Glasbau Hahn ar putea fi cu usurinta confundat cu unul dintre
service-urile sau magazinele de instalatii care predomina intr-un
fost cartier industrial aflat la cativa kilometri de cartierul
financiar al Frankfurtului.
Producatorul de sticla – o afacere de familie, cu 140 de
angajati, fara a-l socoti pe nepotul Hahn care conduce
operatiunile, este insa un exemplu perfect de companie mica si
foarte bine orientata, din categoria celor care ar putea propulsa
Germania din nou pe orbita cresterii economice.
Paradoxul este ca tocmai asemenea companii fac viata dificila
pentru partenerii Germaniei din Uniunea Europeana. Glasbau Hahn
este o companie multinationala in miniatura, care face peste 60%
din cifra de afaceri in exteriorul tarii si care domina ingusta,
dar foarte profitabila sa nisa: piata globala de cutii de sticla
pentru exponatele din muzee. Chiar mumia faraonului Tutankhamon se
afla intr-o vitrina cu climat controlat facuta in atelierul Glasbau
Hahn, aflat langa un depou si peste drum de un showroom Fiat.
Pe masura ce Glasbau Hahn si mii de alti mici exportatori
germani isi revin dintr-un 2009 dramatic, ei dau Uniunii Europene
acel atat de necesar impuls de crestere. Din nefericire, o parte a
succesului lor se realizeaza in dauna unor tari ca Grecia, Spania
si Portugalia.
Aceste asa-numite tari de la periferia UE au ajuns la datorii
masive in parte pentru ca au cumparat mult prea multe Mercedesuri
si alte bunuri fabricate in Germania si in alte parti, fara a mai
produce destule bunuri de export in compensatie.
De fapt, marfurile din Grecia, Spania si Portugalia erau adesea
necompetitive pentru ca in ultimul deceniu aceste state au lasat
salariile sa creasca mai repede decat productivitatea si au devenit
prea scumpe.
In acelasi timp, Germania – o natiune de economi – a exportat
mai mult decat a consumat, profitand de pe urma vecinilor cu mana
larga, dar neraspunzand prin achizitia unei cantitati comparabile
de marfuri de import.
