Tag: refuz

  • Următorul colaps economic mondial: întrebarea nu este dacă va veni, ci când

    PIEŢELE FINANCIARE ŞI BURSELE SUNT DISFUNCŢIONALE, nesănătoase şi nesustenabile, afirmă Mark Spitznagel, managerul unui fond de hedging cu active de miliarde de dolari. Spitznagel este şi posesorul unei ferme de capre, unde produce brânză respectând standardele sustenabilităţii mediului, întrucât vede uriaşele ferme automatizate ca o schimbare în rău. Managerul de fond de hedging a optat pentru un model diferit şi în afaceri: mizează pe colaps.

    Pentru clienţi, fondul acestuia funcţionează ca o poliţă de asigurare împotriva următoarei prăbuşiri a sistemului financiar. Când pieţele merg bine, clienţii au pierderi modeste. Obţin profit semnificativ doar dacă se prăbuşesc cotaţiile. Spitznagel a făcut foarte mulţi bani de pe urma prognozelor sale în trecut şi este convins că în viitorul apropiat există o probabilitate ridicată pentru turbulenţe majore. „Există condiţiile pentru aşa ceva„, spune el.

    LUCRURILE AR PUTEA EVOLUA ÎN RĂU. De la criza financiară, băncile centrale din întreaga lume au pompat mii de miliarde pentru a susţine actualul ciclu economic, atât prin scăderea dobânzilor, cât şi prin cumpărarea de obligaţiuni. Pentru şefii de bănci centrale, precum Ben Bernanke, preşedintele Rezervei Federale a SUA, obiectivul politicii a fost de a stimula economia şi de a salva băncile care nu mai puteau obţine capital din alte surse.

    Acest mare experiment monetar are, însă, şi efecte secundare. Pentru că face împrumuturile foarte ieftine şi economisirea fără sens, încurajează investitorii să îşi asume riscuri. Acţiunile înregistrează un adevărat boom, în timp ce preţurile proprietăţilor imobiliare cresc cu un ritm alarmant. Foarte multe companii americane sunt acum la fel de îndatorate ca înainte de criză. Lichidităţile masive introduse de băncile centrale în sistemul financiar acţionează ca un fertilizator. Generează un randament enorm pe termen scurt, dar pot produce efecte devastatoare. Din acest motiv, petrecerea de pe burse şi pieţele imobiliare începe să pară ciudată pentru tot mai mulţi oameni. „S-ar putea să iasă prost„, a declarat pentru revista germană Spiegel Robert Shiller, laureat al premiului Nobel.

    Unii economişti sunt convinşi că întrebarea nu mai este dacă va avea loc un nou colaps, ci când se va întâm-pla. Pentru traderii de pe bursa din New York, astfel de predicţii reprezintă exagerări. „Nu este o bulă speculativă. Este o evoluţie sustenabilă. Se listează noi companii în fiecare zi. Acesta este un lucru bun din punctul meu de vedere„, spune Peter Tuchman, un broker cu experienţă de 30 de ani, cunoscut în industrie.

    Recent, în prima zi de joi din noiembrie, compania Twitter s-a listat la bursă. Cotaţia a crescut rapid, de la 26 de dolari la peste 45. „Dacă ai cumpărat acţiuni ieri seară şi vinzi azi, ai obţinut un randament de peste 70%„, afirma cu admiraţie, la momentul respectiv, unul dintre colegii lui Tuchman. Singura problemă este că Twitter nu a produs încă profit şi nici nu are vreun plan convingător referitor la cum va genera câştig, scrie Der Spiegel.

    Alte cotaţii din sectorul tehnologic au, de asemenea, o evoluţie foarte bună, precum în zilele de glorie ale economiei. Preţul acţiunilor Amazon aproape s-a dublat în doi ani, în timp ce în aceeaşi perioadă cotaţia Tesla a urcat de peste trei ori. „Este o mare farsă„, spune Spitznagel. Piaţa se bazează pe încrederea investitorilor că preţurile vor continua să crească în viitor. Această evoluţie se autosusţine, complet deconectată de realitatea economică.

  • Senator PSD, membru al Comisiei juridice: Propun sancţiuni mai aspre pentru demnitari în Codul Penal

     Senatorul Ovidiu Donţu a depus la Senat o declaraţie politică în care arată că parlamentarii sunt puşi în faţa situaţiei de a alege între a crea legi al căror efect să nu poată fi interpretabil şi a se confrunta cu un val de neacceptare şi opinii dintre cele mai controversate în materie de Cod Penal. El arată că cele două modificări la Codul Penal, cea care ţine de conflictul de interese şi cea care ţine de definiţia funcţionarului public, chiar dacă modificările nu au avut loc în Senatul României, “au stârnit reacţii dintre cele mai antagonice cu putinţă din perspectiva tuturor structurilor statului”, fiind considerată o iniţiativă nepotrivită.

    Senatorul PSD crede că pentru ca actualul moment al guvernării româneşti să nu sufere, pe nedrept, un declin şi o falsă interpretare, s-ar impune introducerea unor sancţiuni mai aspre în Codul Penal pentru demnitari, care “trebuie să fie mai atenţi cu corespondenţa cu legea a activităţii lor”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • EY: Piaţa de fuziuni şi achiziţii are o evoluţie sub aşteptări. În cel mai bun caz, va rămâne la nivelul din 2012

    “Piaţa de fuziuni şi achiziţii nu s-a ridicat la nivelul aşteptărilor de la începutul anului 2013, rămânând, în cel mai bun caz, la acelaşi nivel cu 2012. Lipsa de predictibilitate a cadrului fiscal şi de reglementare, precum şi dificultatea atragerii de finanţare bancară au influenţat evoluţia pieţei. S-au remarcat în 2013 un număr de tranzacţii importante în sectorul serviciilor financiare, în timp ce sectorul energiei, în particular cel al energiei regenerabile, a fost cel mai afectat de instabilitatea mediului de reglementare. Pentru 2014, piaţa fuziunilor şi achiziţiilor ar trebui să reia tendinţa de creştere, pe fondul îmbunătăţirii condiţiilor de creditare şi al recâştigării aşteptate a statutului de ţară cu rating investment grade”, a declarat într-un comunicat Bogdan Câmpianu, director executiv corporate finance, EY România.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
     

  • Teza privind asasinarea prinţesei Diana a fost respinsă de poliţia britanică

     Poliţia a anunţat, într-un comunicat, că “a întreprins o anchetă pentru a verifica pertinenţa şi credibilitatea” informaţiilor primite în august 2013 privind moartea Dianei şi a lui Dodi Al-Fayed.

    “Ancheta este acum încheiată”, iar o declaraţie oficială va fi făcută marţi, precizează poliţia britanică în acest comunicat.

    La mijlocul lui august, poliţia britanică a anunţat că va “examina informaţii recent comunicate” cu privire la aceste decese, fără a dezvălui detalii despre natura lor.

    Mai multe publicaţii britanice au anunţat că, potrivit uneia dintre aceste informaţii, SAS (Special Air Services), trupe de elită ale armatei britanice, erau “responsabile de moartea prinţesei Diana”.

    Însă, potrivit comunicatului poliţiei publicat luni seara, “concluzia finală (a anchetei) este că, deşi au fost făcute declaraţii privind implicarea SAS în aceste decese, nu există nicio dovadă credibilă pentru a susţine ideea că aceste afirmaţii sunt întemeiate”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De ce şi-a deschis Ghiţă Ciobanul o afacere la Bucureşti: Important e să ştii să te foloseşti de imagine

    “Nu vreţi un pahar cu ţuică?” ne-a invitat la masă Gheorghe Dănuleţiu, alias “Ghiţă Ciobanul”, în stilul ospitalier cu care ne-a obişnuit în campaniile publicitare care l-au făcut celebru. De data aceasta, nu a trebuit să mergem până în “vârfu’ muntelui” din Jina pentru a-l întâlni pe Ghiţă. De o săptămână, îşi petrece tot mai mult timp în Capitală, unde se ocupă de magazinul inaugurat săptămâna trecută în cadrul Pieţei Progresul. Ghiţă vinde acolo produse din lapte, rezultatul celor 1.000 de oi pe care le are, dar şi ale altor 1.000 ale lui “cumnatu’”,  şi 700 ale unui “tovarăş”.

    Ghiţă vinde produse lactate, dar şi din carne de vită sau porc: un kilogram de caş costă 23 de lei, un kilogram de caş afumat, 27, salamul de vită – 35 de lei, ceafa de porc – 31 de lei, cârnaţii afumaţi -37, iar lista continuă cu alte specialităţi realizate de familia ciobanului.

    “Luaţi de gustaţi”, ne-a spus el  în timp ce ne întindea o bucăţică de telemea marca Jina pe vârful cuţitului. Era îmbrăcat într-o bluză Lacoste, la care a asortat clopul cu care s-a făcut cunoscut în reclame. Cumnatul şi “tovarăşul” erau şi ei în magazin, înfruptându-se din produsele proprii şi dintr-o pâine mare, ca la Jina. Sora lui Ghiţă, “cea cu miţoasele”, era concentrată pe clienţi. Deşi era ora prânzului, într-un interval de zece minute, în magazinul ciobanului au intrat şase oameni. Ghiţă nu a calculat încă numărul zilnic de clienţi, dar a observat că sunt oameni care intră în magazin doar ca să îl vadă, “dau autografe, fac poze cu oamenii, unii se bucură că m-au văzut.” Curioşi sunt însă şi ceilalţi comercianţi de produse lactate, “vin şi ei să vadă câţi clienţi am”. 

    “Păi am oi de când eram mic, a avut tata şi ne-au rămas nouă. E o tradiţie la noi în familie. Am 1.000 de oi numai ale mele, dar mai are şi fratele şi cumnatul meu. Până acum vindeam în zonă la intermediari, dar toată lumea care venea la Jina îmi spunea “Hai la Capitală, hai la Capitală” şi am decis să vin aici să îmi vând marfa. Am făcut un magazin 100% natural”, a explicat Ghiţă motivele sosirii în Bucureşti. Chiar dacă cei patru au închiriat un apartament în apropierea pieţei, nu au apucat încă să vizite oraşul: “Bucureştiul încă nu-l cunosc, dar cred că e frumos. Nu am ce face în oraş, trebuie să stau aici. De multe ori aducem produsele zilnic, în funcţie de cum se vând”.

    Ghiţă îşi desfăşoară activitatea într-un cadru specific zonei din care vine. Din decor nu lipsesc covoarele din piei de oaie, icoana situată cu faţa spre răsărit şi ornamentele din lemn adus de la Jina. 

    El recunoaşte cu sinceritate că a venit la Bucureşti ca să aibă un beneficiu de pe urma imaginii pe care şi-a creat-o din faimoasa campanie publicitară. “Câştigul din reclame nu e atât de important. Important este să ştii să te foloseşti de imaginea pe care ţi-o faci, să ştii să profiţi de lucrul asta. Nu înseamnă doar o grămadă de bani. Şi cât îmi permite contractul vreau să încerc să profit de acest avantaj”, mărturiseşte Ghiţă. Pentru el, experienţa filmărilor pentru campania publicitară devenită virală pe reţelele de socializare a fost una plăcută: “Nu mi-a fost greu, pentru că eu eram obişnuit cu filmatul şi cu lucrurile de acest gen. Cei din familie au fost foarte înţelegători cu mine şi au acceptat să apară şi ei în reclamă”. Păstorul a fost găsit de creativii de la McCann, autorii campaniei “Români cu iniţiativă”, prin intermediul fotografului Dragoş Lumpan, pentru care Ghiţă a pozat în urmă cu câţiva ani.

    Sociabil şi glumeţ, ciobanul se mândreşte cu faptul că oamenii îl recunosc şi îl roagă să se fotografieze cu el sau chiar să le ofere un autograf. “Sunt oameni care vin doar să mă vadă, chiar îmi cer şi autografe. Alţii vin ca să vadă dacă avem clienţi. Fac poze cu oamenii şi mă bucur că vin la noi.”, a mai declarat el.

    Ghiţă şi-a luat afacerea în serios şi ne-a spus că nu vrea să se oprească aici. Are în plan să aducă şi alte sortimente din carne, dar aşteaptă momentul potrivit: “Am tăiat zece porci şi o să continuăm şi cu brânza şi cu mezelurile, o să aducem mai multe feluri de carne. Deocamdată mai investim. Nu ştim cât am vândut până acum, pentru că nu ne-am făcut nici un calcul. Merg înainte nu contează ce o să se întâmple.”

    Ghiţă a mărturisit că ştie că are şi un dezavantaj: poziţionarea magazinului. Acesta este situat la etajul Pieţei Progresul, în timp ce majoritatea comercianţilor de produse lactate şi din carne se află la parter. Ghiţă nu se lasă afectat de acest amănunt, pentru că i-a plăcut locul, iar “clienţii vin la tine oriunde dacă le place produsul tău”.

    Deşi prezenţa lui are un impact major în magazin, Ghiţă nu va fi acolo permanent. Va veni ocazional, pentru că trebuie să se ocupe cineva şi de oile de acasă. După cum ne-a mărturisit, a doua zi va pleca din Bucureşti şi are de parcurs 300 de km până la Jina, apoi încă 300 până la stână.

    Dar magazinul rămâne pe mâini bune: clienţii vor fi întâmpinaţi de sora şi cumnatul lui Ghiţă.

  • Antonescu: Conducerea PNL nu a discutat despre ieşirea din Guvern, ci despre majorităţi în jurul PSD

     “Eu am discutat în acea şedinţă, şi au mai discutat şi alţi colegi, nu despre posibilitatea ca noi să ieşim de la guvernare, să denunţăm un contract public, electoral, politic, ci despre posibilitatea care ne este vehiculată din ce în ce mai intens, aproape căpătând formă de ameninţare, că se pot construi alte majorităţi în jurul PSD, că printr-un traseism politic de anvergura pe care o cunoaşteţi se poate trece dincolo sau se poate mistifica rezultatul alegerilor, ipoteză pentru care trebuie să fim pregătiţi, ipoteză pentru care un partid serios trebuie să fie pregătit şi la care trebuie să aibă răspunsuri”, a declarat Antonescu.

    El a mai spus că PNL nu are “în niciun fel nici intenţia de a bloca Guvernul, nici intenţia de a părăsi Guvernul”.

    “PNL se află la guvernare nu printr-o înţelegere între mine şi Victor Ponta, nu printr-o înţelegere, undeva, ascunsă între două partide. PNL, ca şi PSD, se află la guvernare în consecinţa votului dat de români în formula alianţei care se numeşte USL. Atâta vreme cât va fi posibil şi atâta vreme cât vom rămâne în programul de guvernare, PNL se va achita de aceste misiuni”, a afirmat preşedintele PNL.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Grupul american AIG vinde divizia de leasing aerian pentru cinci miliarde de dolari

     AerCap va prelua integral International Lease Finance Corp, a doua mare companie de leasing de aeronave din lume, pentru trei miliarde de dolari şi un pachet de 46% din acţiunile proprii, potrivit Bloomberg.

    Tranzacţia urmează să se încheie în trimestrul al doilea al anului următor.

    AIG a apelat la compania olandeză după ce un grup de investiori chinezi, în frunte cu fondul de investiţii P3, nu a plătit la timp 4,2 miliarde de dolari, preţul convenit pentru 80% din acţiuni.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Lucian Bolcaş REFUZĂ numirea la Curtea Constituţională

     Fostul parlamentar PRM Lucian Bolcaş, care s-a întâlnit, luni dimineaţă, la Guvern, cu premierul Victor Ponta, a declarat, la un post de televiziune, că a refuzat numirea la Curtea Constituţională.

    El a spus că a luat decizia pentru ca s-au asociat numelui său “acuzaţii nefondate”, catalogând drept “o mârşăvie” atacurile la adresa sa.

    “Premierul a înţeles punctul meu de vedere şi îi mulţumesc”, a spus Bolcaş.

    El a adăugat că acuzaţiile neîntemeiate la adresa sa se resfrâng asupra celor care l-au susţinut.

    Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, că nu va participa la ceremonia de depunere a jurământului de către Lucian Bolcaş ca judecător al Curţii Constituţionale, arătând că i se pare “inadmisibil” să fie numit la CC “un om cu mentalitatea” acestuia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Austeritatea tâmpeşte

    Dacă luăm Europa de-a lungul şi de-a latul, dăm, de cele mai multe ori, de creştere economică. Timidă, e drept, şi dacă e să priveşti graficele evoluţiile sunt asemănătoare urmelor lăsate din când în când de blândul bou, dar pe moment avem creştere economică. România conduce clasamentul european al creşterii economice pe trimestrul al treilea (în mintea mea chestia asta în sine este un soi de oximoron, ironia amară a nepriceperii) şi doar patru naţii au înregistrat scăderi ale Produsului Intern Brut.

    Mai mult, cei de la Fitch au schimbat macazul şi vorbesc acum despre performanţele remarcabile ale grecilor în materie de politici fiscale, iar George Osborne îşi învineţea recent pieptul în parlamentul britanic, vorbind despre cum a ţinut el strâns robinetul cheltuielilor. PIB-ul spaniol nu mai scade, nemţii se laudă cu o vânjoasă creştere de 0,3% şi vecinii bulgari au săltat şi ei la 0,5%. Uau, nu-i ăsta triumful austerităţii?

    Nu. Criza pe care o trăim a demontat un număr important de teorii economice, tocmai pentru că de regulă a fost tratată de minţi umile, care nu treceau de relaţii cauză-efect simple, de genul „Dau afară, deci nu mai cheltuiesc” sau „Tai din investiţii, deci mă redresez”.

    Să îţi imaginezi că austeritatea va putea readuce creşterea economică sănătoasă este o iluzie; graficele acelea produse de boi arată că tocmai acolo unde austeritatea a fost mai puternică revenirea a fost anemică. Iar creşterea economică care le permite liderilor să rânjească pe la înmormântări este pur şi simplu recuperarea normală, firească, de după reflux.

    Un înţelept zicea că politicienii pot rezolva, de obicei, orice problemă, pentru că de obicei creează o problemă şi mai mare. Şi atâta timp cât cetăţenii trăiesc cu impresia că prima problemă a fost rezolvată şi nu sunt informaţi despre apariţia celei de-a doua probleme, avem de-a face cu succese politice. Şi am avut tot felul de succese politice – banii pompaţi în sistemul financiar la începutul crizei, naţionalizările de bănci, următoarele tranşe de bani pompaţi, ştergerile de datorii, reducerile de cheltuieli şi austeritatea impusă – care s-au adunat într-o grămadă uriaşă de succes care atârnă deasupra Europei întregi şi riscă, atunci când va cădea, să cauzeze cucuie serioase bătrânului continent.

    Nu vorbesc aici de politicienii români, pentru că, aşa cum ne-au obişnuit, sunt pe câmpii, cu floricele în păr: au treabă cu codul penal, să se pună la adăpost, cu amnistii, cu răfuieli pe terenuri agricole; când se plictisesc, mai trag pe hartă o autostradă sau două.

    Austeritatea a creat parteneri care nu se mai respectă. Autoritatea a creat lideri peste nimic. Austeritatea a retezat idei. Austeritatea a măcinat iniţiative. Şi a mai creat austeritatea o clasă de cetăţeni care se tem. Se tem de preţuri, se tem să nu rămână fără slujbă, se tem de ziua de mâine. Într-un fel au dreptate: un sfert din cetăţenii Europei sunt ameninţaţi de sărăcie, şi numărul acestora creşte de la an la an. Acum sunt 125 de milioane, într-un continent care şi-a propus ca peste numai şase ani să aibă numai 20 de milioane de săraci.

    Un profesor de ştiinţe politice vorbea recent de un concept care ni se potriveşte şi nouă, acum, de neoleninism. Am mai vorbit: leninismul s-a dezvoltat într-o perioadă în care legitimitatea politică era asociată cu un soi de expertiză care venea dintr-o iluzorie posesie de cunoştinţe superioare, expertiză asumată de liderii politici şi susţinută orbeşte de trepăduşii acestora. Puritatea ideologiei şi menţinerea dominaţiei politice a aşa-zisei elite erau ţeluri în faţa cărora alegerile, opinia publică, constituţia, legile, principiile democratice sau opoziţia politică nu reprezentau nimic. Cum e acum? Şi nu numai la noi, ci peste tot în lume.

    De asta zic: austeritatea tâmpeşte. Tabloul este despre înţelepciune: se numeşte „Cei trei filosofi” şi este pictat de maestrul Renaşterii pe nume Giorgione. Şi este un soi de enigmă acest tablou, pentru că mulţi au încercat să identifice cele trei personaje. Unii au spus că sunt filosofi antici, alţii cred că sunt cei trei magi, alţii că reprezintă cele trei mari religii ale lumii; eu cred că sunt vârstele omului, dar acesta este doar un exerciţiu, pur şi simplu pentru că mă tem de austeritate şi de consecinţele ei.

  • Voiculescu: Băsescu anunţa că s-a înţeles cu Antonescu să mă bage la închisoare

     “Aseară, în cadrul unei emisiuni televizate, Traian Băsescu a declarat că Antonescu nu a sprijinit legea amnistiei ca semnal pentru Dan Voiculescu. Apreciez sinceritatea lui Băsescu când anunţa că s-a înţeles cu Antonescu să mă «bage» la închisoare, ca şi cum ei doi ar hotarî acest lucru, nu instanţele de judecată. Apreciez onestitatea cu care anunţa instanţele de judecată că sunt un «viitor puşcăriaş», sugerându-le să se conformeze viziunii sale”, scrie Voiculescu pe blog.

    Potrivit acestuia, “preşedintele Pinochio” a revenit şi la vechea “obsesie” cu patronii de presă.

    “Când spune că «un politician nu trebuie să se dea pe mâna patronilor de presă», Traian Băsescu, evident, minte. Vreau să-i amintesc întâlnirea de la Crowne Plaza când se căciulea la mine să apară la Antena 1 ca şi candidat la Primăria Capitalei. Sau când îl ruga pe Marius Tucă să ne întâlnim la Taverna Sârbului. Ori scena în care îmi explica servil să nu mizez pe un «cal mort» (Tăriceanu) şi să fac pact cu el. Cele de mai sus sunt fapte, nu vorbe, întâmplate, nu imaginate. Iar dacă Preşedintele Masaverde mai are un pic de onoare, îl invit să le recunoască. Referitor la «albia de porci» despre care vorbeşte Traian Băsescu, precizez că în «albia de porci» te bagi singur, nu te bagă nimeni”, mai scrie Voiculescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro