Tag: refuz

  • Ponta: La DNA am vrut stabilitate, procurori pe trei ani, care să nu stea pe telefon cu Cotroceniul

     “Vrem să avem stabilitate, de aia nu l-am mai vrut pe Morar, am vrut să vină cineva care are un mandat de trei ani, ca să fiu foarte sincer, care un mandat şi după ce expiră mandatul domnului Băsescu, să nu mai stea toată ziua, cum stăteau Morar şi Papici, pe telefon cu Cotroceniul, să aibă un mandat de trei ani, să aibă stabilitate şi cu asta basta”, a afirmat Ponta.

    El a adăugat că, potrivit legii, Lucian Papici nu avea dreptul la un al treilea mandat, fiind înlocuit când şi-a terminat dosarele, iar cei care îi înlocuiesc sunt tot procurori din cadrul DNA, care au lucrat acolo şi în mandatul lui Daniel Morar.

    Ponta a susţinut că e absolut hotărât să asigure independenţa DNA atât faţă de Guvern, Parlament sau coaliţia pe care o conduce, dar şi faţă de Macovei şi Morar, subliniind că este normală schimbarea conducerii la o instituţie publică.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Grapini: Impozitul forfetar nu este o supraimpozitare, l-au cerut şi afaceriştii din alte domenii

     “Nu este un impozit în plus (impozitul forfetar – n.r.), nu vor mai plăti impozitul de 16% pe profit sau 3% pe cifra de afaceri, vor avea profitul pe care pot să-l reinvestească, vor lua dividendele, care merg în sistemul de impozitare normal, ca la toată lumea. (…) Cei care au înţeles ce înseamnă tot presează să se aplice. Am solicitări chiar şi de la alte coduri CAEN să introducem acest impozit, de la cabinetele stomatologice sau cele de avocatură”, a afirmat joi Grapini.

    Ea a arătat că dacă o firmă vizată de impozitul forfetar are şi alte activităţi în afară de codurile CAEN incluse în proiectul de lege, care sunt evidenţiate separat în contabilitate, pentru acelea se va plăti impozitul de 3% pe cifra de afaceri.

    Impozitul forfetar se va plăti trimestrial, astfel că o pensiune care are de plătit spre exemplu 5.000 de lei pe an, va împărţi această sumă la patru, plătind eşalonat pe fiecare trimestru.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ilie Sârbu, despre o posibilă despărţire a USL: Ori compromis, ori tranşăm lucrurile bărbăteşte

     El a fost întrebat, la B1 Tv, în contextul unei discuţii despre subiectele în disensiune şi schimburile de replici dintre PSD şi PNL din ultima perioadă, cum ar trebui să se regleze situaţia dacă liberalii şi social-democraţii rămân fiecare pe poziţiile lor.

    “Ceea ce urmează ştiţi şi dumneavoastră”, a spus Sârbu. Întrebat dacă are în vedere “divorţul” în USL, Ilie Sârbu a răspuns: “Nu, nu divorţăm în USL (…) … Despărţirea, nu există soluţie de compromis dacă nu înţelegem că nu se poate continua aşa. E un lucru simplu şi am discutat asta, am discutat şi cu domnul Antonescu şi cu ceilalţi colegi din PNL, care nu sunt fericiţi că se întâmplă lucrurile astea. (…) Întrebarea pe care aţi pus-o nu are decât un singur răspuns sau poate mai e o variantă, compromisul.

    Ori compromis şi să mergem mai departe aşa, ori tranşăm lucrurile bărbăteşte şi fiecare merge pe drumul lui. Nu se poate altfel, două variante sunt, pornind de la ideea pe care cu toţii am agreat-o, că nu ne face bine. Şi, sigur, opoziţia se bucură, domnul Băsescu se bucură, le dăm o ocazie să se bucure”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dragnea: Întrebarea despre când ne reunim în USL e “brutală”; sper să nu urmeze despărţirea

     “Nu pot răspunde pentru că este o întrebare brutală. Nu a fost o solicitare trimisă prin curier şi să primim un răspuns negativ. Am tot discutat că o să ne vedem şi o să ne vedem. A avut loc o discuţie informală duminică seară, dar nu o întâlnire oficială în care să adoptăm decizii importante”, a spus Dragnea.

    Întrebat, pe de altă parte, când va urma o şedinţă a USL, Dragnea a răspuns: “Eu ştiţi ce vă sugerez? Mai întrebaţi şi în altă parte, că eu m-am săturat să răspund la asta. Noi ne dorim foarte mult să avem această întâlnire”.

    El şi-a exprimat speranţa ca în USL să nu urmeze despărţirea, aşa cum aprecia liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, pentru că nu mai pot fi acceptate compromisurile.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Soros: Victoria lui Merkel semnalează sfârşitul crizei din zona euro

     Pentru o perioadă îndelungată de timp, cunoscutul investitor a fost un critic al modului în care Germania a gestionat criza din zona euro.

    “Criza euro a luat sfârşit. A devenit oficial în timpul alegerilor din Germania, când regulile care guvernează euro nici măcar nu au fost discutate”, a afirmat Soros, prezent la o conferinţă în Kiel, Germania.

    Miliardarul critică însă modul în care a fost abordată criza în UE şi măsurile care i-au urmat.

    “Sistemul care a ieşit din criză este departe de a fi satisfăcător. Economiştii ar descrie această situaţie drept un echilibru inferior. Eu o calific drept o situaţie aflată departe de echilibru. Criza euro a transformat deja Ununea Europeană în ceva radical diferit de intenţiile iniţiale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Senatul respinge solicitarea lui Băsescu de a nu fi redusă acciza la băuturile fermentate liniştite

    Traian Băsescu solicitase reexaminarea Proiectui de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă 117/2010 pentru modificarea şi completarea Legii 571/2003 privind Codul Fiscal şi reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, argumentând că reducerea nivelului de acciză nu este oportună, “fiind de natură să aibă un impact negativ asupra bugetului de stat”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Andrei Cionca: ”Criza a făcut curăţenie în mediul de business”

    1. Cum definiţi traseul dumneavoastră profesional prin criza economică?
    În ultimii 5 ani, CITR a devenit lider în piaţa insolvenţei, aşa încât am putea spune că traseul nostru a fost unul ascendent. Cu toate acestea, nu a fost deloc uşor. Am pornit de la a fi o societate cu recunoaştere locală şi ne-am luptat pentru a ajunge în top. Întotdeauna ne-am ghidat după ideea că, dacă oferim clienţilor noştri servicii profesionale inovatoare şi urmărim mereu găsirea celei mai bune soluţii pentru toate părţile implicate, succesul nu va întârzia să apară. Şi aşa a fost. Am realizat prima reorganizare de succes din România şi suntem promotorii metodelor de restructurare judiciară şi extra-judiciară, evitând falimentul, pe cât posibil. În fapt, noi am creat pentru prima dată un format structurat de plan de reorganizare în Romania, am dezvoltat primul departament de analiză financiară – care este vital pentru o viziune clară asupra companiei tratate – , am studiat şi implementat tehnici şi metode de restructurare  nemaiutilizate anterior în Romania, am creat centre teritoriale în toate zonele principale ale ţării pentru a le usura clienţilor noştri accesul la consultanţă în orice moment dorit, am căutat să integrăm mereu oameni valoroşi în echipele noastre şi am investit în permanenţă în dezvoltarea lor profesională. Serviciile noastre sunt astăzi un pachet complex şi foarte bine selecţionat, concentrat şi personalizat mereu pe nevoile clienţilor. Privim mereu în perspectivă şi asta ne obligă să nu facem niciodata rabat la calitatea serviciilor oferite.

    2. Care au fost cele mai mari oportunităţi din ultimii cinci ani? Care au fost cele mai mari riscuri?
    Cred ca cele mai mari oportunităţi în perioada de criză a ultimilor cinci ani au fost cele legate de investiţiile în distressed şi de fuziuni şi achizitii. Cine a putut şi a stiut să investească bine în ultimii ani, în prezent are clar un as în mânecă. Nu mai vorbim de tunuri ca în anii postdecembristi, ci de achizitii bine calculate, negociate şi asumate strategic. Cum spuneam, mediul de afaceri s-a rafinat foarte mult în acesti cinci ani şi vorbim deja de un business know-how solid, cu perspective de dezvoltare economică sănătoasă.
    Tot din investitii s-au nascut şi cele mai mari riscuri în perioada aceasta, tocmai din cele achiziţii necalculate corect şi neasumate strategic. În contrapartidă cu premianţii din business care au putut şi au ştiut să investească bine în recesiune, exista şi acei jucatori care au luat decizii pripite,  continuând de multe ori activitatea fără a îşi adapta strategia la noile condiţii ale pieţei, fără a analiza oportunitatea investiţiilor din prisma unei economii austere de criză.

    3. Uitându-vă la ultimii cinci ani, vă pare rau de lucruri pe care (nu) le-ati facut? Credeţi că puteaţi avea rezultate mai bune în aceşti ani?
    Categoric rezultatele puteau fi şi mai bune de atât, dar nu regretăm că lucrurile s-au întâmplat aşa. S-au investit prea mulţi ani de muncă şi dăruire în construirea imaginii CITR, ani pe care nu suntem dispuşi să îi sabotăm cu compromisuri bănoase. Ne bucurăm şi ne mândrim de rezultatele frumoase ale proiectelor gestionate şi de încrederea pe care ne-am construit-o în piaţa. Sigur că putem mult mai mult decât atât, dar avem convingerea că timpul va filtra şi în acest segment de economie oportuniştii de adevaraţii profesionişti. Cum spuneam, privim întotdeauna spre viitor şi asta nu ne lasă să ne compromitem.

    4. Credeţi că recesiunea v-a adus oportunităţi pe care altfel nu le-aţi fi avut? Credeţi că saltul din ultimii ani ar fi fost mai greu de obţinut în perioade de creştere economică?
    Cu siguranţă că mai multe companii au fost afectate de insolvenţă în ultimii ani şi asta ne-a crescut inevitabil clientela, însă ”meritul” cel mai mare al recesiunii, din punctul de vedere al practicianului în insolventa, este faptul că a adus în prim plan procedura de reorganizare în detrimentul falimentului. În plus, în timp a început să se facă diferenţa între noţiunea de Insolvenţă şi cea de Faliment. Ne place să credem că am contribuit şi noi la informarea mediului de afaceri despre ce înseamnă realmente această procedură de insolvenţă. în ultimii ani ne-am implicat în organizarea de diferite evenimente în Bucureşti, dar mai ales în ţară, în încercarea de a informa în mod corect mediul de business despre metodele de prevenţie şi de restructurare. A fi insolvent poate fi echivalentul unei  simple răceli, nu neaparat o ceritudine a morţii. Din pricină sau datorită recesiunii, depinde din ce unghi privim problema, atît oamenii de afaceri, cât şi bancherii din România s-au găsit obligaţi să afle mai multe despre ce presupune acest proces şi să înţeleagă şi beneficiile sale, nu doar dezavantajele aparente. În ceea ce priveşte CITR, nu cred că recesiunea este principalul motiv pentru care ne aflăm în top, ci mai curând aerul proaspăt pe care îl aducem pe piaţă.

    5. Care sunt, în acest moment, cele mai mari proiecte la care lucraţi?
    La acest moment gestionăm în jur de 300 de proiecte de insolvenţă răspândite în toată ţara şi aflate în diferite stadii. Dintre proiectele mai cunoscute pe piaţă putem exemplifica: Romstrade Bucureşti, Complexul imobiiar Alia Inmobiliaria Bucureşti, Belle Vue Residence Braşov, Leonardo Oradea, Concefa Sibiu,  Tunele Braşov, Argecom Piteşti, Veritas Panciu, Ultex ţăndărei,  Intfor Galaţi, Someş SA Dej,  GHCL UPSOM SA Alba, PIRITEX SA Ploieşti, PROGES SA Oradea, Librăriile Alexandria Suceava, grupul EUROHOLDING Timişoara, Hidromecanica SA Brasov, ICIM Arad etc.  

  • Dragnea: Propunerile privind poliţia din proiectul de descentralizare nu reprezintă un “casus belli”

     Solicitat să comenteze faptul că ministrul de Interne, Radu Stroe, nu susţine proiectul de descentralizare, Dragnea a răspuns: “Foarte bine. E o opinie, o să ţinem cont de ea, o să discutăm”.

    El a precizat că proiectul nu este unul de lege sau de ordonanţă de urgenţă şi nu este în circuitul de avizare, ci cumulează o sumă de propuneri ale autorităţilor locale.

    “Sunt deschis la orice discuţie”, a spus Dragnea, întrebat dacă este dispus să renunţe la prevederile din proiect contestate de Stroe.

    “Important e să facem descentralizarea – totală sau parţială. Că, în ceea ce priveşte poliţia de ordine publică şi circulaţia rutieră, vor fi trecute aceste competenţe la primarii de oraşe şi municipii, exclusiv sau nu, e important dar nu este un casus belli (motiv de război, n.r.)”, a spus Dragnea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • AVERTIZARE METEO: Temperaturi deosebit de scăzute în perioada 2-5 octombrie. De luni VREMEA se schimbă

     Începând cu ziua de luni, temperatura se va menţine caldă pentru cel puţin 10 zile, a anunţat la Guvern conducerea ANM.

    Miercuri, 2 octombrie, vor fi cumulate cantităţi de apă de maximum 10 litri/metru pătrat în Munţii Banatului şi Munţii Meridionali, iar joi, 3 octombrie, acumulările de apă nu vor depăşi 5 litri/metru pătrat. La munte, precipitaţiile vor fi sub formă de ninsoare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cele mai tari feluri în care poţi să-ţi dai demisia – GALERIE VIDEO

    În continuare, un grupaj de demisii mai puţin obişnuite:

     

     

    Marina Shifrin

    O demisie teatrala:

    Poţi demisiona îmbrăcat ca în banană: