Tag: China

  • Cel mai bogat om din China cumpără compania care acordă Globurile de Aur pentru 1 miliard de dolari

    Magnatul Wang Jianlin, cel mai bogat om din China, a cumpărat prin compania sa, Dalian Wanda, Dick Clark Productions, compania care decernează Globurile de Aur, dar şi trofeul Miss America şi Billboard Music Awards, pentru o sumă de 1 miliard de dolari, relatează BBC.

    Societatea conglomerat Dalian Wanda (cu interese în diferite industrii), deţinută de magnatul Wang Jianlin, a plătit 1 miliard de dolari pentru Dick Clark Productions, compania care acordă Globurile de Aur şi care se ocupă, de asemenea, de concursul de frumuseţe Miss America şi de Billboard Music Awards.

    Compania lui Jianlin, controlează deja lanţul american de cinematografe AMC, al doilea ca mărime din Statele Unite, precum şi Legendary Entertainment, compania co-producătoare a unor filme de succes, printre care “Godzilla” şi “The Dark Knight Rises”, care se află în coaliţie cu Sony Pictures.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O femeie a păcălit 20 de bărbaţi să-i cumpere fiecare un iPhone 7. Vedeţi ce a făcut cu banii

    O femeie din China a găsit o metodă inedită de a obţine bani pentru a-şi cumpăra o casă, scrie Esquire.

    Potrivit BBC, o bloggeriţă din CHina cu pseudonimul Proud Qiaoba a scris un articol despre prietena ei Xiaoli (tot pseudonim) din Shenzen, China. Conform spuselor lui Qiaoba, Xiaoli le-a cerut celor 20 de bărbăţi cu care se vedea să-i cumpere fiecare un iPhone 7. Aceştia s-au conformat, iar femeia a luat smartphone-urile şi le-a revândut pentru suma de 16.000 de dolari pe care i-a folosit ca avans la achiziţionarea unei case la ţară.

    “Xiaoli nu are o familie bogată. Mama ei este casnică şi tatăl este un simplu muncitor. Părinţii îmbătrânesc şi nu au resursele necesare pentru a-i cumpăra lui Xiaoli o casă. Este incredibil că această metodă a funcţionat”, a scris Proud Qiaoba. 

  • O femeie a păcălit 20 de bărbaţi să-i cumpere fiecare un iPhone 7. Vedeţi ce a făcut cu banii

    O femeie din China a găsit o metodă inedită de a obţine bani pentru a-şi cumpăra o casă, scrie Esquire.

    Potrivit BBC, o bloggeriţă din CHina cu pseudonimul Proud Qiaoba a scris un articol despre prietena ei Xiaoli (tot pseudonim) din Shenzen, China. Conform spuselor lui Qiaoba, Xiaoli le-a cerut celor 20 de bărbăţi cu care se vedea să-i cumpere fiecare un iPhone 7. Aceştia s-au conformat, iar femeia a luat smartphone-urile şi le-a revândut pentru suma de 16.000 de dolari pe care i-a folosit ca avans la achiziţionarea unei case la ţară.

    “Xiaoli nu are o familie bogată. Mama ei este casnică şi tatăl este un simplu muncitor. Părinţii îmbătrânesc şi nu au resursele necesare pentru a-i cumpăra lui Xiaoli o casă. Este incredibil că această metodă a funcţionat”, a scris Proud Qiaoba. 

  • China depăşeşte faza de copiere a produselor şi se axează pe inovaţia ştiinţifică

    China se concentrează pe inovaţia ştiinţifică, trecând de la faza de copiere a unor produse şi componente la etapa de căutare a noilor cunoştinţe, cheltuielile ţării pentru dezvoltare şi cercetare reprezentând 2% din PIB, potrivit Quartz.

    Guvernul chinez dezvoltă sisteme de inovare în ţară, investind în aproape 100 de parcuri tehnologice şi ştiinţifice, universităţi şi instituţii de cercetare guvernamentală, care le oferă sprijin noilor întreprinderi. În 2013, guvernul chinez şi mediul de afaceri au investit aproximativ 190 de milioane de dolari în cercetare-dezvoltare, cifră care reprezintă aproape 40% din investiţiile anuale de cercetare-dezvoltare din SUA.

    Autorii articolului din publicaţia Quartz au identificat trei etape ale dezvoltării Chinei. Prima implică trecerea de la copierea componentelor la realizarea unui produs adecvat unui scop. Urmează etapa care vizează atingerea standardelor mondiale şi trecerea de la căutarea de noi resurse la căutarea de noi cunoştinţe.

    Citiţi mai multe pe â

  • În anul 1958, Mao Zedong a ordonat uciderea tuturor vrăbiilor! Motivul a fost unul hilar, dar urmările au fost înspăimântătoare: zeci de milioane de oameni au murit

    Dezastrele ecologice au reprezentat, de-a lungul timpului, un lucru comun pentru omenire, dar niciunul nu se poate compara cu cel care a început în China în anul 1958. Mao Zedong, liderul Republicii Populare Chineze a decretat ca toate vrăbiile să fie omorâte.

    Potrivit celor spuse de acesta, vrăbiile ar fi stat în calea dezvoltării economice a statului. Nu există informaţii cu privire la numărul vrăbiilor din China de la acea dată, dar se presupune că acesta ar fi fost în jur de 600.000.000, iar sute de milioane au fost ucise, lucru care a cauzat o problemă gravă ce a marcat următorul an.

    Vezi aici de ce Mao Zedong a ordonat uciderea tuturor vrăbiilor! Motivul a fost unul ilar, dar urmările au fost înspăimântătoare: zeci de milioane de oameni au murit

  • Compania BMW cheamă în service 136.000 de vehicule vândute în Statele Unite

    Compania BMW va chema în service 136.000 de maşini vândute în Statele Unite, pentru remedierea unei probleme la pompele de alimentare cu carburant, anunţă autorităţile americane, citate de site-ul agenţiei Reuters.

    Compania BMW a transmis că defecţiunea, care a generat chemări în service şi pe pieţele din China, Japonia şi Coreea de Sud, provoacă oprirea motorului în anumite situaţii, fără însă a se înregistra victime în urma incidentelor.

    Vehiculele care vor fi chemate în service-uri pentru remedierea defecţiunilor sunt fabricate în perioada 2007-2012, fiind modele BMW X5 3.0si, X5 4.8i, X5 M, X5 xDrive30i, X5 xDrive35i, X5 xDrive48i, X5 xDrive50i, precum şi X6 x Drive35i, X6 xDrive50i, X6 M şi X6 ActiveHybrid, au transmis autorităţile americane.

    Probleme similare sunt la modele BMW 535i xDrive Gran Turismo, 535i Gran Turismo, 550i xDrive Gran Turismo, 550i Gran Turismo, BMW 528i, 535i, 535i xDrive, 550i, 550i xDrive, 535i ActiveHybrid, 640i Convertible, 650i Convertible, 650i xDrive Convertible, 650i Coupe şi 650i Coupe xDrive.

  • A împrumutat bani de la prieteni pentru a deschide o afacere. Ce a reuşit să facă după este fabulos

    Jack Ma sau Ma Yun este fondatorul grupului chinez de comerţ electronic Alibaba, cel care a devenit cel mai bogat om din China în 2014, în urma listării companiei pe bursa din New York. Listarea i-a adus lui Alibaba o sumă record de 25 de miliarde de dolari, compania ajungând la o valoare de piaţă de peste 200 de miliarde de dolari. Acum, Jack Ma este al doilea cel mai bogat om din China cu o avere de 28 de miliarde de dolari, înaintea lui fiind doar Wang Jinalin cu o avere de 33 de miliarde de dolari. 

    Ma s-a născut în oraşul Hangzhou din provincia chineză Zhejiang. Când era copil, şi-a dorit să înveţe limba engleză şi, pentru a-şi împlini ţelul, mergea cu bicicleta 45 de minute în fiecare zi spre un hotel din apropierea locului în care trăia pentru a conversa cu turiştii de acolo. Ma le oferea acestora servicii de ghid fără să le ceară bani, doar pentru a-şi îmbunătăţi cunoştinţele de limba engleză.

    Ulterior, a urmat cursurile Hangzhou Teacher’s Institute, unde a fost acceptat la a patra încercare, după ce a picat de trei ori examenul. Le-a absolvit în 1988, obţinând astfel licenţa în Limba Engleză. După studii, a devenit lector universitar la catedra de engleză şi comerţ universitar din cadrul Universităţii Hangzhou Dianzi. Ulterior, Jack Ma a renunţat la cariera de profesor şi şi-a înfiinţat propria firmă de traduceri, cu 60.000 de dolari, împrumutaţi de la prieteni, profitând astfel de intensificarea comerţului dintre China şi Statele Unite ale Americii.

    A ajuns astfel să viziteze Statele Unite ale Americii, iar, în perioada în care se afla acolo, un prieten i-a arătat modul în care funcţionează internetul. Amicul său i-a spus că totul se află pe internet şi, pentru a testa acest lucru, Ma a dat o căutare după cuvântul bere. Rezultatele nu i-au oferit vreun rezultat din China. De fapt, nu a găsit aproape nimic despre ţara sa pe internet. Această experienţă i-a dat ideea fondării unei noi afaceri. În 1995, la întoarcerea în ţară, Ma a pus bazele China Pages, un site prin care centraliza companiile chinezeşti căutate de clienţii din străinătate şi despre care se spune că este prima afacere în mediul online a ţării.

    Prima sa companie a fost totuşi un eşec, astfel că, în 1998 – 1999, a preluat conducerea unei companii din domeniul tehnologiei informaţiei fondate de Centrul de Comerţ Electronic Internaţional din China, un departament al Ministerului de Comerţ Exterior şi Cooperare Economică. În 1999, Ma a pus bazele Alibaba, un site business-to-business care serveşte în prezent mai mult de 79 de milioane de membri din peste 240 de ţări şi teritorii. În noiembrie 2012, volumul tranzacţiilor online al Alibaba a depăşit un trilion de yuani, după acest prag Ma fiind etichetat drept ”Trillion Hou„, expresie chinezească ce se traduce ”Marchizul trilionului de yuani„.

    Fondatorul Alibaba ocupă locul 33 în clasamentele celor mai bogaţi oameni din lume întocmite de Forbes şi Bloomberg. În prezent, Jack Ma este preşedinte executiv al grupului Alibaba, format din nouă subsidiare importante – Alibaba.com, Taobao Marketplace, Tmall, eTao, Alibaba Cloud Computing, Juhuasuan, 1688.com, AliExpress.com şi Alipay.

  • Preţul petrolului rămâne peste pragul de 50 de dolari barilul

    Preţul petrolului a rămas peste pragul de 50 de dolari barilul, la 50,56 dolari în New York, după ce luni a scăzut cu 0,7% în urma anunţului Irakului că vrea să fie scutit de la tăierile de producţie orchestrate de OPEC.

    Liderul Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol se va întâlni cu oficialii irakieni marţi în Bagdad.

    Zincul, folosit pentru galvanizarea oţelului, a crescut cu 4,8% la maximul ultimilor cinci ani. Preţul minereului de fier a urcat la maximul ultimelor două luni.

    “Pe partea de cerere, oţelul este un indicator puternic. În timp ce piaţa imobiliară se răceşte, infrastructura din China încă arată promiţător, iar susţinerea va impulsiona cererea”, a spus Helen Lau, analist la Argonaut Securities. ​

  • De ce importă Dubai nisip. “Am fost şocat să aflu că oamenii se bat pentru nisip”

    „Am fost şocat să aflu că oamenii se bat pentru nisip. Lucrez de peste 20 de ani în sectorul dedicat mediului înconjurător, dar nu mă aşteptam ca nisipul să fie o resursă atât de disputată”, a declarat Pascal Peduzzi, cercetător în cadrul Naţiunilor Unite.

    Peduzzi se afla în Jamaica în urmă cu şase ani studiind eroziunea plajelor când localnici i-au spus că oamenii mafiei locale veneau pe plajă în mijlocul nopţii şi luau nisip cu sacii, informează BBC.

    Piaţa de nisip şi pietriş din SUA a fost evaluată la 8.3 miliarde de dolari anul trecut, potrivit USGS. Iar cererea pentru nisip va creşte cu până la 5.5% în fiecare an până în 2018, conform unui raport din decembrie 2014 al Freedonia Group.
    Cererea de nisip a crescut foarte mult în special în China şi India. Dezvoltările de clădiri noi, baraje, poduri şi drumuri în China  au crescut foarte mult cererea pentru nisip. De fapt, s-a utilizat mai mult nisip în China în ultimii patru ani decât a folosit SUA în ultimul secol, potrivit lui Peduzzi.

    Nisipul este utilizat ca material de construcţii încă din anul 3500 î. Ch. Iar odată cu boom-ul global din construcţii şi cererea de nisip a explodat. În 2014 aproximativ 196 milioane de tone de nisip şi pietriş au fost utilizate pe glob, potrivit US Geological Survery. După apă, nisipul este cea mai folosită resursă naturală. Acesta se regăseşte în filtre, ecrane de smartphone-uri şi chiar pasta de dinţi.

    Chiar şi Emiratele Arabe Unite au importat nisip, pietriş şi pietre în valoare de 456 milioane de dolari în 2014, potrivit Naţiunilor Unite. De ce? Deşi Dubaiul se află în inima deşertului, nisipul de acolo nu poate fi folosit la construcţii deoarece este mult prea fin.

    În State cererea de nisip a crescut foarte mult din cauza fracturării hidraulice (fracking) pentru că prin această tehnologie de foraj este utilizată foarte multă apă, nisip şi chimicale. Din 2011 până în 2014, cererea de nisip pentru fracking a crescut de la 24 milioane de tone la 59 milioane de tone, însă a scăzut la 50 milioane de tone în 2015.

    Plajele de pe glob s-au micşorat cu 40 de metri din 1968 până în 2008, este de părere Pascal Peduzzi.

    „Încă avem foarte mult nisip, dar pentru că îl utilizăm atât de mult nisipul ar putea deveni o resursă pe cale de dispariţie. Nu spun că nu ar mai trebui să folosim nisip, ci doar să fim mai conştienţi în utilizarea acestuia”, spune Peduzzi. 
     

  • A pornit la drum ca o simplă muncitoare într-o fabrică. Anul trecut a devenit cea mai bogată femeie din China. Cum a reuşit

    Zhou Qunfei a fondat Lens Technology, o companie producătoare de ecrane pentru telefoane mobile şi tablete care a ajuns în prezent la vânzări de 2,35 miliarde de dolari şi peste 80.000 de angajaţi, potrivit presei internaţionale. Cândva o simplă muncitoare în fabrică, Zhou Qunfei a devenit anul trecut cea mai bogată femeie din China, cu o avere estimată la 7,8 miliarde de dolari.

    Mult timp aflată în umbră, Qunfei a devenit cunoscută publicului larg după listarea la bursă a companiei sale, în martie 2015. Aceasta a înregistrat atunci o creştere spectaculoasă a acţiunilor, de peste 300%, la debutul pe piaţa de capital. Mai mult decât averea sa impresionantă, evoluţia carierei sale are o poveste demnă de filmele hollywoodiene.

    Zhou Qunfei a fost ultimul dintre cei trei copii ai unei familii sărace din provincia chineză Hunan. Mama sa a murit când ea avea doar cinci ani, iar tatăl său, un fost soldat, era parţial orb şi cu o mână accidentată. Aşadar, condiţiile au determinat-o să muncească cot la cot cu tatăl său şi cei doi fraţi în agricultură şi creşterea animalelor, în principal pentru subzistenţă. În tot acest timp, Zhou a fost singura dintre fraţi care a urmat liceul, reuşind să fie şi un elev model, după spusele profesorilor săi. La 16 ani tânăra s-a mutat în Shenzen, cu familia unchiului său, într-o zonă cu economie dezvoltată, unde avea posibilitatea să muncească în timpul studiilor. A urmat cursurile Universităţii din Shenzen, iar în acelaşi timp şi-a căutat de muncă prin împrejurimile acesteia. A devenit astfel specialistă în contabilitate, operaţiuni pe calculator şi şi-a luat şi licenţa pentru conducerea vehiculelor utilitare. Singurul său regret este acela că nu a învăţat engleza.

    Deşi a visat întotdeauna să devină designer de modă, Zhou Qunfei a fost nevoită la un moment dat să lucreze într-o mică fabrică de ceasuri, unde era plătită cu 180 de yuani pe lună. Nemulţumită de condiţiile de muncă, după trei luni a decis să-şi dea demisia, expunând motivele, însă cu o atitudine recunoscătoare, fapt care l-a determinat pe şeful său să o avanseze.

    Totuşi, la doar 22 de ani, în 1993, Zhou Qunfei a decis să îşi deschidă propria companie cu bani economisiţi, aproximativ 3.000 de dolari, împreună cu fratele, sora sa şi doi veri. La începutul afacerii lor, au lucrat dintr-un apartament. Mica sa firmă promitea clienţilor ecrane de ceas de înaltă calitate – pe baza învăţăturilor câştigate de antreprenoare în fabrică. A dat lovitura în 2001, când compania sa a câştigat un contract pentru realizarea ecranelor de telefoane mobile pentru gigantul electronic TCL Corporation.

    În 2003, când încă mai producea şi ecrane pentru ceasuri, compania lui Zhou a primit o solicitare din partea Motorola pentru a realiza ecranul noului lor telefon, într-o perioadă de tranziţie de la ecranele de plastic la cele de sticlă. În acest context, antreprenoarea a pus bazele companiei Lens Technology – numită strategic, pentru clienţii care ar căuta pe internet „lens“. Din acel an compania a început să primească diverse solicitri de la producători de telefoane precum HTC, Nokia şi Samsung Electronics.

    După producerea ecranului pentru noul şi popularul iPhone, în 2007, compania a devenit unul dintre marii jucători pe această piaţă. În prezent, Lens Technology produce ecranele touch screen pentru Apple, Samsung sau Huawei. Aproximativ 75% din veniturile sale venind de la Apple şi Samsung. În aprilie 2015, compania avea circa 60.000 de angajaţi, 32 de fabrici şi avea în plan să realizeze peste un miliard de ecrane de sticlă. În martie acelaşi an, aniversând 22 de ani de la înfiinţarea primului său start-up, Lens Technology a fost înscrisă la bursa din China.

    Preţul de vânzare a crescut cu până la 44% în prima zi şi, ulterior, cu 10% pe zi, timp de 13 zile, din 19 martie până în 2 aprilie. În timpul lansării ofertei publice iniţiale din 2015, averea lui Zhou – care deţine 87,8% din acţiuni – a crescut cu 452%, detronând-o pe Chen Lihua, cea mai bogată femeie din China. De asemenea, Zhou Qunfei se află pe lista celor mai bogate femei din lume care şi-au făcut singure averea şi una dintre cele mai bogate femei din industria tehnologică.

    Zhou Qunfei a fost căsătorită cu fostul său şef, cel al fabricii unde a lucrat în adolescenţă, cu care are o fiică ce studiază în străinătate. În 2008 s-a recăsătorit cu Zheng Junlong, un fost coleg din aceeaşi fabrică, ce în prezent se află în boardul Lens şi deţine 1,4% din acţiunile companiei. Cei doi au împreună un fiu de şapte ani şi locuiesc în reşedinţa de 27 de milioane de dolari din Hong Kong. Deşi spune că munca este hobby-ul său principal, Zhou este pasionată de alpinism şi ping-pong. Povestea vieţii sale a devenit o sursă de inspiraţie pentru milioane de muncitori din China, cărora în fiecare interviu acordat Zhou le dezvăluie că marele său secret a fost dorinţa continuă de a învăţa.