BusinessMagazin

Tag: construire

  • Ce condiţie a pus Patriarhia pentru a accepta construirea moscheii în România

    Patriarhia Română a fost informată încă din 2005 despre construirea în România a unui lăcaş de cult pentru comunitatea musulmană şi nu are nimic împotriva ridicării moscheii, dar aşteaptă să primească ceva la schimb.

    Anunţul construcţiei în Bucureşti a celei mai mari moschei din Uniunea Europeană pe un teren de peste 10.000 de metri pătrăţi oferit de guvernul român şi cu o finanţare de 3 milioane de euro din partea statului turc, a ridicat numeroase semne de întrebare în contextul în care comunitatea musulmană din Capitală nu depăşeşte 10.000 de persoane. Cu toate acestea BOR sprijină proiectul, dar pune şi condiţii.

    Ce condiţie a pus Patriarhia pentru a accepta construirea moscheii în România

  • Planurile Chinei pentru a deveni principala putere economică finanţează şi construieşte baraje, şosele, căi ferate, porturi şi aeroporturi, legând diverse puncte strategice

    China finanţează şi construieşte baraje, şosele, căi ferate, conducte de gaz, porturi şi aeroporturi, legând diverse puncte strategice de pe glob: de la Samoa la Rio de Janeiro, de la St. Petersburg la Jakarta, de la Mombasa la Vanuatu şi de la Arctica la Antarctica.

    Toate acestea sugerează un plan bine pus la punct, dar reflectă, de asemenea, şi o frenezie comercială de neoprit. Companiile chineze se aventurează şi încheie afaceri, interesate să găsească în lume o creştere care se dovedeşte greu de manageriat acasă. Tipic pentru o putere aflată în creştere rapidă.

    Ce ar fi fost acesta, însă, fără porturile, drumurile şi căile ferate construite de-a lungul timpului, în puncte strategice? Infrastructura a fost, cu siguranţă, un element important al puterii britanice. Marile naţiuni au devenit conştiente de importanţa infrastructurii încă de pe vremea Romei, care a construit 89.000 de kilometri de drumuri şi apeducte în Europa.

    Astăzi a venit rândul chinezilor să schimbe harta economică a lumii. ”China este o mare putere şi se află într-o relaţie de competitivitate cu marile puteri economice. De exemplu, a devansat Japonia de foarte mult timp, iar de curând şi Germania, din punctul de vedere al exporturilor“, spune Mihai Ionescu, şeful Asociaţiei Naţionale a Exportatorilor şi Importatorilor din România.

    Infrastructura, alături de activităţile companiilor, ar transforma rapid China în cel mai mare imperiu comercial la nivel mondial. Impedimentul este, însă, dispersia acestor proiecte de infrastructură. Pentru a crea un tot unitar, este necesară o viziune de ansamblu, crearea unor legături între structurile deja existente. ”Asta presupune un set de activităţi, începând cu plasamente de capital, cu investiţii în anumite ţări cheie şi terminând cu practicile comerciale, nu întotdeauna cele mai ortodoxe vizavi de partenerii cu care au afaceri“,  adaugă Mihai Ionescu.

    În septembrie 2013, liderul chinez Xi Jinping a vizitat Astana, capitala Kazahstanului, pentru a achiziţiona o participaţie la Kashagan, unul dintre cele mai mari câmpuri petroliere, pentru suma de 5 miliarde de dolari. În acel drum, el a făcut publice detaliile unui plan numit One Belt, One Road –  versiunea pe mare şi pe uscat a celebrului Drum al Mătăsii. Beijing îşi propune o reţea feroviară de mare viteză, care va porni de la Kunming, capitala provinciei Yunnan, către Laos, iar mai departe spre Cambodgia, Malaiezia, Birmania, Singapore, Thailanda şi Vietnam. O altă reţea de drumuri, căi ferate şi conducte va începe în Xi’an, în centrul Chinei, şi va merge spre vest, ajungând până în Belgia. Beijing a iniţiat deja o rută comercială de aproape 13.000 de kilometri între oraşul Yiwu şi Madrid, capitala Spaniei. În cele din urmă, o cale ferată de mare viteză de 1.800 de kilometri va porni din Kashgar şi se va îndrepta spre sud, prin Pakistan şi prin portul saudit Gwadur.

