Cultura este o industrie, poate să fie rentabilă şi o investiţie foarte bună, nu neapărat pe termen foarte lung, recuperarea acesteia poate să fie şi destul de rapidă “, este mesajul pe care îl transmite Christian Badea, dirijorul român cunoscut în toată lumea oamenilor de afaceri de pe piaţa locală. Christian Badea este unul dintre cei mai importanţi dirijori de operă din lume, invitat pe scene precum Metropolitan Opera din New York, Royal Opera House of Covent Garden din Londra, Wiener Staatsoper, Bayerische Staatsoper din München, Hamburg Staatsoper, Opera Australia din Sydney.
Artistul a studiat vioara la Conservator, iar în 1970 a plecat cu o bursă la Bruxelles, unde a studiat tehnica dirijorală. A urmat apoi cursuri la Salzburg, iar o bursă la şcoala Juilliard din New York l-a determinat să părăsească România. Şi-a început astfel cariera în SUA, ca director muzical al Columbus Symphony. De-a lungul timpului, a dirijat unele dintre cele mai prestigioase orchestre şi i-a adus colaborări cu artişti precum Leonard Bernstein, Luciano Pavarotti, Franco Zeffirelli sau Placido Domingo. În 1985, Badea a primit premiul Grammy, alături de Samuel Barber, pentru dirijarea spectacolului „Antoniu şi Cleopatra“. S-a întors în România pentru prima oară după Revoluţie în 2006 şi 2007, după o absenţă de aproape 35 de ani, cu prilejul unor concerte împreună cu Orchestra Naţională Radio.
Dacă discuţiile despre economie şi cifre sunt în general atipice pentru un artist, pentru Christian Badea par fireşti; moşteneşte pasiunea pentru finanţe de la tatăl său, economist, care a fost şi director la Ministerul Finanţelor. „Dintotdeauna am fost interesat de pieţele financiare, de geopolitică, de cum se leagă. Dacă mă întrebaţi de anumite cotaţii, le văd automat, mă uit la CNBC; urmăresc Bloomberg, anumite valute, e un fel de hobby al meu“. Dacă Badea a preferat o carieră artistică, pasiunea pentru finanţe a familiei s-a transmis băieţilor săi gemeni, în vârstă de 24 de ani, care lucrează amândoi în domeniu; unul este analist la o companie de evaluare financiară, altul lucrează pentru JPMorgan, în Statele Unite ale Americii. „Eu sunt dirijor tot timpul, din când în când mă fac antreprenor de nevoie, mi-ar plăcea să am pe cineva care să se ocupe de asta. Sunt dirijor, muzician de meserie şi din vocaţie.
Din când în când, dacă vreau să fac un proiect anume, e clar că trebuie să pun umărul“, explică artistul, referindu-se la cel mai recent proiect în care s-a implicat, prezentarea a două concerte-spectacol cu actul I din opera Parsifal, de Richard Wagner, în toamnă, la Ateneul Român. Christian Badea va dirija orchestra şi corul Filarmonicii George Enescu şi soliştii invitaţi, printre care Ştefan Vinke, Eric Halvarson, Petra Lang, Bela Perencz. Sunt implicate numeroase resurse, iar ţara va fi readusă pe harta marilor proiecte culturale internaţionale, crede Badea. „Wagner este singurul compozitor care suscită pasiuni, care se apropie de dependenţă, fanii de Wagner sunt un fel de drogaţi de muzică.“
Dirijorul îşi propune să facă din acest spectacol o tradiţie, la fel cum se întâmplă peste tot în lume, de la Budapesta, la Seattle sau Tokio. „Parsifal este unul dintre fenomenele care definesc o scenă culturală bine gândită şi interesantă. Contez nu doar pe publicul cunoscător, ci şi pe românii curioşi, pe fanii de afară, încet-încet vom avea un public cunoscător care se deplasează indiferent cât de departe este; vrem să atragem tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 25 de ani.“ Spune că tinerii, deşi sunt obişnuiţi să aculte pe telefoane piese care durează între trei şi patru minute, sunt familiarizaţi cu opera lui din simplul motiv că sunt fani ai Lord of The Rings, Game of Thrones, Star Wars – ale căror coloane sonore se bazează pe partitura wagneriană. „Muzica dintr-un astfel de spectacol este mult mai bună decât în film, peisajele din Noua Zeelandă sunt superbe, dar muzica chiar nu e bine.“
O prioritate pentru artist şi unul dintre motivele pentru care lansează acest proiect, prin intermediul fundaţiei pe care o conduce, Fundaţia Română pentru Excelenţă în Muzică, este păstrarea talentelor locale. Dacă pentru cariera artiştilor români din generaţia sa imigrarea era necesară, în prezent militează pentru păstrarea talentelor româneşti în ţară. „Ne pleacă talentele, pleacă cei mai valoroşi şi nu mai pleacă la 22 de ani pentru mastere la Viena sau la Londra, ci pleacă la 18 ani, aşa că avem o problemă.