Tag: turism

  • Studiu: Criza a stricat concediile romanilor

    Peste 55% dintre respondenti au declarat ca din cauza crizei au fost nevoiti anul acesta fie sa renunte la concediu (12,3%), fie sa il amane pentru iarna (4,4%) sau sa aleaga o destinatie mai ieftina (39%). In ceea ce priveste modalitatea aleasa pentru organizarea concediului, 53% dintre respondenti au declarat ca, de obicei, apeleaza la o agentie de turism, iar 75,76% dintre acestia achizitioneaza pachetul de servicii integral.

    Doar 15% dintre romani au raspuns ca nu au simtit pana acum criza financiara, in timp ce 47% dintre respondenti spun ca inca nu au reusit sa-si restranga cheltuielile, dar ca aceasta este o masura pe care va trebui sa o ia in perioada imediat urmatoare.

  • Tot mai putini turisti romani in Bulgaria

    Numarul romanilor care au ales sa isi petreaca vacanta in Bulgaria sau au tranzitat aceasta tara a scazut cu 33,6% in luna iulie fata de aceeasi perioada a anului trecut, in timp Romania a atras cu 7% mai multi turisti bulgari, potrivit Institutului National de Statistica de la Sofia.

    In luna iulie, 16.200 de turisti bulgari au vizitat Romania, iar numarul romanilor care au mers in tara vecina a fost de 79.200.

    Un numar de 135.000 de bulgari au calatorit in afara granitelor pentru recreere in luna iulie, destinatiile preferate fiind Grecia, Serbia, Romania si Turcia.
     
  • Pensiunile de la munte nu mai aduc profit

    „Niciodata nu s-a intamplat ca in luna august sa lucram cu mai putin de jumatate de camere ocupate. Anul trecut inregistram grade de ocupare de 70-80%, iar acum abia ajungem la 50%", spune pentru ZF Aurel Popescu, contabilul pensiunii de trei stele Smaranda din Predeal, care are 40 de locuri de cazare in 17 camere.

    El mai spune ca daca anul trecut marja de profit era de 30%, iar in 2007 ajungea chiar si pana la 40%, acum spera sa aiba pana la sfarsitul anului o marja de profit de macar 10%.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro.

  • MFP: Marile agentii de turism au avut afaceri si profituri in crestere anul trecut

    Agentii de turism explica incasarile in crestere prin faptul ca, in domeniu, criza financiara s-a resimtit abia in lunile noiembrie si decembrie.

    Chiar si asa, scaderile au fost inregistrate preponderent la vanzarile de bilete de avion, pentru ca vacantele din iarna lui 2008 fusesera rezervate si achitate cu cateva luni inainte.

    Astfel, Happy Tour, cea mai mare agentie de turism din Romania, din punct de vedere al cifrei de afaceri, si-a pastrat pozitia si in 2008, avand o cifra de afaceri de 184,2 milioane de lei.

    Cu o cifra de afaceri de 148 de milioane de lei in 2008, agentia de turism Eximtur din Cluj si-a mentinut locul doi in topul agentiilor de turism, inregistrand o crestere a vanzarilor cu 25%.

    Si Marshal Turism si-a majorat cifra de afaceri cu mai mult de 25%, de la 80 de milioane de lei in 2007 la 101,3 milioane de lei anul trecut.

    Accent Travel & Events a avut o cifra de afaceri cu 51% mai mare, incasand 80,9 milioane de lei. In schimb, profitul net a scazut de la 3,3 milioane de lei la 3,26 milioane lei.

  • Zadarul renascut

    Aproape distrus de bombardamentele din cel de-al Doilea Razboi Mondial si asediat de fortele sarbe in timpul razboiului din anii nouazeci, Zadarul renaste, adaugand hoteluri, baruri si cluburi noi la atractiile traditionale.

    SEDERE : Un hotel elegant, situat chiar in inima orasului, este Bastion – numit astfel probabil datorita amplasarii sale intr-o fortareata ce dateaza din secolul al XIII-lea. Hotelul are un restaurant cu terasa, iar la subsol un spa, cu o baie turceasca.

    BAR : Unul dintre cele mai bune baruri din Croatia, infiintat de un producator muzical din Marea Britanie. El a preluat gradina paraginita a unui hotel, transformand-o in “The Garden”, local devenit intre timp atat de popular, incat proprietarii au deschis si un club pe plaja in apropiere, la Petrcane, unde se tine si un festival muzical.

    MARASKA: Vechea fabrica de lichior, unde se producea lichiorul de cirese (Maraschino), domeniu in care Zadar are o traditie de cateva sute de ani, pornind de la calugarii manastirii dominicane din zona, primii care au preparat bautura recunoscuta azi in toata lumea, al carei gust e dat de un soi special de cirese cultivat pe plan local, situata vizavi de “The Garden”. Fabrica de pe malul apei va fi transformata intr-un hotel.

    ARSENAL : O impresionanta institutie de secol optsprezece, unde candva veneau corabiile venetiene la reparatii. A fost restaurat cu grija si transformat intr-un complex ce cuprinde o galerie de arta, un spatiu pentru concerte, un club de noapte si un mall elegant.

    OSLJAK: Mica insulita impadurita in apropiere de Zadar, unde veneau sa se relaxeze romanii bogati locuitori ai Zadarului antic. In acest loc nu sunt nici magazine si nici masini si se poate ajunge doar cu bacul. Un punct de atractie il reprezinta o veche bisericuta ce dateaza din secolul al VI-lea, precum si ruinele unor mori construite si ele cu cateva sute de ani in urma. Pentru cei care vor sa petreaca mai mult de cateva ore pe Osljak se recomanda casa de oaspeti detinuta de un localnic, Davor Valvic.

    ORGA: Constructie spectaculoasa proiectata de catre arhitectul croat Nikola Basic in 2005, Orga Marii se prezinta sub forma unor trepte care coboara in mare, avand tuburile sonore sub apa, astfel incat valurile care o lovesc canta diverse acorduri.
     
  • TOP BM: Cele mai scumpe iahturi vandute in Romania in 2009

    Cred ca industria iahtingului in Romania este inca la inceput, dar se poate ca in urmatorii ani numarul barcilor de agrement sa creasca semnificativ. Aceasta depinde insa si de conditiile create pentru dezvoltarea turismului in Romania, iar turismul, la randul sau, depinde de dezvoltarea infrastructurii. In fine, depinde si de vointa politica”, spune omul de afaceri George Copos, proprietarul a trei ambarcatiuni cu vele, dintre care cea mai scumpa este un model Jeanneau Sun Odyssey 54, achizitionat din Franta in 2006 pentru 515.000 de euro.

    Anul acesta s-au modernizat marine precum cea din Mangalia si s-a lansat un nou proiect realizat de compania Black Sea Magic – marina de la Limanu. Iar marina din portul Tomis urmeaza sa devina operationala incepand cu anul viitor. Cu toate acestea, Bogdan Craiciu, proprietarul Set Events, firma care organizeaza Regata Marii Negre si Boat Show (targul de ambarcatiuni de la Bucuresti si Constanta) spune ca in momentul de fata in Romania exista aproximativ 10.000 de vase – unul la aproximativ 2.000 de locuitori, pe cand in alte tari europene exista o ambarcatiune la 150 de locuitori. Anul acesta, declara Craiciu, la Boat Show s-au vandut 65% dintre ambarcatiunile expuse, fata de 90%, in 2008. Cele mai exclusiviste modele prezente la targ au costat in jur de 1 milion de euro.

    Craiciu a investit anul acesta in expozitie mai mult ca in anii precedenti, insa a avut vanzari mai mici. Omul de afaceri a observat totusi ca pe piata au intrat noi companii distribuitoare de veliere si ambarcatiuni cu motor, precum NauticLife, Ed Boats sau Black Sea Boats, prezente pentru prima oara si la Boat Show. NauticLife s-a lansat la sfarsitul lui 2008, iar anul acesta a vandut deja 21 de ambarcatiuni, dintre care cele mai scumpe sunt un Beneteau Oceanis 40 de 170.000 de euro si un Beneteau Oceanis 31 de 120.000 de euro. Insa cele mai scumpe vase din oferta companiei sunt doua modele frantuzesti Beneteau 58 si 47, care costa 500.000, respectiv 600.000 de euro. Tot de la Beneteau este si velierul ales sa reprezinte in competitii clubul NauticClub, fondat de Mihai Marcu, presedintele MedLife si fondatorul NauticLife.

    Modelul ales de club este un Life-Beneteau First 34.7, care a costat 200.000 de euro. Marcu estimeaza pentru anul 2009 o cifra de afaceri a NauticLife de 650.000- 700.000 de euro si crede ca, desi criza a afectat bugetul pentru 2009 in mare masura, piata iahtingului se va dubla in urmatorii doi ani. Piata de ambarcatiuni de lux din Romania se ridica acum la aproximativ 50-60 mil. euro pe an, estimeaza reprezentantii Franco’s Marina, care aduc in Romania branduri ca Ferretti Yachts si Pershing din categoria mega-iahturilor – modele cu lungimi cuprinse intre 24 si 40 m, cu 4-5 cabine si cate 2 motoare a peste 2.000 CP.

    “Anul trecut am avut afaceri de trei ori mai mari fata de 2007, pentru ca am vandut 7 ambarcatiuni de lux”, spun oficialii Franco’s Marina. Pana acum s-au vandut modele Ferretti Yachts, Pershing Yacht si Mochi Craft, printre cele mai scumpe nume din catalogul companiei. Intre cele mai exclusiviste vase puse pe apa de Franco’s se mai numara si Custom Line Yacht (cu modelele Custom Line 112’ Next, Custom Line 97’, Navetta 33, Navetta 26), Ferretti Yachts (cu modelele Ferretti 830 si Ferretti 881) si Pershing Yacht (cu modelele Pershing 90’, Pershing 108’ si Pershing 115’), la preturi cuprinse intre 5 si 13 milioane de euro.
     
  • FOTOREPORTAJ: Cum se vede lumea dintr-o croaziera de lux

    "Nu ne-am permite sa lansam cate un vas in fiecare an daca nu ne-am baza pe o piata imensa si nou-nouta pe care trebuie sa o cucerim", spune Rama Rebbapragada, vicepresedinte al diviziei internationale din cadrul Royal Carribean Cruises, a doua mare companie de croaziere din lume. Royal Carribean Cruises este formata din trei sub-companii, fiecare axata pe un anumit consumator: Royal Carribean International vizeaza turistul mediu, Celebrity Cruises ofera servicii premium, iar Azamara Cruises vinde croaziere de lux. Dintre acestea, Celebrity are cea mai tanara flota, compusa din noua nave – dintre care cea mai tanara, Equinox, a fost lansata in urma cu doua saptamani in cadrul unei croaziere in Marea Nordului.

    Noul vas a necesitat o investitie de 700 de milioane de euro si poate caza pana la 3.000 de turisti – care au la dispozitie zece restaurante si baruri, mai multe piscine, un teatru, spa, terenuri de sport si o galerie comerciala. Din Romania, anul trecut s-au vandut in special croaziere pe navele Royal Carribean, reprezentantul companiei pe plan local fiind RRCL Romania, membra a World Travel – companie fondata de omul de afaceri Nicolae Demetriade, care a infiintat si a vandut in urma cu doi ani liderul pietei de turism, agentia Happy Tour. Nicolae Demetriade crede ca vanzarile inca mici pe segmentul croazierelor au la baza necunoasterea acestui tip de vacanta: "Croaziera este cel mai complex mod de a merge in concediu, deoarece ofera intr-un timp destul de scurt posibilitatea vizitarii a foarte multe locuri, o plimbare pe mare, precum si experienta calatoriei pe un vapor de lux cu toate serviciile incluse".

    Omul de afaceri crede ca, o data ce situatia economica se va redresa, vanzarile de croaziere din Romania vor creste cu doua cifre timp de multi ani – croaziera fiind un serviciu luxos si all inclusive pe care romanii il vor aprecia foarte mult. Concediile pe croaziera au fost inventate si sunt foarte gustate de americani, care de altfel au reprezentat intotdeauna 85% din veniturile Royal Carribean Cruises. Lucrurile insa incep sa se schimbe. Conform lui Dan Hanrahan, director al Royal Carribean, in 2009 mixul de clienti va arata diferit si 35% dintre clienti ar putea veni din afara SUA. "Cele mai interesante piete europene pentru noi sunt Marea Britanie si Germania, urmate de Italia, Spania si Tarile Nordice", spune Rebbapragada.

    Directorul diviziei internationale nu crede insa ca toata treaba aducerii de noi pasageri sta in departamentul sau: conform datelor statistice, e adevarat ca cei mai multi pasageri ai companiilor de croaziere sunt americani, dar mai putin de 20% dintre americani au mers vreodata intr-o croaziera, asadar piata inca se mai poate dezvolta. Potentialul pietei nu a fost intuit insa doar de Royal Carribean, ci si de celelalte companii de profil – precum Princess Cruises, Crystal Cruises sau European Mediterranean Cruises. Toate acestea au in derulare constructia unor noi vase de croaziera, 35 de noi vase urmand a fi lansate pe piata pana in 2012.

  • Numarul turistilor in scadere pe luna iunie

    Sosirile vizitatorilor straini la punctele de frontiera s-au redus cu 10,4% in iunie, fata de aceeasi perioada din 2008, , in timp ce plecarile in strainatate ale vizitatorilor romani au crescut, la punctele de frontiera, cu 4,3%, se arata intr-un comunicat al INS. Hotelurile au detinut in iunie o pondere de 74,4% din totalul sosirilor in structurile de primire turistica cu functiuni de cazare, in scadere cu 13,9% fata de aceeasi luna din 2008.

    Innoptarile inregistrate in structurile de primire turistica in iunie au insumat 1,89 milioane, turistii romani reprezentand 85,4% din total. Sosirile vizitatorilor straini in Romania, inregistrate la punctele de frontiera, au fost in iunie de 707.700, majoritatea provenind din tari situate in Europa (94%).

    Sosirile inregistrate in structurile de primire turistica in iunie 2009 au insumat 615.600 turisti, din care 78,3% au fost romani, iar restul straini, ponderi apropiate de cele din iunie 2008. Din totalul sosirilor vizitatorilor straini in Romania aproximativ 60,7% au fost din statele Uniunii Europene, mai precis din Ungaria (36,5%), Bulgaria (18,5%), Germania (10,2%) si Italia (7,6%).

    Plecarile vizitatorilor romani in strainatate, inregistrate la punctele de frontiera, au fost in luna iunie de 1,134 milioane. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate de vizitatorii romani (76,7%). Comparativ cu iunie 2008, anul acesta s-au inregistrat cresteri la transportul aerian (10,6%) si la cel rutier (3,2%). Sosirile inregistrate in structurile de primire turistica au insumat 2,646 milioane turisti in primele sase luni, in scadere cu 14,4% fata de cele din primul semstru din 2008, iar innoptarile s-au situat la 6,565 milioane, in scadere cu 17,7%.

    In acelasi timp, sosirile vizitatorilor straini in Romania, inregistrate la punctele de frontiera, au fost in semestrul unu de 3,450 milioane, in scadere cu 12,7%, in timp ce plecarile romanilor in strainatate au fost de 5,679 milioane, cu 0,5% mai putine.

    Aflati mai multe despre numarul de turisti in prima parte a anului pe www.insse.ro.

    Cititi mai multe despre numarul de locuri de cazare de pe litoral pe www.businessmagazin.ro.
     
  • In jurul lumii pentru un site

    In urma cu doi ani, Ciprian Enea (35 de ani) a lasat compania pe care o fondase in 2001 pe mainile proaspatului sau partener de afaceri si a plecat intr-o excursie foarte lunga. Timp de mai bine de un an, a calatorit de la Taj Mahal pana in Timorul de Est si din Nicaragua pana in Argentina. Efortul a meritat, spune Enea, pentru ca astazi detine impreuna cu partenerul sau, Giani Holban (33 de ani), primul site de calatorii din Romania cu continut video generat de utilizator. TVTravel.ro aduna sute de filmulete provenite din calatoriile lui Enea, dar si ale celor peste 100 de utilizatori inscrisi pe site.

    Investitia necesara pentru aparitia pe piata, in mai 2008, a primului YouTube pentru pasionatii de calatorii a fost de circa 250.000 de euro, dintre care doar 100.000 de euro au fost cheltuiti cu dezvoltarea si lansarea efectiva a site-ului. Restul banilor, 150.000 de euro, a acoperit deplasarile lui Enea si a provenit in egala masura din surse proprii, precum si dintr-un parteneriat cu agentia de turism Prestige Tours, detinuta de omul de afaceri Mircea Vladu.

    Anul acesta vor mai fi investiti inca 75.000 de euro in dezvoltare si in urmatoarea runda de calatorii pe care Enea o va intreprinde, de data aceasta in Japonia, Coreea, Papua Noua Guinee si Taiwan. Totusi, spun cei doi fondatori, in urmatorii doi ani nu vor vedea profit din incasarile TVTravel.ro. Antreprenorii asteapta venituri de 50.000 de euro in urmatorii doi ani si, desi suma nu va duce la atingerea breakeven-ului, considera ca potentialul pe termen lung este mare. “Preferam sa investim in zona de imagine-TV, pentru ca in timp capeti avantajul competitiv al nisei pe care te pozitionezi. TVTravel.ro se vrea o zona de informare reala a publicului, un fel de reality show, care iti arata si partile bune ale unei destinatii, dar si pe cele rele, mai putin mediatizate”, spune Ciprian Enea. Este de fapt o alternativa, explica fondatorul TVTravel.ro, la televiziunile clasice despre calatorii, care nu arata mereu toate fetele unei destinatii. Enea are multe exemple din calatoriile lui in acest sens.

    Unul dintre acestea este drumul lung si costisitor pe care a fost nevoit sa il strabata din cauza unei vize lipsa: pentru a ajunge din Insulele Capului Verde in Burundi, a trebuit sa faca o serie de pit stop-uri in Portugalia, apoi in Africa de Sud si Kenya, pentru a ajunge in final la destinatie. In total, 56 de ore de stat in aeroporturi si 3.500 de euro aruncati efectiv pe drumuri. Informatiile de acest gen au atras in cele cateva luni de la lansarea site-ului un trafic de circa 1.000 de vizitatori pe zi, cu variatii in weekend (cand numarul de vizitatori scade) si in apropierea sezoanelor turistice (cand traficul se tripleaza). Giani Holban, colegul din facultate al lui Ciprian Enea, cu care acesta a pornit parteneriatul in zona de online in 2006, este convins de potentialul acestui segment, slab dezvoltat la noi in comparatie cu alte tari: “In lume, site-urile de calatorii sunt pe locul al treilea dupa cele de informatii generale, respectiv cele locale/regionale”. Holban este constient de faptul ca, momentan, “sharingul video in Romania consta de fapt in glumite si videoclipuri, dar romanii incep sa calatoreasca tot mai mult si, concomitent, acorda atentie sporita si site-urilor de informare turistica”.

    Dificultatile intr-un astfel de start-up sunt insa multe, mai spune Holban, date de faptul ca zona video este la inceput in Romania, dar mai ales de costurile mari pe care un astfel de proiect le implica. In plus, publicitatea online, sursa de venit intr-o astfel de afacere, este prea putin populara in randul companiilor romanesti, cu atat mai putin printre companiile din turism. “Bugetele de online in tarile dezvoltate se duc pana la 20% din tot ce inseamna publicitate, in timp ce in Romania abia daca ajung la 1,5%. In plus, hotelierii nu investesc in online”, spune Giani Holban. Mai e si momentul nefavorabil dat de criza, in care bugetele de publicitate (inclusiv pe internet) scad. Antreprenorii isi mentin insa atitudinea optimista: “Da, oamenii sunt mult mai prudenti, dar a avut loc o compensare intre cei care au redus si cei care au plusat la promovarea online”.

    Printre clientii companiei se numara agentii mari de turism, dar fondatorii spun ca publicitatea pe un site de turism poate veni si din internetul mobil, creditele auto sau de nevoi personale, asigurari, carduri, sisteme de transfer de bani la distanta sau electronice de voiaj. TVTravel.ro face parte din reteaua Best Tourism, construita de Enea pornind de la un prim site, portalul de travel omonim. Cu un trafic saptamanal de 250.000 de vizitatori, reteaua cuprinde astazi peste 100 de site-uri grupate in sase categorii: BestTourism.ro, o retea nationala de 42 de harti, o retea de 29 de destinatii externe, o retea specializata cu 6 linkuri utile, o retea de poze cu 31 de portaluri si doua site-uri destinate vacantelor de sezon. Anul trecut, compania a generat venituri de 500.000 de euro, iar pentru anul in curs cei doi parteneri asteapta venituri intre 450.000-550.000 de euro.

    Enea spune insa ca principala problema este finantarea si ca acum cauta parteneri pentru a se dezvolta in continuare, asa cum au facut si alte site-uri de videosharing: “O suma optima care sa ne acopere planurile de investitii pentru urmatorii cinci ani ar fi de minim 250.000 de euro”. Sumele ar trebui sa mearga in dezvoltarea TVTravel.ro si a unui blog de turism, precum si in lansarea unei versiuni noi a portalului de informare turistica BestTourism.ro. Restul site-urilor sunt deocamdata in conservare. Astfel ca, daca anul trecut 90% din resursele de munca erau alocate dezvoltarii retelei, in 2009 procentele inclina catre activitatile curente din grup, de mentenanta, servicii pentru clienti si vanzari. Cel putin pentru o perioada.

    Sharing in .ro