Tag: castigare

  • Factorul online în designul de bijuterii

    Georgiana Lungu are 24 de ani şi povesteşte că în urmă cu 5 ani a început să meşterească propriile bijuterii, îndemnată de o prietenă pasionată de arta handmade. „La scurt timp mi-am dat seama că am foarte multe idei de modele“. Deşi nu-şi imagina că va reuşi să câştige bani din asta, a creat primul site, un blog gratuit unde expunea poze cu bijuteriile. A primit rapid feedback din partea colegelor de facultate, care s-au arătat foarte încântate, dar la acel moment nu ştia ce înseamnă marketing online, aşa că lucrurile nu au avansat în mediul virtual, recunoaşte tânăra. Şi-a dat seama că preferă mai degrabă să le confecţioneze decât să le poarte şi a început o colaborare cu o firmă de bijuterii artizanale.

    A pornit la drum cheltuind 40 de lei pentru a cumpăra primele materiale, spune tânăra: „Tot ce am câştigat, între timp, am investit. Nu am mai pus de la mine fiindcă nu aveam, îmi dădeau părinţii bani ca oricărui student“. Ulterior, a mers cu bijuteriile sale la târguri, unde a început să înveţe tot felul de lucruri, care sunt beneficiile, dar şi sacrificiile lumii meşteşugarilor. „Primul meu târg a fost de mărţişor. Ştiu că am câştigat mulţi bani şi a urmat un târg de Crăciun. Am vândut tot în prima zi; târgul a durat şapte.“ Acela a fost, de fapt, momentul în care şi-a dat seama că produsele sale sunt pe gustul cumpărătorilor. După ce a terminat facultatea avea de ales între a-şi căuta de lucru în domeniul său de studiu sau a-şi pune toate speranţele în această idee. „Eu am terminat Facultatea de Litere şi nu mi-a plăcut, aşa că am hotărât să fac ceva ce îmi place. Nu am fost angajată nicăieri, iar de doi ani afacerea are statut juridic“, spune ea.

    Vreme de un an a mers la diverse târguri şi expoziţii de produse artizanale, vânzarea mergea din ce în ce mai bine, aşa că s-a decis să pună punct şi să schimbe strategia. „Deşi câştigam foarte bine pentru nivelul la care mă aflam, mi-am dat seama că nu era pentru mine“, declară ea. După perioada sărbătorilor de iarnă, când se terminaseră târgurile, „două săptămâni am stat doar în pat, atât de extenuată mă simţeam. Am muncit şapte zile din şapte săptămâni întregi“. Spune că a vrut să renunţe din cauza volumului prea mare de muncă, însă „nu aveam altă cale. Trebuia să găsesc o soluţie, iar dorinţa a fost cheia“. Aşa că s-a întors spre online-ul: „Sora mea este web developer şi mi-a făcut cadou site‑ul pe care îl am acum, însă atunci nu ştiam ce să fac cu el“. S-a documentat singură, de la zero, despre ce trebuie să facă pentru ca produsele sale să aibă acelaşi succes şi în online.

    FelicityStore.ro va împlini în curând doi ani şi a crescut organic, spune tânăra. Iniţial, a început să investească sume mici, ţintite în promovare pe GoogleAdWords şi Facebook, şi a lansat promoţii în care a testat piaţa şi cererea. Cea mai mare vizibilitate o are acum mai ales pe Facebook, iar promovarea continuă este strategia sa de bază. „20% din profitul de pe luna anterioară este investit în promovare, în marketing. Şi funcţionează. Se simte luna viitoare. Dar nu doar asta contează“, spune ea. Mulţi oameni intră în magazinul virtual în urma recomandărilor, iar aceasta este cea mai sigură cale spre o achiziţie, în contextul unei concurenţe asidue pe piaţa handmade. „Este greu să vii cu ceva nou, care să prindă şi să fie şi de calitate. Trebuie să improvizezi mereu şi nimic nu este vreodată perfect“, spune Georgiana. Totuşi, speră să pluseze în faţa concurenţei prin garanţia de 30 de zile pe care o acordă clienţilor şi transportul gratuit în cazul unui retur. 90% dintre comenzi vin online, însă clienţii din Cluj pot cumpăra şi din magazinul fizic, „o curte interioară la etaj, într-o vilă din centrul oraşului“, unde se află şi atelierul. Acolo există „un colţ al bijuteriilor“, pe care tânăra îl consideră suficient deocamdată. În momentul de faţă lucrează alături de cinci oameni: doi în departamentul de relaţii cu clienţii şi trei pe producţie, dar urmează să mai angajeze. Pe lângă ei, Georgiana Stancu lucrează „atât cât este nevoie, pentru că munca de opt ore, de luni până vineri, nu funcţionează“.

    Cel mai bine se vând pandantivele, iar „Puf de păpădie“, la 45 de lei, are cea mai mare cerere; preţurile variază între 45 şi 58 de lei pentru produse făcute din sticlă, lemn, argint. „În primă fază am crezut că este un trend cu pandantivele şi mi se pare uimitor că durează de mult timp.“ Pe perioada verii produsele vedetă sunt butonii personalizaţi „deoarece toată lumea vrea aşa ceva la nuntă“, spune ea. FelicityStore.ro are 600-700 de comenzi pe lună conform fondatoarei, dacă nu sunt luaţi în calcul clienţii de la atelier, „iar cifrele sunt în creştere“. Suma medie a încasărilor zilnice este între 2.000 şi 3.000 de lei, iar acum are ca ţintă să ajungă 3.300 de lei pe zi până la sfârşitul anului.  „Din august 2015 am avut un volum mai mare de vânzări“, spune tânăra, care a înregistrat o cifră de afaceri de 220.000 de lei anul trecut. Iar pentru anul acesta preconizează o cifră de afaceri de trei ori mai mare, datorată atât creşterii organice, cât şi strategiei de promovare. Totul ţine însă de gusturile cumpărătorilor, iar în imaginaţia antreprenoarei profilul clientului fidel este conturat astfel: „O cheamă Mona, locuieşte în Bucureşti, lucrează la birou, îi place să fie cochetă, are în jur de 28 de ani, este căsătorită sau nu, dar îi place viaţa“, spune ea râzând.

    Planul său pe termen lung este unul măreţ: extinderea internaţională. Anul acesta a vrut să-şi ducă produsele peste graniţă, în Ungaria, dar după ce a testat piaţa şi-a dat seama că trebuie să mai crească afacerea în ţara natală, că mai are lucruri de învăţat aici. „Vreau oricum să ne extindem internaţional după ce finalizăm noul site, care este în lucru“, spune ea optimistă. Iar planurile sale nu se opresc aici: „Idei de business mai am, însă deocamdată nu am timpul necesar să mă ocup de ele“.

  • Cei trei studenţi din România care i-au învins pe americani la ei acasă. Elevii noştri au câştigat locul întâi

    Echipa ENTy, reprezentanta României la finala globală Microsoft Imagine Cup 2016, câştigă locul întâi la categoria Innovation, un premiu în valoare de 50.000$ şi şansa să primească titlul de campion Imagine Cup.

    Cei trei studenţi ai Universităţii Politehnice din Bucureşti – Flavia Oprea, Iulian Mateşică şi Cristian Alexandrescu – au dezvoltat un dispozitiv hi-tech de mici dimensiuni ce urmăreşte echilibrul urechii interne şi verifică postura coloanei vertebrale în timp real. Dispozitivul poate fi purtat pe spate sau cap şi poate detecta probleme ale urechii interne şi generează date care pot fi utile medicilor în diagnosticarea pacienţilor cu tulburări de echilibru.

    “Experienţa aici este una uimitoare şi nu poate fi redată clar prin cuvinte. Imagine Cup a deschis echipei noastre multe drumuri şi a validat încă o dată ideea inovativă a ENTy, dar şi a valorii studenţilor români din IT”, a declarat Flavia Oprea – product developer ENTy, imediat după ceremonia de premiere de aseară.

    Citiţi aici povestea celor trei studenţi care au câştigat premiul pentru inovaţie

  • Decizia care o poate distruge pe Merkel. Populaţia este tot mai nemulţumită de ce se întâmplă în ţara lor

    Decizia de a acceptat peste 1 milion de refugiaţi este cel mai mare pariu politic al Angelei Merkel, scrie BBC.

