Tag: alegeri

  • Cum se poate apăra România de criza grecească şi de riscurile anului electoral

    Deşi prezenţa relativ mare a băncilor greceşti în România (cca 16% din active) reprezintă un risc important, factorii care limitează pericolul de contagiune din partea crizei datoriilor greceşti sunt următorii:

    1) în ciuda îngrijorărilor de până acum, nu există semne vizibile de tensiune, în forma unor retrageri de fonduri din subsidiarele româneşti ale băncilor din statele periferice ale zonei euro sau ieşiri de capital

    2) băncile din România cu capital grecesc nu deţin portofolii semnificative de obligaţiuni suverane elene şi au o expunere redusă în raport cu alte entităţi greceşti

    3) BNR, care se poate baza pe asistenţa financiară externă la nevoie (în virtutea acordului preventiv cu FMI) este bine poziţionată spre a limita riscurile în cazul unui şoc.

    Cu toate acestea, notează analiştii Citi, “este limpede că apetitul investitorilor pentru activele româneşti va rămâne limitat până ce problema Greciei se va clarifica, respectiv până ce apetitul global pentru risc îşi va reveni”.

    Ilker Domac şi Gultekin Isiklar, cei doi analişti ai Citi care se ocupă în mod curent de România, au venit la Bucureşti în perioada 15-16 septembrie, unde s-au întâlnit cu oficiali ai BNR, ai Consiliului Fiscal, ai instituţiilor financiare internaţionale şi cu analişti independenţi.

    Domac şi Isiklar adaugă că perspectiva de inflaţie pentru lunile următoare “s-a îmbunătăţit considerabil, graţie unei recolte bune interne şi scăderii preţurilor internaţionale ale materiilor prime agricole”, singurul factor care ar putea umbri peisajul fiind riscurile aduse de anul electoral. Citi se aşteaptă ca inflaţia la finele anului să fie de circa 4,5%, deşi e posibil chiar să fie şi mai redusă, dacă alimentele se ieftinesc în continuare. Pentru 2012, Citi estimează o inflaţie puţin sub 4% la sfârşitul anului, rezultatul urmând să fie influenţat de mersul crizei greceşti şi de impactul ei asupra leului.

    În prezent, în privinţa leului “nu există îngrijorări majore”, având în vedere “performanţa puternică a exporturilor, ajustarea remarcabilă a deficitelor externe, existenţa programului cu UE şi FMI, voinţa BNR de a evita o depreciere puternică a leului şi faptul că dispune de resursele adecvate pentru a apăra moneda”. Având în vedere însă tensiunile din zona euro, Domac şi Isiklar estimează un nivel al cursului leu-euro de circa 4,25 pentru sfârşitul anului în curs.

    Analiştii Citigroup estimează, de asemenea, că BNR va amâna pentru 2012 orice reducere a dobânzii de politică monetară, din cauza riscurilor crizei greceşti şi a nivelului ridicat al aversiunii faţă de risc în rândul investitorilor.

    În privinţa deficitului bugetar, Guvernul se va încadra anul acesta în ţinta de 4,4% din PIB (calcul ESA), însă încadrarea anul viitor în ţinta de 3% va fi dificilă, din cauza anului electoral. “Totuşi, deşi ne aşteptăm la anumite măsuri populiste moderate, nu e de anticipat o campanie masivă de cheltuieli preelectorale, având în vedere existenţa programului susţinut de FMI şi UE”.

  • Anastase: Vom vedea dacă sigla PDL va apărea sau nu pe buletinele de vot la următoarele alegeri

    “Vom decide la momentul respectiv în ce formulă se va candida în momentul alegerilor. Dar ceea ce vă pot spune cu siguranţă este că nu vom schimba nici denumirea, nici sigla, nici culoarea partidului”, a spus ea la Europa FM. “Noi vorbim în acest moment de o mişcare pe care PDL o poate iniţia, dar această decizie încă nu a fost luată. Eu, personal, susţin această idee, nu ştiu însă dacă această idee este împărtăşită de o majoritate” din partid, a precizat Roberta Anastase, adăugând că “ar fi poate foarte bine” dacă în partid s-ar discuta despre “oportunitatea sau nu a unui astfel de proiect”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Oprescu, anunţat oficial drept candidat independent în parteneriat cu USL pentru alegerile locale din 2012

    Anunţul a fost făcut într-o conferinţă de presă susţinută de către co-preşedinţii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu, la care participă şi Sorin Oprescu. “O să-mi depun candidatura la alegerile viitoare în calitate de independent sprijinit de USL”, a precizat primarul Capitalei. Surse din USL au declarat, luni, pentru MEDIAFAX că Victor Ponta şi Crin Antonescu vor anunţa, în conferinţa de presă de la ora 14.00, candidatura lui Sorin Oprescu pentru un nou mandat la Primăria Capitalei, susţinut de USL. Formula convenită de liderii USL şi Sorin Oprescu este “candidat independent în parteneriat cu USL”, au declarat sursele citate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ING Bank a redus prognoza de creştere economică pentru 2012

    “Ultimele date lunare continuă să contureze un peisaj al redresării lente”, arată Nicolaie-Alexandru Chidesciuc şi Vlad Muscalu, economiştii ING Bank, care afirmă că este de aşteptat o modificare sensibilă în minus a prognozelor pentru 2012 în sondajele de opinie făcute în rândul analiştilor străini, din cauza înrăutăţirii generale a prognozelor privind creşterea economică în zona euro.

    Alături de ING Bank, şi alţi analişti bancari au redus recent prognoza de creştere fie pentru anul viitor (BCR, de la 3,9% la 2%, în timp ce pentru acest an prognoza de 2% se menţine; Raiffeisen de la 3,5% la 2,7%, cu ţinta de 1,5% pentru 2011 păstrată), fie pentru anul acesta (JP Morgan, de la 2% la 1,2%).

    În privinţa inflaţiei, prognoza ING a fost îmbunătăţită pentru a doua oară în ultimele două luni, de la 4,7% la 4,2% pentru sfârşitul anului în curs, asimilând astfel scăderea inflaţiei din luna iulie.

    Chidesciuc şi Muscalu notează că, deşi o parte dintre analiştii băncilor au vorbit în ultima vreme despre o posibilă reducere a dobânzii de politică monetară de către BNR înainte de sfârşitul anului, ING consideră că dobânda va rămâne neschimbată până în al treilea trimestru din 2012. Argumentele sunt faptul că evoluţiile pozitive ale inflaţiei din ultimele luni au fost determinate de factori temporari (recolta), că există riscul ca ajustările fiscale să se împotmolească în 2012 (din cauza alegerilor) şi că BNR “este mai curând concentrată pe cursul de schimb, aşa încât o reducere a dobânzii ar complica proiecţia privind evoluţia cursului”.

    Este de aşteptat în următoarele luni, afirmă economiştii ING Bank, o repetare a scenariului de la începutul acestui an, cu analişti care îşi amână periodic aşteptările privind o scădere a dobânzii, “mai ales în contextul în care inflaţia îşi va continua tendinţa descrescătoare în următoarele două trimestre şi va atinge probabil un nou minim istoric spre finele primului trimestru din 2012”.

    Pentru deficitul bugetar, prognoza ING este de 3,9% din PIB pentru 2012, peste plafonul de 3% asumat de Guvern, dar în limitele estimărilor curente ale analiştilor, care se aşteaptă oricum la o depăşire a plafonului asumat de până la 1% din PIB. Chidesciuc şi Muscalu consideră însă că nu sunt probabile derapaje fiscale majore, având în vedere acordul cu FMI în curs de derulare.

  • Alegerile locale vor avea loc odată cu cele parlamentare. Coaliţia a căzut de acord asupra comasării

    Asupra propunerii de comasare a alegerilor a existat “consens total”, au precizat sursele citate.

    Varianta comasării este amânarea până în toamna anului 2012 a alegerilor locale, însă nu s-a stabilit o dată pentru organizarea acestora, au precizat aceleaşi surse.

    Sursele citate au mai arătat că la nivelul coaliţiei urmează să fie elaborate textul unei noi legi privind alegerile parlamentare şi locale şi de modificare a legii privind statutul aleşilor locali.

    Partidele din arcul guvernamental nu au discutat, luni dimineaţă, şi varianta de sistem de vot care ar putea fi aplicată în eventualitatea comasării alegerilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum s-a rupt la Iaşi concordia din USL şi care e cel mai nou cal de bătaie al PDL

    Dacă în ţară, PSD a păstrat dreptul de a nominaliza candidaţi pentru 22 de consilii judeţene şi pentru 21 de mari primării, la Iaşi interesele locale puternic divergente au făcut ca USL să se destrame şi să fie anunţaţi doi candidaţi – actualul primar în funcţie Gheorghe Nichita (PSD, foto dreapta jos) şi deputatul Tudor Ciuhodaru (PC).

    Nervozitatea din interiorul PSD a fost vizibilă la liderul PSD Bacău, Viorel Hrebenciuc, care a trecut la rândul său printr-o stare conflictuală locală cu aliaţii liberali, în frunte cu primarul Romeo Stavarache. Democrat-liberalii, proaspăt întăriţi de câştigarea – nu fără controverse – a unui mandat de deputat în judeţul Neamţ, au şansa să devină principalii profitori ai faliilor din interiorul USL, deşi regiunea în sine s-a remarcat până acum ca fief al social-democraţilor.

    Mai merită notat, la capitolul lucruri importante petrecute în ultima săptămână, reizbucnirea disputelor din jurul proiectului Roşia Montană. Deşi destul de retras până acum, preşedintele Traian Băsescu a ieşit la rampă în ultimele săptămâni cu declaraţii tranşante în favoarea proiectului blocat de la Roşia Montană, ceea ce a dus deja la demisia consilierului său Peter Eckstein Kovacs, care se pronunţase deja public împotriva proiectului.

    Cu toate că sprijinul preşedintelui nu e o garanţie că exploatarea de la Roşia Montană va primi aprobările necesare, merită semnalată implicarea lui Băsescu într-o nouă controversă publică, strategie cu implicaţii electorale care i-a adus până acum mai mult câştiguri.

    De acelaşi subiect fierbinte se pregăteşte să profite şi ministrul dezvoltării şi al turismului, Elena Udrea, care a anunţat că va merge şi ea să viziteze Roşia Montană, probabil în cursul acestei luni.

  • Cristian Preda: Sorin Oprescu, pe postul fetei “un pic însărcinate”

    Este, totuşi, un progres, scrie Preda pe blogul său, având în vedere că “în 2008, actualul primar a jucat comedia independenţei făcându-şi campanie cu ajutorul pesediştilor care nu susţineau candidatura lui Cristian Diaconescu”. Acum, în schimbul sumării calităţii de independent, el “le dă o mână de ajutor fricoşilor din USL care nu au niciun candidat pentru Bucureşti”, afirmă Preda, întrebându-se dacă “va merge urciorul de două ori la apă”.

    Cristian Preda a declarat în această săptămână că vrea să candideze la Primăria Capitalei în 2012, împotriva lui Sorin Oprescu, dacă va fi susţinut de PDL. Până acum, Theodor Paleologu şi Silviu Prigoană şi-au anunţat intrarea în competiţia internă din PDL pentru desemnarea candidatului la Primăria Capitalei.

    Sorin Oprescu a făcut cunoscut că va candida independent la alegerile din 2012, dar sprijinit de USL, astfel că sigla pe care ar dori să o aibă este “Candidatul independent Oprescu Sorin Mircea sprijinit de USL”. Liderii PSD au făcut de mai multă vreme demersuri pe lângă Oprescu pentru ca acesta să accepte sprijinul partidului în cursa electorală pentru un al doilea mandat la Primăria Capitalei.

  • Ponta: La nivel naţional USL are 60%, PDL-20%. Nu am putut măsura sociologic frauda

    Ponta a spus că media celor 41 de sondaje realizate de PSD şi PNL în fiecare judeţ dă un scor politic în dreptul USL de 60%, calculat după intenţia de vot politic exprimată pentru Consiliile Judeţene. El a precizat că, potrivit aceluiaşi calcul al mediei sondajelor judeţene, scorul naţional al PDL ar fi de 20%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Emil Boc: Legal este posibilă organizarea de alegeri locale şi generale simultan în noiembrie 2012

    “Există o susţinere de la aproape toate formaţiunile politice pentru comasarea celor două alegeri”, a spus prim-ministrul, într-un interviu pentru Radio România Actualităţi.

    Avantajul comasării alegerilor, în opinia lui Boc, ar fi economiile la bugetul de stat, estimate la 30 de milioane de euro. “Banii, dacă se va face această comasare, ar trebui să fie explicit arătat unde se duc, ce se finalizează, ce se termină, ce şcoală, ce spital, ce drum, sau autostradă, sau fracţiune de autostradă, sau sector din administraţie se termină”, a adăugat premierul.

    Al doilea avantaj ar fi acela că “am da un semn de seriozitate şi pe plan naţional şi pe plan internaţional că România nu sacrifică anul 2012 pentru alegeri şi compromite stabilitatea economică, pe care cu greu am câştigat-o”, consideră premierul. “Eu nu voi ceda patimii populismului şi nu voi cădea în nici un exces electoral care să ducă România în vreun potenţial derapaj economic, pentru că cu prea multe sacrificii şi greutăţi românii şi-au recâştigat această stabilitate macroeconomică şi nu vom compromite această stabilitate de dragul unor voturi în plus în 2012, pentru că ele se întorc după aceea împotriva noastră.”

    Emil Boc a îndemnat toate partidele ca, dacă există un acord asupra propunerii de organizare simultană a alegerilor, să cadă de acord repede, “pentru ca lumea să ştie foarte clar ce înseamnă calendarul anului 2012”.

    În privinţa răspunderii pentru banul public, premierul a adăugat că până la 1 septembrie, fiecare minister va fi obligat să posteze pe site-ul instituţiei investiţiile pe care le finalizează sau le dă în exploatare în anul 2011 şi fiecare minister să arate public ce a finalizat în anii de guvernare (2009-2011), ca să se ştie cum s-au cheltuit banii pentru acest exerciţiu bugetar.

    “România are, potrivit bugetului, una dintre cele mai ridicate sume pentru investiţii din Europa ca procent în PIB. Acest lucru trebuie să se concretizeze în obiective de investiţii finalizate”, a spus Emil Boc.

    Şi la nivel local, Guvernul recomandă primăriilor şi consiliilor judeţene să-şi afişeze pe site-ul instituţiei obiectivele de investiţii pe care le termină sau pe cele pe care le-au terminat până acum, “ca oamenii să se poată uita, să ştie exact dacă a meritat investiţia sau nu a meritat şi să judece şi din acest punct de vedere pe cei pe care urmează să-i evalueze”.

    Boc a exemplificat cu proiectul de autostradă de pe Coridorul IV Nădlac-Constanţa, unde astăzi, cu excepţia tronsonului Sibiu-Piteşti, toate tronsoanele de autostradă sunt în licitaţie sau în lucru în momentul de faţă, la Nădlac-Arad încep lucrările în toamna aceasta, iar Arad-Timişoara este în lucru, ca şi Deva-Orăştie – deja se lucrează. Cu excepţia tronsonului de la Sibiu la Piteşti, unde probabil va fi necesar un regim de parteneriat public-privat, toate sunt în lucru, astfel încât vor fi gata până în 2013. “Eu vă spun că va fi guvernul PDL în perioada 2012-2016 cel care va finaliza aceste tronsoane de autostradă”, a anticipat Emil Boc.

  • Noul favorit al Kremlinului pentru alegerile din Transnistria

    Deputatul rus Maksim Misenko a exprimat clar această idee. Candidatura lui Anatoli Kaminski la alegerile prezidenţiale din decembrie a fost înaintată de partidul Obnovlenie la un congres la care au participat doi reprezentanţi ai partidului Rusia Unită, Valeri Bogomolov şi Ghenadi Bukaev, care au aprobat candidatura.

    Născut în 1950 în regiunea Chita din Federaţia Rusă, fost inginer în industria alimentară, Anatoli Kaminski este începând din 2000 vicepreşedinte al Sovietului Suprem al Transnistriei. El s-a declarat mândru că a fost propus pentru această funcţie, mai ales că are deja acordul Moscovei ca în campania electorală să folosească imaginea premierului rus, Vladimir Putin.