Tag: refuz

  • Cum arată azi viaţa primului angajat al Microsoft în România

    NU MI-AM PROPUS NICIODATĂ SĂ FIU MANAGER, IAR ÎN STUDENŢIE AVEAM O PĂRERE DESTUL DE DISTORSIONATĂ DESPRE ACEASTĂ NOŢIUNE. Îmi doream în schimb să fiu cercetător ştiinţific principal„, îşi aminteşte Silviu Hotăran, primul angajat al Microsoft România şi CEO al companiei timp de mai bine de 12 ani, despre aspiraţiile de la începutul carierei sale, când scria cod pentru Institutul de Tehnică de Calcul din Bucureşti. Un traseu diferit l-a adus în prezent la conducerea filialei locale a companiei de training GKTI, ghidat de experienţa dobândită în management şi, după cum spune el, de mai multe „întâlniri decisive„.

    „În octombrie sărbătoresc 22 de ani de la conversaţia care mi-a schimbat viaţa”, calculează Hotăran. Era 1991 când a constatat că viitorul cercetării subvenţionate de stat este fragil şi a părăsit Institutul de Cercetări pentru Tehnică de Calcul (ITC), împreună cu câţiva colegi, pentru a merge în mediul privat. I-a convins atunci pe francezii de la compania de software de gestiune Ciel să îşi deschidă o filială în România. Francezii au venit, dar i-au făcut o propunere pe care a considerat-o ciudată: conducerea companiei, ofertă venită chiar din partea omologului său din Franţa, Pierre Yves Morlait. „Nu îmi place şi nu mă interesează managementul„, i-a spus Hotăran atunci, dar apoi, gândindu-se că nu va putea să scrie cod toată viaţa, a acceptat postul.

    A impus totuşi o condiţie: „Dacă într-un an nu dau rezultate, mă lăsaţi să vin înapoi la scris cod„. Rezultatele au venit însă odată cu fixarea ţintei ca Ciel să devină una dintre cele mai vizibile companii de software de pe piaţă. „Vizibilă, nu bănoasă, pentru că nu puteai să faci bani mulţi în România din software pe o piaţă care nu era protejată de legea copywright-ului.„

    Odată cu vizibilitatea Ciel, Hotăran a devenit şi el însuşi vizibil şi a primit într-o zi un telefon care avea să îi schimbe din nou viaţa. Gigantul Microsoft venea în România şi îl voia pe el ca prim angajat. Şi de această dată, chiar dacă era vorba despre un brand de renume, a avut nevoie de un răgaz de trei zile de gândire.

    După care a acceptat să conducă Microsoft România: „Cu toate că am avut un singur titlu, de director general, job description-ul s-a schimbat în permanenţă.„ Iar după opt ani, în 2004, s-a luat hotărârea ca el să conducă operaţiunile Microsoft pentru 12 ţări din Europa de Sud-Est: „Prima întrebare pe care mi-am pus-o când am ajuns în poziţia asta a fost care este valoarea mea adăugată.„ Îşi dorea să nu fie un manager preocupat doar de cifre şi rapoarte, prin urmare a investit timp în lucrul cu angajaţii din fiecare cele 12 ţări. Este de fapt perioada care l-a determinat să identifice principala sa pasiune, care a condus la activitatea lui de astăzi, consultanţa în management, pe care el o descrie drept „antreprenoriat educaţional„.

    PĂRĂSIREA FUNCŢIEI DE CEO AL MICROSOFT PENTRU DOMENIUL CONSULTANŢEI A FOST POATE UNA DINTRE CELE MAI SURPRINZĂTOARE MUTĂRI ALE ANULUI 2008, dar „a fost o plecare pregătită timp de aproape doi ani„, potrivit lui Hotăran. A înfiinţat firma Semper Human, după iniţialele numelui său, şi s-a alăturat grupului elveţian de consultanţă în management Gustav Käser Training International (GKTI), fondat de Gustav Käser în 1963. Grupul este format în prezent din 100 de traineri, care au ca numitor comun experienţa de zeci de ani în management. Un program pilot de leadership cu echipa Gustav Käser din 1998, perioadă când era CEO la Microsoft, l-a influenţat în alegerea francizei, preferată unei afaceri pe cont propriu.

  • Raidul american în Somalia viza un lider kenyan Al-Shabaab

     Totuşi, rezultatul operaţiunii nu este clar.

    “Operaţiunea nu s-a soldat cu capturarea lui Ikrima”, s-a limitat să declare purtătorul de cuvânt al Pentagonului George Little.

    Potrivit unor relatări de presă, Abdulkadir Mohamed Abdulkadir a fost ucis, însă militarii de elită americani au fost nevoiţi să părăsească locul operaţiunii înainte de a putea confirma decesul acestuia.

    “Militarii americani au condus această operaţiune cu o precizie inegalabilă şi au demonstrat că Statele Unite pot aplica o presiune directă asupra liderilor Al-Shabaab în orice moment”, a adăugat Little.

    Unul dintre membrii liderilor Al-Shabaab, Moalim Abdirahman Abu-Isa, a confirmat, la rândul său, uciderea unuia dintre combatanţii săi, însă nu a precizat identitatea acestuia, şi a afirmat că mai mulţi militari americani au fost răniţi în timpul asaltului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Zgonea vrea să recepţioneze clădirea Palatului Parlamentului, pentru a se putea accesa fonduri europene

     “Vreau să facem recepţia. Această clădire mănâncă bani mulţi de 23 de ani şi nu s-a încheiat niciodată recepţia. Dacă nu este recepţionată, nu este cadastrată, neavând cadastru nu putem aplica pentru fonduri europene”, a afirmat Valeriu Zgonea.

    El a spus că fără recepţia clădirii nu se poate face nimic, cum ar fi accesarea de fonduri europene pentru instalaţiile de încălzie, de energie electrică, pentru deşeuri.

    “Noi nu putem să accesăm fonduri pentru că nu avem instrumente, documente care să confere statului român că este proprietarul acestei clădiri şi atunci este exclus din strat de la fonduri europene”, a adăugat Zgonea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Radulian, despre SEISMELE de la Galaţi: Nu sunt influenţate de exploatări. Se pot produce alunecări

     La finalul unei şedinţe care a avut loc luni la sediul INFP de la Măgurele, Mircea Radulian a susţinut o serie de declaraţii alături de Tudor Prisecaru, secretar de stat pentru Cercetare în Ministerul Educaţiei.

    Radulian a explicat că forajele din zonă se fac la adâncimi între 100 şi 700 de metri, în timp ce cutremurele s-au produs la 5 – 10 kilometri. În plus, exploatările în zonă se fac de aproximativ 40 de ani, perioadă în care nu s-au înregistrat “fenomene speciale”, şi există astfel de exploatări din Moldova, în toată Câmpia Română până spre vest, a completat Radulian.

    Tudor Prisecaru a spus la rândul său că OMV Petrom, care face exploatări în zonă, nu dispune de o tehnologie care să permită forarea la o adâncime mai mare de 1.000 de metri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cezar Preda: Băsescu a vrut să facă un partid de măicuţe, nu i-a ieşit, a făcut partid de frustraţi

     Vicepreşedintele PDL, deputatul Cezar Preda, a declarat, într-o conferinţă de presă, că din Partidul Mişcarea Populară fac parte “oameni fără niciun Dumnezeu”, iar Traian Băsescu “a încercat să facă un partid de măicuţe, dar nu i-a ieşit” şi a făcut “un partid de frustraţi”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    El a lansat acest atac după ce săptămâna trecută preşedintele fundaţiei, Marian Preda, s-a aflat la Buzău pentru a lansa Mişcarea Populară, el spunând atunci că Cezar Preda, care a lipsit de la eveniment, “preferă să atace dreapta politică decât să se lupte cu cei aflaţi la guvernare”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • America, din nou la marginea prăpastiei

    Începând de marţi, 1 octombrie, americanii nu pot vizita parcurile naţionale, muzeele finanţate de guvern, site-urile administraţiei federale, emblematicul Capitoliu, Arhiva Naţională sau grădina zoologică administrată de Institutul Smithsonian. Inspectorii Fiscului şi ai agenţiei care supraveghează siguranţa alimentaţiei nu sunt la datorie, iar veteranii nu pot accesa compensaţiile la care sunt îndreptăţiţi prin lege.

    Biroul de Statistici în domeniul Muncii a anunţat că nu va prezenta raportul privind şomajul. Sancţi-unile financiare şi economice impuse de SUA împotriva Iranului ar putea deveni ineficiente din cauza perturbării activităţii Trezoreriei. Toate acestea sunt efecte ale impasului politic de la Washington, care a forţat guvernul să intre într-un nou an fiscal fără un buget aprobat de legislativ. Astfel, gu-vernul federal a suspendat o parte din operaţiuni, trimiţând aproximativ 800.000 de angajaţi în şomaj tehnic până ce politicienii se vor împăca.

    Situaţia contractorilor – firmele care lucrează pentru guvern – este sub semnul întrebării. America poate conta pe serviciile esenţiale, precum aeroporturi, şcoli, poştă, servicii sociale şi medicale, transport public, justiţie, închisori federale, serviciile de imigraţie sau apărarea. Congresul şi Casa Albă nu reuşesc să negocieze o soluţie de compromis: Partidul Republican, majoritar în Camera Reprezentanţilor, se afişează divizat, diverse grupuri încercând să-şi impună propriile revendicări în schimbul deblocării activităţii guvernului, în timp ce Casa Albă, protejată de majoritatea Democrată din Senat, nu pare dispusă să accepte compromisuri şi transmite mesajul că republicanii au luat statul ostatic.

    „Nu vor exista negocieri. Americanii nu sunt pioni într-un fel de joc politic. Nu poţi cere răscum-părare în schimbul unui guvern funcţional“, a declarat săptămâna trecută preşedintele Barack Obama, citat de Bloomberg.

    Războiul rece de la Washington pare că va inghiţi şi următorul moment politic important, ma-jorarea plafonului datoriei de stat. Politicienii trebuie să acţioneze până la 17 octombrie, când va fi atinsă limita curentă a datoriei publice, de 16.700 miliarde de dolari. Departamentul Trezoreriei susţine că, după această dată, guvernul va mai dispune de numai 30 miliarde de dolari, care ar urma să fie epuizate în maximum două săptămâni. Astfel, în lipsa acţiunii politice, intrarea guvernului SUA în încetare de plăţi ar urma să aibă loc undeva înainte de 1 noiembrie.

    Liderul republicanilor, preşedintele Camerei Reprezentanţilor John Boehner, unul dintre cei mai influenţi congresmeni de ambele părţi ale spectrului politic, încearcă să reunească opoziţia în spa-tele unui proiect de compromis menit să rezolve toate problemele ţării: să dezlănţuie guvernul fed-eral, să ridice plafonul datoriei de stat şi să determine puterea să accepte cât mai multe priorităţi ale republicanilor. Boehner este presat însă din mai multe direcţii de diferitele grupuri care s-au conturat în masa celor 232 de republicani din Cameră.

    Un prim grup vrea să se folosească de negocierile pe buget şi plafonul datoriei publice pentru a obţine concesii din partea preşedintelui Obama în zona de reducere a taxelor. Alţi republicani înclină către o reconciliere cu Casa Albă şi îi cer lui Boehner să permită revenirea guvernului la starea nor-mală de funcţionare şi să renunţe la revendicările legate de Affordable Care Act, legea reformei în sănătate supranumită „Obamacare“, aprobată în 2010, cea mai importantă victorie din primul man-dat al lui Obama şi principalul punct sensibil pentru conservatorii Tea Party. Aproximativ 100 de re-publicani nu se aliniază explicit niciunui curent, nefiind clar pe câte voturi poate conta Boehner. Liderul republican este însă un negociator abil capabil de compromisuri surprinzătoare, contând nu o dată pe voturi democrate pentru a depăşi situaţii de impas.

     

  • Ponta: Poliţia Rutieră nu merge la autorităţile locale, rămâne o perioadă în sistem centralizat

     “Am discutat, e o opinie majoritară în USL, Poliţia rutieră, cel puţin o perioadă – nişte ani de acum încolo – nu merge către autorităţile locale, rămâne în sistem centralizat”, a spus Ponta.

    El a precizat că România nu este încă pregătită pentru trecerea Poliţiei Rutiere către autorităţile locale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Reacţia lui Vasile Blaga după ce Ungureanu a cerut sprijinul tuturor partidelor de dreapta pentru candidatura la prezidenţiale

     “Noi avem proceduri interne deja stabilite. De astăzi, cei care doresc să candideze din parea PDL la funcţia de preşedinte al României trebuie să-şi depună candidatura la preşedintele partidului, termenul este până duminică seară”, a precizat Blaga, arătând că apoi candidaturile vor fi validate de Comisia PDL pentru statut, etică şi litigii, iar candidaţii înscrişi în competiţia internă a partidului vor trebui să convingă, în teritoriu, organizaţiile că sunt cei mai buni pentru a reprezenta partidul.

    “Eu sper şi am convingerea că va exista raţiunea necesară din partea tuturor membrilor noştri, astfel încât cel desemnat să poată să convingă pe urmă formaţiunile de centru, pe cei care gândesc şi împărtăşesc valorile, ca să susţină şi pe urmă să putem să convingem anul viitor şi electoratul. Noi discutăm de PDL şi de procedurile noastre interne”, a adăugat Vasile Blaga.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Iliescu, despre situaţia din USL: Oameni suntem. Şi în familie, soţ şi soţie, se mai ciondănesc

     “Măi, oameni suntem. Şi în familie, soţ şi soţie, se mai ciondănesc. Totul e să fie privit cu înţelepciune totul, inclusiv observaţiile unora sau altora. Eu nu cred că sunt lucruri esenţiale care să zdruncine elementul de bază şi conştiinţa faptului că numai uniţi se poate continua”, a spus Iliescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • NOUL COD RUTIER – Ponta: Suspendăm permisul dacă amenzile nu sunt plătite în 30 de zile

     Ponta a anunţat că a avut o ultimă discuţie cu ministrul de Interne, Radu Stroe, asupra Codului rutier, urmând ca la nivelul USL să se decidă dacă actul normativ va fi promovat printr-o ordonanţă de urgenţă sau printr-un proiect de lege, precum şi dacă vor fi aduse alte modificări.

    Ponta a precizat că în cazul celor cu amenzi neplătite în termen de 30 de zile li se va suspenda permisul de conducere până la plata amenzii.

    “Era o problemă de aplicare în sensul în care omul îşi plătea amenda şi noi nu ştiam că şi-a plătit-o şi-i suspendam permisul. Am găsit o soluţie pe care o discutăm şi cu domnul Chiţoiu, cu un cont unic, şi cu faptul că poliţia nu poate suspenda permisul cuiva decât după ce verifică la 30 de zile după că în acel cont unic nu s-a plătit amenda”, a explicat premierul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro