BusinessMagazin

Tag: alegeri

  • Grecia evită pe ultima sută de metri alegerile anticipate. Ce a obţinut Papandreou arătând pisica referendumului

    “Ultimul lucru de care îmi pasă e postul meu. Nu mă interesează dacă nu sunt reales. A venit vremea pentru un nou efort… Nu am văzut niciodată politica drept o profesie”, a declarat Giorgios Papandreou, citat de Reuters, sugerând că e gata să renunţe la funcţia de prim-ministru dacă aceasta va garanta un guvern de coaliţie mai solid. 153 de parlamentari şi-au acordat votul de încredere, iar 145 au votat împotrivă.

    Noul guvern de coaliţie – din care probabil nu va face parte Noua Democraţie, partidul conservator de opoziţie condus de Antonis Samaras, care a cerut până în ultima clipă demisia lui Papandreou şi convocarea de alegeri anticipate – va trebui să asigure aprobarea noului pachet de susţinere pentru Grecia din partea UE şi a FMI şi toate măsurile de austeritate aferente.

    Premierul Papandreou a stârnit un scandal uriaş în ultima săptămână, în zona euro şi în afara ei, cu anunţul că va cere un vot de încredere parlamentului şi va convoca un referendum asupra viitoarei linii de credit UE-FMI pentru Grecia, în valoare de 130 de miliarde de euro. Pentru Papandreou, să ameninţe partidele cu referendumul era ultima carte pe care putea s-o joace în favoarea programului cu UE, după ce a pierdut treptat sprijinul parlamentarilor, atât al celor din opoziţia mobilizată de adversarul său Antonis Samaras, extrem de dornic să provoace alegeri anticipate şi să preia el guvernarea, cât şi al unora dintre socialişti, iar din stradă era ameninţat zilnic cu revolte şi greve.

    Noua linie de credit UE-FMI este condiţionată de un plan de reducere a datoriei Greciei de la 160% la 120% din PIB până în 2020, plan bazat pe un pilon intern (măsuri drastice de austeritate şi privatizări consistente) şi unul extern (creditorii privaţi acceptă o pierdere de 50% din valoarea nominală a obligaţiunilor elene deţinute). Planul de reducere a datoriei se va derula sub supravegherea “Grupului operativ de asistenţă tehnică”, condus de neamţul Horst Reichenbach şi format din experţi străini care vor asista guvernul la privatizări şi colectarea veniturilor.

    Aceste condiţii dure, percepute de mulţi politicieni drept o încălcare a suveranităţii Greciei, explică de ce Papandreou n-a mai găsit aceeaşi susţinere politică de la rundele precedente de măsuri de austeritate trecute prin parlament din mai 2010 încoace, adică de când a fost aprobat actualul pachet de susţinere de la UE-FMI, în valoare de 110 miliarde de euro.

    Dar nu e prima dată când premierul a vrut un referendum fiindcă s-a împiedicat de partide: la începutul lui iunie a afirmat că e nevoie de un referendum pentru revizuirea constituţiei, cu scopul de a limita numărul de mandate parlamentare şi a face mai uşoară urmarirea penală a oficialilor guvernamentali pentru erori de management şi corupţie. Ideea n-a mers însă mai departe: parlamentul a aprobat atunci o nouă rundă de măsuri de austeritate, eveniment eclipsat de violenţele de stradă care au culminat la 29 iunie.

  • Preda: Loc la dreapta PDL nu e decât pentru formaţiuni ultraconservatoare şi fundamentalişti religioşi

    “Loc la dreapta PDL nu e decât pentru formaţiuni ultraconservatoare, y compris pentru fundamentalişti religioşi. Mă tem că acest loc nu reprezintă azi mai mult de 3-4 procente, adică mai puţin decât actualul prag electoral”, afirmă Preda, referindu-se la proiectul formaţiunii Noua Republică, condusă de teologul Mihail Neamţu şi susţinut de fostul ministru Sebastian Lăzăroiu, caracterizat de Preda drept “un sociolog din ce în ce mai angajat, dar fără de partid”.

    Ca să evite pierderea de viteză electorală de pe urma căreia ar câştiga formaţiuni situate şi mai la dreapta PDL, aşa cum este Noua Republică, PDL trebuie să-şi asume însă “o parte esenţială a dreptei, cea care a fost abandonată de PNL atunci când acest partid a ales să se arunce în braţele stângii”, consideră Preda.

    În opinia lui, cele cinci idei liberale sunt următoarele: politicienii slujesc cetăţeanul, nu statul; sectorul privat şi cel public au o demnitate egală; scopul ultim al politicilor trebuie să fie creşterea economică, nu diminuarea deficitului public; funcţia esenţială a statului este protecţia vieţii, bunurilor şi libertăţilor individuale; moderaţia, capacitatea de a discuta cu ceilalţi parteneri politici, e soluţia ieşirii din izolare.

    “Statul trebuie să producă protecţie, de la previzibilitatea de care au nevoie actorii economici la compasiunea pentru actorii neeconomici lipsiţi de resurse. Doar ignoranţii pot crede că, în faţa crizei, statul trebuie să demisioneze. Lumea modernă e strâns legată de rafinarea modalităţilor protecţiei”, afirmă Preda.

  • Cota unică de impozit, acum şi în SUA

    Magnatul media Steve Forbes, care a insistat pe cota unică şi în propriile sale campanii pentru nominalizare la candidatura republicană, din 1996 şi 2000, s-a raliat cu toate forţele variantei lui Rick Perry, numind-o “cel mai interesant plan de la Reagan încoace”.

    Herman Cain, fostul CEO al companiei Godfather’s Pizza, a propus un impozit unic pe venit de 9%, o taxă unică de 9% pe vânzările pe piaţa internă şi un impozit unic de 9% pe profitul companiilor. Reforma lui fiscală ar însemna o reducere masivă de impozite pentru americanii cu venituri mari, adică exact opusul a ceea ce vor democraţii.

    Atât Cain, cât şi Perry au promis însă măsuri de protejare a familiilor cu venituri mici, care ar plăti sume mai mari la fisc în varianta cotei unice; coroborat cu faptul că americanii bogaţi sunt din start avantajaţi de o cotă unică, povara fiscală cea mai mare ar cădea tot pe clasa medie, lucru neconvenabil pentru o categorie importantă a electoratului vizat de republicani.

  • Adrian Năstase: Ideile stângii sunt cele care vor scoate lumea din criză

    “Faptul că Germania şi Franţa se gândesc la ideea de a introduce impozite speciale pentru speculaţiile bancare, faptul că dreapta britanică lansează planuri pentru crearea de locuri de muncă legitimează mesajul stângii europene, care susţine un stat mai activ, mai implicat, mai responsabil”, argumentează Năstase, în discursul pregătit pentru Consiliul Naţional al PSD.

    Europenii “au început să sesizeze inconsistenţa politicilor neoconservatoare”, precum şi ineficienţa măsurilor de austeritate, iar reacţia lor a început să se vadă, continuă Năstase, exemplificând cu rezultatul alegerilor dintr-o serie de state: “Stânga a obţinut, pentru prima dată în istorie, majoritatea absolută în Senatul francez, după ce s-au câştigat alegerile locale, social-democraţii danezi au câştigat alegerile şi au dat premierul, în Germania social-democraţii câştigă land după land, iar în alegerile locale din Italia, stânga a spulberat dreapta lui Berlusconi”.

    În acest context, el a criticat faptul că “Guvernul condus de la Cotroceni” continuă “politica falimentară a austerităţii, deşi chiar marile guverne din UE, conduse de neoconservatori, au început să accepte mesajul stângii”. În opinia lui Năstase, preşedintele Traian Băsescu “se găseşte acolo unde s-a aflat permanent de-a lungul carierei sale politice: împotriva curentului. A fost socialist când credea că poziţionarea la stânga va da bine, a trecut la dreapta când criza era pe punctul de a începe şi acum continuă să insiste pe aceleaşi idei demonstrate politic drept falimentare”.

  • SUA: De ce are succes Herman Cain, “candidatul 9-9-9” al republicanilor (VIDEO)

    Cain, în vârstă de 65 de ani, fostul CEO al companiei Godfather’s Pizza, a devenit preferatul Tea Party, graţie soluţiei “9-9-9” propuse pentru relansarea economiei (9% impozit unic pe venit, 9% taxă unică pe vânzările pe piaţa internă, 9% impozit unic pe profitul companiilor), dar şi preferatul bogaţilor, având în vedere că reforma lui fiscală ar însemna o reducere masivă de impozite pentru ei, adică exact opusul a ceea ce vor democraţii.

    În plus, Cain este de culoare, ceea ce ar înlătura din start acuzaţiile democraţilor că republicanii vor ca în alegerile de la anul să reinstaureze supremaţia albilor în administraţia americană.

    Cei care îl critică aduc în discuţie îndeosebi poziţia sa total dezimplicată în privinţa politicii externe, pe care Cain nu o consideră prioritară atâta timp cât problemele interne, economice, ale Americii nu sunt rezolvate. Există în acest sens un interviu deja celebru, în care Cain maimuţăreşte numele Uzbekistanului, vrând să ilustreze ce puţin ar trebui să le pese americanilor de ceea ce se întâmplă în alte zone ale lumii. Dar s-ar putea ca însăşi această atitudine să-i aducă puncte în rândul electoratului său.

  • UDMR: Ţinem mai bine harta în cui

    El susţine că luarea unei decizii pe această temă ar trebui să aibă loc abia la începutul următorului ciclu electoral, după 2012, şi că dacă s-ar face mai devreme, atunci “se va face fără UDMR”. După Kelemen, motivul atragerii fondurilor UE nu justifică reorganizarea teritoriului, întrucât grăbirea procesului de doar ca să prindă alegerile ar aduce “haos administrativ” .

    Preşedintele Traian Băsescu declarase, la emisiunea “După 20 de ani” de la ProTV, că amânarea alegerilor locale spre a coincide cu cele generale ar fi justificată doar de reorganizarea administrativă, menţionând că în lipsa acestei justificări el tratatează subiectul ca pe o problemă a coaliţiei, pe care nu şi-o asumă.

  • Cine câştigă alegerile de duminică din Polonia

    Sondajele de opinie au arătat o îngustare progresivă a distanţei dintre cele două formaţiuni, cu o ascensiune a opoziţiei până la un raport de 31-21 în preferinţele electoratului. Polonia, a şaptea economie a UE, a avut o creştere medie a PIB de 4,4% din 2007 până în 2010, iar salariul mediu s-a majorat cu circa 18% în ultimii patru ani, de când Donald Tusk conduce guvernul.

    Acum însă, încetinirea economiei din zona euro ameninţă veniturile din exporturi ale Poloniei, deficitul bugetar şi datoria au crescut, iar prognozele băncilor străine vorbesc de o creştere economică de numai 1,9% pentru anul viitor (Citigroup), raportat la prognoza de 4% a guvernului, ceea ce a influenţat negativ opiniile unei părţi a electoratului faţă de guvern.

  • Alegerile parlamentare din Polonia: Duel strâns între liberali şi conservatori

    Potrivit ultimului sondaj, Platforma Civică (PO) a premierului liberal şi proeuropean se va clasa pe primul loc, cu 36 la sută din voturi. Formaţiunea este urmată îndeaproape de principalul său rival, partidul conservator Lege şi Justiţie (PiS), creditat cu 32 la sută din voturi. În 2005, PiS a generat o surpriză câştigând alegerile legislative în timp ce sondajele anunţau o victorie a liberalilor. Rusofob, germanofob şi eurosceptic, acest partid este condus cu mână de fier de fostul premier Jaroslaw Kaczynski, fratele geamăn al preşedintelui Lech Kaczynski, care a murit la 10 aprilie 2010 într-o catastrofă aeriană la Smolensk, în Rusia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • În atenţia celor speriaţi de noua candidatură la preşedinţie a lui Vladimir Putin

    “Toată lumea ştie că am intrat într-o campanie electorală, că aceasta e un test dificil pentru sistemul guvernamental şi pentru fiecare om în parte. Cred că asta afectează nervii”, a spus preşedintele Dmitri Medvedev, în discursul din 26 septembrie cu care l-a somat pe ministrul de finanţe Aleksei Kudrin să se supună disciplinei guvernamentale sau, dacă nu, să-şi dea demisia (ceea ce acesta din urmă a şi făcut).

    Chestiunea cu nervii pare comică, atât fiindcă Medvedev a legat-o de campania electorală, cât şi pentru că, în incidentul cu Kudrin, Medvedev chiar părea să aibă dreptate: după cum au atras atenţia comentatorii, vina cea mare a lui Kudrin, pentru care a fost adus la ordine, nu era atât că a declarat public că el nu va colabora cu un viitor guvern condus de Medvedev ca prim-ministru al viitorului preşedinte Putin, ci pentru că s-a apucat să vorbească de la Washington, în mod cu totul ciudat, expunând astfel în faţa întregii lumi nişte rufe care ar fi trebuit să fie spălate în familie sau despre care să nu se vorbească deloc.

    Reacţia lui Kudrin “la nervi” a fost aşadar interpretată drept având un subtext, posibil chiar cel al unei viitoare candidaturi pe care ex-ministrul de finanţe ar urma să şi-o promoveze pentru funcţia de prim-ministru, concurând astfel cu Medvedev. În fond, de ce nu? şi-au zis comentatorii care au susţinut teoria respectivă; doar Kudrin se înţelege bine cu Putin, iar o ieşire din scenă atât de spectaculoasă, cu scandal, ar fi o rampă bună de lansare, mai ales ţinând cont de statutul privilegiat al lui Kudrin în ochii Vestului, graţie atitudinii sale cunoscute de fan al austerităţii bugetare, în special al reducerii cheltuielilor militare, capitol la care, vorba lui Medvedev, ex-ministrul de finanţe are “divergenţe serioase cu preşedintele în funcţie”.

    Interpretarea pare însă mai curând o dovadă de “wishful thinking” din partea unor analişti care studiază tot ce se întâmplă şi ce se spune la Moscova exact cum procedau sovietologii şi kremlinologii de pe vremuri, încercând inclusiv să tragă concluzii optimiste din evenimente neplăcute sau să vadă planuri minuţioase acolo unde nu era decât rodul hazardului. Zile întregi, presa financiară occidentală a dezbătut, într-adevăr, incidentul, deplângând înlocuirea lui Kudrin, după 12 ani în funcţie (care reprezenta Rusia şi în dialogul cu instituţiile financiare internaţionale) cu Anton Siluanov, un funcţionar de carieră şi economist prea puţin cunoscut în Vest. The Wall Street Journal a relatat cum oficialii ruşi au încercat să-i liniştească pe investitorii occidentali, pe diverse căi, în săptămâna care a urmat retragerii din funcţie a lui Kudrin.

    Şeful băncii centrale, Serghei Ignatiev, a convocat o conferinţă în care a vorbit despre perspectivele de apreciere ale rublei, în ciuda faptului că banca tocmai cheltuise atunci, într-o singură zi, 2,36 miliarde de dolari ca să-i susţină cursul, cea mai mare sumă din 2009 încoace, şi în ciuda faptului că în presă a reînceput să plouă cu articole despre “exodul de capital” din Rusia, iniţiat de această dată nu numai de tradiţionalii oligarhi, dar şi de cetăţeni din clasa mijlocie temători de evoluţia politică post-electorală a Rusiei, mai ales în perspectiva revenirii lui Vladimir Putin la preşedinţie.

    Tot The Wall Street Journal a reamintit un raport recent al FMI care avertiza că escaladarea cheltuielilor, în special a celor militare şi sociale, “va afecta inevitabil toată economia rusească”, pentru că o lasă vulnerabilă la orice scădere a preţurilor principalului său produs de export, petrolul. FMI afirma că deficitul bugetar, excluzând veniturile din petrol, a ajuns deja dublu faţă de ţinta fixată de însuşi guvernul şi peste nivelul văzut ca sustenabil de către FMI. Plus: FMI estimează o creştere economică de 4,3% în acest an (faţă de estimarea din iunie de 4,8%) şi de 4,1% la anul (faţă de 4,5%), din cauza conjuncturii internaţionale proaste, în care mai toate estimările pentru ţările dezvoltate şi cele emergente au fost revizuite în jos.

    Or, Kudrin vrusese încă din februarie să-şi dea demisia din funcţie, tocmai fiindcă nu era de acord cu direcţia politicilor bugetare. “În ultimele luni, în ciuda numeroaselor mele obiecţii, unele făcute publice, s-au luat decizii de politică fiscală care neîndoielnic au crescut riscurile de ordin bugetar”, avea să spună ministrul, în prima declaraţie de după demisie. Nici n-avea cum să fie altfel, având în vedere apropierea de alegerile parlamentare din decembrie şi de cele prezidenţiale din martie 2012; foarte recent, preşedintele Medvedev spunea, într-o vizită la o bază militară din Urali, că nu are de gând să renunţe la planul de a creşte cheltuielile militare cu 618 miliarde de dolari, pentru că Rusia “trebuie să cheltuiască suficient pentru o ţară cu ambiţii globale, nu ca o republică bananieră”.

    Ţinând cont de toate acestea, deşi anunţul privind decizia lui Vladimir Putin de a candida pentru un nou mandat prezidenţial (în tandem cu Medvedev ca viitor premier) era aşteptat, practic, de trei ani încoace, el a părut eclipsat de plecarea lui Kudrin, până acolo încât unii comentatori au spus că investitorii ar trebui să fie mai puţin îngrijoraţi de reîntoarcerea lui Putin în funcţie (presupusă a readuce cu ea linia dură a anilor dinainte de Medvedev, care a părut prin comparaţie un reformist liberal, prieten al Vestului), ci de înlăturarea acestui obstacol în faţa largheţii bugetare, tocmai acum când ţara are nevoie mai mult ca oricând de politici economice sănătoase şi prudente.

    Agenţia de rating Standard&Poor’s a difuzat chiar o notă referitoare la “evenimentele politice din Rusia ultimelor zile”, în care tratează laolaltă anunţul candidaturii lui Putin şi plecarea lui Kudrin, spre a conchide că ele “nu vor avea impact imediat asupra ratingului suveran – BBB cu perspectivă stabilă pentru datoria pe termen lung în valută şi BBB+ cu perspectivă stabilă pentru datoria pe termen lung în ruble”.

    Kai Stukenbrock şi Trevor Cullinan, autorii notei, susţin că nu se aşteaptă la nicio deviere semnificativă de la politicile economice şi fiscale curente şi se aşteaptă ca “legăturile dintre politică şi business şi capitalismul rusesc de stat să rămână neschimate”, cu toate că îşi arată temerea ca “schimbarea de roluri şi de personal să facă mai dificil pentru Rusia să abordeze probleme legate de potenţialul pe termen lung, ca îmbunătăţirea climatului de afaceri, a competiţiei şi a infrastructurii productive”. Cei doi mai notează că dependenţa economiei şi a finanţelor publice de preţurile materiilor prime, în special ale petrolului, şi riscul unei recăderi în recesiune a economiei globale complică situaţia; de partea ei, Rusia are însă atuuri ca deficitul moderat de cont curent şi poziţia externă de creditor net a ţării, astfel încât concluzia e că ratingurile s-ar modifica doar în ipoteza unei prăbuşiri a preţului petrolului (ceea ce însă, la ora actuală, e exclus din toate previziunile serioase) cuplată cu o escaladare a deficitului bugetar, partea nelegată de comerţul cu petrol.

    Dacă în concluziile despre mersul economiei, cei doi analişti sunt de acord cu mulţi alţii care judecă scenariile posibile de evoluţie post-electorală din Rusia (vezi concluziile Citigroup în caseta alăturată), punctul de plecare – un anunţ de candidatură şi o schimbare de ministru – apare ca insolit. În fond, oare se aştepta cineva nicio ciocnire în aparatul actualului guvern? Sau se aştepta cineva ca Vladimir Putin să renunţe la şansa unui al doilea mandat? Mai ales că nu se îndoieşte nimeni că îl va câştiga, graţie uriaşei sale popularităţi – reale – datorate diferenţei enorme de nivel de trai (dar şi de prestigiu extern) din Rusia prezentului faţă de Rusia săracă şi dezorientată din 2000, când a venit la putere Putin.

    Publicaţia rusească Slon.ru a făcut, de pildă, un inventar al perioadei în câteva diagrame, care compară diverşi indicatori precum procentul săracilor (29% din populaţie în 2000, 13,1% în 2010), venitul pe cap de locuitor (care a evoluat de la 81 la 614,2 dolari), numărul de cazuri de crimă sau tentativă de omor (de la 31.829 la 15.563), numărul mediu de metri pătraţi ai unei locuinţe (de la 19,2 la 22,6 metri pătraţi) sau ponderea ruşilor satisfăcuţi de viaţa lor (de la 21% la 43%). Faţă de toate acestea, mai contează pentru electorat sau pentru investitori că revenirea lui Putin va însemna o nouă ascensiune economică şi politică a “gărzii vechi” de oligarhi ai birocraţiei de partid, cunoscuţi sub denumirea colectivă de “siloviki” (forţoşii) şi al căror reprezentant în actualul guvern e vicepremierul Igor Secin, fost şef al consiliului de administraşie de la Rosneft?

    Bloggerii cunoscători ai poveştilor din jurul Kremlinului s-au amuzat să răspundă afirmativ în special la întrebarea dacă se aştepta cineva ca Putin să nu mai candideze; spre surprinderea multora, au inventariat un şir destul de lung de politologi respectabili din Rusia şi din afară care au crezut până în ultimul moment că Medvedev va rămâne preşedinte pentru un al doilea mandat. Unii şi-au pierdut speranţa când au văzut că în plin mandat Medvedev, fostul magnat Hodorkovski (dacă vă mai amintiţi de compania Iukos) capătă pedeapsa maximă cu ocazia celui de-al doilea proces, interpretând evenimentul drept o dovadă că Medvedev, considerat garant al democraţiei, a pierdut teren în mod decisiv.

    Alţii au sperat până în ultima clipă, măcar şi din dorinţa instinctivă de a vedea în sfârşit şi feţe noi la conducerea ţării (iar Medvedev a promovat într-adevăr multe feţe noi şi tinere, mai ales în sistemul autorităţilor regionale), în locul unei rotaţii de cadre. Desigur, nu e timpul pierdut nici pentru ei; deja interpretarea de mai sus dată demisiei lui Kudrin dovedeşte că speranţa nu moare niciodată şi anunţă că speculaţiile “sovietologice” vor reîncepe după tipicul cunoscut, ca şi plictiseala investitorilor de a comenta în aceiaşi termeni despre economia Rusiei care trebuie să se liberalizeze şi despre vechile figuri din administraşie. Dar, cel puţin pentru aceştia din urmă, în Rusia e de multe ori mai avantajos aşa, după vechiul principiu cu “the devil you know”.

  • Noi de-aicea nu plecăm

    Răbufnirea de orgoliu din partea partidului lui Dan Voiculescu (în virtutea faptului că acesta îşi revendică în mare parte paternitatea USL) a fost potolită de liderii PSD şi PNL cu argumentul, delicat exprimat de Crin Antonescu, că “un partid poate creşte cu adevărat nu cu prilejul unor negocieri, ci doar când reuşeşte să aibă acces la guvernare”.

    Aşadar, nu se mai pune problema plecării PC din alianţă, cum spunea la nervi liberalul Relu Fenechiu, ci doar a unor regulamente de sancţionare a atacurilor între partidele din USL. De partea lor, conservatorii au încheiat incidentul aruncând vina, previzibil, pe putere, care ar încerca să decredibilizeze opoziţia prin lansarea de zvonuri despre tensiuni inexistente în USL.