BusinessMagazin

Tag: important

  • Munca, conjugarea pe care am uitat-o

    În legătură cu munca există, în spaţiul cultural şi social românesc, un mare gol mărginit de fapte doar la extreme. la un capăt stă Dorel, personajul creat de publicitari care a ajuns să fie portdrapelul unui întreg segment; la capătul opus lui Dorel sunt angajaţii care s-au îmbolnăvit sau care s-au prăpădit din cauza epuizării la locul de muncă. La o altă extremitate stă programatorul român, cel cu care ne mândrim şi care reprezintă pentru mulţi soluţia pentru creştere economică şi pentru o dezvoltare rapidă. La colţul opus în ringul programatorului sunt cei circa 400.000 de români apţi de muncă, dar care nu îşi caută o slujbă. La o altă extremitate sunt şefii români, mai bine plătiţi în Bucureşti chiar decât cei din New York. opuse acestora, se află, tot în România, cele mai reduse salarii din Europa. Nu în ultimul rând, la o extremă avem numărul de ore lucrate în România, printre cele mai multe de pe bătrânul continent, iar la polul opus se află mult prea invocata, de către analiştii economici, lipsă de productivitate a românului. între toate acestea stau munca şi modul cum relaţionăm cu munca, cheia dezvoltării viitoare a naţiei.

    Am decis că e bine ca acest articol să conţină în titlu cuvântul „muncă“ pentru a fi, astfel, bine indexat de Google. Ar sparge, astfel, cât de cât, monotonia care te loveşte pe internetul românesc dacă dai o căutare cu termenul „muncă“, pentru că obţii o avalanşă de rezultate cu locuri de muncă, în primul rând în străinătate, dar şi în ţară, la care se adaugă varii horoscoape, articole uşurele din presă sau anunţuri ale agenţiilor specializate ale statului; deliciul momentului era, la momentul scrierii textului, „românul adormit la locul de muncă“ – un ins care lucra la o companie IT canadiană şi care a apărut într-o fotografie grăitoare. Imaginea s-a viralizat şi lumea a început să se distreze, ipostaziindu-l în fel şi chip; nu insist, dar mi s-a părut un semn karmic, cu o încărcătură anume – român, muncă, străinătate, adormit, echipă, patroni, tehnologie, programator.

    Trecând peste astfel de aspecte frivole, aţi putea constata, în cazul în care sunteţi interesat, o lipsă de studii, articole, analize legate de subiectul muncii. Sigur, există aşa ceva pe siturile de resurse umane, pentru specialişti, dar nu există o literatură a muncii, care să analizeze şi să interpreteze fenomenul, să-i dea o dimensiune socială, politică şi economică. Singura lucrare pe care am găsit-o în librării, dincolo de interpretările Codului muncii şi de aspectele juridice ale domeniului, este „Etica muncii la românii de azi“, scrisă de Monica Heintz, antropolog cu o activitate prestigioasă la instituţii precum Sorbona sau Institutul Max Planck. Studiul este un excepţional document care prezintă realităţile anului 2000, o lume în formare, încă marcată de perioada de dinainte de 1989, încă în căutarea unei identităţi capitaliste. Multe din cele scrise acolo sunt valabile şi astăzi, şi voi face referire la ele la un moment dat.

    Alte titluri precum „De ce munca e de kkt“, volum semnat de Cali Ressler şi Jody Thompson, nu se încadrează în ceea ce mă interesa, ci mai degrabă în genul acela de cultură pop care a început să se infiltreze în zone care până la un moment dat au fost mai puţin accesibile.

    În aceste condiţii, şi fără a avea pretenţia de a răspunde tuturor întrebărilor într-un singur articol de revistă, să trecem la lucruri serioase: cum relaţionează românii cu munca? Dacă e să credem sondajele, munca este extrem de importantă pentru doi români din trei, care o plasează pe locul secund în topul lucrurilor foarte importante în viaţă, după familie, dar înaintea religiei, a timpului, a prietenilor sau a politicii. Procentul românilor care apreciau că munca este importantă în viaţa lor a scăzut de la 96% în 1990 la 91% în 2008. Pentru comparaţie, la bulgari nivelul s-a situat constant la 90%, la fel şi în Ungaria. La greci la fel, 95%. Scădere a fost în Polonia, de la 97% la 91%. Să le numim evoluţii şi, pentru a încerca să le înţelegem, să punem un pic munca în context.

  • Iohannis: Regiunea Mării Negre trebuie să constituie o zonă de importanţă strategică pentru NATO

    Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri, la Munchen, că regiunea Mării Negre trebuie să constituie o zonă de importanţă strategică pentru NATO şi că România joacă un rol important în securizarea flancului estic al Alianţei.

    “(…) România joacă un rol important (pe flancul estic al NATO-n.r) şi doreşte să joace un rol important în securizarea zonei. De asemenea, am atras atenţia asupra importanţei Mării Negre şi a regiunii Mării Negre, care nu este importantă doar pentru noi, ci trebuie să fie importantă pentru întreaga regiune şi pentru NATO trebuie să constituie o zonă de importanţă strategică”, a declarat preşedintele într-o conferinţă de presă comună cu prim-ministrul landului Bavaria, Horst Seehofer.

    Aflat în vizită în Germania, preşedintele Klaus Iohannis participă la Conferinţa de securtitate de la Munchen, urmând să susţină în cursul serii de vineri un discurs despre viitorul NATO şi teme de securitate.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Investiţiile imobiliare în regiunea Europei Centrale şi de Est au ajuns anul trecut la 9,9 miliarde de euro

    Investitiiile in tarile din Europa Centrala si de Est (excluzand Rusia) au crescut cu 25% in 2015, comparativ cu anul precedent si au atins cifra de 9, 9 miliarde euro. Daca cresterea anuala era asteptata, performantele generale depasesc previziunile si contureaza un tablou cu o destindere semnificativa a pietelor din regiune, arata raportul CBRE care analizeaza investitiile imobiliare in Europa Centrala si de Est.

    Investititiile straine au continuat sa fie dominante in regiune, fondurile de investitii americane inregistrand achizitii insemnate de portofoliu, in valoare totala de 160 de milioane de euro. Investitiile Statelor Unite in Europa Centrala si de Est reprezinta 30% din total, fata de 23% in 2014, fondurile americane investind in toate tarile regiunii, ca si in Letonia. Reintrarea pe aceste piete a unor fonduri de investitii ca Morgan Stanley si Goldman Sachs indica o crestere a increderii investitorilor in Europa Centrala si de Est.

    Germania a fost al doilea cel mai mare investitor, cu 23% din totalul investitiilor in regiune, fata de doar 12% in 2014. Prezenta Germaniei in top se datoreaza in parte si activitatii investitionale a Union Investment, cel mai important investitor german in regiune. Nivelul ridicat al investitiilor in 2015 a avut impact asupra randamentelor investitionale (yields), impingandu-le la niveluri inferioare. Diferentele inter-regionale in materie de preturi au un potential insemnat de reasezare. In timp ce anumite piete si sectoare au atins deja niveluri ale yields-urilor  inregistrare in ciclurile economice de varf (in special, Cehia si Polonia) alte tari au inca potential de crestere. Tranzactiile investitionale pentru proprietati nu arata semne de incetinire a cresterii, CBRE considera ca anumite piete nationale yields-urile pot depasi nivelurile  inregistrate in 2007.

    In timp ce previziunile pentru 2016 indica o tendinta pozitiva, un factor potential de diminuare a cresterii volumului de investitii ar putea fi prezenta relativ scazuta a produselor foarte atractive pentru investitii. Dezvoltarile de spatii de birouri din Varsovia si Bucuresti sunt la un nivel record, ceea ce va duce la o crestere a interesului dezvoltatorilor si al chiriasilor in a actiona pe aceste piete.

    “Volumele importante de investitii in regiune sunt rezultatul activitatii investitorilor americani si germani care au cautat sa valorifice nivelurile relativ inalte ale yields-urilor si stocurilor importante de pe piata. In 2016 ne asteptam la o continuare a investitiilor, dat fiind ca piata este pregatita sa inregistreze cresteri economice importante in Europa Centrala si de Est, care are randamente investitionale mai inalte comparativ cu Europa Occidentala si unde exista un interes activ al bancilor in a finanta investitiile din regiune. De asemenea, expansiunea puternica a vanzarilor din retail raportata in toata Europa Centrala si de Est va mentine un interes crescut al investitorilor. Ne asteptam de asemenea la o crestere a prezentei investitorilor din Asia in regiune si la o diversificare a profilului acestora”, a comentat Gijs Klomp, head of CEE Investment Properties.

     

     

  • Şeful ANAF, Gelu Diaconu, a fost demis de către premierul Dacian Cioloş. “Este important să nu menţinem o stare de ambiguitate la ANAF”

     Şeful Executivului a semnat decizia de eliberare din funcţie a preşedintelui ANAF. De asemenea, Cioloş l-a demis şi pe vicepreşedintele ANAF, Mihai Gogancea-Vătăşoiu.

    Deciziile urmează să fie publicate în Monitorul Oficial şi vin după discuţii ale premierului atât cu Gelu Diaconu, cât şi cu ministrul de Finanţe.

    Premierul Dacian Cioloş a confirmat joi la prânz că îl va demite pe Gelu Diaconu precizând că aşteaptă o propunere de înlocuire de la ministrul de Finanţe.

    Primul-ministru a subliniat că ”este important să nu menţinem o stare de ambiguitate la ANAF”, pentru ca aceasta să rămână o ”structură credibilă”.

    Preşedintele ANAF, Gelu Diaconu, a refuzat, joi, cererea ministerului Finanţelor de a-şi prezenta demisia, calificând dosarul DNA în care este urmărit penal pentru abuz în serviciu şi favorizarea făptuitorului, alături de vicepreşedintele Mihai Gogancea-Vătăşoiu, drept “kafkian”.

    Ministrul Finanţelor Publice, Anca Dragu, a cerut demisia preşedintelui ANAF, Gelu Ştefan Diaconu, şi a vicepreşedintelui ANAF, Mihai Gogancea-Vătăşoiu, după ce aceştia au fost puşi sub acuzare de către DNA în dosarul deputaţilor Mădălin Voicu şi Nicolae Păun.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Unul dintre cei mai valoroşi artişti români, stabileşte un nou record. Un tablou al său vândut cu aproape 4 mil. euro

    Un nou record al artistului Adrian Ghenie a fost înregistrat miercuri seara la Casa de licitaţii Sotheby’s, după ce lucrarea sa intitulată  „The Sunflowers in 1937” a fost cumpărată cu patru milioane de euro, scrie Transilvania Reporter.

    Opera era estimată la o valoare de 500.000-700.000 de euro, însă lucrarea realizată în 2014 a fost achiziţionată la preţul de patru milioane de euro, conform site-ului oficial Sotheby’s.

    Potrivit datelor din catalogul expoziţiei, „The Sunflowers in 1937” este o extraordinară şi monumentală reimaginare a capodoperei lui van Gogh cu referire la evenimentele istorice ale secolului XX. Executată la dimensiuni colosale, 280/280 cm, lucrarea readuce în atenţie capodopera lui van Gogh.

    În acelaşi catalog se arată că pentru Adrian Ghenie, van Gogh este deosebit de important. La vârsta de şase ani artistul ţinea sub pernă o pictură din seria de tablouri cu floarea soarelui de Vincent van Gogh, reprezentată pe coperta unei reviste de artă româneşti şi, mai târziu, Ghenie s-a reprezentat pe sine sub chipul lui van Gogh şi a celebrelor sale autoportrete, în lucrări din perioada 2012-2014.

    Foto: Sotheby’s

  • Opinie Andrei Luca Popescu, Gândul: Barnevernetul de la Vianu

    E frumos pe Facebook, acest loc magic în care faptele contează mai puţin, atunci când ele vin să strice o poveste sau o preconcepţie frumoasă. După cazul Bodnariu, acum avem cazul Vianu. În nici unul nu ştim încă ce s-a întâmplat de fapt, însă s-au scris şi s-au citit kilometri, uneori pe teme chiar legitime, dar fără prea mare legătură cu cazul care le-a iscat.

    O să încep acest text exact ca un profesor demn de oprobriul public, care pentru a capta atenţia elevilor săi, e în stare să recurgă la gesturi ce ar putea şoca unii părinţi, sau ca un elev care cerşeşte atenţia adolescentin (încă nu ştim care a fost cazul la Vianu). În şcoala generală, o mămică a sunat-o pe maică-mea (pe fix, căci nu erau mobile pe vremea aceea) şi i-a zis că îi pipăi fata, fata respectivă fiind colega mea de clasă. Aşa îi povestise colega, iar maică-sa normal că luase foc. Secretul poveştii: eu o ignoram şi fugeam ca de mere acre de colega „pipăită”, iar ea ar fi vrut probabil foarte mult să o bag mai afectuos în seamă. Asta a fost răzbunarea ei, să-i zică maică-sii că o pipăi la ore. Am rămas şocat, neputând decât să neg ca un mutălău ceva ce oricum nu puteam dovedi că nu am făcut. Parcă mai întâi mama furioasă a vorbit cu mine la telefon şi m-a băgat în sperieţi, apoi a cerut-o pe maică-mea la vorbitor.

    Dacă aveam atunci Facebook şi presă care îşi face agenda după această reţea de socializare, ca astăzi, eram eu azi vreun eminent absolvent de liceu mecanic, cu ceva antecedente dubioase la activ? Trebuie să recunoaşteţi că „Abuz sexual într-una din cele mai bune şcoli din sectorul 4. Mama unei eleve: Mi-a pipăit fata în timpul orelor” ar fi un titlu de ştire care face. Păcat că ea nu era adevărată în cazul meu, după cum avea să afle şi maică-mea, într-un final. Cam în stadiul acesta suntem acum în „scandalul” Vianu, până când nu or apărea dovezi care să ducă povestea mai departe sau să o claseze definitiv la categoria „dume de presă”.

    Mi se pare normal ca după ce te-ai luptat cu Barnevernetul norvegian din confortul canapelei tale, pe Facebook sau pe la gazetă (online sau tipărită), sau din cel al fotoliului de „analist” în vreun studiou tv, spunând că sălbaticii de nordici au invadat intimitatea unei familii cu frica lui Dumnezeu, să fii acum în tabăra care ar închide ochii la un târât în genunchi pentru o notă mai mare, la liceul de informatică Tudor Vianu. Adică, unde merge o pălmuţă la fund, ca în cazul Bodnariu (după cum ne-a dat de înţeles stâlpul familiei norvegiene, emigrat din România printre fiorduri), merge şi o glumă de-asta aparent inofensivă.

    De cealaltă parte, la fel de îndreptăţiţi sunt cei care, ridicând în slăvi sistemul norvegian de protecţie a copilului, care pare că mai întâi trage şi apoi pune întrebări (statisticile şi relatările arată că asta nu prea e adevărat, dar rămâne între noi, sectanţii faptelor), acum să dea în clocot la ideea că un elev a fost abuzat psihic şi fizic, fiind pus să se târască în faţa profesorului pentru o notă mai mare.

