Tag: refuz

  • Locuitorii din zona Damasc pot să mănânce carne de câine, pisică şi măgar, pentru a nu mai suferi de foamete: “Este un strigăt de ajutor adresat întregii lumi”

     Clericii musulmani au făcut acest anunţ într-o înregistrare video. Fatwa a fost emisă în contextul unor informaţii potrivit cărora locuitori din suburbia Muadhamiya, aflată sub controlul rebelilor, suferă de foamete. Agenţii umanitare au îndemnat Guvernul să permită livrarea unor ajutoare umanitare în zonă, în care sunt blocate numeroase persoane. Sute de civili, unii transportaţi pe tărgi, au putut să părăsească Muadhamiya în weekend, în urma unei încetări temporare a focului, relatează BBC News online.

    Într-un mesaj care coincide cu sărbătoarea musulmană de Eid al-Aidha – pe timp de pace o perioadă de festivităţi şi petreceri – lideri religioşi le-au permis locuitorilor rămaşi în regiunea agricolă Ghouta din jurul Damascului să consume carne de animale considerată improprie consumului uman de către islam.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PSD: Guvernul a procedat bine cu CFR Marfă. Blaga se face de râs când trebuie să probeze acuzaţiile

     “Domnul Blaga merge pe urmele lui Băsescu şi lansează insinuări cu privire la intenţiile Guvernului în procesul de privatizare a CFR Marfă. Ca şi Băsescu la momentul din CSAT, când nu a fost în stare să spună concret ce nereguli ar exista în procedură, Vasile Blaga se face de râs atunci când trebuie să probeze acuzaţiile. Nu poate să vină în faţa românilor cu mai mult decât un discurs pur politicianist. Nu se poate reproşa nimic Guvernului pe subiectul privatizării CFR Marfă!

    S-au urmat toţi paşii legali, s-a discutat subiectul inclusiv în CSAT, iar finanţatorii internaţionali au acceptat procedura de privatizare. Însă nu se putea merge cu procedura până la capăt, atât timp cât nu exista siguranţa oferită de cumpărător. Instituţiile internaţionale aşteaptă din partea noastră eficientizarea companiilor prin privatizare şi nu distrugerea acestora!”, se arată într-un comunicat al lui Ivan.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CRIZA DIN SUA: Investitorii, tot mai îngrijoraţi că Trezoreria nu va plăti datorii de 120 miliarde de dolari. “După 24 octombrie, statul va mai funcţiona pe vapori de benzină”

     Randamentul titlurilor care ajung la maturitate joi, ziua în care secretarul de stat al Trezoreriei, Jacob J. Lew, a declarat că va fi epuizată capacitatea pentru noi împrumuturi, a crescut cu 0,12 puncte procentuale, la 0,32% pe parcursul zilei de marţi în SUA. Titlurile, emise cu un an în urmă, s-au tranzacţionat la o rată negativă de -0,01% la sfârşitul lunii septembrie, potrivit Bloomberg.

    “Aşa se manifestă teama. (…) Piaţa ia în considerare o întârziere de una sau mai multe zile”, a declarat Marc Fovinci, analist la Ferguson Wellman Capital Management. Firma de investiţii deţine tittluri scadente la 31 octombrie în valoare de 500.000 de dolari.

    Lew a avertizat Congresul săptămâna trecută că măsurile extraordinare folosite pentru a evita atingerea limitei de îndatorare “vor fi epuizate nu mai târziu de 17 octombrie”, iar Trezoreria va mai avea lichidităţi de 30 de miliarde de dolari pentru plata obligaţiilor, în cazul în care Congresul nu ajunge la un acord pentru majorarea plafonului de împrumut, în prezent la 16.700 de miliarde de dolari.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Şefa FMI avertizează Congresul american să nu trimită lumea din nou în recesiune

    Preşedinta FMI, Christine Lagarde, avertizează Congresul american că neadoptarea unei legi care să permită ridicarea plafonului de îndatorare publică ar arunca economia mondială într-o nouă recesiune, scrie The Independent.

    “Dacă există acel grad de divizare, de lipsă de încredere şi de lipsă de securitate în SUA, aceasta s-ar transpune în haos în întreaga lume, ceea ce reprezintă un risc de cădere, din nou, într-o recesiune”, a declarat Lagarde.

    Declaraţia şefei FMI a venit după ce discuţiile dintre John Boehner, unul dintre liderii Republicani, şi Preşedintele Barack Obama au eşuat, situaţie care pune pe umerii Senatului sarcina dificilă de a ajunge la o înţelegere şi de a evita ceea ce experţii prezic că ar putea fi o „catastrofă financiară”.

    Pe 17 octombrie guvernul federal va atinge plafonul de cheltuieli. Dacă până atunci nu este ridicată limita de îndatorare de aproape 17 000 de miliarde de dolari, SUA va intra în incapacitate de plată. Lagarde susţine că această situaţie ar putea zdruncina situaţia economică fragilă, aflată încă în refacere, din SUA şi restul lumii. 

  • Gruia Stoica a venit cu cea mai tare explicaţie pentru eşecul privatizării de la CFR Marfă: Nu am plătit cei 170 mil. euro pentru că nu aveam baza legală

    Omul de afaceri Gruia Stoica, proprietar GRF, câştigătorul licitaţiei pentru privatizarea CFR Marfă, a ieşit în această seară într-o conferinţă de presă, pentru, spune el, “a clarifica totul”.

    “Eu nu puteam să plătesc până când vânzătorul nu-şi îndeplinea condiţiile suspensive. Am transmis vânzatorului despre disponibilitatea noastră de a plăti (170 mil. euro – n. red.), dar GFR nu avea baza legală să facă această plată””, a declarat Gruia Stoica în conferinţă.

    El a mai spus că una dintre coândiţiile suspensive din contract, anume obţinerea de către vânzător a acordului creditorilor pentru schimbarea structurii acţionariatului companiei, nu a fost îndeplinită.

    Şapte din doisprezece bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru transferul de acţiuni, a spus Stoica. Ministrul transporturilor Ramona Mănescau admisese luni seară că această condiţie a fost îndeplintă doar parţial.

    Actul de privatizare a CFR Marfă prevede că transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de 51% din acţiuni se realizează la data îndeplinirii cumulative a cinci condiţii: emiterea unei decizii din partea autorităţilor de concurenţă; finalizarea de către vânzător a conversiei creanţelor deţinute de stat asupra companiei la data semnării contractului şi definitivarea structurii capitalului social al societăţii în urma operaţiunii; obţinerea de către vânzător de la finanţatorii interni şi externi ai societăţii a unui acord cu privire la modificarea structurii acţionariatului societăţii, ca efect al încheierii contractului; creditarea contului vânzătorului cu toate sumele datorate de cumpărător şi semnarea declaraţiei privind transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de acţiuni în registrul acţionarilor şi de acţiuni al societăţii.

    Neîndeplinirea acestor condiţii a condus la eşecul privatizării.

    Stoica a spus în această seară că analizează posibilitatea de a cere o ordonanţă preşedinţială în justiţie prin care privatizarea CFR Marfă să continue.

    GFR a fost declarat câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă în iunie, după ce a oferit un preţ de 202 mil. euro pentru 51% din acţiuni. Din aceşti bani a plătit o garanţie de 10 mil. euro şi un avans de 20 mil. euro, reprezentând 10% din valoarea tranzacţiei. Luni ar fi trebuit să depună şi restul de 170 mil. euro, ceea ce nu s-a mai întâmplat.

  • Ce este şi ce nu este taxa de interchange

    Taxa de interchange – unul dintre mijloacele de compensare interbancare care intervin în tranzacţiile cu carduri, de la banca acceptatoare către banca emitentă – a dat naştere multor asemenea zvonuri şi confuzii. Ce este şi ce nu este taxa de interchange?

    Nu este un comision de utilizare a cardului şi nu este suportată de posesorul de card. Dacă ar fi aşa, la toate magazinele, preţurile pentru cei care plătesc cu cardul ar fi diferite decât cele pentru plata cu cash. Or, nu sunt. De fapt, prin lege, în România, comisionul la plata cu cardul – care în terminologia noastră se numeşte surcharge – este interzis. Adică trebuie să fie 0%. Orice caz în care această regulă nu se respectă poate şi trebuie să fie raportat autorităţilor.

    Unii ar argumenta că toate costurile pe care le suportă comercianţii (inclusiv aşa-numitele comisioane de acceptare a plăţii cu cardul pe care ei şi nu consumatorii le plătesc) se regăsesc în preţul final al produsului. Dar cum plăţile cu cardul pentru cumpărături în România sunt cam 6% din totalitatea tranzacţiilor, argumentul nu e solid.

    Nu este nicio sursă de venit excepţională pentru organizaţiile de plată sau pentru bănci. În cazul MasterCard, interchange fee-ul nu este colectat de organizaţia de plată şi nu generează venituri pentru aceasta, ci este tranzacţionat direct între bănci şi este o taxă menită să compenseze banca emitentă pentru costurile ce intervin atunci când autorizează o plată a posesorului de card către comerciantul acceptator. Un exemplu de astfel de costuri sunt riscurile financiare pe care băncile emitente şi le asumă. Un magazin va avea întotdeauna garanţia că-şi va primi banii dacă tranzacţia cu cardul este autorizată – chiar dacă posesorul de card nu are suficienţi bani. În acest caz, banca emitentă suportă aceste costuri.

    Surplusul de venituri provenit din taxă se întoarce în dezvoltarea sistemului de plăţi cu cardul, dezvoltare de care România are nevoie, dat fiind că istoria noastră cu cardul abia a depăşit 15 ani, iar acceptarea este încă limitată, eufemistic vorbind. Ca în toate cazurile în care vorbim despre taxe şi comisioane, şi în acest caz se dezbate ipoteza că eliminarea taxei va sprijini comercianţii şi va duce la reducerea preţurilor către consumator. În medie, taxa interchange reprezintă aproximativ 1,2% din valoarea tranzacţiei – în acele magazine în care, dacă priviţi acum reclamele, reducerile acordate consumatorilor sunt de 30%, 40%, 50%, 70% şi în care structura preţurilor se bazează în aceeaşi măsură pe considerente economice, cât şi psihologice…



    Cosmin Vladimirescu (country manager România şi Moldova, MasterCard Europe)

  • Cel mai nou mall din România. Cum are de gând să lupte cu Băneasa Shopping City

    Nu mai puţin de două săptămâni înainte de deschiderea mallului Promenada, muncitorii dau zor deopotrivă să termine lucrările sau să amenajeze spaţiile interioare ale mallului. Zeci de oameni robotesc în diferite părţi ale centrului comercial, fie că plantează copaci pe terasa de 7.000 mp de la ultimul etaj, fie că lucrează la instalaţiile de iluminat, la montarea rafturilor sau la aplicarea gresiei în spaţiul destinat restaurantelor.

    Zgomotul este pe măsură, în aproape orice parte a centrului comercial, şi nici praful din aer nu lipseşte. Peste 95% din suprafaţa de 35.000 mp a mallului este deja închiriată, iar cei care şi-au luat în primire spaţiile vor să se asigure că au şanse să atragă clienţii ce vor da năvală, măcar de curiozitate, în noul mall. În primul an de funcţionare, dezvoltatorul Raiffeisen Evolution se aşteaptă ca veniturile din chirii să ajungă la 11 milioane de euro, valoare care indică un drum lung până la amortizarea investiţiei de 130 de milioane de euro.

    Mallul va intra în competiţie cu alte centre comerciale din Bucureşti, mai apropiate sau mai îndepărtate. „Pe viaţă şi pe moarte„ nu este câtuşi de puţin o metaforă, Bucureştiul având două malluri care s-au confruntat cu insolvenţa, fiind afectate de vecini mai apropiaţi sau mai îndepărtaţi. Exemplul City Mall, intrat în faliment după ce s-a deschis în vecinătatea sa Sun Plaza, este grăitor.

    Clădirea este diferită de celelalte malluri din Bucureşti, cu elemente vag navale şi suprafeţe rotunjite. Două intrări, gândite în funcţie de volumul de trafic estimat, vor primi vizitatorii pe cele două artere ce străjuiesc noul mall, calea Floreasca şi bulevardul Barbu Văcărescu. 
    Păşind în interior, prima surpriză este lipsa unui hipermarket, ancoră care în cele mai noi centre comerciale şi-a făcut, fără excepţie, loc. Mallul este structurat pe şase niveluri, dintre care -3 şi -2 sunt destinate parcărilor, cu 1.300 de locuri. Toate celelalte niveluri găzduiesc spaţii comerciale, iar culorile predominante sunt albul, griul şi argintiul. Pe fiecare etaj există însă o zonă colorată intens; pentru fiecare etaj a fost aleasă o altă culoare, care se regăseşte şi în sigla mallului. În mai multe zone ale construcţiei sunt plasate luminatoare care îngăduie luminii naturale să pătrundă chiar până la nivelurile inferioare.

    Pe aleile mallului este forfotă mare şi înaintea deschiderii; doar câteva dintre spaţiile închiriate au, cu mai puţin de două săptămâni înaintea deschiderii, spaţiile amenajate şi mobilierul aranjat; aproape că pot fi număraţi pe degete retailerii în spaţiile cărora muncitorii nu lucrează la instalaţii, vitrine, podele sau tavane. 127 de contracte de chirie erau gata semnate, cei mai mari chiriaşi, în funcţie de suprafeţele antamate, fiind Peek&Cloppenburg, cu peste 4.800 mp, acesta fiind cel mai mare magazin al reţelei din România, Inditex cu 4.700 mp în şapte magazine şi H&M cu aproape 2.300 mp. Două magazine au zonele de vânzare împărţite pe două niveluri, pe trei etaje diferite fiind aranjate spaţiile Peek & Cloppenburg.

    Promenada nu are nici cinematograf; ultimul nivel al mallului a fost îm-păr-ţit în două zone: una acoperită, care va găzdui o sală de fitness, o zonă de entertainment şi spaţiile destinate restaurantelor, precum şi terasa, care va rămâne descoperită tot timpul anului, iar în sezonul rece va dispune de un patinoar. Pe perioada verii pe terasă îşi vor aşeza mesele şi scaunele cafenelele, iar operatorii centrului comercial plănuiesc să găzduiască şi evenimente, pentru care au rezervat o zonă dedicată, cu scenă, panou de proiecţii şi culise. Pe suprafaţa de 7.000 mp ai terasei se regăsesc şi un loc de joacă pentru copii, dar şi spaţii verzi şi o fântână arteziană. La momentul turului de presă, gazonul era gata aranjat, iar zeci de copaci ornamentali erau fie plantaţi, fie îşi aşteptau rândul.

    Rămâne de văzut cât de mulţi clienţi va reuşi să atragă noul mall, dat fiind că proprietarii speră să atragă chiar şi din cumpărătorii care merg acum la Băneasa Mall; fapt este că miile de corporatişti care lucrează în Pipera se află doar la o staţie de metrou distanţă de Promenada. Şi, dincolo de trafic, în ecuaţia fiecărui centru comercial contează şi câţi dintre vizitatori sunt dispuşi să scoată cardul sau banii din portofel.
     

  • Predoiu, despre Gerea: E un parlamentar respectabil, dar înţeleg că nu are nicio tangenţă cu domeniul

     “Remarcăm dificultatea USL de a găsi cadre competente pentru guvernarea ţării. Mi se părea că aceste partide care au promis marea cu sarea, anul trecut, să aibă şi echipamentul necesar pentru guvernare. Din păcate, guvernarea însemană mai mult decât doi oameni care vorbesc la televizor prin rotaţie sau simultan la talk show-urile de seară”, a precizat Cătălin Predoiu, într-o conferinţă de presă, după şedinţa BPN al PDL.

    El a spus despre Andrei Gerea că “speră să se califice dacă nu e calificat”.

    “În general, un ministru ar trebui să fie competent, să cunoască domeniul, să nu aibă probleme de integritate sau probleme penale şi să nu aibă conflicte de interese economice cu domeniul pe care-l gestionează. Din câte am înţeles, a fost destul de dificil să găsească un astfel de om, rămâne de văzut dacă are competenţele necesare, pentru că înţeleg că nu are nicio tangenţă cu domeniul respectiv, e un parlamentar respectabil, rămâne de văzut dacă va performa sau nu”, a mai spus Predoiu despre Andrei Gerea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Antonescu, despre acceptarea de Ponta a propunerii pentru Economie: Ce bine ne înţelegem noi doi!

     “Ce bine ne-nţelegem noi doi, cum spunea un cântec românesc”, a spus Antonescu.

    Întrebat dacă ar fi preluat el portofoliul Economiei, Crin Antonescu a replicat, în glumă: “Era o idee, ca să nu se mai spună că nu susţin Guvernul Ponta suficient”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băncile centrale îşi fac planuri de urgenţă pentru eventualitatea intrării SUA în default

     Liderii băncilor centrale au discutat posibile măsuri de răspuns la întâlnirea anuală a Fondului Monetar Internaţional (FMI), de la sfârşitul săptămânii trecute, au declarat două surse apropiate situaţiei pentru Bloomberg. Discuţiile au continuat şi după ce bancherii au părăsit reuniunea de la Washington.

    “Doar pentru că în trecut a fost rezolvată întotdeauna, nu înseamnă că nu trebuie să facem plauri de urgenţă. (…) Mă aştept ca Banca Angliei să se pregătească. Mă aştept ca sectorul privat să facă acelaşi lucru, iar în alte ţări situaţia să fie similară”, a declarat Jon Cunliffe, care va prelua din noiembrie funcţia de viceguvernator pentru stabilitate financiară la Banca Angliei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro