România a avut performanţe aproape spectaculoase: (…) 29 de companii au crescut, 16 şi-au îmbunătăţit poziţia în clasament, 11 au intrat în top şi am înregistrat cel mai mare salt la nivel regional, cu Ford“, spune George Mucibabici, preşedintele Deloitte România, la prezentarea clasamentului din acest an, pe seama unei creşteri cu aproximativ 10% faţă de anul anterior. Totuşi, cea mai mare com-panie din Europa Centrală a rămas, la fel ca în 2007, PKN Orlen (Polonia), urmată de MOL (Ungaria) şi Skoda (Cehia), Petrom, prima companie din topul românesc, ocupând abia locul 19 în regiune.

    Mucibabici este convins că cel mai important lucru pentru România este numărul de companii din top – pe măsură ce acesta creşte, ne îndreptăm spre locul patru, poziţia pe care el crede că o merităm din punct de vedere geografic şi demografic. Printre companiile recent intrate în clasament se numără Electrica (venituri de 1,16 mld. euro în 2013), Lidl România (cu venituri de 700,5 milioane de euro anul trecut) sau ADM România (642, 3 mil. euro). Clasamentul este condus de Petrom, noutatea după şapte ani fiind locul doi ocupat de Automobile Dacia, care a urcat în acest interval de timp două poziţii, pe seama cererii ridicate a Vestului pentru automobilele fabricate la Mioveni, dar şi datorită scăderii veniturilor unor companii precum Mittal Steel Galaţi şi Electrica. Ca şi în 2007, industria energiei şi a resurselor a fost un factor important în definirea  locului ocupat de România în clasament, cu venituri cumulate de 19,1 miliarde de euro.

    Cele mai dinamice continuă să fie şi în 2014 domeniile cu volume de vânzări mari, precum retailul (din cele şapte companii noi prezente în top, cinci sunt din industria bunurilor de larg consum) şi domeniile consolidate cu un număr restrâns de jucători importanţi precum telefonia, dar şi domeniile cu potenţial de export. Kaufland România a devenit cel mai puternic retailer din industria autohtonă, cu venituri de 1,6 miliarde de euro, iar Orange România a ieşit din top 10, aflându-se pe locul 228 în clasamentul general, cu venituri totale de 982,2 milioane de euro. ”Românii au un apetit ridicat pentru noi tehnologii. 30% din români sunt echipaţi în medie cu smartphone-uri, în timp ce în alte state din Vest proporţia este de peste 50-60%. În magazinele noastre, jumătate din cei care intră cumpără un smartphone. Există un mare potenţial în România„ , explică Jean-François Fallacher, CEO al Orange, încrezător în perioada care va urma. Mittal Steel Galaţi şi Dacia se aflau în 2007 aproape de locul 10 în sectorul de producţie, ţintă pe care doar Dacia a atins-o anul acesta. ArcelorMittal a acumulat în perioada 2009-2013 pierderi de 757 mil. euro, potrivit calculelor ZF,  iar cifra de afaceri a scăzut cu peste 30%, până la 837 milioane de euro. Dacia în schimb a urcat puternic în clasament, fiind a doua companie de pe piaţa autohtonă, cu venituri cumulate de 4,1 miliarde de euro şi ocupând locul 26 în topul celor 500 de companii.

    DACĂ ÎN 2007 ÎN CLASAMENTUL CELOR 50 DE BĂNCI INCLUSE ÎN TOP  EXISTAU TREI BĂNCI DIN ROMÂNIA, anul trecut numărul acestora a ajuns la şase, cu o valoare totală a activelor de 51,1 miliarde de euro, în scădere uşoară faţă de anul anterior, când suma activelor a fost de 52,1 miliarde de euro. Banca Comercială Română şi-a păstrat prima poziţie, dar Raiffeisen Bank şi Banca Transilvania au înregistrat cele mai mari creşteri. ”Acum cota de piaţă nu mai este lucrul prioritar, băncile trebuie să se uite la profitabilitate. Multe dintre acestea au ales să îşi vândă creditele neperformante şi încearcă să facă ordine, iar următoarea provocare va fi concentrarea pe relaţia cu clienţii şi pe produsele care să le îndeplinească nevoile„, potrivit reprezentanţilor Deloitte.

    ”Dacă ne uităm la Piaţa Victoriei, în afara de un Starbucks şi câteva farmacii, vedem numai bănci. Aceasta este principala problemă a sistemului bancar. Foarte puţine bănci au investit în servicii de nişă„, observă Omer Tetik, directorul general al Băncii Transilvania, cu privire la una dintre problemele băncilor de pe piaţa autohtonă. ”România este geografia noastră. Acţionarii Băncii Transilvania nu au avut cum să decidă reducerea expunerii pe România. A fost şi o oportunitate, dar şi un război adevărat, să creşti pe o piaţă în scădere. În banking, ca şi în alte sectoare acţionarii investesc bani acolo unde câştigă bani. Când se luptă cu creditele neperformante, băncile nu au un apetit de risc, nu sunt prietenoase.“ 

    De anul viitor, băncile vor fi nevoite să îşi folosească lichiditatea, iar astfel concurenţa se va intensifica, potrivit lui Tetik: ”Vremurile în care banii se făceau uşor au trecut. Vorbim despre o imensă lichiditate în piaţă, care nu este ghidată către economia reală încă. (…) Lichiditatea trebuie folosită pentru că băncile încep să piardă bani deoarece nu folosesc această lichiditate. Reintrăm într-o perioadă de creştere, dar nu vorbim despre creşterile din perioada 2005-2006, care nu sunt sănătoase şi nici nu sunt de dorit. Dacă PIB-ul ar creşte cu 5%, iar sistemul bancar cu 50%, ar fi un sentiment de bubble“.

  • Şapte ani şi de la capăt. Reprezentanţii mediului de afaceri vorbesc despre adaptarea la „noua realitate economică”

    “PONDEREA MICĂ DE ACUM A AFACERILOR DIN ROMÂNIA ÎN TOPUL REGIONAL ÎNSEAMNĂ, POTRIVIT  ANALIŞTILOR, UN POTENŢIAL MAI MARE DE CREŞTERE ÎN URMĂTORII ANI, MAI ALES CĂ, AN DE AN, RITMUL ÎNREGISTRAT DE MULTINAŢIONALELE PREZENTE PE PIAŢA LOCALĂ ÎL DEPĂŞEŞTE CU MULT PE CEL AL FILIALELOR DIN ŢĂRI PRECUM CEHIA, UNGARIA ŞI POLONIA“, scria pe un ton optimist Business Magazin în 2007, într-un material în care prezenta topul celor mai puternice 500 de companii din regiunea Europei Centrale şi de Est realizat de compania de consultanţă Deloitte.

    Materialul de copertă al numărului respectiv prezenta boom-ul din imobiliare, iar primele 100 de companii din România înregistrau creşteri de 39 miliarde de euro, sau 40% din PIB. Se vorbea despre atractivitatea mediului de afaceri autohton, despre numărul mare de investitori care continuă să vină în România, despre profitul mai mare decât al celorlalte ţări din regiune şi despre perspectivele unei ţări în curs de maturizare. După şapte ani de criză, toate aceste predicţii s-au năruit, la fel ca afacerile în imobiliare. România ocupă, ca şi în 2007, locul cinci în clasamentul ţărilor din regiune, de data aceasta cu 42 de companii incluse în topul celor mai importante companii din Europa Centrală şi de Est, dominat de ţări precum Polonia, Republica Cehă, Ungaria şi Ucraina.

    Veniturile companiilor din România incluse în top au ajuns la o valoare cumulată de 43 miliarde de euro, nu foarte departe de valoarea de 25 de miliarde de euro pe care o aveau cele 32 de companii incluse în clasament în 2007, iar totalul veniturilor celor 500 de companii incluse în clasamentul anului 2014 este de 712 miliarde de euro. ”România este una dintre ţările care au crescut cel mai mult din regiune. În comparaţie cu peisajul aparent sumbru şi destul de auster al economiei Europei Centrale şi de Est, România a avut performanţe aproape spectaculoase: (…) 29 de companii au crescut, 16 şi-au îmbunătăţit poziţia în clasament, 11 au intrat în top şi am înregistrat cel mai mare salt la nivel regional, cu Ford“, spune George Mucibabici, preşedintele Deloitte România, la prezentarea clasamentului din acest an, pe seama unei creşteri cu aproximativ 10% faţă de anul anterior. Totuşi, cea mai mare com-panie din Europa Centrală a rămas, la fel ca în 2007, PKN Orlen (Polonia), urmată de MOL (Ungaria) şi Skoda (Cehia), Petrom, prima companie din topul românesc, ocupând abia locul 19 în regiune.

    Mucibabici este convins că cel mai important lucru pentru România este numărul de companii din top – pe măsură ce acesta creşte, ne îndreptăm spre locul patru, poziţia pe care el crede că o merităm din punct de vedere geografic şi demografic. Printre companiile recent intrate în clasament se numără Electrica (venituri de 1,16 mld. euro în 2013), Lidl România (cu venituri de 700,5 milioane de euro anul trecut) sau ADM România (642, 3 mil. euro). Clasamentul este condus de Petrom, noutatea după şapte ani fiind locul doi ocupat de Automobile Dacia, care a urcat în acest interval de timp două poziţii, pe seama cererii ridicate a Vestului pentru automobilele fabricate la Mioveni, dar şi datorită scăderii veniturilor unor companii precum Mittal Steel Galaţi şi Electrica. Ca şi în 2007, industria energiei şi a resurselor a fost un factor important în definirea  locului ocupat de România în clasament, cu venituri cumulate de 19,1 miliarde de euro.

    Cele mai dinamice continuă să fie şi în 2014 domeniile cu volume de vânzări mari, precum retailul (din cele şapte companii noi prezente în top, cinci sunt din industria bunurilor de larg consum) şi domeniile consolidate cu un număr restrâns de jucători importanţi precum telefonia, dar şi domeniile cu potenţial de export. Kaufland România a devenit cel mai puternic retailer din industria autohtonă, cu venituri de 1,6 miliarde de euro, iar Orange România a ieşit din top 10, aflându-se pe locul 228 în clasamentul general, cu venituri totale de 982,2 milioane de euro. ”Românii au un apetit ridicat pentru noi tehnologii. 30% din români sunt echipaţi în medie cu smartphone-uri, în timp ce în alte state din Vest proporţia este de peste 50-60%. În magazinele noastre, jumătate din cei care intră cumpără un smartphone. Există un mare potenţial în România„ , explică Jean-François Fallacher, CEO al Orange, încrezător în perioada care va urma. Mittal Steel Galaţi şi Dacia se aflau în 2007 aproape de locul 10 în sectorul de producţie, ţintă pe care doar Dacia a atins-o anul acesta. ArcelorMittal a acumulat în perioada 2009-2013 pierderi de 757 mil. euro, potrivit calculelor ZF,  iar cifra de afaceri a scăzut cu peste 30%, până la 837 milioane de euro. Dacia în schimb a urcat puternic în clasament, fiind a doua companie de pe piaţa autohtonă, cu venituri cumulate de 4,1 miliarde de euro şi ocupând locul 26 în topul celor 500 de companii.

    DACĂ ÎN 2007 ÎN CLASAMENTUL CELOR 50 DE BĂNCI INCLUSE ÎN TOP  EXISTAU TREI BĂNCI DIN ROMÂNIA, anul trecut numărul acestora a ajuns la şase, cu o valoare totală a activelor de 51,1 miliarde de euro, în scădere uşoară faţă de anul anterior, când suma activelor a fost de 52,1 miliarde de euro. Banca Comercială Română şi-a păstrat prima poziţie, dar Raiffeisen Bank şi Banca Transilvania au înregistrat cele mai mari creşteri. ”Acum cota de piaţă nu mai este lucrul prioritar, băncile trebuie să se uite la profitabilitate. Multe dintre acestea au ales să îşi vândă creditele neperformante şi încearcă să facă ordine, iar următoarea provocare va fi concentrarea pe relaţia cu clienţii şi pe produsele care să le îndeplinească nevoile„, potrivit reprezentanţilor Deloitte.

    ”Dacă ne uităm la Piaţa Victoriei, în afara de un Starbucks şi câteva farmacii, vedem numai bănci. Aceasta este principala problemă a sistemului bancar. Foarte puţine bănci au investit în servicii de nişă„, observă Omer Tetik, directorul general al Băncii Transilvania, cu privire la una dintre problemele băncilor de pe piaţa autohtonă. ”România este geografia noastră. Acţionarii Băncii Transilvania nu au avut cum să decidă reducerea expunerii pe România. A fost şi o oportunitate, dar şi un război adevărat, să creşti pe o piaţă în scădere. În banking, ca şi în alte sectoare acţionarii investesc bani acolo unde câştigă bani. Când se luptă cu creditele neperformante, băncile nu au un apetit de risc, nu sunt prietenoase.“ 

    De anul viitor, băncile vor fi nevoite să îşi folosească lichiditatea, iar astfel concurenţa se va intensifica, potrivit lui Tetik: ”Vremurile în care banii se făceau uşor au trecut. Vorbim despre o imensă lichiditate în piaţă, care nu este ghidată către economia reală încă. (…) Lichiditatea trebuie folosită pentru că băncile încep să piardă bani deoarece nu folosesc această lichiditate. Reintrăm într-o perioadă de creştere, dar nu vorbim despre creşterile din perioada 2005-2006, care nu sunt sănătoase şi nici nu sunt de dorit. Dacă PIB-ul ar creşte cu 5%, iar sistemul bancar cu 50%, ar fi un sentiment de bubble“.

  • Efectele reducerii CAS în economie. Este prima reducere de taxe după cinci ani în care fiscalitatea muncii s-a înăsprit

    România a urcat anul acesta 17 locuri, până pe locul 59 din 144, în clasamentul competitivităţii economice al Forumului Economic Mondial, înaintea unor ţări ca Ungaria, Grecia sau Croaţia, dar după Bulgaria, Letonia sau Polonia. Ceea ce a ridicat-o sunt indicatorii de eficienţă, care arată că România, în termenii Forumului, este o economie în stadiul al doilea de dezvoltare, cel bazat pe eficienţă (primul este cel bazat pe factorii bruţi de producţie), rămânând totuşi departe de stadiul al treilea, cel bazat pe inovaţie. Luaţi la bani mărunţi, indicatorii de eficienţă arată că România stă cel mai bine la capitolul dimensiunii pieţei (locul 45 din 144) şi al maturităţii tehnologice (locul 47), dar cel mai prost la eficienţa pieţei muncii (locul 90), în timp ce principalii factori care stau în calea uşurinţei de a face afaceri sunt accesul slab la finanţare şi ratele impozitării.

    Despre eficienţa pieţei muncii continuă să vorbească investitorii străini şi români care cer periodic atât o liberalizare şi mai mare a condiţiilor de angajare şi concediere, după reforma codului muncii din vremea guvernului Boc, cât şi o scădere a fiscalităţii muncii, care s-a menţinut ani în şir printre cele mai mari din UE. Reducerea CAS era o temă la zi de discuţie încă din 2011, când Mugur Isărescu spunea că dacă şi-ar asuma un risc pentru a stimula economia, acesta ar fi diminuarea CAS, iar Jeffrey Franks de la FMI cerea guvernului Boc să aleagă între creşterea salariilor bugetarilor, mai mulţi bani pentru investiţii sau reducerea CAS, întrucât nu există suficient spaţiu bugetar pentru toate. Atunci, guvernul a ales mărirea bugetului de investiţii pe seama tăierii tuturor celorlalte cheltuieli şi a abţinerii de la orice măsuri de relaxare fiscală după majorarea TVA din 2010. Din 2013 încoace, guvernul Ponta a ales întâi mărirea salariilor şi apoi scăderea CAS, preţul fiind tăierea banilor de investiţii, introducerea taxei pe stâlp şi majorarea accizei la carburanţi.

    În ambele cazuri însă, România a urmat filozofia FMI, care a avut ca unic obiectiv reducerea drastică de la un an la altul a deficitului structural. Într-un bilanţ al relaţiei cu România publicat în primăvara acestui an, FMI a remarcat că programul de ajustare fiscală în cadrul primului acord stand-by s-a bazat în principal pe tăieri de cheltuieli, deşi ar fi putut cuprinde planuri de majorare a veniturilor prin lărgirea bazei de impozitare şi creşterea unor taxe (aşa cum sugerase iniţial FMI) şi că acestea din urmă au început să apară abia din 2013. FMI arăta că nivelurile relativ mici ale datoriei şi deficitului, raportat la alte ţări din UE, ar fi permis României să nu fie atât de concentrată pe ţinta deficitului de 3% din PIB, având în vedere recesiunea, dar autorităţile au insistat să se încadreze în această ţintă până în 2012, ceea ce a amplificat scăderea economiei.

    Am pomenit de FMI pentru că relaţia cu Fondul a fost ruptă de România în 2005 exact în contextul introducerii cotei unice de impozitare, invocată astăzi ca precedent de îndrăzneală fiscală atât de adepţii tăierii CAS (ministrul finanţelor, Ioana Petrescu, care invocă argumentele de atunci, anume că pierderile iniţiale de venituri la buget se vor acoperi din creşterea economică ulterioară), cât şi de opozanţii ei (preşedintele Traian Băsescu, care a preluat constatarea Consiliului Fiscal că după introducerea oricărui stimulent fiscal, gradul de conformare a contribuabililor creşte treptat până la un punct, apoi scade din nou, întrucât dispare efectul de noutate – în cazul cotei unice, gradul de conformare a început să stagneze din 2007 şi s-a deteriorat din 2012 chiar sub nivelurile dinainte de 2005).

    Comparaţia cu anul 2005 nu rezistă însă, întrucât pe atunci România nu era ameninţată de nicio recesiune şi nu avea de încheiat niciun ciclu de consolidare fiscală (dimpotrivă, în 2004 economia crescuse cu peste 8% şi deficitul bugetar era puţin peste 1% din PIB), cu atât mai puţin de vreo conjunctură externă defavorabilă creşterii economice. Astfel încât anul acesta rămâne primul în care România aplică realmente “în orb” măsuri de relaxare fiscală, deja criticate de Consiliul Fiscal pe motiv că impactul lor asupra veniturilor bugetare este subestimat de guvern. În cazul scutirii de impozit a profitului reinvestit de la 1 iulie, CF a calculat un impact de cel puţin 475 mil. lei anul acesta, faţă de 137,5 mil. lei estimat de Finanţe; în cazul scăderii CAS la angajator cu 5 puncte procentuale de la 1 octombrie, impactul calculat de CF ar fi de 1,1 mld. lei la nivelul agregatului de venituri şi la 850 mil. lei impact la nivelul deficitului bugetar.

    Documentul mult aşteptat al Ministerului Finanţelor care estimează impactul reducerii CAS, publicat săptămâna trecută graţie insistenţei Societăţii Academice Române, se bazează şi el tot pe precedente, menţionând că, deşi din 2005 până în 2008 cota de CAS a scăzut de la 50,2% la 43,7%, nivelul încasărilor bugetare ca pondere în PIB s-a menţinut relativ constant, între 9,5% şi 9,6% din PIB, în timp ce în 2009, când CAS a crescut cu 3 puncte procentuale (2 la angajator şi 1 la angajat), încasările la buget din această sumă s-au redus cu 3%. Cum anii 2005-2008 au fost ani de creştere economică, raportarea la trecut nu ajută decât prin prisma faptului, amintit de ministrul Ioana Petrescu în document, că acum impactul pozitiv al tăierii CAS în investiţii sau în majorarea salariilor ar fi potenţat, pentru că inflaţia este mult mai mică decât atunci. Cât priveşte însă scăderea încasărilor din CAS după majorarea ei în 2009, aici într-adevăr am avut de-a face cu o deteriorare imediată a gradului de conformare voluntară a contribuabililor, în contextul crizei, care n-a făcut decât să se accentueze începând din 2011, conform aceluiaşi Consiliu Fiscal.

    Documentul arată că reducerea CAS “poate conduce la o creştere reală a PIB cu cca 0,1-0,2%, cu reflectare directă în îmbunătăţirea productivităţii muncii”. Dacă sumele în plus obţinute de angajatori vor fi folosite pentru crearea de locuri de muncă, ar rezulta un spor de 70.000 de locuri de muncă fiscalizate anual, iar dacă jumătate din sume vor fi folosite pentru investiţii, s-ar recupera anual cca 1,3 mld. lei din creşterea numărului de salariaţi (din CAS, CASS, contribuţii la fondul de şomaj, impozit pe venit). În plus, arată Ioana Petrescu, prin creşterea investiţiilor de capital ar ajunge la bugetul de stat 1,25-1,3 mld. lei prin TVA încasată şi efecte de multiplicare anuală. La acestea se adaugă un posibil efect de reducere a muncii la negru: în cel mai pesimist scenariu, în care tăierea CAS ar fiscaliza numai un sfert (4,75 mld. lei) din evaziunea fiscală a muncii la negru, golul de venituri la buget estimat de Finanţe va fi acoperit fără niciun fel de măsuri suplimentare.

    Scăderea CAS va reduce povara fiscală asupra muncii cu 1,6 puncte procentuale faţă de 2013, la 42,6% din costul forţei de muncă, un nivel care chiar şi aşa va continua să menţină România în topul european din acest punct de vedere şi să menţină şi decalajele din rata implicită de impozitare a muncii (vezi grafic), cu ponderea cea mai mare a CAS la angajator, urmată de CAS la angajat şi de impozitul pe venit, limitat de cota unică la unul dintre cele mai mici niveluri din Europa. Aceasta se explică prin faptul că taxarea consumului şi a muncii, adică din TVA şi CAS, urmate de accize şi impozit pe venit, reprezintă de departe cele mai solide surse de venituri la buget, valoric şi ca pondere în PIB (vezi tabele), în opoziţie nu numai cu taxarea capitalului, adică impozitul pe profit, dar şi cu toate celelalte categorii de taxe pomenite atunci când e vorba de soluţii de compensare pentru o reducere a TVA sau a CAS (proprietate, mediu, energie).

    Nu e numai cazul României: raportul Eurostat din iunie privind tendinţele de impozitare în Europa arată că în ansamblu, statele UE n-au încercat deloc să aplice relaxări fiscale din 2008 încoace, ci au reacţionat la anii de criză menţinând neschimbată rata de impozitare a capitalului şi, în schimb, majorând impozitarea muncii (nu numai contribuţiile sociale, care în majoritatea ţărilor reprezintă peste 2/3 din povara fiscală pe muncă, ci şi impozitul pe venit) şi impozitarea consumului, în special TVA, deşi cu rezultate variabile (Eurostat arată că România, Letonia, Grecia şi Lituania au cele mai mari decalaje dintre rata teoretică şi colectarea veniturilor din TVA).

    Explicaţia pentru aceste tendinţe e simplă – austeritatea: majoritatea statelor au avut nevoie de reduceri ale deficitelor bugetare şi atunci au apelat la singurele surse certe de venituri colectabile inclusiv pe timp de criză, menajând însă companiile, investitorii, spre a evita ca aceştia să plece ori să-şi înceteze activitatea. Pentru noi, raportul Eurostat oferă deci indirect cel puţin o concluzie provizorie: dacă scenariile din documentul Finanţelor ar fi date peste cap de conjunctura proastă din Europa şi programul de reducere a deficitului structural va fi realmente ameninţat, soluţiile cu impact substanţial asupra bugetului nu sunt decât două – majorarea impozitului pe venit (adică renunţarea la cota unică) şi/sau îmbunătăţirea rapidă a colectării TVA.

  • Bilanţul Heineken din timpul crizei: profituri cumulate de peste 200 de milioane de euro, trei şefi şi o fabrică mai puţin

    Heineken, unul dintre cei mai mari producători locali de bere, a realizat profituri cumulate de peste 200 mil. euro în perioada 2008-2013, fiind singurul berar care a rămas pe plus în fiecare dintre aceşti ani, în condiţi­ile în care ceilalţi jucători s-au luptat cu pierderile. Olandezii au realizat marje de profit cuprinse între 8 şi 18%, iar cu acestea au devenit cel mai profitabil berar activ pe piaţa românească.

    Prezenţi pe o piaţă considerată de oligopol de către Consiliului Concurenţei, Heineken are în portofoliu 23 de mărci de bere, cel mai extins portofoliu local, care acoperă toate segmentele. Doar doi ani de scădere a avut Heineken în România în intervalul analizat, ultimul fiind 2013, când afacerile s-au contractat cu aproximativ 5%.

    Reprezentanţii Heineken nu au făcut niciun comentariu pe marginea rezultatelor din această perioadă până la închiderea ediţiei.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro