BusinessMagazin

Tag: construire

  • O puştoaică a găsit soluţia la problema de care fug toţi oamenii de afaceri. Acum câştigă milioane de dolari

    Jessica Mah, din Statele Unite, avea doar 11 ani când a pus bazele primei ei afaceri. A învăţat de mică un limbaj de programare şi a început să construiască website-uri, primind câteva mii de dolari pe lună.

    Următorul său business a presupus închirierea unor servere şi crearea unor centre de date pentru afacerile aflate la început. A avut patru angajaţi şi o cifră de afaceri de peste 100.000 de dolari. Probleme financiare pe care le-a întâmpinat au obligat-o însă să închidă businessul. Jessica Mah avea, la acea vreme, doar 14 ani. “Eram foarte stresată”, povestea Mah. “Îmi era teamă că nu voi reuşi niciodată să dezvolt un business de succes în domeniu.”

    La vârsta de 17 ani, Jessica Mah a fost acceptată la Facultatea de Informatică a Universităţii din Berkeley, pentru ca doi ani mai târziu să primească diploma de absolvire. A fost o experienţă din care a învăţat multe, mai ales în domeniul managementului. Din experienţa sa anterioară, Mah ştia că programele de contabilitate ale firmelor sunt depăşite din punct de vedere al tehnologiei, aşa că s-a decis să pună bazele unui business în această direcţie.

    Marea problemă a oamenilor de afaceri era lipsa unei soluţii informatice integrate care să reducă atât timpul cât şi costurile cu personalul atunci când vine vorba de contabilitate. Indinero, soft-ul lansat de tânăra antreprenoare, este un program care rezolvă atât partea de finanţe, cât şi pe cea de resurse umane în cadrul unei companii. În doar trei luni, tânăra a strâns 1,2 milioane de dolari de la fondurile de investiţii pentru a promova programul.

    Jessica Mah are astăzi 25 de ani, iar serviciile companiei Indinero sunt folosite de aproape 500 de companii, în vreme ce fondurile de investiţii au pus la dispoziţie peste 8 milioane de dolari.
     

  • Adăposturi pentru alpinişti

    Alpiniştii se străduiesc să cucerească munţii, iar arhitecţii şi specialiştii în construcţii pe alpinişti cu bivuacurile proiectate de ei. Aceştia din urmă caută tot felul de metode prin care pot construi adăposturi cât mai rezistente şi mai primitoare, mai ales în condiţiile în care tehnologiile moderne care au permis apariţia unor echipamente de alpinism mai performante sau a unor dispozitive mobile care facilitează orientarea în teren au dus la creşterea numărului de oameni dispuşi să dea piept cu muntele.

    Firma daneză Map Architects a proiectat un adăpost simplu, un cort special pentru zone cu fluctuaţii mari de temperatură, a cărui pânză, atunci când temperatura coboară, se contractă ca să nu piardă căldura, scrie Financial Times. Colaborarea dintre o firmă de inginerie londoneză, AKT II, şi un birou de arhitectură sloven, Ofis Architects, a avut ca  rezultat adăpostul modular de pe muntele Skuta din Alpii Kamnik-Savinja.

    Adăpostul a fost construit din lemn şi sticlă, din dorinţa celor două companii de a utiliza materiale simple şi uşor de transportat la locul destinat construcţiei şi care să aibă un impact cât mai redus asupra mediului, precum şi o rezistenţă crescută la vânt şi temperaturi scăzute. Pe de altă parte italienii de la Leapfactory, din Torino, au înlocuit un vechi bivuac de lemn de pe versantul dinspre Italia al Mont Blanc cu un adăpost modular numit Gervasutti, construit din metal, vopsit în roşu şi argintiu să poată fi văzut bine de la depărtare şi dotat cu bucătărie, panouri solare şi acces la internet.

     

  • Doi soţi şi-au făcut o afacere şi vor să se îmbogăţească din nunţile altora

    Carmen şi Nicu Mogoş (30 de ani) au lansat la începutul anului magazinul online bowsandpies.ro în care vând accesorii de petrecere originale, o parte dintre acestea fiind achiziţionate de la furnizori, iar restul fiind produse proprii. Soţii Mogoş şi-au creat astfel propria nişă, cei doi poziţionându-se pe piaţă ca furnizori de servicii de personalizare şi creaţie pentru produsele solicitate, precum şi servicii de închiriere de produse pentru decorul foto, candy bar etc.

    Investiţia iniţială în afacere a fost de aproximativ 3.000 de euro, cea mai mare parte a acesteia fiind direcţionată spre achiziţionarea stocurilor de produse pentru vânzare şi închiriat, partea de management şi grafică necesare fiind realizate de cei doi soţi. Ulterior, toate câştigurile au fost reinvestite în creşterea companiei şi în diversificarea produselor comercializate. ”Investiţiile noastre în business au crescut la începutul acestui an, fiind dirijate către publicitatea online, diversificarea categoriilor de produse şi către găsirea unor noi furnizori pentru producţia şi achiziţionarea materialelor”, spun soţii Mogoş.

    În prezent, în magazinul online sunt listate aproximativ 250 de produse, iar la această listă se adaugă produsele personalizate sau create special pentru un anumit eveniment. ”Până în acest moment am creat peste 100 de modele de copăcei cu amprente (fingerprint tree) şi peste 500 de modele de recuzită”, explică antreprenorii. De la începutul anului, ei au ajuns la 500 de clienţi.

    Carmen Mogoş a fost mai întâi economist, apoi a lucrat în domeniul cercetării de piaţă, ca să realizeze într-un final că este pasionată de grafică, domeniu în care a lucrat în ultimii patru ani. Nicu Mogoş a lucrat în jurnalism, relaţii publice, marketing, iar de şapte ani lucrează în management şi comerţ, în prezent împărţindu-şi timpul între responsabilităţile de angajat şi antreprenoriat.

    Ideea unei astfel de afaceri a venit în momentul în care, în urmă cu doi ani, s-au ocupat de organizarea propriei nunţi.

    ”Am căutat pentru nunta noastră decoruri şi accesorii pentru petrecere în aer liber aşa cum vedeam pe site-urile din Regatul Unit şi Statele Unite ale Americii şi nu am reuşit să găsim ce ne doream în România. Am fost  nevoiţi să apelăm la piaţa externă sau să ni le producem singuri. De aici a plecat şi ideea noastră de business”.

    În ce priveşte preţurile produselor comercializate, acestea variază în funcţie de produse: spre exemplu, formele de cupcakes cu diferite modele şi baloanele din latex uriaşe costă 10 lei, copăcelul cu amprente 150 de lei, închirierea unui birou vintage, 125 de lei, la care se adaugă preţul garanţiei de 100 de lei, închirierea unui dispenser pentru băuturi răcoritoare costă 100 de lei, iar preţul garanţiei este tot de 100 de lei.

    Cei doi antreprenori spun că au decis să se axeze exclusiv pe online pentru comercializarea produselor, dat fiind faptul că publicul ţintă este preponderant tânăr şi are acces la mijloace modern de comunicare şi comerţ. În plus, mulţi dintre clienţii lor sunt din afara Bucureştiului, iar ca şi costuri, online-ul le-a oferit posibilitatea de a începe repede şi cu un buget relativ mic.

    În ce priveşte nunţile ideale, acestea au o cu totul altă imaginea în viziunea noii generaţii. Persoanele cărora se adresează au acces la informaţi de la nunţile şi evenimentele din străinătate, unde există spre exemplu accesorii precum baloanele gigant, accesorii retro şi romantice, recuzită de forma unor ochelari, buze, mustăţi, decoruri foto.

    ”Trendul este foarte clar orientat către outdoor şi tot mai multe restaurante din România încearcă să ofere posibilitatea unor spaţii exterioare oricât de mici”, spun ei. În cadrul acestor spaţii, intervin cei doi antreprenori cu accesoriile lor pentru vânzare şi închiriat: şiraguri de becuri, dispensere pentru limonadă, accesorii de candybar, baloane uriaşe, etc. 

    Carmen şi Nicu Mogoş spun  că paşii următori în dezvoltarea afacerii vor fi direcţionaţi spre crearea de noi produse. La începutul anului viitor, vor să lanseze un proiect pe partea de grafică prin care vor să creeze o nouă nişă, ce va avea ca ţintă clienţii din zona de business.

     

  • Think Big 2.0 – noua strategie imobiliară

    Cătălin Grigore întinde cu atenţie pe masă planurile de dezvoltare ale Metalurgiei Park. Sunt nişte foi mari şi groase, dar Cătălin Grigore le tratează delicat şi condiţionează discuţia cu Business Magazin prin a se asigura de la început că articolul nu va avea tenta răuvoitoare pe care a simţit-o în presă în ultimii cinci ani, de când a decis să dezvolte, cu strategia sa proprie, sudul capitalei. „Toată lumea are o problemă cu sudul, ca şi cum ar trebui să plecăm cu toţii acasă şi să rămână numai nordul“, rezumă Cătălin Grigore modul cum percepţia publică despre zona de sud, dintotdeauna considerată un fel de Cenuşăreasă a pieţei imobiliare, nu s-a schimbat nici după ce sudul a devenit cel mai viu motor imobiliar al Capitalei. 

    Înainte de criza economică, dezvoltatorii imobiliari decideau ce anume ar putea să le vândă clienţilor şi construiau o piaţă ideală, în care oamenii câştigă din ce în ce mai bine şi locuiesc în case din ce în ce mai mari. După şapte ani de criză, cei mai activi dezvoltatori sunt cei care au lăsat piaţa să decidă ce produse îşi permite să cumpere şi cei care au acceptat câştigul mai mic, dar mai sigur. Sunt două categorii de produse imobiliare în piaţă, rezumă Dragoş Dragoteanu, proprietarul agenţiei imobiliare EuroEst: „Prima categorie este formată din locuinţe ale căror preţuri nu scad niciodată (zone rezidenţiale de lux cu brandul lor, cum ar fi Primăverii, Kiseleff, Unirii cu vedere la fântâni) şi care urmează istoria pieţei imobiliare de afară, nicăieri în lume zonele bune nefiind afectate de criză. A doua categorie sunt imobilele de necesitate, care urmează trendurile pieţei. 90% din proprietăţile din Bucureşti sunt de necesitate, cele mai multe dintre acestea fiind cele din blocurile vechi, construite până în 1985, dar şi cele care se construiesc acum“. Dragoteanu spune că strategia multora dintre dezvoltatorii de dinainte de criză a fost să construiască locuinţe pe care să le încadreze în prima categorie. După venirea crizei, piaţa de lux şi cea up-market s-au restrâns, iar volumele din zona de necesitate au câştigat tot mai mult teren. În ultimii cinci ani, datele oficiale spun că peste 80% din tranzacţiile imobiliare din bucureşti au fost făcute (şi s-au încadrat) în programul guvernamental Prima casă.

    În octombrie 2007, cu fix un an înainte de debutul crizei imobiliare şi de tumultul care a urmat, scoteam o copertă Business Magazin în care povesteam despre modul cum oamenii de afaceri locali au preluat şi au dezvoltat un mod de gândire şi de investire de peste ocean. Think Big a stat la temelia visului american şi prima parte a anilor 2000 a scris şi un vis românesc, pe care unii dintre oamenii de afaceri aflaţi pe val au decis să îl dezvolte la scară mare. Scriam atunci despre cel mai mare hotel din Europa, cu 1.500 de camere, ridicat de fraţii Ionuţ şi Robert Negoiţă în Vitan, despre Băneasa Developments, proiectul întins pe mai bine de 200 de hectare care a schimbat definitiv nordul Bucureştiului, dar şi despre Sema Park sau despre Coresi, proiecte mari gândite pe foste platforme industriale. Mai scriam în 2007 şi despre semnele de întrebare pe care ni le năşteau oamenii de afaceri care vorbeau despre viitor cu certitudine: Ionuţ Negoiţă era sigur că va merge cu cele 1.500 de camere la o medie de 80% grad de ocupare, iar Ion Rădulea era convins că până în 2011 va umple cele 40 de hectare de teren de la Semănătoarea cu clădiri de birouri, cu zone comerciale şi o zonă rezidenţială cu 1.320 de locuinţe. Cel mai mare hotel din Europa a devenit un mare bloc în care cele mai multe camere s-au transformat în apartamente, iar lipsa finanţării a făcut ca în Sema Park să se reia construcţiile abia anul trecut, după o pauză de peste şase ani.

    Între timp însă, ritmul livrărilor de apartamente din Bucureşti a rămas viu, chiar dacă nu în formă maximă. Au avut loc însă mai multe mutaţii legate de preţ sau de arhitectura proiectelor, dar cea mai importantă a fost cea legată de zonă. Nordul şi centrul, care crescuseră într-un ritm foarte alert înainte de criză, au ajuns la un ritm lent de construire şi de vânzare. În acelaşi timp, vestul şi sudul au explodat. Proiecte precum Militari Residence, unde s-a ridicat bloc după bloc şi unde au fost livrate şi vândute 4.000 de apartamente, Confort Urban din Rahova sau Confort City din Vitan (ambele cu peste 1.500 de apartamente vândute) au indicat că apartamentele construite pe fişa de post a proiectului Prima casă sunt cele care se vor vinde în cel mai alert ritm.

    Pe aceeaşi structură de ofertă care să se încadreze în programul Prima casă s-a dezvoltat şi Popeşti-Leordeni. Oraşul din coasta de sud a Capitalei aproape şi-a dublat numărul de locuitori în ultimii zece ani, după cum arată datele primăriei oraşului: în 2005, în Popeşti-Leordeni erau 15.000 locuitori, iar anul trecut erau înregistraţi peste 25.000. Între staţiile de metrou Dimitrie Leonida şi Depoul IMGB s-a construit practic un nou oraş, în care mai mulţi mici dezvoltatori, cu proiecte de câteva zeci de apartamente, au construit şi au vândut case, respectând strict regula nescrisă a unui preţ pe metrul pătrat situat între 650 şi 850 de euro. „Faptul că preţurile au fost ţinute sub control, iar dezvoltatorii nu au depăşit un preţ pe care piaţa îl putea asimila a adus în zona de sud un anumit tip de client: 35-40 ani, familist, cu copil. Oameni care caută un apartament cu 2 camere sau o garsonieră dublă, ca tranzit, la început de drum, sau un apartament de 3-4 camere la preţuri pe care nu le poţi găsi în altă zonă.“ Modul cum Cătălin Grigore descrie secretul vânzării zonei de sud face parte din strategia pe care şi-a făcut-o în urmă cu cinci ani, când a decis să încerce antreprenoriatul.

    În 2010, în biroul său de pe şoseaua Olteniţei, Cătălin Grigore lansa Sud Rezidenţial. Grigore fusese în ultimii zece ani directorul general al Premier, una din agenţiile imobiliare specializate pe vânzări în sudul Capitalei. Principala lecţie pe care spune că a învăţat-o în cei zece ani este cea a vânzărilor, care trebuie să aibă în spate un marketing puternic şi o forţă de vânzare cel puţin la fel de puternică. „Ne-am axat pe imobiliare pentru că cei mai mulţi dintre noi venim dinspre imobiliare, dar specialitatea noastră este vânzarea. Noi nu suntem o agenţie imobiliară. Nu vindem apartamente vechi, nu vindem terenuri, case, nu facem închiriere sau alte activităţi pe care e normal să le facă o agenţie imobiliară. Noi vindem şi am creat un motor de vânzare care a pus în valoare şi în lumina reflectoarelor un produs imobiliar conceput de noi“.

    Ideea lui Cătălin Grigore a fost de a deveni o interfaţă între investitor şi clientul final – munca Sud Rezidenţial începe cu identificarea unui teren, continuă cu gândirea unui produs potrivit pentru acel teren, se ocupă de acte şi autorizaţii, planifică şi proiectează imobilul care se potriveşte acolo conform PUZ-ului, compartimentează şi finisează locuinţele, le face marketingul şi, mai ales, le vinde. „Eu sunt interfaţa pentru întregul proiect: de la primul pas când vând business planul unui investitor până la ultimul pas când predau cheile ultimului locatar şi asigur investitorului returnul pe care i l-am promis la început“, descrie Cătălin Grigore modul de lucru al Sud Rezidenţial.

    A mai fost însă un aspect în strategia Sud Rezidenţial care l-a propulsat pe Cătălin Grigore din liga sutelor de dezvoltatori într-o ligă a vânzătorilor de sute de apartamente anual, ligă în care se află cam singur. Strategia s-a numit „zero comision pentru cumpărător“. Mai precis, Sud Rezidenţial percepe un procent situat între 3 şi 5% de la investitorul care preia proiectul (în funcţie de serviciile pe care le oferă), iar vânzarea apartamentelor pentru clientul final are loc fără comision din partea agenţiei. „Foarte mulţi oameni din piaţă au fost supăraţi pe noi. Când noi am implementat acest concept, toată lumea ne-a spus că este o prostie, că în cinci luni vom da faliment şi vom pierde şi toţi banii investiţi. Toată lumea ne-a sărit în cap cum că vom strica piaţa şi că toate agenţiile vor muri din cauza noastră. Le-am demonstrat astăzi, la peste cinci ani de existenţă, nu numai că suntem în viaţă, dar am ieşit la rampă şi vindem într-un mod susţinut şi fără probleme sute de apartamente, poate chiar mii. Clientul final este cel care ne ţine pe noi în viaţă, de la el luăm banii, el se împrumută pentru câteva zeci de ani pentru a plăti casa, era normal ca toate serviciile mele să fie gratuite. Ne finanţăm din comisionul pe care îl percepem de la dezvoltator, ei sunt singurii care ne plătesc pe noi. Noi am explicat tuturor că noi aşa înţelegem să ne dezvoltăm, că este modelul nostru, că vrem doar o bucăţică din această piaţă şi că nu intenţionăm să ne extindem în nordul oraşului sau în altă parte“, explică acum Cătălin Grigore modul cum s-a aşezat pe piaţă cu ideea sa antreprenorială.

    Cătălin Grigore este de acord că sudul este mai ieftin, dar că nu există o aşa-zisă barieră de preţ pentru zonă: „Există însă o oarecare barieră psihologică – în Popeşti vorbim despre 700 euro/mp, în Metalurgiei preţul va fi de 1.000 euro metrul pătrat, dar cu cât mergem spre centru – Niţu Vasile, Brâncoveanu – preţurile cresc spre 1.300 euro/mp, iar când ne apropiem de Tineretului lucrurile se schimbă. Au fost dezvoltatori care nu au înţeles aceste bariere şi au insistat pe un preţ ridicat şi pe un produs avangardist care nu a fost uşor de vândut“.

     

  • Cronică de film: James Bond se întoarce!

    Cele 23 de filme „James Bond“ realizate până în prezent au generat încasări de peste 4,1 miliarde de dolari în toată lumea. Cel mai recent lungmetraj lansat din această serie, Skyfall, a generat încasări de peste 1,1 miliarde de dolari pe plan mondial, mai mult decât oricare alt film cu agentul 007.

    În comparaţie cu Skyfall, noul film ce îl are în centru pe agentul 007 pare o joacă de copii; seamănă mai mult cu filmele din era Pierce Brosnan. Surprinzător poate, schimbarea este binevenită.

    Pentru mine, James Bond a fost întotdeauna un personaj amuzant, aflat pe linia dintre realitate şi absurd. Nu sunt neapărat un fan al acestui gen, dar filmele cu 007, în marea lor majoritate, mi-au plăcut. Bond reprezintă imaginea agentului secret care poate să facă orice, oricând. Iar acest lucru nu a deranjat niciodată pe nimeni, pentru că Ian Fleming nu a avut intenţia de a scrie cărţi care să candideze la premiul Nobel; el a dorit să scrie poveşti în care oamenii să îşi regăsească visurile din copilărie (OK, poate e doar cazul meu, dar cine nu şi-a dorit să devină agent secret?).

    La începutul acestui an, Daniel Craig a lăsat să se înţeleagă că Spectre va fi ultimul său film din seria James Bond. Întrebat de reporteri dacă i-ar plăcea să mai joace într-un nou film cu James Bond, starul britanic a spus: „În acest moment, nu. Am o viaţă şi acum vreau să trăiesc puţin din ea. Însă vom vedea ce va fi“. Au existat multe speculaţii în presa internaţională în legătură cu actorul care ar putea să preia acest rol de la Daniel Craig. Principalii favoriţi au fost consideraţi actorii Tom Hardy, Michael Fassbender şi Idris Elba.

    Spectre este regizat de Sam Mendes (câştigător al premiului Oscar pentru American Beauty) şi îi are în distribuţie pe Daniel Craig (Skyfall, Quantum of Solace, The Girl with the Dragon Tattoo), Cristoph Waltz (Django Unchained, Inglorious Basterds, Water for Elephants) şi Léa Seydoux (The Grand Budapest Hotel, Mission Impossible: Ghost Protocol, „Blue is the Warmest Color”).

    În concluzie, mă bucur că producătorii au abandonat strategia ultimelor filme şi s-au întors la ceea ce majoritatea spectatorilor vor să vadă în filmele cu Bond: explozii, curse de maşini, sărituri din avion (fără paraşută) şi multe altele. Ei vor să vadă gadgeturi precum maşini care se conduc singure şi stilouri care lansează rachete, iar Spectre oferă multe dintre acestea. În concluzie, eu mă declar mulţumit şi vă invit să vizionaţi acest nou film din franciză.
     

  • Cea mai uşoara bicicletă pliabilă din lume, construită de doi tineri români în Londra, lansată pe Kickstarter – FOTO

    Doi tineri români stabiliţi în Londra, Petre Crăciun şi Ligia Stan, au construit cea mai uşoară biciletă pliabilă din lume, aceasta a fost a lansată astăzi şi pe platforma americană de crowdfunding kickstarter.com.

    Absolvent al liceului de arte Tonitza din Bucureşti, Petre Crăciun a lucrat la designul bicicletei Hummingbird în timp ce studia la universitatea de design din Bournemouth, în Marea Britanie. “Am încercat să cumpăr o bicicletă pliabilă uşoară, dar nu am putut să găsesc nimic în magazine. Apoi m-am gândit că aş putea să construiesc eu o bicicleta – aşa s-a născut Hummingbird”, spune Petre.

    Hummingbird este cea mai usoara bicicleta pliabila din lume cântărind doar 6.5 kilograme, cu  3-4 kg mai puţin decât alte biciclete pliabile de pe piaţă.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Părinţii credeau că pleacă în fiecare zi la serviciu, dar ea construia în secret un imperiu de 10 milioane de dolari

    Povestea de succes a tinerei Jane Lu, din Australia, a început ca multe alte poveşti: dimineaţa se îmbrăca formal, pentru serviciu, îşi lua la revedere de la părinţi şi pleca spre locul de muncă, relatează dailymail.co.uk.

    Singura diferenţa este că Jane Lu nu avea un birou la care să ajungă, un job cu titlu complicat sau un şef căruia să îi raporteze. Lu a ţinut ascuns de părinţii ei întregul plan de afaceri, crezând că aceştia nu vor fi de acord cu ideea de a porni un business pe cont propriu. Tânără mergea în fiecare zi la o cafenea din centru, deschidea laptop-ul şi contacta diverse companii, organiza evenimente şi punea bazele unei afaceri de milioane de dolari.

    Compania tinerei, ShowPo.com, a generat venituri de peste 10 milioane de dolari în 2014. Ea distribuie haine în 45 de ţări, are 420.000 de fani pe Instagram şi aproape 500.000 pe Facebook. Jane Lu consideră că mare parte a succesului său se datorează modului în care a desfăşurat campaniile de social media.

    Chiar dacă recunoaşte că şi-a minţit pentru o bună perioadă de timp părinţii, Lu spune că aceştia sunt extrem de mândri de felul în care ea a gestionat businessul. “În primă fază nu le-a venit să creadă cât curaj am avut”, povesteşte Lu celor de la dailymail.co.uk.
    ShowPo.com are în momentul de faţă zece angajaţi, iar Jane Lu spune că cel mai important lucru este că poate face zi de zi lucrurile care îi plac. Cât despre lansarea unui business, Jane Lu crede că cea mai mare problemă a tinerilor este teama de eşec: “Merită să-ţi asumi acest risc şi este extrem de important să fii întotdeauna sincer. Nu trebuie să laşi o afacere să te schimbe”, a mai spus Lu.

  • Cum vor chinezii să includă cea mai mare reţea 4G din lume în Drumul Mătăsii

    „China se pregăteşte să cucerească lumea.“ Este o frază pe care o auzim frevent, alături de altele precum „China va deveni principala putere economică a lumii“ sau „China va controla comerţul internaţional“. Este un scenariu probabil, dar care pare încă la distanţă. Cu toate acestea, ambiţiile unui stat ce se apropie de un miliard şi jumătate de locuitori încep să se manifeste tot mai evident.

    În septembrie 2013, liderul chinez Xi Jinping a vizitat Astana, capitala Kazahstanului, pentru a achiziţiona o participaţie la Kashagan, unul dintre cele mai mari câmpuri petroliere, pentru suma de 5 miliarde de dolari. Jinping a făcut atunci publice detaliile unui plan numit One Belt, One Road – care ar fi versiunea pe mare şi pe uscat a celebrului Drum al Mătăsii. Beijing îşi propune o reţea feroviară de mare viteză, care va porni de la Kunming, capitala provinciei Yunnan, către Laos, iar mai departe spre Cambodgia, Malaiezia, Birmania, Singapore, Thailanda şi Vietnam. O altă reţea de drumuri, căi ferate şi conducte va începe în Xi’an, în centrul Chinei, şi va merge spre vest, ajungând până în Belgia. Beijing a iniţiat deja o rută comercială de aproape 13.000 de kilometri între oraşul Yiwu şi Madrid, capitala Spaniei. În cele din urmă, o cale ferată de mare viteză de 1.800 de kilometri va porni din Kashgar şi se va îndrepta spre sud, prin Pakistan şi prin portul saudit Gwadur.

    Un Drum al Mătăsii maritim urmează să lege sudul Mării Chinei de oceanele Pacific şi Indian. Pe 26 mai autorităţile chineze au prezentat o strategie de expansiune navală, cu o flotă care să depăşească apele teritoriale, spre marile oceane.
    China leagă astfel diverse puncte strategice de pe glob, în cadrul unui plan bine pus la punct. Cea mai mare economie emergentă a lumii are o ţintă de creştere de 7% pentru 2015, iar raportările pentru trimestrul III venite de la Beijing sunt extrem de apropiate de această valoare, 6,9%. „În China este veche tradiţia de a subevalua PIB-ul în perioadele de boom şi de a-l supraevalua când acesta încetineşte“, explica în septembrie Willem Buiter, fost economist de top la Banca Angliei, iar acum analist la Citi. Prognoza FMI este de 6,8%, în vreme ce analiştii de la Capital Economics văd un avans de 4,5%. Analiştii de la Lombard Street, o firmă de consultanţă specializată pe prognoze macroeconomice, cred că avansul real este undeva între 4% şi 5%. Citigroup mizează pe 4% sau chiar mai puţin; Fathom, tot o firmă de consultanţă, este şi mai pesimistă: conform estimărilor sale, economia chineză va creşte cu cel mult 3%.

    Chinezii îşi văd însă de treabă şi îşi propun finanţarea proiectelor de infrastructură cu ajutorul altei invenţii locale, Banca Asiatică de Investiţii pentru Infrastructură, instituţie cu 57 de membri fondatori, modelată după Banca Mondială. Proiectele susţinute de bancă sunt eficiente pentru ţările în care sunt construite, dar dacă luăm în considerare influenţa Chinei în instituţie, cu siguranţă fac parte din marea schemă globală chineză. Noua bancă de dezvoltare promovată de China a fost anunţată la sfârşitul anului 2014 şi a ridicat numeroase semne de întrebare din partea Statelor Unite şi a aliaţilor săi. Iniţiativa Chinei nu este surprinzătoare, în condiţiile în care controlează numai 6,7% din drepturile de vot în Banca Asiatică pentru Dezvoltare, 5,17% în Banca Mondială şi 3,81% în Fondul Monetar Internaţional. AIIB urmează să aibă un capital iniţial de 50 de miliarde de dolari şi mandatul de a finanţa proiecte de infrastructură în întreaga lume, după modelul Băncii Mondiale, cu deosebirea că în AIIB China va avea cea mai mare influenţă. Banca urmează să fie lansată pe parcursul acestui an. Potrivit estimărilor Băncii Asiatice pentru Dezvoltare, necesarul anual de finanţare a proiectelor de investiţii în infrastructură din Asia este de circa 800 de miliarde de dolari.

    În ianuarie, China a semnat un acord cu Uniunea Africană pentru a ajuta la construirea de căi ferate, de drumuri şi de aeroporturi care să lege cele 54 de ţări africane. Aceste planuri sunt deja în desfăşurare şi includ o cale ferată de 1.400 de kilometri pe coasta Nigeriei, care costă 13 miliarde de dolari, o altă cale ferată de 800 km şi 3,8 miliarde de dolari între Nairobi şi Mombasa, una de 740 km între Addis-Abeba şi Djibouti şi încă o cale ferată de de 5,6 miliarde de dolari în Ciad. Câteva dintre planurile de infrastructură ale Chinei, care se întind pe plan global, se aliniază cu interesele economice ale Vestului. Unele dintre cele mai moderne căi de transport, care nu duc neapărat în China, ci în întreaga lume, sunt, cu siguranţă, legate de Beijing.

    De menţionat ar fi şi un eveniment petrecut recent, când preşedintele Xi Jinping, aflat în vizită în Statele Unite, a avut întâlniri cu uşile închise cu lideri din businessul american precum Tim Cook, Jeff Bezos, Mark Zuckerberg sau Warren Buffett. O întâlnire de acest nivel arată, dincolo de orice dubii, că Statele Unite recunosc puterea financiară uriaşă de care dispune China.

    DEZVOLTAREA INFRASTRUCTURII DE TELECOMUNICAŢII, O PRIORITATE ABSOLUTĂ.

    Cea mai importantă direcţie de dezvoltare este însă infrastructura IT şi telecom, fapt demonstrat de intenţia declarată a chinezilor de a construi „cea mai mare reţea 4G din lume“. Deşi infrastructura din China este mult mai puţin dezvoltată decât în ţările vestice, autorităţile par decise să remedieze acest lucru în următorii 5-10 ani. În cadrul ITU Telecom World 2015, eveniment organizat la Budapesta în luna octombrie care reuneşte mii de specialişti din toată lumea, Wen Ku, director în cadrul ministerului de industrie şi tehnologia informaţiei din China, a vorbit despre proiectul Broadband China, un plan ambiţios de a moderniza o mare parte a reţelei existente până în 2020.
    În cadrul Broader Way Forum, eveniment organizat de Huawei la ITU 2015, au fost prezentate pe larg elementele strategiei de dezvoltare, precum şi rezultatele obţinute în ultimii patru ani. Din acest punct de vedere, evoluţia Chinei a înregistrat trei etape distincte: până în 2013 investiţiile au fost orientate cu precădere către infrastructură, în 2013-2015 s-a produs orientarea către broadband/acces în bandă largă, iar din acest an au trecut în prim-plan noul val tehnologic şi conceptele din categoria IoT. Astfel, China a îmbunătăţit considerabil infrastructura broadband bazată pe fibră optică.

    Astfel, viteza conexiunii la internet ar trebui să crească de la 20 mbps (megabiţi pe secundă – n. red.) la 50 mbps în mediul urban şi de la 4 la 12 mbps în mediul rural. Gradul de penetrare a conexiunii broadband, în prezent aflat la 15%, trebuie să ajungă la 70%, asigurând accesul online pentru 98% din satele din China, potrivit lui Wen Ku.

    Importantă de menţionat este şi scăderea abonamentului lunar de internet, de aproximativ 20% în ultimii patru ani. În cazul abonamentelor la telefonie mobilă, a precizat Ku, diferenţa este mult mai mare – în ultimele 12 luni, costul s-a redus cu peste 30%.
    În aceste condiţii, planurile de a construi cea mai mare reţea 4G din lume nu par atât de îndepărtate, după cum a remarcat Huang Yuhong, vicepreşedinte China Mobile, în cadrul aceluiaşi eveniment. Potrivit acesteia, creşterea în China a numărului de utilizatori 4G este impresionantă: peste 20 de milioane de noi abonaţi lunar. Numărul celor care pot accesa internetul este un subiect care nu priveşte însă doar China; Zhao Houlin, secretar general al ITU, a insistat asupra faptului că infrastructura broadband a devenit un motor de creştere al economiei în mai multe părţi ale lumii.

    Statisticile arată că există peste 7 miliarde de abonamente la telefonia mobilă şi peste 3,2 miliarde de utilizatori de internet. Aceste cifre sunt extrem de importante dacă luăm în calcul cei peste 940 de milioane de oameni care trăiesc în aşa-numita „lume a treia“: dintre aceştia, doar 89 de milioane sunt utilizatori de internet, adică un grad de penetrare de doar 9,5%.

    Zou Zhilei, preşedintele carrier business group al Huawei, a remarcat faptul că infrastructura IT&C este vitală pentru eliminarea diferenţelor sociale şi pentru creşterea competitivităţii locale. Zou Zhilei consideră că operatorii telecom sunt cei care ar trebui să îşi asume strategiile de dezvoltare, lucrând alături de autorităţi pentru a creşte nivelul economic. „În ultimii ani, reţelele mobile s-au dezvoltat cu rapiditate“, a spus Zhilei. „Instituţiile media şi creatorii de conţinut în general sunt dispuşi să experimenteze alături de operatorii telecom, dar, pentru ca acest lucru să fie posibil, autorităţile locale trebuie să creeze un mediu de afaceri favorabil.“ Acest lucru este posibil, în opinia sa, doar prin implementarea unui set de politici publice favorabile industriei. „În această nouă eră digitală, internetul a influenţat toate statele şi toate economiile. Este rolul operatorilor să accelereze transformarea digitală, să promoveze inovaţia socială şi să participe la dezvoltarea economiei.“

    Numeroase companii din China s-au transformat în branduri globale, iar acest lucru arată în principal o creştere a calităţii produselor. Dacă această creştere în calitate va fi dobândită şi intern, China are toate şansele să preia frâiele economiei globale mai curând decât mulţi dintre noi am estimat.

  • Povestea antreprenorului român care a lansat unul dintre cele mai importante pariuri tehnologice ale anului

    Ceasul gândit în România, produs în China şi poziţionat strategic ca brand britanic este unul dintre cele mai importante pariuri tehnologice ale acestui an.

    Andrei Pitiş îmi arată pe modelul său Vector Watch Luna spaţiile pline din cercul ce dublează cadranul. Spaţiile reprezintă intervalele orare în care are întâlniri, iar cele libere sunt orele în care poate să facă şi alte lucruri. „Pentru o persoană care nu are foarte mult timp, acest calendar clar este valoros“, descrie Pitiş utilitatea ceasului său.

    De fapt, ideea de utilitate a stat la baza conceptului Vector Watch, după cum povesteşte antreprenorul: „Când Vector Watch s-a născut, am pornit de la ideea că viaţa noastră este extrem de fragmentată, că ar trebui să fie mai puţin dependentă de telefon şi de notificările acestuia: vezi pe ceas cine te sună şi cine îţi scrie şi de ce este asta important, aşa că poţi să decizi să ignori persoana respectivă; altfel, dacă iei telefonul ca să vezi SMS‑ul, poate începi să răspunzi, poate mai intri şi în alte aplicaţii şi aşa pierzi 10 minute. 10 minute, de mai multe ori pe zi, înseamnă mult timp pierdut“.

    Vremea, rezultatele sportive, rezultatele bursiere, toate aceste mici bucăţi de informaţii care ar putea genera pierderea timpului verificând neîncetat telefonul pot astfel fi văzute mai rapid pe ceas. Spre deosebire de un ceas obişnuit, modelele Vector Watch, disponibile cu ecran rotund sau dreptunghiular, se conectează prin intermediul tehnologiei wireless Bluetooth la un smartphone şi pot afişa notificări atunci când utilizatorul primeşte un apel sau un SMS. Andrei Pitiş, iniţiator al proiectului, vorbeşte despre Vector la fel de pasionat ca în urmă cu doi ani, când, în cadrul unui eveniment Innovation Labs, mărturisea că vrea să intre pe piaţa de wearables cu ceva revoluţionar. Acum mărturiseşte că în intervalul care s-a scurs de când i-a venit ideea a reînvăţat tot ce ştia. „În ultimul an am învăţat mai mult despre tot – nu doar despre ceasuri, dar tot ce ştiam până atunci şi până anul trecut am învăţat din nou. Nimeni nu înţelege cât de greu este să asamblezi totul: design, hardware, software, manufactură, logistică, distribuţie. Un astfel de produs este un proiect uriaş.“

    La circa două luni de la lansarea pe piaţa din Marea Britanie, în prag de a fi promovat oficial pe piaţa Statelor Unite ale Americii şi la mai puţin de trei săptămâni de prezenţă pe piaţa locală, smartwatch-ul din oţel a umplut paginile publicaţiilor din întreaga lume, impresionate mai ales de autonomia de 30 de zile a bateriei:  „Durata de viaţă a bateriei: atracţia vânzărilor pentru un nou brand britanic de ceasuri“ – New York Post, „Un smartwatch superb – de la un producător de ceasuri, nu de la Apple“, scria şi ComputerWorld, „Vector Luna Smartwatch: Simplu, Subtil şi Sexy“, sunt caracteristicile sesizate de Wareable. Nu mulţi jurnalişti din presa internaţională au sesizat însă originile adevărate ale Vector Watch. Andrei Pitiş povesteşte cum ideea de a face un smartwatch i-a venit în urmă cu doi ani, când singurii competitori erau Pebble şi primul smartwatch Samsung, iar despre Apple Watch nici nu se discuta încă. „Voiam un ceas inteligent care făcea ce face şi Fitbit, în acelaşi timp Pebble avea unele notificări şi aplicaţii, dar eu voiam ceva care să facă ambele lucruri, dar să fie într-o carcasă din oţel şi să arate mai bine decât Pebble.“S-a asociat cu designerul Irina Alexandru, cât şi cu profesorul Dan Tudose, specialist în hardware, şi au început să construiască prototipul. „Irina făcea desenele, Dan hardware‑ul, iar eu făceam software-ul ca să demonstrez că poate să funcţioneze.“ La momentul când au ajuns să prezinte proiectul lui Radu Georgescu, partener fondator al grupului Gecad, în vederea obţinerii primei finanţări, aveau un prototip dreptunghiular. „Am făcut pitch-ul proiectului, iar sâmbătă am primit mesajul că vom obţine finanţarea de 500.000 de euro.“

    Andrei Pitiş îşi aminteşte cum prezentarea era construită din mai multe prezentări mici, cu mai multe finaluri – o construise astfel pentru a se opri în cazul în care i-ar fi plictisit pe investitori. Investitorii nu s-au plictisit, aşa că luni, după obţinerea finanţării, a început deja să sune specialişti pentru a forma echipa de software – majoritatea participanţi la primul eveniment Innovation Labs. „Căutam programatori care să gândească dincolo de cod, la cum vor arăta produsele.“

    Ca în mai toate poveştile cu antreprenori din zona IT, odată ce au format echipa de aproximativ 10 dezvoltatori, au început să lucreze la primele prototipuri într-un apartament din apropiere de Piaţa Victoriei. „Primul era ca un panou, iar pentru al doilea am făcut chiar şi carcasă la un bijutier. Este foarte greu să faci ceasul propriu-zis şi să îl vinzi. Să găseşti producători care să construiască designul tău este iarăşi foarte complicat, trebuie să îi convingi, să pui la punct linia de producţie, să faci ingineria produsului.“ Acesta a fost principalul motiv pentru care, în iunie 2014, au prezentat proiectul fostului CEO al Timex, Joe Santana. Necesitatea de a aduce la conducerea Vector Watch un specialist din industria ceasurilor s-a dovedit ulterior un atu important al produsului, produsul fiind lansat la târgul de ceasuri de la Basel de către fostul CEO al Timex, care a devenit CEO al Vector Watch. Referitor la producţia în China, spune că aceasta a fost singura variantă de a produce smartwatch-urile: „Am căutat şi fabrici în România, m-am uitat spre exemplu în Braşov, unde avem fabrici pentru componente din industria auto, dar mi s-a spus că nimeni din România nu va face ceva atât de mic şi la precizia aceasta“.

  • A vrut să devină pilot dar a fost refuzat, aşa că a construit singur un avion. Povestea incredibilă a unui tânăr de 35 de ani

    Asmelash Zeferu, un tânăr de 35 de ani din Etiopia, şi-a dorit toată viaţa să fie pilot. După terminarea facultăţii din Alemaya, Zeferu a încercat să se înroleze în divizia de aviaţie a armatei din Etiopia, dar a fost respins pentru faptul că era prea scund.

    Chiar dacă nu zburase niciodată cu avionul, el a decis să construiască singur un aparat pe care să îl piloteze, dar cu cât mai puţine costuri. A petrecut aproape 8 ani şi jumpătate citind cărţi şi urmărind documentare despre construirea avioanelor, timp în care a economisit aproape 7.000 de dolari.

    A urmat procesul efectiv de construire a aparatului de zbor, care i-a luat un an şi jumătate. El a adunat mai multe piese la mâna a doua şi a folosit materiale ieftine, precum lemnul, acolo unde normele de siguranţă i-au permis acest lucru. Modelul de bază folosit de etiopian a fost cel al unui avion uşor folosit de britanici în anii 1920.

    Cea mai mare problemă a fost cea a motorului: avionul folosit de englezi folosea un motor produs de Ford, care însă era prea scump pentru Zeferu. El a optat atunci pentru un motor de Volkswagen Beetle, mult mai ieftin şi mai uşor de procurat.

    Pe 15 iunie 2015, Asmelash Zeferu a încercat să decoleze pentru prima dată. Elicea a cedat, aşa că tânărul s-a întors la masa de lucru pentru a găsi o soluţie. El a anunţat că pe 28 octombrie va încerca din nou să zboare, iar sute de entuziaşti au anunţat că vor merge să îl susţină.