    Aceste două tabere sunt constituite din oameni consecvenţi. Pe ei nu-i deranjează faptele, statisticile, mărturiile de-o parte şi de alta. Au povestea făcută deja în minte, nimeni şi nimic nu le-o poate strica. Iar realitatea e că deocamdată nu ştim mai nimic concret din ce s-a întâmplat în ambele cazuri. Ba aş îndrăzni să zic că scandalul de la Bucureşti oferă mai multe mărturii directe şi indirecte decât cel din Norvegia, din care se conturează ideea că am asistat la o glumă proastă (unii liceeni zic că iniţiată chiar de ei, nu de profesor), din care cineva a găsit de cuviinţă să lanseze un scandal mediatic, bazându-se pe acuzaţii lansate la a doua şi a treia mână.

    Cei mai amuzanţi sunt însă specimenele de tip „Doctor Jekyll şi Mister Hyde”: cei care s-au luat un pic de piept cu Barnevernetul, acuzând că fac mai rău familiei decât o pălmuţă la funduleţul odraslei, dar acum la Vianu s-au transformat în cor de maici, tăindu-i orbeşte capul profesorului de matematică acuzat. Despre această a treia tabără, cea a disonanţilor congnitiv, nu ştiu ce să zic. Decât că manifestă o ipocrizie crasă.

    Mai sunt însă unii care formează a patra tabără. O mică sectă în care se pune preţ pe fapte dovedite (cât de cât, corespunzător), pe mărturii şi de o parte şi de alta. Sectanţii aceştia au incertitudini, sunt cam sceptici şi şi-au dezvoltat o intuiţie care detectează rahatul de la primele semne de putoare.

    Nu ştiu să vă zic ce s-a întâmplat la liceul de informatică Vianu, pentru că sunt un trist sectant din cea de-a patra tabără. Sunt atâtea necunoscute aici, încât eu, ca absolvent de uman, mă simt depăşit, iar ca jurnalist aş fi fost extrem de precaut în a lansa aşa bombastic acest subiect, fără să am nişte mărturii şi dovezi cât de cât solide.

    Dar pe măsură ce citesc mai multe mărturii, pe atât mi se pare că asistăm la o glumă proastă, de liceu, din care un profesor a ieşit foarte şifonat, fără să aibă vreo vină majoră, alta decât poate că are un stil mai nonconformist. Prefer să cred elevii, nu părinţii de obicei în aceste scandaluri de curtea şcolii, pentru că de foarte multe ori părinţii trăiesc în lumea lor, în care se manifestă isteric, fără vreo legătură prea mare cu ce simt sau gândesc copiii implicaţi direct.

    Iar mai mulţi elevi au povestit până acum că totul a fost o glumă iniţiată de copii, o „băieţie” pe care, dacă nu ne-am preface că nu am făcut liceul şi că am absolvit cu toţii o şcoală de maici, dacă am reuşi să ne scoatem un pic băţul din fundurile de părinţi model ultragiaţi în dogmele parentingului, poate că am privi-o puţin mai relaxaţi.

    Ce ştiu să spun sunt altele. Ştiu că acest scandal mediatic a pornit de la declaraţia de pe Facebook a unui profesor neimplicat direct în subiect, nici măcar în liceul Vianu, care a fost prezentată de nişte jurnalişti ca fiind o ştire beton, cu sursă sigură, de tipul „iată ce se întâmplă cu adevărat”. Apoi că a doua zi ni s-a livrat declaraţia unei mame de elevă din Vianu, care a prezentat acuzaţii in extenso la adresa profesorului respectiv, fără nici o contraparte, nu mai vorbim de vreo susţinere prin mărturii similare (alta decât cea a profesorului din prima zi). Apoi că am aflat că proful iniţial este directorul unei şcoli particulare, iar mama de a doua zi este chiar patroana aceleiaşi şcoli particulare. Chiar dacă treaba a început să pută, să nu ne descurajăm, asta nu înseamnă că povestea nu este adevărată, până la dovezi contrarii.

    Într-un final am văzut cum câteva zeci de elevi din Vianu au venit duminică la şcoală, unii spunând că totul a fost o glumă iniţiată chiar de elevi. Ideea a fost propagată şi pe Facebook, de alţi elevi de la Vianu. Apoi, au curs dezbaterile dacă astfel de glume „se fac” sau nu într-o şcoală. Ba chiar şi cele total fără legătură cu cazul, legate de discriminarea între elevii performanţi la info şi cei performanţi la alte materii, cărora nu li s-ar da şanse de strălucire în Vianu.

    Nu vreau să vorbesc despre „traumele” generaţiei mele de liceu, chiar dacă unele erau de-a dreptul penale, cu profesori care îşi băteau elevii de le dădea sângele pe nas. Dar erau multe glume de-astea băieţeşti, gen Vianu, fie de mânji care voiau să iasă în evidenţă, fie de profesori care voiau să ne câştige de partea lor prin metode mai neortodoxe, şi care au ramas nişte amintiri vesele, unele chiar încărcate de sens.

    Mai ştiu că de la profesorii cei mai neconvenţionali, care ştiu să intre în joc cu elevii sau studenţii lor, depăşindu-şi propria băţoşenie sau rigiditate pedagogică, am învăţat cel mai mult. Şi că o dată ce ne făceau curioşi prin glumele şi metodele lor, care uneori poate depăşeau anumite tipare pedagogice, ne făceau curioşi şi despre materia pe care ne-o predau. Poate că pe unii ne-au ciuntit psihic, fără să ştim, poate că pe alţii ne-au motivat să facem mai mult.

    Şi mai ştiu că nişte elevi inteligenţi şi plini de viaţă îşi vor domina întotdeauna profesorii care nu se ridică la nivelul lor din aceste puncte de vedere. Uneori prin ieşiri care ar putea băga în fibrilaţii întregi comitete de părinţi.

    Mai ştiu că unii oameni nu au umor. Sau că unii sunt traumatizaţi de propriile experienţe, iar când ajung părinţi, pur şi simplu nu le mai arde de glume şi experimente necurriculare, atunci când vine vorba de copiii lor. Nici cu unii, nici cu alţii, un elev care face circ la oră târându-se în genunchi sau un prof care desenează pe tablă cercuri simbolice de „dat cu capul aici” nu au ce discuta, pentru că fac parte din lumi diferite.

    În lumea asta de stâlpi morali nici eu nu pot intra, pentru că în şcoală eram fix genul ăla care, ca să-mi fac colegii să râdă şi ca să ies în evidenţă, m-aş fi târât în genunchi în faţa unui profesor, neforţat de nimeni altcineva decât de propria-mi idee tâmpită şi de dragul unei glume.

    PS: Cineva respectabil povestea, tot pe dragul de Facebook, cum a fost martor în tinereţile şcolăreşti, acum zeci de ani, exact la un episod în care un elev s-a târât în genunchi în faţa unui profesor, pentru o notă mai mare. Proful l-a întrebat, eşti gata să renunţi la demnitatea ta şi să te umileşti pentru o notă mai mare? Elevul nici n-a stat pe gânduri. Din 4, şi-a transformat nota în 9. Proful nu l-a lăsat însă prea mult să se bucure: „Vezi că ţi-am trecut 9 doar în carnet, în catalog tot 4 rămâne”. Este mai acceptabilă această versiune de târât în genunchi pentru unii părinţi? Ar accepta o umilinţă pentru copilul lor, dacă ar şti că asta îi dă o puternică lecţie de viaţă?

  • Lufthansa vrea să ducă Eurowings pe podiumul companiilor low-cost din Europa

    Modelul american nu este neapărat o soluţie pentru Europa, deoarece Europa a avut întotdeauna mai multe linii aeriene, dar nu atât de multe câte sunt astăzi. Cred că va exista un punct de cotitură care va accelera consolidarea pieţei, iar noi vrem să fim pregătiţi cu Eurowings la acest punct de cotitură“, spune Carsten Spohr,  CEO-ul grupului german Lufthansa, în cadrul întâlnirii Chief Executive Board Meeting Star Alliance, care îi pune pe executivii din cadrul Star Alliance faţă în faţă pentru a discuta cele mai importante provocări ale industriei.

    Executivul german face referire la industria aviaţiei americane, dominată de câteva companii importante, spre deosebire de aviaţia europeană, puternic fragmentată. În Statele Unite ale Americii operează trei companii tradiţionale aeriene mari – American Airlines, Delta Air Lines, United Airlines – şi alţi câţiva operatori low‑cost.

    Cu toate acestea, operatorii nord americani sunt responsabili de mai mult de jumătate din profitul total al industriei cu venituri globale de peste 700 de miliarde de dolari, profit care va ajunge în 2016 la 19,2 miliarde de dolari.

    Acestea sunt rezultatele unei economii puternice, ale aprecierii dolarului, ale preţurilor scăzute la petrol, dar şi ale unei industrii restructurate, potrivit IATA. Profitul pieţei europene puternic fragmentate va ajunge la 8,5 miliarde de dolari în 2016. Profitul per pasager va fi de 8,8 dolari, cu mult în spatele operatorilor nord-americani, pentru care profitul per pasager va ajunge anul acesta la 21,44 de dolari. Performanţa operatorilor europeni este afectată de competiţia intensă, aflată în creştere, ce vine mai ales din partea operatorilor low-cost şi a celor din Golf. „Am spus mereu că este nevoie de consolidare în piaţa zborurilor de scurt curier: avem numerele 1 şi 2, Ryanair şi easyJet, apoi există vreo şase linii aeriene cu mai mult sau mai puţin de 100 de aeronave – e o nebunie, funcţionarea lor nu va fi sustenabilă şi vrem să fim parte a consolidării“, subliniază Spohr, referindu-se la necesitatea reducerii numărului de operatori aerieni de pe piaţa europeană. 

    După ce compania pe care o conduce a suferit pierderi de circa 500 de milioane de euro din cauza numeroaselor conflicte cu sindicatele din ultimii doi ani, rezultatele pozitive din ultimul an îl fac pe CEO-ul Lufthansa să fie optimist. „Cel mai bun lucru pentru Germanwings şi Eurowings a fost că anul acesta am făcut bani, după nouă ani de pierderi. Am făcut făcut mereu bani din hub-uri şi am pierdut din zboruri de scurt curier, iar anul acesta, pentru prima dată, am reuşit să facem bani din zborurile de scurt curier cu Germanwings şi Eurowings“, declară Carsten Spohr, care consideră că Eurowings va ajuta din ce în ce mai mult la îmbunătăţirea rezultatelor companiei.

    Cea mai recentă estimare arată că profitul operaţional garantat Lufthansa va fi cuprins în 2015 între 1,75 şi 1,95 de miliarde de euro, la venituri totale de peste 30 de miliarde de euro. Compania nu comunică rezultatele diferit pentru divizia low‑  cost a grupului, dar Spohr spune că aceasta ajuns la o creştere de două cifre. „Nu există îndoială legată de faptul că preţul scăzut al petrolului ne-a ajutat să ajungem la cel mai bun rezultat pe care l-am avut vreodată, dar acesta nu este singurul. Există trei motive care au condus la acest rezultat: preţul scăzut al petrolului, răspuns bun al clienţilor la produsele noastre premium, în care am investit în ultimii ani şi faptul că am fost foarte stricţi în ce priveşte capacitatea – am operat cu 25 de aeronave mai puţin decât plănuiam şi am eliminat astfel pierderile.“

    Optimismul lui Spohr nu se opreşte aici, CEO-ul considerând că rezultatele recente sunt baza pentru rezultate mai bune ale diviziei low-cost cu Eurowings, cel mai recent pariu al germanilor, viitoarea platformă pentru consolidarea europeană. Eurowings denumea până în octombrie 2013 un operator regional german cu baza în Düsseldorf, dar, din octombrie 2014, zborurile acestuia au început să fie operate exclusiv prin Germanwings, alt operator low-cost al Lufthansa. Lufthansa vrea să facă din Eurowings al treilea cel mai mare operator low-cost din Europa, după Ryanair şi easyJet.

    Operatorul este destinat zborurilor de scurt curier, dar va oferi şi câteva zboruri spre destinaţii turistice precum Cuba, Thailanda şi Mexic. Prima aeronavă sub noul brand Eurowings, axată pe turiştii sensibili la preţ, a decolat în noiembrie din Köln spre Republica Dominicană, iar de la 1 ianuarie a început să înlocuiască brandul Germanwings, ce va dispărea treptat din portofoliul nemţilor. Potrivit lui Spohr, Eurowings ar putea absorbi alţi operatori deţinuţi parţial de compania germană, precum Brussels Airlines şi operatorul regional Air Dolomiti.

    Eurowings nu este prima încercare a Lufthansa de a câştiga teren în faţa competitorilor low-cost: în 2013, compania promova Germanwings drept compania cu „zboruri la preţuri rezonabile, însă nu ieftine“, experiment care nu a dat rezultatele scontate, din cauza faptului că nu era „suficient de low-cost“, potrivit analiştilor. Cei mai importanţi paşi în procesul schimbării sunt, potrivit lui Carsten Spohr, „adaptarea produselor la nevoile pasagerilor“.

    Or, în contextul în care nevoile pasagerilor sunt mai ales legate de reducerea costurilor de călătorie, cea mai importantă decizie anunţată de Lufthansa anul trecut este de a câştiga cursa operatorilor low-cost sub marca Eurowings. „Cota de piaţă a companiilor low-cost în Europa va creşte, dar suntem parte a acestei dezvoltări cu Eurowings. Astăzi este în jur de 43%, cred că va fi mai mult decât jumătate, sunt sigur, dar nu va fi 90%.“

    În prezent, Germanwings/Eurowings este clasată pe poziţia a şaptea din punctul de vedere al numărului de locuri printre companiile low-cost – este mai mare decât compania low-cost a Air-France KLM, Transavia, dar este mai mică decât Vueling, a IAG. Pentru a ajunge la ţinta propusă, Eurowings trebuie să întreacă Norwegian, Pegasus, Vueling şi Wizz Air. Potrivit celor mai recente informaţii disponibile, Eurowings operează 61 de rute, dintre care 14 sunt interne şi 47 internaţionale – patru dintre acestea fiind de lung curier. Fiecare dintre acestea au fost operate de Germanwings şi, în majoritatea cazurilor, Eurowings şi Germanwings operează rutele respective împreună.

    Germanwings operează în continuare peste 100 de rute, din care 21 domestice şi 108 internaţionale. Numărul acestora indică faptul că transferul dintre branduri va mai dura, iar conceptul Eurowings nu va fi implementat complet până în 2017, când compania ar trebui să opereze 96 de aeronave (de la 22 cât are în prezent).

  • Roşia Montană este propusă pentru Lista Patrimoniului Mondial UNESCO

    Situl istoric Roşia Montană a fost atestat pentru prima oară pe 6 februarie 131 îen şi reprezintă una dintre moştenirile cele mai importante ale umanităţii. “Minele romane de la Roşia Montană reprezintă cele mai întinse şi mai importante mine de aur subterane romane cunoscute în lume”, se arată în studiul experţilor de la universităţile Oxford şi Leicester. Dezvoltarea durabilă a Roşiei Montană intră astfel, pentru prima dată, între priorităţile statului.

    În 2009 organizaţia Asociaţia ARA (Arhitectură. Restaurare. Arheologie) a înaintat ministerului o propunere fundamentată pentru includerea Roşiei Montane în Lista Indicativă pentru UNESCO. 10 miniştri ai culturii şi-au declinat în această perioadă responsabilitatea de a analiza iniţiativa, acordând în schimb prioritate planurilor de deschidere a exploatarii de aur pe bază de cianuri, arată un comunicat al Asociaţiei Alburnus Maior. Propunerea de includere a primit susţinerea comunităţii ştiinţifice, a forurilor profesionale specializate şi a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice. Tehnic, decizia finală pentru ca Roşia Montană să fie inclusă pe lista ce conţine propunerile României pentru UNESCO, a reprezentat-o semnătura ministrului culturii.

    Procedural, urmează întomirea dosarului pentru susţinerea candidaturii. Acest proces implică o serie întreagă de actori, de la nivel central şi local, ministere, societate civilă şi comunitate locală, care împreună vor defini scenariul cel mai benefic pentru situl istoric şi dezvoltarea sa durabilă. Decizia finală privind nominalizarea pentru Lista Patrimoniului Mondial aparţine UNESCO şi se va lua la Paris în baza acestui dosar, care va include atât scenariul economic de revitalizare a zonei cât şi cel de conservare a patrimoniului.

     

  • Roşia Montană este propusă pentru Lista Patrimoniului Mondial UNESCO

    Situl istoric Roşia Montană a fost atestat pentru prima oară pe 6 februarie 131 îen şi reprezintă una dintre moştenirile cele mai importante ale umanităţii. “Minele romane de la Roşia Montană reprezintă cele mai întinse şi mai importante mine de aur subterane romane cunoscute în lume”, se arată în studiul experţilor de la universităţile Oxford şi Leicester. Dezvoltarea durabilă a Roşiei Montană intră astfel, pentru prima dată, între priorităţile statului.

    În 2009 organizaţia Asociaţia ARA (Arhitectură. Restaurare. Arheologie) a înaintat ministerului o propunere fundamentată pentru includerea Roşiei Montane în Lista Indicativă pentru UNESCO. 10 miniştri ai culturii şi-au declinat în această perioadă responsabilitatea de a analiza iniţiativa, acordând în schimb prioritate planurilor de deschidere a exploatarii de aur pe bază de cianuri, arată un comunicat al Asociaţiei Alburnus Maior. Propunerea de includere a primit susţinerea comunităţii ştiinţifice, a forurilor profesionale specializate şi a Comisiei Naţionale a Monumentelor Istorice. Tehnic, decizia finală pentru ca Roşia Montană să fie inclusă pe lista ce conţine propunerile României pentru UNESCO, a reprezentat-o semnătura ministrului culturii.

    Procedural, urmează întomirea dosarului pentru susţinerea candidaturii. Acest proces implică o serie întreagă de actori, de la nivel central şi local, ministere, societate civilă şi comunitate locală, care împreună vor defini scenariul cel mai benefic pentru situl istoric şi dezvoltarea sa durabilă. Decizia finală privind nominalizarea pentru Lista Patrimoniului Mondial aparţine UNESCO şi se va lua la Paris în baza acestui dosar, care va include atât scenariul economic de revitalizare a zonei cât şi cel de conservare a patrimoniului.

     

  • 5 pentru 5 ani: cine sunt cei care conduc Fondul Proprietatea

    Fostul ambasador al SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, mărturiseşte că nu a reuşit să se desprindă de România după încheierea mandatului său de ambasador, în 2012. De atunci, la un an de la listarea FP pe bursa de la Bucureşti, este membru al boardului FP şi, după cum spune, este „un membru activ şi implicat“. Spune că petrece minimum 5 ore pe săptămână lucrând pentru FP, dar timpul alocat de fiecare dintre cei cinci membri ai boardului diferă. Sorin Mîndruţescu spune că membrii locali ai boardului alocă mai mult timp, minimum 10 ore, dar asta se întâmplă şi pentru că sunt implicaţi ca reprezentanţi ai Fondului în companiile din portofoliu.

    De fapt, implicarea în boardurile companiilor la care FP este acţionar minoritar a fost şi este, după cum agreează cei cinci membri ai boardului, definitorie pentru evoluţia din ultimii ani a acestor companii. „Sunt multe companii din portofoliul nostru la care noi, reprezentanţii unui acţionar minoritar, suntem cei mai vechi membri în Consiliul de Administraţie“, spune Sorin Mîndruţescu. Alături de Greg Konieczny, manager de portofoliu al Fondului Proprietatea, cei cinci membri ai boardului consideră că evoluţia pozitivă a companiilor din portofoliul FP este şi meritul experienţei aduse în CA-urile companiilor de reprezentanţii FP.

    În acest context, rezultatele bune ale companiilor ar trebui să reprezinte un plus în listarea acestora. „Fondul Proprietatea a susţinut continuu dezvoltarea pieţei locale de capital. Mai sunt încă foarte multe lucruri de realizat şi singura cale de a asigura progresul este listarea de noi companii pe bursă. Lucrăm în mod constant la îmbunătăţirea eficienţei şi profitabilităţii companiilor din portofoliul nostru, dar acum este rândul guvernului să facă următoarea mişcare şi să-şi demonstreze angajamentul de a le lista pe bursă. Companii precum Hidroelectrica, Aeroporturi Bucureşti, Portul Constanţa, Poşta Română şi Salrom sunt candidate viabile şi sperăm să le vedem listate în 2016 şi 2017“, a declarat managerul FP în cadrul unei conferinţe organizate la BVB pentru a marca cinci ani de la listarea Fondului Proprietatea.

    Pe 25 ianuarie s-au împlinit cinci ani de la listarea Fondului Proprietatea (FP) la bursa de la Bucureşti, interval în care s-au produs mai multe schimbări precum schimbarea acţionariatului, împachetarea unei treimi din capital sub formă de certificate de depozit (GDR) tranzacţionate pe bursa de la Londra şi scăderea cu 3,2 miliarde de lei a capitalului, în principal ca urmare a vânzărilor de active derulate de managerul Franklin Templeton. Listarea Fondului Proprietatea la bursă în ianuarie 2011 s-a realizat fără ofertă de acţiuni şi a fost asumată de statul român încă de la înfiinţarea fondului în 2005.  Efectele listării au fost imediat resimiţite, valoarea conturilor deschise de investitorii profesionali crescând cu 740 milioane de euro până la un total de 3,45 miliarde de euro.

    Următorul pas important pentru creşterea valorii acţiunilor FP ar fi listarea la bursă a companiilor în care Fondul Proprietatea este acţionar minoritar. Ca susţinere suplimentară a procesului de listare a companiilor de stat româneşti, Konieczny a adus în discuţie, la evenimentul aniversar, şi contextul regional favorabil: „2015 a fost un an record pentru regiunea EMEA în termeni de privatizări prin oferte publice iniţiale, care au însumat 13 miliarde de euro (cinci IPO-uri), semnificativ peste cele 2 miliarde de euro (patru IPO-uri) în 2014. Din păcate, România nu a atras deloc fonduri prin intermediul privatizărilor în 2015. Sperăm ca guvernul să profite de această fereastră de oportunitate anul acesta“.

    Vlad Grigorescu, ministrul energiei, a observat în cadrul aceluiaşi eveniment performanţa crescută a companiilor din energie care sunt parte a portofoliului FP: „Este interesant de văzut, dacă vă uitaţi în structura Fondului Proprietatea, că majoritatea companiilor pe care fondul le deţine şi care sunt primele din punct de vedere al performanţei sunt companii din energie. Alături de Fondul Proprietatea, sectorul energetic a parcurs un drum lung dar fructuos. Am început de la companii cu sută la sută capital de stat, am trecut prin proceduri de privatizare, am trecut prin proceduri de listare, iar astăzi avem două companii importante listate pe bursa de la Londra, Romgaz şi Electrica. Avem un sector energetic care şi-a finanţat dezvoltarea inclusiv din piaţa de capital, un sector care a câştigat încrederea investitorilor atât în România cât şi pe pieţele internaţionale. Este clar că parteneriatul cu FP şi ideea de a lista aceste companii pe piaţa de capital a adus o creştere a performanţei, o creştere a transparenţei şi a profesionalismului“.

    Ministrul energiei a lăsat loc în discursul său şi îndoielii: „Eu nu cred că singurul motor al dezvoltării pieţei de capital este reprezentat de companiile de stat, mi-aş dori să văd şi companii din domeniul privat listate, mi-aş dori să văd mai multă activitate şi în această zonă. Noi vom continua proiectele deja cunoscute, cum sunt Hidroelectrica sau Complexul Energetic Oltenia, dar până la urmă listarea nu este un scop în sine. Listarea este un instrument de creştere a performanţei, pentru a finanţa proiecte de investiţii, pentru modernizarea companiilor sau înlocuirea capacităţilor vechi, pentru a construi un viitor credibil şi pe termen lung al acestor societăţi“. Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, a subliniat faptul că listarea Fondului pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) şi listarea sa secundară pe Bursa din Londra au evidenţiat potenţialul României ca destinaţie pentru investitori. Astfel, a explicat Klemm, acţiunile Fondului erau subevaluate înainte de listare, tranzacţionându-se pe piaţa gri cu un preţ cu peste 90% mai mic decât valoarea lor nominală.

    Drept urmare, beneficiarii retrocedărilor primeau doar circa 10 bani pentru fiecare leu din valoarea acţiunilor la Fond: „Investitorii instituţionali nu aveau posibilitatea de a investi în Fondul Proprietatea, ceea ce scădea şi mai mult dorinţa investitorilor români şi străini de a investi în piaţa de capital din România, aflată în formare“. Klemm a mai arătat că Fondul Proprietatea se tranzacţionează cu 70 de bani pe acţiune în prezent, sumă de şapte ori mai mare decât înainte de listare. Fondul a distribuit în total peste 2 miliarde de lei beneficiarilor cazurilor de retrocedare, de circa douăzeci de ori mai mult decât între 2006 şi 2009, iar sumele totale distribuite acţionarilor români şi străini depăşesc 1,5 miliarde dolari. Klemm crede că listarea Fondului Proprietatea a avut efecte pozitive şi asupra economiei româneşti în ansamblul său: „Atrăgând investiţii internaţionale de portofoliu în valoare totală de 1,2 miliarde de euro, Fondul Proprietatea a adus în economia României lichiditatea atât de necesară. Promovarea neîntreruptă de către Fondul Proprietatea, în calitatea sa de acţionar minoritar, şi împreună cu Franklin Templeton, a unei guvernanţe corporative solide în companiile de stat a ajutat la creşterea profitabilităţii acestor companii. Cifrele vorbesc de la sine: profitul net al principalelor 20 de companii din portofoliul Fondului a crescut cu 80% în perioada 2010-2014, în beneficiul companiilor, acţionarilor acestora şi economiei româneşti“.