    La început a fost aplaudată pentru curajul moral şi pentru leadership-ul de care a dat dovadă. Le-a spus germanilor că “putem face asta” şi s-au mândrit oarecum cu ospitalitatea germană, iar cetăţenii din Frankfurt strigau la gară că refugiaţii sunt bineveniţi la ei. Această criză a subliniat faptul că “inima şi sufletul Europei este toleranţa”.

    Îndoieli în privinţa deciziei lui Merkel au apărut după ce femei din Cologne ar fi fost asaltate de Anul Nou de un grup de persoane presupuse musulmane. Acest lucru a stârnit protestele anti-imigranţi, însă s-au liniştit pentru o perioadă pentru a fi pornit din nou după ce Germania a fost zguduită de patru atacuri într-o săptămână. Trei dintre ele fiind realizate de către refugiaţi. Cu toate acestea atacurile nu sunt legate şi nu dau impresia unui complot împotriva Germaniei, iar două dintre atacuri ar fi legate de organizaţia teroristă Statul Islamic. Din cei 1,2 milioane de refugiaţi doar 59 dintre ei au fost găsiţi că ar avea legătură cu organizaţiile teroriste.

    Merkel a pierdut o parte din susţinere după incidentele din Cologne, dar a câştigat încredere din nou după exitul Marii Britanii din UE şi după lovitura de stat în Turcia deoarece votanţii încă o văd ca pe o ancoră, un punct stabil într-o lume instabilă.

    Însă apar întrebări legate de abilitatea Germaniei de a susţine atât de mulţi refugiaţi, iar oamenii din Germania nu se simt în siguranţă. Partidul anti-imigraţie Alternative fuer Deutschland (AfD) susţine că multi-culturalismul este periculos şi că securitatea ţării este în pericol. Cu toate acestea partidul nu reuşeşte să câştige simpatizanţi, rămânând în sondajele de opinie undeva la 12-13%.

    În 2017 problema refugiaţilor va deveni una şi mai fierbinte deoarece este an electoral şi este de aşteptat ca Angela Merket să candideze din nou. Însă Merkel depinde mult şi de Turcia şi de liderul acesteia care ar putea stopa fluxul de refugiaţi. Rămâne de văzut dacă politica lui Merkel de a integra refugiaţii va avea succes. Dacă vor avea loc noi atacuri teroriste numărul simpatizanţilor lui Merkel ar putea scădea.  Până atunci, odată cu plecarea Marii Britanii din UE şi faptul că Hollande este foarte nepopular în Fraţa, Merkel rămâne liderul Europei. “Frica nu a fost niciodată un sfătuitor bun, nici în viaţa personală, nici în societate”

  • The International 2016 devine cel mai mare turneu de eSports din toate timpurile. Fanii DOTA 2 au contribuit cu 17 milioane de dolari la fondul de premiere

    The International 2016 este cea dea şasea ediţie a celei mai mari competiţii de DOTA 2, joc video, din lume. Turneul va avea loc în Seattle şi va începe pe 2 august. Până în prezent fondul de premiere al turneului a ajuns la 18,5 milioane de dolari şi este în continuă creştere deoarece fanii pot contribui la fond achiziţionând diferite produse virtuale. 17 milioane din cele 18,5 provin din contribuţiile fanilor, care au cheltuit 68 de milioane de dolari pe obiecte virtuale, iar 25% din aceşti bani s-au dus către fondul de premiere.

    În competiţie participă 16 echipe din întreaga lume şi fiecare dintre echipa va obţine un premiu în bani indiferent de poziţia ocupată. Anul trecut, competiţia a fost câştigată de echipa americană Evil Geniuses şi a obţinut un premiu de 6,6 milioane de dolari. Locul doi a fost ocupat de CDEC Gaming (2,8 milioane de dolari), pe locul trei s-a clasat LGD Gaming  (2,2 mil.) şi locul patru a fost ocupat de Vici Gaming (1,5 mil de euro).

    Anul trecut fondul de premiere a ajuns de la 1,6 milioane de dolari până la 18,4 milioane de dolari.

    Sportul electronic devine din ce în ce mai vizibil, la care participă din ce în ce mai mulţi jucători şi spectatori, dar şi o oportunitate de business. Recent Alibaba, gigantul chinez, a anunţat o investiţie de 150 milioane de dolari în eSports. Ramura Alisports a companieie va găzdui turneul de eSports World Electronic Sports Games care are un fond de premiere de 5,5 milioane de dolari. Anul trecut, în competiţiile de DOTA 2 s-au oferit peste 31 de milioane de dolari, în cadrul League of Legends peste 7 milioane de dolari, Conter-Strike: Global Offensive peste 6 milioane de dolari.

    Jucătorii echipei Evil Geniuses (DOTA2) au obţinut cele mai mari câştiguri de până acum din eSports (aproape toţi cei cinci jucători au câştigat 2 milioane de dolari fiecare).

  • Australia a câştigat Cupa Mondială de Vâjthaţ, un joc inspirat din franciza “Harry Potter” – VIDEO

    Deşi pentru unii este doar un joc imaginar, pentru jucătorii de la Cupa Mondială de Vâjthaţ, care a avut loc pe 24 iulie, competiţia a fost una cât se poate de reală, potrivit Reuters.

    Sportul, inspirat din franciza “Harry Potter” semnată de J.K. Rowling, este practicat în viaţa reală de jucători care ţin mături între picioare, exact ca vrăjitorii tineri din seria magică arhi cunoscută.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Pastila-minune a lui Hitler: cum erau ”dopaţi” soldaţii germani în cel de-al Doilea Război Mondial

    În 1972, Heinrich Böll a câştigat premiul Nobel pentru literatură. Dar înainte să devină scriitor, el a făcut parte din armata germană. Luptând pe multe fronturi în multe ţări printre care România, Franţa Ungaria şi Uniunea Sovietică, Böll trimetea frecvent scrisori familiei în Köln. 

    Una dintre aceste scrisori, mai exact cea scrisă în data de 20 mai 1940, conţinea nu numai informaţii referitoare la starea lui, ci şi o rugăminte: „ Puteţi, poate, să mai obţineţi nişte Pervitin pentru proviziile mele?”

    Vezi aici care a fost pastila-minune a lui Hitler: cum erau ”dopaţi” soldaţii germani în cel de-al Doilea Război Mondial

  • Cinci motive pentru care Donald Trump va câştiga alegerile din SUA

    Analistul politic şi regizorul american Michael Moore anticipează că magnatul republican Donald Trump va câştiga scrutinul prezidenţial din Statele Unite, pe fondul stării de nemulţumire faţă de situaţia economică, faţă de Hillary Clinton şi, în general, faţă de sistemul politic. “Îmi pare rău că a trebuit să anunţ această veste proastă, dar v-am spus încă de vara trecută că Donald Trump va fi candidatul republican pentru postul de preşedinte al SUA. Iar acum am o veste şi mai groaznică şi deprimantă: Donald Trump va câştiga scrutinul prezidenţial din noiembrie”, afirmă comentatorul politic şi regizorul american Michael Moore, producătorul documentarelor “Bowling for Columbine”, “Fahrenheit 9/11”, “Sicko” şi “Capitalism: A Love Story”.

    Citeşte aici cele cinci motive pentru care Donald Trump va câştiga alegerile din SUA

  • Cât câştigă cel mai în vogă agent de jucători din lumea fotbalului. Are mai mulţi bani decât a reuşit să strângă Lionel Messi de-a lungul carierei

    Mino Raiola este cel mai în vogă agent de jucători din lumea fotbalului, după ce în această vară a intermediat transferurile lui Zlatan Ibrahimovic şi Henrikh Mkhitaryan la Manchester United, iar acum se pregăteşte să-l ducă şi pe francezul Paul Pogba la gruparea pregătită de Jose Mourinho.

    Sub contract cu Raiola se află şi Mario Balotelli şi Romelu Lukaku, doi atacanţi care foarte probabil vor schimba echipele în această vară, iar mutările îi vor aduce venituri importante şi agentului italian.

    Conform The Sun, Raiola a încasat din fotbal nu mai puţin de 300 de milioane de euro, adică mai mulţi bani decât a reuşit să strângă Lionel Messi de-a lungul carierei în care a câştigat deja cinci Baloane de Aur.

    Raiola activează ca agent de jucători de la sfârşitul anilor ’80 şi a început să-şi facă cu adevărat un nume în momementul în care a intermediat trecerea lui Pavel Nedved de la Sparta Praga în Serie A, la Lazio Roma, după Euro 1996. 20 de ani mai târziu, Mino Raiola reprezintă zeci de jucători şi are anual venituri de ordinul zecilor de milioane de euro.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro