BusinessMagazin

Tag: alegeri

  • Germania: Partidul Piratilor strange 2%

    Potrivit Mediafax, Partidul creat în 2006, care sustine ca are
    circa 9.500 de membri, a calificat acest rezultat drept
    “extraordinar de bun” pe site-ul sau, apreciind ca preocuparile
    sale primesc “aprobarea a tot mai multe persoane din Germania”.

  • Social-democratii, marii invinsi in alegerile din Germania

    SPD obţinuse 34,2 la sută în urmă cu patru ani, înainte de a
    intra într-o “mare coaliţie” cu conservatorii lui Merkel. Potrivit
    Mediafax, Steinmeier a caracterizat alegerile din acest an drept o
    “infrangere aspra”.
    “Nu am cuvinte. Sunt socat”, a declarat Michael Twardowski, membru
    al SPD, care a contribuit la campania electorala. “As vota pentru o
    schimbare la varful partidului.”

    “Un nou rol ne aşteaptă, cel de opoziţie”, a declarat
    Steinmeier. SPD obţinuse 34,2 la sută din voturi în urmă cu patru
    ani şi a scăzut cu peste 10 puncte procentuale. În campanie, el nu
    a reuşit să se prezinte ca un veritabil rival al conservatorilor cu
    care guverna. Doar cinci dintre partidele înscrise în cursă au
    trecut pragul de 5 procente pentru a intra în Bundestag, conform
    estimărilor.

    Potrivit Mediafax, Die Linke (extrema-stângă) a crescut de la
    8,7 la sută în 2005 la 11,9 procente. Verzii înregistrează şi ei un
    rezultat-record, de 10,7 la sută, trecând pentru prima dată pragul
    de 10 procente.

  • Merkel a ales solutia castigatoare: democratii

    “O sa vedem un guvern mai prietenos cu afacerile, de acum
    inainte”, afirma Jurgen Dittberner, om de stiinta al Universitatii
    Postdam. El a subliniat ceea ce sustin si alti analisti – adoptarea
    marilor reforme intr-un timp foarte scurt este putin probabila.

    In momentul de fata, problema care se pune este aceea daca
    Merkel va apetit pentru reforma pietei muncii si pentru taierea
    drastica a taxelor, masuri dorite de partenerii sai, dar nepopulare
    pentru multi dintre votanti. Potrivit NYTimes, la alegerile
    precedente, in 2005, ea a vazut cum 17 dintre procentele sale s-au
    evaporat dupa eforturile pentru reformarea pietei libere. Votantii
    din cea mai mare economie a Europei nu sunt tocmai incantati de
    schimbari drastice in mijlocul crizei. In discursul sau, Merkel a
    afirmat ca partidul sau se vrea pentru clasa de mijloc.

  • Die Welt: Victoria este mai ales succesul FDP

    Potrivit Mediafax, FDP obtine 14,6 la suta din voturi, cel mai
    bun scor atins vreodata de acest partid, si reuseste sa revina la
    putere, dupa 11 ani in opozitie. Citat de AFP, liderul FDP, Guido
    Westerwelle, a salutat la randul sau “acest rezultat excelent”. El
    le-a multumit “alegatorilor pentru cel mai bun scor realizat
    vreodata de partid” si a promis ca va face in asa fel incat
    Germania sa aiba un “sistem fiscal echitabil, sa amelioreze sansele
    în materie de educatie şi sa apere libertatile individuale”. Se
    pare ca democratii ar fi castigat din intarirea patidelor mici si
    mai ales din sentimentul germanilor de a avea nevoie de lideri care
    se pot ocupa de economie in perioada crizei financiare
    mondiale.

    Dupa numararea tuturor voturilor, reiese ca victoria Angelei
    Merkel nu ar fi fost posibila fara sprijinul democratilor.
    Crestin-democratii (CDU/CSU) au înregistrat un scor mai slab fata
    de alegerile precedente, totalizand 33,8 la suta din voturi. “Acest
    rezultat este amar pentru CDU/CSU şi mai ales pentru cancelar”,
    comenta cotidianul Die Welt luni, citat de Mediafax. Aceasta
    victorie este intai de toate “succesul FDP”, in opinia cotidianului
    conservator. Conservatorii (CDU/CSU) lui Merkel si aliatii lor
    liberali din FDP au obţinut o majoritate confortabila cu 332 de
    mandate din totalul de 622 cat va avea in final Bundestagul,
    potrivit Mediafax, care citeaza rezultatele oficiale comunicate
    luni dimineata.

  • Angela Merkel revendica victoria in Germania

    Conservatorii crestin-democrati ai lui Merkel sunt pe cale sa
    formeze o noua alianta de guvernare de centru-dreapta si sa
    implineasca visul cancelarului de a incheia “marea coalitie” cu
    social-democratii, care s-au impiedicat serios la acest scrutin,
    potrivit NYTimes.

    “Ne-am atins obiectivul electoral de a avea o majoritate stabila
    pentru formarea unui nou guvern”, declara entuziasmata d-na Merkel
    sustinatorilor care s-au adunat in fata sediului sau de partid,
    adaugand ca isi doreste sa fie “cancelarul tuturor germanilor,
    pentru a ameliora situatia tarii”.

    Conducand un guvern format din crestin-democrati si
    pro-afaceristii democrati, Merkel va avea oportunitatea de a
    legifera planurile sale economice propuse la investirea in functie
    in urma cu patru ani, dar incetinite de socialisti. Cancelarul ar
    urma sa se concentreze asupra unor probleme precum simplificarea
    codului fiscal, diminuarea unor taxe si posibila revenire asupra
    abandonarii programului de energie nucleara.

    Entuziasmul victoriei este insa redus de cresterea deficitului
    bugetar cauzat de criza economica. Formarea noului guvern va
    redeschide, cel mai probabil, si dezaterile privind prezenta
    militara germana in Afganistan, insa analistii nu se asteapta la
    schimbari imediate sau la o retragere rapida a trupelor.

  • Politica ramane ce a fost

    Scena politica a stat in 2008 sub semnul ajustarii puternice a calculelor matematice facute de anul trecut. Ierarhia rezultata dupa alegerile europarlamentare din toamna lui 2007 a starnit in jurul PD si al PLD (gruparea dizidenta proaspat desprinsa din PNL) discutii cu privire la oportunitatea unei fuziuni, care sa aduca noii formatiuni procentele cumulate ale celor doua componente.

    Speculatiile anterioare despre intentia Cotroceniului de a constitui o megaformatiune pro-prezidentiala – dupa modelul formatiunii Rusia Unita, impus de Vladimir Putin – au creat o zona de asteptari chiar mai ridicate decat ar fi fost normal cu privire la performantele noii formatiuni, lansata oficial cu doua saptamani inainte de sfarsitul anului trecut. In timp ce o serie de politologi mai rezervati au atras atentia asupra incongruentelor doctrinare dintre ideologia populara – revendicata de PD – si cea liberala, revendicata de PLD, liderii celor doua formatiuni s-au aratat increzatori ca primul test electoral in noua formula le va confirma justetea fuziunii.
     
    La alegerile locale din iunie, insa, PD-L a obtinut un scor (28,4%) aproape egal cu al formatiunii de baza, PD, fara a reusi sa conserve si procentele castigate la europarlamentare de PLD. Mai mult, formatiunea nou-creata nu a reusit sa-si mobilizeze suficient electoratul nici macar intr-o zona traditional favorabila, Bucurestiul, unde Vasile Blaga – unul dintre greii PD-L – a pierdut cursa in fata lui Sorin Oprescu, care a candidat independent dupa ce a demisionat din PSD. Merita evidentiata si absenta din peisaj a presedintelui Traian Basescu, care s-a tinut departe de disputele politice din campania locala; aceasta absenta, s-a spus, a avut o contributie deloc neglijabila la rezultatul final al PD-L, evident inferior fata de asteptarile create de sondajele care au premers scrutinul.
     
    Avand in vedere ca PD-L a ales sa coopteze PSD la guvernare, in dauna PNL si in pofida declaratiilor liderilor democrat-liberali de dupa anuntarea exit-poll-urilor, pozitia presedintelui Traian Basescu devine mult mai vulnerabila in 2009. Seful statului, care s-a erijat ca un adversar constant al PSD inca dinainte de 2004, nu va mai putea aborda acelasi tip de discurs fara sa se supuna criticilor cu privire la onestitatea intentiilor sale. Pe de alta parte, si PSD va avea o problema in impunerea unui contracandidat credibil la actualul sef al statului, dupa un an in care se presupune ca va guverna alaturi de formatiunea pro-prezidentiala PD-L.
     
    De cealalta parte a axei ideologice, dar in cele din urma in aceeasi formula de guvernare cu democrat-liberalii, PSD a trecut printr-un an chiar neasteptat de bun: dupa un scor rezonabil la locale, unde si-a conservat mare parte din rezultatele din 2004 si chiar a castigat – neoficial, e drept – Primaria Capitalei prin Sorin Oprescu, PSD a reusit sa dea si impresia unei formatiuni in care luptele de culise sunt tot mai bine ascunse. Cu exceptia indepartarii – nu foarte bine gestionata – a “grupului de la Cluj”, social-democratii au dat impresia ca reusesc sa suporte destul de bine actuala garnitura de conducere. Este drept ca rezultatele obtinute la locale – primul loc la numarul de primari si locul secund la votul politic, pentru consiliile judetene – si, mai ales, cele de la parlamentare nu au dat prea multe motive pentru o miscare de contestare a conducerii. Mai mult, alegerile locale au readus in prim-plan si garnitura de lideri locali ai partidului – asa-numitii baroni – intrati dupa 2004 intr-o zona cenusie; reconfirmarea lor la votul popular le-a crescut importanta in interiorul partidului, astfel incat centrul si-a pierdut din influenta in fata lor, devenind mai degraba o interfata a acestora in relatia cu scena publica.
     
    Totusi, dupa alegerile parlamentare din toamna, cativa lideri ai partidului – intre care cel mai insistent a fost secretarul general Miron Mitrea – au evocat posibilitatea unui congres unde sa fie pusa in discutie formula de conducere. Statutul PSD prevede organizarea unui congres pentru desemnarea candidatului partidului la functia de presedinte al Romaniei, scrutin programat pentru toamna lui 2009. Desi s-a speculat ca in interiorul PSD s-ar putea ridica o alternativa la presedintia lui Mircea Geoana, accesul partidului la guvernare – pas care i se datoreaza in buna masura actualului lider – s-ar putea sa arate o anume redimensionare a raporturilor de forte. Ca urmare a rezultatelor de la alegeri si a intrarii la guvernare se poate ca liderii locali sa accepte mai greu o inlocuire a echipei actuale, cu care s-au negociat deja mecanismele de influenta in noul executiv.
     
    Premiera adusa de anul electoral 2008 s-a prefigurat inca de la europarlamentarele din toamna trecuta, cand PRM si PNG-CD, care si-au revendicat spatiul nationalist extremist, nu au mai reusit sa atinga pragul electoral pe tara. Situatia s-a repetat si in cazul alegerilor locale, dar si in cazul parlamentarelor, unde mecanismul votului in circumscriptii uninominale cu redistribuire proportionala a fost considerat principalul responsabil pentru favorizarea formatiunilor de anvergura. Atat Corneliu Vadim Tudor, liderul PRM, cat si omologul sau Gheorghe Becali, de la PNG-CD, au primit vestea destul de resemnati; in vreme ce primul si-a anuntat deja candidatura pentru prezidentialele din 2009, Becali si-a impus o suspendare din viata publica.
     
    Nu este exclus ca socotelile hartiei sa le arate celor doi ca unificarea mesajelor le-ar putea asigura o mai buna vizibilitate, cel putin in perspectiva urmatoarelor scrutine. Date fiind insa personalitatile lor imprevizibile, cu greu se poate estima cand si in ce conditii s-ar putea produce o asemenea apropiere sau cat va reusi sa reziste. 
      
    REPERE 2008  
    • Prima aplicare a sistemului de vot uninominal: in forma bruta, la alegerea presedintilor de consilii judetene, in forma mixta (cu redistribuire pe sistem proportional) la alegerile parlamentare.
    • Prezenta la vot a inregistrat minime istorice, culminand cu 39,2% in cazul alegerilor parlamentare (in 2004 a fost aproape 60%). Cea mai mare prezenta la vot in 2008 a fost de 50,67%, la votul pentru presedintii de consilii judetene.
    • Scoaterea in afara scenei parlamentare a discursului de tip extremist, prin invalidarea candidatilor PRM si PNG-CD.
    • Primele scrutine la care formatiunile de dreapta castiga majoritatea la nivel local si national, tinzand spre 50%.
    • Creionarea unui sistem cu patru partide politice, doua mari (PSD si PD-L, aflate de altfel si in alianta) si doua mai mici, PNL si UDMR.
    • Primul guvern dupa 1992 care se bucura de o majoritate parlamentara relaxata, de peste 60%.

     

  • Ce va face viitorul guvern cu criza?

     

    Intrebat de BUSINESS Magazin cat crede ca vor mai dura efectele crizei si care ar fi solutiile de rezerva pentru anii urmatori, ministrul Varujan Vosganian a raspuns franc: “Mai am o saptamana de guvernare si vreti sa fac strategia economica a Romaniei pe urmatorii zece ani?”. Cinism de politician? Nu neaparat – sau nu numai. Situatia de provizorat pe care o aduce orice an electoral, atata vreme cat orice masura luata inainte de alegeri risca sa fie anulata de viitorul guvern, se poate prelungi acum pentru o perioada buna dupa scrutinul din 30 noiembrie din cauza unei conjuncturi complicate pe toate planurile.
     
    Ne aducem aminte ca dupa alegerile din decembrie 2004, noul guvern al Aliantei PD-PNL si-a intrat destul de repede in paine si, venind la putere intr-o perioada de crestere economica semnificativa, n-a avut decat sa-si puna in practica principala promisiune electorala, introducerea cotei unice de impozitare, si n-a avut de-a face decat cu riscul unei reduceri a veniturilor la buget care ar fi putut fi contracarata cu destula usurinta prin privatizari, eventual prin recursul la finantari externe. Acum insa, faptul ca vor fi cu siguranta necesare negocieri pentru un guvern de coalitie intre principalele partide, fiecare cu o alta oferta electorala, vine in contextul crizei economice ce incepe sa afecteze si Romania si al unei economii mondiale a carei evolutie e foarte greu de prevazut (fiecare partid a fost nevoit sa-si refaca programul pornind nu de la unul, ci de la doua sau trei scenarii de evolutie a economiei in 2009). In fine, situatia e complicata si de actualele discutii la nivelul UE privind cele mai bune raspunsuri la criza, asa incat daca liderii europeni vor decide ca anumite masuri va trebui sa fie luate de toate statele membre, atunci Romaniei ii va fi greu sa faca opinie separata.
     
    Strict din punctul de vedere al campaniei electorale, criza a avut beneficul efect ca traditionala combinatie intre atacurile marunte dintre candidati si niste programe economice cu promisiuni relativ generale a facut loc ciocnirii intre trei viziuni (PNL, PD-L si PSD) mult mai concrete asupra a ceea ce ar trebui facut imediat pentru stimularea economiei. Doar ca, la fel ca si in campaniile electorale precedente, cu greu se intrevede o lista de surse clare din care s-ar acoperi promisele masuri de criza.
     
    PSD, cel ce de departe a facut cele mai generoase promisiuni, atat in materie de protectie sociala (este singurul partid care propune o reducere a cotei unice pentru angajatii cu venituri sub salariul mediu pe economie), cat si in privinta stimulentelor directe pentru angajatori, este si cel mai vag in numirea unor surse de finantare. “Costurile sprijinirii economiei nu le-am grupat laolalta, dar eu estimez ca poate chiar depasim cele 10 miliarde de euro anuntati de Guvern pentru urmatorii patru ani. Inchipuiti-va ca noi vom investi 8-10 miliarde de euro pe an numai in proiecte majore de infrastructura, autostrazi si drumuri. Vom aloca 2% din PIB, adica 3 miliarde de euro numai pentru constructia de scoli, gradinite, sali de sport, bazine de inot”, declara pentru BUSINESS Magazin Constantin Nita, vicepresedinte al PSD si coordonatorul echipei care a realizat oferta economica a partidului. Nita pledeaza pentru o rationalizare drastica a cheltuielilor din administratia publica, inclusiv prin impunerea folosirii exclusive a produselor romanesti in sectorul public. “Nimeni nu va mai cumpara nimic din afara. Totul va fi din productie interna. Da, Basescu a iesit si el acum cu masura asta, dar noi o aveam trecuta mai demult in proiect”, spune Nita. In ce il priveste, liderul PSD, Mircea Geoana, considera ca numai din reducerea numarului de agentii guvernamentale si din taierea cheltuielilor neproductive din administratie se pot obtine economii de 2% din PIB in termen de doi ani.
     
    “Banii pentru investitii cred ca i-am putea obtine in buna masura din rationalizarea cheltuielilor”, sustine la randul sau Paul Pacuraru, senator PNL de Galati si presedintele Comisiei de buget-finante din Senat, referindu-se in primul rand la birocratie si la administratia publica. “Sa va exemplific: la inceputuri, Ministerul Muncii avea in fiecare judet cate o Directie a Muncii, cu un director, un adjunct, inca doi trei angajati si o masina. Stiti cate are acum? Sase, fiecare cu director, adjunct, subordonati, masini etc.”, afirma senatorul liberal. Programul anticriza al PNL, care incepe cu o reducere a CAS, a impozitelor pe dividende si pe venitul din dobanzi si continua cu reduceri de TVA pentru locuintele ieftine si cu bonusuri pentru angajarea somerilor, a fost evaluat de premierul Tariceanu la 10 miliarde de euro.
     
    PNL, aflat inca la guvernare, vrea sa repete ceea ce fosta Alianta D.A. a reusit, pana la un punct, incepand din 2005 – cercul virtuos unde banii necesari pentru masurile de criza propuse vin pur si simplu din cresterea economica atrasa de ele, asa cum golul creat de cota unica a fost acoperit atunci de pe urma boom-ului din sectorul privat. “Surse exclusiv interne si predominant bugetare”, spune ministrul Vosganian, exemplificand cu cele 2 miliarde de euro ce ar fi generate numai de investitiile atrase de Termoelectrica si Nuclearelectrica, inclusiv reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda, sau cu cele 12-15 miliarde de euro in investitii pe care le-ar face posibile ajutoarele de stat de 3 miliarde de euro pentru mediul de afaceri. Numai ca fostul guvern, incercand sa se incadreze in limita de deficit bugetar ceruta de UE, a evitat tacit sa angajeze investitii masive de la buget in infrastructura, ceea ce viitorul guvern nu-si poate permite, pentru simplul motiv ca, dupa teoria economica acceptata de toate partidele, acolo unde scad investitiile private, statul trebuie sa compenseze prin majorarea semnificativa a investitiilor publice.

     

  • Poate salva Barack Obama America?

     

    O tanara din Chicago pe nume Annie, pe care am cunoscut-o intr-o retea sociala online, se amuza pe seama spuselor lui Meghan, una din fiicele lui John McCain, cum ca tatal ei are in realitate mai multa priza la tineri decat Barack Obama, desi multa lume il place pe acesta din urma numai fiindca e “dragut” si “sexi”. Stiind ca Annie tine cu Obama, am intrebat-o daca declaratia lui Meghan nu cumva poate sa aiba un efect opus, adica sa jigneasca un electorat democrat care se intemeiaza tocmai pe ideea ca atractia lui Obama sta, dimpotriva, in calitatile lui intelectuale superioare celor ale adversarului. Spre surprinderea mea, Annie a raspuns: “Ma intreb daca Obama ar fi unde e acum daca ar fi fost mai scund, mai gras si mai putin atragator. Cred ca nu. Poate nu ne place asta, dar infatisarea conteaza”.

    Intamplarea a facut ca de atunci (era luna mai) sa mai intru doar foarte rar in reteaua respectiva. Saptamana trecuta am regasit-o pe Annie, cu cont pe site-ul lui Barack Obama, foarte mandra ca reusise sa stranga 1.200 de dolari pentru campania candidatului ei preferat, inclusiv din vanzarea unor cercei din margele inchipuind desenul logo-ului rotund al campaniei lui http://my.barackobama.com/page/outreach/view/main/obamabling) si explicand cuiva, cu admiratie, despre “frecventa hipnotica din vocea lui Obama, care ii vrajeste pe ascultatori” chiar daca nu inteleg sau nu urmaresc atent ceea ce spune de fapt.

     
    In chip de acuzatie, o astfel de afirmatie a fost reluata in diverse moduri de tabara contracandidatului republican John McCain, cu incheierea ca nu avem de-a face decat cu un Obama creatie de marketing politic, lipsit de idei reale cu care sa guverneze, lipsit de experienta guvernarii (desi il are in spate pe veteranul Joseph Biden) si avand de partea sa doar o campanie de imagine, care a prins mai ales la tineri, sensibili la exploatarea intensa a internetului de catre tabara democrata, si la electoratul usor de emotionat, dornic pur si simplu de o personalitate carismatica, in stare sa dea impresia ca poate scoate America din multiplele crize cu care se confrunta acum.
     
    Republicanii s-au mirat cum de poate avea priza la public, intr-o perioada de recesiune care abia a inceput si intr-o epoca in care disparitatile sociale sunt atat de pronuntate in SUA, un candidat care isi permite sa arunce in jur de 4 milioane de dolari numai pentru un film electoral de jumatate de ora. Cele 4 milioane au venit intr-o campanie electorala care a urcat inca o data stacheta in materie de fonduri cheltuite; un blogger de la New York Times nota ca 5,3 miliarde de dolari, cat a calculat Centrul pentru Politici Responsabile ca s-au cheltuit de la inceputul campaniei, din ianuarie 2007 (din care 2,4 miliarde numai pentru campania prezidentiala) pana la 31 octombrie 2008, inseamna echivalentul unui pachet consistent de stimulente pentru economie. Obama a strans 639 de milioane de dolari (gratie capacitatii extraordinare de mobilizare a micilor contribuitori, inclusiv prin internet, dar si unor donatori cu nume asa de dragi opiniei publice, ca Goldman Sachs, JP Morgan sau Citigroup), pe cand McCain a strans doar 360 de milioane. Si tot Obama, in aceste conditii, e preferatul publicului american si al celor mai importante ziare din tara?
     
    Pe de o parte, raspunsul e simplu si sta in nevoia de schimbare dupa opt ani de administratie republicana neintrerupta, ale carei erori in materie de politica economica si esecuri de politica externa n-au putut sa fie puse la indoiala nici macar de tabara republicana, din moment ce atat McCain, cat si tovarasa sa de campanie Sarah Palin s-au pozitionat drept critici ai guvernarii Bush (ambii cu faimoasa eticheta de “maverick” – “rebel”). Faptul ca in ultimele saptamani ale campaniei, criza financiara s-a acutizat spectaculos, iar recesiunea a fost confirmata oficial de statistici a jucat in mod evident in favoarea democratilor.

    “Acum, cand bursele au cunoscut cel mai spectaculos crah din istorie, nevoia de schimbare nu mai poate fi cenzurata, iar schimbarea de paradigma economica si sociala e mai bine reprezentata de Obama decat de McCain”, comenteaza pentru BUSINESS Magazin Cristian Parvulescu, presedintele Asociatiei Pro Democratia. Cat despre politica externa, Parvulescu considera ca “falimentul neoconservatorismului obliga SUA la o revizuire a politicii externe, operatiune ce va fi mai simplu de gestionat de democrati decat de republicani” – chiar daca nu se pune problema unei schimbari radicale, ci doar de “adaptare la noul context international”.

     
    Nevoia de schimbare pur si simplu nu explica insa cotele de popularitate ale lui Barack Obama, un candidat cu sanse initial reduse la nominalizare in raport cu Hillary Clinton, care avea de partea ei nu numai o experienta politica mai vasta si un program economic mai coerent, ci si aura creata de amintirea administratiilor Clinton, o perioada in mare parte fasta si in orice caz mult mai relaxata pentru econo­mia americana.

    De partea cealalta, in cazul republicanilor, lucrurile n-au stat prea diferit: multi l-ar fi considerat mai potri­vit pe un Mitt Romney, fost guvernator de Massachusetts, un tip mai tanar si mai aratos decat McCain si cu experienta de business pe deasupra, ca sef al unui fond de investitii de succes. Inca o data insa, toate bune si frumoase daca n-ar fi fost criza financiara, intervenita peste doua razboaie interminabile duse de SUA – genul de conjunctura exceptionala ce reclama solutii exceptionale, incepand cu iesirea in fata a unor figuri neconventionale, poli­­­ti­cieni posesori nu ai unei stiinte de a convinge niste alegatori, ci ai unei arte de a trezi speranta si de a recupera reflexele de mandrie nationala si de incredere in sine ale Americii.

     

  • Geoana: CEC sa fie transformata intr-o banca de dezvoltare

    "Pentru noi, Alianta PSD+PC, mai ales in acest context, in care sistemul bancar international se afla sub o imensa presiune, devine tot mai acuta necesitatea ca singura banca romaneasca care a ramas inca in patrimoniul statutului, CEC, sa fie transformata, cu capitalizarea necesara, intr-o banca de dezvoltare cu accent pe IMM-uri, din industrie si agroindustrie", a spus Geoana.

     

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
     

  • Miza alegerilor de la Bucuresti

    "Problema Bucurestiului este ca a fost tratat cu indiferenta; dupa 1990 s-a facut o singura lege a administratiei publice locale si chiar daca a mai fost ea amendata, Bucurestiul a fost tratat in continuare ca un judet mai mare cu sase orase mai mici, nu ca o capitala.”

    Astfel identifica specialistul in administratie publica Sorin Ionita, director executiv al Societatii Academice din Romania (SAR), principala problema de sistem care afecteaza capitala Romaniei si prima mare deficienta care trebuie corectata in mandatul urmatorului primar general: sapte viziuni de multe ori nu diferite, ci contradictorii de administrare a unui oras care creste, dupa cum spune viceprimarul Razvan Murgeanu, “mai repede decat China, cu 10,2% pe an”.

    Pentru ca, dupa cum sunt de acord ambii, problema Bucurestiului nu sunt neaparat banii (Primaria Generala gestioneaza anual un buget de circa un miliard de euro, iar cele sase sectoare insumate tind si ele spre o valoare asemanatoare, la care se adauga alte cateva miliarde de euro care pot fi accesate de la UE prin diverse programe operationale), ci lipsa unei organizari administrative proprii unei capitale.

    Aceasta face de multe ori ca un proiect urban sa nu aiba un traseu liniar, ci sa intre intr-un cerc vicios datorita suprapunerii de competente dintre Primaria Generala si cele de sector, spre exemplu in ce priveste regimul constructiilor.

    Poate si din acest motiv, 24 de organizatii neguvernamentale au cerut cu doua saptamani in urma candidatilor la primariile de sectoare si la PMB sa-si asume in aceasta campanie electorala un “Pact pentru Bucuresti”, a carui coloana vertebrala este tocmai reglementarea unor raporturi de competenta in diverse domenii dintre sectoare si Primaria Generala, motiv care – afirma ONG-urile – a blocat sau sabotat inceperea unor proiecte urbanistice de amploare.

    Spre exemplu, cele 24 de organizatii cer elaborarea unui nou plan de urbanism general (PUG – radiografia urbanistica a Bucurestiului) si trecerea dreptului de a elabora planuri de urbanism zonal (PUZ) in competenta exclusiva a Primariei Municipale, dupa ce experienta a aratat ca multe PUZ-uri elaborate de primariile de sector contravin cu strategia urbanistica convenita la centru.

    Reprezentantul SAR merge insa si mai departe si anunta ca va lansa in aceasta perioada electorala chiar un proiect de “Constitutie pentru Bucuresti”, un document mai arid, dar care ar avea rolul sa decripteze un mecanism birocratic de functionare eficienta a Capitalei.

    Cum ar trebui insa impartit Bucurestiul astfel incat sa poata fi guvernat unitar?

    Sorin Ionita ar inclina spre exemplele capitalelor vecine, cu care Bucurestiul se poate compara ca numar de locuitori si ca suprafata: “Budapesta are 23 de sectoare, Bratislava si mai multe, spre 30, Varsovia are 11, mi se pare; decuparea in astfel de bucati mai mici, care sa tina cont si de specificitatile zonei, ar creste relatia de proximitate dintre sector si cetatean”.