    Un Drum al Mătăsii maritim urmează să lege sudul Mării Chinei de oceanele Pacific şi Indian. Pe 26 mai autorităţile chineze au prezentat o strategie de expansiune navală, cu o flotă care să depăşească apele teritoriale, spre marile oceane.

    Interesant este că de multe ori China nici nu trebuie să construiască toţi acei kilometri de căi ferate sau de facilităţi, pentru că infrastructura, în mare parte, există, iar elementele acesteia trebuie doar unite.

    Peste tot se va cere, însă, muncă multă, iar Beijingul trebuie să fie perceput la fel de generos atât în conceperea proiectelor cât şi în punerea acestora în practică. Dar există şi sceptici: Jonathan Fenby de la firma de cercetări Trusted Sources a sugerat, într-o notă către clienţi, că aceste proiecte ar putea fi, totuşi, prea ambiţioase. China are deja o tradiţie în a anunţa şi apoi a anula proiecte, precum cel de construcţie de căi ferate în Mexic, un proiect de 3,7 miliarde de dolari care a fost stopat pe fondul unor acuzaţii de corupţie.

    În acelaşi timp, Japonia a intrat în competiţie cu China: a lansat oferte de miliarde de dolari pentru construirea unor căi ferate de mare viteză, dar şi alte proiecte în Indonezia, Thailanda şi prin alte părţi.

    Beijingul pare, însă, să-şi cunoască limitele. Aşadar, şi-a propus finanţarea proiectelor de infrastructură cu ajutorul altei invenţii chineze, Banca Asiatică de Investiţii pentru Infrastructură, instituţie cu 57 de membri fondatori, modelată oarecum după Banca Mondială. Proiectele susţinute de bancă sunt eficiente pentru ţările în care sunt construite, dar dacă luăm în considerare influenţa Chinei în instituţie, cu siguranţă fac parte din marea schemă globală chineză.

  • O franţuzoaică a construit în România un business cu vinuri şi mâncare gourmet

    Anne Marie Rosenberg stă pe domeniul ei de patru hectare de lângă pădurea Cormorova şi încearcă să simtă mirosul mării, aflată la mai puţin de un kilometru de fosta casă de porumbei unde a decis, în urmă cu zece ani, că vrea să devină viticultor. Spune că a avut, „aşa ca oricine”, două vieţi. Prima este cea în care s-a născut într-o familie de viticultori francezi din regiunea Champagne, vinul fiind o tradiţie în familia ei de peste 10 generaţii.

    A urmat facultatea în Germania (a absolvit în urmă cu 15 ani), a lucrat în cadrul unui combinat siderurgic ca specialist de HR şi comunicare, a făcut apoi un master în marketingul vinului şi al băuturilor alcoolice, apoi a fost jurnalist specializat în vinuri, întâi la Londra, apoi în Atlanta, iar ultima sa experienţă din prima viaţă a fost una antreprenorială – un mic magazin de vinuri, la Paris, pe care l-a coordonat trei ani şi în care vindea şi vinuri româneşti.

    După anul 2000, a început a doua sa viaţă: a plecat din Franţa, atrasă de amintirea bunicului său român şi de o chemare interioară care îi spunea că România este de fapt acasă, şi a colindat Dobrogea în căutarea podgoriei perfecte. Nu a găsit-o, dar a găsit în schimb o fostă mică podgorie şi o casă de porumbei unde a decis că ar vrea să facă vinuri şi să dezvolte mica sa podgorie perfectă.

    Îşi rezumă primii ani ai aventurii antreprenoriale româneşti cu umor şi cu o voce scăzută marcată puternic de accentul franţuzesc: „În 2001 am venit în România, în 2002 am achiziţionat ferma cu multe ruine şi câteva hectare de vie plantată de 25 de ani, în 2006 am făcut primul vin, în 2007 am renovat o clădire unde am făcut restaurantul şi crama, iar în 2008 le-am deschis. Ulterior, am început să fac ce ştiu eu mai bine: vin şi mâncare”.

    Podgoria sa, alături de restaurant şi de cramă, poartă un nume inspirat de casa de porumbei pe care a găsit-o pe terenul viran din urmă cu 10 ani. La Clos de Colombes, Anne Marie Rosenberg a început să facă vin aşa cum ştia ea mai bine, deşi admite că „nu există reţetă pentru un vin perfect”. Ferma are 4 hectare, dar, pentru a ajunge la cantitatea de care are nevoie, antreprenoarea colectează struguri pentru echivalentul a încă trei hectare. A avut şi o experienţă neplăcută cu o podgorie, unde via i-a fost tăiată de nişte răufăcători, dar s-a redresat şi a ajuns să îmbutelieze anul trecut aproape 15.000 de sticle de vin. Totalul investiţiei la Clos des Colombes a fost de aproximativ 1 milion de euro, iar antreprenoarea a avut şi un credit pentru o parte din această sumă de la BRD, dar l-a plătit.

    Producţia se împarte în mai multe categorii, în funcţie de calitatea vinului. Antreprenoarea povesteşte că alege personal, în fiecare an, cel mai bun butoi de vin, din care se va face vârful de gamă, dar care va intra şi în componenţa vinurilor premium. Anul trecut, a câştigat competiţia butoaielor din cramă un pinot gris. La baza unei piramide imaginare se află ceea ce se numea înainte „vin de masă” şi acum se numeşte „vin de România”; acesta este vinul din care face cea mai mare cantitate, aproximativ 10.000 de sticle pe an.

  • Povestea nebună a unui milionar excentric: consuma cocaină, bea câte o sticlă de whisky zilnic şi a fost acuzat de crimă

    John McAfee a construit una dintre cele mai importante companii de securitate cibernetică din lume, însă viaţa sa în afara companiei este ceea ce l-a transformat într-o legendă.

    Născut în Marea Britanie, John McAfee s-a mutat în Virginia, Statele Unite alături de părinţii săi când era doar un copil. Când avea doar 15 ani, tatăl său, alcoolic, şi-a pus capăt zilelor. A fost o perioadă extrem de dificilă, pe care omul de afaceri spune că şi-o aminteşte în fiecare zi.

    McAfee a urmat cursurile Roanoke College, unde şi-a dovedit încă de la început spiritul antreprenorial. Primul său business a fost de vânzare a revistelor din uşă în uşă, activitatea care i-a adus o sumă considerabilă de bani.

    A învăţat bazele programării la finele anilor ’60, atunci când a lucrat la o companie specializată în cartele pentru calculatoare. A plecat apoi la Missouri Pacific Railroad, unde a implementat un sistem de automatizare a orarului de călătorie. În acea perioadă McAfee a început să consume droguri, mergând deseori la muncă într-o stare ce nu îi permitea să îşi facă treaba.

    În anii ’70 s-a mutat în Silicon Valley, unde a ocupat diverse poziţii în cadrul unor companii de software. Dependenţele sale au devenit extrem de periculoase: în timp ce lucra pentru compania americană Omex, obişnuia să consume cocaină şi să bea câte o sticlă de whisky zilnic. În cele din urmă a conştientizat situaţia în care se afla şi a cerut ajutor.

    După reabilitare, McAfee s-a angajat la Lockheed. În 1986 a citit un articol despre viruşi, iar acest lucru l-a determinat să pună bazele unei companii specializată în combaterea infracţiunilor cibernetice. La începutul anilor ’90, compania McAfee avea venituri de peste 5 milioane de dolari pe an. În 1996, la zece ani de la fondarea companiei, antreprenorul şi-a vândut acţiunile pentru 100 de milioane de dolari.

    Criza financiară din 2008 l-a afectat puternic, pierzând peste 90% din averea sa. S-a mutat în Belize, încercând să pună bazele unei companii farmaceutice. Acolo a suferit o depresie, fiind la un moment dat suspectat chiar de crimă.

    McAfee s-a întors în 2013 în Statele Unite şi duce o viaţă aparent liniştită, departe de camerele de televiziune. Mare parte a vieţii sale rămâne însă un mister.

  • Ţara care a refuzat proiectul pentru un nou stadion făcut de cel mai mare arhitect al lumii „Arată ca o stridie. Nu mi-a plăcut niciodată ”

    În urma mai multor critici, premierul Japoniei, Shinzo Abe, a anunţat încetarea contractului cu arhitecta Zaha Hadid pentru designul stadionului naţional, programat pentru anul 2020, arată un articol publicat de Quartz. „Ne-am decis revenim la planul iniţial şi să o luăm de la zero.” spune Abe într-o scurtă declaraţie de presă.

    Motivul invocat este costul prea mare, de 2 miliarde de dolari, dublul estimărilor sale pentru stadionul de 80,000 de locuri. „Am ascultat părerile oamenilor şi atleţilor în ultima lună şi  ne gândim la posibilitatea unei revizuiri” mai adaugă Abe. „Vom minimiza pe cât posibil costurile şi vom ajunge la rezultatul cel mai bun şi realistic.”

    Până la acest anunţ, Abe şi comisia ce răspundea de proiect, condusă de Yoshiro Mori şi-au exprimat public suportul pentru arhitectura stadionului, în ciuda valului mare de critici aduse încă de la dezvăluirea sa în 2012.  Totuşi, costurile nu sunt neapărat singurul factor determinant. Într-un interviu televizat, pe 16 Iulie, Mori a recunoscut public părerea sa despre clădire: „Arată ca o stridie. Nu mi-a plăcut niciodată. ”

    Complexul neofuturist gândit de Hadid ar fi fost construit în locul vechiului stadion demolat, într-un district cu aer istoric din Tokyo. Înfăţişarea modernă a clădirii ar fi fost într-o notă discordantă cu înfăţişarea locului, motivul pentru care şi-a atras un număr atât de mare de critici. Un grup de arhitecţi s-au gândit să protesteze împotriva construirii acestui stadion şi au strâs un număr de 32 de mii de semnături care susţineau cauza.

    Platformele de comunicare socială au reprezentat, de asemenea, un mijloc de răzvrătire împotriva designului construcţiei, asemănându-l cu o cască, un scaun de toaletă sau un aspirator Roomba.

    În urma acestor declaraţii, un reprezentat al biroului lui Hadid a declarat că designul nu a fost problema, ci bugetul şi timpul, mai exact materialele de construcţie scumpe şi deadline-ul destul de apropiat pentru amploarea construcţiei.
     

  • Primul oraş din lume care ar putea avea străzile pavate cu sticle de plastic

    Consiliul oraşului Rotterdam ia în considerare construirea un nou tip de drum, o variantă mai ecologică şi mai eficientă decât asfaltul, scrie The Guardian.

    Acest tip de pavaj ar avea nevoie de mai puţină mentenanţă decât asfaltul şi ar rezista la temperaturi extreme (între -40 de grade celsius şi 80C). De asemenea, drumurile ar fi construite mai rapid, în câteva săptămâni şi ar fi de 3 ori mai rezistente. Secţiuni de drum pot fi prefabricate, apoi transportate unde este nevoie, diminuând timpul de construcţie pe santier, ceea ce ar duce la reducerea blocajului cauzat de lucrările rutiere.

    Drumul construit din plastic este mai uşor şi gol, astfel fiind mai facil instalarea de cabluri şi conducte de utilităţi.
    VolkerWessels, compania de construcţii, susţine şi că plasticul reciclat este o variantă mai bună pentru mediu, motivând că  asfaltul este responsabil de 1,6 mil de emisii de CO2 pe an.

    Deocamdată, drumurile din plastic reciclat sunt în stadiul de concept. „Următoarea etapă este să-l construim şi să-l testam în laborator, să ne asigurăm ca este funcţonal şi în condiţii de ploaie şi aşa mai departe.  Sperăm că în trei ani să putem construi primul drum din plastic reciclat”,  spune Rolf Mars, directorul diviziei de drumuri a companiei VolkerWessels.

  • Tânărul care vă oferă posibilitatea de a vă construi propriul televizor. Sau laptop. Sau orice aparat electronic

    La începutul lunii iulie proiectul Visionbot, un robot creat de studenţii  Ionuţ Budişteanu şi Ane Mari Androniceanu, a obţinut CISCO Systems Technopreneurship Award, în cadrul concursului European Enterprise Challenge 2015. Ionuţ Budişteanu este, la doar 21 de ani, unul dintre cei mai apreciaţi tineri din lume, care a câştigat premii atât în Europa cât şi în Statele Unite, iar invenţiile sale au ajuns pe paginile celor mai importante reviste din lume. Acum vrea să ofere oamenilor posibilitatea să îşi construiască singuri, cu ajutorul Visionbot, propriile aparate electronice, de exemplu televizorul.

    Cel mai recent proiect al lui Ionuţ Budişteanu, VisionBot, este un robot de asamblare a produselor electronice. Ideea i-a venit în timp ce căuta o companie care să îi producă piese pentru maşina autonomă. „Anul trecut am încercat să colaborez cu trei fabrici din Shenzhen pentru a produce sistemul Lidar de la maşina fără şofer într-un volum de 200-300 de bucăţi. Pentru mine era o investiţie uriaşă, în jur de 40.000 de euro, dar am fost refuzat pentru motivul că este un volum nesemnificativ pentru ei”, povesteşte tânărul antreprenor. „Ulterior, noi am dorit achiziţionarea roboţilor de asamblare a produselor electronice, dar aceştia costă foarte mult, pot ajunge şi la costuri de peste 100.000 de dolari. Aşa că am căutat informaţii despre cum funcţionează şi ne-a venit ideea de a folosi tehnologia de la imprimantele 3D pentru a realiza roboţi de asamblare a plăcilor electronice. Există milioane de ingineri în electronică, inventatori, start-up-uri şi companii mici şi mijlocii care se lovesc de problema de a transforma un prototip electronic într-un produs. Noi încercăm să oferim o soluţie integrată de asamblare a dispozitivelor electronice acasă sau în propriul garaj.”

    ÎN 2013, IONUŢ BUDIŞTEANU A PARTICIPAT LA INTEL INTERNATIONAL SCIENCE AND ENGINEERING FAIR (ISEF) cu un proiect al unei maşini care se conduce singură. Deşi nu era ceva neapărat nou, audienţa a fost captivată de modul în care un tânăr de 19 ani a reuşit să dezvolte un concept similar cu cel lansat de Google, la un preţ mult mai mic. Maşina autonomă gândită de Budişteanu ar fi costat 4.000 de dolari; prototipul Google are un preţ de aproape 100.000 de dolari.  În loc să se folosească de sistemul Lidar (responsabil de detectarea obstacolelor din trafic), Ionuţ Budişteanu a folosit patru laptopuri şi o cameră pentru a analiza traficul şi a detecta obiectele din apropiere. Această metodă i-a convins pe membrii juriului să îi acorde marele premiu Gordon E. Moore şi un cec în valoare de 75.000 de dolari. A urmat recunoaşterea internaţională, Budişteanu fiind numit de către revista Time unul dintre cei mai influenţi adolescenţi din lume.

    PROIECTUL VISIONBOT A ÎNCEPUT ÎN AUGUST 2014, iar dezvoltarea prototipului a început în noiembrie. Investiţia de până acum a fost relativ mică, iar Budişteanu preferă să nu apeleze la finanţări. “Până acum am investit în jur de 1.500 de dolari pentru a realiza primul prototip. Acum lucrăm la a finaliza cel de‑al doilea prototip. De asemenea, luna aceasta o să achiziţionăm şi echipamentele necesare ce ne vor permite să producem roboţii VisionBot într-un volum mai mare. Investiţia nu o să fie mare, până în 5.000 de dolari. Am primit şi oferte de investiţii, dar am încercat să stăm independenţi şi cât mai departe de investitori. Cel mai important lucru este că la fiecare 2-3 zile primim câte un e-mail de la cineva care doreşte să îl cumpere. Succesul de până acum ne-a forţat şi ne-a dat încrederea să mergem mai departe.”

    Primele prezentări publice au adus şi primele premii: VisionBot a câştigat premiul pentru impact social în cadrul Impact Hub Bucureşti, premiul Junior Achievement şi un cec de 10.000 de euro din partea Hyundai, pentru ca ulterior să obţină CISCO Systems Technopreneurship Award. Compania BIT Technologies, fondată de Budişteanu, a primit invitaţii în cadrul unor evenimente din San Francisco şi Silicon Valley. „Dacă imprimantele 3D au început o revoluţie în prototipare, credem că VisionBot poate crea o revoluţie în domeniul automatizării şi producţiei electronice industriale.  Potenţialul este foarte mare. Există câteva milioane, chiar şi zeci de milioane de potenţiali cumpărători. Orice produs electronic cu care interacţionăm, telefon mobil, laptop, calculator, aparatură electronică dintr-o maşină, televizorul, sunt produse în fabrici uriaşe. Aceste fabrici au costat zeci, sute de milioane de dolari. Noi încercăm să oferim posibilitatea oricui să îşi asambleze acasă propriile produse electronice cu o investiţie de până în 3.000 de dolari.”

     

  • Povestea “grecului de aur”, unul dintre cei mai bogaţi oameni ai secolului XX

    Aristotel Socrate Onassis s-a născut în anul 1906, într-o familie de greci ce locuiau în Smyrna (astăzi Izmir, Turcia), o comunitate grecească formată pe atunci în Imperiul Otoman. Din cauza conflictelor politice ulterioare Primului Război Mondial, toţi grecii au fost expulzaţi de la turci, iar familia sa a trebuit să o ia de la zero, alături de alţi refugiaţi.

    La 17 ani, tânărul Onassis fuge în Argentina cu câţiva dolari în buzunar şi cu o scrisoare de recomandare a unor prieteni către nişte oameni de afaceri. Reuşeşte mai întâi să se angajeze ca telefonist şi să strângă un mic capital pentru a investi într-o afacere veche de familie: importul de tutun şi fabricaţia de ţigări. Unele voci spun că această afacere avea rol de paravan pentru una mult mai rentabilă, dar ilegală: importul şi vânzarea de droguri.

    Cert este că, până la 25 de ani, Onassis avea în cont primul milion de dolari, iar prin carisma şi destoinicia sa a determinat autorităţile greceşti să-l numească la acea vârstă fragedă consul general al Greciei la Buenos Aires. Profitând de criza economică în plină amploare, grecul a achiţionat şase nave maritime cu doar 20.000 de dolari, flotă ce a crescut din ce în ce mai mult şi l-a propulsat spre o altă afacere, comerţul maritim, şi spre denumirea de „Regele Oceanelor“.

    La scurt timp, Onassis a căpătat statutul de miliardar şi a devenit cunoscut la nivel mondial.

    Una dintre cele mai puternice lovituri încasate de „Grecul de Aur“ a fost urmărirea de către FBI sub acuzaţia de fraudă împotriva guvernului american, prin acuzaţia de încălcare a dreptului internaţional maritim, ce prevedea ca navele purtătoare de steag american să aparţină doar cetăţenilor Americii. Onassis s-a văzut, astfel, nevoit să pledeze vinovat şi să despăgubească guvernul american cu 7 milioane de dolari.

    Cu toate acestea, veniturile lui au tot crescut. În 1956 a avut buna intuiţie de a cumpăra liniile aeriene greceşti, aflate în pragul falimentului, şi a creat afacerea Olympic Airways of Greece, prima companie cu rute în cinci continente. Viaţa personală nu a făcut excepţie de la stilul tumultuos al afaceristului. El a avut două soţii, una dintre ele fiind văduva preşedintelui american John Kennedy. Cu prima soţie a avut însă cei doi copii, care au murit la vârste fragede, de 37, respectiv 25 de ani.

    Aristotel Onassis a murit la 69 de ani, în 1975, lăsând în urmă o avere imensă, de miliarde de dolari, ce cuprinde de la vapoare şi linii aeriene şi până la companii, hoteluri şi depozite bancare aflate în special în America Latină. Athina Roussel, nepoata care i-a moştenit averea, are acum 24 de ani şi este mai bogată decât regina Angliei.

  • Un paradis neatins în Turcia – Valea Fluturilor – GALERIE FOTO

    În jur de 100 de specii de fluturi sunt locuitorii unei zone paradiziace din Turcia, numită, reprezentativ, Valea Fluturilor. În această oază timpul pare să stea în loc, creând un spaţiu propice acestor vietăţi, potrivit BBC. 

    Aflată la 500 de km de altă zonă faimoasă a Turciei, Lycian Way, şi cu deschidere la mare, zona de 86.000 mp găzduieşte numeroase  specii de fluturi coloraţi. Guvernul turc a stabilit în 1987 ca zona să fie considerată rezervaţie naturală, cu scopul de a proteja fluturii şi flora locală. Aici este interzisă prin lege construirea de clădiri, fiind premise doar corturile. De asemenea, locul prosperă în bogăţii naturale precum măsline, lămâi, portocale, piersici şi multe altele.

    Timp de opt luni pe an, între aprilie şi noiembrie, grupuri mici vizitează zona doar pentru a se relaxa în natură. Programul zilnic al acestora începe cu vizionarea răsăritului şi se încheie cu practici de yoga pe muzică relaxantă. După lăsarea serii, Valea fluturilor aparţine celor care vor să îşi petreacă noaptea sub sele. Telefoanele mobile şi laptopurile nu îşi au locul în această zonă, singura sursă de electricitate fiind folosită aici doar în locurile de servire a mesei. De două ori pe zi, turiştii se desfată cu mâncare bio, proaspătă, în stil mediteranean.

    La un capăt al plajei, turiştii pierd timpul  într-un bar construit din pietre, unde ziua beau bere, iar seara urmăresc apusul. În celălalt capăt, alţii se adăpostesc de căldură într-un restaurant specific, savurând specialităţi din fructe de mare.

    Pentru unii, Valea Fluturilor reprezintă locul perfect de a evada din oraşele aglomerate pentru câteva săptămâni sau luni. Pentru alţii este o experienţă unică de a vizita un loc care pare a se afla într-o altă lume. 

  • Compania care vrea să detroneze imperiul Nike. Afacerile cresc cu 15% pe an

    Compania trece momentan printr-o campanie de repoziţionare pe piaţă, odată cu expansiunea sa pe piaţa globală, acest lucru fiind cea mai importantă acţiune de marketing creată în secolul său de existenţă.

    Noua campanie New Balance, ce va fi lansată miercuri, având  o poziţionare oarecum tehnică, va avea ca slogan „Always in Beta” („Întotdeauna în Beta” – n.red.). De asemenea, firma se defineşte ca fiind o alegere de top a atleţilor de performanţă, una dintre primele reclame înfăţişând 17 dintre atleţii sponsorizaţi de companie.

    „Este un mare efort să ne poziţionăm ca adversari în faţa celui mai important brand pe segmentul de încălţăminte, haine şi accesorii sportive” spune CEO-ul  New Balance.

    Strategia campaniei este creată de agenţia de publicitate Arnold Worldwide, a cărei manager declară pentru Adweek: „New Balance a vrut să resetăm vechea sa imagine. Ei au fost dintotdeauna acel tip de brand care s-a ferit de parteneriate şi aprobări, dar acum că au crescut din ce în ce mai mult, s-au gândit să devină un jucător real al acestei categorii, în spaţiul actual.”

    Under Armour, care a avut în 2014 o cifră de afaceri de 3,08 milioane de dolari, a fost considerat cea mai mare ameninţare la adresa companiei Nike. Cu un venit de 3,3 milioane de dolari în anul precedent şi o estimare de 4 milioane în acest an, New Balance devine însă principalul concurent. Diferenţa dintre cele două este însă una foarte mare, Nike având în 2014 o cifră de afaceri de 27,8 milioane de dolari.

    New Balance se bazează totuşi pe ritmul său rapid de creştere, care în ultimii cinci ani a fost în medie de 15%, faţă de Nike, ce a avut doar 10% în aceeaşi perioadă.